Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d.

4 ianuarie 1954, Craiova) a

fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt
„Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul
pedepsit”.

Cuprins

 1Date biografice
 2Distincții
 3Volume de versuri
 4Volume pentru copii (versuri și proză)
 5Traduceri
 6Legături externe

Date biografice[modificare | modificare sursă]

S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade.
În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de
îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus
la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca
guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura
clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț.
Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma.
În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la
îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a
fost.[1] Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele
sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost
arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a
adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul
„Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri
libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui
Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din
Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut
 contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de
funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de
aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin
achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu,
C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au
colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil
Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă
pentru copii și tineret Prietenul Copiilor(1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

Distincții[modificare | modificare sursă]

 Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru

volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere(1908), apoi pentru
volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
 Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui
motan (1924)
 Premiul Internațional „Femina” (1924)
 Premiul Național pentru Literatură (1938)
 Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler
clasa a II-a din partea regelui Carol al II-leapentru merite literare.

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

 Versuri (1906)
 Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
 Traduceri libere (1908)
 Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
 Șoaptele amurgului (1920)
 Poezii alese (1924)
 Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
 Poezii (1937)

Volume pentru copii (versuri