Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n.

21
mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitorromân, cunoscut
pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub
influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară,
reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între
altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii
Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre
autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi
provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid
S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria
literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație,
pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza.
Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română. După o altă
ipoteză, numele poate veni de la numele bonei (Ergézi Rozália) care de fapt ar
fi adevărata mamă.[3]

Cuprins

 1Biografie
 1.1Primii ani
 2Perioada anilor 1910
 3Interbelicul
 4Interdicții și reabilitări
 5Publicistul
 6Desenatorul
 7Premii și distincții
 8Opere
 9Fragmente audio
 10Note
 11Bibliografie

 11.1Selecție din bibliografia critică

 12Legături externe

Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[4],
numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei
Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache
Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între
1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe
cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza
situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.
Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga
Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, poezia „Tatăl meu”, semnată I.N.
Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski îl va cunoaste pe Grigore Pisculescu
(Gala Galaction), cu care va rămâne prieten apropiat. Între 1897 și 1899
publică versuri și poeme în proză la „Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care
le semnează pentru prima oară cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe
studiile și se angajează, în urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica
de zahăr Chitila.
Tudor Arghezi a debutat în anul 1896, publicând versuri în revista Liga
Ortodoxă, condusă de Alexandru Macedonski cu pseudonimul „Ion Theo”. La
scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet:
"Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o
cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai
strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile
de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și in
străinătate, ca o culme a poeticii și a artei."[5]
A fost un admirator al simbolismului și a altor curente aparținătoare (cum ar
fi Secesiunea vieneză) polemizând în articolele vremii cu George Panu de
la Junimea' asupra atitudinii critice a celui din urmă privind Literatura
modernistă.[6] La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru
ani, până în anul 1904. În 1904, a publicat împreună cu Vasile Demetrius o
revistă proprie, Linia Dreaptă, care a încetat să mai apară după doar cinci
numere.[7]Arghezi, Gala Galaction și Demetrius au fost legați printr-o strânsă
prietenie, cum reiese din mărturisirea fiicei lui Demetrius, artista și
nuvelista Lucia Demetrius.[8]
În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de
călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A
recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un
înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a
parodiat cu sarcasm lumea monahală.
În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate, deoarece
la 30 ianuarie 1905 Constanța Zissu a dat naștere lui Eli Lotar, primul copil
al lui Tudor Arghezi. Mama copilului, profesoară, a fost nevoită să-și ascundă
maternitatea și să-și lase fiul la Paris, în grija unei doici. Îngrijorat, Arghezi s-a
hotărât să plece la Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a mutat la Fribourg,
unde a scris poezii și a participat la cursurile Universității Fribourg, dar nu a
fost mulțumit de puternicul accent catolic al acesteia. S-a mutat la Geneva,
unde a scris poezii, a asistat la cursurile Universității și, ca să-și câstige
existența, a lucrat în atelierul unui bijutier.[9]
În acel timp, datorită criticismului său referitor la represiunea mișcării
țărănești, a fost ținut sub supraveghere de autoritățile elvețiene.
În 1909 a vizitat Italia.

Perioada anilor 1910

Timbru din 1980 reprezentându-l pe Tudor Arghezi

S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața

Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața
Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat
într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri,
pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în
cercurile teatrale, politice și literare ale vremii.[10] Cocea a contribuit la
succesul lui Arghezi, publicând unul din primele poeme ale poetului, Rugă de
seară.[11]
În această perioadă, Arghezi a devenit un critic de artă valoros și a luat
apărarea pictorului Ștefan Luchian care suferea de scleroză multiplă și era
acuzat de fraudă (din cauza suspiciunii că nu ar mai putea picta, dar ar
permite ca lucrările altora să fie semnate cu numele său)[12]
Era prezent cu regularitate la Kübler Café din București unde s-a format un
cerc de artiști și intelectuali boemi care îi includea pe scriitorii Ion
Minulescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor Eftimiu, Mihail
Sorbul și Corneliu Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser, Alexandru
Satmari, Jean Alexandru Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și pe
colecționarul de artă Krikor Zambaccian.[13] Conform lui Zambaccian,
Arghezi a putut fi văzut mai rar la celălalt loc de întâlnire, Casa Capșa.[13] În
acea perioadă era și un asociat al omului politic și colecționarului de
artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua parte în mod regulat, împreună cu
Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat
de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul Cișmigiu.[14] A scris și un poem
dedicat lui Bogdan-Pitești.[14]

Interbelicul

Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani

După izbucnirea primului război mondial, Arghezi a scris articole împotriva

taberei politice conduse de partidul național liberalși de grupul de susținători ai
lui Take Ionescu, care doreau ca România să intre în război alături de
puterile Antantei (ca o încercare de a cuceri Transilvania de
la Austro-Ungaria); a fost un susținător al unirii Basarabiei Vechiul Regat și
detesta alianța implicită cu Rusia Imperială.[15]
În timpul realizării României Mari mai exact în perioada 1918 - 1919 e
închis un an, împreună cu 11 ziariști și scriitori (între care și Ioan Slavici), la
penitenciarul Văcărești, acuzat de trădare, deoarece colaborase cu autoritățile
germane de ocupație. In 1927 apare cu mare întârziere prima sa carte de
poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai târziu tot sub direcția sa, apare ziarul
"Bilete de papagal". După această dată, Tudor Arghezi va publica mai multe
volume de versuri, romane, nenumărate articole. Va impune în literatura
română ca specie literară tableta. În 1929 publică prima sa carte de proza,
"Icoane de lemn". În 1931va publica placheta de versuri "Flori de mucigai"
legată, ca și "Poarta neagră", de anii de detenție. Tot acum, pentru copii,
publică volumul în proza "Cartea cu jucării", inaugurând o direcție secundară
în creația scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele știute de școlari:
"Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare", "Prisaca", "Zdreanță"
s.a. Manualele școlare cuprind multe creații ale sale destinate copiilor din toată
lumea. În 1934 publică romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principală
fiind dragostea materna și devotamentul filial. Continuă să scrie poeme și
în 1935publică volumul "Versuri de seară". În 1936 apare "Cimitirul
Buna-Vestire", roman, dar care poartă subtitlul "poem". În 1942 vede lumina
tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem în proză. În 1943, sub
genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informația zilei") publică îndeosebi
pamflete usturătoare, pentru care e cercetat de poliție. La 30 septembrie,
apare pamfletul "Baroane", în care îl atacă pe ambasadorul german Manfred
von Killinger[16]. Ziarul e imediat confiscat, scriitorul e închis la București și în
lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un an mai târziu.

Interdicții și reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în patru episoade consecutive, celebrul
articol al lui Sorin Toma, fiul poetului proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia
putrefacției sau putrefacția poeziei", în care, printre altele, acuzînd
pestilențialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancționează un "urât
mirositor vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă amenințare cu moartea.
Scriitorul va fi interzis imediat după publicarea acestuia și se retrage din viața
publică în căsuța lui de la Mărțișor unde ar fi supraviețuit, după cum afirma,
din vânzarea cireșelor.
În perioada 1952 - 1967 poetul a fost „reabilitat” treptat, la sugestia lui
Gheorghe Gheorghiu Dej. Tudor Arghezi este distins cu premii și titluri, ales
membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de ani
și deputat în Mare Adunare Națională.[17] S-a bucurat de mari avantaje în
regimul comunist, ca și Mihail Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și scriind
poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare
omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin București". În 1967,
poetul moare, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina
casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu,
fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski,
sub semănătura Ion Theo. Până în 1910 - când a început să conducă sau să
editeze el însuși reviste și ziare cum sunt: "Cronica", "Cuget românesc",
"Națiunea", "Bilete de papagal" - publică la mai multe periodice ale vremii:
"Revista modernă", "Viața nouă", "Facla", "Viața românească" și altele.

Desenatorul
La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost custodele unei săli de expoziții
a societății „Ileana” (Societatea pentru dezvoltarea artelor în România,
inițiată de câțiva pictori, printre care Constantin Artachino, Nicolae
Vermont și Ștefan Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în mediul pictorilor și
pasionat de desen, Arghezi a schițat în peniță peisaje și portrete de o calitate
care i-ar fi prevestit un destin de artist în toată regula. Poetul a mărturisit că
opțiunea pentru scris a fost dictată doar de lipsa mijloacelor pentru a-și
procura un atelier, șevalete, pânze, vopseluri. La Editura Universității de Vest
„Vasile Goldiș” din Arad a apărut un elegant album cuprinzând 80 de desene
și fragmente de manuscrise din tinerețea lui Arghezi. Multe din desene datează
din perioada 1905- 1910, când Arghezi a stat în Elveția.[18]

Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în literatură primește prima oară în 1936,
la egalitate cu George Bacovia și a doua oară în anul 1946, Premiul Național
de Poezie. În anul 1955 este ales membru al Academiei Române, este distins
 cu numeroase titluri și premii, iar în anul 1965 primește Premiul
Internațional Johann Gottfried von Herder.
A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca
„poet național”.
În 1965 a fost nominalizat [19] la Premiul Nobel pentru Literatură.
Nominalizarea a venit din partea filologului italian Angelo Monteverdi.
Literatura română
Opere
Pe categorii
 Cuvinte potrivite, poezii, Istoria literaturii române
1927
Evul mediu
 Icoana de lemn, tablete,
Secolul 16 - Secolul 17
1929 Secolul 18 - Secolul 19
 Poarta neagră, tablete, Secolul 20 - Contemporană

1930 Curente în literatura română

 Flori de mucigai, poezii, Umanism - Clasicism

1931 Romantism - Realism

 Cartea cu jucării, poezii, Parnasianism - Simbolism

Naturalism - Modernism
1931
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
 Tablete din Țara de Kuty,
Suprarealism - Proletcultism
povestiri swiftiene, 1933
Neomodernism - Postmodernism
 Ochii Maicii Domnului, 1934 Scriitori români
 Cărticica de seară, poezii,
Listă de autori de limbă română
1935
Scriitori după genuri abordate
 Cimitirul Buna-Vestire, Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)

roman parabolic, 1934 Poeți - Eseiști

 Versuri, 1936 Nuveliști - Proză scurtă

Literatură pentru copii
 Ce-ai cu mine vântule?,
Portal România
1937
 Lina, roman, 1942 Portal Literatură

 Eminescu, studiu critic, Proiectul literatură

1943
v • d • m
 Versuri alese, 1946
 Bilete de papagal, 1946
 Una sută una poeme, 1947
 Prisaca, 1948, poeme pentru copii
 1907-Peizaje, 1955
 Pagini din trecut, publicistică, 1955
 Cântare omului, 1955
 Frunze, 1961
 Poeme noi, 1963
 Cadențe, 1964
 Silabe, 1965
 Răzlețe, 1965
 Versuri lungi, 1965
 Ritmuri, 1966
 Litanii, 1967
 Noaptea, 1967
 O Furnică
 Testament