ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE MANAGEMENT
ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Bucureşti, 2011

CUPRINS

Politica energetică a Uniunii Europene

 Politica energetică Uniunii Europene

1. Norme aquis-ului comunitar................................................................................................3

2. Metode de guvernanţă.......................................................................................................10
3. Perspective.........................................................................................................................13
BIBLOGRAFIE................................................................................................................21

1. Normele aquis-ului comunitar

2
 Politica energetică Uniunii Europene

Din experienţa Comunităţii Europene la capitolul energetic sunt evocate două momente
importante – Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) 1şi
Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (Euratom)2. CECO avea
menirea de a crea o piaţă comună europeană a cărbunelui, iar EURATOM avea drept scop
reducerea dependenţei faţă de importurile din Orientul Mijlociu, ca reacţie la criza petrolului din
Suez din 1956.
În 1987, Actul Unic European a reprezentat o tentativă de consolidare a pieţei economice
interne europene, la care subiectul energetic nu s-a bucurat de mare succes, pentru că, la acea
vreme, guvernele nu erau dispuse să cedeze o parte din controlul lor asupra monopolurilor
naţionale de energie în favoarea deschiderii către piaţă.
Un pas în dezvoltarea concepţiei politicii energetice europene l-a reprezentat semnarea
Cartei Europene a Energiei de la Haga în 1991, care stabileşte principiile, obiectivele şi
mijloacele de realizare a unei cooperări pan-europene în domeniul energiei.
Tratatul de la Maastricht încheiat în 1992 şi cunoscut sub numele de Tratatul UE, a adus
unele completări la definirea conceptului de piaţă internă a energiei (PIE), fără să includă un
Capitol de Energie. Comisia Europeană a pregătit o propunere de capitol, care ar fi trebuit, între
altele, să o investească cu anumite competenţe în domeniu. Trei ţări s-au opus vehement acestei
iniţiative: Marea Britanie, Olanda şi Germania. Aceeaşi soartă a avut şi o altă propunere a
Comisiei, referitoare la administrarea Cartei Energiei de către Direcţia de Energie din cadrul CE.
Propunerea de includere a Capitolului Energie a fost repusă pe agenda următorului Tratat de la
Amsterdam, din 1997, dar a fost încă o dată respinsă. Este interesant că Parlamentul European a
fost un susţinător puternic al Capitolului de Energie, adversarii ei fiind chiar statele membre.
În 1997 prin Tratatul de la Amsterdam a fost înaintată o iniţiativă comună de a crea
Reţelele de Energie Trans-europene, moment ce presupunea o dezvoltare amplă a infrastructurii
energetice europene, a telecomunicaţiilor şi transportului.
Prima comunicare a Comisiei Europene care abordează chestiunea unei politici energetice
comune datează din 1995 şi s-a numit Carta Verde „Pentru o politică energetică a Uniunii
Europene”. I-au urmat, în acelaşi an, Carta Albă „O politică energetică pentru Uniunea

1
Prin semnarea Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951 de către 6 state europene – Italia, Franţa, Belgia, Republica
Federală Germania, Luxemburg şi Olanda – a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)
2
La 25 martie 1957 la Roma este semnat de cele 6 ţări europene tratatele de instituire a Comunităţii Europene a
Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunităţii Economice Europene (CEE). Tratatele au intrat în vigoare la 1
ianuarie 1958

3
 Politica energetică Uniunii Europene

Europeană”, apoi o nouă secvenţă de comunicări în 1996 şi 1997, numite „Carta Verde pentru
o Strategie Comunitară – Energie pentru viitor: surse regenerabile de energie”, respectiv
„Carta Albă – Energie pentru viitor: surse regenerabile de energie”. Aceste documente stau la
baza actualei politici energetice comune şi a legislaţiei europene.3
În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene elaborată în anul 2007,
energia este un element esenţial al dezvoltării la nivelul Uniunii. Dar, în aceeaşi măsură este o
provocare în ceea ce priveşte impactul sectorului energetic asupra schimbărilor climatice, a
creşterii dependenţei de importul de resurse energetice precum şi a creşterii preţului energiei.
Pentru depăşirea acestor provocări, Comisia Europeană consideră absolut necesar ca UE să
promoveze o politica energetică comună, bazată pe securitate energetică, dezvoltare durabilă
şi competitivitate.
Îngrijorarea provocată de dependenţa tot mai accentuată de importurile de energie din Rusia a
transformat politica energetică într-una dintre priorităţile Uniunii Europene.
În cadrul Comunicării Comisiei către Consiliul European şi Parlamentul European a Politicii
Energetice pentru Europa (2007), se stabileşte principalul OBIECTIV STRATEGIC al
politicii energetice a UE: 4
Originea politicii energetice europene acoperă trei aspecte: combaterea schimbărilor
climatice, limitarea vulnerabilităţii UE faţă de importurile de hidrocarburi şi promovarea
ocupării forţei de muncă şi a creşterii economice, furnizând astfel consumatorilor energie sigură
la preţuri convenabile.
Având în vedere numeroasele sugestii primite în perioada de consultare privind Carta sa
Verde, Comisia propune ca politica energetică europeană să aibă la bază:
 un obiectiv pentru UE în cadrul negocierilor internaţionale ca ţările dezvoltate să reducă
emisiile de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2020, în comparaţie cu 1990. În plus, în
2050, volumul global de emisii GES trebuie redus cu până la 50% faţă de 1990, ceea ce
presupune reduceri de 60-80% în ţările industrializate până în 2050.
 un angajament din partea UE de a reduce, indiferent de situaţie, emisiile de gaze cu efect
de seră cu cel puţin 20% până în 2020 faţă de 1990.

3
http://www.strategikon.ro/files/analize/EU___energy_policy.pdf
4
http://register.consilium.europa.eu/pdf/ro/08/st15/st15944.ro08.pdf (Comunicarea Comisiei către Consiliul
European şi Parlamentul European - O politică energetică pentru Europa, Bruxelles, 10.01.2007, pg. 5)

4
 Politica energetică Uniunii Europene

Aceste elemente constituie partea centrală a Comunicării

Comisiei „Limitarea schimbărilor climatice la 2°C -
Opţiunile politice la nivel european şi mondial pentru
2020 şi perioada următoare”.
Realizarea angajamentului asumat de UE de a acţiona
imediat în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră ar
trebui să fie nucleul noii politice energetice europene, din
trei motive:
 emisiile de CO2 din sectorul energetic reprezintă 80% din emisiile
de GES din UE, iar
reducerea emisiilor înseamnă scăderea consumului de energie şi utilizarea în mai mare
măsură a energiei nepoluante, produse pe plan local;
 s-ar limita expunerea tot mai mare a UE la instabilitatea sporită şi la creşterea preţurilor
la petrol şi gaz;
 piaţa de energie din UE ar putea deveni mai competitivă, stimulând tehnologiile
inovatoare şi ocuparea forţei de muncă.

Un obiectiv pe termen mai lung

pentru energia regenerabilă: 5

În 1997, Uniunea Europeană a început să acţioneze în vederea îndeplinirii unui obiectiv

conform căruia ponderea energiei regenerabile va ajunge în 2020 la 12% din totalul surselor sale
de energie, dublând astfel nivelul din 1997. De atunci, producţia de energie regenerabilă a
crescut cu 55% şi cu toate acestea, UE nu va reuşi să-şi atingă ţinta. Este puţin probabil ca
ponderea energiei regenerabile să depăşească 10% până în 2010. Principalul motiv pentru
neîndeplinirea obiectivelor stabilite în materie de energie regenerabilă – pe lângă faptul că, în
prezent, sursele de energie regenerabilă costă mai mult decât cele „tradiţionale” – este lipsa unui
cadru strategic coerent şi eficient pentru întreaga UE şi a unei viziuni constante pe termen lung.
Prin urmare, numai un număr restrâns de state membre a înregistrat progrese vizibile în acest
domeniu şi nu s-a atins masa critică ce ar fi permis generalizarea producţiei de energie
regenerabilă, în prezent limitată într-o nişă economică.

5
http://register.consilium.europa.eu/pdf/ro/08/st15/st15944.ro08.pdf (Comunicarea Comisiei către Consiliul
European şi Parlamentul European - O politică energetică pentru Europa, Bruxelles, 10.01.2007, pg. 13-14)

5
 Politica energetică Uniunii Europene

UE trebuie să-şi accelereze ritmul pentru a oferi o viziune pe termen lung credibilă asupra
viitorului energiei regenerabile în UE, folosind instrumentele existente, în special Directiva
privind energia regenerabilă. Îndeplinirea obiectivelor actuale şi încurajarea investiţiilor
suplimentare, a inovaţiilor şi a ocupării forţei de muncă au un rol esenţial. Politica privind
energia regenerabilă trebuie să facă faţă unei provocări: să găsească un echilibru între instalarea
imediată a unor ample capacităţi producătoare de energie regenerabilă şi acordarea unui răstimp
care va permite cercetării să contribuie la diminuarea costului capacităţilor respective. Găsirea
unui astfel de echilibru înseamnă să se ţină seama de următorii factori:
 În prezent, utilizarea energiei regenerabile costă mai mult, în general, decât utilizarea
hidrocarburilor, dar diferenţa scade, mai ales când se iau în considerare costurile
schimbărilor climatice;
 Economiile de scară pot reduce costurile energiei regenerabile, însă necesită în prezent
investiţii majore;
 Energia regenerabilă îmbunătăţeşte securitatea aprovizionării cu energie a UE prin
mărirea ponderii producţiei locale de energie, diversificarea tipurilor de combustibili şi a
surselor pentru importurile de energie şi creşterea proporţiei energiei din zone cu
stabilitate politică, precum şi prin crearea de noi locuri de muncă în Europa;
 Energia regenerabilă emite puţine gaze cu efect de seră sau chiar deloc; majoritatea
acestor tipuri de energie contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii aerului.
Având în vedere informaţiile primite în perioada de consultare şi evaluarea impactului,
Comisia propune în foaia sa de parcurs pentru energia regenerabilă un obiectiv obligatoriu de
creştere a ponderii energiei regenerabile de la mai puţin de 7%, cât este în prezent, la 20% din
totalul surselor sale de energie până în 2020. Obiectivele dincolo de 2020 ar fi evaluate prin
prisma progreselor tehnologice.

În prezent, politica energetică a UE este reglementată de Tratatul de la Lisabona în cadrul

art. 87. alin. (1): „Fără a aduce atingere celorlalte proceduri prevăzute în tratate, Consiliul, la
propunerea Comisiei, poate decide, în spiritul solidarităţii dintre statele membre, să adopte
măsuri corespunzătoare situaţiei economice, în special în cazul în care apar dificultăţi grave în
aprovizionarea cu anumite produse, în special în domeniul energiei”.

Tabel 1. Avantajele şi dezavantajele diverselor surse de energie electrică

6
 Politica energetică Uniunii Europene

Surse de Tehnologia Costul în Costul în Emisiile Dependenţa de Efici Sensibil Rezerv

energie luată în 2005 2005 de GES importuri a UE-
-enţă itatea la e
considerar (euro/M (euro/M (kgCO2e 27
preţul demons
e pentru W/oră cu W/oră g/
estimarea 20/30eur cu20/30e MW/oră)
combus trate/
costurilor o/ uro/ tibilului Producţ
tCO2) tCO2) ia
Sursa AIE 2005 2030
anuală
Turbină
cu gaze
Gaze în circuit 45-70 55-85 440 40% Foarte
naturale deschis 57% 84% mare 64 ani
Turbină
cu gaze Foarte
în ciclu 35-45 40-55 400 50% mare
combinat
Petrol Motoare 70-80 80-95 550 82% 93% 30% Foarte 42 ani
Diesel mare
Cărbu- Combust 30-40 45-60 800 40- Medie
ne ibil 45%
pulveriza
t cu
desulfuz
area 39% 59% 155 ani
gazelor
de
evacuare
Ardere în 35-45 50-65 800 40- Medie
strat 45%
fluidizat
circulant

7
 Politica energetică Uniunii Europene

Gazificar 40-50 55-70 750 48% Medie

e
integrată
într-un
ciclu
combinat
Nuclea- Reactor 40-45 40-45 15 Aproape 33% Scăzută 85 ani
ră cu apă 100% pentru
uşoară minereuri de
uraniu
Biomasă Instalaţie 25-85 25-75 30 30- Medie R
de 60% E
generare G
cu E
biomasă N
Eoliană Pe uscat 35-175 28-170 30 95-
E
În larg 35-110 28-80
98%
R
Mare 25-95 25-90 20 95-
0 A
Hidro 98%
Zero
Mică 45-90 40-80 5 95- B
(<10Mw 98% I
) L
Solară Foto- 140- 55-260 100 / E
voltaic 430
Sursa: http://register.consilium.europa.eu/pdf/ro/08/st15/st15944.ro08.pdf (Comunicarea Comisiei
către Consiliul European şi Parlamentul European - O politică energetică pentru Europa, Bruxelles,
10.01.2007, pg. 28)

Problema energiei – o urgenţă 6

Peste 50% din energia Europei provine din ţările aflate în afara Uniunii - iar gradul de
dependenţă este în creştere. Rusia este unul dintre cei mai mari furnizori energetici, iar disputele
sale cu statele tranzitate de produsele exportate au provocat, în ultimii ani, dezechilibre grave în
aprovizionare.
6
http://europa.eu/pol/ener/index_ro.htm

8
 Politica energetică Uniunii Europene

Acest semnal de alarmă indică necesitatea ca UE să-şi monitorizeze mai atent rezervele
de petrol şi de gaz şi să fie pregătită în caz de urgenţă energetică. De zeci de ani, statele membre
şi-au constituit rezerve de petrol. Uniunea ia măsuri pentru a facilita accesul la aceste stocuri şi
pentru a stabili când şi în ce mod pot fi utilizate.
Printre priorităţile în domeniu se numără dezvoltarea coridorului sudic, prin care s-ar
putea transporta gaz din regiunea Mării Caspice, trecând prin Turcia.
UE urmăreşte, de asemenea, să consolideze infrastructura energetică actuală (linii
electrice şi conducte de gaz şi petrol etc.) şi să o adapteze pentru a fi compatibilă cu energiile
regenerabile precum cea eoliană.
Strategia Uniunii în domeniul energetic solicită eforturi suplimentare de îmbunătăţire a
eficienţei energetice - de exemplu, reabilitarea clădirilor rezidenţiale şi comerciale. O altă
propunere vizează folosirea de etichete energetice pentru anvelope, începând din 2012.

2. Metode de guvernanţă utilizate

Metoda comunitară

În conformitate cu prevederile sau propunerile făcute de Comisia Europeaă în Carta Albă a

Guvernanţei Comunitare, UE ar trebui să combine mai eficient diverse instrumente de politică

9
 Politica energetică Uniunii Europene

publică (exemplu: legislaţia, dialogul social, finanţarea structurală şi programele de acţiune),

ceea ce ar conduce la consolidarea metodei comunitare care garantează eficacitatea şi
diversitatea Uniunii, asigurând un tratament echilibrat tuturor ţărilor membre. Pe linia
promovării interesului general s-a propus o deschidere mai mare a procesului de elaborare a
politicilor comunitare, cu scopul de a asigura o participare mai largă a cetăţenilor şi organizaţiilor
neguvernamentale la conceperea şi aplicarea acestora şi pentru a încuraja o deschidere şi o
responsabilizare crescută a tuturor celor implicaţi. Astfel, cetăţenii trebuie să perceapă mai clar
modul în care ţările membre, acţionând în comun în interiorul UE, sunt în măsură să răspundă
mai eficient preocupărilor lor. Unul din mesajele esenţiale ale Cartei Albe era acela că acţiunile
instituţiilor comunitare trebuiau să fie echilibrate şi proporţionate în raport cu obiectivele politice
preconizate. Comisia Europeană a apreciat că la fundamentul unei bune guvernanţe şi a
perfecţionărilor propuse în Carta Albă trebuie să stea un număr de 5 principii: deschiderea,
participarea, responsabilitatea, eficacitatea şi coerenţa, principii, care sunt specifice sistemului
democratic şi statului de drept din ţările membre şi care se aplică la toate tipurile de guvernanţă,
respectiv globală, europeană, naţională, regională şi locală.7
Metoda comunitară tradiţională constituia o formă de elaborare "supranaţională" a politicilor,
în care competenţele erau transferate de la nivelul naţional la cel european. Acesta era structurat
după o logică funcţionalistă, în care puteau fi incluşi cei interesaţi de un anumit sector,
construind loialităţi transnaţionale, fiind mediat însă de o formă de politică în care elitele politice
şi economice colaborau pentru promovarea intereselor diverse şi uneori diferite ale acestora. De
asemenea, această colaborare genera ceea ce Scharpf (1988) numea "capcana deciziilor comune",
care ridica obstacole în calea revizuirii unei politici comune ulterior convenirii asupra acesteia. O
abordare similară a fost propusă în primii ani pentru transporturi şi pentru energia nucleară civilă
în cadrul Euratom, dar nu a fost adoptată.8

Metoda deschisă de coordonare

7
Paul Fudulu (coordonator), Paul Comănescu, Dragoş Negrescu, Petre Prisecaru, Direcţii necesare de dezvoltare
instituţională (adîncire) a UE în raport cu dezvoltarea sa pe orizontală (extindere), Institutul European din Romînia –
Studii de imparct III, Studiul nr.8, p. 13.

8
Wallace, H.,Wallace, W. (2004) - Procesul politic în Uniunea Europeană, Editura Arc, Bucureşti, p. 76.

10
 Politica energetică Uniunii Europene

MDC reprezintă o nouă metodă de guvernanţă care constă in caracterul neobligatoriu şi

descentralizat al reglementărilor, în flexibilitatea şi deschiderea lor, în pluralitatea actorilor
implicaţi. Prin caracteristicile sale MDC contrastează în mod evident cu metoda comunitară, care
implică transferul de suveranitate dinspre nivelul naţional spre cel comunitar, adoptarea
politicilor comune de triunghiul instituţional clasic reprezentând combinarea
interguvernamentalismului cu supranaţionalismul, rolul central jucat de instituţia supranaţională -
Comisia – în elaborarea ţi implementarea politicilor comune şi în supravegherea implementării
reglementărilor obligatorii de către statele membre, rolul CEJ în rezolvarea cazurilor de încălcare
a dreptului comunitar.9
Aşa numitul tip-ideal al MDC permite o mare varietate de modele, mijloace şi rezultate în
diverse domenii şi el ar fi întâlnit în cazul Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă.
Lista domeniilor ar fi destl de lungă, iar Claudio Radaelli identifică trei grupe, în funcţie de
intensitatea folosirii MDC. Prima grupă este cea în care MDC este principala metodă de lucru şi
include: MLDPE, Strategia Europeană de Ocupare, includerea socială, pensile. A doua grupă
include domeniile unde factorii de decizie şi-au manifestat intenţia de a folosi MDC şi unde un
număr redus de practici şi instrumente folosite corespund profilului MDC şi ea include: inovaţia
şi politicile de dezvoltare-cercetare, învăţământul, societatea informaţională, politica mediului,
îngrijirea sănătăţii. A treia grupă este cea a impozitării directe, unde decidenţii au folosit o
combinaţie novatoare de instrumente şi practici specifice MDC, dar fără intenţia expresă de a
utiliza metoda.10

Metoda interguvernamentală sau cooperarea consolidată11

Metoda interguvernamentală implică luarea deciziilor pe baza unor negocieri diplomatice

între state suverane. Aceasta permite prezervarea completă a suveranităţii statelor comunitare,
implementarea unor forme mai flexibile de cooperare şi asigurarea protecţiei intereselor
naţionale în paralel cu dezvoltarea unor iniţiative coordonate în domenii sensibile. Metoda
interguvernamentală ar permite cooperarea statelor membre ale UE în domenii în care progresul

9
Wallace, H.,Wallace, W. (2004) - Procesul politic în Uniunea Europeană, Editura Arc, Bucureşti, p. 342.
10
Prisecaru, P. (2005). Guvernanţa Uniunii Europene, Editura Economică, p. 122-123.
11
Paul Fudulu (coordonator), Paul Comănescu, Dragoş Negrescu, Petre Prisecaru, Direcţii necesare de dezvoltare
instituţională (adîncire) a UE în raport cu dezvoltarea sa pe orizontală (extindere), Institutul European din Romînia –
Studii de imparct III, Studiul nr.8, p. 19.

11
 Politica energetică Uniunii Europene

integrării a fost destul de modest. Nu ar exista concurenţă şi incompatibilitate între metoda

interguvernamentală şi cea comunitară, iar argumentul ar fi legat de faptul că UE funcţionează pe
baza unui melanj între supranaţionalism şi interguvernamentalism.
Compararea celor două metode implică analiza eficienţei şi legitimităţii democratice a
acestora. Realizarea unanimităţii sau dreptul de veto caracteristică metodei interguvernamentale
este mai puţin eficientă decât decizia luată pe baza majorităţii calificate, care este aproape
generalizată în cadrul metodei comunitare. În privinţa legitimităţii democratice, implicarea PE -
reprezentant al cetăţenilor europeni - în procesul de codecizie alături de Consiliul UE sporeşte
gradul de legitimitate în cazul metodei comunitare. Realitatea a demonstrat că metoda
comunitară poate coexista în mod fericit cu alte metode de guvernanţă, cum este şi cea
interguvernamentală.
Cooperarea întărită ar fi o formă cuprinzătoare de integrare flexibilă, ţintind direct
consolidarea procesului de integrare prin realizarea obiectivelor Comunităţii şi prezervarea
intereselor sale. Cooperarea întărită este singura formă de integrare flexibilă înzestrată cu o
puternică dimensiune normativă, ceea ce-i conferă atât forţă cât şi anumite limite. Ea iese din
tiparele clasice ale metodei comunitare de guvernare şi încearcă să valorifice iniţiative sau
opţiuni care ţin de diversitatea sau de diferenţele existente între ţările membre. În acelaşi timp ea
nu poate asigura progrese politice majore. În cazul acesteia există, de asemenea, condiţionalităţi
şi limitări, posibilitatea unor interpretări diferite, dificultatea realizării unor acorduri pe proiecte
mai ambiţioase, un număr relativ limitat de domenii pretabile iniţiativelor, îndeosebi pe sfera
competenţelor ce revin ţărilor membre.

3. Perspective

La 10 ianuarie 2010, Uniunea Europeană a prezentat o nouă politică energetică, ce

cuprinde propuneri referitoare la creşterea utilizării combustibililor alternativi şi la reducerea
consumului energetic, pe fondul modificărilor climatice, precum şi măsuri destinate reducerii
dependenţei faţă de furnizorii externi.
Comisia Europeană a redactat propuneri referitoare la crearea unei politici energetice
comune, la nivelul celor 27 de state membre ale blocului comunitar, în condiţiile în care

12
 Politica energetică Uniunii Europene

importurile de petrol au fost afectate în ultima vreme de o dispută comercială între Rusia şi
Belarus.
La momentul actual, guvernele naţionale ale statelor Uniunii Europene deţin cea mai mare
putere de decizie în sectorul energetic.
Modificările climatice se numără printre cele mai grave provocări ce afectează omenirea în
sectoarele mediului, social şi economic. Este nevoie de acţiuni urgente pentru limitarea
schimbărilor climatice la nivel sustenabil şi pentru a preveni pierderi fizice şi economice
importante, se arată într-un comunicat al executivului european.
Uniunea Europeană are ca obiectiv, în cadrul noii politici energetice, diminuarea emisiilor de
gaze cu efect de seră cu cel puţin 20 % până în anul 2020. Obiectivul actual stabileşte un nivel de
12 % până în anul 2012, dar blocul comunitar va rata, probabil, aceasta ţintă.12
Comisia Europeană a solicitat statelor dezvoltate ale lumii să reducă cu 30% emisiile de gaze
poluante cu efect de seră, până în anul 2020, şi a precizat că blocul comunitar îşi va depăşi
obiectivul, în cazul în care alte ţări sunt dispuse să acţioneze, de asemenea, în acest sens.
Pe de altă parte, închiderea unor reactoare nucleare determină noi dificultăţi în încercarea de
reducere a emisiilor.
Noua ţintă fixată de Uniunea Europeană este mai ambiţioasă decât obiectivul anterior, care
prevedea reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 8 %, în perioada 2008 – 2012. Mai multe
state se confruntă cu dificultăţi în încercarea de a respecta vechiul obiectiv, aprobat înainte de
extinderea Uniunii Europene în anul 2004.
Propunerile prezentate la 10 ianuarie 2010 necesită aprobarea guvernelor statelor Uniunii
Europene. Un oficial al executivului european a declarat că instituţia ar putea aproba, de
asemenea, un obiectiv care stabileşte că biocombustibilii ar trebui să reprezinte 10% din
cantitatea totală de combustibili utilizată îîn Uniunea Europeana, până în anul 2020.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că executivul agreează
ideea divizării activităţilor de generare şi distribuţie ale companiilor din sectorul producţiei de
electricitate, pentru a stimula concurenţa din acest sector.
Având în vedere opoziţia oficialilor francezi faţă de această propunere, care ar avea
consecinţe importante la nivelul principalilor producători de energie electrică, Comisia

12
http://europa.eu/legislation_summaries/energy/european_energy_policy/en0003_en.htm

13
 Politica energetică Uniunii Europene

Europeană va oferi o altă opţiune care să permită firmelor să cedeze managementul operaţiunilor
de distribuţie, dar şi să-ţi menţină proprietatea asupra acestor activităţi.13
Germania este un mare importator de gaze naturale din Rusia, importând o treime din
necesarul său energetic de la ruşi, şi, în acelaşi timp, ţara este transportatoare de energie în UE.
Astfel Germania rămâne partenerul major al Rusiei în UE. Parteneriatul economic dintre Rusia şi
Germania se axează pe sectorul energetic.

În Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliul European, către

Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor din 10.11.2010, se prezintă noua strategie
energetică ce se axează pe cinci priorităţi14:
1. Realizarea unui consum redus de energie în Europa;
2. Crearea unei pieţe integrate de energie cu adevărat pan-europene;
3. Responsabilizarea consumatorilor şi atingerea celui mai înalt nivel de siguranţă şi
securitate;
4. Extinderea Europei ca lider în domeniul tehnologiilor energetice şi de inovare;
5. Consolidarea dimensiunii externe a pieţei energetice a UE.

Prioritatea 1. Realizarea unui consum redus de energie în Europa15

Acţiunea 1: Atingerea unui potenţial ridicatd e economisire a energiei
- Rata de creştere a eficienţei energetice ar trebui să fie accelerată prin stimularea
investiţiilor utilizarea mai largă a societăţilor
de servicii energetice, a instrumentelor
financiar şi a ingineriei financiare la nivel
european, naţional şi local.

13
http://www.agir.ro/univers-ingineresc/o_noua_politica_energetica_1658.html
14
http://www.energy.eu/directives/com-2010-0639.pdf (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către
Consiliul European, către Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor – Energia 2020, Bruxelles,
10.11.2010, p. 5-6)
15
http://www.energy.eu/directives/com-2010-0639.pdf (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către
Consiliul European, către Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor – Energia 2020, Bruxelles,
10.11.2010, p. 7-8)

14
 Politica energetică Uniunii Europene

- Autorităţile publice trebuie să conducă prin puterea exemplului. Criteriul de energie (în
ceea ce priveşte eficienţa,
energiilor regenerabile şi crearea de reţele inteligente) ar trebui să fie utilizat în toate
achiziţiile de lucrări publice, servicii sau produse. Programele şi facilităţile de asistenţă
tehnică sunt necesare pentru consolidarea capacităţii participanţilor la piaţa de servicii în
vederea dezvoltării unor proiecte care vizează atât autorităţile publice, cît şi actorii
privaţi. Programele financiare din UE vor viza proiecte de economii de energie şi
eficienţă energetică.
- Următoarea „Carteă albă” privind politica în domeniul transporturilor va prezenta o serie
de măsuri de îmbunătăţire a durabilităţii transportului şi de reducere a dependenţei pentru
petrol. Acest lucru va include iniţiative care vizează creşterea eficienţei energetice a
sistemului de transport, inclusiv sprijinul pentru mobilitatea urbană, precum si soluţii
pentru transportul multimodal.
Acţiunea 2: Consolidarea competitivităţii industriale printr-o industrie mai eficientă
- Comisia va căuta să susţină competitivitatea industriilor europene prin intermediul
eficienţei energetice prin lărgirea cerinţelor de proiectare ecologică pentru energie şi
produse consumatoare de resurse.
- Sistemele de gestionare a energiei (de exemplu, audit, planuri, managerii de energie) ar
trebui să fie implementate în industrie şi în sectorul serviciilor.
Acţiunea 3: Consolidarea eficienţei în alimentarea cu energie
- Eficienţa energetică, în producţie, precum şi în distribuţie, ar trebui să devină un criteriu
esenţial de autorizare a capacităţilor de producţie.
Acţiunea 4: Realizarea Planurilor de acţiune naţionale referitoare la eficienţa energetică

Prioritatea 2. Crearea unei pieţe integrate de energie cu adevărat pan-europene

Acţiunea 1: Aplicarea corectă şi la timp a legislaţiei privind piaţa internă
- Pentru integrarea pieţei de energie, cadrul de reglementare trebuie să fie consolidat(de
exemplu, coduri de reţea), completat de alte acţiuni, cum ar fi cuplarea pieţelor ţintă,
modele de dezvoltare şi un cadru robust pentru pieţele caracterizate prin transparenţă şi
supraveghere.
Acţiunea 2: Stabilirea unui proiect de infrastructură europeană pentru 2020-2030

15
 Politica energetică Uniunii Europene

- Comunicarea viitoare a Comisiei referitoare la infrastructură va permite Europei să

identifice reţeaua de infrastructură în scopul unei funcţionări a pieţei interne care să
asigure integrarea producţiei la scară largă a energiilor regenerabile şi care să garanteze
securitatea aprovizionării, în conformitate cu viziunea pentru un sistem energetic
european durabil până în 2050. Până în 2015, statele membre nu ar trebui să fie izolate de
pieţele interne europene.
- Un set de instrumente de politică va fi propus de către Comisie în 2001 care va pune în
aplicare priorităţi strategice de infrastructură în următoarele două decenii. Acestea vor
include o nouă metodă de definire a infrastructurilor strategice, care va fi esenţială pentru
Uniunea Europeană în ceea ce priveşte furnizarea de energie competitivă, durabilitatea şi
accesul la energii regenerabile, precum şi securitatea aprovizionării. Aceste secţiuni vitale
vor fi clar identificate în exerciţiul de cartografiere de ansamblu şi va fi acordată o
etichetă de "interes european”.
Acţiunea 3: Asigurarea cadrului legal de finanţare
- Recunoscând faptul că cea mai mare parte a dezvoltării infrastructurii are caracter
comercial, o metodologie va fi definită de către Comisia să analizeze echilibrul optim
între finanţarea publică şi privată (următoarele principii se vor aplica pe întreg teritoriul
Uniunii: "utilizatorul plăteşte", "beneficiarul plăteşte" - în ceea ce priveşte alocarile cost-
beneficiu, "contribuabilul plăteşte"). Acest lucru va fi definit în conformitate cu normele
referitoare la ajutoarele de stat. Pentru proiectele de "interes european", vor fi propuse
mecanisme inovatoare de finanţare în vederea îmbunătăţirii climatului de investiţii pentru
acoperirea principalelor riscuri sau pentru a accelera implementarea proiectului.

Prioritatea 3. Responsabilizarea consumatorilor şi atingerea celui mai înalt nivel de

siguranţă şi securitate
Acţiunea 1: Realizarea unei politici energetice mai prietenoase pentru consumatori
- Aplicarea activă a politicii de concurenţă la nivel european şi naţional rămâne
indispensabilă pentru stimularea concurenţei şi garantarea pentru consumatori a unei
energii la preţuri accesibile.
- Comisia va propune măsuri pentru a ajuta consumatorii să participe la o mai bună piaţă
de energie în conformitate cu al treilea pachet energetic. Aceste măsuri vor include
dezvoltarea de orientări bazate pe cele mai bune practici în ccea ce priveşte schimbarea

16
 Politica energetică Uniunii Europene

furnizorilor, continuarea punerii în aplicare şi monitorizarea procesului de facturare şi de

soluţionare a reclamaţiilor.
- O atenţie deosebită va fi acordată clienţilor vulnerabili şi la practicilor care permit
consumatorilor să reducă consumul de energie.
Acţiunea 2: Îmbunătăţirea continuă în materie de siguranţă şi securitate
- Condiţiile de siguranţă în ceea ce priveşte extracţia de petrol şi de gaz sunt revizuite de
către Comisie cu scopul de a introducere măsuri stricte de prevenire a accidentelor în
Europe şi în lume.
- Cadrul legal pentru siguranţa şi securitatea nucleară va fi consolidat, prin Directivei
privind securitatea nucleară, prin punerea în aplicare a Directivei privind deşeurile
nucleare, prin redefinirea standardelor de siguranţă pentru protecţia lucrătorilor şi a
populaţiei. Toate aceste măsuri ar trebui să permită UE să păstreze poziţia de lider în
domeniul energiei nucleare în condiţii de siguranţă şi să contribuie la utilizarea
responsabilă a energiei nucleare la nivel mondial.
- Aceleaşi măsuri de siguranţă şi securitatea vor fi admise în dezvoltarea şi implementarea
noilor tehnologii energetice (siguranţa hidogenului, a CO 2, reţeaua de transport, stocarea
CO2 ).

Prioritatea 4. Extinderea Europei ca lider în domeniul tehnologiilor energetice şi de

inovare
Acţiunea 1: Punerea în aplicare a Planului strategic privind tehnologiile energetice (SET)
- Comisia va consolida punerea în aplicare a Planului SET, în
special Programele comune de cercetare energetică ale alianţei
europene (EERA) şi cele şase iniţiative industriale europene
(eoliene, solare, bio- energetice, reţele inteligente, fisiunea
nucleară, captarea şi stocarea carbonului). Fondurile
comunitare disponibile vor fi concentrate pe iniţiativele
planului SET.

Acţiunea 2: Comisia va lansa patru noi proiecte europene de mari dimensiuni

- 1. Comisia va duce mai departe o iniţiativă majoră europeană privind reţelele inteligente
pentru întregul sistem de reţea de energie electrică; astfel, energia va fi condusă din

17
 Politica energetică Uniunii Europene

fermele eoliene aflate către Marea Nordului, din centralele solare din sud şi barajele
hidro-electrice, către gospodăriile individuale.
- 2. Repoziţionarea Europei ca lider privind stocarea de energie electrică (atât la scară
largă, cât şi pentru vehicule).
- 3. Introducerea la scară largă a producţiei de biocombustibil.
- 4. La începutul anului 2001 va fi lansat un parteneriat „Smart Cities” care va conduce la
obţinerea de rezultate favorabile în ceea ce priveşte energia regenerabilă, eficienţa
energetică, reţelele inteligente de energie electrică, transport urban curat, cum ar fi
mobilitatea electro, grile inteligente de răcire şi încălzire.
Acţiunea 3: Asigurarea pe termen lung a competitivităţii tehnologice la nivel european
- Comisia propune 1 miliard de euro pentru cercetarea tehnologică.

Prioritatea 5. Consolidarea dimensiunii externe a pieţei energetice a UE

Acţiunea 1: Integrarea pieţelor de energie şi a cadrului de reglementare cu vecinii noştri
- Tratatul Comunităţii Energetice ar trebui să fie pus în aplicare şi extins la toţi cei vecinii
Uniunii Europene care sunt dispuşi să adopte modelul de piaţă a UE (în special regiunea
mediteraneeană şi ţările de tranzit, precum Ucraina şi Turcia). Mai mult decât atât,
Tratatul Comunităţii Energetice ar trebui să fie aprofundat prin extinderea noului acquis
comunitar la nivelul semnatarilor tratatului.
- Mecanisme vor fi propuse de către Comisie pentru a alinia acordurile internaţionale
existente (în special în sectorul gazelor naturale) cu normele pieţei interne şi a consolida
cooperarea dintre statele membre pentru încheierea de noi acorduri. Propunerile vor fi, de
asemenea, făcute pentru a stabili cadrul de reglementare necesar între UE şi ţările terţe, în
vederea dezvoltării de rute strategice de la furnizori noi, în special în jurul Coridorului de
sud şi ţările din sudul Mediteranei.
Acţiunea 2: Stabilirea unor parteneriate privilegiate cu parteneri-cheie
- Parteneriatele vor avea ca scop promovarea principiilor-cheie, cum ar fi cele cuprinse în
Tratatul pentru Energie (de exemplu: libertatea de tranzit, transparenţă, siguranţă,
oportunităţi de investiţii, precum şi conformitatea cu dreptul internaţional).
Acţiunea 3: Promovarea rolului global al UE în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon în
viitor

18
 Politica energetică Uniunii Europene

Acţiunea 4: Promovarea siguranţei nucleare, securităţii şi a standardelor mondiale de

neproliferare
- Comisia va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică

Noua strategie energetică a UE va necesita eforturi semnificative în domeniul inovării

tehnologice şi de investiţii. Aceasta va promova o piaţă dinamică şi competitivă şi va conduce la
o consolidare majoră a acordurilor instituţionale pentru a monitoriza şi ghida aceste evoluţii.
Această strategie va determina îmbunătăţirea securităţii şi durabilităţii sistemelor de energie, de
management de reţea. Totodată, va include eforturi considerabile pentru a informa şi a
împuternici piaţa internă, iar pe consumatori îi va implica în trecerea la o energie durabilă în
viitor, de exemplu, prin economisirea energiei, reducerea deşeurilor şi trecerea la tehnologii cu
emisii reduse de carbon şi a combustibililor. Noua strategie va lua primele măsuri pentru a
pregăti UE pentru provocările cu care se va confrunta până în 2020. Mai presus de toate, se va
asigura o mai bună conducere şi coordonare la nivel european, atât pentru acţiunile interne, cât şi
în relaţiile cu partenerii externi.16

În 2011, Comisia va prezenta propuneri concrete pentru a consolida coerenţa globală şi

eficienţa politicii energetice externe, implicând statele membre, diverse politici extern ale
Uniunii Europene şi programe externe de sprijin.

16
http://www.energy.eu/directives/com-2010-0639.pdf (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către
Consiliul European, către Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor – Energia 2020, Bruxelles,
10.11.2010, p.20).

19
 Politica energetică Uniunii Europene

BIBLIOGRAFIE

1. Comunicarea Comisiei către Consiliul European şi Parlamentul European - O politică

energetică pentru Europa, Bruxelles, 10.01.2007;
2. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliul European, către
Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor – Energia 2020, Bruxelles,
10.11.2010;
3. Paul Fudulu (coordonator), Paul Comănescu, Dragoş Negrescu, Petre Prisecaru,
Direcţii necesare de dezvoltare instituţională (adîncire) a UE în raport cu dezvoltarea
sa pe orizontală (extindere), Institutul European din Romînia – Studii de imparct III,
Studiul nr.8;
4. Petre Prisecaru, Guvernanţa Uniunii Europene, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
5. Helen Wallace, Willian Wallace, Procesul politic în Uniunea Europeană, Editura Arc,
Bucureşti, 2004;
6. www.agir.ro
7. www.energy.eu
8. www.europa.eu
9. www.strategikon.ro

20