George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n.

4/16
septembrie 1881, Bacău, România[1] – d. 22
mai1957,[2][1][3] București, România[4][1]) a fost un scriitor român
format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de
versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite
influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut
ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă,
mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist
român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Cuprins

 1Biografie
 1.1Copilăria
 1.2Studiile
 1.3Perioada interbelică
 1.4După război
 2Opera

 2.1Volume antume
 2.2Ediții postume (selectiv)
 3Premii și distincții
 4Note
 5Bibliografie critică selectivă
 6Legături externe
 7Fragmente audio si citate

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilăria[modificare | modificare sursă]

George Andone Vasiliu s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și a
Zoei Vasiliu pe actuala stradă G. Bacovia nr. 13 în Bacău. Copilul în vârsta de
doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează
clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară
Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna
iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna
rămâne închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul
bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va
inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din liceu și
atmosfera cam rece îi inspiră un alt poem celebru, "Liceu". În 1898 își pune pe
note câteva poezii precum și altele de Mihai Eminescu și Ștefan Petică. Vădește
mare talent la desen. Se dovedește foarte bun executant la vioară și la alte
instrumente din orchestra școlii, pe care o și dirijează. Se evidențiază la
gimnastică. În 1899 obține premiul I pe țară la concursul Tinerimii
române pentru "desen artistic de pe natură". Îi apare în Literatorul din 30
martie poezia Și toate, scrisă cu un an înainte, semnată V. George.

Studiile[modificare | modificare sursă]

George Bacovia - Bust de Milița Petrașcu

În 1900 se înscrie la Școala Militară din Iași, de unde se retrage în al doilea

semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va
finisa totuși abia în 1902. În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului
Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Scrie poezia "Liceu", ca răspuns la
un chestionar adresat de minister absolvenților din acel an, în vederea
reformei învățământului inițiată de Spiru Haret. Se înscrie la Facultatea de
Drept din București. Citește într-una din ședințele salonului literar al
lui Macedonski poezia Plumb, care produce o puternică impresie.
Citește în 1904 la cenaclul lui Macedonski Nervi de toamnă, obținând același
succes. Colaborează la revista Arta de la Iași. Se retrage de la Facultatea de
Drept din București. Se stabilește în 1905 În București, împreună cu fratele
său Eugen. Un an mai târziu în 1906 se reîntoarce la Bacău, stabilindu-se în
locuința din strada Liceului.Scrie poezia Lacustră. În 1907 se înscrie la
Facultatea de Drept din Iași și reîncepe cu anul I. Rămâne la Iași și anul
următor. Colaborează la revista lui I.M. Rașcu Versuri, mai târziu Versuri și
proză.Între 1909-1910 merge la Iași numai în perioada examenelor, restul
timpului locuind la Bacău iar în 1911 obține diploma de licență în drept și se
înscrie în baroul din Bacău. Plătește zece ani cotizație, dar nu profesează.
Colaborează la Românul literar al lui Caion în 1912. Suplinitor la Școala
Primară din Bacău și la Călugara, suburbie a Bacăului. Colaborează la Flacăra.
Copist la Prefectura din Bacău. Din 1913 devine ajutor contabil la aceeași
prefectură dar se îmbolnăvește și demisionează.

Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din București. Publică în
suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb. În 1915
editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză,
recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relațiile de prietenie
cu Alexandru Macedonski.

Casa Bacovia din București, astăzi muzeu

În 1916 devine copist la Direcția învățământului secundar și superior din

Ministerul Instrucțiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul
războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcției sale în evacuare la Iași.
În perioada 1917-1919 e funcționar în București. În 1920 devine șef de birou
clasa a III-a în Ministerul Muncii. În 1921 este avansat șef de birou clasa a I-a
în același minister. Se îmbolnăvește de plămâni și demisionează. Un an mai
târziu se reîntoarce la Bacău.
În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediția a II-a a volumului Plumb. Este numit
suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din Bacău.În
1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipărește pe
cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene. Îi apare și volumul Bucăți de
noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcționează ca
profesor suplinitor de desen și caligrafie la Școala comercială de băieți din
Bacău.

Masa de lucru a poetului

În 1928 se căsătorește cu Agatha Grigorescu și se stabilește la București, unde

soția sa era profesoară. În 1929 retipărește volumele Plumb și Scântei
galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora. Reapare sub conducerea sa
revista Orizonturi noi. În 1930 este numit referent la Direcția Educației
Poporului. Îi apare volumul Cu voi.... Din noiembrie 1930 până în octombrie
1933, locuiește în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naște unicul fiu, Gabriel,
iar în 1932 Societatea Scriitorilor îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.
Din 1933 se stabilește cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârșitul
vieții. În 1934 i se tipărește volumul antologic Poezii. În 1936 publică
volumul Comedii în fond. În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la
2000 lei lunar. Se înființează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obține o
pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care
reunește toate scrierile sale publicate anterior.

După război[modificare | modificare sursă]

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor și Petrolului. Este editat în
1946 volumul Stanțe burgheze, pentru care va fi criticat de autoritățile
comuniste. Este pus la index, dar la mijlocul anilor '50 este repus în circulație.
E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l și angajează. În 1956 i se
 publică volumul Poezii. Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuința sa din
București (cart. Giurgiului).

Opera[modificare | modificare sursă]

Muzeul Bacovia din Bacău

Despre George Bacovia s-a spus inițial că e un poet simbolist, dar criticii au
remarcat ulterior că își depășește epoca, aparținând poeziei române moderne.
Dacă în primul său volum, Plumb, publicat în 1916, imediat după ce carnagiul
din Primul Război Mondialse dezlănțuise, influența poeziei simboliste era foarte
vizibilă, abia din volumele următoare, în Scântei galbene sau Comedii în fond,
Bacovia descoperă rețeta poeziei moderne, apropiată de proza poetică. Criticii
interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o
bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică
insuficientă. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată
curentelor de gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M.
Petroveanu), cu anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul,
dicteul automat, imagismul sau chiar expresionismuldar și cu școli filozofice
cum ar fi existențialismul (Ion Caraion) etc.

Volume antume[modificare | modificare sursă]

 Plumb, București, 1916

 Scîntei galbene, Bacău, 1926
 Bucăți de noapte, București, 1926
 Poezii, București, 1929
 Cu voi..., București, 1930
 Poezii, prefață de Adrian Maniu, București, 1934
 Comedii în fond, București, 1936
 Opere, București, 1944
 Stanțe burgheze, București, 1946
 Poezii, București, 1956 (ediție revăzută și adăugită de autor, 1957)