Walter Trobisch

Am iubit o fată
Editura Agape
Titlul original: J'ai aime une f iile Traducerea: Olimpiu S. Cosma Tiparul: Agape S.R.L. Str.
Podului 8 2300 Făgăraş ISBN 973-9228-60-7

Prefaţă
în fond, această carte se datorează „unei întîmplări". în anii 1957-1963, cînd am predat la o şcoală
superioară din Camerun, elevii mei africani mi-au pus fără încetare aceleaşi întrebări. Soţia mea s-a gîndit
că ar fi util să aibă un text care să poată servi ca punct de plecare în discuţii.
Ori, în corespondenţa mea cu Francisc* apăreau majoritatea întrebărilor puse tot mereu de către cei tineri,
şi încercasem încă de pe atunci să răspund cum puteam în limba franceză. De aceea, această corespon-
denţă mi-a furnizat materialul primei părţi a acestei cărţi.
Prima mea intenţie a fost să multiplic prin copiere această corespondenţă şi s-o ofer acelora cu care
puteam să discut după lectură. Simpla „întîmplare" a făcut ca un prieten să-mi dea în dar hîrtia de care
aveam nevoie, aşa că tipărirea nu mă costa mai scump decît multiplicarea prin copiere. Ediţia franceză
originală a fost deci o ediţie „privată". Nu mă gîndeam deloc atunci ca s-o ofer unei edituri.
Aşa se explică faptul că, mai ales la început, utilizez fără să aleg prea mult formule împrumutate din
catechism. Aş vrea deci să nu mi se atribuie intenţia de a redacta un fel de „regulament"; mai ales, să nu se
vadă în această scriere un fel de manual de consultaţii prenupţiale...
Scriind, nici corespondenţii mei, nici eu însumi nu ne-am gîndit la publicarea acestei corespondenţe, astfel
ca tot ceea ce afirmam noi să aibă pretenţia de a fi valabil pentru toţi. Numai cu mare ezitare ne-am decis
la acest pas, fără să ne gîndim că o corespondenţă atît de intimă va putea ajunge să fie tradusă în atîtea
limbi. Francisc şi Cecilia au socotit că ceea ce i-a ajutat pe ei ar putea să-i ajute şi pe alţii.
Aceasta este urarea pe care o formulez, reeditînd prezentul text, care redă o istorie reală, făcută din umbre
şi lumini, în care noi toţi am comis greşeli. Centrul de greutate al lucrării se găseşte în partea a doua care,
în ediţia originală, a apărut în volum separat sub titlul: „Iubesc un tînăr".
Similitudinea problemelor va surprinde pe cititorul european. De fapt, din cauza industrializării accelerate
a Africii, problemele devin tot
♦ Numele lui adevărat (francez) este Francois, iar cel al Ceciliei este Cecile.

mai asemănătoare. De aceea, răspunsurile privind la origine pe europeni se aplică la fel şi în Africa.
Cititorii avizaţi vor remarca imediat că majoritatea răspunsurilor nu vin de la mine. De exemplu, în
scrisorile din 6 martie şi 15 aprilie am extras din broşura intitulată „Avânt le mariage" (înaintea căsătoriei),
publicată de Biserica Naţională din Geneva (Ed. 1957). Datorez de asemenea mult profesorilor şi
prietenilor mei, doctorii Bovet şi Groeger, ale căror lucrări sunt de recomandat celor ce vor să aprofundeze
subiectul.
Scrisoarea din 18 octombrie, în esenţă, este inspirată din broşura „Glaubenswelt und Liebesleben" (Lumea
credinţei şi viaţa de iubire) a Dr. în filozofie Hans Btirki, căruia îi mulţumesc de a-mi fi dat atît de amabil
acordul său.
Secretul acestei mici cărţi, şi poate şi secretul primirii călduroase pe care a avut-o, se găseşte indicat la
pagina 22: este vorba aici de o conştiinţă eliberată. Această cale este deschisă fiecăruia, oricît de disperată
i-ar fi situaţia, fie că trăieşte în Africa, în Europa, sau în orice loc aici pe pămînt.
Walter Trobisch
Francisc către Walter T.
M..
ianuarie
Scrisoarea aceasta va sosi la dumneavoastră în locul meu. îmi este prea ruşine ca să mai vin să vă văd. N-
am nici bani pentru drum, fiindcă nu mai sunt institutor. Am fost concediat.
M-am iubit cu o fată - adică, ceea ce dumneavoastră, albii, şi Biserica consideraţi un păcat.
Cea cu care am făcut dragoste era însă nemăritată. Prin urmare nu aparţinea nimănui, deci nu înţeleg cui i-
am pricinuit un rău. Eu sunt necăsătorit şi nici n-am intenţia s-o iau de soţie pe această fată căreia nu-i ştiu
nici măcar numele.
Cunosc porunca „să nu comiţi adulter", dar ea nu se aplică în cazul meu. De aceea, nu înţeleg de ce mă
pedepseşte biserica şi-mi interzice să iau parte la Cina Domnului timp de şase luni.
Unul dintre elevii mei m-a spus pastorului. Sunt foarte amărît.
Dumneavoastră m-aţi botezat şi m-aţi învăţat în şcoală. Dumneavoastră mi-aţi dat adesea sfaturi, ştiţi cum
am devenit creştin şi mă cunoaşteţi mai bine chiar decît tatăl meu. îmi pare foarte rău că vă întristez, dar v-
o spun deschis, nu mă prea simt vinovat.
îndrăznesc să vă vorbesc deschis, chiar dacă vă veţi supăra. Oare poftele trupeşti, pornirile sexuale nu ne
sunt date spre a fi satisfăcute? De ce este un păcat să foloseşti ceea ce a creat Dumnezeu?
Condamnat de toată lumea, nu sper un răspuns.
închei. Nu mai am nimic de spus.
B..„, 17 ianuarie
Walter T. către Francisc
Am primit scrisoarea ta şi-ţi sunt foarte recunoscător că mi-ai spus situaţia ta înainte ca să aflu din altă
parte.
Desigur, sunt trist, pentru că eu ţi-am recomandat profesia aceasta de dascăl.
Dar nu sunt deloc supărat că ai fost aşa de deschis. Dimpotrivă, îmi place lucrul acesta, şi sper să te pot
ajuta. Voi încerca să răspund la întrebările tale, însă dă-mi voie să fiu tot aşa de deschis.
Să lăsăm deocamdată la o parte chestiunea de a şti dacă în cazul tău este vorba de „adulter", în sensul
propriu al cuvîntului. Ai dreptate cînd
spui că pornirile sexuale nu sunt un păcat. Gîndurile tale văzînd o fată frumoasă, atracţia pe care o simţi,
nu sunt încă un păcat. Nu le poţi evita, după cum nu poţi împiedica păsările să zboare în jurul capului tău.
Dar tu poţi sigur să le împiedici ca să-şi facă aici cuibul.
Desigur, dorinţele sexuale sunt date de la Dumnezeu. Ele sunt un dar al Domnului, poate chiar darul cel
mai preţios pentru viaţa ta tînără. Dar existenţa unei dorinţe nu îndreptăţeşte neapărat satisfacerea ei. Ce-ai
zice despre un băiat care, în faţa vitrinei unei măcelării, s-ar gîndi cam aşa: „Carnea aceasta îmi provoacă
foame - ea îmi trezeşte pofta -aceasta înseamnă că îmi este destinată şi că trebuie să o am - deci, pot să iau
o piatră şi să sparg geamul"? Tu zici: „Ceea ce există trebuie să funcţioneze". Da, dar fiecare lucru la locul
şi timpul lui.
Imaginează-ţi că un prieten al tău devine poliţist şi pentru prima dată în viaţa lui are un pistol. Acum, el
face raţionamentul următor: „N-am luat eu acest pistol, ci mi-a fost dat - pentru că mi-a fost dat, trebuie să
funcţioneze, deci pot să trag asupra oricui". Nu, el nu are acest drept. Dacă pistolul i-a fost dat, el răspunde
de folosirea lui.
La fel şi cu sexualitatea. Ea trebuie să fie folosită, însă la locul ei, în anumite condiţii, după porunca lui
Dumnezeu. în cadrul acestei porunci, instinctul sexual e o binefacere, o forţă de viaţă şi de unire între
fiinţe.
în afara poruncii lui Dumnezeu, ea devine repede un instrument de dezbinare şi descompunere, o sursă de
cruzime, pervertire şi moarte. Unirea sexuală nu este justificată decît dacă este expresia dragostei.
M-a izbit în special o frază din scrisoarea ta. Tu scrii: „M-am iubit cu o fată".
Nu, dragul meu! Tu n-ai iubit-o pe fata aceea - tu te-ai culcat cu ea. Acestea sunt două lucruri cu totul
diferite. Tu ai făcut o experienţă sexuală şi nu de dragoste. Iubirea adevărată caută fericirea aproapelui, nu
pe a sa proprie. Ştiu bine că dacă un tînăr îi spune astăzi unei fete „te iubesc", aceasta înseamnă: „Vreau să
am ceva; nu pe tine, ci ceva de la tine; n-am timp să aştept! Vreau să am imediat, fără întîrziere. Puţin îmi
pasă ce va urma, prezentul mă interesează. Am nevoie de tine ca să-mi satisfac dorinţele. Tu nu eşti pentru
mine decît un instrument ca să-mi ating acest ţel, şi repede. Vreau să profit de tine. Asta vreau de la tine".
Ori, lucrul acesta nu înseamnă „a iubi", ci opusul dragostei, adică a fi egoist. în loc să spui: „M-am iubit
cu o fată", tu ar trebui să spui: „M-am iubit pe mine însumi. în acest scop am folosit o fată". „Te iubesc"
înseamnă cu adevărat: Pe tine, şi numai pe tine te iubesc. Tu domneşti în
inima mea. Tu eşti soţia pe care mi-am dorit-o. Dau totul pentru tine, pe mine însumi şi tot ce-mi aparţine.
Vreau să trăiesc numai pentru tine şi să muncesc numai pentru tine. Sunt gata să te primesc. Voi fi totdea-
una îngăduitor cu tine. Nu te voi forţa niciodată nici măcar cu vorba. Voi fi cu tine totdeauna sincer,
cinstit, serios. Te voi păzi, apăra şi feri de orice rău. Vreau să împart totul cu tine, averea, gîndurile, inima
şi corpul meu. Nu vreau să fac nimic fără tine. Vreau să rămîn totdeauna lîngă tine...
Vezi acum cît de departe este experienţa ta de adevărata iubire? Tu nici nu ştii numele fetei! Nici cine era,
nici cine putea fi. N-ai nici o idee ce s-a petrecut în inima ei cînd ai invitat-o, nici cînd ai profitat de ea;
dacă rămîne însărcinată, cu atît mai rău pentru ea. Dimpotrivă, adevărata iubire implică o responsabilitate
pe care bărbatul şi-o asumă faţă de soţia sa şi amîndoi faţă de Dumnezeu. în acel moment nu se mai spune
„eu", ci „tu", şi amîndoi spun „noi".
Dragostea nu poate şi nu vrea să înceteze niciodată. Ea cere permanenţă şi fidelitate. Cu alte cuvinte,
dragostea adevărată între bărbat şi femeie se realizează numai prin căsătorie.
De aceea, nici un băiat nu trebuie să pronunţe vorbele mari „te iubesc" înaintea unei fete decît dacă are
intenţia să se căsătorească cu ea.
Iată locul dorinţei tale sexuale: ea trebuie să fie expresia, printre altele, a dragostei conjugale. Dacă tu le
foloseşti despărţite de dragoste, te pregăteşti pentru o căsătorie nefericită.
Mă opresc aici. Cred că această scrisoare îţi va da de gîndit. Dar, cu toate acestea, contează totdeauna pe
mine şi pe rugăciunile mele.
Primeşte prietenia mea sinceră.
Francisc către Walter T.
M...., 25 ianuarie
Mi-a parvenit scrisoarea dumneavoastră şi vă mulţumesc din tot sufletul. Vă sunt recunoscător că nu m-aţi
părăsit din cauza purtării mele. Mă mustraţi, dar să ştiţi că mă şi ajutaţi. Sunt într-adevăr foarte fericit sa
văd în dumneavoastră un om căruia să-i pot scrie deschis, cu toate că n-am înţeles tot ce mi-aţi scris. M-a
izbit mai mult ultima frază din scrisoare.
Domnule pastor, dacă am avut un motiv valabil pentru actul meu, e tocmai pentru că aş vrea să mă
pregătesc pentru o căsătorie fericită.
10
Dar acum dumneavoastră îmi scrieţi contrariul. Cum se poate şti ceva fără să înveţi? Cum să înveţi, dacă
nu încerci? N-am făcut noi acelaşi lucru în clasă, la chimie şi fizică?
Avem un proverb în limba noastră maternă: „înainte de a merge la vînătoare trebuie să ascuţi lancea".
La ce serveşte să fii căsătorit, dar impotent, pentru că nu ţi-ai antrenat destul posibilităţile? Nu-i de temut
chiar o slăbire a organelor?
înţelegeţi ce vreau să spun? Poate că veţi mai găsi destul timp pentru a-mi răspunde încă o dată.
Walter T. către Francisc
B.....3 februarie
îţi mulţumesc din nou pentru scrisoarea ta aşa de sinceră. O iau ca un semn de încredere.
Există în Biblie o comparaţie ciudată. Ea spune: „Iubirea este tare ca moartea" (Cîntarea cîntărilor 8:6).
După cum nu poţi „încerca" moartea printr-un somn profund, la fel nu poţi „încerca" iubirea printr-o expe-
rienţă sexuală. Cauza este că sunt cu totul altele condiţiile.
Să luăm a doua comparaţie: Dacă vrei să încerci o paraşută, vei fi poate tentat să sari din vîrful unei case,
de pe un pod, sau dintr-un pom înalt. Dar 5-10 metri nu sunt suficienţi pentru ca să se deschidă paraşuta,
şi-ţi vei f rînge gîtul în mod sigur. Nu poţi să „încerci" în mod satisfăcător o paraşută decît sărind dintr-un
avion. La fel, nu poţi încerca iubirea în afara căsătoriei, căci ea este parte integrantă din căsătorie.
în cu totul alte condiţii se petrece actul sexual atunci cînd eşti căsătorit. El nu se face în grabă, nu te temi
că vei fi descoperit, trădat sau părăsit, nici dacă survine o sarcină - şi există mai ales răgazul necesar de a
te obişnui unul cu altul, corectînd împreună stîngăciile de început. Bineînţeles că o iubire „totală",
cuprinzînd toate domeniile vieţii, include iubirea pur sexuală.
înainte de căsătorie se poate doar „încerca" funcţionarea fizică a organelor sexuale, dar nu aceasta este
ceea ce contează — ci potrivirea psihologică.
încă o comparaţie: Cînd se acordează instrumentele unei orchestre, trebuie acordate mai întîi viorile şi
flautele, şi apoi trompetele şi tobele - căci dacă se acordează întîi trompetele şi tobele care sunt mai
zgomotoase, nu se vor mai auzi viorile şi flautele. La fel este şi în căsătorie.
11
Trebuie acordate instrumentele a căror potrivire spirituală ar corespunde viorilor şi flautelor, şi numai
după aceea trebuie puse în funcţiune trompetele şi tobele sexualităţii.
Asupra acestei potriviri psihologice trebuie vegheat înainte de căsătorie. Doar culcîndu-te cu fete la
întîmplare îţi poţi risipi „capacităţile", nu numai cele fizice, dar şi capacitatea de a iubi cu sufletul. Lucrul
de care trebuie să te temi nu este slăbirea organelor sexuale, ci slăbirea dragostei inimii. A vrea să
îndeplineşti actul sexual fără dragoste înseamnă a te mărgini doar la o aparenţă, la imitarea superficială a
unora dintre fazele ei, înseamnă să reduci totul la un simplu automatism instinctiv şi animalic. Dar aceasta
înseamnă în fond a na ţine cont de ceea ce este decisiv: primirea „ta" în „mine", şi încoronarea perechii în
unirea cărnii. Pregătindu-te de căsătorie prin multiple relaţii sexuale, rişti mult să nu atingi niciodată
sensul decisiv al experienţei reale, căci inima ta se toceşte şi se închide la „dragostea totală". Cînd eşti
invitat la o nuntă, ţi se aduc mai multe feluri de mîncare în diferite farfurii. Tu ai un fel care îţi place mai
mult, pe care îl preferi celorlalte - de aceea nu vei începe prin a gusta toate celelalte bucate, de teamă că nu
vei mai ajunge la cel preferat.
In fiecare dintre noi zace o tendinţă la poligamie. Prin obişnuinţa cu schimbarea, tu vei putea deja să-ţi pui
în pericol viitoarea căsătorie. La modul general, tu poţi, prin aventurile sexuale înainte de căsătorie, să te
obişnuieşti uşor ca să comiţi greşeli de care vei putea cu greu să scapi mai tîrziu.
Cînd sunt chemat să dau sfaturi în privinţa unei căsătorii care trece printr-o fază critică, pot adesea să-mi
dau seama de problemele ce se pun după viaţa pe care soţii au dus-o înainte de căsătorie. Cel care a învăţat
înainte de căsătorie disciplina vieţii sale sexuale şi se simte un om responsabil va şti să rezolve mai uşor
chestiunile care se pun în căsătorie. Poţi deci să-ţi dai seama că acum cazul tău este deja în raport oarecum
cu însăşi căsătoria. într-un fel, tu răpeşti ceva viitoarei tale soţii, chiar dacă nu o cunoşti încă, punînd astfel
în pericol fericirea voastră viitoare.
Dragă Francisc, sper că înţelegi cel puţin un lucru, anume că eu nu caut să te lipsesc de o plăcere, ci să-ţi
apăr fericirea. Dacă tu culegi florile de portocal, nu vei cunoaşte niciodată savoarea portocalelor. Prin
urmare, cînd te sfătuiesc să nu culegi florile, eu nu vreau să-ţi smulg ceva, ci să-ţi dau ceva. Astfel, la
vorba ta de duh, eu îţi răspund cu al-
12
ta: „Vrînd să te îmbogăţeşti prea mult, adesea sărăceşti". Primeşte salutările mele frăţeşti.
Francisc către Walter T.
M...., 10 februarie
Citind ultima dumneavoastră scrisoare, mi-a venit în minte un verset biblic, pe care îl ştiu de mult, dar
care acum a primit un sens nou în urma corespondenţei noastre: „în iubire nu este teamă; ci iubirea
perfectă alungă teama; pentru că teama are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns perfect în iubire"
(l.Ioan 4:18).
Da, este adevărat. Mi-a fost teamă. Sincer să fiu, n-am simţit prea multă bucurie în noaptea aceea. Dar vă
rog să mă înţelegeţi: Cea care m-a împins a fost teama de a nu cădea bolnav de prea multă sămînţă care s-
ar acumula în mine. De asemenea, cîteodată am „vise umede" în timpul nopţii. Rufăria e murdară, ceea ce
e foarte dezgustător. Colegii mei mi-au spus că singurul mijloc de a scăpa de aceasta este să încerc să am
relaţii cu o fată. Ce părere aveţi?
Mă atenţionaţi contra deşteptării în mine a unei tendinţe la poligamie. Nu poţi iubi mai multe femei
deodată? Nici un pasaj din Biblie nu interzice poligamia.
Domnule pastor, în această scrisoare v-am destăinuit gîndurile mele cele mai intime. Sper să nu fiţi prea
şocat. Dar n-am pe nimeni căruia să-i pot împărtăşi aceste probleme; nici chiar cu părinţii mei n-am atins
vreodată asemenea subiecte. Mai mult, nu prea am încredere în examenul medical pe care îl menţionaţi.
Doctorii nu spun adevărul, pentru că le e frică de pălăvrăgeala familiilor.
B..., 20 februarie
Walter T. către Francisc
Dă-mi voie să încep cu ultima ta întrebare: Nu, nu cred că poţi „iubi" mai multe femei deodată. Totul
depinde, este adevărat, de ceea ce înţelegi tu prin cuvîntul a „iubi". Dacă a „iubi" înseamnă a te culca cu
cineva, dacă iubirea nu-i altceva decît sexualitate, fără îndoială că poţi. Dar iubirea „perfectă", despre care
vorbeşte Biblia în versetul citat de tine, implică nu numai corpul, dar şi inima. Cunoşti desigur proverbul:
„într-o inimă unde este loc pentru mai multe, nu este loc pentru una singură". Este adevărat.
Responsabilitatea totală de care ţi-am vorbit ce-
13
re ca tu să nu iei decît o singură soţie.
Pretinzi că poligamia nu este interzisă în Biblie. Nu pot să abordez aici în amănunt această chestiune. Mă
rezum doar să constat că, şi în Vechiul Testament, poligamia constituie excepţia şi nu regula. Acolo unde
ea există, este imediat motivată din cauza urmaşilor. De altfel, Biblia este foarte realistă, şi indică limpede
dificultăţile pe care le atrage după sine poligamia. în Geneza mai ales este mult vorba despre aceasta,
privitor la gelozii şi dezbinare, la nedreptăţi şi ură. Termenul utilizat în limbile semitice pentru a desemna
pe soţia a doua este sinonim cu „rivală", sau „adversară" - în Ghana, cei din tribul ashanti o numesc
„geloasa".
în loc să interzică poligamia, Biblia face o menţiune pozitivă asupra iubirii, din care noi putem trage
concluzii. Ea spune: „Un om se va lipi de soţia sa (la singular), şi ei vor fi o singură carne" (Geneza 2:24).
Cuvîntul „carne" mai poate fi tradus prin „fiinţă vie" sau, şi mai mult, prin „persoană". în căsătorie,
bărbatul şi femeia nu mai sunt doi, ci o singură persoană.
Biblia spune că dacă eşti poligam, căsătoria ta este şi ea o căsătorie, dar nu este „o persoană", şi pentru
aceasta ea nu poate niciodată să fie „imaginea" lui Dumnezeu, nici oglinda în care iubirea bărbatului şi a
femeii reflectă „iubirea perfectă" a lui Dumnezeu. Numai monogamia arată iubirea lui Dumnezeu.
Dacă vrei să te pregăteşti pentru căsătorie, pregăteşte-te pentru „iubirea perfectă". Nu te lăsa condus de
teamă, ci de iubire.
Teama ta de a nu se acumula sămînţa este complet neîntemeiată. Este o minciună ce ţi-au spus colegii. De
altfel, poluţiile nocturne nu sunt un semn de boală, ci de funcţionare normală a corpului. Corpul elimina
automat substanţele ce nu sunt întrebuinţate. Asta e tot. Nimic misterios, nimic magic. Dumnezeu a stabilit
această ordine, tocmai pentru garantarea sănătăţii.
Dimpotrivă, dacă te culci cu fete la întîmplare, ai mai multe riscuri să te îmbolnăveşti, luînd vreo boală
venerică.
Pentru mine, argumentul că raporturile sexuale protejează sănătatea nu este altceva decît un trist pretext de
care se servesc cei care nu vor să înveţe a-şi forma sexualitatea lor. Contrariul poate fi mult mai adevărat.
Există o sexualitate care, în realitate, este „o boală", pentru că duce la izolare.
Aş vrea să ştii că nici unul dintre gîndurile pe care mi le destăinui,
14
nici o întrebare pe care poţi să mi-o pui nu mă va şoca vreodată. Singurătatea în care mulţi tineri rămîn cu
problemele lor este o adevărată nenorocire, şi poţi numai să-i sfătuieşti ca să-şi deschidă inima unui om
matur, cu experienţă şi demn de încredere.
Părinţii voştri au părăsit ritualurile iniţierii (sexuale) şi prin aceasta au creat un gol. îţi revine ţie să
reflectezi cum îl poţi umple, ca să-i poţi ajuta pe viitorii tăi copii.
Un doctor care minte n-are conştiinţă profesională. Desigur, înainte de a te lăsa examinat trebuie să alegi,
dacă este posibil, un doctor cu simţul răspunderii şi discret.
Cu salutările mele în Cristos, care e cel mai perfect exemplu al „iubirii perfecte" de Dumnezeu, şi care
totuşi te iubeşte.
Francisc către Walter T.
M.....28 februarie
încerc o mare bucurie de a vă scrie astăzi. Nu mă mai simt părăsit, dimpotrivă, îmi daţi din nou curaj.
în ultima dumneavoastră scrisoare îmi spuneţi că aş putea lua de la o „fată oarecare" o boală venerică. Este
curios, căci tocmai pentru a avea proba că nu sunt bolnav am comis acest act. Vă voi povesti toată istoria,
fără să vă ascund nimic.
Unul dintre colegii mei m-a invitat în ziua aceea nenorocită ca să merg în vizită la părinţii lui. Era spre
seară. Deja pe drum el a început să-şi bată joc de mine, spunînd că nu sunt un bărbat adevărat, pentru că n-
am cunoscut încă o fată. Cînd am ajuns la el, părinţii nu erau acolo, numai sora lui era acasă. Am început
să vorbim, şi ea ne-a servit cu bere. Deodată, prietenul meu a dispărut, şi eu am rămas singur cu fata.
Ea a început să-mi facă avansuri, şi cum eu refuzam, a început să-şi bată joc de mine, utilizînd cuvinte
foarte jignitoare în limba noastră. Ea m-a numit chiar „cîrpă", laş şi impotent.
Domnule pastor, pentru că sunteţi alb, nu vă puteţi închipui ce înseamnă aceasta pentru noi africanii. Să fii
numit impotent este una dintre cele mai mari nenorociri ce i se pot întîmpla unui om. Dacă nu mi-aş fi
dovedit potenţa, ea rn-ar fi defăimat peste tot. La drept vorbind, eu n-am „iubit" această fată în sensul pe
care îl daţi dumneavoastră acestui cuvînt. în sufletul meu chiar o uram atunci. N-am putut proceda altfel
decît cum s-a întîmplat. Teama de batjocură a fost mai pu-
15
ternică decît orice.
Spuneţi-mi, cum poţi să devii un bărbat, să ai reputaţia de bărbat, fără să procedezi ca un bărbat?
Walter T. către Francisc
B..„, 6 martie
Sunt fericit că mi-ai expus în fine motivul tău. Iată, nu a fost în fond grija de a-ţi păstra sănătatea, sau
nobila dorinţă de a te pregăti pentru căsătorie, ci doar teama de batjocură. Aceasta îmi uşurează răspunsul
la ultima ta întrebare.
Tu n-ai procedat ca un bărbat, ci exact ca o cîrpă. Un bărbat ştie ce vrea, ia o hotărîre şi o pune în aplicare.
Dar să se lase antrenat împotriva propriei sale voinţe de vorbele unei fete stricate, aceasta este laşitate.
Pentru mine, aceasta este mai umilitor decît să suporţi batjocura întregului sat!
Trebuia să prevezi asemenea cursă. Deja convorbirea cu prietenul tău pe drum ar fi fost de-ajuns să-ţi
deştepte bănuielile. Te sfătuiesc să eviţi camarazi de acest gen. Apoi, alcoolul ţi-a slăbit forţele mintale de
rezistenţă, şi aşa s-a făcut că te-au „avut". Te-au vîrît în buzunar ca pe o cîrpă. în acest domeniu, dragul
meu, adevăratul curaj constă în a te feri.
Nu te-ai comportat ca un bărbat. Un bărbat nu se lasă antrenat la orice, el se stăpîneşte.
îmi aduc aminte că atunci cînd făceam excursii cu grupa noastră de tineret ajungeam uneori lîngă vreun
izvor limpede şi rece, după un marş lung. Conducătorul nostru ne obliga să rămînem o jumătate de oră
lîngă izvor fără să bem, pentru a ne învăţa stăpînirea de sine.
Să-ţi satisfaci orice dorinţă, în orice moment, te va face moale şi nesimţitor, va face din tine un bărbat
slab, un gen de om pe care fetele sincere nu-1 respectă. Dacă o fată te părăseşte pentru că n-ai luat-o ime-
diat, las-o în pace. Nu e o fată serioasă. Fetele care au demnitate vor un om, un om întreg şi nimic altceva.
Vrei să probezi că eşti un bărbat? Foarte bine. Fă-o, dar nu prin des-frîu, ci prin stăpînire de sine. Vei avea
nevoie să te reţii şi cînd vei fi căsătorit, cînd soţia ta va fi bolnavă, cînd va avea ciclul menstrual, sau cînd
veţi fi despărţiţi ca urmare a unei călătorii. Multe adultere se datorează faptului că bărbatul n-a învăţat să
se stăpînească atunci cînd era tînăr.
16
Tu vrei să te pregăteşti de căsătorie. Atunci, ceea ce trebuie nu este să te „laşi dus", ci să te abţii. Pentru a
conduce un automobil trebuie să ştii să manevrezi mai întîi frîna şi volanul; acceleratorul este apoi foarte
uşor de manipulat. Trebuie să ştii că există un raport între stăpînirea sexuală şi capacitatea de a iubi cu
inima, despre care ţi-am vorbit deja şi pe care îţi este aşa de greu s-o înţelegi.
Cu cît deprinzi stăpînirea sexuală, cu atît mai mult vei fi capabil să iubeşti cu inima, cu atît mai mult vei
descoperi această iubire a sufletului care trezeşte surîsul, gesturile mîinii, sau inflexiunea vocii prin care se
revelează sufletul unei fete. Este ca un felinar de ceaţă. Dacă nu controlezi fitilul, flacăra va fi prea înaltă,
geamul se va înnegri, şi felinarul nu va mai putea servi. Trebuie potrivit fitilul şi „stăpînit", pentru a da cît
mai multă lumină.
De aceea omul, fie el tînăr sau în vîrstă, trebuie să ştie că stăpînirea instinctului este necesară nu pentru că
acesta din urmă ar fi dăunător în sine, ci important e de a regla lumina unei iubiri a inimii, graţie căreia se
va realiza pentru bărbat şi partenera lui fericirea perfectă. Arta de a iubi, dragul meu, ca oricare altă artă,
nu se poate exercita fără disciplină. Numai disciplina face din tine „un om", un om capabil de a iubi.
Dar acum poţi spune: „Totuşi, nu-i prea uşor să devii un om". E adevărat, dragul meu, nu-i prea uşor. De
fapt, este extrem de greu. E greu, desigur, să rezişti la chemarea dorinţei şi mai ales de a nu o satisface sin-
gur. Dacă, din acest punct de vedere ţi se întîmplă să cedezi la această tentaţie, nu te crede anormal sau un
rătăcit. Nu-i adevărat, dar să ştii că: „Instinctul sexual este un instrument de împărtăşire". Plăcerea solitară
este o abatere, căci ea izolează, f ăcîndu-1 pe om să caute la el însuşi o satisfacţie care se primeşte prin
împărtăşire cu altă fiinţă omenească. De aceea, plăcerea solitară îl închide pe om în el însuşi, în timp ce
actul iubirii normale deschide fiinţa către alta. în plus, actul solitar lasă o senzaţie de înfrîngere, de ruşine
şi vid. Totuşi, nu trebuie luate lucrurile prea în tragic.
„E mai tare ca mine", vei spune. Desigur. Dar ceea ce te face să nu fii stăpîn pe tine este că tu te crezi
propriul tău stăpîn. Află că trupul tău îi aparţine Domnului - ca şi capacităţile tale, timpul şi banii tăi.
Domnul îţi încredinţează tot ce posezi, ca să faci fericirea aproapelui tău. Astfel, puterea sexuală îţi este
dată ca să faci fericirea aceleia pe care ţi-o sorteşte Dumnezeu. Nu i-o fura. Dacă te temi atît de mult de
impotenţă, nu te-ai gîndit niciodată că desfrîul poate ruina capacităţile tale mult
17
mai mult decît dacă-ţi menajezi forţele?
Această forţă care este în tine, îndreapt-o spre o activitate creatoare, spre numeroasele misiuni care
aşteaptă tineretul, spre servirea familiei tale, a bisericii, a satului tău.
Aceasta este de asemenea o chestiune de igienă mintală şi fizică. Evită camarazii răi, lecturile şi filmele
rele, inactivitatea, excesul de mîncare sau alcoolul. Fă-ţi de lucru, fă sport, există atîtea îndeletniciri pe
care ţi le rezervă descoperirea lumii. Creaţia unei opere, pregătirea atentă pentru o meserie, reuşita la un
examen greu, o călătorie în ţara ta sau peste hotare, toate acestea îţi oferă excelente ocazii de a-ţi abate do-
rinţa şi de a-ţi cheltui forţa bărbătească.
Esenţialul este acum să nu rămîi singur în această luptă, iar în ce mă priveşte doresc să fiu pentru tine un
camarad bun. Dar nu uita că cel mai bun camarad de luptă este însuşi Isus Cristos.
Privitor la aceasta, un ultim cuvînt asupra fricii de batjocură. Domnul tău a suferit batjocura pentru tine, a
fost chiar şi scuipat în faţă. De ce îţi este frică de batjocura unei fete stricate?
Isus Cristos, Omul lui Dumnezeu, este singurul care poate face din tine un om.
M...., 12 martie
Francisc către Walter T.
M-aţi scuturat bine în scrisoarea dumneavoastră. Văd acum că mi-a fost cam prea frică de batjocura fetelor
- sau a fost poate doar ca o justificare pentru purtarea mea.
Dar, domnule pastor, nu trebuie să cunoşti femeia înainte de căsătorie? Oare nu este posibil ca o căsătorie
să fie nenorocită dacă organele sexuale nu funcţionează cum trebuie? Mulţi dintre camarazii mei mi-au
vorbit de femei „reci", care fac actul sexual imposibil. Noi avem şi o zicătoare: Femeile „reci" rareori
nasc. De altfel, nu trebuie să ştii înainte de căsătorie dacă nu cumva femeia e stearpă, ca să nu fii tentat
mai tîr-ziu să iei o alta, care să-ţi facă urmaşi?
Faptul că-mi spuneţi că vreţi să-mi fiţi un camarad bun mă încurajează să vă pun atîtea întrebări.
Aştept nerăbădător viitoarea dumneavoastră scrisoare.
18
Walter T. către Francisc
B.....22 martie
Chestiunile ridicate în ultima ta scrisoare sunt într-adevăr esenţiale şi voi încerca să răspund la ele.
Ştiu bine că voi, aproape toţi, vă gîndiţi că fericirea unei căsnicii depinde de cunoaşterea posibilităţilor
sexuale ale femeii. Permite-mi să-ţi spun că „tulburările" nu provin aproape niciodată din cauze fizice. Un
examen medical serios poate face să se afle mult mai multe lucruri decît „încercările". Şi nu trebuie să uiţi
că e vorba de organe suple şi de ţesături care se adaptează în cursul căsniciei.
Dar este absolut o nebunie să te culci cu fete la întîmplare pentru a „cunoaşte femeia". Mai întîi de toate,
fiecare femeie este diferită, atît corpul, cît şi inima. Şi apoi, după cinci minute cu ea în junglă, comportare
care, scuza-mi expresia, aminteşte de aceea a pisicilor, tu n-o să cunoşti absolut nimic din ea, nici fizic, şi
cu atît mai puţin psihologic.
Cuvîntul „a cunoaşte" este o vorbă mare. Biblia o utilizează prima dată în Geneza 4:1: „Adam a cunoscut-
o pe Eva, soţia sa". Nu se poate niciodată cunoaşte femeia, ci numai „soţia sa", adică nu se poate cunoaşte
femeia decît în căsătorie, în atmosfera de fidelitate, unde actul sexual este una dintre expresiile iubirii.
Trebuie atunci să-ţi asumi riscul? Da, într-o oarecare măsură! Căsătoria este un risc, dar dacă ai încredere
în Dumnezeu, El te va binecu-vînta şi te va ajuta. Totuşi, riscul este poate mult mai mic decît îţi închipui.
Nu te lăsa mai ales înşelat de istoria cu „femeile reci". Femei reci nu există. Am vorbit mult cu medici
europeni şi africani care au lucrat zeci de ani în Africa şi n-au întîlnit nici măcar una singură. Acesta este
un mit, o istorie neadevărată, ireală, inventată de băieţii răi pentru a-şi justifica purtarea.
A venit momentul să-ţi vorbesc puţin de ceea ce se petrece în inima unei fete. Pînă aici noi am privit
chestiunea numai în ce priveşte băieţii. Află că actul sexual, lăsînd la o parte urmările vizibile de ordin
social şi familial pe care le poate comporta pentru femeie, nu este niciodată în el însuşi fără importanţă. El
atinge străfundul fiinţei acelora care se unesc, şi îi marchează pe viaţă. Mai ales fata tînără este profund
impresionată. Ea va putea foarte greu să-şi desprindă gîndul de primul om căruia i s-a dăruit, chiar dacă
apoi îl detestă, atunci cînd se căsătoreşte cu cel pe care-1 iubeşte. Şi pentru bărbat la fel, prima femeie pe
care a avut-o va fi totdeauna puţin a lui. E setea de a deveni într-adevăr a lui!
19
O fată nu ştie adesea ce înseamnă experienţa sexuală, ci un băiat i-o face cunoscut. Tu eşti responsabil faţă
de fată înaintea lui Dumnezeu.
Vezi deci că respectarea virginităţii unei fete înainte de căsătorie nu este o prejudecată morală, ci o cerinţă
prin însăşi natura sa. Ceea ce se cere unui băiat este să fie de caracter şi conştient de responsabilităţile sale.
Dacă tînărul ştie că experienţa sexuală este periculoasă pentru fata pe care o iubeşte, chiar fatală uneori, el
îşi va stăpîni nerăbdarea, chiar dacă fata pare gata să cedeze şi chiar dacă ea îl antrenează pe băiat.
De aceea, tu n-ai nevoie să agiţi porunca: „Să nu comiţi adulter". Porunca iubirii: „Să iubeşti pe aproapele
tău ca pe tine însuţi", pe care Isus o numeşte cea mai mare poruncă, te obligă să preiei responsabilitatea
acestei porunci înainte de căsătorie, într-un mod mult mai profund decît interzicerea raporturilor intime...
Cel care dispreţuieşte şi calcă porunca iubirii dăunează aproapelui său.
Mulţi tineri au înţeles deja acest lucru, dar vor să facă experienţa cu fetele care sunt obişnuite şi care cred
că nu suferă din această cauză.
Dar dacă tu te lansezi într-o experienţă sexuală cu o fată care nu are în ea imaginea căsătoriei, te lansezi
într-o falsă experienţă. Tu nu ai ca parteneră o adevărată femeie, ci o prostituată. Prin urmare, tu falsifici
propriul tău sens masculin, te înşeli pe tine însuţi şi rişti să adopţi o comportare care va fi un izvor de
dificultăţi în căsătorie.
Marele scriitor Alexandre Dumas-fiul a spus: „Dacă faci o experienţă sexuală cu o fată demnă de tine, e
păcat de ea; dacă o faci cu o fată nedemnă de tine, e păcat de tine".
După vechiul obicei specific tribului tău, relaţiile sexuale înainte de căsătorie erau adesea pedepsite foarte
aspru, chiar cu cruzime. De aceea, mă întreb uneori dacă strămoşii tăi nu cunoşteau deja anumite adevăruri
din cele pe care ţi le-am expus. Ce părere ai? în orice caz, voia lui Dumnezeu nu-i niciodată fără motiv. Ea
este clară şi indispensabilă, ea este de asemenea bună, plăcută şi perfectă. Dumnezeu ştie mai bine ca tine
condiţiile necesare fericirii tale. El nu Se înşală cînd vrea ca tu să n-o ai decît pe soţia ta.
Ce caraghioşi sunteţi voi, băieţii! Toţi tinerii africani pe care i-am cunoscut pînă acum vor să se însoare cu
fete virgine. Dar, pe de altă parte, voi vreţi „să încercaţi". Vezi deci ce contradicţie? Care tînăr poate să
Ştie, cînd „strică" logodnica altuia, dacă a lui nu va fi tratată la fel?
M-am întrebat adesea de ce numărul perechilor fără copii este aşa de mare în Africa. Sunt convins că
frecvenţa relaţiilor între tineri înainte
20
de căsătorie este una dintre cauze, pentru că ea favorizează răspîndirea bolilor venerice. Dar cîteodată e
vorba de o astupare prin inflamare a canalului seminal la bărbat sau ovarian la femeie. Aceasta se poate re-
media printr-o mică intervenţie constînd din insuflarea de aer în canalele astupate. Dar vom putea vorbi de
această problemă cînd vei fi însurat, dacă această dificultate se va prezenta cu adevărat.
Permite-mi să menţionez pe scurt un fapt de care adesea nu se ţine seama.
Conceperea unui copil nu se poate produce în mod normal decît în ziua cînd ovulul se detaşează din
ovarul femeii. Alegerea zilei favorabile fecundării este deci de o importanţă capitala. Dar, încă o dată:
fiecare femeie este diferită, şi tu nu poţi găsi acea zi favorabilă decît pentru soţia ta, în cursul anilor de
căsnicie. Să „faci încercare" nu te învaţă nimic.
Cu toată ştiinţa omenească şi cu tot ajutorul medical, copiii rămîn un dar al lui Dumnezeu. Dacă
Dumnezeu nu acordă acest dar, trebuie ştiut că procrearea nu e singurul scop al căsătoriei. Unirea
conjugală a bărbatului cu femeia comportă ea singură deja un sens profund în sine.
Bineînţeles, o pereche nu trebuie să se resemneze la sterilitate, înainte de a fi încercat să o remedieze. Dar
oricît de apăsătoare ar fi sterilitatea, mai ales pentru femeie, contează ca să fie depăşită încercarea aceasta,
şi să se caute cu credinţă o altă misiune existentă în alt domeniu. Poate că se vor putea uşura mari mizerii
prin adoptarea unui copil abandonat, sau se vor dedica amîndoi unei misiuni comune, sociale, intelectuale
sau religioase, şi să realizeze împreună o unire de alt ordin, tot spirituală. Cunosc multe perechi care sunt
în această situaţie şi a căror viaţă a atins de asemenea o frumoasă împlinire.
Multor fete le este teamă de căsătorie pentru un singur motiv: „Ce voi face dacă soţul meu divorţează, sau
dacă îşi ia o altă soţie, pentru că eu nu pot să am copii?" Află că teama de sterilitate poate fi de-ajuns ca să
facă pe o fată stearpă. De aceea, nu trebuie să laşi nici o îndoială în inima logodnicei tale. Ea trebuie să fie
sigură că tu o iubeşti aşa cum este: total, cu sau fără copii.
în ziua căsătoriei, tu trebuie să faci soţiei tale, în faţa lui Dumnezeu, următoarele promisiuni:
„îţi promit să te iubesc şi să te apăr, să trăiesc cu tine respectînd adevărul, să rămîn lingă tine în zile bune
şi rele, să-ţi rămîn fidel pînă cînd moartea o să ne despartă".
21
După hotărîrea de a-L urma pe Isus Cristos, alegerea partenerei de căsnicie este hotărîrea cea mai
importantă din viaţă. Dumnezeu să te îndrume!
Francisc către Walter T.
M..„, 4 aprilie
Ceea ce mi-aţi spus în ultima dumneavoastră scrisoare este pentru mine ceva cu totul nou. Niciodată nu
mi-a trecut prin cap că dacă mă culc cu o fată care îmi face avansuri, eu îi fac rău. Am crezut totdeauna că-
i fac plăcere.
Dar de ce nu mi-a spus nimeni lucrul acesta pînă acum? Nici părinţii mei, nici profesorii, nici pastorul nu
mi-au spus niciodată. Singura amintire pe care o am de acest gen este predica unui misionar despre
adulter, care mi-a stîrnit o mulţime de întrebări. Dar cînd i le-am pus tatălui meu, m-a luat la bătaie.
Acum sunt pedepsit ca vinovat, punîndu-mă să „ispăşesc", fără să mi se explice cu ce sunt vinovat. De
asemenea, mă întreb dacă, după încheierea celor şase luni de „ispăşire", voi obţine în mod automat iertarea
de la Dumnezeu.
Rămîne însă o altă chestiune. Văd acum că relaţiile fugare şi anonime nu mă ajută cu nimic să „cunosc" o
femeie. Dar pentru a te căsători trebuie întîi să alegi, şi pentru a alege, trebuie să faci cunoştinţă cu fete.
Cum pot să le întîlnesc? Unde e bine să mă duc? Unde nu trebuie să merg? Ce credeţi despre dans? De ce
toate fetele îşi închipuie, cînd au de a face cu băieţi, că ei n-au altă idee în cap decît relaţiile sexuale?
în sfîrşit, dacă dumneavoastră spuneţi că aceste condiţii fizice nu sunt un ghid valabil pentru a alege, cum
să mă ghidez în alegerea mea? Cum pot să ştiu că o fată mă iubeşte, sau că eu o iubesc pe ea?
Cîte probleme! Sper că nu vă veţi pierde răbdarea cu mine.
Walter T. către Francisc
B...., 15 aprilie
Ai absolută dreptate. Da, este absolut necesar să faci cunoştinţă cu fete înainte de a fi în stare sa alegi. Dar
e încă oarecum dificil, aici în Africa, să dai sfaturi practice şi realizabile. Vechile obiceiuri sunt aici
22
încă prea puternice, şi ele nu ţin seama de dragoste în sensul creştin al cuvîntului: acela de dăruire
reciprocă, liberă şi de bunăvoie a celor doi. De aceea erau odinioară fetele aşa de sever păzite şi adesea
deja „măritate" înainte de naşterea lor.
Atitudinile care rezultă din aceste obiceiuri sunt încă destul de marcate şi nu le poţi schimba de la o zi la
alta. Dar cred că se poate deja întreprinde o nouă dezvoltare. Pentru a permite căsătorii fericite, trebuie
mai întîi create ocaziile în care tinerii şi tinerele să se întîlnească şi să trăiască cot la cot, ca şi camarazi, cît
mai natural, fără jenă, fără falsă ruşine, fără nimic imoral. Şcolile mixte, organizaţiile de tineret, taberele
de lucru în timpul vacanţei furnizează, după părerea mea, asemenea ocazii. Ar fi o adevărată datorie a
bisericii nu numai să predice împotriva adulterului, ci mai ales să organizeze tabere de tineret.
Tu întrebi: „Unde îmi este permis să merg?" Este tare greu să enunţi reguli. Aceasta este mai întîi de toate
o chestiune de atmosferă. Tu eşti acela care să judeci, de exemplu, dacă poţi dansa şi în ce ocazii - dacă
este periculos să frecventezi discotecile şi unele baluri publice. Depinde de tine să nu te lansezi într-o
aventură din care să nu ştii cum să ieşi.
Spune-ţi simplu: „Nu trebuie să mă duc nicăieri unde m-aş teme să fiu văzut de aceea pe care o respect şi
o iubesc cel mai mult pe lume".
Pentru a face cunoştinţe, cel mai bine este ca mai mulţi băieţi şi fete să se strîngă în grup, fără a forma
„perechi".
Faptul că fetele bănuiesc intenţii sexuale la băieţi provine în parte din obicei, iar pe de altă parte din
experienţe negative făcute în trecut. Depinde de tine să procedezi altfel. Fetele serioase doresc de
asemenea întîlnirile camaradereşti, sunt sigur de aceasta. Dacă fata este sinceră, tu vei cîştiga în acest fel
respectul ei. Ţelul tău poate fi deci acesta: să fii printre colegii tăi acela care va avea cea mai mare atenţie
şi respect faţă de fete.
Da, într-o zi va trebui să alegi, şi să nu iei hotărîrea cu uşurinţă, ca şi cum ai putea s-o schimbi ulterior.
Căci Dumnezeu concepe căsătoria ca indisolubilă, de nedesfăcut. Numai moartea poate să despartă pe cei
despre care Isus spune: „Ei nu mai sunt doi, ci unul singur. Omul să nu despartă ceea ce a unit Domnul".
Pentru a te ghida în alegerea ta, te sfătuiesc să-ţi pui întrebările următoare:
1) întîi aceea referitoare la credinţă. Aflu din ultima ta scrisoare că ai vrea mult să obţii iertarea lui
Dumnezeu. Aceasta înseamnă că nu con-
23
cepi viaţa fără Isus Cristos. De aceea, prima ta întrebare va fi: „Fata este creştină? Pot să mă rog cu ea?"
De fapt, cum aţi putea voi împărtăşi totul, fără a avea în comun ceea ce este mai necesar? Tu nu vei vrea
să te căsătoreşti cu o fată care să fie indiferentă în ceea ce-L priveşte pe Isus Cristos. Unirea în credinţă
întemeiază şi garantează căsătoria ta.
2) Tu te vei întreba apoi: „O iubesc eu?" Cum poţi s-o ştii? Iată cîte-va semne: Dacă ţi-e cu neputinţă să
concepi viaţa departe de ea - dacă suferi sa fii despărţit de ea - dacă ea îţi ocupă gîndurile, proiectele,
visele — dacă fericirea ei te interesează în aceeaşi măsură ca a ta personală. Semnele care vor indica dacă
o fată te iubeşte sunt asemănătoare: dacă ea îţi scrie - dacă încearcă să-ţi placă - dacă ea caută pretexte să
te întîlnească, să rămînă în prezenţa ta - şi mai ales dacă părăseşte relaţiile de prietenie cu alţi tineri.
3) Nu ajunge să o iubeşti ca pe o soră dacă ea trebuie să devină soţia ta. Trebuie s-o iubeşti cu acest scop şi
intensitate. Trebuie să te întrebi: „Vreau să fac din ea mama copiilor mei?" Vei vedea că, în faţa acestei
întrebări, multe fete care-ţi plac numai prin aspectul lor exterior vor fi excluse în mod automat din
alegerea ta. La fel, fata trebuie să se întrebe: „Sunt gata să mă dăruiesc lui? Doresc eu ca el să fie tatăl
copiilor mei?" Ea nu şi-ar da ca tată al copiilor ei un alcoolic, un desfrînat, un zgîrcit sau un leneş.
4) Este ea în sfîrşit prin purtarea şi ţinuta ei, prin gusturi şi caracter, prin educaţie şi instruire, aceea care,
ca o prietenă, să mă ajute să răspund vocaţiei mele şi să împartă grijile şi bucuriile lucrării mele? De
aceea, în cazul tău, te sfătuiesc să alegi o fată cel puţin oarecum instruită, pentru ca să poţi să-i vorbeşti de
problemele muncii tale la şcoală. Aceasta este absolut necesar. Dragostea adevărată vorbeşte - nu există
dragoste mută.
Mai există cîteva întrebări pe care poţi să ţi le mai pui: aceea despre sănătate, mediul social, vîrsta. Este
bine ca soţia ta să fie puţin mai tî-aără ca tine, dar nici prea tînără - după cum spun medicii: 25 de ani
pentru bărbat şi 21 de ani pentru fată.
Nu uita că tu nu te căsătoreşti pentru a face plăcere cuiva din familia ta. Nu privi niciodată o femeie ca un
mijloc, ci ca un scop, adică: Iubeşte-o pentru ea şi nu pentru ceea ce-ţi procură.
Dar în toată această scrisoare eu nu-ţi indic decît cîteva garanţii omeneşti. Să ştii că totdeauna căsătoria
rămîne o aventură plină de necunoscute, o întreprindere minunată, dar delicată, pe care numai mila
24
lui Dumnezeu poate să-ţi permită să o încerci cu încredere.
Cu alte cuvinte: Dumnezeu trebuie să-ţi devină principalul tău călăuzitor. Trebuie să te laşi îndrumat de
Dumnezeu în alegerea ta.
Aceasta este chestiunea strîns legată de problema iertării pe care mi-ai pus-o. Cît timp nu vei obţine
iertarea, Dumnezeu nu poate să te călăuzească. Călcînd legea Sa, noi înşine ne rupem de El: Imaginează-ţi
că există un fir telefonic între noi şi Dumnezeu. Păcatul îl taie. Trebuie întîi „reparat" firul înainte de a
auzi vocea lui Dumnezeu.
Aceasta nu este aşa de uşor cum crezi tu: faci şase luni de ispăşire şi eşti iertat în mod „automat". Mila lui
Dumnezeu nu este o milă ieftină. Ea costă scump. Ea cere mărturisirea greşelii şi pocăinţa inimii, lucruri
infinit mai grele decît a te abţine de la Cina Domnului un anumit timp.
Dacă disciplina bisericii are sens, atunci este acela de a afirma lumii că biserica nu aprobă cutare sau
cutare purtare. Dar disciplina nu poate în nici un caz înlocui pocăinţa şi ea nu este o pedeapsă. Este
interzis bisericii să pedepsească păcatul. Aceasta ar fi insultarea lui Isus Cristos, care a suferit pentru noi
pedeapsa, murind pentru noi pe cruce. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile
noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem vindecaţi" (Isaia 53:5).
Dumnezeu a plătit un preţ foarte mare pentru a te răscumpăra: El L-a dat pe unicul Său Fiu.
Te invit să citeşti rar, de mai multe ori, Psalmul 32. Este aici revelată una dintre tainele vieţii creştine:
raportul dintre pocăinţa noastră şi faptul că Dumnezeu ne călăuzeşte.
Psalmistul declară: „Cîtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate". Şi el adaugă:
„Ţi-am mărturisit păcatul meu". Dumnezeu răspunde: „Te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-
o urmezi".
Prevăd de pe acum întrebarea pe care o vei pune în viitoarea ta scrisoare: „Cum să mă pocăiesc?" Da,
aceasta este întrebarea cheie a vieţii, al cărei răspuns dezleagă toate celelalte probleme.
Numai că nu-ţi pot da acest răspuns prin scrisoare. Am ajuns la o la o anumită limită a corespondenţei
noastre. Pînă aici am putut să te sfătuiesc prin scris, dar acum trebuie să vorbim de la frate la frate. Te invit
deci foarte prieteneşte să-mi faci o vizită.
Nimeni nu poate să-şi predice Biblia lui însuşi. Avem nevoie de un frate care să ne-o predice. Un mare
teolog al zilelor noastre, Dietrich
25
Bonhoeffer, a exprimat acest adevăr în felul următor: „Cristos a devenit Fratele nostru pentru a ne ajuta;
de acum fratele nostru este cel care, prin El, devine un .Cristos' cu toată autoritatea pe care o îmbracă
această misiune. Fratele este înaintea noastră semnul adevărului şi al milei lui Dumnezeu. El ne este dat
pentru a ne veni în ajutor".
Te aştept să vii.
P.S. Iţi place aşa de mult să „faci încercări". Fă deci încercarea şi vino. Alăturat ai un mandat pentru
cheltuielile de drum.
Francisc către Walter T.
M...., 2 mai
Vă scriu spre a vă anunţa că am ajuns cu bine acasă. Chiar nesperat de bine. Dar vă voi povesti mai încolo.
întîi de toate, vă sunt nespus de recunoscător pentru ajutorul sufletesc pe care mi l-aţi dat. Mărturisesc că
arii venit la dumneavoastră după multă ezitare. Banii pe care mi i-aţi trimis m-au hotărît pînă la urmă.
Totuşi eram decis să nu deschid gura şi să vă las să vorbiţi. Mărturisesc că mi-era teamă. Schimburile de
păreri în scris nu m-au tulburat deloc. Dar ca să vă văd, mi se părea groaznic...
Două lucruri m-au surprins. în faţa prezbiterilor bisericii noastre, am avut impresia că sunt la judecată, dar
la dumneavoastră eram ca la un frate, păcătos şi el, ceea ce ne făcea egali în faţa lui Dumnezeu. Noi ne-am
putut deci vorbi unul altuia despre „poticnelile" noastre din trecut, şi aceasta m-a mîngîiat mult. Am fost
izbit de istorioara pe care mi-aţi spus-o privitor la ţăranul care mărturisise că a furat o frînghie, dar el
păstrase tăcere asupra faptului că de frînghie era iegată o capră. Niciodată nu mi-am putut închipui că se
poate vorbi aşa de uşor despre asemenea „capre", nici prevedea cît de uşurat te simţi după ce-ai dezvăluit
anumite lucruri. Din nefericire, chestiunea care m-a împins să vă scriu prima scrisoare este departe de a fi
singura mea „capră". întreaga problemă este dificilă, dar fără să fie tristă. Noi ne-am înveselit de mai
multe ori şi atmosfera a fost aproape senină. Ajung deci la concluzia că pocăinţa nu este o chestiune tristă,
ci dimpotrivă, poate fi chiar cea mai mare bucurie în viaţă.
în al doilea rînd, n-aţi fost nici un moment mirat, chiar cînd am vorbit de cele mai mari „capre" ale mele.
Nu mi-aţi pus nici o întrebare indiscretă şi m-am simţit foarte liber. în sfîrşit, conversaţia noastră n-a
26
fost axată pe greşelile mele, ci pe iertarea acestor greşeli.
Mi-este încă greu să renunţ la o ispăşire şi să admit că Isus a „luat deja suferinţele mele, că S-a încărcat cu
durerile mele, că pedeapsa pe are o merit a căzut asupra Lui", şi că aceasta îmi aduce pacea. Uneori mă
gîndesc că a fi şi eu pedepsit mi-ar procura o pace şi mai deplină, cel puţin să sufăr şi eu puţin pentru ce
am făcut. Nu pentru a merita iertarea, ci pentru a dovedi căinţa mea printr-o acţiune concretă. Dar, cum aţi
spus dumneavoastră, aceasta este poate din orgoliu. încerc să cred că Isus a „îndeplinit totul".
Nu voi uita niciodată momentul cînd ne-am rugat împreună şi cînd m-aţi încurajat citind din Isaia 43:1:
„Astfel vorbeşte acum Cel veşnic: Francisc, te chem pe nume; Francisc, tu eşti al Meu!" Şi Ioan 8:36:
„Dacă Fiul te-a salvat, tu vei fi într-adevăr liber".
Aveţi dreptate: mi-e cu neputinţă să-mi spun aceasta mie însumi. Am vrut totdeauna să fiu creştin. Dar
pînă în prezent, niciodată n-am fost sigur de a fi iertat. Acum sunt.
Dar, în sfîrşit, ascultaţi ce mi s-a întîmplat la întoarcere. Sunt fericit, sunt tulburat, mi-am pierdut capul.
Sunt... nu mai ştiu... Pe scurt, am făcut cunoştinţă cu... o fată.
Dar acestea nu sunt decît vorbe goale care nu exprimă nimic. Ar trebui să spun: pentru prima dată în viaţa
mea am văzut o fată, am văzut în ea o fiinţă omenească, o persoană, o regină.
De necrezut că o fată poate să-mi subjuge mintea în asemenea măsură. Mi-e cu neputinţă ca să v-o
descriu, să vă explic cît e de frumoasă şi de perfectă. Cuvintele îmi par palide, improprii, nepotrivite. în
două cuvinte: Am văzut fata care va fi soţia mea. Aş vrea mult să văd ce fi- g-ură faceţi. Sunteţi măcar
puţin mirat?
Faptul că aceasta mi se întîmplă aşa de curînd după vizita la dumneavoastră îmi ridică totuşi o întrebare.
Este cu putinţă, credeţi că Domnul m-a îndrumat în această direcţie? Să fie un raport între această
cunoştinţă făcută şi noua hotărîre pe care am luat-o în faţa lui Dumnezeu? M-aţi asigurat că Domnul mă
va îndruma după ce „firul" va fi reparat. Dar aşa de repede? Cu o asemenea precizie? Domnul este El aşa
de aproape de noi? Aproape înspăimîntător! Mă face să tremur...
Aş avea multe să vă spun. Dar trebuie să închei. Vreau încă să-i mai scriu ei. Puţin „sub presiune".
27
Walter T. către Francisc
B...., 6 mai
Am fost foarte, foarte mulţumit să citesc ultima ta scrisoare. Te felicit de cunoştinţa făcută. Dacă înţeleg
bine ce-mi scrii, eşti într-adevăr îndrăgostit, şi îi aduc laudă lui Dumnezeu pentru că ţi-a procurat această
experienţă. El a ascultat rugăciunile pe care le-am făcut pentru tine.
Da, sunt convins că este o legătură între pasul în credinţă pe care l-ai făcut de curînd şi întîlnirea cu
această fată. Dumnezeu nu lucrează totdeauna aşa de repede; adesea ne lasă să aşteptăm pentru a ne pune
credinţa la încercare şi pentru a ne învăţa să fim răbdători. Dacă El a auzit rugăciunile tale aşa de repede şi
într-un mod atît de clar, este pentru a întări primii paşi în noua ta viaţă şi pentru a-ţi da o lecţie pentru
viaţă. Dar El lucrează fără încetare şi ne este totdeauna aproape, indiferent dacă ne dăm sau nu seama. Se
poate ca fiorul pe care l-ai resimţit în inimă să nu te mai părăsească niciodată: „Grozav lucru este să cazi
în mîi-nile Dumnezeului cel viu!" (Evrei 10:31)
Dar acum trebuie să-mi îngădui şi o întrebare. Mi-ai trezit într-adevăr curiozitatea. Cine este fata?
Povesteşte-mi deci în amănunt cum ai cunoscut-o pe această regină. Ea te iubeşte la fel? Ai vorbit cu
părinţii ei? Trebuie să şi pregătesc o predică pentru cununie?
Sper să-mi scrii curînd.
M...., 3 iunie
Francisc către Walter T.
Patru săptămîni au trecut de la ultima dumneavoastră scrisoare. Nu, domnule pastor, nu pregătiţi predica
de cununie, pentru că aceasta va întîrzia încă mulţi ani, dacă va mai avea loc vreodată.
Sunt nenorocit.
Dar să vă povestesc mai întîi toată istoria. Am făcut cunoştinţă în autobuz cu acea fată. Ea ţinea un copilaş
în braţe. Mai tîrziu am aflat că era copilul surorii sale care era bolnavă. Credeam că e o femeie măritată.
Ea avea două geamantane şi un balot. N-aveam locuri pe scaune şi trebuia să ne proptim unii de alţii ca să
nu cădem. Conversaţie banală. Prima mea impresie: o fată aparte. Greu de explicat - mai deschisă ca
celelalte şi în acelaşi timp mai rezervată. Nu mi-a venit nici un gînd urît în prezenţa ei.

28
Cînd a vrut să coboare, mi-a cerut să-i dau bagajele pe fereastră. Dar şoferul a pornit prea repede şi n-am
putut să i le dau. Apoi mi-a trebuit cinci minute ca să-1 conving să oprească din nou.
Ce să fac? Am coborît şi m-am trezit în plină junglă, cu bagajele unei necunoscute. M-am întors din drum
pe jos, şi peste douăzeci de minute am întîlnit-o pe fata cu copilul, plîngînd amîndoi.
Puţină speranţă de a găsi un alt mijloc de locomoţie în aceeaşi zi. Atunci ea m-a invitat să rămîn la părinţii
ei în satul lor, la cîţiva kilometri în junglă.
Ciudată situaţie: am ajuns, ea cu copilul în braţe şi balotul pe cap, eu cu cele două geamantane. Un
adevărat spectacol pentru tot satul!
Primirea a fost rezervată. Fata a explicat situaţia. A urmat un prînz bun.
De mii de ori îmi pun întrebările dumneavoastră. Totul pare în regulă. Ea este creştină, elevă, o interesează
învăţămîntul. Nu pot să-mi închipui pe cineva mai potrivit să fie mama copiilor mei. E puţin mai tînără ca
mine şi sănătoasă. Pe deasupra, îmi dau bine seama că nu îi sunt indiferent - cu toate că ea n-a spus-o, dar
se vede din ochi.
Nu mi-a venit nici o idee s-o invit seara la mine. Nu mă mai recunosc. Altădată acesta ar fi fost primul
meu gînd.
A doua zi am plecat. Părinţii au fost politicoşi, dar rezervaţi.
Apoi scrisori, aproape în fiecare zi. Uitaţi una aici pe care o ştiu deja pe dinafară. Trimiteţi-mi-o vă rog
înapoi cît mai curînd. Veţi vedea şi dumneavoastră cît este de serioasă. Eram fericit, plin de proiecte...
Dar iată că vine nota de plată!
Da. Nu găsesc altă expresie. Tatăl ei vrea s-o vîndă celui care va oferi mai mult, ca la licitaţie. El cere,
pentru că - se spune - are deja alte oferte, un avans de 100.000 franci CFA, adică 2.000 franci francezi.
Dar mi-e teamă să nu fie decît primul vărsămînt al unei cumpărături în rate. Şi ea este marfa pe care eu o
iubesc!
Ce aveţi de spus? Nu v-aţi gîndit la această piedică de netrecut, nu-i aşa? Frumoasele dumneavoastră teorii
asupra dragostei spirituale, dragostei inimii şi sufletului, la ce mă ajută ele în prezent?
Desigur, nu sutem opriţi de a ne iubi, chiar poate la o unire între noi, cu condiţia să nu ne căsătorim. Să te
căsătoreşti numai că iubeşti pare de neînchipuit, de neîngăduit. în acest sistem, fata nu este niciodată soţia
bărbatului ei, ci soţia dotei.
O sută de mii! O sumă astronomică pentru mine. M-aţi făcut să-mi
29
fac vise. Dar realitatea crudă distruge tot. Nu mai am nici o speranţă.
Sau vreţi să lucrez la dumneavoastră ca spălător de rufe, pînă ce o să mi se albească şi mie părul?
Ştiu că sunt obraznic şi ingrat. Desigur că nu meritaţi această atitudine. Dar nu găsesc alt mijloc să-mi
exprim deznădejdea.
Mai bine să mori decît să trăieşti asemenea viaţă.
îmi vine să urlu.
Să strig în numele atîtor tineri condamnaţi la burlăcie forţată, împinşi la prostituţie.
Să strig în numele atîtor tinere fete condamnate la căsătorie forţată cu bătrîni bogaţi şi adesea poligami.
Acest strigăt, cine-1 va auzi?
Acuz pe conducătorii ţării noastre, avizi după banul săracilor, în loc să distrugă monopolizarea femeilor de
către bogaţi şi să înlăture acest sistem inuman şi sălbatic.
Acuz această societate asupritoare, această domnie absolută a clanului, care condamnă o fată să satisfacă
exigenţele părinţilor ei, spre a menţine echilibrul financiar al familiei.
Acuz un obicei care face să scadă numărul căsătoriilor şi al naşterilor, care permite părinţilor să-i
aservească pe copiii lor, cu toate că nici un alt popor nu poate să ne mai colonizeze vreodată. Acuz o
tradiţie care ameninţă libertatea individuală şi naţională prin tutela bătrînilor asupra tinerilor, care
favorizează exploatarea unei perechi tinere de către clan.
Acuz părinţii fetelor, de un egoism dement. Prea leneşi ca să lucreze, ei utilizează fetele pentru a-şi plăti
datoriile, pentru a-şi cumpăra alcool, automobile şi femei.
Acuz fetele, care rămîn nesimţitoare şi pasive în faţa acestei calamităţi care este dota, care îi lasă pe părinţi
să facă după capul lor, fete care apoi se plîng de căsătoria lor, care le întemniţează mult mai rău decît
zidurile şi sîrma ghimpată.
Acuz biserica, ea care în loc să mă îndrume, m-a supus unor legi dure şi de neînţeles, pe care, cînd le-am
călcat şi cînd am avut nevoie de iertarea lui Dumnezeu, m-a lipsit tocmai atunci de această iertare. Acuz
această biserică ce pedepseşte în loc să ajute, care m-a făcut să-mi pierd serviciul şi care mă împinge acum
la prostituţie, pentru ca apoi să mă blameze.
De ce Dumnezeu, acest protector al căsătoriei din dragoste, mi-a ară-
30
tat calea Sa, fără a mă face şi în stare s-o urmez? Dacă această căsătorie din dragoste rămîne privilegiul
bogaţilor, de ce nu face Dumnezeu să cadă din cer cei 100.000 franci de care am nevoie? Unde este
puterea Lui? Nu este El mai puternic decît cei doi zei falşi: mamon şi clanul?
Dumneavoastră aţi deşteptat în mine sentimente de care nu m-aş fi crezut niciodată capabil. M-aţi învăţat
să iubesc. Aţi făcut să ardă în mine un foc a cărei sursă trebuie să fie sfîntă şi fără de care nu m-aş mai
considera un om. Dar acum acest foc mă mistuie. El mă face să sufăr peste puterile mele şi mă va ucide...
Nu mai aştept răspuns, căci nu există.
Walter Trobisch către cititor
La primirea acestei scrisori, am rămas întîi complet uimit. Nu ştiam cum să procedez. Nu voiam în nici un
caz să-i dau lui Francisc un răspuns uşuratic, nici nişte mîngîieri pioase, sau să-1 întreb cu oarecare
perfidie dacă, fiind tatăl unei fete tinere, ar fi scris o asemenea scrisoare. Ştiam că această izbucnire
vehementă era aceeaşi la mii de tineri africani.
Nu trebuie dat importanţă fiecărui cuvînt dintr-o asemenea misivă; mai ales, să nu te laşi antrenat pe o
poziţie de simplă apărare faţă de amărăciunea şi lipsa de măsură a tonului. Este de preferat, înainte de
toate, să asculţi. O lungă tăcere mi-a părut cea mai bună exprimare a înţelegerii şi modul cel mai cinstit de
a răspunde. Căci eram într-adevăr nehotărît.
Noi, europenii, nu ne închipuim deloc ce înseamnă să se îndeplinească în cîteva decenii o evoluţie pe care
societatea noastră a operat-o timp de secole. La origine, cumpărarea unei mirese era un obicei foarte
cuminte, servind la stabilizarea căsătoriei. Valoarea cerută consta în vite de povară, şi compensa pierderea
de forţă productivă pe care familia o suferea prin căsătoria unei fete. în caz de divorţ, vitele trebuiau redate
proprietarului. Astfel, familia femeii făcea totul pentru menţinerea şi apărarea căsătoriei.
Introducerea banilor, pe care îi primeşti azi ca să-i cheltuieşti mîine, a golit în mare măsură obiceiul de
semnificaţia lui iniţială. In acelaşi timp, oferta şi cererea de articole de lux occidentale au agravat încă şi
mai mult lucrurile. Astăzi există un adevărat trafic de fete de măritat. Un jurist african bine informat mi-a
arătat un perete întreg plin de
31
dosare cu procese contra taţilor, care primiseră bani de la diferite persoane pentru aceeaşi fată.
Numai că întregul cîmp de bătaie pe care se ciocnesc necruţător şi fără tranziţie obiceurile vechi şi noua
modă este inima omenească. De aceea, nici un alt domeniu al vieţii nu este aici atît de atins ca cel al căsă-
toriei şi familiei. Suntem parcă în punctul arzător unde problemele sociale, religioase şi politice ale Africii
moderne se întîlnesc şi ies la suprafaţă. Roland de Pury, un pastor elveţian care a lucrat ca profesor de te-
ologie ani de zile în Africa, vede în schimbarea statutului femeii africane condiţia fundamentală a întregii
evoluţii viitoare. El declară: „Nu există om liber cît nu există femeie liberă lîngă el. Nu există indepen-
denţă cît nu există perechea independentă şi responsabilă".
Nu s-ar putea oare adăuga: Nu există pereche independentă cît timp dragostea nu devine temelia
căsătoriei?
Dar dacă este adevărat că cheia soluţiei problemelor africane - „ajutorul pentru dezvoltare" în sensul cel
mai real - stă într-o înţelegere aprofundată a ceea ce este dragostea şi îndeosebi dragostea conjugală, noi
ne găsim aici deodată cu mîinile goale. Ce avem noi de fapt să oferim Africii în această privinţă? în acest
domeniu, ce găseşte un african cînd vine în Europa? Nu am descoperit noi înşine abia acum că iubirea este
temelia căsătoriei? Şi deşi noi nu practicăm cumpărarea femeilor, nu trebuie oare să apărăm fără încetare
această temelie împotriva altor forme ameninţătoare ale materialismului?
Cel care întîlneşte un alt om învaţă să se cunoască pe el însuşi. întîl-nind Africa, vedem deodată Europa
sub o altă lumină. încetăm de a mai fi cei care dau cu condescendenţă, de a ne considera ca oameni
evoluaţi în fruntea progresului, care au un răspuns la toate; ne trezim deodată aici ca nişte oameni aflaţi în
pericol şi care au ei înşişi nevoie de ajutor.
în momentul cînd am înţeles toate acestea, mi-a parvenit de la Ceci-lia scrisoarea următoare, care mi-a
redat curajul să reiau lupta pentru căsătoria lui Francisc.
Y...., 2 iulie

Cec/i/a către Walter T.

Vă scriu pentru că sunt foarte neliniştită. De vreo patru săptămîni mai am nici o ştire de la Francisc.
32
Mi-a vorbit mult despre dumneavoastră. De aceea vă şi scriu.
Cunoaşteţi istoria întîlnirii noastre. Era în autobuz, cînd reveneam de la spital cu copilul surorii mele, ca
să-1 aduc în sat la noi. Şoferul autobuzului a demarat înainte de a-mi fi descărcat bagajele. Francisc mi le-
a readus şi a petrecut noaptea la noi.
A doua zi şi-a continuat drumul, ca să meargă în satul mamei sale. Cum ştiţi, şi-a pierdut serviciul din
cauza unei istorii cu o fată.
La început, cînd am ajuns aici la şcoala din Y., ne scriam aproape zilnic. Dar de la începutul lui iunie
scrisorile mele rămîn fără răspuns.
Sunt foarte îngrijorată. Ce trebuie să fac? Puteţi să mă ajutaţi?
B..., 10 iulie
Walter T. către Cecilia
Ai făcut bine că mi-ai scris. Ne cunoaştem, cu toate că nu ne-am văzut niciodată. Da, pot să spun că te
cunosc mai bine ca pe mulţi oameni pe care-i întîlnesc zilnic. Francisc te-a zugrăvit într-un chip aşa de viu
în scrisorile lui, că te-aş recunoaşte de la prima vedere.
Ştii afecţiunea pe care i-o port şi care datează deja de cînd era în şcoală. Aceasta este o legătură solidă
între tine şi mine. Mai mult chiar: am devenit aliaţi. Căci suntem împreună angajaţi într-o luptă...
Menţionezi acel pas greşit cu o fată. Francisc era de-a dreptul disperat cînd şi-a pierdut servicul. Din
fericire, mi-a scris numaidecît. Pe a-tunci am avut o corespondenţă susţinută, pe care o cunoşti în parte.
El era mai ales dezamăgit de biserica lui, care îi interzisese să ia parte la Cina Domnului. Se simţea părăsit
de ea şi era aşa de necăjit, că mă temeam să nu-şi piardă credinţa în Dumnezeu.
Dar s-a produs contrariul, şi tocmai aici e minunea: credinţa lui s-a adîncit. S-a simţit iertat. El a înţeles că
ceea ce face Dumnezeu este mai mare decît ceea ce pot face oamenii. El a avut curajul să se facă mic de
tot înaintea lui Dumnezeu. Şi atunci Dumnezeu a crescut în ochii lui.
A fost un moment decisiv. Trebuie să fii recunoscătoare că iubeşti un om care a luat o asemenea hotărîre.
El te-a întîlnit la întoarcerea lui acasă. întîmplare? Pentru Francisc era mai mult de atît. Pentru el era
semnul că Dumnezeu nu-1 părăsise, că încă îl iubea. Din cauza ta, credinţa lui s-a întărit: pentru că existai
tu, el a găsit încredere în Dumnezeu.
De asemenea, cînd tatăl tău i-a cerut imediat 100.000 franci CFA, el a primit o lovitură teribilă. Toată
credinţa lui a fost zdruncinată. El
33
mi-a scris o scrisoare indignată. O scrisoare tipică firii lui. îl cunoşti: cum apar dificultăţi, îţi aruncă totul
în faţă: credinţă, iubire, Dumnezeu, statul, biserica, tu şi eu.
Iată cîteva mostre din această scrisoare:
„... Mai bine aş vrea să mor decît să trăiesc o asemenea viaţă".
„... Acuz pe conducătorii ţării noastre, care sunt avizi de banii săracilor, în loc să desfiinţeze
monopolizarea femeilor de către cei bogaţi..."
„... Acuz această societate asupritoare, această domnie absolută a clanului, care sorteşte o fată să satisfacă
exigenţele părinţilor ei, pentru a menţine echilibrul financiar al familiei".
„... Acuz obiceiul care permite părinţilor să-şi exploateze copiii... o tradiţie care favorizează exploatarea
unei tinere perechi de către clan..."
„... Acuz părinţii prea leneşi ca să lucreze, care îşi exploatează fetele pentru a-şi plăti datoriile..."
„... Acuz biserica... ea care pedepseşte în loc să ajute..."
„... De ce îmi arată Dumnezeu calea Sa, fără a-mi da şi posibilitatea ca s-o urmez? Dacă o căsătorie din
dragoste rămîne privilegiul bogaţilor, de ce nu face Dumnezeu să cadă din cer cei 100.000 franci CFA de
care am nevoie...?"
Această scrisoare este din 3 iunie. De atunci, nici eu nu mai ştiu nimic de Francisc. Cecilia, am recitit
adesea această scrisoare, şi de fiecare dată am avut aceeaşi impresie: este o scrisoare teribilă. El e aşa de
sincer în furia lui. Francisc acuză pe toată lumea, cu excepţia lui însuşi. Ai zice că el e primul şi singurul
care are de plătit o dotă. Dar acesta este Francisc: cînd este vorba de problemele altora, el nu poate să se
pună în pielea lor. Dar cînd e vorba de el, cade din nori.
în orice caz, această scrisoare nu trebuie să rămînă fără răspuns. Ea exprimă ceea ce simt mulţi ca el. Mi s-
a tăiat răsuflarea şi nu găseam ce să mai spun, căci nu voiam să mă mulţumesc cu vreo banalitate. Ştiu
bine că noi europenii suntem în parte vinovaţi de această situaţie, căci dintr-un obicei bun noi am făcut
unul rău.
Scrisoarea ta a picat tocmai cînd mă întrebam ce răspuns i-aş putea da lui Francisc, pentru a-1 ajuta într-
adevăr.
Cecilia, îţi cer să răspunzi tu personal la această scrisoare. Poţi să-1 ajuţi mult mai mult ca mine.
Să devenim aliaţi, pentru căsătoria voastră. Arată-i că iubirea nu este un fruct oprit africanilor, cum cred
mulţi. Arată-i că africanii au dreptul de a iubi şi că ei sunt în stare de lucrul acesta.
34
Aceasta nu e o chestiune de bani, ci o chestiune de credinţă. Arată-i că credinţa nu acuză, ci că ea se
aruncă în luptă!
Mai este un pasaj din scrisoarea pe care nu l-am citat încă. Iată-1:
„... Acuz pe fetele care rămîn nesimţitoare şi pasive la acest flagel care este dota, care-i lasă pe părinţi să
facă de capul lor, pentru ca apoi ele să se plîngă de căsnicia lor care le închide mai rău ca zidurile sau
sîrma ghimpată".
Numai tu, Cecilia, poţi să-i răspunzi la acest reproş. Arată-i lui Francisc că sunt în Africa fete care nu
rămîn pasive.
Este o sarcină grea, dar am încredere şi ştiu că pot conta pe tine.
Cecilia către Walter T.
Y...., 20 iulie
Ieri am făcut ce mi-aţi cerut - am răspuns la scrisoarea Iui Francisc. Am luptat mult cu mine însămi. La
început nu voiam să-i scriu. Dar am încercat totuşi. Uitaţi scrisoarea alăturată.
A fost greu de scris, şi acum n-am curajul să i-o trimit. Toată noaptea m-am gîndit cum să procedez.
Atunci mi-a venit ideea să v-o trimit ca s-o revedeţi. Dar citiţi-o şi soţiei dumneavoastră. Dacă ea crede că
e bine s-o trimit, o voi face.
E greu să fii absolut sincer fără să jigneşti. Mi-e teamă de răspunsul pe care-1 voi primi. Cred că-i mai
bine să suprim ultima propoziţie. Este prea dură.
Cecilia către Francisc
Y.....19 iulie
Iubesc un bărbat. El se numeşte Francisc. Tu să nu te îndoieşti nici o clipă de lucrul acesta, indiferent de
ceea ce vei citi mai departe.
M-am ataşat de tine din prima clipă a întîlnirii noastre în autobuz, cînd m-ai ajutat să-mi duc lucrurile
acasă, M-am simţit şi mai atrasă spre tine în acea noapte, pentru că n-ai încercat să vii la mine. Am simţit
că nu te interesează numai corpul meu, ci întreaga mea fiinţă. Nu numai pentru o oră de dragoste, ci pentru
o întreagă viaţă în comun.
Tocmai pentru că te iubesc, de aceea îţi vorbesc aşa de deschis în această scrisoare.
Pastorul Walter mi-a trimis copia unei părţi din scrisoarea ta din 3
35
iunie, şi mi-a cerut să-ţi răspund.
Cînd am citit această scrisoare, mi-a fost puţin ruşine pentru tine. Dar cel puţin ştiu acum de ce am rămas
aşa de mult timp fără veşti.
Francisc, te înţeleg foarte bine. Am păstrat toate scrisorile tale. Cînd le citesc şi le recitesc, simt efectul pe
care cererea tatălui meu a avut-o asupra ta. Ştiu că tu eşti sărac. Ştiu că ţi-ai pierdut serviciul. Simt cît mă
iubeşti...
Poate că ai dreptate să spui că biserica a greşit. Ai sigur dreptate cînd menţionezi nedreptăţile din tînărul
nostru stat. Vechiul şi noul se înfruntă şi se ciocnesc aici - nu poate fi altfel. Dar nu trebuie niciodată să
uiţi că la noi s-a operat într-o generaţie schimbarea pentru care Europa a avut nevoie de secole. De aceea,
un obicei bun a devenit unul rău, cum spune pastorul Walter. Nu sunt numai europenii responsabili, ci şi
noi.
Dota are totuşi ceva bun: ea ne arată nouă, fetelor, ceea ce valorăm noi în ochii bărbatului. Cam aşa este
situaţia: îl iubim pe acela pe care îl costă scump căsătoria cu noi, care luptă pentru ca să ne merite.
La început, ţi-am scris: iubesc un bărbat. Dar un bărbat nu face doar să acuze, ci el luptă. Doar acuzînd pe
Dumnezeu şi lumea nu schimbă lucrurile. Am stimă pentru tine dacă lupţi. Şi eu nu pot să te iubesc de-cît
dacă te stimez. De aceea, te rog stăruitor să lupţi pentru mine, să lupţi împreună cu mine pentru căsătoria
noastră. Căci nu vreau să te las singur - vreau să lupt împreună cu tine.
Ai dreptate: majoritatea fetelor se lasă în voie vîndute ca o marfă. Eu nu le iau apărarea. Dar Cecilia ta nu
este ca ele.
Cu cît luptăm mai mult, cu atît căsătoria noastră va fi mai preţioasă. Ceea ce cade din cer gata copt n-are
valoare - nu ne leagă, nici nu ne uneşte.
Sunt convinsă că Dumnezeu ne-a destinat unul pentru altul. Nu îţi pot explica, dar am această siguranţă în
mine. Nu pot să-ţi spun acum, adică nu ştiu exact cum vom putea obţine banii, cum vom schimba ho-
tărîrea tatălui meu, sau cum vom găsi de lucru pentru tine. Şi totuşi ştiu în adîncul meu că există o cale, că
într-o zi ne vom aparţine unul altuia.
Tocmai că Dumnezeu nu ne dă ajutorul Său făcînd să plouă bani din cer, ci El ne însoţeşte pas cu pas prin
toate greutăţile, cînd noi ne punem mîna noastră într-a Lui. Ceea ce ne trebuie nu sunt banii, ci con-
vingerea, încrederea în Dumnezeu.
încă o dată: Te iubesc. Dar iubesc Francisc-bărbatul şi nu Francisc-cîrpa. (Aceasta este ultima propoziţie
suprimată).

36
Ingrid T. către Cecilia
B...., 22 iulie
După dorinţa ta, soţul meu mi-a citit scrisoarea adresată lui Francisc. Ai nimerit-o cu această siguranţă de
sine, pe care numai dragostea o dă.
Trebuie să mărturisesc: N-aş fi crezut niciodată ca o fată de vîrsta ta să fie în stare să scrie o asemenea
scrisoare. îţi sunt recunoscătoare şi sper că vom avea curînd ocazia să facem mai bine cunoştinţă.
Da, ştiu cît este de greu să ajuţi fără să jigneşti. Un doctor nu poate totdeauna să se servească de alifie, el
trebuie cîteodată să taie în rană. în căsnicie, unul este medicul celuilalt.
Numai cel ce poate să vindece are dreptul să facă rău. De aceea trebuie să iubeşti mult, ca să îndrăzneşti să
faci pe cineva să sufere. Numai dragostea întruchipează dreptul şi datoria. Căci dragostea adevărată nu
este sentimentalitate şi milă, ci ceva tare şi curajos.
Ceea ce m-a impresionat este că tu stabileşti o relaţie între respect şi dragoste. Pentru a explica porunca:
„Să nu comiţi adulter" (Ex.20:14), Martin Luther spune: „Care este sensul acestor cuvinte? - Noi trebuie
să ne temem şi să-L iubim pe Dumnezeu pentru a trăi o viaţă curată şi sf întă în gîndurile noastre, în
cuvintele şi în acţiunile noastre, şi să avem în căsnicie o stimă şi afecţiune reciprocă".
Şi aici găsim aceeaşi relaţie. Stima şi respectul au un sens mult mai profund decît ceea ce spui tu.
Respectul recunoaşte şi găseşte ceea ce este demn de iubit acolo unde ceilalţi nu văd nimic care să merite
lucrul a-cesta. Cred că o femeie care iubeşte cu adevărat îşi iubeşte soţul în clipele lui de slăbiciune, de
eşecuri, cînd îşi pleacă capul ca frunza uscată a unui bananier. Numai acela care are acest respect iubeşte
cu adevărat.
Poţi să trimiţi liniştită scrisoarea! E foarte bună. Dumnezeu să-ţi binecuvînteze curajul şi sinceritatea. Fii
fără teamă. Dacă Francisc se înfurie, soţul meu va şti să-1 îmblînzească!
Aici se poate spune: „în iubire nu există teamă, ci iubirea perfectă alungă teama" (l.Ioan 4:18).
Francisc către Walter T.
E..., 27 iulie
Deci, aţi reuşit să mă faceţi să vă scriu din nou.
Abia am primit scrisoarea Ceciliei, pe care o datorez grijii dumnea-
37
voastră. Ah, este foarte abil din partea dumneavoastră că aţi introdus-o pe Cecilia în circuit! Mă cunoaşteţi
bine şi ştiţi exact punctul meu slab...
Dar scrisoarea a avut un efect exact contrariu celui pe care l-aţi aşteptat. Ea nu este numai o critică, ci şi
un afront.
Şi eu care o credeam pe Cecilia un înger! Acum îngerul şi-a arătat ghiarele...
Dar e mai bine aşa: ştiu cel puţin la ce să mă aştept. în fond, sunt mulţumit că ea mi-a scris scrisoarea
aceasta, care m-a făcut să-mi pierd iluziile. Dezamăgirea îmi face soarta mai uşoară.
M-am culcat cu prima fată întîlnită pentru că ea mi-a spus că nu sunt un bărbat. Pe aceasta o voi părăsi
pentru acelaşi motiv. Dumneavoastră mi-aţi scris odată: „Curajul constă aici în a te feri".
Ea a făcut bine să lase să-i cadă masca înainte de a o lua în căsătorie.
Cum stă scris în Biblie? (Efeseni 5:22-24). Vă copiez pasajul, domnule pastor, ca să n-aveţi nevoie să-1
mai căutaţi:
„Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri ca Domnului", versetul 22. „Căci bărbatul este capul soţiei, după cum şi
Cristos este Capul Bisericii, El, salvatorul Corpului", versetul 23.
„Şi după cum Biserica este supusă lui Cristos, tot aşa şi soţiile să fie supuse soţilor lor în toate lucrurile",
versetul 24.
în toate! Dacă de pe acum mă contrazice, ce va fi în căsnicie? Nu vreau decît o soţie care să-mi dea
ascultare, şi aceasta fără condiţii, în toate. Aşa scrie în Biblie. Aşa cum credincioşii trebuie să asculte de
Cristos, la fel şi soţia trebuie să asculte de soţul ei. Lucrul acesta e limpede şi fără dublu înţeles.
Sunt un om prevenit. Vă mulţumesc.
Walter T. către Francisc
B...., 3 august

Ai reacţionat cum mă aşteptam. Eşti un prost. E clar ca lumina zilei: eşti un mare prost. Am citit scrisoarea
Ceciliei înaintea ta, şi, după dorinţa ei, am citit-o şi soţiei mele. Amîndoi am vrea mult ca s-o citească
multe mame, precum şi mulţi tineri şi tinere, nu numai aici în Africa, dar şi în Europa. Este o scrisoare
absolut remarcabilă. Noi am fost foarte impresionaţi.
Cecilia ta nu este nici proastă, nici păpuşă, nici vită de muncă, ci o fată foarte matură. Te felicit de alegere.
Nici nu-ţi dai măcar seama ce
38
noroc ai să fii iubit de o asemenea fată.
Mi-ai scris sub efectul mîniei, cînd n-ai citit decît o singură dată scrisoarea. Niciodată nu trebuie să faci
aşa ceva. Mai bine să dormi o noapte înainte: aceasta îj:i dă o perspectivă ca să judeci sănătos. Reciteşte
scrisoarea în linişte. Iţi dai seama cît a costat-o pe Cecilia ca să ţi-o scrie? Şi dacă ea are cuvinte tari, nu
este tocmai pentru că te iubeşte?
Să ştii, iubirea nu orbeşte, ci dimpotrivă, deschide ochii. Ea permite să vezi defectele şi slăbiciunile
celuilalt şi să-1 iubeşti cu toate greşelile şi slăbiciunile lui, aşa cum este el.
Tu m-ai întrebat odată cum s-ar putea şti dacă cineva te iubeşte. Ţi-am răspuns: cînd defectele celuilalt nu
te mai deranjează. Desigur, nu iubeşti defectele, dar îl iubeşti pe celălalt cu defectele sale. Te simţi res-
ponsabil faţă de el.
Ei bine, Cecilia te iubeşte în acest fel. Şi tu, în loc să-i mulţumeşti, te superi! Poate că te crezi fără
defecte?
Fii sincer: tot ce spune Cecilia este adevărat. Defectul tău este că renunţi prea repede.
Da, eu ştiu că adevărul răneşte. Mai ales cînd e întemeiat. Suntem cu toţii foarte sensibili în privinţa
aceasta, şi mai ales noi bărbaţii cînd suntem criticaţi de femei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru
europeni. Dar în Africa bărbaţii sunt deosebit de sensibili din acest punct de vedere. Motivul este că
femeia nu a fost aici niciodată considerată egală cu bărbatul. Nu se acceptă critica atunci cînd ea vine de la
cineva inferior nouă. Aceasta este cauza golului şi monotoniei din multe căsnicii.
Unul dintre prietenii mei a scris o scrisoare viitoarei lui soţii, ca să-i spună ce anume aşteaptă el de la ea.
Din această lungă listă nu iau decît cîteva fraze. Iată prima dintre eîe:
„Ea trebuie să mă stimuleze printr-o critică neobosită şi deschisă, pentru ca să ating cel mai înalt grad în ce
priveşte binele".
O cerere foarte puţin africană, nu-i aşa? Şi mai departe:
„Ea nu are voie să-şi piardă încrederea chiar dacă am deziluzionat-o".
„Ea trebuie să mă ajute să nu eşuez în depăşirea înclinaţiilor mele rele".
„Ea nu are voie să se prefacă, ci să-mi spună imediat dacă am jignit-o"-
înţelegi ce voia el? — nu o sclavă care să suporte toate, ci o parteneră egală, care să stea lîngă el înaintea
lui Dumnezeu. Lucrul acesta poţi să-1 faci numai cu o parteneră cu care poţi într-adevăr să devii în mod
com-
39
plet o „singură făptură", o fiinţă nouă şi vie. Dar această unire cere o critică reciprocă.
Şi acum Efeseni 5! Ar trebui poate să fii mai atent cînd citezi la în-tîmplare cîteva versete biblice doar
pentru a dovedi că ai dreptate. Versetele biblice nu sunt nişte ştampile care să arate altora: Vedeţi, şi Dum-
nezeu gîndeşte ca mine!
Cuvîntul lui Dumnezeu este „ca un ciocan care sfărîmă stînca" (Iere-mia 23:29), care înlătură ceea ce
împiedică, ceea ce face rău, care formează şi transformă. Cuvîntul lui Dumnezeu ne provoacă la luptă.
Tu ai citat versetele 22 la 24, pentru că aceasta te aranjează. Mulţumesc pentru că mi le-ai copiat. Dar eu
am deschis totuşi Biblia şi am adăugat aici versetele 21 şi 25.
Versetul 21 insistă asupra supunerii care se sprijină pe reciprocitate şi care spune: „Supuneţi-vă unii altora
în teama lui Cristos!"
Apoi vin versetele pe care le-ai citat, şi anume ce înseamnă lucrul acesta pentru femeie. Iar versetul 25, ce
înseamnă pentru bărbat. Tu ai omis acest verset.
Iată-1:
„Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit şi Cristos Biserica şi Sa dat pe Sine pentru ea".
Este o frază extraordinară. O viaţă întreagă n-ar ajunge pentru a-i măsura adîncimea.
Cum Şî-a iubit Cristos Biserica? El a servit-o. El a lucrat pentru ea, a ajutat-o, a mîngîiat-o şi chiar i-a
spălat picioarele - ceea ce odinioară era o muncă de sclav. Ea era totul pentru El, şi El i-a dat totul, chiar şi
viaţa.
După cum vezi, Cuvîntui lui Dumnezeu este o sabie cu două tăişuri! Cristos n-a fost ceea ce ne-ar place
nouă oamenilor să fim, nişte şefi care se lasă serviţi. El a fost sclavul Bisericii Sale, şi folosesc acest
cuvînt plastic pentru că el face rău urechilor tale africane. Numai ca sclav al Bisericii Sale a fost El Capul
ei. La fel şi tu. Tu eşti capul soţiei tale în măsura în care eşti sclavul ei.
Cu atît mai mult cu cît Biserica nici nu ascultă totdeauna de Cristos! Ea nici nu se ţine de vorba Lui, şi
aceasta continuă şi astăzi. Tu însuţi faci tot felul de critici cu privire la Biserică. Şi eu. Ea are atîtea defecte
şi cusururi, dacă te gîndeşti la toate certurile şi disputele fără sfîrşit. Dar El a iubit această Biserică. Pentru
ea a murit. Prin iubirea Lui, El a făcut-o demnă de a fi iubită. Şi cînd ea îi dă ascultare, n-o face din dato-

L
40
rie, ci pentru că aşa vrea ea, pentru că nu poate trăi fără Capul ei.
Tu nu simţi că Cecilia nu vrea decît un singur lucru: să-ţi aparţină, aşa cum un corp aparţine capului său?
Cu critica ei, ea nu caută decît să atingă un singur ţel: ca tu să devii într-adevăr capul, pe care nu cere
altceva decît să-1 asculte.
Pentru aceasta te roagă ea să lupţi, aşa cum Cristos a luptat pentru Biserică. Lupta ta pentru ea este
serviciul pe care tu i-1 aduci ei.
Adevăratul curaj, în această situaţie, este următorul: nu ca să fugi, ci sâ devii un om matur.
Trebuie să te duci cît mai repede cu putinţă la Y. ca să vorbeşti cu Cecilia.
Francisc către Walter T.
E...., 14 august
Ei, iată încă o scrisoare! Dacă nu vă cunoşteam, aş fi rupt-o. Ce să spun? Frumoasă predică!
Numai că dumneavostră plutiţi în nori şi nu sunteţi cu picioarele pe pămînt. Nu aduceţi nici o soluţie
practică.
Singura idee de ordin practic din scrisoarea dumneavostră este în ultima frază. Dar aceasta nu se poate.
Cum credeţi că este posibilă o întîl-nire cu Cecilia? Dacă mă duc să o caut la ieşirea ei de la şcoală,
imediat toată lumea va începe să pălăvrăgească. El locuieşte la unchiul ei. Acolo nu mă pot arăta. în tot
oraşul nu există nici un singur parc cu bănci. Nu am nici maşină. De altfel, dacă aş avea maşină, aş avea
bani şi aş putea sa mă căsătoresc.
De bani, dumneavostră nu suflaţi nici un cuvînt. Vorbiţi numai de iubire. Dar foarte adesea, ca în cazul
meu, banul cu iubirea merg împreună. Numai cel care are bani se poate căsători.
Ceea ce am nevoie sunt banii. Şi bani voi avea numai dacă lucrez. Eram învăţător într-o şcoală a Bisericii.
Biserica m-a dat afară.
De altfel, dacă Isus Cristos este Capul şi Biserica e Corpul, dacă deci ambele sunt una - cum se poate ca
Isus Cristos să mă ierte şi Biserica nu?
în plus: nu pot conta decît pe mine. Alţi tineri au un tată sau o familie care-i susţin. Situaţia mea este
următoarea:
Bunicul meu a avut trei fii: Tonye, Moise şi Otto. Tonye era cel mai mare - nu era creştin, căci avea două
soţii. Moise, cel de-al doilea, era
41
profesor de religie şi nu avea decît o soţie. Ea i-a născut patru copii, dintre care doi băieţi. Otto, cel mai
mic, a avut o singură soţie, Marta, care i-a născut un băiat, Iacob.
Dar iată că Otto moare şi Marta devine văduvă - o situaţie îngrozitoare în Africa, pentru că este în legătură
cu dota, despre care Cecilia spune că îi dă „o valoare" - ea nu-şi dă seama...
Dacă moare o femeie, nu este aşa de îngrozitor pentru soţ. El pierde un bun. La nevoie, un bun poate fi
înlocuit. O văduvă, dimpotrivă, este ca un bun care şi-a pierdut proprietarul. Ea este părăsită, fără nici o
autoritate, fără nici un ajutor.
Marta, văduvă, rămîne cu fiul ei Iacob.
în mod normal Moise, ca frate mai mare al lui Otto, ar fi trebuit să se căsătorească cu Marta. Dar nu se
putea - el era creştin şi chiar profesor de religie. Nu-i era îngăduit să aibă decît o soţie. Legea Bisericii
vrea aşa, şi ea este foarte aspră. Legea vechilor noastre obiceiuri ar fi fost mai blîndă. Dar Moise era
profesor de religie - el n-avea dreptul să fie bun.
Moise 1-a chemat la el pe Iacob cînd a avut 10 ani pentru ca să continue şcoala. Aceasta era tot ce putea
face pentru el.
Marta a fost dată lui Tonye - ea a devenit a treia lui soţie. El a urît-o de la început, şi odată cu ea
creştinismul. O neglija, se purta rău cu ea, o persecuta. Ea nu primea nici haine, nici încălţăminte. Ea n-
avea o colibă unde să-şi facă gospodăria, nici măcar dreptul la o bucată de săpun. Totuşi, Tonye a avut cu
ea un copil.
Acest copil sunt eu.
Tonye avea deja un fiu cu cea de-a doua soţie, care era preferata lui. Pe mine nu m-a recunoscut niciodată
ca pe fiul lui.
Numai mama mea se ocupa de mine. Cum nu avea săpun ca să mă spele, am avut o boală de piele. Mama
abia putea să-mi acopere goliciunea cu o cîrpă, şi mi-era ruşine să merg aşa la şcoală. Am fugit şi am
rătăcit pînă în momentul cînd m-afi chemat dumneavoastră. De aici încolo cunoaşteţi istoria mea.
înţelegeţi de ce nu pot aştepta nimic de la familia mea? Pentru tatăl meu eu nici nu exist, cu atît mai mult
pentru că sunt creştin. N-o am decît pe mama. Ea are tocmai atît cît să trăiască, cultivîndu-şi grădina.
Nu pot conta pe vreo moştenire. Chiar dacă moare fiul preferat al tatălui meu, este Iacob care trece
înaintea mea, ca şi cei doi fii ai lui Moise.
42
Şi dumneavoastră îmi spuneţi să merg ca s-o văd pe Cecilia! Cu mîi-nile goale? Nu!
B...., 20 august
Walter T. către Francisc
îţi mulţumesc că mi-ai povestit tot trecutul tău. Sunt zece ani de cînd ne cunoaştem. De ce a trebuit atîta
timp ca să ajungem aici?
Scrisoarea ta mi-a arătat că noi misionarii suntem trimişii lui Dumnezeu destul de slabi. Cînd ai venit să
mă vezi acum zece ani, mi-ai spus că tatăl tău nu se ocupa nici de tine, nici de mama ta. Era adevărat. Dar
eu nu mi-am dat seama de mizeria şi suferinţa ce se ascundeau sub aceste vorbe. Te-am primit la staţiune
şi nu te-am întrebat mai mult.
Noi facem totdeauna aceeaşi greşeală: nu întrebăm. Nu vrem să ştim prea mult. Ne este teamă ca povara
să nu ne zdrobească. Ne este teamă de responsabilităţi şi preferăm să nu răspundem fratelui nostru.
Un misionar se gîndeşte prea uşor că a făcut destul, chiar şi numai această lungă deplasare în Africa.
Desigur, noi vă întîlnim zilnic la serviciu şi la şcoală, totuşi suntem mult prea departe de fiecare dintre voi.
Noi suntem foarte leneşi: în loc să ne punem în locul vostru şi să încercăm să vedem lucrurile din punctul
vostru de vedere, închidem ochii şi furnizăm reguli fixe.
Noi procedăm ca un om care ocheşte cu ochii închişi, fără a şti asupra cui trimite glonţul şi dacă nu a atins
pe cineva - poate că este o mamă cu copilul ei: el nu vrea să ştie.
Lui Cristos trebuie să-I fie ruşine de misionarii Săi! Citind scrisoarea ta îmi era ruşine de mine şi, înaintea
lui Cristos, mi-a fost ruşine pentru toată misiunea.
Suntem lipsiţi de iubire şi chiar de imaginaţie. Iată unul care este profesor de religie pentru că nu are decît
o soţie. Dar fratele său, bunul samaritean, o să ajungă în iad pentru că este bigam.
De fapt, nu există o soluţie care să se aplice tuturor. Nu se poate spune: Cutare lucru este drept pentru toţi,
şi cutare este greşit pentru toţi. Dragostea nu cunoaşte lene. Trebuie să ne dăm osteneala de a căuta în
fiecare caz o soluţie nouă, care să fie conformă voii lui Dumnezeu; aici este munca grea a iubirii creştine.
îţi cer iertare că m-am sustras însărcinării mele, neinteresîndu-mă
43
destul de tine, pentru a te întreba mai mult.
Scrisoarea ta aruncă o lumină nouă asupra a două puncte care m-au izbit.
întîi de toate, poligamia nu este o soluţie, şi tu ştii mai bine ca mine lucrul acesta, căci ai suferit de pe
urma ei.
M-ai întrebat odată dacă un om poate iubi mai multe femei. Tu însuţi vezi că nu este posibil: ori nu există
nici o legătură între el şi soţia lui, ori are o favorită între soţiile sale. în orice caz, rezultă de aici mizerie şi
deşertăciune, gelozie şi ură. Biblia dovedeşte clar lucrul acesta atunci cînd descrie cazurile de poligamie.
Să presupunem că moare fiul preferat al tatălui tău. Ce ceartă s-ar isca pentru moştenire! Cine poate să
desfacă nodul legitimităţii şi al ile-gitimităţii? Vrăjitoarele n-ar lipsi să se amestece, şi ar ieşi o luptă în
toată regula - între fraţi buni, fraţi după tată şi fraţi după mamă. Să nu dorim aşa ceva.
Al doilea lucru care m-a impresionat în scrisoarea ta este următorul: Cu toată încurcătura din sînul familiei
tale şi cu toate greşelile misiunii noastre, Dumnezeu te-a călăuzit. El te-a luat de mînă pentru a urma
planul salvării tale. în ciuda a toate şi a toţi, El te-a ales şi te-a chemat în Regatul sau împărăţia Sa.
Dumnezeu este prezent. El era prezent în suferinţa mamei tale şi în respingerea ei de către tatăl tău.
El ne-a reunit pe noi doi. El ţi-a dat credinţa. Cu toată neascultarea şi infidelitatea ta, El te-a condus spre
Cecilia. Iată opera Dumnezeului cel viu! El nu oboseşte — cînd toţi ne părăsesc, El rămîne fidel.
Tu spui că scrisoarea mea nu este destul de practică. Eu nu pot să-ţi arăt mai mult decît îmi arată mie
Dumnezeu. Adesea Dumnezeu nu ne arată soluţia. El ne indică numai primul pas pe care îl avem de făcut.
în Psalmul 119, versetul 105, se spune: „Cuvîntul Tău este o lampă pentru picioarele mele şi o lumină pe
cărarea mea". Dumnezeu nu ne promite un far care să lumineze tot drumul nostru. El ne promite o lampă
numai la picioarele noastre - ea nu luminează departe, abia puţin înainte. Fiecare drum începe cu un prim
pas.
Primul tău pas este să găseşti de lucru. Eu sunt fericit să ştiu că te gîndeşti şi tu Ia aceasta. Te sfătuiesc să
te duci la pastorul Amos şi să-1 rogi să te reprimească în serviciu. îi voi scrie şi eu ca să-1 întreb dacă
Poate să vorbească cu tatăl Ceciliei. După părerea ta, este lucrul acesta destul de practic?
44
Şi încă o dată: Trebuie neapărat să vorbeşti cu Cecilia. Nu-ţi fă griji pentru întîlnire. O femeie gîndeşte cu
inima şi nu cu capul. Chiar şi în lucrurile practice, ea are mai multă imaginaţie ca bărbatul. Poţi conta pe
Cecilia. Fantezia este copilul dragostei.
Walter T. către Cecilia
B...., 20 august
... Francisc îmi scrie din nou. A putut fi smuls din ascunzătoarea lui! Este opera ta, rezultatul acelei scrisori
reuşite.
Acum trebuie să stai gata. Poate să te aştepte la ieşirea şcolii de îndată ce reîncep cursurile. Gîndeşte-te
unde aţi putea să mergeţi împreună pentru a vorbi liniştiţi.
Walter T. către pastorul Amos
B...., 29 august
Vă scriu astăzi în privinţa lui Francisc. Cunoaşteţi istoria lui. Eu l-am botezat. Dumneavostră l-aţi
confirmat. El a devenit institutor şi, după cîte ştiu, timp de trei ani a făcut treabă bună.
Pe urmă a avut relaţii cu o fată. Afacerea a ajuns la urechile elevilor, care l-au denunţat. Personal, am
impresia că era o lovitură aranjată. în consecinţă, a fost concediat şi pus sub disciplină timp de şase luni.
Am avut atunci o corespondenţă susţinută cu el. Anexez cîteva din scrisorile mele, ca să puteţi vedea
despre ce este vorba. Aceasta a dus la o primă convorbire cu el, la o consiliere spirituală şi la o mărturisire
completă şi fără rezerve.
Eu nu pot să spun mai mult, dar ca pastor pot afirma că el arată o căinţă sinceră, a primit iertarea lui
Cristos şi încearcă un nou drum.
Aici trebuie noi să-1 susţinem. Ştiţi că asalturile împotriva credinţei sunt foarte de temut într-o cotitură de
180 de grade, mai ales cînd această cotitură e sinceră. Satan atacă cu tărie mai ales pe cei care au luat o
decizie în adîncul inimii lor. De aceea, trebuie să avem pentru Francisc sentimente frăţeşti, care îl vor
însoţi în primii paşi din noua sa viaţă.
Mai înainte de orice, vă rog să-i permiteţi ca să ia parte imediat la Cina Domnului. După cîte ştiu, Noul
Testament exclude de la Cină numai pe cei care, în ciuda tuturor avertismentelor, se împietresc pe faţă
45
în păcat. Nu ştiu nici un singur caz în care acela care îşi regretă şi mărturiseşte păcatul să trebuiască să
suporte disciplina bisericească.
Dimpotrivă: ca pastor al lui Francisc, eu îl încurajez să ia parte la Cină cum se iveşte prilejul. Poate că
acum, după abaterea lui, el va înţelege pentru prima dată Cina Domnului în toată profunzimea ei, recu-
noscînd ceea ce este ea: împărtăşirea lui Isus cu păcătosul.
Dacă noi îi excludem pe păcătoşii pocăiţi de la Cina Domnului, ea va deveni exact contrariul a ceea ce
este în fapt: ea va fi o procesiune de oameni drepţi care, prin faptul că o practică, proclamă că sunt fără pă-
cate, sau, mai probabil, că încă n-au fost prinşi în flagrant delict...
Cînd fiul risipitor (Luca 15:11-32) a revenit acasă după viaţa sa de desf rîu, tatăl său nu 1-a lăsat să aştepte
şase luni într-o încăpere retrasă, ca să verifice dacă pocăinţa lui era sinceră, ci 1-a îmbrăţişat şi 1-a primit
ca pe fiul său şi a făcut un ospăţ pentru el.
Tocmai faptul de a-L vedea pe Isus mîncînd împreună cu păcătoşii a provocat supărarea autorităţilor
religioase de altădată. Aceasta era în ochii lor o blasfemie împotriva lui Dumnezeu. De aceea a fost
crucificat Cristos. Cîteodată mă întreb dacă nu simţim şi noi aceeaşi supărare. Nu-L crucificăm noi pe Isus
din nou atunci cînd interzicem păcătoşilor să stea la masă cu El?
Pentru Francisc, aceasta este într-adevăr o problemă. El îmi scrie: „Cristos m-a iertat, dar nu şi Biserica.
Isus Cristos şi Biserica nu este deci acelaşi lucru?"
Din acest motiv, aş vrea să vă întreb dacă nu există un mijloc de a-1 reintegra pe Francisc ca institutor. Ar
fi un semn vizibil că biserica nu impune legea ei, ci anunţă o veste bună, că ea nu pedepseşte, ci iartă.
Cererea pe care v-o fac are încă un motiv precis: Francisc a făcut cunoştinţă cu o fată. Am impresia că ei
se iubesc şi că sunt destinaţi unul altuia. Dar este problema dotei.
Situaţia pare să fie deosebit de dificilă pentru Francisc, care n-are familie să-1 ajute. Dumneavoastră
cunoaşteţi această situaţie. In acelaşi timp, tatăl fetei cere de îndată 100.000 franci şi, după părerea lui
Francisc, această sumă n-ar fi decît un prim vărsămînt.
N-aţi putea, cu acest prilej, să vizitaţi familia fetei? Ca african, veţi inspira desigur mai multă încredere
decît mine şi veţi putea judeca mai bine ce-i de făcut.
în orice caz, vă rog stăruitor să-mi spuneţi cu toată sinceritatea impresiile şi părerea dumneavoastră.

46
Francisc către Walter T.
E...., 16 septembrie
Ne-am revăzut.
A fost ca şi cum aş fi întîlnit-o pentru prima oară. Totul pare altfel acum.
De săptămîni locuiam la mama mea, în acel sătuleţ depărtat. în fiecare zi stăteam ore întregi aşezat în
penumbra colibei. Gîndurile mele se învîrteau în jurul pereţilor. Fixam pozele pe care le tăiasem din re-
viste şi le lipisem pe pereţi, ca şi cum ele ar fi putut să-mi vorbească şi să-mi dea un sfat. Dar ele se
închideau în tăcerea lor. La sfîrşit nu mai puteam să le suport. Eram prizonier în închisoarea unde mă
retrăsesem.
Şi acum zidurile au căzut. Libertatea este pretutindeni. Şi totuşi, pe dinafară nu s-a schimbat nimic. Sunt la
fel de sărac ca înainte. S-a în-tîmplat un singur lucru: ne-am revăzut.
Un coleg m-a adus cu maşina. El trebuia să se întoarcă în aceeaşi seară. Nu aveam la dispoziţie decît două-
trei ore.
Am aşteptat-o la ieşirea de la şcoală. Elevii şi elevele ieşeau în valuri. Cecilia nu era printre ei. Acestea au
fost momentele groaznice.
în fine, ea a sosit ultima. Mă zărise sigur şi aştepta ca toţi ceilalţi să se îndepărteze. Mi-a întins mîna fără
să mă privească. Cu braţul întins, n-am atins decît vîrful degetelor ei, cît mai indiferent posibil, rece, ca şi
cum ne-am saluta în toate zilele.
Pe urmă ea a spus, de parcă m-ar fi aşteptat: „Sunt două posibilităţi: Putem merge la .Măgarul Roşu' sau la
catedrala catolică. Ea este totdeauna deschisă".
Am ales catedrala catolică, pentru că n-aveam bani ca să merg la un restaurant. Era o jumătate de oră de
mers. Am luat-o înainte; ea mă urma la distanţă. Nimeni nu putea să-şi închipuie că eram împreună. Ni-
ciodată nu mi-ar fi trecut prin minte să merg cu ea la catedrala catolică, într-adevăr, aceasta era deschisă.
Mă întreb, oare de ce bisericile protestante sunt totdeauna închise?
Am intrat deci şi ne-am aşezat pe o bancă în spate. Nu ne atingeam şi nu ne priveam. Fiecare privea drept
înaintea lui.
Acum vreţi să ştiţi ce ne-am spus. Nu sunt în stare să vă spun. Aproape că n-am vorbit. Era complet altfel
de cum mă gîndisem. Ea a spus: „Sunt mulţumită că ai venit!" I-am răspuns: „îţi mulţumesc pentru
scrisoarea ta!"
47
De fapt, voiam sâ-i spun altceva, să-i fac mustrări şi să mă apăr. Dar prezenţa ei risipise totul ca o suflare
de vînt.
Am rămas tăcuţi. Nu ştiu cît timp - timpul zbura. Dar înţelegeţi-mă bine: nu era o tăcere îmbufnată între
doi oameni supăraţi. Tăceam împreună. Aş putea aproape să spun: ascultam tăcerea cum ne unea.
Altădată spuneam foarte uşor unei fete: „Te iubesc" - şi voiam pur şi simplu să o am şi să mă distrez cu ea.
Acum, pentru prima oară cînd aş fi avut dreptul s-o spun, nu reuşeam. Mi se părea că acest cuvînt era prea
neînsemnat, prea slab pentru ceea ce era în inima mea.
Noi nu vorbeam, şi totuşi ne vorbeam. Fără să spunem o vorbă, ştiam amîndoi că ne iubeam. Această
certitudine a pus stăpînire pe noi şi s-a înrădăcinat în străfundurile noastre, ca o durere dulce şi o bucurie
care radia în noi.
A fost cel mai frumos moment din viaţa mea. Nimeni nu trebuie să pronunţe cuvîntul „iubire" dacă n-a
trăit un asemenea moment. Era ca şi cum ne-am fi cunoscut de mult, ca şi cum ne-am fi aparţinut dintot-
deauna. Aveam impresia că suntem una şi aceeaşi persoană: ea o parte din mine însumi, eu o parte din ea.
Deodată am înţeles: nimic nu putea să ne mai despartă, fie legea sau vechile obiceiuri, tatăl ei sau banii,
statul sau Biserica.
Atunci mi-am dat seama că suntem într-o biserică. Mă gîndeam: ia-tă-ne amîndoi înaintea lui Dumnezeu,
promiţîndu-ne unul altuia pe viaţă. Mîna mea a apucat-o pe a ei, şi mult timp ele au rămas strînse, liniştite,
una în alta.
Acum, aş vrea să ştiu, ce ne trebuie mai mult? Nu suntem noi căsătoriţi? Cînd începe căsătoria? Lucrul
acesta se întîmplă numai la primărie sau la biserică? Nu începe la logodnă, cînd unul îi promite celuilalt:
Vreau să te iubesc pentru toată viaţa? Noi am promis aceasta chiar înaintea lui Dumnezeu. Deci unirea
noastră nu a început?
Nu ştiu prea bine cum ne-am despărţit. Eram ca în vis. Ea m-a rugat să revin curînd, şi eu i-am spus că îmi
caut de lucru. Apoi am părăsit biserica, unul după altul, îndreptîndu-ne fiecare în altă direcţie.
Cecilia către Francisc
Y...., 16 septembrie
N-am putut dormi toată noaptea şi am plîns. îmi reproşez că n-am vorbit cu tine. Inima mea era prea plină.
Voiam să-ţi spun atîtea şi nu

48
puteam. Poate te gîndeşti că îmi eşti indiferent.
Te rog, încearcă să înţelegi. Dacă n-am vorbit, este că din cauză că m atît de fericită că veniseşi tu. N-am
pe nimeni în afară de tine.
eram
Francisc către Cecilia
E...., 18 septembrie
Nu plînge, Cecilia, te rog, nu plînge. Te-am înţeles, foarte bine te-am înţeles. Nu, nu trebuie să te temi. Nu
trebuie niciodată să-ţi fie teamă cînd sunt lingă tine.
E numai greşeala mea. Trebuia să vorbesc, să te întreb indiferent ce, dar nici eu nu puteam.
Eram aşa de uimit: felul natural în care m-ai salutat şi de asemenea faptul că tu prevăzuseşi totul...
Şi apoi tu erai aşezată lingă mine, te aflai acolo numai pentru mine. Aceasta vorbea mai mult decît
cuvintele.
Tu m-ai transformat... Am din nou speranţe. Astăzi am ajutat-o pe mama să lucreze grădina, în loc să
privesc fix beţele de bambus de pe acoperiş, ca de obicei. Mama era cu totul uimită.
Walter T. către Francisc
B..„, 19 septembrie
... Aşa deci, aţi fost la catedrala catolică! îţi spuneam eu bine că Cecilia va avea o idee. Este cam greu în
Africa atunci cînd un tînăr vrea să se întîlnească cu o fată.
Sunt fericit că aţi putut trăi un asemenea moment şi îmi dau bine seama de tot ce a putut să vă străbată
inimile. Ştii tu că există albi care pretind că africanii nu ştiu să iubească?
Problemele tale pe care le ridici sunt grele. Tu ai într-adevăr darul de a pune probleme reale. Ele devin tot
mai complicate, şi trebuie să reflectez mereu tot mai mult înainte de a răspunde la ele.
Mă întrebi cînd începe căsătoria? Biblia spune că aceasta este un mister, o taină. Un mister nu se poate
explica. Poţi doar să încerci ca să-1 aprofundezi. Niciodată nu ajungi la capătul lui. Acest început ţine de
asemenea de mister.
Tu scrii: „Noi aveam impresia că suntem o singură şi aceeaşi persoană". Apoi întrebi: „Cînd începe să
apară noua persoană?" în mod ofi-

49
cial, o persoană începe să existe numai din momentul naşterii. Dar viaţa se manifestă încă dinainte. Cînd
începe viaţa? Biologia spune că viaţa începe în momentul concepţiei. Nimeni însă nu poate constata
momentul precis cînd are ea loc. Acesta rămîne ascuns.
Din acest moment, începe o viaţă nouă, există o nouă fiinţă. Şi totuşi, ea nu este încă în acest stadiu. Este
într-un stadiu intermediar, cînd mama o poartă în ea. Tot ce se poate spune e că noua fiinţă e pe drum.
Este vorba aici de o parabolă pe care o ilustrează logodna şi căsătoria. Da: viaţa voastră comună a început.
Oare din clipa cînd eraţi în biserică? A început ea încă de la întîlnirea voastră în autobuz? Sau poate din
primele săptămîni, în ardoarea corespondenţei voastre? Cine poate să spună? Aceasta va rămîne o taină.
în orice caz, începînd de pe acum, această fiinţă misterioasă, acest fapt viu al voinţei de a fi împreună, este
pe drum.
Dar drumul necesită timp. Această fiinţă nouă trebuie să crească, precum un prunc la sînul mamei sale.
Creşterea împreună este tocmai sensul logodnei. Tot ce trăiţi voi împreună contribuie la această creştere,
frumosul ca şi greul, bucuria revederii şi suferinţa despărţirii, vorbirea şi tăcerea, scrierea unei scrisori şi
aşteptarea răspunsului, speranţa şi decepţia, chiar obstacolele şi dificultăţile. Toate acestea fac să crească şi
să se maturizeze noua fiinţă care deveniţi voi împreună.
Dar această creştere este ascunsă. Nimeni nu o ştie, afară de voi doi şi Dumnezeu - şi cîteva persoane la
care v-aţi destăinuit.
Astfel, căsătoria voastră a început deja, şi totuşi ea nu s-a împlinit încă. Ea este ca o mică făptură în sînul
mamei sale, între fecundaţie şi naştere. Căsătoria voastră este în devenire.
Ziua nunţii va fi ziua de naştere a căsătoriei voastre. Noua fiinţă vine pe lume. Oricine va putea s-o vadă.
Se pregăteşte atunci o sărbătoare - toţi vor lua cunoştinţă de noul fapt.
în logodnă, vă spuneţi unul altuia: Vrem să vedem dacă suntem făcuţi unul pentru altul. în ziua nunţii, voi
declaraţi oficial: Noi ne-am încercat unul pe altul, şi rezultatul acestui examen este pozitiv.
Evident, căsătoria nu se îndeplineşte printr-un certificat de căsătorie, după cum nici un prunc nu există
începînd cu actul legal de naştere. Şi totuşi, nu trebuie subapreciate aceste lucruri. Căsătoria nu este numai
o afacere privată. Ea cuprinde şi partea oficială şi administrativă. Căsătoria ajunge la împlinire cînd toată
lumea ia cunoştinţă de ea. începînd din acest moment, legea o protejează. Luther a spus odată că „o
căsăto-
50
rie secretă nu este o căsătorie". Este o realitate că, din toate timpurile şi la toate popoarele, căsătoria dă loc
unei sărbători.
Poţi fi sigur că eu doresc arzător să sărbătoresc cu voi venirea pe lume a perechii voastre. Sunt gata să fac
tot ce pot pentru ca ea să aibă loc curînd. De aceea i-am scris nu de mult pastorului Amos. El nu mi-a răs-
puns încă.
Pastorul Amos către Walter T.
O...., 20 septembrie
Scrisoarea dumneavoastră m-a mirat din mai multe privinţe. Misiunea dumneavoastră a introdus disciplina
bisericii la noi în Africa, cu toate că ea nu se practică în bisericile din Europa şi America.
Cît timp misiunea însăşi a practicat această disciplină, nimeni nu s-a ridicat împotriva ei. Acum cînd
pastorii africani o practică, dumneavoastră ne criticaţi. Şi totuşi noi nu facem decît ceea ce ne-aţi învăţat.
Francisc ar fi venit oare la dumneavoastră să vi se destăinuie dacă nu era denunţat? Dacă el ar fi procedat
aşa, chestiunea fiind cunoscută numai de el şi de fată, poate că v-aş fi dat dreptate.
Dar el s-a „pocăit" numai după ce a fost prins. Pentru aceasta trebuie să examinăm dacă pocăinţa sa este
sinceră. Excluderea de la Cina Domnului timp de şase luni este deci un timp de probă şi nu un semn că
iertarea nu i-a fost acordată.
Pe de altă parte, este un avertisment pentru toţi ceilalţi membri ai comunităţii. Ei pot lua de aici putere
pentru a rezista ispitei. Dacă nu l-aş fi sancţionat pe Francisc, mulţi alţii ar fi căzut în ispită, prin greşeala
mea.
Eu nu am acest drept. Sunt responsabil de puritatea bisericii. Căci se spune: „De aceea, oricine mănîncă
pîinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip ne.yrednic va fi vinovat de corpul şi sîngeie Domnului"
(l.Corinteni 11:27). Păcatul nu ameninţă numai viaţa unuia singur, ci pe aceea a întregii comunităţi.
De aceea, biserica trebuie să pedepsească păcatul în ochii întregii comunităţi. Şi Dumnezeu pedepseşte
păcatul în Biblie. David a fost pedepsit după ce a comis adulter cu soţia lui Uria; fiul său a murit (2.Samu-
el 12:18). Anania şi Safira au căzut jos şi şi-au dat sufletul din cauza unei minciuni (Fapte 5:1-11).
Eu îi cunosc pe tinerii noştri mai bine ca dumneavoastră. Le este

51
uşor să-şi recunoască greşelile atunci cînd aceasta îi scuteşte de pedeapsă. Ceea ce faceţi dumneavoastră e
foarte periculos. Dacă iertarea respectivilor este dată aşa de uşor, dacă e destul să vină să vă vadă şi să se
căiască pentru ca totul să intre în ordine, atunci, în loc să se îndepărteze de păcat şi să lupte împotriva lui,
tentaţia păcatului se iveşte din nou.
In plus, pedeapsa duce la o adevărată căinţă. Dacă noi nu l-am fi pedepsit pe Francisc, el nu s-ar fi căit
niciodată de actul comis.
Din aceste motive, eu nu-1 pot reprimi imediat ca institutor la şcoală. Cazul este cunoscut de toţi:
profesori şi elevi. Dacă el nu era dat afară, disciplina şcolii ar fi fost zdruncinată.
La origine, curvia sau imoralitatea sexuală era rară în societatea africană, căci ea era aspru pedepsită,
cîteodată cu moartea. Misionarii au făcut din ea un păcat capital, dacă nu singurul păcat.
Prin aceasta, ei l-au făcut atrăgător. Pe de altă parte, tot ei ne interzic să-1 pedepsim. Ce trebuie să facem?
Totuşi, aş fi fericit să dau urmare cererii dumneavoastră şi să vizitez familia Ceciliei, cu toate că ştiu de pe
acum argumentele pe care mi le va aduce tatăl ei ca să se apere. Aş prefera ca Francisc să mă însoţească.
Vreţi să fiţi aşa de bun ca să-i scrieţi să-mi facă o vizită?
Y...., 22 septembrie
Cecilia către Francisc
Scrisoarea ta m-a mîngîiat. Sunt mulţumită că nu eşti supărat. Voiam să-ţi scriu deja acum cîteva zile, dar
avem prea multe lecţii pentru şcoală.
Am aflat o veste bună. Colega mea Berta are un unchi la Ministerul Educaţiei Naţionale. Ea spune că vrea
să te facă să intri ca institutor la o şcoală publică din Y.
Te rog, primeşte acest loc. Vei putea să cîştigi ceva bani şi ne vom putea vedea în fiecare zi...
E...., 24 septembrie
Francisc către Walter T.
Vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din 10 septembrie. Va trebui să mă gîndesc ceva mai mult
la toate acestea. Comparaţia în-

52
tre timpul de căsătorie şi cel al sarcinii unei mame este interesantă. Numai că atunci cînd este conceput un
copil se poate calcula aproape data exactă a naşterii. Eu însă nu pot prevedea data căsătoriei mele. Aceasta
face aşteptarea atît de grea.
Scrisoarea dumneavoastră a sosit odată cu aceea a Ceciliei. Le pun una lîngă alta. Ce ziceţi? Pot să predau
într-o şcoală publică, creştin fiind?
Credeţi că-i bine să fim amîndoi în acelaşi oraş? Ard de dorinţa să fiu alături de ea. Şi totuşi îmi dau seama
încă de acum că scrisorile Ce-ciîiei îmi vor lipsi.
Walter T. către Francisc
B..,., 27 septembrie
Bineînţeles că poţi preda într-o şcoală publică, creştin fiind.
De asemenea, dacă biserica te reprimeşte, va trebui să accepţi. Pastorul Amos mi-a scris că, avînd în
vedere împrejurările, nu are posibilitatea să o facă numaidecît. Trebuie să recunoaştem că are motive în-
temeiate. Şi el îşi ia hotărîrea înaintea lui Dumnezeu.
Aceasta înseamnă că eşti liber să accepţi postul de la şcoala publică. Dumnezeu ne conduce pas cu pas, la
fel cum ne dă pîinea zilnică şi nu o cantitate de hrană care să ne ajungă toată viaţa.
Iată sfatul meu: primeşte acest post la Y. Poate că mărturia ta va fi şi mai eficace dacă trăieşti printre
necreştini. Veghează la purtarea ta şi fii vigilent.
Va fi bine de asemenea pentru viitoarea ta căsnicie dacă vă vedeţi mai des. Ţi-am spus deja că epoca de
logodnă este un timp de probă. Nu că tu trebuie s-o probezi pe Cecilia sau invers, dar voi vă veţi examina
în comun dacă puteţi deveni una înaintea lui Dumnezeu.
Scrisorile sunt foarte utile în acest caz, pentru că se poate scrie mult mai mult decît se poate vorbi. Dar nu
vă puteţi cunoaşte în întregime prin corespondenţă. Trebuie să vă întîlniţi în toate situaţiile, de bună ca şi
de proastă dispoziţie. Vă trebuie conversaţie pentru a vă descoperi.
Tăcerea este o parte din conversaţie. Voi aţi făcut experienţa aceasta, care nu e decît o parte. Acum trebuie
să găsiţi cuvintele. Trebuie să încercaţi să vedeţi dacă puteţi să vă vorbiţi şi să vă ascultaţi unul pe altul. O
căsătorie tăcută este ca o plantă fără sevă, care sfîrşeşte prin a se usca într-o bună zi.
53
Nu este necesar să fiţi de acord în toate. Dar trebuie să vă iubiţi în-tr-atît, încît să vă respectaţi părerile
unul altuia.
în plus, dacă o să vă vedeţi în fiecare zi, va fi necesar să vă cunoaşteţi limitele, pentru ca să rezistaţi în faţa
ispitei.
Dacă sunteţi împreună, atunci gîndeşte-te la mama ta care a fost şi ea cîndva o fată tînără.
Aminteşte-ţi ce ţi-am scris la începutul anului: că devii bărbat ştiind să te stăpîneşti. Stăpînirea de sine este
decisivă pentru fericire în viaţa conjugală. Dar te poţi stăpîni în căsnicie numai dacă te-ai stăpînit înainte
de căsnicie.
încă un lucru. Mi-a scris pastorul Amos. El îl va vizita pe tatăl Ceciliei şi doreşte ca să-1 însoţeşti. Treci
să-1 vezi, dacă eşti bun, mergînd la Y. ca să fixezi o întîlnire. în acea zi mă voi gîndi în mod special la voi.
Walter T. către pastorul Amos
B..„, 28 septembrie
Scrisoarea dumneavoastră, dragă frate Amos, este foarte obiectivă, a-proape glacială. Constat prin aceasta
că scrisoarea mea din 29 august v-a afectat, şi îmi dau seama cît a trebuit să vă coste pentru a-mi răspunde.
Vă sunt cu atît mai recunoscător de a-mi fi răspuns aşa de deschis.
Da, noi misionarii trebuie să ne umilim pentru greşelile pe care !e-am comis. I-am scris acelaşi lucru lui
Francisc, faţă de care Misiunea a făcut o serie întreagă de erori.
Minunea este că Dumnezeu, cu toate erorile noastre, a construit o Biserică. A Lui singur să-I fie gloria.
Nu vreau să mă apăr, nu e vorba de mine. E vorba de Francisc şi de mulţi alţii în acelaşi caz. Din cauza
lor, trebuie să căutăm care este voia lui Dumnezeu. Vă rog să înţelegeţi bine că numai această grijă mă
face să vă pun întrebări privitoare la scrisoarea dumneavoastră.
Există vreo cale omenească ce permite examinarea sincerităţii unei pocăinţe? Este o dovadă de pocăinţă
sinceră dacă un om se abţine un timp de la un păcat anume? Dumnezeu nu este oare singurul care poate să
cerceteze inimile noastre?
Dumneavoastră citaţi l.Corinteni 11. în acest pasaj se spune: „Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi". Nu
este aceasta tocmai contrariul practicii bisericilor africane, unde pastorul şi prezbiterii cercetează pe
membrii comunităţii? Atunci de ce pastorii şi misionarii nu sunt niciodată cercetaţi la rîndul lor?

54
De fapt, cine este „vrednic"? Sunt eu? Sunteţi dumneavoastră? Dacă numai cei care sunt vrednici pot lua
Cina Domnului, cine o va mai putea lua? Sunt vrednici tocmai aceia care sunt conştienţi de nevrednicia
lor!
Şi Francisc este conştient de lucrul acesta mai mult ca niciodată. De aceea caută el şi are nevoie de
împărtăşire cu Isus. Putem noi oamenii să ne interpunem între el şi Domnul? Putem noi să-i refuzăm ceea
ce Cris-tos vrea să-i dea?
Da, sunt de acord cu dumneavoastră: Dumnezeu pedepseşte. Dar în toate cazurile pe care mi le daţi,
Dumnezeu este totdeauna Cel care pedepseşte, şi nu oamenii sau biserica. Nu profetul Natan îl pedepseşte
pe David. în plus, nu trebuie uitat că David a trăit înainte ca Isus Cristos să moară pe cruce. Noi, care
trăim după Cristos, avem promisiunea din Isaia 53:5: „El era străpuns pentu păcatele noastre, zdrobit
pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem
vindecaţi". Suferind pentru noi, Cristos a luat asupra Lui pedeapsa pe care o meritam noi. De aceea, noi
suntem eliberaţi cînd ne recunoaştem greşelile şi trăim prin credinţă.
Nu este aceasta vestea buna cu care Dumnezeu a însărcinat Biserica s-o proclame: darul liber şi gratuit al
graţiei divine? Graţia sau graţierea pe care o dă Dumnezeu nu este ieftină. Ea a fost plătită cu un preţ nes-
pus de mare. A costat viaţa lui Cristos. Dar iată ce este de neînţeles: această graţiere atît de preţioasă este
oferită gratuit.
Dumneavoastră spuneţi că este periculos. Se poate abuza, desigur. Aveţi perfectă dreptate. De fapt, se
abuzează adesea. Dar Dumnezeu este Acela care îşi asumă riscul, şi nu noi.
Dacă Dumnezeu acceptă riscul, trebuie oare ca noi să ridicăm ziduri de protecţie în jurul darului său liber,
prin disciplina bisericii?
Dragă frate Amos, aceasta ne pune o serioasă problemă noua celorlalţi pastori: disciplina bisericească nu
ascunde ea oare micimea credinţei noastre? Nu-i posibil să-I acordăm încredere lui Dumnezeu pentru ca să
păstreze biserica,Lui curată şi fără pată? Credeţi că trebuie să mai adăugăm ceva de la noi? Suntem noi
într-adevăr responsabili de puritatea Bisericii? Datoria noastră nu este mai degrabă aceea de a proclama
Evanghelia, adică graţierea fără condiţii, oferită de Dumnezeu? Dacă noi suntem ascultători de Dumnezeu
în această misiune încredinţată, El va şti să facă restul!
Ca dovadă este exemplul lui Anania şi Safira pe care îl citaţi. Ei nu mărturisesc. Ei mint. De aceea, ei cad
morţi. Da, Dumnezeu poate fi aşa
55
de aspru. Dar, încă o dată: nu Petru este cel care a făcut-o. Dumnezeu însuşi a acţionat. Şi El acţionează şi
azi.
Credem lucrul acesta? îi acordăm noi încrederea?
Şi o ultimă întrebare: Credeţi într-adevăr că e aşa de simplu şi costă aşa de puţin să-ţi mărturiseşti
greşelile? Adesea, cei care nu au făcut aceasta niciodată sunt cei care vin cu asemenea argumente. Pentru
mine, este lucrul cel mai greu din lume această mărturisire a greşelilor. La fel şi Francisc, a dat o luptă
grea cu sine însuşi. Eu sunt gata să aduc mărturie. Un pastor simte aceste lucruri.
în schimb, înţeleg bine ce spuneţi privitor la disciplina şcolii. De altfel, şcoala nu este biserica. E limpede
că nu este de dorit ca Francisc să revină la aceeaşi şcoală. Dar poate că s-ar găsi o altă soluţie.
I-am scris lui Francisc să meargă să vă vadă, şi vă mulţumesc mult că vă duceţi cu el în vizită la tatăl
Ceciliei. Dumnezeu să vă călăuzească în cursul acestei întrevederi. Voi fi lîngă dumneavoastră cu gîndul.
Y...., 17 octombrie
Francisc către Walter T.
Iată deja două săptămîni, ba nu, aproape trei, de cînd sunt aici la Y. Cum a trecut timpul!
La sosire, am fost să-1 văd pe pastorul Amos. A fost foarte amabil. Eram mirat. Mîine mergem împreună
în vizită la tatăl Ceciliei. Fratele meu vitreg Iacob mă va însoţi ca reprezentant al familiei. Astfel, va fi o
vizită absolut „oficială".
Dar înainte de a mă duce, vreau să vă mai scriu în grabă cîteva rîn-duri. Cecilia a reuşit să-mi găsească de
lucru. în fiecare dimineaţă, mer-gînd la şcoală la ora 8, mă gîndesc la ea cu recunoştinţă. Dar după a-
miază, la ora 17, îi sunt şi mai recunoscător, căci e ora cînd ne întîlnim.
Cecilia este genială. Are totdeauna idei noi. A împrumutat două biciclete, în fiecare zi după şcoală facem o
plimbare cu bicicleta pînă la căderea serii, cînd trebuie să se întoarcă acasă la unchiul ei.
Şi iată că noi ne „descoperim", ca să întrebuinţez vocabularul dumneavoastră. O fată este ca o ţară
necunoscută. Eu văd numai acum cît am fost de orb altădată, cînd consideram fetele ca pe nişte obiecte
utile: de exemplu o periuţă de dinţi, de care te serveşti. Şi eu voiam să „încerc" una ca să ştiu dacă e
„femeie". Ah, cînd mă gîndesc!
Acum nu mai vreau să cunosc decît o singură fată: pe Cecilia. Ca şi

56
cum celelalte n-ar mai exista. în ea am găsit pe toate fetele, pe toate femeile...
O las să pedaleze înaintea mea pentru ca s-o pot admira în voie. Ea poartă părul pieptănat în sus, coafură
care îi descoperă ceafa. Are un gît lung şi mlădios. De curînd am visat-o. Cînd este un deal, şi ea trebuie să
facă un efort ca să pedaleze, gîtul i se balansează în ritmul corpului. Aş putea contempla ore în şir jocul
graţios al corpului ei.
După ce-am descălecat de pe bicicletă, ne aşezăm în iarbă. Nu există nici un subiect pe care să nu-1 fi
discutat. Are părerea ei despre toate. Eu nu ştiam altădată că o fată poate să aibă o părere personală.
Ceea ce spune ea contează mai puţin decît faptul că zice ceva, şi apoi felul în care zice. Atunci, eu nu mai
aud decît sunetul vocii ei şi îi contemplu mîinile, ochii.
Atunci aş vrea s-o ating. Mi-aţi scris odată: „Păstrează mîngîierile pentru logodnica ta". Dar pînă unde pot
să merg? M-aţi sfătuit să păstrez limitele. Dar unde este limita?
Şi apoi, prefer să v-o spun: ne sărutăm. Se ajunge totdeauna aici. Desigur, nu imediat. întîi suntem ca nişte
străini unul de altul. De fiecare dată trebuie să începem prin a ne regăsi. Dar cînd vorbim, mîinile noastre
se caută. Simt că ea aşteaptă să-i iau mîna, braţul. Ea mă lasă să-i iau capul ca să-1 sprijin pe umărul meu,
liniştită, fără să opună vreo rezistenţă, surîzînd. Pe urmă vine sărutul.
înseamnă aceasta prea mult? Putem s-o facem, creştini fiind? Dacă ne-ar vedea bătrînii din biserică!
Trebuie să vă fac o mărturisire. Cînd ne sărutăm, dorinţa se deşteaptă în mine ca s-o posed în întregime -
n-o pot înăbuşi.
Dacă nu mi-aţi fi amintit de mama mea, şi Cecilia nu mi-ar fi scris: „Te-am iubit şi mai mult în noaptea
aceea, pentru că n-ai încercat să vii la mine" - nu ştiu ce s-ar fi întîmplat deja pînă acum.
Cînd m-am predat lui Cristos, în noaptea cînd am fost la dumneavoastră, credeam că am fost eliberat.
Dumneavoastră spuneaţi: „Cristos nu este o nimica toată, ci prin puterea Lui poţi învinge".
La început se părea că lucrul acesta este adevărat. Dar văd acum că nu dă rezultate. Această dorinţă e mai
vie ca niciodată. Cristos nu ascultă rugăciunea mea - ea se pierde în vid. Dorinţa aceasta este mai puter-
nică decît Cristos. De ce nu face Cristos ca să mă scap de dorinţa a-ceasta odată pentru totdeauna?
Experienţa dragostei destramă credinţa. Sau, poate, cel care crede
57
trebuie să se ferească de iubire?
Sunt momente cînd mi-e teamă - mi-e teamă de mine. Teamă de animalul care zace în mine. înţelegeţi?
Această scrisoare e ca un strigăt de ajutor.
Mîine plec acasă. Cînd voi veni, după cîteva zile, trebuie să găsesc o scrisoare de la dumneavoastră. Altfel
poate să se întîmple o nenorocire.
Walter T. către Francisc
B...., 18 octombrie

... Este aproape de miezul nopţii. Dar vreau să-ţi răspund imediat la scrisoare.
Spui că Isus Cristos nu ţi-a împlinit rugăciunea. Mă întreb, care a fost rugăciunea ta? Ca să te elibereze se
sexualitatea ta? Ce vrei deci? Să nu mai simţi dorinţă?
Aşa ceva nu există. Ceea ce se face, se face ca bărbat şi ca femeie. Sexualitatea ta există cînd eşti treaz şi
cînd dormi. Cînd lucrezi, ca şi cînd te distrezi, ea joacă un rol determinant. Ea este prezentă pînă în
sentimentele tale cele mai sfinte şi în rugăciunile tale cele mai curate.
Dacă tu crezi în Cristos, ştii că acum corpul tău a devenit o locuinţă a Spiritului Sfînt. Dacă ceri
„mutilarea" locuinţei, atunci Cristos nu te va asculta.
Cristos te face capabil să trăieşti cu sexualitatea ta.
Tu întrebi: Cel credincios trebuie să se ferească de iubire? Ştiu că există un mare număr de creştini care se
retrag şi trăiesc întorşi spre ei înşişi. Ei se depărtează de sexul opus şi cred prin aceasta că dovedesc a fi
creştini întregi şi eliberaţi.
Ei se înşală. Cine crede nu fuge de femei.
Cristos nu a fugit - El a venit pe lumea aceasta. Era un bărbat tînăr. El a venit în contact cu mîini de femei,
cu sărutul lor şi cu lacrimile lor. El a venit la căpâtîiul unei bolnave, El a luat fetiţa de mînă - o femeie I-a
atins veşmîntul. Două femei care-L iubeau sunt chemate pe nume: Marta şi Măria. El S-a aflat singur cu
femei şi le-a vorbit, cu una pe cînd era la fîntînă, cu alta în timp ce scria pe nisip.
Păcătoasa care I-a sărutat picioarele era o femeie pasionată. Ea a trezit duşmănia celor care erau de faţă, şi
Isus i-a luat apărarea. Contactul Lui cu lumea era liber, în voie.
58
59
El este singurul care a trecut peste toate. Aceasta înseamnă a fi pe drumul care duce la stăpînire de sine.
Iată unde vrea El să te conducă, nu ca să fugi.
Tu nu poţi fugi de sexualitate; căci ea este în tine - ea îţi aparţine.
Să-ţi povestesc o istorie.
Era odată un tigru, care fusese prins şi închis într-o cuşcă. Un paznic avea sarcina să-1 hrănească şi să-1
păzească.
Paznicul voia să se împrietenească cu tigrul şi îi vorbea frumos cînd se apropia de cuşcă. Dar tigrul îl
privea duşmănos cu ochii lui verzi, strălucitori. Urmărea fiecare mişcare a paznicului, gata să sară asupra
lui.
Atunci omului i s-a făcut frică de tigru şi a cerut lui Dumnezeu să binevoiască a îmblînzi fiara.
într-o seară, cînd paznicul se dusese să se culce, o fetiţă care se pierduse s-a apropiat prea mult de
zăbrelele cuştii. Tigrul a apucat-o cu ghiarele. O izbitură, un strigăt - şi cînd paznicul a apărut, n-a mai
găsit decît carnea sf îşiată într-o baltă de sînge.
Atunci paznicul a înţeles că Dumnezeu nu îmblînzise fiara. Teama lui a crescut. El a închis tigrul într-o
celulă, încît nimeni nu mai putea să se apropie.
Dar tigrul răgea zi şi noapte, împiedicîndu-1 pe paznic să doarmă -aceasta îi amintea greşeala sa. în visele
lui, el revedea copilul sfîşiat. Atunci striga şi el în somn de groază. L-a rugat acum pe Dumnezeu să facă
să moară tigrul.
Dumnezeu a răspuns: „Fă-1 pe tigru să intre în casa ta, în locuinţa ta, în încăperea ta cea mai frumoasă".
Paznicului nu-i era teamă de moarte. Prefera să moară decît să mai audă răgetele. El s-a supus - a deschis
poarta tigrului şi s-a rugat Domnului: „Facă-se voia Ta".
Tigrul a intrat şi a stat liniştit. Ei s-au privit mult timp în ochi. Cînd tigrul a văzut că paznicului nu-i era
teamă, s-a culcat la picioarele lui.
Acesta a fost începutul. Dar noaptea, tigrul a reînceput să ragă. A trebuit din nou să-1 lase să intre în casă
şi să-i facă faţă - mereu să o ia de la început, în fiecare zi.
Dar niciodată paznicul nu avea fiara în puterea lui, „odată pentru totdeauna". Totdeauna trebuia să treacă
peste teamă şi să învingă. în fiecare zi trebuia să repete proba de curaj. După ani, ei au devenit prieteni
buni, paznicul putea să mîngîie tigrul, să-şi vîre mîna între colţii
fiarei, dar nu avea voie s-o părăsească din ochi. Cînd se priveau, ei se recunoşteau şi mulţumeau că-şi
aparţineau unul altuia, căci fiecare avea nevoie de celălalt pentru a-şi umple viaţa.
Francisc, tu trebuie să înveţi ca să trăieşti cu „tigrul", curajos, ochi în ochi - şi prin aceasta Cristos te va
elibera.
Dacă tu crezi în El, atunci aveţi voie să vă mîngîiaţi cînd eşti cu Ce-cilia. Există creştini care cred că plac
mai mult lui Dumnezeu renunţînd !a lucrul acesta. Este o prostie. Numai acela care crede din plin poate
iubi cu adevărat.
Mă întrebi pîna unde poţi să mergi cu Cecilîa? Pînă unde? Atît de departe cît poţi - vîră mîna în gura
tigrului dacă poţi. Dar nu te supra-aprecia şi nu merge prea repede. Trebuie să înveţi să simţi cînd a venit
momentul pentru cutare gest, cutare mîngîiere. Pentru că mulţi sărută aşa de repede şi aşa de uşor, să nu
crezi că nu este nevoie de grijă şi artă.
Nu lăsa tigrul din ochi! El pîndeşte. El urmăreşte fiecare mişcare şi recunoaşte fiecare slăbiciune.
Francîsc, eu te pun pe un drum periculos. Dar ştiu că tu nu poţi ceda, nici slăbi. încă o dată, cine crede nu
fuge!
Voi da scrisoarea aceasta mîine dimineaţă - ba nu, chiar azi dimineaţă, căci miezul nopţii a trecut de mult -
unui prieten care merge la Y., ca să-ţi parvină mai repede.
O...., 23 octombrie
Pastorul Amos către Walter T.
Vă voi povesti astăzi vizita la tatăl Ceciliei.
Dar mai întîi, ţin să vă mulţumesc pentru scrisoarea dumneavoastră din 19 septembrie. Mi-a făcut plăcere
să aud din gura unui alb, şi chiar de ia un misionar, că albii nu sunt perfecţi.
Fraza unde spuneţi că Dumnezeu poate să-Şi păstreze Biserica Sa curată fără ajutorul nostru m-a mîngîiat
mult.
în ce priveşte disciplina bisericească, totul depinde, după părerea mea, de această întrebare: Există o
iertare fără pedeapsă? Chiar şi paginii cred că Dumnezeu pedepseşte călcarea poruncilor Sale.
Iar misionarii au venit ca să spună: Dumnezeu nu pedepseşte, Dumnezeu iartă. Rezultatul e că acolo unde
se răspîndeşte creştinismul se extinde dezordinea. Păgînii sunt cei ce se tem de Dumnezeu, nu creştinii. Ei
îşi zic: Dacă Dumnezeu nu pedepseşte, nu risc nimic dacă păcătuiesc.
60
Ce-i de făcut? Nu mă încumet să vă urmez sfatul. Poate că îmi lipseşte credinţa. Poate că dumneavoastră
europenii aveţi mai multă credinţă ca noi. Dar bisericile dumneavoastră trăiesc oare în mai mare ascultare
ca ale noastre? Sau închideţi ochii ca să nu vedeţi păcatul?
Cînd cineva păcătuieşte la noi în Africa, păcatul nu cade numai asupra individului, ci asupra întregii
comunităţi. Cred că în acest domeniu noi suntem mai aproape de Biblie. Dumneavoastră nu v-aţi oprit la
a-ceastă chestiune.
Acesta este totuşi un punct decisiv în problema căsătoriei cu Cecilia. Pentru tatăl ei, căsătoria lor nu este
numai o chestiune între Francisc şi Cecilia. Ea priveşte toată familia. El nu este singurul care să decidă
suma la care se ridică dota. Fraţii săi, şi mai ales fraţii şi tatăl mamei Ceciliei participă la discuţie. Tatăl
Ceciliei n-are personal nimic împotriva lui Francisc. El îl consideră un băiat cuviincios şi cinstit. Dar
situaţia este următoarea:
Prima soţie (a tatălui Ceciliei) nu a avut copii. Dar lui îi trebuia un fiu. El era convins că-i datorează tatălui
său să transmită mai departe viaţa care i-a fost dată. Altfel viaţa nu avea nici un sens.
El a luat o a doua soţie. Ea a născut-o pe Cecilia, apoi în scurt timp trei băieţi unul după altul.
Acest tată nu este printre cei mai săraci. Este un om extrem de activ, care posedă o importantă plantaţie de
cacao. Cu toate acestea, el n-a putut plăti decît jumătate din dota mamei Ceciliei. Cealaltă jumătate va
trebui să fie luată din dota Ceciliei.
Dar el mai are trei fii, pe care vrea să-i trimită la studii. în fiecare an, costul studiilor urcă. într-o zi, el va
trebui să-i căsătorească pe cei trei fii. Şi nu are decît o singură fiică.
El nu este deci nici zgîrcit, nici leneş, ci doar foarte prevăzător. Unchii după mamă,ai Ceciliei urmăresc
îndeaproape chestiunea.
Am vorbit împreună liniştiţi. El crede că o femeie este mai supusă soţului său cînd acesta a plătit mult
pentru căsătorie. Altfel, ea îl părăseşte repede, cum se iveşte o neînţelegere între ei, spunîndu-i: „Eu nu îţi
aparţin, căci n-ai dat nimic pentru mine". Soţul de asemenea este mai fidel atunci cînd soţia a costat ceva.
Altădată, aceasta se plătea în vite de povară. Ele trebuiau restituite în caz de desfacere a căsătoriei - era
deci ceva care cimenta căsătoria.
După părerea tatălui Ceciliei, europenii sunt cei care, introducînd banii, au distrus rostul dotei. Acesta este
ca un reproş pe care mi 1-a a-
61
dresat pentru faptul că m-am „europenizat". Nu a spus-o deschis, dar eu ştiu ce gîndeşte.
Pentru el, dota este un vechi obicei african foarte onorabil, prin care ginerele îşi manifestă recunoştinţa
faţă de tatăl logodnicei şi arată că este în stare să-şi întreţină soţia. Trebuie adăugat un alt factor care
explică importanţa sumei cerute. Cred că tatăl Ceciliei are intenţia de a-şi lua o a treia soţie. Nu mi-a spus-
o, dar am această impresie. Naşterea succesivă a celor trei fii a slăbit-o mult pe mama Ceciliei.
Prin poligamie se pot evita naşteri prea apropiate. Dar dacă biserica spune că poligamia este un păcat, ea
nu spune şi cum poate evita o femeie să aibă un copil în fiecare an.
Adesea noi ne întrebăm cum rezolvă misionarii această problemă. Dar asupra acestui punct ei păstrează o
tăcere persistentă.
Vedeţi, un alt aspect al chestiunii. Ce puteam să spun? Nu ştiu nici eu cum voi putea să dau o instruire
superioară fiilor mei dacă îmi las fiicele să se căsătorească fără ca eu să încasez dotă.
Este evident că tatăl Ceciliei nu înţelege ce-i iubirea. Cum pot să-i
explic?
Vă dezamăgesc precis, căci vă gîndeaţi că eu, fiind african, puteam obţine mai mult în această întrevedere.
Este adevărat într-un fel. Desigur că el mi-a vorbit mai liber decît ar fi făcut-o cu dumneavoastră. Dar sunt
aici şi neajunsuri.
Tatăl Ceciliei şi cu mine facem parte din acelaşi trib. Suntem înrudiţi de departe — ceea ce stînjeneşte
discuţia. îi sunt prea apropiat. în acest caz, dumneavoastră ca european aţi putea să reuşiţi mai mult. Pentru
că sunteţi neutru - din afară. Se poate încerca în orice caz...
Am fost mulţumit de Francisc. S-a arătat moderat şi nu s-a pus în e-videnţă. Dar un lucru este sigur: el va
trebui să-şi economisească banii necesari dotei. Nu văd altă soluţie.
Walter T. către Cecilia
B...., 26 octombrie
... Francisc îţi va povesti desigur desfăşurarea vizitei la tatăl tău. Pastorul Amos mi-a scris amănunţit.
Cecilia, îţi cer să nu-ţi pierzi curajul. Dumnezeu e cu voi şi în clipele întunecate. Adevărata cale începe
numai atunci cînd nu se mai vede nimic înainte. Cînd totul ne părăseşte, orice speranţă omenească, orice

62
perspectivă de ieşire, atunci ne rămîne un singur lucru: să ne lăsăm în braţele Domnului. Dumnezeu
niciodată nu este aşa de aproape de noi ca în aceste momente. „Nu te teme, crede numai!" ne porunceşte
Biblia (Marcu 5:36). Cînd nu ne mai rămîne decît Dumnezeu, atunci suntem în întregime cu Dumnezeu.
„Crede numai!" - lucrul acesta trebuie învăţat. Tu şi cu Francisc trebuie să-1 învăţaţi acum împreună.
Nimic nu poate să vă pregătească mai bine pentru căsnicia viitoare. De aceea, Dumnezeu vă trimite acum
acest întuneric; sprijiniţi-vă pe tot ce puteţi, pentru a învăţa şi practica împreună încrederea numai în
Dumnezeu.
Cum puteţi să învăţaţi lucrul acesta? Mai întîi Îăsaţi-L pe Dumnezeu să vorbească şi ascultaţi-I vocea.
Cînd sunteţi împreună, deschideţi Biblia şi citiţi un pasaj. Discutaţi-!, pentru a înţelege ce vă spune. Lăsa-
ţi-vă mîngîiaţi, sfătuiţi şi conduşi de Dumnezeu.
Apoi împreunaţi-vă mîinile şi aduceţi lui Dumnezeu grijile voastre. El singur cunoaşte calea. El însuşi vă
va lua de mînă şi vă va călăuzi. El v-a unit. El nu va lăsa oamenii să vă despartă. Crede cu putere lucrul
acesta.
Să nu vă jenaţi unul de altul. Cere un mare efort să te rogi împreună cu cineva. Este acum o ocazie să
învăţaţi. Trebuie acum să vedeţi dacă puteţi să vorbiţi despre toate, chiar despre credinţa voastră. Credinţa
comună este baza căsătoriei. Dacă vă construiţi casa pe o asemenea stîncă, nici o furtună n-o va putea
clinti din loc.
Ieri am vorbit mult timp cu îngrid, pentru a vedea ce se poate face în situaţia voastră.
Mai întîi îţi propunem să-i scrii o scrisoare de mulţumire pastorului Amos. Este un pastor bun. Este
mişcător să vezi un om la vîrsta lui fă-cînd pentru voi acest drum lung şi obositor. Noi avem mare stimă
pentru el. Vrem să te întrebăm un lucru, Cecilia. De aceea îţi scriu, cu toate că scrisoarea este şi pentru
Francisc.
Scrisoarea ta din 19 iulie către Francisc ne-a arătat că Dumnezeu ţi-a dat darul să scrii scrisori bune, şi ne
întrebăm: Ai putea să-i scrii tatălui tău? Ştiu că aceasta nu se obişnuieşte la fetele africane, dar, poate toc-
mai de aceea o asemenea scrisoare îşi va face efectul.
Din ceea ce ne scrie pastorul Amos, două lucruri ne permit să avem speranţe. El spune: „Tatăl tău nu are
personal nimic împotriva lui Francisc". Şi apoi: „Este evident că tatăi Ceciliei nu înţelege ce-i iubirea".
Trebuie să încerci să-i explici tatălui tău lucrul acesta, sau cel puţin

63
să-i dai o idee despre el. Noi reproşăm adesea taţilor că nu stau de vorbă cu fetele lor. Poate că aceasta e
reciproc, şi că fetele nu spun taţilor lor ceea ce simt, suferă şi speră.
Scrie această scrisoare în limba ta maternă. Spune-i că îl iubeşti, că-1 înţelegi şi că nu vrei să te sustragi
îndatoririlor faţă de el, că nu vrei să-1 părăseşti.
Să-i faci cîteva propuneri practice. Ai imaginaţie. Desigur că Francisc va trebui să fie de acord cu aceste
propuneri.
Nu ajunge ca să vă asiguraţi în timpul logodnei de înţelegere şi tandreţe reciprocă, şi chiar să învăţaţi să
speraţi şi să vă rugaţi împreună. Mai trebuie să ştiţi dacă puteţi să vă înţelegeţi în chestiuni de bani, în aşa
fel încît să decideţi împreună cheltuielile voastre viitoare. O femeie trebuie să ştie cît cîştigă soţul ei, şi
trebuie să fiţi de acord asupra felului în care vă cheltuiţi banii. Este mai important să existe înţelegere
asupra acestei chestiuni decît să ai mulţi bani.
încă o chestiune între noi, Cecilia: La începutul anului, înainte ca Francisc să te cunoască, eu i-am scris:
Tu eşti responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru fata pe care o vei iubi.
Acum îţi scriu la fel şi ţie: Tu, o fată tînără, trebuie să hotărăşti pînă unde îl vei lăsa pe Francisc să meargă
în relaţiile voastre. Nici un tînăr nu poate merge mai departe decît îi permite fata. Nu este vorba aici de a
avea o falsă milă pentru el. Fii o regină. Iubeşte un tînăr. Fă din el un bărbat!
Y..., 1 noiembrie
Cecilia către Walter şi Iogrid T.
Mulţumesc mult pentru scrisoarea dumneavoastră. I-am citit-o lui Francisc şi am fost foarte mişcaţi să
constatăm că vă puneţi în locul nostru, pentru a simţi ca şi noi şi a încerca să ne mîngîiaţi.
Fără dumneavoastră, noi n-am şti că Dumnezeu Se ocupă atît de mult de noi şi că se poate uni credinţa cu
căsnicia. Fără credinţă, noi nu am mai putea face altceva decît să abandonăm totul. Dar tocmai pentru că
nu ştim cum vor evolua lucrurile, ne simţim cu atît mai uniţi între noi.
Pentru prima dată am încercat să citim Biblia împreună. întîi ni s-a părut curios. Pe urmă a fost
binefăcător. Dar n-am ajuns încă să ne rugăm împreună. Mi-e ruşine să mă rog cu voce tare în faţa lui
Francisc.
64
Am încercat de asemenea să scriu tatălui meu, dar nu merge. Nu pot să vă spun cît mă costă lucrul acesta.
Este limpede că un european nu ne poate înţelege în această privinţă. Parcă mă desparte ceva ca un zid de
tatăl meu.
Taţii noştri acceptă cu greu ca fiicele lor să le spună ceva. Le e teamă să nu-şi piardă autoritatea. Se
gîndesc că noi nu-i respectăm, se simt jigniţi.
Ştiu că propunerea dumneavoastră pleacă dintr-o intenţie bună. Am început scrisoarea şi voi încerca să o
continui. Fiecare rînd e o luptă cu mine însămi. Greu pot să găsesc cuvintele pentru a exprima ceea ce
simt.
Dar chiar dacă scriu această scrisoare, ştiu dinainte că nu voi avea curajul să o expediez tatălui meu.
Francisc către Walter T.
Y...., 7 noiembrie
Am fost mulţumit să găsesc scrisoarea dumneavoastră cînd m-am întors din acest drum inutil făcut la tatăl
Ceciliei.
Mă gîndeam la toţi cei care n-au cui să-i scrie, şi care n-au pe nimeni care să le răspundă...
... Istoria cu tigrul nu e rea. Ea arată că cei care închid tigrul, ca şi cei care îl lasă să fugă, sunt pe un drum
greşit. Copiii lumii sunt la fel de laşi ca şi micii sfinţi. Noi nu trebuie să fugim de luptă. Dacă se întîmplă
să cădem, greşeala nu este a tigrului. Depinde de mine ca tigrul să fie un prieten. Am înţeles bine toate
acestea. Dar rămîne deschisă o problemă. Ce înseamnă „a vîrî mîna între colţii tigrului"? înseamnă că pot
să merg pînă la capăt, dacă eu sunt stăpîn pe mine şi nu „mă grăbesc" -cum spuneţi? Putem să ne unim
fizic?
V-am mai pus această întrebare. Pe atunci era vorba de fete care îmi erau indiferente, cu care nu voiam să
mă căsătoresc şi pe care abia le cunoşteam. Vă amintiţi?
Pe atunci spuneam că vreau să mă pregătesc pentru căsătorie. Mi-aţi răspuns: Dimpotrivă! Tu înveţi
lucruri care vor stînjeni viaţa ta conjugală mai tîrziu.
Spuneam că îmi trebuie o fată cînd şi cînd, pentru a nu cădea bolnav. Dumneavoastră mi-aţi răspuns:
Dimpotrivă, tu îţi tişti sănătatea.
Spuneam că voiam să arăt că sunt un bărbat. Şi dumneavoastră
65
mi-aţi răspuns: Dimpotrivă, nu eşti decît o cîrpă.
M-aţi convins odinioară. Dar există un argument pe care nu l-aţi luat în considerare: dragostea.
Dacă este o unire din dragoste? Cînd este vorba de fete stricate, sunt de acord cu dumneavoastră. Dar o
unire cu o logodnică? Cu o fată pe care o iubeşti, cu care te simţi una, şi cu care ţi-ai promis să rămîi toată
viaţa? De ce să te opreşti la simple mîngîieri, cînd s-ar putea spune, în sensul cel mai profund, că ne
aparţinem unul altuia?
Am auzit odată un pastor spunînd: „Căsnicia este o grădină în care totul e îngăduit. în afara grădinii, totul
e oprit". Aşa aş fi un soţ perfect în ziua nunţii? Cum ar fi posibil?
înţelegeţi-mă bine. Nu cer dreptul să-mi petrec nopţile cu o fată oarecare de pe stradă. Eu vorbesc numai
de Cecilia, cu care vreau să mă
căsătoresc.
Ne trebuie într-adevăr un certificat de stare civilă sau de la biserică, pentru a ne permite relaţii sexuale? în
interiorul nostru noi ne simţim încă de acum soţ şi soţie, ca după ceremonia nunţii.
Cîteodată am impresia că Cecilia aşteaptă ca să-mi aparţină în întregime. Am un prieten care plătise deja
jumătate din dotă, dar nu voia să se culce cu fata înainte de nuntă. într-o zi, familia fetei i-a restituit dota,
temîndu-se că este impotent. Oare n-ar fi posibil ca şi Cecilia să aibă o asemenea bănuială? N-ar putea să-i
treacă prin gînd că eu nu o iubesc?
De curînd era întinsă în iarbă şi privea cerul. Rochia se întinsese în jurul sinilor şi îi descoperea genunchii.
Atunci, nemaiputîndu-mă reţine, am strîns-o în braţe cu toată forţa. Ea s-a eliberat şi a fugit în locul unde
erau bicicletele. Nu ne-am spus un cuvînt pe drumul de întoarcere, şi nici a doua zi n-am făcut nici o
aluzie la această întîmplare.
Cît timp trebuie să mai dureze aceasta? Cît timp vom mai putea să ne reţinem? Da, dacă aş vedea o ieşire!
Dar pentru noi nu există speranţă ca cineva să ne elibereze o autorizaţie de căsătorie nici în cinci sau zece
ani de acum înainte.
Trebuie oare să fugim? Şi unde?
Walter T. către Francisc
B...., 11 noiembrie
„Creştinul este un om care ştie să aştepte". Această frază mi-a spus-o un pastor odată şi eu ţi-o transmit.
Aşteptaţi, înainte de a vă uni corn-

1
66
plet. Dacă nu aşteptaţi, nu cîştigaţi nimic, dar pierdeţi mult: libertatea, bucuria şi frumuseţea.
Pierdeţi libertatea:
Dă-mi voie să-ţi spun istoria unei alte perechi pe care o cunosc. Şi ei credeau că se iubesc mult şi se
simţeau „în sinea lor ca soţ şi soţie". Dar, după un an, au înţeles că au făcut o greşeală. Şi-au spus deschis
ce simţeau şi s-au despărţit prieteni buni. Totul s-a petrecut liniştit şi fără cea mai mică rană. Ori, dacă s-ar
fi cunoscut în întregime, lucrul acesta n-ar mai fi fost posibil. Este limpede că sentimentele tale faţă de
Cecilia nu suferă comparaţie cu cele pe care le aveai faţă de cealaltă fată de la începutul anului. Tocmai de
aceea vă sfătuiesc eu să nu vă uniţi în întregime. Cu cît sentimentele voastre reciproce sunt mai profunde,
cu atît rana ar fi mai dureroasă în caz de despărţire.
Am auzit oameni care, după ani de căsnicie, spuneau: „Ştiam deja înainte de căsătorie că fac o prostie. Dar
mersesem atît de departe, că nu mai aveam curajul să dau înapoi. Plătesc acum preţul greşelii mele".
Sunt foarte mulţumit că voi trăiţi aventura iubirii atît de plăcut şi de sincer, cum mi-am dat seama din
scrisorile voastre. Cu toate acestea, sentimentele pot să înşele. Trebuie mult timp, înainte de a şti că este
ceva durabil. O statistică americană relevă că în majoritatea căsniciilor fericite soţii se cunoscuseră timp
de mai mulţi ani şi că se logodiseră cu cîteva luni înainte de căsătorie.
Timpul de logodnă este o probă valabilă, numai el conţine posibilitatea unei despărţiri. Ruptura unei
logodne este un rău. Este dureros. Nimeni nu o doreşte. Dar în comparaţie cu divorţul ea este un rău mult
mai mic.
Permite-mi să folosesc încă o dată imaginea naşterii, pentru a lămuri ce vreau să spun. Dacă aş compara
căsnicia cu un copil care va veni pe lume, atunci logodna este perioada de sarcină. O ruptură a logodnei ar
fi ca un avort, o dovadă că acel copil nu putea trăi. în momentul cînd aveţi un contact sexual, un avort
devine aproape imposibil. Nu mai poţi reveni. O separare ar fi deci ca o pruncucidere.
Voi vă pierdeţi deci libertatea. Dar şi mai mult: voi risipiţi bucuria care se găseşte în creştere, maturizare şi
aşteptare.
O femeie măritată vorbea despre viaţa ei dinainte de căsătorie în felul următor: „O vreme n-a fost prea rău.
Pe urmă a venit o sarcină neaşteptată. Au trebuit schimbate în grabă planurile şi să găsim scuze pentru
grăbirea nunţii. Căsătoria noastră a început rău, ea şi-a pierdut dem-
67
nitatea şi chiar frumuseţea. Nu merita".
Naşterile premature sunt primejdioase. Ele pun în pericol viaţa copilului. Este adevărat că unii
supravieţuiesc. Există perechi care s-au dat unul altuia înainte de căsătorie şi care au avut o viaţă
conjugală fericită, dar nu fără dificultăţi.
Cînd Cecilia s-a smuls din îmbrăţişarea ta bruscă, ea a reacţionat fără să reflecteze, dar instinctul ei sigur
şi sănătos a protejat-o. Ea a simţit că nu este încă timpul, că fericirea voastră ar fi în pericol prin acest pas
greşit. De fapt, înţelegerea voastră a fost atunci tulburată, pentru că nu v-aţi mai vorbit în ziua aceea.
Eu cred că Cecilia nu se va îndoi de iubirea ta dacă te reţii, ci iubirea ei chiar va creşte. Viaţa voastră în
comun este încă ascunsă. Această situaţie cere ca să nu vă dezvăluiţi totul unul altuia. în ziua nunţii trebuie
să mai fie încă ceva de descoperit.
Dacă n-aveţi răbdare şi vreţi să simţiţi prematur bucuria conjugală, voi stricaţi tocmai bucuria adevărată,
frumuseţea aventurii.
Este clar că partea sexuală a căsătoriei este foarte importantă. Tu ştii tot aşa de bine ca Cecilia că nu eşti
impotent; dacă ai îndoieli asupra acestei chestiuni, un medic poate să te asigure. Pentru a examina un lucru
de care nu te îndoieşti, nu ai dreptul să răneşti sentimentele Ceciliei şi să pui în joc fericirea voastră.
Potrivirea sexuală nu se poate verifica cu adevărat înaintea căsătoriei. Trebuie îndeplinite două condiţii
pentru a constata această potrivire, condiţii care nu se găsesc decît în căsnicie: un timp care să nu fie limi-
tat, şi o absenţă totală a fricii.
Dacă Cecilia ar trebui să se gîndească: „Astăzi între orele 17 şi 18, eu îl întîlnesc pe Francisc. Atunci se va
întîmpla. Trebuie să fie o reuşită, altfel mă va părăsi" - pot să-ţi spun dinainte cu certitudine că acest gînd
o va tulbura şi paraliza pînă într-atîta, că va fi o dezamăgire pentru amîndoi. Cu teama de eşec şi cu groaza
de a fi surprins, îţi este imposibil să-ţi dai seama dacă va potriviţi sau nu.
în cazul în care o experienţă ar fi negativă şi n-ar merge aşa cum credeai, veţi trage concluzia că trebuie să
vă despărţiţi? Aşa ceva nu crezi nici tu. Dragostea voastră nu este totuşi atît de superficială. Ea este deja
destul de profundă acum. Atunci de ce să experimentaţi?
Nimeni nu vă cere să fiţi soţi perfecţi din ziua nunţii. De altfel, soţi perfecţi nu există. Este doar o creştere
în comun. Adesea trebuie ani întregi înainte ca bărbatul şi femeia să se obişnuiască unul cu altul. Tim-
68
pul de care aveţi nevoie să creşteţi împreună nu-1 veţi găsi decît în căsnicie, înainte de căsătorie nu este
decît un singur lucru de făcut: de a avea grijă ca să nu înveţi să experimentezi lucruri care vor dăuna mai
tîrziu în creşterea voastră.
Nu poţi să ai în acelaşi timp şi untul şi banii pe unt. Farmecul şi frumuseţea logodnei stă în faptul că
rămîne un ultim secret, că este încă o încăpere unde se va avea acces cînd va veni timpul.
De exemplu, tatăl tău vrea să-ţi facă o surpriză de Crăciun, o bicicletă, şi, în aşteptare, a ascuns-o cu grijă.
Dar tu o iei pe ascuns ca s-o încerci. La Crăciun, tu te vei preface surprins şi emoţionat, dar sărbătoarea va
fi stricată şi golită de sens.
Căsătoria voastră şi prima noapte vor fi mai frumoase dacă aţi aşteptat. în timpul acestei prime nopţi, tu îţi
vei aminti de ceea ce-ţi spun acum şi vei înţelege. Căsătoria nu este numai o formalitate. Cînd veţi
mărturisi înaintea lui Dumnezeu: „Ne aparţinem unul altuia", atunci experienţa va releva adîncimea şi
sensul ei, cînd vă veţi descoperi şi cunoaşte total.
în Europa, noi povestim un basm copiilor: Prin vrăjitoria unei zîne, o fată de rege a fost cufundată într-un
somn adînc, din care n-a fost trezită decît peste o sută de ani, prin sărutul unui prinţ. Pentru a-i proteja
somnul, garduri de spini au fost ridicate în jurul castelului. Toţi prinţii care voiseră să intre aici înainte ca
să se fi scurs cei o sută de ani se prinseseră în spini şi-şi lăsaseră aici viaţa. Dar în faţa prinţului care ştiuse
să aştepte, obstacolele se deschiseseră singure, ca să-i lase liberă trecerea.
Eu nu pot decît să te dau în mîinile Tatălui ceresc. El îţi va oferi un dar frumos. De aceea, îţi repet:
„Creştinul e un om care ştie să aştepte".
în săptămînile viitoare nu-mi vei putea scrie. Fac o călătorie în nord, unde nu-mi vor veni scrisorile. Dar
sper să revin înainte de Crăciun.
Cecilia către Ingrid T.
Y...., 12 noiembrie
Am fost aşa de surprinsă ieri, cînd, după serviciul divin, Francisc m-a prezentat înaintea dumneavoastră,
că n-am putut spune o vorbă. Mi-a părut tare rău că a trebuit să plecaţi aşa în grabă şi că soţul dum-
neavoastră nu v-a însoţit. Aş fi dorit mult să-1 cunosc şi pe dînsul.
Voiam mai de mult să vă scriu. Dar acum că ne cunoaştem, va fi mai
69
uşor. E ciudat că nu-i pot scrie tatălui meu. Am un teanc de foi pline de idei. Am început mereu să scriu,
fără să pot însă continua, şi sunt puţine speranţe ca să iasă o scrisoare.
Dar dumneavoastră am impresia ca mă înţelegeţi. Vă gîndiţi desigur că sunt foarte fericită şi este adevărat,
sunt într-adevăr. Dar adesea sunt neliniştită. Am îndoieli şi mi-e teamă.
Am îndoieli privitor la dragostea lui Francisc, el nu spune niciodată că mă iubeşte. Mă întreabă adesea
dacă îl iubesc şi nu se mai satură ca să o audă. Dar el nu-mi spune niciodată că mă iubeşte. Atunci îndoieli
mi se strecoară în inimă, eu nu pot să-1 iubesc decît ca răspuns la dragostea lui. El nu socoteşte desigur
util să-mi spună că mă iubeşte şi de ce mă iubeşte. Cum pot să-i răspund? Mă iubeşte el cu adevărat? Cum
se poate verifica dragostea unui bărbat?
Soţul dumneavoastră i-a spus lui Francisc într-o scrisoare povestea cu prinţesa adormită. Mă întreb ce-a
făcut prinţul după ce a trezit-o. Nu s-a arătat tandru ca să nu o sperie? Nu i-a spus de ce şi cît de mult o
iubea?
De curînd ne-am certat. Pentru un ventil de la bicicleta mea. Roata din faţă s-a dezumflat în plimbarea
noastră zilnică. Aveam petice şi soluţie, şi Francisc a reparat camera. întîrziasem din cauza timpului pier-
dut. Cînd el a terminat reparaţia, mi-am dat seama că uitasem pompa. (N-o iau niciodată cu mine, de
teamă să nu mi se fure). Francisc mi-a făcut reproşuri, spunînd că se poate constata o dată în plus că fetele
sunt zăpăcite. Eram jignită că a fost aşa de morocănos şi, fără să vreau, nu i-am mai adresat nici un cuvînt
în timp ce împingeam bicicletele pe drumul de întoarcere.
Incidentul n-a fost grav. A doua zi ne-am împăcat. Dar mă întreb totuşi ce va fi mai tîrziu dacă ne certăm
de pe acum.
Şi mă cuprinde teama. Vreau să fiu sigură că voi putea avea copii. Mi-e teamă să nu divorţeze pe motiv că
sunt stearpă, sau să-şi ia o a doua soţie, ca tatăl meu. O căsătorie nu este ratată fără copii?
în sfîrşit, mai este o problemă. De curînd am primit de la domnul Henri scrisoarea ce v-o anexez. Este
fratele unchiului colegei mele Berta, care i-a aranjat lui Francisc locul de institutor. Acest domn Henri lu-
crează la Ministerul de Finanţe şi pare să aibă o situaţie frumoasă. El voia chiar să vină ca să mă ia cu
maşina.
Am refuzat invitaţia. Dar el m-a invitat din nou. Ce să fac? Nu pot să fiu nepoliticoasă.
Răspundeţi-mi, vă rog.
70
71
Domnul Henri către Cecilia
Ministerul de Finanţe Y.....9 noiembrie
Mi-a vorbit colega dumneavoastră Berta. M-aş bucura să facem cunoştinţă, de aceea mi-aş permite să vin
la ora 17, aşteptîndu-vă la ieşirea de la şcoală. Voi fi în maşina mea.
Ingrid T. către Cecilia
B...., 18 noiembrie
Cît de bine te înţeleg, soră dragă! Aş putea să-ţi arăt scrisori din epoca logodnei mele, care exprimă
aceleaşi temeri şi îndoieli.
Dar dă-ţi seama, Cecilia, noi nu punem bărbaţilor o problemă uşoară. Pe de o parte vrem ca un bărbat să
fie tare şi chibzuit, şi nu sentimental - pe de altă parte să fie sensibil, tandru şi să aibă nevoie de noi. Care
bărbat poate să reunească în el aceste calităţi opuse?
îi voi scrie direct lui Francisc, dar nu-i cere să-ţi arate scrisoarea, dacă n-o va face el singur. Pentru tine
nu-i decît o singură atitudine de luat: trebuie să-i spui sincer, deschis, ce-ţi lipseşte. Cît timp poţi să te
comporţi astfel, căsătoria voastră nu este în pericol.
Dacă ne gîndim bine, nu se poate proba dragostea înainte de căsătorie. Aceasta din urmă nu se naşte numai
din dragoste. Inversul este de asemenea valabil. Dragostea se naşte din căsătorie, foarte lent. Vechiul
Testament povesteşte istoria lui Isaac şi Rebeca, şi spune: „Isaac a dus-o pe Rebeca în cortul mamei sale
Sara; a luat-o pe Rebeca, ea a fost soţia lui, şi el a iubit-o". Ei se căsătoriseră fără să se fi văzut înainte.
Dragostea a venit după aceea.
Majoritatea căminelor pe care le vezi în jurul tău s-au întemeiat în afara oricărei aventuri de dragoste. în
general, părerea fetelor nici măcar nu este cerută. Tu ştii singură că ele nu sunt toate nefericite. Adesea
dragostea se naşte după nuntă, ca un rod al căsătoriei.
Un hindus a spus odată unui european: „Voi vă căsătoriţi cu fata pe care o iubiţi. Noi iubim femeia cu care
ne-am căsătorit". Un alt hindus a utilizat o imagine şi mai izbitoare: „Noi punem o supă rece pe foc, şi ea
se încălzeşte încetul cu încetul. Voi puneţi o supă caldă pe o farfurie rece, şi ea se răceşte încetul cu
încetul".
Vezi tu însuţi în ce categorie sunt africanii!
îţi scriu toate acestea ca să nu supraestimezi experienţa dragostei. Ea are desigur importanţa ei, dar
dragostea atinge proporţiile perfecte în
căsătorie.
Nu numai că e mai bine, dar este chiar şi necesar să vă certaţi. Soţul meu ezită totdeauna să cunune o
pereche care încă nu s-au certat niciodată. Ceea ce este important nu sunt certurile, ci posibilitatea unei
împăcări. Aceasta este o artă care trebuie învăţată înaintea căsătoriei. Atît timp cît puteţi să vă iertaţi unul
pe altul, n-ai nici un motiv de teamă pentru căsnicia voastră.
Numai acela care nu ştie să găsească primul cuvînt de împăcare nu trebuie să se căsătorească. De altfel,
nici acela care este lipsit de umor n-ar trebui să se căsătorească. După o ceartă, prinde bine să poţi rîde cu
poftă de tine însuţi.
Cînd te-ai smuls din îmbrăţişarea lui Francisc, a reacţionat în tine gardul de spini care o protejează pe
frumoasa adormită din pădure. Multe fete care se dăruiesc prea devreme nu ating adevărata maturitate. De
aceea se spune de trei ori în Cîntarea cîntărilor 2:7: „Nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea!"
Această avertizare ar trebui să fie scrisă cu litere de foc deasupra intrării în căsnicie.
Poate că aşteptarea ar fi mai uşoară dacă nu v~aţi vedea zilnic. Fiecare întîlnire ar fi atunci mai încărcată
de sens. Aici nu există reguli. Trebuie să găsiţi o soluţie împreună.
Cît de bine înţeleg dorinţa ta de a cunoaşte fericirea maternităţii! Trebuie să ştii că sterilitatea vine în
majoritatea cazurilor ca urmare a unei boli venerice. De aceea, fecioarele au aproape toate şansele să devi-
nă mame. Dar certitudinea îţi va fi dată numai de Dumnezeu în căsătorie. Nu există altă cale, decît să
suporţi incertitudinea pînă în momentul căsătoriei, avînd credinţă în Dumnezeu.
Să nu crezi că o sarcină înaintea căsătoriei se poate compara cu fericirea profundă a maternităţii prin
căsătorie. O problemă e rezolvată: tu ştii că poţi să ai copii. Dar acum nu există un cămin care să
primească un asemenea copil, nici tată care să-1 ia în braţe. Cît timp tatăl n-a plătit dota, se iscă şi dispute
pentru a şti cui îi aparţine copilul. Ar trebui să părăseşti şcoala, dezaprobată de profesori şi luptînd cu
aluziile răutăcioase ale colegelor tale - cu ruşinea, sentimentul de vinovăţie, reproşurile şi pierderea
respectului de sine. Nu merită. Bilanţul e prea negativ. Sau poate crezi în sinea ta că o sarcină ar putea să
smulgă tatălui tău aprobarea pentru unirea voastră? Eu te rog, vă rog pe amîndoi: nu faceţi
72
73
aşa ceva. Nu vă înjosiţi copilul ca să servească drept mijloc de presiune, spre a vă atinge scopul.
Dumnezeu are o altă soluţie dacă ştiţi să aşteptaţi.
Adu în faţa lui Dumnezeu grijile tale pentru maternitate! Sterilitatea nu este un motiv valabil de divorţ.
Dacă la starea civilă căsătoria voastră va fi înregistrată ca monogamă, va fi ilegal pentru soţul tău să-şi ia o
a doua soţie.
O căsătorie creştină nu este în zadar, chiar dacă Dumnezeu nu vă dăruieşte copii. Este cu atît mai
semnificativ că se citează de patru ori acelaşi verset: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi
se va lipi de soţia sa, şi ei vor fi un singur trup" (Geneza 2:24; Matei 19:5; Mar-cu 10:7; Efeseni 5:31).
Este de remarcat că acest verset cheie, repetat de patru ori, nu vorbeşte de copii. Copiii sunt, potrivit
Bibliei, o binecu-vîntare suplimentară a lui Dumnezeu. Dar ei nu sunt singurul scop al căsătoriei.
Dragostea soţilor, unirea bărbatului şi femeii înaintea lui Dumnezeu sunt un scop şi o împlinire în sine.
Cu acest domn Henri fii prudentă. Scrisoarea lui nu-mi prevesteşte nimic bun. Povesteşte-i tot lui Francisc
pentru ca să nu se strecoare îndoiala între voi. Nu primi invitaţia în nici un caz şi cu nici o condiţie.
Ingrid T. către Francisc
B...., 19 noiembrie
Deoarece soţul meu este în călătorie şi nu poate să-ţi scrie, o fac eu astăzi în locul lui. Aş vrea să-ţi
vorbesc ca o soră.
Dumnezeu a pus în mîinile tale o comoară: dragostea Ceciliei. Aş vrea să te ajut ca să păstrezi bine această
comoară.
Dragostea nu este ca un obiect pe care îl pui în buzunar. Dragostea trebuie cîştigată totdeauna din nou.
înaintea căsătoriei noastre, logodnicul meu îmi scria odată rîndurile următoare:
„Cine iubeşte nu mai este singur. Fiinţa iubită este totdeauna prezentă. Acela care iubeşte nu mai vrea să
fie centrul propriei sale vieţi. El acceptă ca altcineva să ocupe acest loc. El se vede mai bogat şi mai
fericit. El se dăruieşte şi se eliberează. Ei este ca o mînă care se deschide pentru a primi. Acela care
iubeşte are curajul de a deveni un om care simte nevoia altcuiva".
Cecilia are nevoie înainte de toate de certitudinea că tu îi simţi nevoia. Cum poţi să-i dai această
siguranţă? Spune-i mereu că o iubeşti şi că
ai nevoie de ea. Ea nu se satură să te tot audă repetîndu-i lucrul acesta. Tu trebuie să ai curajul de a deveni
unul care simte nevoia altcuiva.
O fată este îngrijorată cînd un tînăr consideră că dragostea lui este evidentă, fără a-şi mai da osteneala ca
să-i spună că el o iubeşte.
Dragostea unei femei este diferită de dragostea maternă sau frăţească. Dragostea Ceciliei, ca să se exprime
din plin, trebuie să fie un răspuns la dragostea ta.
Pavel scrie comunităţii din Efes: „Bărbaţilor, iubiţi-vă soţiile aşa cum Şi-a iubit şi Cristos Biserica"
(Efeseni 5:25). Noi îl iubim pe Cris-tos pentru că El ne-a iubit mai întîi. Iubirea noastră este răspunsul la
iubirea Lui copleşitoare. Este curios că Pavel nu îndeamnă niciodată femeile să-şi iubească soţii...
Nu mă gîndesc numai la dragostea fizică. Luînd-o în braţe, sărutîn-d-o şi mîngîind-o, tu n-o poţi convinge
pe Cecilia de dragostea ta. Mîn-gîierile tale rămîn zadarnice şi chiar îi repugnă dacă nu sunt expresia
tandreţii tale pentru ea. Ea vrea să simtă că inima ta o caută pe a ei, că prin graţia corpului ei o iubeşti pe
ea însăşi.
Un tînăr este corpul lui. Corpul tău eşti tu. Dar o fată se simte îmbrăcată cu corpul ei. Cecilia simte că
fiinţa ei este mai mult decît doar corp. Ea vrea să fie iubită pentru ea însăşi şi nu pentru frumuseţea cor-
pului ei.
De aceea, mîngîierile tale sunt mai puţin importante decît comportarea ta generală. Dacă eşti amabil cu ea,
dacă o ajuţi să urce pe bicicletă, dacă îi deschizi uşa şi o laşi să treacă prima - acestea înseamnă pentru ea
mai mult ca un sărut. O femeie măritată de mult timp mi-a spus odată suspinînd: „Dacă soţul meu mi-ar
spune măcar o singură dată mulţumesc atunci cînd îi pregătesc un prînz bun!"
O fată se simte jignită dacă eşti mai amabil cu altcineva decît cu ea. Se gîndeşte atunci că tu o consideri ca
un bun pe care nu-1 mai poţi pierde şi pentru care nu mai ai nevoie să faci nici un efort.
Cînd ne-am întîlnit de curînd, după serviciul religios, tu ai fost politicos cu mine. Mi-ai prezentat-o cum se
cuvine pe Cecilia, dar în toată conversaţia nu i-ai îngăduit să plaseze şi ea un cuvînt. I-am dat un pachet cu
cărţi, destinate să o pregătească pentru căsătorie. Cînd am plecat, ea a dus pachetul...
Tu rîzi desigur gîndindu-te că acestea sunt amănunte fără importanţă. Pentru inima unei fete acestea sunt
însă lucruri importante. Pentru Cecilia, ele sunt amănunte esenţiale.
74
Nu fi zgîrcit la vorbă. Dă-i curaj să-ţi spună ce-i lipseşte. Ascult-o cu dragoste şi nu numai cu răbdare.
Este esenţial nu ca tu să fii fericit, ci ca s-o faci fericită; nu ca tu să fii înţeles, ci ca tu s-o înţelegi...
Cecilia către Ingrid T.
y...., 30 noiembrie
Ce m-a mîngîiat cel mai mult este că mi-aţi spus că aţi avut şi dumneavoastră îndoieli, spaime, pe scurt
teamă, la fel ca şi noi, ca mine. Albii ne fac să credem că viaţa lor conjugală este ideală şi fără probleme.
Şi în reviste citim că sunt multe divorţuri în Europa şi America; nu înţelegem cum merg împreună aceste
două lucruri.
Scrisoarea dumneavoastră m-a îmbărbătat cu atît mai mult. Simt că aş putea să vă spun totul. Scrisoarea
pentru tatăl meu este aproape terminată; este foarte lungă, plină cu tot ce aş vrea să-i spun dacă aş putea.
Dar nu pot, şi nici nu reuşesc să expediez această scrisoare.
Domnul Henri nu mă lasă în pace. Anexez o nouă scrisoare pe care am primit-o de la el. Aproape la
fiecare două zile primesc scrisori de acest fel, cu vorbe goale. S-ar zice că le copiază dintr-un roman ieftin.
Mulţumesc pentru sfatul bun pe care mi l-aţi dat. Am putut refuza invitaţia prin intermediul colegei mele
Berta. Prefer să nu-i scriu eu însumi. Nu vreau să existe o corespondenţă între el şi mine.
Domnul Henri către Cecilia
Y...., 19 noiembrie
Regret că n-aţi găsit timp pentru mine, căci dragostea mea pentru dumneavoastră creşte din zi în zi.
Sunteţi coroana sufletului meu. Sunteţi frumoasă ca licărirea lunii.
L-am rugat pe fratele meu să se ducă să-1 vadă pe tatăl dumneavoastră, în curînd voi aduce 50.000 franci
CFA tatălui dumneavoastră. A-ceastă sumă este un fleac pentru mine. Atunci nimic nu va mai putea
împiedica fericirea noastră.
Săptămîna viitoare se va organiza un banchet pentru personalul guvernamental. Vă invit să luaţi parte. Va
veni şi unchiul dumneavoastră.
Căsătorindu-vă cu mine veţi fi fericită. Puteţi avea servitori şi bani mulţi. Veţi trăi ca o albă. Nu vom
frecventa decît cercuri înalte.
Dar mai frumos decît toate, este dragostea, noaptea...
75
Y.....15 decembrie
Cecilia către Ingrid T.
Au trecut două săptămîni de ameţeală pentru mine. Aşteptam mereu o scrisoare de la dumneavoastră. Dar
ştiu că sunteţi singură cu copiii şi că aveţi multă treabă înainte de Crăciun.
Domnul Henri este cu maşina în fiecare zi la ieşirea de la şcoală. Ne urmăreşte cînd plecăm cu bicicleta.
Ne spionează ca să ştie unde mergem şi ce facem.
De curînd, el era la unchiul meu cînd am venit de la şcoală. Pe urmă a venit unchiul Bertei, acela care i-a
făcut rost lui Francisc de post. A-tunci am remarcat că totul fusese aranjat dinainte. Am mers la un
„cocktail". Sub acest nume, delegaţiile străine din lumea întreagă aduc „civilizaţia" în societatea noastră.
Unchiul meu, la care locuiesc, a venit şi el cu noi. Tinerele africane nu pot refuza să asculte atunci cînd
părinţii lor le ordonă ceva.
Eu nu am dansat. Dar nu l-am putut împiedica pe domnul Henri să mă aducă în maşină acasă. Mi-a spus
că a hotărît să mă ia în căsătorie. Mi-a spus toate acestea simplu, ca şi cum mi-ar fi făcut o mare favoare.
Nici măcar nu m-a întrebat ce părere am.
După aceea a vrut să mă sărute. Aşa cum ai muşca dintr-o banană. Mirosea a alcool. Eram scîrbită.
Are cu douăzeci de ani mai mult ca mine, o soţie şi doi copii. Mi-a spus că soţia nu este instruită, nu ştie
franţuzeşte şi nu vrea să locuiască la oraş. Dar de cînd el are un serviciu la stat, are nevoie de o soţie în
Y...., care să arate bine, să fie manierată şi să ştie cum să primească musafiri. De aceea m-a ales pe mine.
M-a făcut să înţeleg că putea plăti dota mea. Cred că el cîştigă de douăzeci de ori mai mult decît Francisc.
Vrea să meargă să-1 vadă pe tatăl meu şi să-i ducă rachiu şi cîteva lăzi cu bere. A şi cumpărat un radio
pentru tatăl meu şi o maşină de cusut pentru mama. M-a întrebat ce a-nume le-ar face plăcere fraţilor mei.
Eu nu răspundeam nimic. M-am simţit fericită că am reuşit să ies teaf ără din maşină. Dar am plîns toată
noaptea.
Banii! Un capital în femei! Săracii pot totdeauna să închirieze o fată pentru cîteva nopţi, o nefericită
pentru care nimeni n-a vrut, sau n-a putut să plătească dota.
Nu, eu m-am înşelat: banul nu ne conferă nici o valoare. El ne înjoseşte. El face din noi o marfă. El ne
reduce sau la prostituţie, sau ca să
76
fim a doua ori a treia soţie a unui om bogat. Acesta nu e un obicei onorabil. Nu e vorba de o răsplată a
părinţilor. Acesta este comerţ cu fete.
Dacă tatăl meu acceptă banii domnului Henri, sunt pierdută. Atunci mă voi trezi căsătorită cu el. Voi fi
firma domnului Henri. Sensul căsătoriei: soţia îşi „reprezintă" soţul.
Desigur ca i-am povestit totul lui Francisc. Dacă soţul dumneavoastră n-ar fi fost plecat în călătorie,
Francisc i-ar fi scris. Este aşa de abătut şi se simte atît de umilit, încît îl iubesc şi mai mult.
Dar cum să ieşim din situaţia aceasta?
Francisc crede că dacă tatăl meu acceptă banii şi cadourile, nu ne ră-mîne decît o soluţie: să fugim.
Ce ziceţi? Am nevoie de un răspuns neîntîrziat.
„Cine crede, nu fuge..." - Da, dar nu este tot o fugă să te laşi căsătorită cu forţa, să abandonezi lupta, să
renunţi la dragoste...?
Francisc şi Cecilia către Waîter şi Ingrid T.
21 decembrie
Este prima scrisoare pe care o scriem împreună. Ne adresăm dumneavoastră la amîndoi.
Am fugit. Răspunsul la scrisoarea din 15 decembrie nu ne-a mai găsit la Y... Ne gîndim că ne sfătuiaţi să
renunţăm la fugă. Sperăm totuşi că ne înţelegeţi.
Ştiam cu siguranţă că tatăl Ceciliei acceptase cei 50.000 franci CFA ai domnului Henri. Fuga era singura
noastră şansă.
Am luat hotărîrea împreună şi vrem să tragem împreună consecinţele, oricît de grave ar putea ele să fie.
Faptul că se apropie vacanţa şcolară a uşurat pregătirile de plecare: ele au putut fi făcute fără să trezească
bănuieli.
Ne-aţi scris odată că ziua nunţii este aceea a naşterii căsătoriei. Spuneaţi: „O naştere prematură este
periculoasă".
Dar nu există şi naşteri după termen? Nu sunt ele şi mai periculoase? Medicul trebuie atunci să intervină şi
să facă o cezariană. El taie pînte-cele mamei pentru a elibera copilul şi a-i salva viaţa.
Fuga noastră este ca o cezariană.
Nu ştim cum vom rezista, nici unde vom merge să trăim, nici din ce. Ştim doar un singur lucru: că suntem
acum soţ şi soţie. Ne-am lăsat tatăl şi mama şi ne-am lipit unul de altul pentru a deveni un singur trup.
77
Geneza 2:24 s-a împlinit. Nu avem nevoie de bani, nici de ofiţer de stare civilă, nici chiar de pastor. Nu
avem nevoie nici de tradiţie, nici de stat, nici de Biserică. Nu avem nevoie nici de petrecere, nici de
cîntări. Nu avem nevoie decît de Dumnezeu. El nu ne va părăsi. Toţi ceilalţi ne-au
părăsit.
Vechile obicieuri nu garantează căsătoria. Ele o calcă în picioare. Ele îngăduie furtul unei soţii prin
mijlocirea unui cec de bancă. Asigurările sociale susţin fetele-mamă şi copiii fără tată. Perechile de
logodnici nu se aleg cu nimic. Biserica ne sfătuieşte să aşteptăm, dar ea nu ne ajută cînd ne conformăm
cerinţelor ei. Nu ne ajută nici cînd fugim. Nici un pastor n-ar îndrăzni să ne primească.
Chiar şi dumneavoastră aţi lăsat ultimele noastre scrisori fără răspuns. Nu vă facem nici un reproş. Vă
cerem doar să nu ne condamnaţi. Noi am vrea să continuăm a fi copiii dumneavoastră.
Cecilia e bolnavă, în pat. în noaptea fugii noastre a răcit, în cursul lungului nostru marş. Ea vă trimite toate
gîndurile bune, mai ales copiilor dumneavoastră.
Nu spunem nimănui unde suntem, nici dumneavoastră. De aceea nu ne puteţi scrie. Numai un lucru puteţi
să faceţi: să vă rugaţi pentru noi.
Contăm pe mijlocirea dumneavoastră.
Walter Trobisch către cititor
în cursul vieţii noastre, Dumnezeu ne conduce de mai multe ori prin impasuri în faţa cărora noi, ca fiinţe
omeneşti, ne găsim la capătul puterilor. Pentru Francisc şi Cecilia, acest impas era dota. Pentru altul, acest
impas poate să aibă nume diferite: clasa socială, lipsa de locuinţă, bariere politice sau confesionale.
Oricare ar fi acest impas, esenţialul este comportarea noastră faţă de el.
Am fost tulburat cînd, la întoarcerea din călătorie, am găsit această scrisoare, căci ea m-a făcut conştient
de propria mea neglijenţă. Oare de ce nu am amînat eu această călătorie pentru mai tîrziu? De ce nu mi-am
dat niciodată osteneala sa-1 găsesc pe tatăl Ceciliei, ca să discut personal cu el? Chiar şi soţia mea se
întreabă cum se face că ultima scrisoarea a Ceciliei a rămas atîta timp fără răspuns. E ca şi cum am fi
telegrafiat din avion, în loc să-i fi luat pe aceşti doi tineri de mînă ca să mergem cu ei.
78
79
Mulţi cititori se vor întreba de ce au fugit cei doi în junglă şi de ce nu s-a găsit nimeni care să-i
primească şi să-i protejeze. Dar sunt convins că Francisc are dreptate. în Africa nimeni nu
îndrăzneşte cu uşurinţă să se opună grupului şi să rişte un conflict cu totalitatea tribului din cauza
a doi oameni. Este limpede că ei nu voiau să mă pună într-o situaţie dificilă. De fapt, o asemenea
fugă nu este un lucru chiar aşa de rar în Africa actuală. Numeroase perechi sunt forţate să
procedeze aşa, mai mult sau mai puţin cu conştiinţa încărcată. Dar lucrul acesta nu este în nici un
caz o soluţie.
Calea celor doi fugari a fost plină de greutăţi. Răceala Ceciliei s-a transformat într-o pneumonie.
în această stare, după propria ei dorinţă, a fost transportată în satul ei. Francisc a venit să mă
caute, şi am petrecut o săptămînă de neuitat la căpătîiul ei. în acele zile ne temeam pentru viaţa ei.
Tatăl Ceciliei nu a rămas nesimţitor. Eventualitatea ivită de a-şi pierde fiica ce putea să moară i-a
modificat cu totul criteriile de judecată. în împrejurări mişcătoare, el a sfîrşit prin a-şi da
consimţămîntul la căsătorie. Cei doi tineri sunt astăzi căsătoriţi oficial şi duc o viaţă comună, cu
toate că ea rămîne încă dificilă. S-au împăcat cu pastorul Amos.
Scrisoarea următoare, pe care aş vrea s-o citez în încheiere, a contribuit nu în mică măsură la
această evoluţie. Este vorba de scrisoarea Ceciliei către tatăl ei, despre care am amintit mai
înainte.
în timpul bolii Ceciiiei, Francisc a descoperit ciorna acestei scrisori, pe care Cecilia voia să o
scrie tatălui ei. Nu erau decît unele idei aruncate pe hîrtie, rareori o frază întreagă. Mai erau
numeroase corecturi, pasaje întregi tăiate, transformate, altfel formulate: o mărturie mişcătoare a
muncii depuse ca să o scrie; lupta unui suflet nobil pentru a găsi calea spre inima şi înţelegerea
unui tată.
Am adunat totul ca într-un mozaic, aranjînd şi completînd scrisoarea, spre a o face să ajungă la
tatăl Ceciliei.
Dragă tată,
Nu Ji-am scris niciodată o scrisoare. îmi este foarte greu să o fac acum. îmi este şi mai greu să-ţi
vorbesc. Din acest motiv, te rog să citeşti aceste rînduri ca şi cum ţi-aş vorbi.
Aş dori ca toate fetele africane să mă imite şi să se avînte spre taţii lor, să facă ce n-au îndrăznit
pînă acum: să-şi deschidă inimile. Sunt

convinsă că dacă ele găsesc cuvintele, spun aceleaşi lucruri pe care încerc să le rostesc eu acum.
Vreau să-ţi explic de ce îl iubesc eu pe Francisc.
Fotografia lui care îmi place cel mai mult este aceea în care el întinde mîna. Eu pot conta pe
această mînă. Mi-1 închipui pe Francisc mergînd la cîţiva paşi de mine, oprindu-se uneori ca să-
mi întindă mîna şi să mă ajute să trec greutăţile. Atunci pot să mă apropii de el, şi lucrul
acesta mă întăreşte.
El ştie să mă întărească într-un fel unic, şi eu pot să-i răspund. Pot să-i prind mîna, pentru că nu-
mi este teamă atunci cînd el o întinde spre mine. El nu se gîndeşte să profite de forţa lui. De
aceea, el nu mă umileşte. Totuşi, cînd caut o protecţie, un sprijin, el mă face să simt că el este cel
mai tare. Lîngă el îmi place să fiu slabă, pentru că el nu-şi bate joc de slăbiciunea mea.
Dar şi el are nevoie de mine, şi nu-i este ruşine să mi-o arate. Cu toate că el este tare şi bărbat
poate fi şi el neajutorat ca un copil. Mîna lui puternică poate deveni o mînă deschisă şi
primitoare. în acel moment, nimic nu e mai important pentru mine decît să-mi pun mîna într-a lui.
Iată ce voiam să-ţi spun cînd au zis: „îl iubesc pe Francisc". Ştiu că mă consideri ca pe o
jumătate-albă atunci cînd îţi scriu asemenea lucruri. îmi reproşezi că dispreţuiesc obiceiurile
noastre africane pentru că vreau să iau în căsătorie pe cel care îl iubesc şi nu pe omul care ar plăti
ca să se căsătorească cu mine.
Dar dota nu este un obicei exclusiv african. El exista şi în Europa, şi chiar şi în Israel. Dar
pretutindeni unde oamenii s-au întors la Cristos, acest obicei a devenit inutil şi a dispărut. Nu îţi
scriu ca o africană europenizată, ci ca o creştină africană.
Fiind creştină, cred că Dumnezeu m-a creat. Numai Lui îi datorez viaţa mea. Nici un tată de pe
pămînt n-a plătit niciodată nimic lui Dumnezeu pentru fiica lui. Şi din acest motiv nici un tată de
pe pămînt nu are dreptul să realizeze un cîştig prin fiica lui.
Fiind creştină, cred că Isus Cristos a murit pentru mine. El este acela care a plătit singurul preţ
care se poate plăti pentru mine: Sîngele Lui. Orice alt preţ ar fi preţul unei sclave.
Fiind creştină, cred că Spiritul Sfînt mă călăuzeşte şi mă conduce. Dar El nu mă poate călăuzi
dacă nu pot alege liber.
Pentru că eu l-am ales pe Francisc în mod liber, îi voi rămîne fidelă. Crezi tu oare că dota poate să
împiedice o femeie să-şi părăsească soţul?
80
Am o prietenă al cărui tată a primit 400.000 franci CFA cînd a măritat-o. Ea şi-a spus: „Dacă
corpul meu valorează o sumă aşa de mare, atunci aş putea şi eu să profit". A început să se dea
altor bărbaţi pentru bani. Iată, dacă dota este un lucru rezonabil, atunci la fel este şi prostituţia.
Sau crezi tu că Francisc s-ar purta mai bine cu mine dacă ar plăti pentru a mă avea? Dacă acesta
ar fi motivul pentru care m-ar respecta, atunci n-aş vrea să-1 iau în căsătorie. Căci în acest caz nu
aş fi decît un obiect pentru el. Dar eu sunt o fiinţă omenească.
Este greşit să spui că banii o fac pe soţie mai supusă şi pe soţ mai fidel, în cel mai bun caz, banul
este un lanţ care trebuie să servească acolo unde nu este dragoste. Dar un lanţ poate fi rupt. Pe
cînd dragostea care a ales liber este o legătură indestructibilă.
Dragă tată, te rog să nu te gîndeşti că suntem nerecunoscători faţă de tine. Noi te iubim din toată
inima. Ne dăm bine seama de sacrificiile pe care le-ai făcut pentru noi, mai ales în timpul şcolii
mele. Noi cunoaştem greutăţile tale financiare şi nu vrem să te părăsim.
Nu-ţi cerem decît un singur lucru: Lasă-ne să începem fără datorii. Dă-ne voie să ne facem
căminul nostru. Numai aşa vom putea într-adevăr să te ajutăm, să-ţi aducem dovada recunoştinţei
noastre.
Francisc mi-a propus să-i primim la noi pe cei trei fraţi ai mei cînd vor merge la şcoală aici în Y.
Nu este lucrul acesta o mai mare dovadă de dragoste a lui pentru mine decît dacă ţi-ar fi dat acum
banii pe care nici nu-i are?
Dragă tată, dă-ne o şansă, lasă-ne să începem...