Politica fiscala europeana

Învățămintele desprinse în urma recentei crize economice, financiare și a datoriei suverane au

condus la adoptarea unor reforme succesive ale normelor UE, prin care se instituie, printre altele,
noi sisteme de supraveghere a politicilor bugetare și economice și un nou calendar bugetar pentru
zona euro.
Noile norme (introduse prin pachetul de șase propuneri legislative, prin pachetul privind
supravegherea și monitorizarea bugetare și prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea și
guvernanța) își au fundamentul în semestrul european, care este calendarul politic al UE. Acest
sistem integrat garantează norme mai clare, o mai bună coordonare a politicilor naționale pe tot
parcursul anului, o monitorizare periodică și sancțiuni mai rapide în cazul încălcării normelor.
Acest sistem ajută statele membre să își îndeplinească angajamentele bugetare și cele în materie
de reformă, contribuind, în același timp, la soliditatea uniunii economice și monetare în ansamblul
său.

Conținutul compactului fiscal

Compactul fiscal european este parte a Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea si Guvernanta
(TSCG) in cadrul Uniunii Economice si Monetare, tratat definitivat la sfarsitul lunii ianuarie 2012.
Acest nou tratat pe care l-au semnat toate statele UE, cu exceptia Regatului Unit si a Republicii
Cehe, vizeaza consolidarea disciplinei fiscale la nivel european prin introducerea unor sanctiuni
aplicate intr-un mod mai automat si a unei supravegheri mai stricte a statelor membre.

Foarte pe scurt, noul tratat include cerinta ca bugetele nationale sa fie echilibrate sau in surplus.
Aceasta cerinta va fi indeplinita daca deficitul structural anual nu va depasi 0,5 % din PIB. Statele
membre vor avea obligatia de a introduce aceasta „norma privind un buget echilibrat” in sistemele
lor juridice nationale, de preferinta la nivel constitutional. Termenul pentru indeplinirea acestei
obligatii este de cel mult un an de la intrarea in vigoare a tratatului.

Daca o tara membra are datoria publica semnificativ sub 60% din PIB si riscurile la adresa
sustenabilitatii finantelor publice pe termen lung sunt reduse, ea poate avea un deficit structural
mai mare de 0.5% din PIB, dar nu mai mare de 1% din PIB.

Principalul scop al pactului fiscat este acela de a încuraja disciplina fiscala, mai ales in zona euro,
construind si imbunatatind Pactul de Stabilitate si Crestere (en. Stability and Growth Pact - SGP).
Acesta consta in 2 programe principale: o regula de echilibru al bugetului, incluzand un mecanism
de corectie, si o fortificare a procedurii excesului de deficit.

In primul program, partile contractante se angajeaza sa implementeze o regula fiscala in legislatia

nationala, care presupune ca bugetele generale ale guvernului sunt fie in echilibru, fie in surplus.
Aceasta regula fiscala trebuie respectata daca bilantul structural anual este in concordanta cu MTO
(medium term budgetary objective). De exemplu, MTO( obiectiv bugetar pe termen mediu) definit
de SGP presupune o limita inferioara a deficitului structural de 0.5% din PIB.Un deficit structural
mai mare, de cca 1% este permis doar daca ponderea datoriei publice in PIB este semnificativ mai
mica decat 60% si riscurile la sustenablitatea fiscala pe termen lung sunt mici.

Pactul fiscal cere o convergenta rapida catre MTO, in timp ce orizontul de timp va fi specificat
mai tarziu in propunerea Comisiei, care ar trebui sa ia in considerare riscurile sustenabilitatii
specifice fiecarei tara.

Cel de-al doilea program al pactului fiscal accentueaza procedura deficitului excesiv sub Pactul de
Stabilitate și Creștere, mai ales prin cresterea automaticității dacă o tara din zona euro incalca
criteriul deficitului.

Un alt element nou in acest context este cerinta ca tarile ce sunt subiectul procedurii deficitului
excesiv sa dezvolte programe de parteneriat bugetar si economic, incluzand descrierea detaliata a
reformelor structurale, scopul fiind acela de a asigura o corectie eficienta si durabila a deficitului
excesiv.

In plus, pactul fiscal acopera obligatiile legale ale tarilor cu o datorie guvernamentala ridicata si
riscurile asociate cu finantarea acestei datorii.

Pactul fiscal cere raportarea ex-ante a planurile emise cu privire la datoria publica pentru Comisie
si Consiliu, care ar trebui de asemenea sa permita o mai buna coordonare a finantarii datoriei
partilor contractante si in orice caz, sa ajute la cresterea transparentei stategiilor guvernului de
management al datoriei.

In ultimul rand, TSCG include de asemenea articole de fortificare a coordonarii politicii economice
si de imbunatatire a transparentei si contabilitatii guvernarii in zona euro.

Acumularea dezechilibrelor macroeconomice, financiare si fiscale si criza datoriilor suverane a

mai multor tari din zona euro au determinat o fortificare a cadrului de guvernanta economica a UE
pentru a asigura stabilitatea si buna functionare a Uniunii Economice Monetare. Printre alte
decizii, a fost si introducerea Semestrului European, ce presupunea angajamente politice aditionale
în Pactul Euro Plus si implementarea a 6 schimbari legislative pentru a fortifica cadrul guvernantei
economice a UE. Aceste schimbari includ (six-pack) includ reforma ce vizeaza atat latura
preventivă cat si cea corectiva a Pactului Stabilitatii si Cresterii (en. Stability and Growth Pact -
SGP), noile cerinte minime pentru cadrele bugetare nationale, noua Procedura a Dezechilibrelor
Macroeconomice (MIP) si un mecanism de implementare mai puternic prin sanctiuni financiare.

In plus, Comisia Europeana a propus in noiembrie 2011 doua ordonante aditionale pentru a intari
supravegherea tarilor din zona euro (“two-pack”), care vor face parte din negocierile dintre
Consiliul UE, Comisia Europeana si Parlamentul European si care se asteapta sa fie finalizate in
decursul anului 2012. Prima ordonanta are ca scop principal acordarea de noi prerogative Comisiei,
pentru a evalua si, cand este necesar, a cere o revizie a schitei planurilor bugetare nationale, precum
si a asigura corectia deficitelor excesive. A doua ordonanta propune noi asigurari ce permit
Comisiei si Consiliului sa amplifice supravegherea situatiei macroeconomice, financiare si ficale
ale statelor member ale zonei euro, care intampina dificultati serioase din punctual de vedere al
stabilitatii financiare. Nevoia unei reforme a cadrului guvernantei a devenit mai pronuntata din
privinta naturii transformarii crizei- de la o criza financiare, la o criza a datoriilor suverane.

Luate impreuna, aceste schimbari legislative si decizii politice reprezinta cele mai cuprinzatoare
reforme de guvernanta la nivel European de la introducerea unei singure monede, conducand la o
consolidare a cadrului de supraveghere mutual. Totusi, preocuparile in legatura cu credibilitatea
politicilor financiare, stabilitatea sectoarelor financiare si conditiile de crestere economice pe
termen lung in zona euro au continuat sa existe, iar tensiunile pietei in unele tari au continuat in
conditiile unei nevoi de refinantare pe termen scurt foarte ridicate.

Teama raspandirii crizei datoriilor suverate, care ar fi putut destabiliza zona euro, a creat decizia
politica de a sustine indreptarea catre consolidarea uniunii economice pentru a o face
corespunzatoare cu uniunea monetara.

Avantajele implementării Tratatului European de Stabilitate Fiscală

 Prevenirea derapajelor politicianiste, de acordare a unor beneficii electorale cu efect

destabilizator pe termen lung, prin intermediul deficitului structural (ex: decizia de
majorare a pensiilor în baza unei prezumate creşteri economice, care, în realitate, nu a mai
avut loc);
 Obligarea implicită a oricărui iniţiator legislativ de acordare de beneficii la demonstrarea
sustenabilităţii în timp a beneficiilor acordate. Practica a demonstrat că, odată acordate,
beneficiile nu mai pot fi retrase, chiar dacă factorii de decizie îşi asumă răspunderea în
acest sens;
 Stabilitatea macroeconomică permite o dezvoltare mai rapidă, utilizarea mai bună a
resurselor disponibile, pentru investiţii cu efect favorabil ulterior şi nu pentru consum.
Totul este ca regula de 0,5% sau cât se va obţine să fie acceptată ca o valoare în sine, prin
cadrul solid asigurat activităţii economice;
 Echilibrarea veniturilor statului contra cheltuielilor;
 Creează necesitatea unui buget construit coerent de la bun început;
 O parte din prevederile acestui tratat sunt inspirate dintr-o economie sănătoasă, cea a
Germaniei.
Dezavantajele implementării Tratatului European de Stabilitate Fiscală

 Limitarea la 0,5% a deficitului structural, cifră fixată unitar pentru toate ţările din tratat,
deşi datoria lor publică diferă considerabil, de la 6% ( Letonia) la 160% (Grecia) –
România, de exemplu, fiind în preajma pragului de 40% – nu poate realiza reglajul
financiar cerut de optimizarea economică;
 În cazul unei evoluţii economice favorabile, va fi foarte dificil de explicat populaţiei de ce
nu pot fi acordate recompense imediate şi de ce trebuie acceptată consolidarea rezultatelor
înainte de a distribui avantaje pe termen lung;
 Modul de calcul destul de dificil şi aplicarea neuniformă ar putea duce la controverse
importante privind respectarea regulii de 0,5% deficit structural;
 Apar state membre cu probleme economice precum Romania, ce au nevoie de dezvoltare
durabilă, nu de impunerea unor reguli stricte privind cheltuielile, adică nu au nevoie de
impunerea şi sustinerea unei "stabilităţi economice", din moment ce economia acestor ţări
membre întâmpină dificultăţi serioase;
 Permite statelor disciplinate din punct de vedere bugetar să aibă un deficit structural de 1%,
dublu faţă de ce le este permis celorlalte;
 Se remarcă intervenţia politică a statelor nordice care nu permit decât o evoluţie controlată
a unui stat membru în direcţia creşterii cheltuielilor publice;
 Tratatul nu prevede măsuri de creştere economică, ci doar unele de ţinere sub control a
echilibrelor bugetare.

Efectele compactului fiscal asupra României

Cu o economie aflată încă la granița dintre recesiune și creștere economică, România, cel
puțin pe termen scurt, are nevoie de investiții masive, cu răsfrângere socială pozitivă. Mai
exact, de investiţii care cresc competitivitatea economică a unui stat, precum cele în
infrastructură, în cercetare-dezvoltare, educaţie, sănătate etc., traduse însă în deficite mari.
 În altă ordine de idei, luând în calcul performanţa economică a României din ultima vreme,
PIB-ul potenţial luat în discuţie pentru următorii ani va fi unul scăzut. Ceea ce înseamnă
că raportarea deficitului bugetar la un PIB potenţial redus va genera un deficit structural
mai mare de 0,5%.
În acest context, trebuie găsite soluţii de stimulare a economiei chiar în condiţiile unui
spaţiu mult mai limitat la nivelul politicii fiscal bugetare.
O primă soluţie în acest sens o reprezintă absorbţia fondurilor Uniunii Europene. Aceasta
reprezintă un stimul enorm pe care îl putem avea în economie, care devine crucial în contextul
constrângerii legate de politica fiscală discreţionară impusă de noul pact fiscal şi de dimensiunea
redusă a stabilizatorilor automaţi.
Din păcate, până acum, performanţa României în termeni de absorbţie a fondurilor Uniunii
Europene este foarte slabă. România trebuie să aibă ca prioritate zero creşterea urgentă şi
substanţială a absorbţiei fondurilor Uniunii Europene.

Afaceri economice și monetare

Țările UE își coordonează politicile economice naționale astfel încât să poată reacționa împreună
în fața unor provocări precum crizele economice și financiare. Această coordonare a fost
accelerată de cele 19 țări care au adoptat euro ca monedă națională.
Toate statele membre ale UE (indiferent dacă aparțin sau nu zonei euro) fac parte din uniunea
economică și monetară (UEM), un cadru pentru cooperare economică destinat să promoveze
crearea de locuri de muncă și dezvoltarea durabilă și să coordoneze reacția europeană la
provocările economice și financiare globale.
O reacție coordonată în fața crizei din 2008
Încă din octombrie 2008, când a început criza economică și financiară, guvernele statelor
membre, Banca Centrală Europeană (BCE) și Comisia au depus eforturi comune vizând:

 să reinstaureze stabilitatea financiară și să creeze condițiile necesare relansării creșterii economice

și creării de locuri de muncă - prin coordonarea acțiunilor de supraveghere și de intervenție și prin
susținerea băncilor
 să protejeze economiile - prin majorarea nivelului de garantare a conturilor bancare la minimum 100
000 EUR per client și per bancă
 să mențină un flux de credite accesibile întreprinderilor și familiilor
 să creeze un sistem mai bun de guvernanță economică și financiară la nivelul UE.
 Pentru a evita perturbarea gravă a sistemului bancar, o serie de guverne din UE au venit în
ajutorul băncilor proprii, oferindu-le un sprijin urgent de o amploare fără precedent. Între 2008 și
2011, 1,6 mii de miliarde de euro, echivalentul a 13% din PIB-ul anual al UE, au fost injectate în
sistem sub formă de garanții sau de capital direct.
Pentru a menține stabilitatea financiară a UE și pentru a detensiona situația existentă pe piețele
datoriilor suverane, UE a creat o plasă de siguranță pentru membrii zonei euro aflați în
dificultate: Mecanismul european de stabilitate (MES). Acesta înlocuiește instrumentele
temporare care existau înainte, fiind cea mai mare instituție financiară multilaterală din lume, cu
o capacitate efectivă de creditare de până la 500 de miliarde de euro.
Între 2011 și 2013, UE a introdus, de asemenea, reglementări noi și consolidate (inclusiv un
tratat internațional) menite să favorizeze controlul mai strict al datoriilor și deficitelor
naționale, pentru a se asigura că autoritățile guvernamentale nu cheltuiesc mai mult decât își pot
permite.
Aceste reglementări se bazează pe principalul instrument european de menținere a stabilității
economice și a disciplinei bugetare, respectiv Pactul de stabilitate și creștere, pe care îl susțin:

 acordând o mai mare importanță nivelurilor ridicate ale datoriei guvernamentale

 ajustând procedura aplicabilă deficitelor excesive pentru ca aceasta să poată fi folosită nu numai în
cazul deficitelor înregistrate într-un anumit an, ci și în cazul schimbărilor subiacente și profunde la
nivelul datoriei guvernamentale
 organizând un ciclu anual de coordonare a politicilor economice sub conducerea Comisiei. În fiecare
an, aceasta efectuează o analiză detaliată a planurilor de reforme economice ale guvernelor UE și face
recomandări pentru următoarele 12-18 luni.
 impunând o respectare mai strictă a reglementărilor în materie de politică bugetară, care prevăd
inclusiv aplicarea de sancțiuni semnificative pentru țările din zona euro care încalcă aceste
reglementări
 introducând noi măsuri pentru monitorizarea dezechilibrelor economice riscante - precum bulele
imobiliare și scăderea competitivității - și contracararea acestora înainte de a se transforma în
amenințări la adresa stabilității economice a unei țări, a zonei euro sau a întregii Uniuni.
Mai multe despre reacția UE la criza din 2008
 Țările din zona euro (faceți clic pentru a extinde)
Descarcă fișierul PDF

Avantajele monedei euro

Utilizată de aproape 340 de milioane de cetățeni ai UE, moneda unică ne aduce beneficii
tuturor:

 persoanele care se deplasează în zona euro nu mai trebuie să schimbe valută, câștigând astfel timp și
bani pentru că nu mai plătesc comisioane de schimb
 costurile asociate plăților transfrontaliere se reduc, fiind uneori chiar eliminate
 consumatorii și întreprinderile pot compara mai ușor produsele, ceea ce încurajează întreprinderile să-
și reducă prețurile.
Zona euro constituie, în sine, o garanție pentru stabilitatea prețurilor. BCE fixează ratele
dobânzilor de referință la niveluri menite să mențină inflația în zona euro aproape de 2%, dar
totuși sub acest procent. De asemenea, gestionează o parte din rezervele valutare ale zonei euro
și poate interveni pe piețele de schimb valutar pentru a influența cursul de schimb al euro.
Dimensiunea combinată și forța zonei euro creează o uniune monetară mai puternică și mai
stabilă, în măsură să îi protejeze pe membrii săi împotriva șocurilor externe și a turbulențelor de
pe piața monetară, lucru pe care țările membre nu l-ar putea realiza în mod individual.
Aderarea la zona euro
Toate țările UE trebuie să adopte moneda euro în momentul în care economiile lor sunt
pregătite - cu excepția Danemarcei și a Regatului Unit care au optat pentru o clauză de
excludere.
Pentru ca o țară să poată adera la zona euro, moneda sa națională trebuie să fi avut un curs de
schimb stabil timp de doi ani. De asemenea, trebuie îndeplinite și alte condiții stricte în ceea ce
privește:
 rata dobânzilor
 deficitele bugetare
 nivelul datoriei publice
 rata inflației.
Costuri mai reduse pentru plățile transfrontaliere
Pe lângă menținerea stabilității prețurilor, BCE garantează că transferurile în euro către
beneficiari din alte țări ale zonei euro se efectuează cu costuri cât mai reduse atât pentru bănci,
cât și pentru clienții acestora.
Pentru sume foarte mari, BCE și băncile centrale din statele membre folosesc un sistem de plăți
în timp real numit TARGET2. Odată cu lansarea TARGET2-Securities, în iunie
2015, tranzacțiile cu valori mobiliare în Europa se vor desfășura, mai sigur și mai eficient, pe o
platformă unică operată de Eurosistem (format din BCE și băncile centrale ale țărilor din zona
euro).
De asemenea, Comisia și BCE și-au unit eforturile pentru a extinde pe tot continentul avantajele
efectuării de plăți mai eficiente și cu costuri mai reduse, prin intermediul zonei unice de plăți în
euro (SEPA) .

În practică, aceasta înseamnă că, în 34 de țări europene, toate plățile în euro (transferuri
bancare, debit direct, carduri etc,.) sunt tratate exact la fel, indiferent dacă plata se efectuează
între părți din aceeași țară sau din țări diferite.