Discurs asupra spiritului pozitiv

Etapa teologica se poate caracteriza prin prezenta fetisismului, insemnand

atribuirea tuturor corpurilor exterioare o viata analoaga cu a noastra. Politeismul
este cea de-a doua forma a etapei teologice, desemnand transferal existentei de la
material in imaterial, plan decisiv pentru aparitia oricarui fenomen omenesc.
Politeismul reprezinta o etapa foarte omogena, in care faza teologica are parte de o
dezvoltare nesperata. Monoteismul reprezinta ultima forma a etapei teologice, care,
in ciuda influentei sociale de care dispunea mai degraba superficial, marcheaza
declinul acestei etape, suferind o involutie intelectuala ce limita imaginatia si
libertatea, oamenii incep sa se ghideze dupa norme universale invariabile legate de
fenomenele naturale.

Etapa metafizica incearca de asemenea sa explice natura personala a

obiectelor, bazandu-se pe atribuirea cauzelor fenomenelor unor entitati echivoce,
si nu unor fiinte supranaturale, ca in etapa precedenta, putand fi suprapusa
ontologiei. Inainte de progresul stiintific accentuat, metafizica nu a putut fi
evidentiata ca o etapa superioara a teologiei, teologie divizata de fetisism,
monoteism si politeism. Incompatibilitatea dintre stiinta si paradigma limitata a
etapei teologice au condus la aparitia metafizicii care nu venea in contradictie cu
realitatea existenta .

Termenul de “positivism” desemneaza cu totul altceva decat o face

acceptiunea sa obisnuita. Intr-un prim sens, desemneaza realul fata de iluzoriu,
himeric, ignorand aspectle inexplicabile mintii. Intr-un al doilea sens, face
distinctia dintre “util” si “inutil”, fiind folosit in filosofie pentru desemnarea
diferentei dintre o curiozitate benefica, permanenta si o curiozitate finita, care
urmareste satisfactia temporara.

O alta acceptiune a termenului se refera la diminuarea relativismului.

Desemneaza, de asemenea si cristalizarea noului limbaj filosofic