Sunteți pe pagina 1din 1

Clădirea-mamut este situată într-o zonă bună a Iaşului, în Bucium, însă executorii nu reuşesc, de cinci

ani, să o valorifice. Preţul a ajuns la jumătate faţă de cel iniţial.

O proprietare ce i-a aparţinut, în trecut, omului de afaceri Ahmad Al Deiri, a ajuns o adevărată piatră de
moară pentru executorii judecătoreşti. Executat silit la solicitarea unei societăţi comerciale la care a fost
şi asociat, Al Deiri a dispărut din peisaj în ultimii ani, el nemaifiind de găsit nici de presă, dar nici de
creditori, după ce afacerile sale au ajuns falimentare.

Vila de pe şoseaua Bucium nr. 53 se află în procedură de lichidare încă din 2014, executarea demarând
la cererea firmei East Hill SRL, societatea la care Deiri a fost asociat şi care, anterior scoaterii la mezat a
imobilului, a contractat mai multe împrumuturi bancare. Preţul cerut de executori pe fosta vilă a lui Al
Deiri este de 2.683.110 de lei, echivalentul a aproximativ 560.000 de euro. Suma este semnificativ mai
mică decât cea cu care, în 2014, imobilul a fost anunţat spre vânzare în primă fază. La jumătate de preţ,
mai exact, suma de pornire a licitaţiei fiind atunci de 5,26 de milioane de lei.

Vila figureaza pe site-urile de specialitate ale executorilor, o nouă licitaţie urmând a avea loc în perioada
următoare, la o dată ce nu a fost încă anunţată. Cei interesaţi pot depune însă oferte online, pe site-ul
executari.com. Anunţul de vânzare arată că imobilul este compus dintr-un demisol de 213,36 metri
pătraţi, un parter de 254,29 metru pătraţi, precum şi două etaje de 2217, respective 190 de metri
pătraţi. Proprietatea dispune şi de o piscină cu o suprafaţă utilă de 105 metri pătraţi. Vila este situată la
strada principală, drum asfaltat, pe un teren de aproximativ 2.000 de metri pătraţi, se mai arată în
anunţul de vânzare.

Datoriile lui Al Deiri se trag din câteva afaceri nereuşite din perioada de boom imobiliar de la mijlocul
anilor 2000, atunci când arabul s-a asociat cu oameni de afaceri israelieni, pentru derularea unor afaceri
din domeniul imobiliar. Investiţiile nu s-au materializat, Al Deiri rămânând dator foştilor parteneri, dar şi
unor bănci. Al Deiri este asociat majoritat la Siraj A.D. Impex, firmă aflată în reorganizare judiciară.
Societatea deţinea, potrivit ultimului bilanţ, active imobilizate de aproape 30 de milioane de lei, însă nu
realiza profit. Arabul nu a putut fi contactat telefonic, în cursul zilei de ieri. (Ionuţ BENEA)

S-ar putea să vă placă și