Sunteți pe pagina 1din 66

CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICO – METODOLOGICE ALE


ANALIZEI ECONOMICE ŞI FINANCIARE

1.1. Conţinutul analizei economico – financiare


Mediul economic în care îşi desfăşoară activitatea o firmă este în
permanentă mişcare, ca urmare a acţiunii factorului timp care produce
modificări semnificative în costul resurselor materiale, umane şi financiare.
Astfel, dinamismul mediului economic în care activează orice firmă îi pune
permanent acesteia problema adaptării la noile condiţii, respectând criteriile
de competitivitate şi eficienţă.
Pentru aceasta este necesar ca managementul firmei să cunoască
situaţia actuală a firmei, să identifice punctele slabe şi punctele forte ale
acesteia. Analiza reprezintă aşadar prima etapă în stabilirea măsurilor
necesare corectării deficienţelor şi accentuării laturilor pozitive ale activităţii
firmei.
Analiza economico – financiară reprezintă un anasamblu de
concepte, tehnici şi instrumente de tratare a informaţiilor cu scopul
diagnosticării stării unei entităţi economice, a aprecierii nivelului calitativ al
performanţelor acesteia în condiţiile existenţei unui mediu concurenţial
dinamic.
Analiza economico-financiară studiază fenomenele economice prin
descompunerea lor în elemente componente, cu scopul identificării cauzelor

1
de ordin primar care le generează, a factorilor care stau la baza formării
acestora.
Diagnosticarea înseamnă identificarea variabilelor cheie ale stării şi
dinamicii fenomenelor, a interacţiunii dintre acestea, cu scopul de a proiecta
măsuri de corecţie a influenţelor negative asupra performanţelor firmei şi de
amplificare a celor favorabile.

1.2. Etapele procesului de analiză economico-financiară


Etapele principale ale procesului metodologic de realizare a analizei
financiare sunt următoarele:
1. Delimitarea obiectivului analizei presupune
constatarea anumitor fapte, fenomene, rezultate.
Rezultatele pot fi consemnate sub forma gradului de
realizare a indicatorilor programaţi sau normaţi.
Delimitarea obiectivului se face în timp şi spaţiu,
utilizând anumite metode de evaluare şi calcul.
2. Construirea bazei informaţionale necesare analizei.
Formarea bazei informaţionale reprezintă o etapă de
maximă importanţă deoarece reprezintă punctul de
plecare al întregului proces. Sursele informaţionale sunt
multiple şi variate. Ele pot fi localizate atât în cadrul
firmei analizate – date operative, tehnice, financiare,
contabile, organigramă, etc., cât şi în exteriorul său –
publicaţii de specialitate, studii şi analize sectoriale,
rapoarte elaborate de organizaţii de ramură, informaţii de
natură statistică.

2
3. Prelucrarea bazei informaţionale. Necesitatea acestei
etape rezidă atât în asigurarea fiabilităţii datelor şi
informaţiilor colectate, eliminarea neconcordanţelor
potenţiale, cât şi asigurarea în timp a comparabilităţii
indicatorilor valorici.
4. Analiza situaţiei de fapt, a mecanismului prin care
cauzele interne, şi, respectiv externe influenţează
evoluţia fenomenului analizat. În acest sens analistul
financiar dispune de un aparataj metodologic complex,
format din metode, tehnici şi instrumente ştiinţifice.
5. Stabilirea programului de acţiune şi etapizarea
acestuia. Se impune eşalonarea în timp a măsurilor
propuse, precum şi cuantificarea eforturilor financiare
necesare adoptării lor şi respectiv a efectelor scontate
(diminuări de costuri şi/sau majorări de venituri sau
încasări).
6. Aplicarea măsurilor propuse.
7. Monitorizarea rezultatelor obţinute şi efectuarea
corecţiilor (actualizărilor). Necesitatea acestei ultime
etape este justificată tocmai de dinamica mediului
economic în ansamblu şi de validarea efectelor estimate
iniţial.

1.3. Tipuri de analiză economică


Se deosebesc mai multe tipuri de analize economice, grupate după diferite
criterii:

3
1.Din punct de vedere al momentului la care se efectuează analiza şi al
momentului desfăşurării fenomenului:
a.Analiza post-factum (analiza activităţii, analiza realizării obiectivelor);
b.Analiza previzională sau analiza prospectivă bazată pe modele de
prognoză.
2.Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor
cantitative ale fenomenelor, se disting:
a.Analiza calitativă – presupune abordarea sistemică a fenomenelor,
cercetarea cibernetică, care conduce în final la elaborarea de modele în care
sunt surprinse elementele, factorii şi legăturile de interdependenţă ale
fenomenelor;
b.Analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin determinări
numerice exprimate în unităţi concrete de măsură(fizice şi valorice). În cadrul
analizei cantitative se folosesc pe scară largă metodele matematice moderne.
3.După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
a.Analiza microeconomică - cercetează fenomenele economice care au loc la
nivelul individului sau unui agent economic. Acest tip de analiză se ocupă cu
studierea rezultatelor obţinute, a factorilor de influenţă şi a rezervelor de
sporire a eficienţei activităţii desfăşurate;
b.Analiza macroeconomică - cercetează fenomenele economice care au loc
la nivelul ramurii, al economiei naţionale sau al economiei mondiale şi
operează cu mărimi agregate (produs intern brut, produs social, venit naţional,
etc.)
4.După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
a.Analiza statică - studiază fenomenele economice şi legăturile de
condiţionare care determină starea sau nivelul acestora la un moment dat;

4
b.Analiza dinamică - abordează procesele şi fenomenele economice în
mişcarea şi condiţionarea lor reciprocă, evidenţiind poziţia pe care o deţin şi
modificările survenite în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei
dinamice se stabilesc factorii care acţionează asupra schimbării poziţionale a
fenomenelor economice, precum şi tendinţele în evoluţia viitoare.
Analiza statică şi cea dinamică se îmbină în mod reciproc, ceea ce permite
cunoaşterea fenomenelor economice la un moment dat, precum şi evoluţia lor
într-o anumită perioadă de timp.
5.După specificul studierii fenomenelor distingem:
a.Analiza economico-statistică – apelează la metodele şi modelele statistice
clasice, dar adaptate la specificul activităţii desfăşurate(indicatorii medii,
relativi, metodele cercetării selective, indicatorii ce caracterizează seriile
cronologice, etc);
b.Analiza economico-financiară – în care se regăsesc corelaţiile în
activitatea economică(de exploatare, financiară şi extraordinară);
c.Analiza financiară – are în vedere fluxurile financiare care se formează la
nivelul unei firme, modul de gestionare a patrimoniului şi de plasare a
capitalului.
6.În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, se pot stabili următoarele
tipuri de analiză:
a.Analiza pe ramuri;
b.Analiza pe probleme(cifră de afaceri, rentabilitate, etc).
În procesul de analiză economică este necesară îmbinarea tuturor
tipurilor de analiză, ceea ce permite cunoaşterea temeinică a evoluţiei
fenomenelor economice în timp şi spaţiu, în vederea fundamentării ştiinţifice
a deciziilor de reglare şi optimizare a întregii activităţi economico-sociale.

5
1.4. Metode, tehnici şi instrumente utilizate de analiza
economico - financiară
Instrumentul operaţional fundamental îl reprezintă un sistem de
indicatori economico-financiari care pot fi grupaţi în:
- indicatori ai resurselor(materiale, financiare, umane);
- indicatori ai consumului de resurse(cheltuieli);
- indicatori de rezultate(efecte);
- indicatori de eficienţă(compararea efortului depus cu efectul obţinut).
În funcţie de cele două laturi fundamentale ale analizei, latura
calitativă şi latura cantitativă, metodele analizei se subdivid astfel:
• Metode ale analizei calitative, care vizează esenţa fenomenului,
depistarea legăturilor cauzale;
• Metode ale analizei cantitative, ce au ca scop cuantificarea
elementelor sau factorilor ce explică fenomenul.
Metodele şi procedeele analizei calitative sunt:
 Diviziunea şi descompunerea rezultatelor;
 Gruparea;
 Comparaţia rezultatelor.
Metodele şi procedeele analizei cantitative sunt:
 metoda substituirilor în lanţ;
 metoda balanţieră;
 metoda corelaţiei;
 metoda ABC;
 metoda scorurilor.

6
CAPITOLUL 2

ANALIZA CIFREI DE AFACERI

Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operaţiuni


comerciale efectuate de o firmă, respective vânzarea de mărfuri şi produse
într-o perioadă de timp determinată. În cifra de afaceri nu se includ veniturile
financiare şi veniturile extraordinare.
Potrivit noilor reglementări contabile conforme cu Directivele
europene, cifra de afaceri netă cuprinde sumele rezultate din vânzarea de
produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a
entităţii, după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea
adăugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. Cifra de
afaceri se determină pe baza formularului de sinteză “Contul de Profit şi
Pierdere”.
Nivelul acestui indicator este în măsură să dea o imagine despre
poziţia pe piaţă a firmei respective, despre forţa pe care o reprezintă firma în
sectorul respectiv de activitate.

7
Trebuie făcută distincţia între cifra de afaceri care reprezintă un
indicator de efect şi profit care este un indicator de eficienţă. Sunt frecvente
cazurile când un volum ridicat de vânzări înregistrat de către o entitate are la
bază costuri foarte mari care duc la un nivel minim de profitabilitate sau chiar
la pierderi din activitatea de exploatare.
Literatura de specialitate, prezintă cifra de afaceri ca fiind:
 cifră de afaceri totală, reprezintă încasările totale realizate de o
firmă, în preţuri curente;

 cifră de afaceri medie, reprezintă cifra de afaceri realizată de o


unitate de produs vândută:
CA
CA = , unde:
Q
CA – cifra de afaceri în preţuri curente
Q – producţia vândută în unităţi fizice
 cifră de afaceri marginală, reflectă cifra de afaceri adusă de o
unitate suplimentară de producţie vândută
∆CA CA1 − CA0
CAmg = =
∆Q Q1 − Q0
ΔCA – variaţia cifrei de afaceri
Δ Q– variaţia producţiei
 cifră de afaceri critică reprezintă cifra de afaceri care asigură
acoperirea cheltuielilor, astfel încât profitul să fie zero:
CF
CAmin = , unde:
1 − RV
CF – cheltuieli fixe

8
CV
RV – marja brută sau rata cheltuielilor variabile RV = , unde:
CA
CV – cheltuieli variabile
Analiza cifrei de afaceri vizează următoarele aspecte:
1.Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri;
2.Analiza factorială a cifrei de afaceri;
3.Reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai
entităţii.

2.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

Analiza cifrei de afaceri a unei firme trebuie să dea răspuns la mai


multe întrebări, cum ar fi:
- Care sunt sursele principale de venituri ale societăţii comerciale?
- Care este evoluţia lor în ultimii ani, şi cât de stabile sunt?
- Care este tendinţa acestor surse în viitorul apropiat?
- Cum sunt determinate veniturile şi care este modul lor de măsurare?
În analiza surselor de venituri este important să se plece de la
caracterizarea întreprinderii în funcţie de modul de operare, respectiv dacă
operează pe o singură piaţă sau pe mai multe, deoarece fiecare piaţă poate
avea o evoluţie proprie, cu influenţe asupra rezultatelor obţinute de firmă.

2.1.1.Analiza dinamicii cifrei de afaceri

9
Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri se realizează cu ajutorul
indicatorilor statistici ce caracterizează o serie cronologică: indicatori
absoluţi, relativi şi medii.
În condiţiile unei economii de piaţă instabile, pentru o apreciere reală
a rezultatelor entităţii, se impune corectarea indicatorului cifră de afaceri cu
indicele mediu al preţurilor în scopul eliminării efectului inflaţiei, factor
exogen care nu reflectă efortul propiu al entităţii.
Pentru a exemplifica analiza în dinamică a cifrei de afaceri, vom lua
exemplul unei societăţi comerciale din sectorul comerţ, a cărei cifră de afaceri
este analizată pe o perioadă de 9 ani, conform datelor din tabelul 2.1:

Dinamica cifrei de afaceri în perioada 2000-2008 Tabel 2.1.


Anul Cifră de afaceri (mii RON)

2000 540
2001 600
2002 575
2003 520
2004 490
2005 560
2006 620
2007 690
2008 750

1. Indicatorii absoluţi pe care îi vom calcula sunt:

a. Indicatorii de nivel – reprezentaţi chiar de termenii seriei „yt”, t = 1, n

; y1 = 540,……y9 = 750;
b. Modificările absolute:

- cu bază fixă ( ∆ t / 1 ): ∆ t / 1 = y t − y1 , unde t = 2, n

- cu bază în lanţ ( ∆ t / t −1 ): ∆ t / t −1 = y t − y t −1 , unde t = 2, n

10
Calculele sunt prezentate în tabelul 2.2:
Modificarea absolută a acifrei de afaceri în perioada 2000-2008 Tabel 2.2
Anul Cifră de afaceri Modificarea absolută
(mii RON) ∆ t/1 ∆t/t-1
(mii RON) (mii RON)
2000 540 - -
2001 600 60 60
2002 575 35 -25
2003 520 -20 -55
2004 490 -50 -30
2005 560 20 70
2006 620 80 60
2007 690 150 70
2008 750 210 60

2. Indicatorii relativi (modificările relative) care caracterizează seria sunt:


indicele de dinamică şi ritmul de dinamică .Valorile acestor indicatori
sunt calculate în tabelul 2.3.
a. Indicele de dinamică (de creştere / descreştere) care poate fi:
yt
-cu bază fixă ( I t / 1 ): I t / 1( % ) = ⋅ 100 , unde t = 2, n ;
y1

yt
-cu bază în lanţ ( I t / t −1 ): I t / t −1( % ) = ⋅ 100 , unde t = 2, n .
y t −1
b. Ritmul de dinamică (de creştere / descreştere) care poate fi:
y t − y1
- cu bază fixă ( Rt / 1 ): Rt / 1 = ⋅ 100 sau Rt / 1 % = I t / 1 % − 100% ;
y1

y t − y t −1
-cu bază în lanţ( Rt / t −1 ): Rt / t −1 = ⋅ 100 sau Rt / t −1 % = I t / t −1 % − 100% .
y t −1
Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul 2.3:
Indicatorii relativi ai cifrei de afaceri Tabel 2.3.

11
Anul Cifră de Indicatorii de dinamică(relativi) ai cifrei de afaceri
afaceri It/1 % It/t-1 % Rt/1 % Rt/t-1 %
(mii
RON)
2000 540 100,00 100,00 - -
2001 600 111,11 111,11 11,11 11,11
2002 575 106,48 95,83 6,48 -4,17
2003 520 96,29 90,43 -3,71 -9,57
2004 490 90,74 94,23 -9,26 -5,77
2005 560 103,70 114,28 3,70 14,28
2006 620 114,81 110,71 14,81 10,71
2007 690 127,77 111,29 27,77 11,29
2008 750 138,88 108,69 38,88 8,69

3. Indicatorii medii pe care îi vom calcula sunt:


a.Nivelul mediu: seria prezentată fiind o serie de intervale, nivelul mediu
se calculează cu ajutorul mediei aritmetice, astfel:
n

∑y t
5345 mii RON; deci cifra de afaceri medie anuală a
y= t =1
= = 593,88
n 9
fost de 593,88 mii RON.
b.Modificarea medie absolută:
n

∑∆ t / t −1 ∆
∆ n /1 ; ∆ = 9 /1 =
210
= 26,25 mii RON
∆= t =2
= 9 −1 8
n −1 n −1
În medie creşterea anuală a cifrei de afaceri, în perioada 2000-2008 , a fost de
26,25 mii RON.
c. Indicele mediu
n
I = n −1 ∏ I t / t −1 = n −1 I n / 1 ; I = 9−1 I 9 / 1 = 8 1,3888 ≅ 1,042 (104,2%)
t =2

d.Ritmul mediu
R % = I % − 100% = 104,2% − 100% = 4,2%

12
Cifra de afaceri s-a modificat(a crescut) în medie cu 4,2% anual.

2.1.2.Analiza structurii cifrei de afaceri

Pentru analiza structurii cifrei de afaceri se pot utiliza mărimile


relative de structură, pentru a determina ponderile categoriilor de venituri ce
compun cifra de afaceri.
Exemplu: pe baza datelor din contul de profit şi pierdere al SC Alfa
SRL din anul 2009, din sfera comerţului, rezultă următoarele date(tabelul
2.4): venituri din vânzarea mărfurilor – 4870 mii RON, venituri din producţia
vândută – 2130 mii RON şi cifră de afaceri – 7000 mii RON.

Structura cifrei de afaceri la SC Alfa SRL în anul 2009 Tabel 2.4.


Nr.crt. Venituri(mii RON) Valoare Mărimi
(mii RON) relative de
structură(%)

1 Venituri din vânzarea mărfurilor 4870 69,57


(707)
2 Producţia vândută 2130 30,43
(701+702+703+704+705+706+708)
3 Cifră de afaceri(rd 1+rd2) 7000 100

Conform datelor din tabelul 2.4 se constată că, cea mai mare pondere
în totalul cifrei de afaceri o reprezintă veniturile din vânzarea mărfurilor,
respectiv 69,57%, urmată de producţia vândută cu o pondere de 30,43%
(venituri din chirii, venituri din prestări de servicii, venituri din alte activităţi,
etc).

13
Tot pentru analiza în structură a cifrei de afaceri mai poate fi utilizat
şi:

n∑ g i2
- coeficientul de concentrare (Gini-Struck) G = , unde:
n −1
Gi – ponderea activităţii “i” în cifra de afaceri totală
n – numărul de termeni ai seriei.
Apropierea coeficientului de concentrare de zero (G ia valori între 0 şi
1) semnifică o distribuţie relativ uniformă a activităţilor desfăşurate pe
structurile implicate în calcul, în timp ce o apropriere de 1, arată un grad
ridicat de specializare pe o anumită activitate.
-indicele Herfindbal, utilizat pentru a măsura gradul de diversificare al

n
activităţii H = ∑ g i . În cazul în care H tinde spre 1/n rezultă că cifra de
2

i =1

afaceri este repartizată în proporţii egale între activităţile care formează


obiectul de activitate al organizaţiei.
Informaţiile furnizate de analiza structurală a cifrei de afaceri sunt
multiple:
-ponderea deţinută de diferitele produse(mărfuri)în totalul vânzărilor;
-ponderea diferitelor categorii de venituri în total cifră de afaceri;
-ponderea diferiţilor clienţi şi a pieţelor de desfacere în total cifră de afaceri;
-ierarhizarea clientelei firmei în ordinea importanţei(cu ajutorul metodei
ABC).
Pentru sfera distribuţiei sau a producţiei, o modalitate deosebit de utilă
în analiza structurii cifrei de afaceri pe produse, clienţi, furnizori este
utilizarea metodei ABC(Paretto). Această metodă evidenţiază faptul că
produsele comercializate se clasifică în trei grupe:

14
 grupa A: 10-15% din totalul produselor realizează 60-70% din cifra de
afaceri totală;
 grupa B: 25-30% din totalul produselor realizează 25-30% din cifra de
afaceri totală;
 grupa C: 65-70% din produse dau 10-15% din cifra de afaceri totală.
Grupa A cuprinde produsele a căror viteză de rotaţie este mare, dar
care au o marjă comercială redusă.
Grupa B cuprinde produse a căror viteză de rotaţie şi marjă
comercială se află foarte aproape de media organizaţiei.
Grupa C cuprinde produse cu o marjă comercială mare, dar viteză de
rotaţie scăzută.
În baza acestor coordonate poate fi reprezentată grafic curba teoretică
a cifrei de afaceri. Curba reală, specifică fiecărei societăţi, nu se identifică
perfect cu cea teoretică, deşi tendinţa se menţine.
În funcţie de poziţia curbei efective faţă de cea teoretică se fac
interpretări asupra structurii cifrei de afaceri: când curba reală este situată
deasupra curbei teoretice, produsele grupei A deţin o pondere importantă în
structura cifrei de afaceri, iar sortimentul este redus; când curba reală se află
sub curba teoretică, firma dispune de un număr mare de articole la grupele B
şi C.
Metoda ABC presupune parcurgerea următoarelor etape:
• ordonarea nomenclatorului de produse în sensul descrescător al valorii
vânzărilor pe articole;
• determinarea vânzărilor cumulate;
• stabilirea grupelor de semnificaţie;
• trasarea curbei teoretice şi a curbei reale;

15
• interpretarea rezultatelor economice şi propunerea unor măsuri pentru
eficientizarea activităţii.
Exemplu: SC Beta SRL comercializează 6 produse. Situaţia realizării
cifrei de afaceri pe cele 6 categorii de produse este prezentată în tabelul 2.5.
Reprezentarea grafică este în figura 2.1:
Figura 2.1

Tabel 2.5
Produse Vânzări Produse în Vânzări Vânzări Ponderi(%) în:
(mii ordine ABC cumulate
RON) descrescătoare (mii Produse Cifră de
RON) afaceri(CA)
1 800 3 1000 1000 20% 32,05%
2 650 6 920 1920
3 1000 1 800 2720 40% 48,41%
4 920 2 700 3420
5 700 5 750 4170
6 320 8 650 4820
7 580 7 580 5400 40% 19,54%
8 150 9 320 5720
9 750 4 150 5870
10 120 10 120 5990
Total 5990 - 5990 - 100 100

Grafic, curba reală este situată sub curba teoretică. Rezultă că


activitatea firmei nu se concentrează semnificativ pe anumite produse. Toate
sunt produse importante, astfel că excluderea unui articol de la vânzare

16
afectează activitatea întreprinderii. Este necesară o aprofundare a analizei
eficienţei gestiunii stocurilor şi a vitezei de rotaţie a cestora.
Utilitatea metodei ABC constă în definirea politicii de aprovizionare a
întreprinderii, pe grupe de produse(comerţ), precum şi a puterii de negociere
în raport cu clienţii/furnizorii(pentru toate domeniile).

2.2.Analiza factorială a cifrei de afaceri


Cifra de afaceri evoluează sub influenţa unor factori direcţi şi indirecţi
specifici domeniului de activitate al firmei. Scopul analizei factoriale este
determinarea corelaţiei dintre aceşti factori de influenţă şi indicatorul analizat
şi găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţelor viitoare.
Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în
funcţie de domeniul de activitate(producţie, comerţ, turism), întrucât factorii
de influenţă şi relaţiile de cauzalitate sunt specifice.
Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri se utilizează metoda
substituirilor în lanţ, care se foloseşte pentru măsurarea influenţei factorilor
asupra modificării fenomenelor (sau rezultatelor economice), atunci când
între fenomenul analizat şi factorii săi de influenţă există o legătură de tip
funcţional, exprimată sub forma relaţiei de produs sau raport între factori. Se
mai numeşte şi metoda substituţiei factorilor.
Esenţa metodei constă în determinarea succesivă a influenţei fiecărui
factor asupra modificării fenomenului analizat, ceilalţi factori rămânând
constanţi.
Principiile care stau la baza acestei metode sunt următoarele:
 scrierea factorilor în relaţiile de cauzalitate se face în ordinea
condiţionării lor economice, adică întâi factorii cantitativi şi apoi
cei calitativi;
17
 substituirea factorilor se realizează în mod succesiv, începând cu
factorii cantitativi şi terminând cu cei calitativi;
 factorul care a fost substituit anterior rămâne substituit până la
sfârşitul perioadei analizate şi se ia în calcul la valoarea lui
efectivă;
 factorul care nu a fost substituit se ia în calcul la valoarea sa
programată sau din perioada de bază.
Astfel, pentru a exemplifica metoda substituirilor în lanţ, vom
considera un un fenomen sau rezultat economic, notat cu R care este
influenţat de trei factori, notaţi cu a, b, c, între care există o relaţie de produs
între factori, exprimaţi în mărimi absolute. Presupunem că mărimea
fenomenului analizat în perioada de bază sau programată (notată cu R0) şi în
perioada efectivă (notată cu R1) va fi:
R0 = a 0 × b0 × c 0 ; R1 = a1 × b1 × c1

Analiza fenomenului economic porneşte de la determinarea


modificării absolute (ΔR) care se calculează astfel:
∆R = R 1 − R 0 = (a 1 × b1 × c1 ) − (a 0 × b 0 ×c 0 )

Influenţa modificării sau variaţiei efective a fiecărui factor faţă de


valorea programată (sau din perioada de bază) asupra modificării absolute se
stabileşte în mod succesiv, astfel:
∆R a = (a1 × b0 × c0 ) − (a 0 × b0 × c 0 ) = R ′ − R0

∆R b = ( a1 × b1 × c0 ) − (a1 × b0 × c 0 ) = R ′′ − R ′

∆R c = (a1 × b1 × c1 ) − (a1 × b1 × c 0 ) = R1 − R ′′

Rezultă că: ∆R = ∆R a + ∆R b + ∆R c

18
Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea
industrială pot fi utilizate:
n
• CA = ∑ qi × pi ;
i =1
Q f CA
• CA = N × ×
N Qf
Mf Mfp Q CA
• CA = N × × × × unde:
N Mf Mfp Q
CA-cifră de afaceri;
q-cantitatea vândută;
p-preţul mediu de vânzare(exclusiv TVA);
N-numărul mediu de salariaţi;
Qf-producţia marfă fabricată;
Qf
- productivitatea muncii;
N
CA
- cifra de afaceri la 1 leu producţie fabricată sau gradul de valorificare al
Qf

producţiei fabricate;
Mf – valoarea medie a activelor fixe;
Mfp - valoarea medie a activelor fixe productive;
Mf
- gradul de înzestrare tehnică;
N
M fp
- ponderea activelor fixe productive;
Mf
Q
- randamentul activelor fixe productive.
Mfp
Ca principale modele de analiză factorială pentru activitatea de comerţ
şi turism pot fi utilizate:
 legătura dintre cifra de afaceri şi capacitatea reţelei comerciale:
19
CA = S × CAm 2 = S ×
∑g si × CAm 2i
, unde:
100
S – suprafaţa comercială;
CAm2 – vânzarea medie pe metru pătrat;
gsi – distribuţia suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri;
CAm2i – vânzarea pe metru pătrat şi grupa de mărfuri.
 legătura dintre cifra de afaceri şi venitul mediu adus de un turist:
CA = T × VT , unde:
T – numărul mediu de turişti;
VT – venitul mediu adus de un turist.
 legătura dintre cifra de afaceri şi resursa umană:

T Z CA
CA = Ls × Vs , sau CA = N p × × × unde:
Np T Z

Ls- numărul de locuri de muncă;


Vs – încasare medie pe fiecare loc de muncă;
Np – numărul de angajaţi;
T/Np – productivitatea muncii;
Z/T – durata medie a unui sejur;
CA/Z – încasarea medie pe zi/turist.
 legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de personal:
CA CA
CA= N × unde:N – numărul de personal; - productivitatea muncii.
N N
 legătura dintre cifra de afaceri şi numărul de turişti:

20
N tz CA
CA = N t × × , unde:Nt - numărul de turişti; Ntz – numărul de turişti-
N t N tz

N tz
zile, iar este durata medie a sejurului.
Nt

Exemplu: considerăm o unitate hotelieră care prezintă următoarele


valori ale indicatorilor conform datelor din tabelul 2.6:
Tabel 2.6
Nr. Indicatori Perioada Perioada Diferenţă
crt. precedentă curentă
1 Cifra de afaceri 147.000 360.000 213.000
CA – RON
2 Numărul de turişti Nt 210 320 130
3 Numărul de turişti- 1470 2880 1410
zile Ntz
4 Durata medie a 7 9 2
sejurului –zile
5 Cifra de afaceri pe 100 125 23
zi-turist
CA
mii RON
N tz
Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri realizată de unitatea

N tz CA
hotelieră vom utiliza modelul: CA = N t × × .
N t N tz
Modificarea totală a cifrei de afaceri este:
N tz1 CA 1 N CA 0
∆CA = CA 1 − CA 0 = N t1 × × − N t 0 × tz 0 × =
N t1 N tz1 N t 0 N tz 0
= 320 × 9 × 125 − 210 × 7 × 100 = 360.000 − 147.000 = +213.000RON

Influenţa factorilor este:


1. influenţa numărului de turişti:

21
N tz 0 CA 0 N CA 0
∆CA Nt = N t1 × × − N t 0 × tz 0 × =
N t 0 N tz 0 N t 0 N tz 0
= 320 × 7 × 100 − 210 × 7 × 100 = 224.000 − 147.000 = +77.000RON

2. influenţa duratei medii a sejurului


N tz1 CA 0 N CA 0
∆CA N tz = N t1 × × − N t1 × tz 0 × _=
Nt
N t1 N tz 0 N t 0 N tz 0
= 320 × 9 × 100 − 320 × 7 × 100 = 288.000 − 224.000 = +64.000RON

3. influenţa cifrei de afaceri (încasări) pe zi turist


N tz1 CA 1 N CA 0
∆CA CA = N t1 × × − N t1 × tz1 × =
N tz
N t1 N tz1 N t1 N tz 0
= 320 × 9 × 125 − 320 × 9 × 100 = 360.000 − 288.000 = +72.000RON

∆CA Ntz − ∆CA CA


Verificarea calculelor: ΔCA= ∆CA Nt + =77.000+64.000
Nt Ntz

+72.000 = 213.000 RON


După cum se remarcă, toţi trei factorii au contribuit la creşterea cifrei
de afaceri.
Creşterea cu 130 a numărului de turişti a contribuit la creşterea cifrei
de afaceri cu 77.000 RON , ceea ce înseamnă creşterea calităţii serviciilor,
eficienţa funcţiei comerciale a firmei.
Creşterea duratei medii a sejurului cu 2 zile a contribuit la creşterea
cifrei de afaceri cu 64.000 RON, ceea ce a contribuit implicit şi la creşterea
încasărilor pe zi turist.
În turism, strategia creşterii cifrei de afaceri vizează numărul de turişti
şi, în consecinţă gradul de ocupare a capacităţii de cazare şi prin urmare
ansamblul de măsuri ce conduc la creşterea acesteia (promovarea serviciilor
pe piaţa internă şi externă, calitatea lor).
22
2.3.Reflectarea modificării cifrei de afaceri în principalii
indicatori economico-financiari ai societăţii comerciale

Creşterea, respectiv diminuarea cifrei de afaceri se reflectă în mod


favorabil sau nefavorabil asupra următorilor indicatori:
1. asupra profitului brut:
Pr0 Pr
(CA 1 − CA 0 ) , unde: = pr reprezintă profitul mediu la 1 leu cifră de
CA 0 CA
afaceri.
2. asupra ratei rentabilităţii economice:
(CA 1 − CA 0 ) pr
× 100 , unde At reprezintă activul total al firmei.
At 1
3. asupra ratei rentabilităţii financiare a capitalului permanent:
(CA 1 − CA 0 ) pr
× 100 , unde Kp reprezintă capitalul permanent al firmei.
Kp1

4. asupra vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante:


Ac 0 × T Ac 0 × T
− , unde Ac reprezintă soldul mediu al activelor circulante şi
CA 1 CA 0

T este perioada analizată exprimată în zile.


5. asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe:
CA 1 − CA 0
× 1000 , unde Mf reprezintă valoarea mijloacelor fixe ale
Mf1

întreprinderii.

23
CAPITOLUL 3

ANALIZA RENTABILITĂŢII

Rentabilitatea este definită sintetic ca fiind capacitatea întreprinderii


de a realiza profit, necesar atât dezvoltării, cât şi remunerării capitalurilor.
Profitul, ca indicator absolut(de mărime) al rentabilităţii, constituie
premisă şi consecinţă a unei afaceri. Ca premisă, se are în vedere faptul că
începerea unei afaceri implică o anumită investiţie, iar consecinţa o constituie
rezultatul aşteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se
formează noi surse disponibile pentru alte investiţii.

24
Analiza rentabilităţii se realizează pe seama „contului de profit şi
pierdere”, care arată modul în care s-a ajuns la o anumită stare patrimonială
finală, care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli.
Cheltuielile desemnează în expresie valorică raporturi patrimoniale cu
privire la angajarea şi utilizarea resurselor economice în cadrul activităţilor
desfăşurate de entitatea patrimonială. Ele indică folosinţele de resurse, fiind
constituite, în mare parte din valori de plătit sau plătite în contrapartidă cu
materii prime, materiale şi mărfuri cumpărate, cu lucrările şi serviciile
prestate pentru întreprindere, precum şi pentru angajamentele pe care
întreprinderea a consimţit să le plătească
Referitor la venituri, acestea exprimă raporturi patrimoniale privind
bogăţia obţinută din activităţile desfăşurate şi din proprietatea deţinută. Într-o
altă interpretare ele indică resursele obţinute, fiind constituite din valorile
primite sau de primit în contrapartidă cu vânzarea bunurilor, executarea de
lucrari şi prestarea de servicii către terţi.
În raport de natura lor, cheltuielile sunt grupate pe feluri de activităţi :
de exploatare, financiare şi extraordinare.
Astfel, cheltuielile de exploatare cuprind în principal, următoarele
feluri de cheltuieli: cheltuieli cu materii prime şi materiale, cheltuieli privind
mărfurile, cheltuieli cu serviciile şi lucrările primite de la terţi, cheltuieli cu
personalul, cheltuieli cu impozite, taxe, alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare cuprind: pierderi din creanţe legate de
participaţii, cheltuieli din diferenţe nefavorabile de curs valutar, cheltuieli
privind dobânzile, cheltuieli privind sconturi acordate clienţilor, alte cheltuieli
financiare.
Cheltuielile extraordinare conţin pierderile determinate de calamităţi
naturale şi alte evenimente similare.

25
Cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru
depreciere sau pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe
profit , calculate potrivit legii, se evidenţiază distinct în funcţie de natura lor.
Veniturile se diferenţiază şi ele pe feluri de activităţi, exploatare,
financiară şi extraordinară, în funcţie de natura rezultatelor.
Veniturile din exploatare sunt cele provenite din vânzările de produse,
mărfuri, producţia de imobilizări, din executarea de lucrări şi prestarea de
servicii către terţi, precum şi alte venituri din exploatare.
Veniturile financiare cuprind: venituri din participaţii sub formă de
dividende şi dobânzi cuvenite din creanţe imobilizate, diferenţele pozitive de
curs valutar, venituri din sconturi obţinute de la furnizori, dobânzi de încasat
pentru active circulante, alte venituri financiare.
Veniturile extraordinare cuprind: subvenţiile pentru evenimente
extraordinare şi alte venituri asimilate.
Prin compararea veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul
exerciţiului. Acesta îmbracă forma de profit, în situaţia în care veniturile sunt
mai mari decât cheltuielile, şi pierdere, în situaţia când veniturile sunt mai
mici decât cheltuielile.
În consecinţă, pe baza structurii veniturilor şi cheltuielilor vom avea:
 rezultatul exploatării(Rexpl) care se obţine ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile din exploatare;
 rezultatul financiar(Rfin) care se obţine ca diferenţă între veniturile
şi cheltuielile financiare;
 rezultatul extraordinar(Rextr) care se obţine ca diferenţă între
veniturile şi cheltuielile extraordinare.
Astfel rezultatul exerciţiului va fi: RE=Rexpl+Rfin+Rextr.

26
Scopul analizei rentabilităţii îl constituie stabilirea performanţelor
proprii în ceea ce priveşte capacitatea actuală şi în perspectivă de a genera
profit, ca singură sursă care poate asigura dezvoltarea activităţii.
Analiza rentabilităţii priveşte mai multe aspecte:
 analiza situaţiei generale pe baza contului de profit şi pierdere ;
 analiza factorială a profitului ;
 analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate.

3.1.Situaţia generală pe baza contului de profit şi pierdere


Analiza structurală a profitului are rolul de a evidenţia ponderea şi
dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de activităţi care se
desfăşoară în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară şi
extraordinară.
Exemplu: contul de profit şi pierdere al unei societăţi comerciale din
sectorul turismului este prezentat în tabelul 3.1:
Contul de profit şi pierdere Tabel 3.1.
Nr.crt Indicatori Nr.rd. 2008 2009
(mii RON)
1 Cifră de afaceri netă 01 2580 2920
(rd.02 plus 03)
Producţia vândută 02 1850 2100
Venituri din vânzarea mărfurilor 03 730 820
2 Alte venituri din exploatare 04 220 310
3 TOTAL VENITURI DIN 05 2800 3230
EXPLOATARE
(rd.01 plus 04)
4 Cheltuieli cu mat.prime, material 06 1210 1300
consumabile
Cheltuieli cu energia, apa 07 200 230
Cheltuieli cu mărfurile 08 560 580
5 Cheltuieli cu salariile 09 660 760
6 TOTAL CHELTUIELI DIN 10 2630 2870
EXPLOATARE
(rd.06 la 09)
7 PROFITUL DIN 11 170 360
27
EXPLOATARE
(rd.05 minus rd.10)
8 TOTAL VENITURI 12 1080 1230
FINANCIARE
9 TOTAL CHELTUIELI 13 970 1030
FINANCIARE
10 PROFITUL/PIEDEREA 14 110 200
FINANCIAR
(rd.12 minus rd.13)
11 TOTAL VENITURI 15 0 0
EXTRAORDINARE
12 TOTAL CHELTUIELI 16 0 0
EXTRAORDINARE
13 PROFITUL/PIEDEREA 17 0 0
EXTRAODINARĂ
(rd.15 minus rd.16)
14 VENITURI TOTALE 18 3880 4460
(rd.05 plus 12 plus 15)
15 CHELTUIELI TOTALE 19 3600 3900
(rd.10 plus 13 plus 16)
16 PROFITUL BRUT 20 280 560
(rd.18 minus19)
17 Impozit pe profit 21 45 90
18 PROFIT NET 22 235 470

Din analiza contului de profit şi pierdere a societăţii comerciale se


observă că, în ultimii doi ani firma a realizat profit. În anul 2009, profitul brut
al societăţii a crescut cu 280 mii RON comparativ cu anul 2008, respectiv cu
100%, ceea ce reprezintă un aspect pozitiv al activităţii firmei, arătând faptul
că firma este rentabilă.
În structură, se constată că, în anul 2008, 60,71% din creşterea
profitului se datorează rezultatului din activitatea de exploatare, iar în anul
2009 tendinţa se menţine, ba chiar creşte la 64,28%. Acest aspect reprezintă o
situaţie normală, care atestă eficienţa activităţii de bază a firmei, respectiv
prestări servicii cazare şi alimentaţie publică, ponderea veniturilor realizate
din aceste activităţi în total venituri fiind de 92% în anul 2008 şi de 90% în
anul 2009.

28
Trebuie remarcată totodată şi contribuţia rezultatului financiar în total
profit, respectiv de 32,29% în anul 2008 şi 35,72% în anul 2009.

3.2. Analiza factorială a profitului


Analiza factorială a profitului presupune stabilirea factorilor care
influenţează asupra acestuia şi a cuantificării contribuţiilor acestor factori la
modificarea totală a profitului. Luând în considerare diversitatea de forme sub
care se prezintă profitul la nivel de întreprindere, analiza factorială a acestuia
poate fi aprofundată având în vedere următoarele categorii de rezultate:
rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul exploatării şi rezultatul aferent cifrei
de afaceri.
1.Analiza factorială a rezultatului înaintea impozitării(profitul brut
total)
Modelul de analiză este:
Pb=Vt × pr unde: Vt– venitul total, iar pr - profitul mediu la 1 leu venituri
totale calculat ca raport între profitul brut şi venituri totale.
Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.1. – Contul de
profit şi piedere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului:
Modificarea profitului conform acestui model este:
( ) ( )
∆Pb =Pb1-Pb0= Vt 1 × pr1 − Vt 0 × pr0 =560-280= +280 mii RON din care :

- influenţa modificării veniturilor totale este:


( ) ( )
∆Pb Vt = Vt 1 × pr0 − Vt 0 × pr0 = pr0 ( Vt 1 − Vt 0 ) =0,07216(4460-3880)=+42 mii

RON
influenţa modificării profitului mediu la 1 lei venituri totale
( ) ( ) ( )
∆Pb pr = Vt 1 × pr1 − Vt 1 × pr0 = Vt 1 pr1 − pr0 =4460(0,12556-0,07216)=+238

mii RON.
29
Verificarea calculelor:
∆Pb= ∆Pb Vt + ∆Pb pr =42 mii RON+238 mii RON=280 mii RON
Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON în
anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii veniturilor totale a firmei
cu 42 mii RON(14,9%) şi ca urmare a creşterii profitului mediu cu 238 mii
RON, acest aspect reliefând eficienţa activităţii firmei în domeniul turismului,
precum şi capacitatea firmei de a fi rentabilă.
2.Analiza factorială a rezultatului aferent cifrei de afaceri
Modelele de analiză sunt:
• Pr = CA × pr unde: CA – cifra de afaceri, iar pr - profitul mediu la 1
leu cifră de afaceri.
CA Pr
• Pr= Ae × × unde: Ae – valoarea activelor economice(active
Ae CA

CA
imobilizate şi active circulante) aferente exploatării, - gradul de
Ae

Pr
valorificare a activelor economice, - profit la 1 leu cifră de afaceri.
CA
În scopul exemplificării metodologiei profitului aferent cifrei de
afaceri vom utiliza datele din tabelul 3.1 :
Modificarea profitului conform acestui model este:
( ) (
∆ Pr =Pr1-Pr0= CA 1 × pr1 − CA 0 × pr0 ) =
(2920 × 0,1917808) − ( 2580 × 0,1085271) = 560-280=+280 mii RON din care :

- influenţa modificării cifrei de afaceri este:


( ) ( )
∆ PrCA = CA 1 × pr0 − CA 0 × pr0 = pr0 ( CA 1 − CA o ) =0,1085271(2920-

2580)=+37 mii RON


-influenţa modificării profitului mediu la 1 leu cifră de afaceri este:

30
( ) ( ) ( )
∆ Prpr = CA 1 × pr1 − CA 1 × pr0 = CA 1 pr1 − pr0 =2920(0,1917808-

0,1085271)=+243 mii RON.


Verificarea calculelor:
∆Pr= ∆ PrCA + ∆ Prpr =37 mii RON+243 mii RON=280 mii RON
Se constată că profitul brut al societăţii a crescut cu 280 mii RON în
anul 2009 comparativ cu 2008, ca urmare a creşterii cifrei de afaceri a firmei
cu 37 mii RON şi a creşterii profitului mediu aferent cifrei de afaceri cu 243
mii RON

3.3.Analiza rentabilităţii cu ajutorul ratelor de rentabilitate


Rentabilitatea şi eficienţa sunt trăsăturile fundamentale ale economiei
şi autonomiei financiare care angajează agenţii economici pe calea realizării
unor profituri cât mai mari. Eficienţa economică este forma concretă cu cea
mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea în domeniul
activităţii economice. Ea reprezintă o cerinţă fundamentală care se impune
oricărei activităţi economice şi acţiunii oricărui agent economic.
O forma a eficienţei este şi rentabilitatea activităţii economice.
Aceasta se realizează atunci când respectiva activitate are capacitatea de a
produce profit. Ratele de rentabilitate sunt constituite prin raportarea unui
rezultat, fie la sursele angajate, fie la fluxul de activitate care l-a generat.
În cele ce urmeaza, se vor aborda cele mai importante rate, utilizate în
practica economica:
- rata rentabilităţii comerciale;
- rata rentabilităţii economice;
31
- rata rentabilităţii financiare.
1. Rata rentabilitatii comerciale Rc arata eficienţa politicii comerciale
(a procesului de aprovizionare, stocare şi desfacere), şi mai ales a politicii de
preţuri.
RE
Formula de calcul este: Rc= × 100 unde:
CA
Rc - rata rentabilitatii comerciale;
RE - rezultatul din exploatare;
CA - cifra de afaceri.
Pentru exemplificare vom prelua datele din Contul de profit şi
pierdere al societăţii comerciale ce activează în domeniul turismului(tabel
3.1) şi calculele le vom realiza în tabelul 3.2:
Rata rentabilităţii comerciale Tabel 3.2
Nr.crt. INDICATORI 2008 2009 INDICI DE
DINAMICĂ
(%)
1 Cifră de afaceri 2580 2920 113,18
(mii RON)
2 Rezultatul din exploatare 170 360 211,76
(mii RON)
3 Rata rentabilităţii 6,58 12,32 -
comerciale

În anul 2009, societatea a înregistrat o rată a rentabilităţii comerciale


superioară celei înregistrate în anul precedent, ca urmare a creşterii profitului
aferent activităţii din exploatare cu 111,76% în anul 2009 faţă de anul 2008 şi
a creşterii cifrei de afaceri cu 13,18%. Societatea a desfăşurat o activitate
comercială eficientă şi rentabilă, în domeniul său de activitate, având ca
obiective sporirea vânzărilor, creşterea puterii de negociere cu furnizorii şi

32
obţinerea unor preţuri de achiziţie avantajoase, accelerarea vitezei de rotaţie a
stocurilor, optimizarea cheltuielilor.
2. Rata rentabilităţii economice Re se determină ca raport între profitul
brut obţinut de către entitate şi valoarea capitalului permanent sau profit net si
valoarea activelor totale. Această rată arată eficienţa utilizării capitalului total
disponibil, fără a lua în considerare structura de finanţare a acestuia(surse
proprii sau împrumutate).
Pb
Formula de calcul este: Re= × 100 sau Re= Pn × 100 unde:
Kpr At

Re - rata rentabilitatii economice;


Pb - profit brut;
Kp - capital permanent.;
Pn – profit net;
At – active totale.
Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.3, date preluate
din Contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale ce activează în
domeniul turismului(tabel 3.1):
Rata rentabilităţii economice Tabel 3.3.
Nr.crt. INDICATORI 2008 2009 INDICI DE
DINAMICĂ
(%)
1 Profit brut 280 560 200
(mii RON)
2 Capital permanent 6900 7518 108,96
(mii RON)
3 Rata rentabilităţii 4,05 7,45 -
economice

În anul 2009 se remarcă o creştere a ratei rentabilităţii economice, ca


urmare a creşterii profitului brut cu 100% în anul 2009 faţă de anul 2008 şi,

33
creşterii capitalului permanent cu 8,96%. Această creştere a ratei rentabilităţii
economice denotă eficienţa utilizării mijloacelor materiale şi financiare
alocate întregii activităţii a întreprinderii. Sporirea rentabilităţii economice se
poate realiza, fie pe seama aceelerării vitezei de rotaţie a activelor economice,
fie prin creşterea marjei comerciale. În practica economică, aceste două
posibilităţi sunt diferit valorificate în funcţie de natura activităţii. De
exemplu, pentru aceeaşi cifră de afaceri sunt necesare mai multe mijloace
economice în industrie decât în comerţ.
3. Rata rentabilităţii financiare Rf se determină ca raport între profitul
net obţinut de entitate şi capitalul propriu. Aceasta rată măsoară randamentul
capitalurilor proprii, deci al resurselor proprii ale firmei. Rentabilitatea
financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende
şi prin creşterea rezervelor care, în fapt, reprezintă o creştere a averii
proprietarilor.
Pn
Formula de calcul este: Rf= × 100 unde:
Kpr

Rf - rata rentabilităţii financiare;


Pn - profit net;
Kpr - capital propriu.
Pentru exemplificare vom folosi datele din tabelul 3.4:
Rata rentabilităţii financiare Tabel 3.4.
Nr.crt. INDICATORI 2007 2008 INDICI DE
DINAMICĂ
(%)
1 Profit net(mii RON) 235 470 200
2 Capital propriu 2900 4500 155,17
(mii RON)
3 Rata rentabilităţii 8,10 10,44 -
financiare

34
În anul 2009 se constată o creştere a ratei rentabilităţii financiare ca
urmare a creşterii profitului net cu 100%; acest lucru ne arată eficienţa
folosirii capitalului, cu efecte pozitive asupra creşterii rezervelor şi averii
acţionarilor. Majorarea rentabilităţii financiare se poate realiza prin sporirea
capitalului investit, prin folosirea intensivă a imobilizărilor, creşterea
volumului de activitate, iar venitul obţinut prin îndatorare să fie superior
costului datoriilor.

CAPITOLUL 4

ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE

Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale pot fi


sintetizate astfel:
- stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii
acţionarilor;
- detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar, care ar putea
constitui o ameninţare pentru continuitatea exploatării;
- stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii (bonitatea firmei), care interesează, în
principal, instituţiile financiare şi de credit;
- determinarea stării financiare;
- caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale etc.

35
4.1.Bilanţul, instrument de bază al analizei financiar
patrimoniale

Analiza financiar-patrimonială utilizează informaţii furnizate de


bilanţul contabil, de bilanţul patrimonial şi de bilanţul funcţional. Aceste
situaţii informaţionale prezintă patrimoniul sub aspectul drepturilor şi
obligaţiilor agentului economic, dar şi sub aspectul echilibrului financiar al
acestuia şi al nevoilor financiare şi a modului de finanţare a acestora.
Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor
economice pe care le gestionează o entitate economică precum, şi totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă.
Cuantificarea patrimoniului în plan global şi structural se realizează
prin bilanţul contabil. Bilanţul contabil este procedeul folosit de metoda
contabilităţii, prin care se înfăptuieste dubla reprezentare a situaţiei
patrimoniale şi a rezultatelor obţinute sub dublu aspect:
 de active – utilităţi (structura materială);
 de pasive – resurse (structura financiară).
Bilanţul cuprinde situaţia patrimonială la un moment dat, exprimând
în acelaşi timp rezultatul utilizării şi valorificării acestui patrimoniu în
perioada dată, el furnizând informaţii generale cu privire la situaţia
economică şi financiară a entităţii economice precum şi relaţiile ei economice
cu alte unităţi.

4.1.1.Structura bilanţului contabil

36
ACTIVUL cuprinde bunurile reale, bunurile corporale ( terenuri,
clădiri, materii prime, materiale, mărfuri, etc.), bunurile financiare şi
monetare (titluri de participare, creanţe, bani în casă, etc.) şi bunurile
necorporale ( fond de comerţ, brevete,licenţe,etc.).
Activul bilanţier cuprinde două mari grupe : active imobilizate şi active
circulante.
A. Activele imobilizate reprezintă o parte a capitalului economic al persoanei
juridice care se caracterizează prin :
- durata existenţei în firmă mai mare de 1 an ;
- îşi transmit valoarea treptat asupra rezultatelor firmei şi nu se consumă la
prima utilizare.
Activele imobilizate sunt constituite în trei grupe :
I. imobilizări necorporale;
II. imobilizări corporale;
III.imobilizări financiare.
I.Imobilizările necorporale cuprind :
- cheltuielile de constituire;
- cheltuielile de dezvoltare;
- concesiuni, brevete, licente, mărci, drepturile şi alte valori similare ;
- fondul commercial;
- alte imobilizări necorporale, avansurile şi imobilizările necorporale în curs
de execuţie.
II. Imobilizările corporale ( sunt numite active fixe sau active tangibile) şi
cuprind :
- terenuri ;
- mijloace fixe ( construcţii,instalaţii tehnice şi masini, alte instalaţii, utilaje
şi mobilier) ;

37
- avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
III. Imobilizări financiare
Reprezintă valorile financiare investite de entitate pe termen lung,
sub formă de titluri şi creanţe financiare în scopul obţinerii de venituri
financiare sub forma dividentelor sau dobânzilor, prin creşterea valorii
capitalizate sau prin realizarea de beneficii din comercializarea acestor
investiţii.
Imobilizările financiare cuprind :
-titlurile de participare(acţiuni) ;
- interese de participare deţinute ;
- creanţe imobilizate.
B. Activele circulante
Cuprind toate valorile sub forma : stocurilor, inclusiv valoarea
serviciilor pentru care nu a fost întocmită factura şi a producţiei în curs de
execuţie,a creanţelor, a investiţiilor financiare pe termen scurt şi a
disponibilităţilor băneşti.
Activele circulante cuprind :
-stocuri ;
- creanţe ;
- investiţii financiare pe termen scurt ;
- disponibilităţi băneşti.
C. Cheltuieli înregistrate în avans
PASIVUL grupează resursele de care dispune societatea comercială
pentru a finanţa utilizările sale, structura sa fiind diferită după cum a avut sau
nu loc repartizarea rezultatului.
Pasivul bilanţului contabil, înainte de repartizarea profitului cuprinde :
-datorii ;

38
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli ;
- venituri în avans ;
- capital social şi rezerve.

4.1.2. Structura bilanţului patrimonial

Între datele furnizate de bilanţul contabil şi realitatea economico-


financiară a întreprinderii analizate pot să apară diferenţe. Din acest motiv,
majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa
zis “bilanţ suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitate practică se
disting: bilanţul patrimonial şi bilanţul funcţional.
Bilanţul patrimonial serveşte ca bază pentru analiza financiar-
patrimonială deoarece prezintă activele în funcţie de gradul de lichiditate, de
capacitatea acestora de a se transforma în numerar, iar pasivele după gradul
de exigibilitate, adică cât timp pot fi folosite de organizaţie. Informaţiile
obţinute din bilanţul patrimonial servesc evaluării organizaţiei, stabilirii
solvabilităţii acesteia, dar şi analizei structurii financiare.
Principiile care stau la baza determinării bilanţului patrimonial, sunt:
- pentru activ: ordinea inversă a lichidităţii (aptitudinea posturilor de activ de
a se transforma în numerar);
- pentru pasiv: ordinea inversă a exigibilităţii (timpul cât sursa respectivă
rămâne la dispoziţia întreprinderii).
Astfel, luând ca punct de pornire bilanţul contabil, pentru a stabili
bilanţul patrimonial se impun unele tratări (corecţii) ale informaţiilor acestuia,
după cum urmează:
A. În activ:
a) eliminarea activelor de natura nonvalorilor (activelor fictive). Aceste
elemente sunt înscrise în activul bilanţului contabil dar care, din punctul de
39
vedere al lichidităţii nu au nicio valoare întrucât nu dau naştere unui flux de
numerar. Principalele active de natura nonvalorilor sunt: cheltuielile de
constituire, cheltuielile de repartizat asupra exerciţiilor financiare următoare,
primele privind rambursarea obligaţiunilor, debitorii din capital subscris şi
nevărsat, diferenţe de conversie de activ.
Pentru eliminarea acestor elemente din bilanţul patrimonial se
procedează astfel:
- cheltuielile de constituire, debitorii din capitalul subscris şi nevărsat şi
cheltuielile de repartizat pe mai multe exerciţii financiare se scad din activ şi
concomitent din capitalurile proprii;
- primele privind rambursarea obligaţiunilor: se scad din activul bilanţului
contabil şi din pasiv din împrumuturi şi datorii asimilate pe termen mediu şi
lung;
- diferenţele de conversie activ: se elimină din activul bilanţului contabil şi se
corectează în sensul scăderii capitalurilor proprii, întrucât reprezintă o
pierdere latentă.
b) includerea în activele imobilizate a activelor circulante cu termen de
lichiditate mai mare de un an;
c) cuprinderea în activele circulante sau în activele imobilizate, în funcţie de
lichiditatea sumelor înregistrate la “Decontări din operaţiuni în curs de
clarificare” (soldul debitor al contului 473);
d) efectele scontate neajunse la scadenţă sunt creanţe cedate băncii pentru
care s-a înregistrat o creştere a disponibilităţilor, în consecinţă cu valoarea
acestora se majorează activele circulante (creanţele), concomitent cu
majorarea creditelor pe termen scurt.
B. În pasiv:

40
Corecţiile mai sus menţionate, generează modificări cu caracter de
consecinţă şi în pasivul bilanţului. Pe lângă acestea, se impun a fi efectuate şi
următoarele:
a) datoria fiscală latentă, aferentă subvenţiilor pentru investiţii, provizioanelor
reglementate şi provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, precum şi altor
elemente de capitaluri proprii, se va include în categoria datoriilor pe termen
scurt sau pe termen mediu şi lung după natura acestora;
b) veniturile înregistrate în avans, în funcţie de conţinutul lor, se includ în
datorii pe termen scurt sau datorii pe termen mediu şi lung;
c) cu diferenţele de conversie pasiv se majorează capitalurile proprii, ele
reprezentând un profit potenţial.
d) datoriile totale ale întreprinderii se grupează în două mari categorii:
- datorii pe termen scurt, cele care au un termen de exigibilitate sub un an;
- datorii pe termen mediu şi lung, cele care au un termen de exigibilitate mai
mare de un an.
În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea
formă (figura 4.1.):
Structura bilanţului patrimonial Fig.4.1.
ACTIV PASIV
I.Active imobilizate din care: I Capitaluri proprii
1. Imobilizări necorporale
2.Imobilizări corporale II Datorii pe termen mediu şi lung
3.Imobilizări financiare mai mari de
un an III Datorii pe termen scurt
4.creanţe mai mari de un an
II.Active circulante din care:
1.Stocuri
2.Creanţe(mai mici de un an)
3.Disponibilităţi

41
4.1.3. Structura bilanţului funcţional

Bilanţul funcţional are rolul de a oferi o imagine asupra modului de


funcţionare din punct de vedere economic a întreprinderii, punând în evidenţă
utilizările şi sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare.
Ciclurile întreprinderii sunt: de investiţii, de exploatare, de finanţare şi
de trezorerie). Ciclul de investiţii cuprinde achiziţionarea de active
imobilizate, iar ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare,
producţie şi distribuţie (vânzări) atât sub forma unor fluxuri fizice, cât şi a
unor fluxuri financiare.
Ciclul de finanţare cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre
întreprindere şi proprietarii de capital (acţionarii şi creditorii întreprinderii).
Fluxul de finanţare permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului
dintre fluxul de lichidităţi de intrare şi de ieşire provocat de ciclul de
exploatare.
Stabilirea bilanţului funcţional se realizaeză avându-se în vedere
următoarele principii:
- activele sunt luate în calcul la valoarea lor brută (se are în vedere valoarea
de intrare în patrimoniu);
- imobilizările închiriate, deţinute în leasing sau în locaţie de gestiune sunt
integrate în activ şi, corespunzător, în pasiv la “Împrumuturi şi datorii
asimilate” datorită faptului că ele servesc ciclului de exploatare;
- conceptul de activ fictiv nu mai este operaţional;
- cheltuielile ce privesc exerciţiile financiare următoare se asimilează
activelor imobilizate;
- efectele scontate neajunse la scadenţă, debitorii privind capitalul subscris şi
nevărsat, primele privind rambursarea obligaţiunilor şi diferenţele de

42
conversie de activ şi de pasiv se tratează în acelaţi mod ca şi la elaborarea
bilanţului patrimonial;
- amortizarea şi provizioanele sunt incluse în pasivul bilanţului funcţional ca
surse aciclice (care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai mare de
un an).
Principiile menţionate provoacă anumite corecţii ale informaţiilor
cuprinse, caz în care bilanţul funcţional va avea următoarea formă (figura
4.2.):

Structura bilanţului funcţional Fig.4.2.


ACTIV PASIV
I.Active aciclice/stabile I Pasive aciclice/stabile
- capitaluri proprii
- amortizare
- provizioane de orice natură
- datorii financiare pe o
perioadă mai mare de un an
II Active ciclice aferente II. Pasive ciclice de exploatare
exploatării: (datorii faţă de furnizori, salariaţi,
-stocuri bugetul de stat etc.)
-creanţe aferente exploatării
III Active ciclice din afara III. Surse ciclice din afara
exploatării exploatării (furnizori de
-creanţe din afara exploatării imobilizări,
dividende de plată etc.)
IV Trezoreria de activ: IV Trezoreria de pasiv:
-disponibilităţi -credite pe termen scurt

43
Bilanţul funcţional permite aprecierea structurii financiare a
întreprinderii, stabilirea din punct de vedere funcţional a fondului de rulment,
necesarului de fond de rulment şi trezoreriei nete.

4.2. Analiza patrimoniului firmei

Una din concepţiile bilanţului este cea patrimonială, potrivit căreia


bilanţul este un inventar al averii entităţii. Aşa cum am mai precizat, prin
patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le
gestionează o entitate economică, precum şi totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor (cuantificabile în bani) pe care aceasta şi le asumă.
Definirea noţiunii de patrimoniu reprezintă o premisă a formulării
principalelor preobleme ale analizei acestuia.

4.2.1.Analiza situaţiei generale a patrimoniului pe baza structurii


activului şi pasivului bilanţului întreprinderii

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea şi urmărirea


evoluţiei ponderii diferitelor elemente patrimoniale(de activ şi de pasiv).
Ratele de structură patrimonială oferă posibilitatea exprimării
bilanţului în procente şi permite identificarea caracteristicilor majore ale
structurii bilanţului oferind de asemenea posibilitatea realizării de analize
comparative în timp şi spaţiu.
Luând în calcul datele din tabelul nr.4.1. BILANŢ CONTABIL la SC
Alpha SA vom calcula şi interpreta ratele de structură ale activului şi
pasivului acestei societăţi comerciale pe perioada anilor 2008 şi 2009,
exprimat în lei:
44
BILANŢ CONTABIL Tabel 4.1.
ACTIV 2008 2009 PASIV 2008 2009
Imobilizări 9550 9984 Capital 300000 300000
necorporale social
Imobilizări 574200 526400 Rezerve 97500 49200
corporale
Imobilizări 730 730 Provizioane 42000 22750
financiare
TOTAL 584480 537114 Rezultatul 55670 25425
ACTIVE exerciţiului
IMOBILIZATE
Stocuri 301640 309500 CAPITAL 495170 397375
PROPRIU
Clienţi 70120 120000 Datorii cu 394850 354500
scadenţă
mai mare de
un an
Alte creanţe 9050 25480 Avansuri şi 4225 3750
aconturi
primate
Investiţii 41875 43620 Furnizori şi 25840 95289
financiare pe conturi
termen scurt assimilate
Disponibilităţi 12500 24700 Alte datorii 99580 209500
băneşti pe termen
scurt
TOTAL 435185 523300 TOTAL 524495 663039
ACTIVE DATORII
CIRCULANTE
TOTAL ACTIV 1019665 1060414 TOTAL 1019665 1060414
PASIV

Ratele privind structura ACTIVULUI sunt:


1.Rata activelor imobilizate (%) = active imobilizate/ total active.
Această rată reflectă ponderea activelor imobilizate în patrimoniul total al
întreprinderii. Diferitele elemente de active imobilizate justifică utilizarea
unor rate complementare.

45
a) Rata imobilizărilor necorporale(%)=imobilizări necorporale/total
active. Mărimea acestui indicator reflectă ponderea elementelor
necorporale în total active imobilizate ale întreprinderii; de regulă, în
cazul firmelor româneşti valoarea acestora este redusă, în timp ce în alte
ţări, cum ar fi SUA, ponderea imobilizărilor necorporale depaşeşte 50%
(licenţe, brevete, mărci, etc).

b) Rata imobilizărilor corporale(%)=imobilizări corporale/total


active. Această rată reflectă ponderea capitalurilor fixe în patrimoniul
total şi valoarea ei depinde de specificul activităţii firmei şi de
caracteristicile tehnice ale întreprinderii, înregistrând valori diferite de la
o ramură la alta.

c) Rata imobilizărilor financiare(%)=imobilizări financiare/total


active. Aceasta reflectă intensitatea legăturilor şi relaţiilor financiare pe
care firma le-a stabilit cu alte firme cu ocazia operaţiilor de creştere
externă(titluri de participare, creanţe imobilizate, etc); această rată are
valori mari în cazul firmelor de investiţii financiare, de valori mobiliare,
fonduri mutuale, etc.

2.Rata activelor circulante(%) = active circulante/total active.

a) Rata stocurilor (%) = stocuri/total active. Acest indicator


înregistrează valori mari în cazul firmelor cu activitate de producţie, cu
ciclu lung de fabricaţie, precum şi a acelor firme cu specific de distribuţie
de bunuri materiale.

b) Rata creanţelor comerciale (%) = clienţi şi conturi asimilate/total


active. Rata creanţelor comerciale este influenţată de natura clienţilor şi
de termenele de plată pe care firma le acordă partenerilor săi.

c) Rata disponibilităţilor băneşti+investiţii pe termen scurt (%) =


disponibilităţi băneşti +investiţii pe termen scurt /total active.
Ratele privind structura PASIVULUI sunt:
1.Rata stabilităţii finanţării (%) = capital permanent/ total pasive.
Această rată este un indicator global al stabilităţii finanţării şi reflectă
ponderea surselor pe care le are întreprinderea pentru o perioadă mai mare
46
de un an.Capitalul permanent este format din capitalul propriu la care
adăugăm datoriile pe termen lung.
2.Rata autonomiei financiare(%) = capital propriu/capital
permanent. Acest indicator ne arată ponderea surselor proprii în
finanţarea mijloacelor economice ale firmei şi înregistrează valori diferite
în funcţie de politica financiară a întreprinderii şi de rentabilitatea ei. Se
recomandă ca valoarea acesteia să fie mai mare de 50%, adică capitalul
propriu(resursele interne) trebuie să reprezinte cel puţin jumătate din total
resurse, adică din capitalul permanent.

3.Rata datoriilor pe termen scurt(%) = datorii pe termen scurt/total


pasiv. Această rată ne arată ponderea datoriilor cu termen de scadenţă
până într-un an în total datorii ale firmei.

4.Rata datoriilor totale(%) = datorii totale/total pasiv.


În cazul firmei analizate, ratele de structură ale activului şi pasivului,
calculate pe baza datelor din bilanţ, se prezintă astfel conform tabelului 4.2:

Calculul ratelor de structură la SC Alpha SA Tabel 4.2.


RATE DE STRUCTURĂ(%) 2008 2009
Rata activelor imobilizate(%) 57,32 50,65
Rata imobilizărilor 0,94 0,94
necorporale(%)
Rata imobilizărilor 56,31 49,64
corporale(%)
Rata imobilizărilor 0,07 0,07
financiare(%)
Rata activelor circulante(%) 42,68 50,65
Rata stocurilor(%) 29,58 29,19
Rata creanţelor(%) 7,76 13,72
Rata disponibilităţilor 5,33 6,44
băneşti(%)
Rata stabilităţii financiare(%) 87,29 70,90
Rata autonomiei financiare(%) 55,64 52,85
Rata datoriilor pe termen 12,71 29,10
scurt(%)
Rata datoriilor totale(%) 51,44 62,53
47
Concluzii: rezultă că firma aparţine sferei productive, respectiv unui
sector care necesită o dotare tehnică semnificativă, fapt reflectat de
ponderea mare a activelor imobilizate în total active în ambele perioade
analizate(57,32% în 2008 şi 50,65% în 2009). Rata imobilizărilor
corporale este foarte apropiată de cea a activelor imobilizate, ceea ce
demonstrează ponderea foarte mare a acestor bunuri în totalul
imobilizărilor. În dinamică, se observă că în anul 2009 rata activelor
imobilizate şi, implicit şi a imobilizărilor corporale, scade de unde putem
spune că societatea nu a mai realizat investiţii în active fixe, iar din cele
existente o parte s-au amortizat complet şi au fost scoase din patrimoniu.

Valoarea redusă a ratelor imobilizărilor financiare şi necorporale


semnifică o activitate de investiţii financiare restrânsă pe termen lung şi,
de asemenea în active intangibile.

Activele circulante deţin o pondere de 42,68% în anul 2008, valoare


care creşte în anul 2009 la 50,65%. Această majorare s-a realizat
preponderent pe seama creanţelor(clienţi +alte creanţe) al căror indice de
creştere este de 183,76%. Această situaţie poate fi determinată de
creşterea volumului activităţii, de acordarea unor termene de plată mai
lejere pentru clienţi, dar şi de apariţia unor clienţi incerţi(clienţi
neâncasaţi la scadenţă), fapt care nu avantajează firma. Se recomandă
completarea analizei cu informaţii referitoare la structura creanţelor dupa
natura lor, scadenţe şi termene de plată.

Din punctul de vedere al ratelor de structură a pasivului,


întreprinderea prezintă o stabilitate financiară ridicată, dar care s-a
degradat în timp( de la 87,29% în 2008 la 70,90% în 2009). De asemenea
firma dispune de autonomie financiară, ponderea capitalului propriu în
capitalul permanent fiind de 55,64% în anul 2008 şi scăzând la 52,85% în
anul 2009; această scădere se datorează micşorării capitalului propriu ca
urmare a creşterii datoriilor pe termen mediu şi lung. Rata datoriilor totale
a crescut simţitor în anul 2009 la 62,53%, mai ales pe seama datoriilor pe
termen scurt ceea ce a mărit gradul de îndatorare al firmei.

48
Per ansamblu, deşi firma dispune de autonomie şi stabilitate
financiară, se înregistrează totuşi o deteriorare a situaţiei financiare în
anul 2009 comparativ cu anul 2008, ceea ce impune o reorientare a
politicii financiare pe perioada următoare.

4.2.2.Analiza patrimoniului net(propriu) şi a surselor financiare

Patrimoniul net reflectă activele întreprinderii negrevate de datorii.


Patrimoniul net exprimă averea acţionarilor stabilită pe baza bilanţului
patrimonial. Acest indicator este echivalentul activului net contabil (formă de
evaluare patrimonială a firmei).
Patrimoniul net, se poate determina în două moduri:
a) ca diferenţă între activul total şi datoriile totale (exprimare materială a
patrimoniului net);
b) ca sumă a surselor de finanţare a acestuia.
Având în vedere componenţa materială a patrimoniului net, respectiv
prima modalitate de calcul, creşterea acestuia se înregistrează atunci când
ritmul activelor totale devansează ritmul datoriilor totale.
Analizând sursele de finanţare a patrimoniului net se pot întâlni, de
regulă, următoarele aspecte:
- dinamica cea mai accentuată o înregistrează sursele constituite pe seama
rentabilităţii întreprinderii: rezervele legale până la limita prevăzută de lege,
fondurile proprii majorate pe seama profitului net ca urmare a deciziei
acţionarilor;
- capitalul social se modifică doar în cazul unor noi aporturi, respectiv a unei

49
finanţări din surse externe (ale vechilor acţionari sau ale unor noi acţionari)
şi/sau prin conversia unor datorii în capital social (stingerea unor datorii în
schimbul unui pachet de acţiuni);
- rezultatul reportat poate fi profit nerepartizat (şi atunci determină creşterea
patrimoniului net) sau pierdere neacoperită (caz în care determină diminuarea
patrimoniului net).
Deci, patrimoniul net poate să crească pe seama surselor interne
(rentabilitatea întreprinderii) şi pe baza unor surse externe (aporturi, primirea
cu titlu gratuit a unor active, conversia unor datorii în capital social).
Pornind de la bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel 4.1) şi făcând
corecţiile necesare rezultă bilanţul patrimonial(tabel 4.3):
Bilanţ patrimonial Sc Alpha SA Tabel 4.3.
Elemente de 2008 2009 Diferenţe
calcul(lei)
Active 584480 537114 -47366
imobilizate
Active circulante 435185 523300 +88115
Total activ 1019665 1060414 +40749
Capital propriu 495170 397375 -
Datorii pe termen 394850 354500 -40350
mediu şi lung
Datorii pe termen 129645 308539 +178894
scurt
Total pasiv 1019665 1060414 +40749
Patrimoniul net 495170 397375 -97795

Din tabelul 4.3. se constată că, patrimoniul net al firmei a scăzut în


anul 2009 cu 97795 lei comparativ cu anul 2008, ca urmare a faptului că
ritmul de creştere a datoriilor în anul 2009 a fost mult mai mare decât ritmul
de creştere a activului total; trebuie remarcat şi creşterea gradului de

50
îndatorare a firmei, mai ales pe termen scurt(datoriile pe termen scurt au
crescut cu 178894 lei în anul 2009 comparativ cu anul 2008).

4.3. Analiza corelaţiei fond de rulment, nevoia de fond de


rulment, trezoreria netă

Fondul de rulment(FR) reprezintă marja de siguranţă a


întreprinderii, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de
plătit, precum şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a
activelor circulante în lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen
scurt devin exigibile.
Existenţa unui fond de rulment suficient de mare, mai ales în cazul
firmelor cu activitate de producţie, este determinată de faptul că, în cazul
datoriilor pe termen scurt probabilitatea de plată a acestora este de 100%, în
timp ce pentru activele circulante probabilitatea de transformare în
disponibilităţi nu este întotdeauna de 100%, ca urmare a existenţei unor
stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă, precum şi a unor creanţe incerte.
Fondul de rulment deteminat pe baza bilanţului contabil este:
FR=Active circulante – Datorii pe termen scurt
Fondul de rulment poate fi analizat şi pe baza bilanţului patrimonial şi
a bilanţului funcţional.
Fondul de rulment patrimonial se poate determina în două moduri:
a) FR = Capital permanent - Active imobilizate
Fondul de rulment este partea din capitalul permanent folosită pentru
finanţarea activelor circulante.

51
Fondul de rulment patrimonial poate fi descompus în: fond de rulment
propriu (FRp) şi fond de rulment împrumutat (FRî).
FRp = Capitaluri proprii - Active imobilizate
FRî = Datorii pe termen mediu şi lung
b) FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt
În acest caz, noţiunea de fond de rulment rezultă prin punerea în
corespondenţă a lichidităţii activelor circulante cu exigibilitatea datoriilor pe
termen scurt. Fondul de rulment permite aprecierea pe termen scurt a riscului
de incapacitate de plată.
Deoarece bilanţul funcţional reflectă o serie de aspecte imposibil de
evidenţiat prin bilanţul contabil, specialiştii recomandă ca fondul de rulment
să fie calculat în baza acestuia, evidenţiindu-se în acest fel resursele de care
dispune organizaţia pentru finanţarea activelor ciclice (adică a exploatării):
FR=Resurse stabile – Active stabile
În analiza financiară, pentru aprecierea fondului de rulment se pot
folosi şi următorii indicatori:
-viteza de rotaţie a FR care trebuie să fie între 30 şi 90 de zile:
FR
× 360 , unde FR=fond de rulment, CA=cifră de afaceri;
CA
-rata de finanţare a activelor circulante:
FR
× 100 , unde FR=fond de rulment, AC=active circulante;
AC
-gradul de finanţare a necesarului de fond de rulment, care trebuie să ia valori
mai mari de 100%:
FR
× 100 , unde unde FR=fond de rulment, NFR= necesar de fond de
NFR
rulment.

52
Necesarul de fond de rulment (NFR) reprezintă diferenţa dintre
nevoile temporare şi sursele temporare, respectiv suma necesară finanţării
decalajelor, care se produc în timp, între fluxurile reale şi fluxurile de
trezorerie determinate, în principal, de activitatea de exploatare.
Necesarul de fond de rulment determinat pe baza bilanţului contabil
se calculează astfel:
NFR=Stocuri+Creante - Datorii pe termen scurt
Pe baza datelor din bilanţul patrimonial necesarul de fond de
rulment se poate determina astfel:
NFR = Active circulante - Datorii pe termen scurt
( exclusiv disponibilităţi băneşti) (exclusiv credite pe termen scurt)
Necesarul de fond de rulment reflectă, în esenţă, activele circulante de
natura stocurilor şi creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen
scurt (surselor atrase). Obligaţiile pe termen scurt de natura celor faţă de
furnizori, salariaţi, bugetul de stat etc., până în momentul plăţii lor reprezintă
o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.
Pe baza bilanţului funcţional necesarul de fond de rulment se
determină astfel:
NFR = Alocări ciclice - Surse ciclice
Nevoia de fond de rulment se poate descompune în două componente:
necesarul de fond de rulment din exploatare şi necesarul de fond de rulment
din afara exploatării.
NFR = NFRE + NFRAE
NFRE = Active ciclice aferente exploatării - Surse ciclice aferente
exploatării
NFRAE = Active ciclice din afara exploatării - Surse ciclice din afara
exploatării

53
În analiza financiară, pentru aprecierea necesarului fondului de
rulment se pot folosi şi următorii indicatori:
-viteza de rotaţie a NFR:
NFR
× 360 , unde NFR=necesar fond de rulment, CA=cifră de afaceri; acest
CA
indicator se poate calcula şi pe categorii de necesar de fond de rulment:

NFRE NFRAE
× 360 şi × 360 unde, NFRE= necesar de fond de rulment din
CA CA
exploatare, NFRAE= necesar de fond de rulment din afara exploatării,
CA=cifră de afaceri.
Accelerarea vitezei de rotaţie a necesarului de fond de rulment din
exploatare este un aspect pozitiv şi influenţează disponibilităţile firmei.
Mărimea necesarului de fond de rulment din exploatare este
influenţată de: natura activităţii, durata ciclului de fabricaţie, viteza de rotaţie
a stocurilor şi creanţelor, nivelul de activitate etc.
Trezoreria netă (TN) este indicatorul care exprimă corelaţia dintre
fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, reflectând situaţia financiară
a firmei, atât pe termen mediu şi lung, cât şi pe termen scurt.
Pe baza bilanţului contabil trezoreria netă se calculează astfel:
TN=FR - NFR
Trezoreria netă se poate calcula pe baza bilanţului funcţional astfel:
TN= Ta – Tp în care: Ta reprezintă trezoreria de activ, respectiv soldurile
debitoare ale conturilor de disponibilităţi şi plasamente; Tp - trezoreria de
pasiv, respectiv soldurile creditoare ale conturilor de credite pe termen scurt.
Trezoreria netă pozitivă este un excedent monetar al exerciţiului
financiar, fiind obţinut ca urmare a unei activităţi rentabile. În cazul în care
necesarul de fond de rulment este constant, atunci trezoreria netă pozitivă este

54
echivalentul profitului net, diminuat cu dividendele plătite în cursul aceleiaşi
perioade, la care se adună amortizarea.
Trezoreria netă negativă reflectă un deficit monetar la sfârşitul anului
şi care a fost acoperit pe seama creditelor pe termen scurt. În situaţia în care
necesarul de fond de rulment este constant, trezoreria netă negativă este
efectul înregistrării de pierderi. Atunci când întreprinderea realizează produse
rentabile, dispune de piaţă (de aprovizionare şi de desfacere), dar
înregistrează o creştere a necesarului de fond de rulment, ca urmare a
dezvoltării activităţii, constatarea unei trezorerii nete negative nu semnifică o
situaţie economico-financiară nefavorabilă, ci înregistrarea unui decalaj între
termenul mediu de transformare a stocurilor şi creanţelor în lichidităţi şi
durata medie de onorare a obligaţiilor pe termen scurt.

4.4.Analiza lichidităţii şi solvabilităţii firmei

Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se


transforma în bani, aceasta putând fi şi un criteriu de grupare a posturilor din
bilanţ. Se poate stabili cât din valoarea activului se află sub formă lichidă în
conturile de disponibilităţi băneşti, şi cât pot să devină lichide in perioada
imediată(creanţe, stocuri).
Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a-şi onora
obligaţiile de plată la scadenţă.Capacitatea de plată semnifică solvabilitate
imediată, respectiv semnifică capacitatea mijloacelor băneşti la un moment
dat sau pentru o perioadă scurtă(de regulă 30 de zile) de a acoperi obligaţiile
scadente pentru aceeaşi perioadă.
Indicatorii lichidităţii sunt:
1. Rata lichidităţii generale:
55
Lg = Active circulante/Datorii curente
Datoriile curente sunt formate din obligaţiile către furnizori, cele fiscale şi
salariale, creditele pe termen scurt. Se apreciază că situaţia lichidităţii
generale este satisfăcătoare în condiţiile încadrării acesteia în intervalul 1,2
-1,8 .
2. Rata lichidităţii curente(intermediare):
Lc=Active circulante-stocuri/Datorii curente
Potrivit teoriei nord-americane această rată este cunoscută sub denumirea de
testul acid. Această rată este de obicei subunitară, intervalul considerat ca
satisfăcător fiind cuprins între 0,65 – 1.
3. Rata lichidităţii imediate:
Li = Disponibilitati şi plasamente/Datorii curente
În teoria economică această rată este cunoscută sub denumirea de rata
solvabilităţii imediate. Valori satisfăcătoare între 0,65-1.
Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori
dintre care menţionam:
1. Rata solvabilităţii patrimoniale:
Sp = Capital propriu/Capital propriu +credite totale
Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să
se încadreze în limitele 0,3 – 0,5, iar peste 0,5 situaţia se poate considera ca
fiind normală.
2. Rata solvabilităţii generale:
Sg = Active totale/Datorii totale
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de activele
firmei. Cu cât valoarea solvabilităţii generale este mai mare decât 1, cu atât
situaţia financiară de ansamblu a firmei este mai bună.

56
Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel 4.1) s-au
calculat urmatoarele valori ale ratelor de lichiditate şi solvabilitate conform
tabelului 4.6:
Ratele de lichiditate şi solvabilitate Tabel 4.6
INDICATORI 2008 2009
Rata lichiditatii generale Lg 3,36 1,7
Rata lichiditatii curente(intermediare) 1,03 0,69
Lc
Rata lichiditatii imediate Li 0,42 0,22
Rata solvabilitatii patrimoniale Sp 0,55 0,52
Rata solvabilitatii generale Sg 1,94 1,6

Concluzii: în ambele perioade valorile acestor indicatori sunt considerate


normale, în dinamică înregistrându-se o diminuare a valorilor acestor
indicatori în 2009, în special la rata lichidităţii curente şi generale, care
coboară sub limita admisă de 1,8. Această tendinţă de scădere s-a înregistrat
datorită faptului că activele circulante au crescut într-un ritm mai mic decât
datoriile pe termen scurt (20,25%<37,99%).Lichiditatea generală a ajuns la
valori mai mici decât nivelul minim acceptat, acest aspect dovedind că firma
nu are o capacitate de plată a creditelor pe termen scurt.

4.5.Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii

Creanţele reprezintă valorile avansate temporar de entitate terţilor


( persoane fizice sau juridice) pentru care urmează să primească un echivalent
( o sumă de bani sau un serviciu). Din punct de vedere contabil creanţele sunt
formate din clienţi, furnizori-debitori, creanţe privind personalul şi asigurările
sociale, alte creanţe privind statul şi alte instituţii publice, debitori diverşi, etc.

57
Obligaţiile(datorii nefinanciare pe termen scurt) reprezintă surse de
finanţare atrase pe o perioadă mai mică de un an, excluzând creditele bancare.
Acestea conţin datoriile către furnizori, personal, stat, acţionari, avansuri de la
clienţi, etc.
Creanţele şi obligaţiile constituie principalele elemente care
influenţează fluxurile băneşti ale entităţii economice. În consecinţă, acestea
trebuie analizate corelat din punct de vedere al sumelor şi al termenelor de
încasare şi plată.
Indicatorii utilizaţi în acest scop sunt :
1. Durata de imobilizare a creanţelor(Di) :
S d × 360
Di= unde : Sd – soldul mediu al creanţelor, Rd – rulajul debitor al
Rd

conturilor de creanţe.
În practică, se utilizează, de obicei, cifra de afaceri(CA) deoarece
bilanţul contabil nu furnizează informaţii referitoare la rulajul debitor al
creanţelor. Astfel, formula de mai sus devine :
S d × 360
Di= unde CA – cifra de afaceri.
CA
2. Durata de folosire a surselor atrase(Df) :
S c × 360 S c × 360
Df= sau Df= unde : Sc – soldul mediu al conturilor de
Rc CA
obligaţii, Rc – rulajul creditor al conturilor de obligaţii, CA – cifră de afaceri.
Corelaţia dintre suma creanţelor şi suma obligaţiilor pe termen scurt,
precum şi dintre Di şi Df generează fluxuri băneşti care influenţează pozitiv
sau negativ disponibilităţile firmei. Astfel :
a. Dacă Sd=Sc şi Di=Df atunci, cel puţin din punct de vedere teoretic ,
se produce o compensare între creanţe şi obligaţii ;

58
b. Dacă Sd> Sc şi Di=Df atunci fluxul de disponibilităţi este influenţat
pozitiv deoarece suma încasărilor este superioară sumei plăţilor, pentru
aceeaşi perioadă de timp.
Pe baza celor prezentate se pot construi şi alte variante, în funcţie de
cei patru indicatori, cu semnificaţiile lor economice.
Corelaţia dintre creanţe şi obligaţii poate fi studiată şi pe baza balanţei
acestora în funcţie de termenele lor de vechime. Forma acestei balanţe este
următoarea(tabel 4.7):

Balanţa creanţelor şi obligaţiilor Tabel 4.7


Nr. Intervalul de Creanţe Obligaţii
Crt. vechime Sumă % Sumă %
1 Sub 30 zile
2 30 – 60 zile
3 60 – 90 zile
4 90 – 180 zile
5 180 – 270 zile
6 270 – 1 an
7 Peste 1 an
8 Total

În practică se folosesc intervale de vechime mult mai mari: până la 90


de zile, între 90 de zile şi un an, peste un an .
În cadrul diagnosticului financiar se cercetează evoluţia creanţelor şi
obligaţiilor, în raport de cifra de afaceri, pentru a pune în evidenţă raportul
dintre imobilizarea capitalului firmei şi cel care priveşte folosirea surselor
atrase.
Pentru exemplificare, vom prelua o parte din date din bilanţul contabil
al SC Alpha SA(Tabel 4.1), rezultând tabelul 4.8:

59
Analiza corelaţiei creanţe – obligaţii Tabel 4.8
Nr. Indicatori 2008 2009
Crt. lei % lei %
1 Cifră de afaceri 845000 100 546000 64,62
2 Creanţe 79170 100 145480 183,75
3 Obligaţii 129645 100 308539 237,98
4 Raportul 0,61 100 0,47 77,05
creanţe/obligaţii
5 Durata de 33,73 100 95,92 284,37
imobilizare a
creanţelor Di
6 Durata de folosire 55,23 100 203,43 368,33
a surselor atrase

Din analiza tabelului 4.8 rezultă că, în perioada analizată, creanţele şi


obligaţiile cresc (creanţele – cu 83,75% în anul 2009 faţă de anul 2008, iar
obligaţiile – cu 137,98% în anul 2009 faţă de anul 2008), în timp ce cifra de
afaceri scade în anul 2009 cu 35,38% faţă de anul 2008, ceea ce influenţează
nefavorabil fluxul de disponibilităţi. Această influenţă este atenuată parţial de
raportul dintre creanţe şi obligaţii, care deşi în creştere este subunitar, fapt ce
compensează parţial, majorarea gradului de imobilizare a capitalului firmei.
Mărimea şi evoluţia celor doi indicatori – durata de imobilizare a
creanţelor şi durata de folosire a surselor atrase - confirmă concluzia anterior
stabilită, în sensul că, deşi creanţele înregistrează creşteri substanţiale,
imobilizarea fondului de rulment este suplinită de sursele atrase suplimentar.
Cunoaşterea acestor aspecte este necesară pentru a putea previziona
necesarul de surse pentru finanţarea exploatării, în perioadele viitoare.
Mai departe, creanţele şi obligaţiile trebuie analizate în funcţie de
gradul de vechime.

60
4.6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante
Viteza de rotaţie a activelor circulante este un indicator de eficienţă
care reflectă schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în mod
deosebit în activitatea de exploatare). Viteza de rotaţie a activelor circulante
corelează cifra de afaceri sau o componentă a acesteia cu totalul activelor
circulante sau un anumit element al acestora.
Volumul activelor circulante este dependent de doi factori şi anume:
cifra de afaceri şi viteza de rotaţie a activelor circulante.
Viteza de rotaţie a activelor circulante sintetizează aspecte legate de
desfăşurarea procesului de aprovizionare şi producţie, de reducere a
costurilor, scurtarea ciclului de producţie şi a perioadei de desfacere şi
încasare a producţiei.
Pentru caracterizarea vitezei de rotaţie a activelor circulante, în
practica economică se folosesc indicatorii:
CA
1.Număr de rotaţii(n) exprimat prin relaţia: n= unde: CA- cifră de
Ac
afaceri şi Ac – soldul activelor circulante(fără disponibilităţi băneşti).
Ac × 360
2. Durata în zile a rotaţiei: Dz= unde: CA- cifră de afaceri şi Ac –
CA
soldul activelor circulante(fără disponibilităţi băneşti).
Analiza vitezei de rotaţie a activelor circulante vizează în principal
problemele:
- dinamica indicatorilor vitezei de rotaţie;
- analiza factorială a accelerării sau încetinirii vitezei de rotaţie;
- evidenţierea căilor posibile de accelerare a vitezei de rotaţie a
activelor circulante.

61
Pe baza datelor din bilanţul contabil al SC Alpha SA(tabel nr.4.1) au
rezultat următorii indicatori, conform tabelului 4.9:
Viteza de rotaţie a activelor circulante Tabel 4.9
Nr. Indicatori 2008 2009 Indici
crt. dinamică(%)
1 Stocuri 301640 309500 102,6
2 Clienţi 70120 120000 171,1
3 Alte creanţe 9050 25480 281,5
Total sold active 380810 454980 119,5
circulante(Ac)
4 Cifra de afaceri CA 845000 546000 64,6
5 Număr de rotaţii n 2,21 1,2 -
6 Durata în zile a unei rotaţii Dz 162,24 299,98 -
Din analiza tabelului 4.9 rezultă că, faţă de anul 2008 , numărul de
rotaţii a activelor circulante s-a redus la 1,2 rotaţii, iar durata în zile a unei
rotaţii a crescut de la 162,24 zile la 299,98 zile, ambele aspecte fiind
considerate negative. Încetinirea vitezei de rotaţie cu 138 de zile se datorează
creşterii soldului mediu al activelor circulante cu 20% în anul 2009 faţă de
anul 2008, în timp ce cifra de afaceri înregistrează în anul 2009 o scădere cu
35,4%.
Pentru o analiză mai aprofundată a acestor aspecte vom proceda la
analiza factorială a vitezei de rotaţie a activelor circulante după următorul
model:
Ac1 × 360 Ac 0 × 360
ΔDz= − =299,98-162,24=+137,74 zile
CA 1 CA 0

Din care:
- datorită influenţei modificării cifrei de afaceri:
Ac 0 × 360 Ac 0 × 360 380810 × 360 380810 × 360
ΔDz CA = − = − =251,08-
CA 1 CA 0 546000 845000
162,24=+88,84 zile
- datorită modificării soldului activelor circulante:
62
Ac1 × 360 Ac 0 × 360 454980 × 360 380810 × 360
ΔDz Ac = − = − =299,98-
CA 1 CA 1 546000 546000

251,08=+48,9 zile.
Încetinirea vitezei de rotaţie a activelor circulante în anul 2009
comparativ cu 2008, s-a datorat atât scăderii valorii cifrei de afaceri în anul
2009 cu 35,4%, cât şi creşterii soldului activelor circulante în anul 2009 cu
19,5%. În structură, se constată că, această creştere a soldului activelor
circulante s-a realizat, în principal , pe seama creşterii soldului clienţilor cu
71,1% în 2008 comparativ cu 2007(clienti neâncasaţi la termen, clienţi incerţi
sau termene mari de încasare), precum şi a creşterii soldului „alte creanţe” cu
181,5%.
Dintre căile de accelerare a vitezei de rotaţie menţionăm:
- creşterea ritmului vânzărilor, ceea ce conduce la reducerea stocurilor
de produse destinate vânzării; pentru aceasta trebuie să se facă eforturi pentru
încheierea de contracte de livrare a producţiei cu posibili noi clienţi, pe pieţe
noi de desfacere, cu precizarea clară a cantităţii, calităţii şi termenelor de
livrare;
- controlul operativ şi sistematic al respectării clauzelor contractuale,
atât de către furnizori, cât şi de către clienţi;
- sporirea ritmului de încasare a creanţelor de la clienţi, prin alegerea
celei mai avantajoase forme de decontare, a unor termene cât mai scurte de
încasare a creanţelor; de asemenea depunerea tuturor eforturilor pentru
încasarea creanţelor de la clienţii care nu-şi respectă scadenţele de plată şi de
la clienţii incerti(dacă există);
- organizarea optimă a urmăririi încasării creanţelor, precum şi
aplicarea unor sancţiuni economice şi financiare în cazul nerespectării
condiţiilor contractuale şi a disciplinei decontărilor.

63
64
BIBLIOGRAFIE

1. Biji Mircea, Biji Maria Elena, Lilea Eugenia, Anghelache Constantin,


Tratat de statistică, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
2. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Popa Graţiela, Statistică, Editura Ex
Ponto, Constanţa, 2006.
3. Biji Maria Elena, Secară Mirela, Brânză Graţiela, Statistică. Teorie şi
aplicaţii, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2010.
4. Cristache Silvia Elena, Metode Statistice de calcul şi analiză a eficienţei
economice în comerţ, Editura ASE, Bucureşti, 2003.
5. Dinu Eduard, Analiza economică şi financiară a firmei, Editura ASE,
Bucureşti, 2003.
6. Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiză economico-financiară cu
aplicaţii în societăţile comerciale industriale de construcţii şi
transporturi, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
7. Işfănescu A., Robu V., Hristea A.M., Vasilescu C, Analiză economico-
financiară, suport curs ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală.
8. Lungu Ion, Secară Mirela, Ceauşescu Andreea, Analiză economico-
financiară, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2004.
9. Niculescu, M., Analiza economică în turism şi comerţ, Editura
Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", Bucureşti, 1994.
10. Pivotă Dan, Analiză economico-financiară, Editura Europolis, Constanţa,
2001.
11. Robu Vasile, Georgescu Nicolae, Analiză economico-financiară, suport
curs ASE Bucureşti, Biblioteca Digitală.
12. Secară Mirela, Bazele Contabilităţii, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2008.
13. Norme metodologice de aplicare a Codului Fiscal, Editura Shik,
Bucureşti, 2004.
14. Reglementări contabile pentru agenţi economici, Ministerul Finanţelor
Publice, Editura Economică, Bucureşti.
15. Standarde Internaţionale de Contabilitate 2002, International Accounting
Board, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
16. O.M.F.P. nr.1752/2005, Noile reglementări contabile conforme cu
Directivele Europene, Editura Best Publishing, Bucureşti, 2006.

66