Botezul Domnului

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Dreptmăritori creştini,

A sosit sărbătoarea cea mare şi sfântă a Bobotezei, când iarăşi Îl vedem pe

Iisus, Fiul lui Dumnezeu, intrând în apele Iordanului şi primind botezul de la
Înaintemergătorul Său, Ioan. Cerurile se deschid şi Sfântul Duh coboară în
chip de porumbel peste Fiul Tatălui ceresc.

Prin botezul Său, Mântuitorul ne-a descoperit Taina Sfintei Treimi şi ne-a dat
pildă să ne botezăm. Vorbind despre Sfânta Treime, despre Iordan şi despre
apă, ne gândim, fireşte, la Botezul nostru propriu, prin care am devenit
mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, ale Bisericii şi cetăţeni ai
Împărăţiei Cerurilor.

De aceea, este potrivit astăzi să ne gandim la numele de creştin, pentru a ne

strădui să cinstim acest nume, până la ultima noastră suflare.

Iubiţi credincioşi,

În primele veacuri, numele de creştin era asociat acelor oameni care erau
despărţiţi de restul societăţii, care erau stăpâniţi de dragoste şi bunătate şi
care erau gata să se sacrifice pentru nevoile altora. Deci, numele de creştin
era sinonim cu virtutea.

Martirii şi oamenii duhovniceşti erau mândri să moară pentru acel nume.

Niciodată lor nu le-a trecut prin minte gândul de a se lepăda de Domnul. Mai
degrabă, ar fi preferat să devină hrană leilor flămânzi decât să renunţe la
Hristos, Care i-a iubit şi Şi-a dat viaţa pentru ei. Adesea, ultimele lor cuvinte,
înainte de a fi aruncaţi în arenă, erau: „Noi suntem creştini!”.

Într-adevăr, primii creştini Îl iubeau pe Hristos cu un devotament dus până la

jertfirea propriei lor vieţi, atunci când aceasta li se cerea. Vorbind despre
creştin şi creştinism, este potrivit să ne întrebăm dacă înţelegem sensul
adevărat şi profund al acestor cuvinte.

Ce minunat este să înţelegem îndatoririle, dar şi privilegiile celui ce poartă

acest nume maret. Oare ce sacrificii am făcut noi ca să ne potrivim viaţa cu
numele lui Hristos? Oare, înţelegem noi cuvintele Sfântului Grigorie de
Nyssa, care zice: „Nu există şi nu a existat o cinste mai mare decât aceea
cuprinsă în numele de creştin!”. Oare, am făcut ceva în mod personal pentru
ca mesajul creştin să ajungă la alţii?

Să-l amintim doar pe Sfântul Calistrat din Cartagina, care era ostaş la Roma,
în timpul împăratului Diocleţian (†305). Mărturisind în public că este creştin,
a fost chinuit până la sânge, târât prin cioburi ascuţite şi aruncat în mare. Dar,
din toate a scăpat nevătămat. Aruncat în închisoare, a vestit confraţilor săi de
suferinţă Evanghelia lui Hristos. Scos de acolo şi dus la judecată, trecând pe
lângă un templu păgân, s-a rugat şi toţi idolii au căzut la pământ şi s-au
sfărâmat. Prin credinţa şi răbdarea sa, prin exemplul său strălucit, a atras la
credinţa creştină peste 200 de slujitori împărăteşti. Toţi aceştia Lau mărturisit
pe Hristos şi lor, dimpreună cu Calistrat, li s-au tăiat capetele, cinstind astfel
numele de creştin.

Creştinii botezaţi care nu trăiesc viaţa după poruncile Evangheliei sunt

vânzători ai Domnului, profitând doar de numele lui Hristos. Pe Golgota
acestui început de mileniu, Mântuitorul nostru este trădat de toţi aceia care nu
sunt credincioşi faţă de angajamentele propriului Botez, de aceia care se lasă
conduşi de Satana şi devin victime ale tuturor amăgirilor sale uşuratice.
Hristos este răstignit astăzi de creştinii care merg pe căile răului, ale plăcerii,
ale egoismului, ale mândriei, ale urii şi ale nelegiuirii. Sfântul Ioan Iacob de
la Iordan socoteşte că, prin faptele rele şi ruşinoase, Îl răstignim necontenit
pe Hristos şi-I prelungim agonia. Nu poţi pretinde că faci parte din Biserica
creştină dacă viaţa ta este păgânească. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează:
„Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici
malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici
batjocoritorii, nici răpitorii, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.
6, 9-10). Nu! Căci nu este de ajuns numai să te numeşti creştin
„dreptcredincios”, botezat în religia creştină, având un nume frumos de sfânt,
dacă faci toate relele.

Maretia numelui de creştin ne obligă să trăim creştineşte toată viaţa, clipă de

clipă, cu Hristos Domnul. Sfântul Efrem Sirul spune limpede: „Să nu ne
aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul păgâni, căci creştinătatea
înseamnă să urmam fiecare, după cum putem, lui Hristos. Dacă ne mulţumim
numai cu Sfântul Botez şi ne vom lenevi la împlinirea celorlalte porunci, ne
vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va folosi, petrecând noi în
răutate şi păcat. Căci L-am auzit grăind astfel în Sfânta Evanghelie: „Nu
oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce
face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Mt. 7, 21).

Trebuie să fim convinşi că ceea ce facem bun, în fiecare zi, facem pentru
Dumnezeu. Dacă facem mult vom avea mult, dacă facem puţin vom avea
puţin, dacă nu facem nimic, nimic nu vom avea. Fericiţi vor fi cei ce
au lucrat şi au adus rod prin răbdare, dar vai de aceia care, deşi au avut timp,
au îngropat talantul şi s-au asemănat smochinului din Evanghelie ce n-a adus
rod şi s-a uscat. Ce păcat că atâtea suflete se uscă tot mai mult, ca plantele
fără hrană şi fără apă. Hrana lui Dumnezeu există, dar nu se ating de ea, roua
Lui e abundentă, dar nu se lasă spălaţi. Fericirea e pregătită pentru toate
sufletele, dar atâţia o refuză cu o comportare răzvrătită. Noi suntem aceia
care, prin comportarea noastră zilnică, hotărâm dacă vom avea o veşnicie de
bucurii: cu Dumnezeu pentru totdeauna, sau de durere: fără Dumnezeu, în
disperare!

Frati crestini, Nu trăiţi acest timp de har ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic, ca
şi cum ar fi un timp oarecare de risipit. Priviţi semnele mari pe care
Dumnezeu le dă în fiecare zi, aşa cum n-a mai făcut niciodată în trecut şi
ascultaţi cuvântul Său, trezindu-vă din toropeala păcatului ucigător. Ceea ce
ne pregăteşte cerul nouă, creştinilor botezaţi, este minunat, dar cel ce se lasă
surprins nepregătit nu se va bucura, nu va avea parte nici de fericire, nici de
viitor.

Un lucru este clar şi anume că toate bunurile de pe pământ sunt trecătoare şi

nu dau satisfacţie. Astăzi sunt, mâine deja s-au risipit ca o pânză de păianjen,
dar Dulcele Iisus rămâne pentru totdeauna.

Avându-L pe Hristos, noi posedăm cea mai sublimă bogăţie, pentru că El ne

copleşeşte cu darurile Sale şi prin El gustăm fericirea încă din această lume,
supusă devenirii şi morţii. Praznicul Bobotezei ne îndeamnă să luăm aminte
la toate aceste adevăruri, noi creştinii, răscumpăraţi cu preţul sângelui divin
şi îmbrăcaţi în Hristos prin Taina Botezului.

Sărbătoarea de astăzi ne cheamă să trăim creştineşte, să onorăm numele de

creştin, să păzim legământul Sfântului Botez. Iată de ce şi eu cu Apostolul
Pavel vă zic: „Ca fii ai luminii să umblaţi” (Efes. 5, 8). Şi cu Hristos vă
grăiesc: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate
celelalte se vor adăuga vouă!” (Mt. 6, 33).

Botezul Domnului, a deschis fiecăruia din noi Cerul, raiul, fericirea

vremelnică şi veşnică. Le primeşti? Te vei face vrednic să le poţi primi? Să
ne hotărâm. Chiar acum pentru o viaţă plăcută lui Dumnezeu. „Să cântăm,
deci, azi noi, credincioşii, mărirea facerii de bine a lui Dumnezeu cea pentru
noi, că făcându-se Om pentru păcatul nostru, pentru curăţirea noastră se
curăţeşte în Iordan, unul cel curat şi nestricăcios, sfinţindu-ne pe noi şi apele
şi zdrobind capetele balaurilor în apă.

Deci să luăm aghiasma cu veselie, fraţilor, că darul Duhului nevăzut

se dă celor ce iau cu credinţă de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul
sufletelor noastre. Amin.