Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Trecut-au anii...
Vreme trece, vreme vine,
Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Toate-s vechi şi nouă toate;
Şi niciodată n-or să vie iară, Ce e rău şi ce e bine
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară Tu te-ntreabă şi socoate;
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, De te-ndeamnă, de te cheamă,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri - Tu rămâi la toate rece.
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară. Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Să smulg un sunet din trecutul vieţii, Cine ţine toate minte
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri Şi ar sta să le asculte?...
Cu mâna mea în van pe liră lunec; Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Pierdut e totu-n zarea tinereţii Când cu zgomote deşarte
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri, Vreme trece, vreme vine.
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
La steaua Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
La steaua care-a răsărit Pentru cine o cunoaşte
E-o cale-atât de lungă, Toate-s vechi şi nouă toate.
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă. Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Poate de mult s-a stins în drum Joace unul şi pe patru,
În depărtări albastre, Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Iar raza ei abia acum Şi de plânge, de se ceartă,
Luci vederii noastre, Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Icoana stelei ce-a murit Ce e rău şi ce e bine.
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit, Viitorul şi trecutul
Azi o vedem, şi nu e. Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Tot astfel când al nostru dor Cine ştie să le-nveţe;
Pieri în noapte-adâncă, Tot ce-a fost ori o să fie
Lumina stinsului amor În prezent le-avem pe toate,
Ne urmăreşte încă. Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Tu n-ai murit
pentru că eu sunt trupul tău care vorbeşte cu
vorbele tale
Când drag îmi este mie pe lumea asta
cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău,
Mihai, dacă-ai şti cât de tare îmi lipseşti
ca şi ochilor, ca şi pietrelor şi curcubeilor.
Le-am zis de tine,
că-ntârzii, le-am zis,
că nu treci de sânge ne trebuie să renaşti
şi nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de faţă.
Mihai, tu care eşti mai tânăr decât mine
gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc
Mihai, nu de înţelepciune duc lipsă,
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
de cântec, m-auzi?
M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor,
m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai.
Cineva trebuie să guste această apoie coaptă
şi miezoasă
Creierul sâmburos al acestei apoi
nu este creier descreierat.
Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce
ni s-a dat
ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia
ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu
ca dovadă singurătatea mea
care nu credeam să învăţ a muri vreodată.