Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tara Daqin
Tara Daqin
.
Gladiator roman pe un pahar chinezesc
Multa vreme, istoricii nu au dat crezare acestor informatii, mai ales
ca documentele romane nu pomeneau nimic despre intentiile de alianta
cu China. Totusi, ele au fost confirmate de sapaturile arheologice din
Vietnam, unde au fost descoperite monede cu efigia imparatului Marcus
Aurelius. Din nou, documentele au avut dreptate.
Romanii stiau de existenta chinezilor, iar tara lor o numeau Serica, "Tara
matasii". Geograful Ptolemeu o reprezinta in hartile sale cu destula
precizie. Istoricul roman Florus sustinea ca gloria lui Augustus ajunsese
atat de departe, incat veneau sa i se inchine neamuri din toata lumea,
precum inzii si "oamenii matasii", care locuiau "sub soare", si care au
calatorit timp de patru ani pentru a ajunge la Roma. Acesta este primul
contact atestat in scris intre chinezi si romani.
Matasea chinezeasca ajungea la Roma prin intermediul persilor, si
devenise un produs extrem de ravnit, pentru care cei bogati erau dispusi
sa plateasca orice suma. S-a ajuns intr-acolo, incat senatul a trebuit sa
dea decrete care sa interzica purtarea matasurilor, atat din pricini
economice, caci sume enorme se scurgeau spre Orient pe acest produs,
cat si din motive de moralitate: matasea nu ascundea trupul matroanelor
romane ci, din contra, il expunea. Dar in vreme ce "nebunia matasii"
crestea la Roma, chinezii nu pareau interesati de produsele romane.
Doar sticla transparenta ii seducea, caci ei nu ajunsesera sa o produca
decat sub forma mata.
Ambasada trimisa spre vest de imparatul Wu, pentru a cerceta
tinuturile ce se margineau cu China, a fost primul pas in aparitia
Drumului Matasii, viitoarea magistrala comerciala care lega capitala
Chinei de atunci, Changan (azi Xian), cu tarmurile rasaritene ale Marii
Mediterane, strabatand toata Asia Centrala.
Tot in aceeasi vreme, relatiile chinezilor cu persii au cunoscut o
mare inflorire. Noua cale comerciala a ajuns sa aiba peste 8000 de
kilometri, in cea mai mare parte pe uscat, cu mai multe ramificatii.
Marco Polo este primul european care a strabatut Drumul Matasii, de la
Venetia pana in China, la sfarsitul secolului XIII.
Tara Daqin - tinutul mitic de la vest de Marea cea Mare Multa bataie de
cap au dat istoricilor aceste relatari despre tinutul de la vest de mare.
In primul rand, numele: ce inseamna "Daqin"? De ce au numit asa
Imperiul Roman, cand exista un nume mai vechi (Lichien), derivat de la
numele orasului Alexandria?
De cele mai multe ori, numele chineze sunt forme modificate ale
numelor auzite din gura strainilor.
Dar Daqin nu putea proveni de la nimic cunoscut, spun
cercetatorii.
Unii s-au gandit ca poate provine de la Antiohia.
Una din cele doua cronici a incercat sa dea o explicatie acestui
nume: Daqin inseamna "Marea China". Qin este numele dinastiei care a
domnit inaintea dinastiei Han. Sub primul imparat Qin a avut loc
unificarea Chinei, si de aici numele acestei tari. Dar de ce ar fi numit
chinezii un teritoriu necunoscut, aflat la capatul lumii, cu numele propriei
lor tari, calificand-o si drept "mare"?
Tot cronica incearca sa dea un raspuns, deloc convingator: pentru
ca oamenii aceia seamana mult cu chinezii, adica sunt inalti si cinstiti!
Bineinteles, romanii nu semanau cu chinezii, si chiar daca ar fi semanat,
nu s-ar fi justificat numele de "Marea China". Cel mai probabil, este
vorba de o interpretare populara, de o desfacere a numelui in doua
bucati, da "mare" si qin "China". Ramane un mister pentru istorici de ce a
fost schimbat numele Imperiului Roman in aceste cronici in Daqin si de
unde vine acest nume.
De putina vreme a aparut la noi, in traducere, o carte despre
istoria Chinei, in care este reprodus un scurt fragment din cronica Hou
Han Shu. Intr-o scurta semnalare din revista "Dacia Magazin", Gheorghe
Seitan propunea sa vedem in acest cuvant numele Daciei. Cat de
nebuneasca este aceasta interpretare? Cu nimic mai temerara decat
plimbarea solului chinez de catre istorici, ba la golful Persic, ba la Marea
Rosie, ba la Mediterana, ba in Georgia. Dar solul a ajuns la vest de Marea
Neagra, asa cum s-a demonstrat pana la urma. Ce se afla, in acea vreme,
imediat la vest de Marea Neagra? Dacia! Pentru chinezi, acolo incepea
Occidentul. Chiar daca la vremea aceea Dacia nu era cucerita, Dobrogea
si tarmul marii erau deja romane de ceva vreme, si in doar zece ani urma
sa se constituie provincia Dacia. Tinand cont si de faptul ca documentele
chineze pomenite au fost redactate la cateva sute de ani dupa expeditia
generalului Ban Chao, nu are de ce sa ne mire daca pamantul de la apus
de Marea Neagra era considerat ca facand parte din Imperiul Roman.
Asadar, numele Daqin ar putea veni de la Dacia.
Dar ca sa nu ramanem la o pura speculatie lingvistica, ar trebui sa
vedem cum este descris acest teritoriu de catre autorii chinezi si daca
descrierea se potriveste cu Dacia sau, mai degraba, cu alta parte a
Imperiului Roman.
Primul lucru pe care il aflam este acela ca Tara Daqin este condusa
de un rege, care nu domneste pe viata, ci poate fi schimbat, daca
semnele divine o cer (in caz de calamitati naturale, de pilda), iar regele se
retrage de buna voie, fara nici o suparare. Istoricii n-au reusit sa gaseasca
vreo asemanare cu sistemul de conducere de la Roma. Acolo imparatul
nu era deranjat de semnele divine, iar consulii se schimbau anual,
indiferent de starea vremii. Daca insa privim spre Dacia, ne amintim ca
tocmai in acele vremuri, in anii 80 dupa Cristos, Duras ii cedase tronul de
buna voie lui Decebal, simtindu-se prea batran ca sa faca fata amenintarii
romane care se ivea la orizont. Cu siguranta, in astfel de imprejurari, era
consultata vointa lui Zamolxe.
Se mai spune in documentele chineze ca, pe langa rege, exista si
un grup de 36 de capetenii militare, care deliberau in diverse probleme.
Daca unul singur era absent, intalnirea nu mai avea loc. Cine erau acesti
36 generali, cum ii numeste cronica chineza? Consulii nu puteau fi, caci
acestia erau doar doi, alesi anual. Numarul cel mai mare de consuli intr-
un singur an s-a inregistrat in vremea imparatului Commodus, 25 la
numar, dar nu au functionat simultan si a fost o exceptie. Nici despre
senatul roman nu poate fi vorba, care avea cateva sute de membri. Daca
insa luam in considerare Dacia, e posibil si chiar firesc ca, alaturi de rege,
sa fi existat si un consiliu alcatuit din capeteniile cetatilor (davelor)
supuse lui Decebal. Pe langa rege si consiliul generalilor, exista si un
departament al arhivelor, mai spune crónica.
Urmatoarea informatie este despre capitala acestei tari, care este
inconjurata de ziduri de piatra. Din nou, nici o asemanare, nici cu Roma,
nici cu alte orase mari ale imperiului. Cetatile dacice din Muntii Orastiei
erau, intr-adevar, inconjurate de ziduri de piatra, insa despre Roma nu se
poate spune asa ceva: Roma nu era aparata de ziduri la vremea aceea! In
timpurile vechi, cand se lupta cu cartaginezii si cu galii, Cetatea Eterna
avea ziduri de aparare. Insa cand puterea sa a inceput sa creasca si toate
teritoriile din jurul sau ii erau supuse, nu a mai avut nevoie de o astfel de
protectie. Vechile ziduri construite in vremea regelui Servius au mai fost
de folos pana spre sfarsitul republicii. Abia in vremea imparatului
Aurelian, in secolul Iii dupa Cristos, s-a construit un nou zid, dar de
caramida.
Capitala descrisa de chinezi nu seamana deloc cu Roma. Ea este
alcatuita dintr-un sediu central si alte patru palate, iar regele petrecea
cate o zi in fiecare din cele cinci sedii, rezolvand diversele probleme.
Perimetrul capitalei avea o suta de li (41,6 km), deci aceasta era distanta
parcursa de rege in cinci zile, intre cele cinci cetati. Cu toate eforturile de
a intelege acest pasaj, istoricii au trebuit sa se dea batuti: nu este vorba
despre Roma. Daca ne gandim insa la Sarmisegetuza Regia, in preajma
careia se afla cateva cetati puternice, asemanarea este destul de mare.
Sarmisegetuza era probabil un centru religios. Aproape de ea se aflau
cetatile de la Costesti, Blidaru, Banita, Piatra Rosie, cu functii militare si
religioase, dar si asezarea civila de la Fetele Albe. De asemenea, e posibil
sa existe si alte cetati sau asezari in zona, inca nedescoperite de
arheologi. Drumul total insumat intre cele cinci cetati enumerate mai sus
este de aproximativ 40 de kilometri. Daca mergem pe firul acestei
speculatii, e drept, nu putem sti cu precizie care erau celelalte patru
"palate", dar trebuie sa recunoastem ca este cea mai apropiata varianta
de descrierea cronicii chineze, si ca Roma nu are nici o legatura cu acest
pasaj.
Tara Daqin este o tara foarte bogata. Pamanturile sale sunt pline
de aur si argint, iar locuitorii ei se ocupa cu agricultura, cultivand cinci
feluri de cereale. Comerciantii sunt foarte cinstiti, nu au doua preturi.
Daqin are mult grau si resurse alimentare din belsug si ieftine. Oamenii
sunt primitori, iar cand la hotar sosesc soli din tarile vecine, li se trimit cai
de posta, pentru a ajunge in capitala, unde regele le face daruri in aur.
Seamana aceasta descriere cu Roma? Locuitorii tarii stiu sa-si
brodeze hainele cu fir de aur, stiu sa aureasca obiectele si au o panza fina
pe care o numesc "blanita de oaie". Nu exista hoti si banditi. Zece banuti
de argint valoreaza cat un ban de aur. Oamenii din Daqin prelucreaza
sticla si fabrica arcuri si sageti.
Ca sa ajungi in aceasta tara, poti sa mergi si pe uscat din Persia,
inconjurand marea pe la nord. Se spune chiar ca ar fi existat un pod
imens, de cateva sute de kilometri, care lega nordul marii cu tara Daqin.
Cat din aceasta descriere se potriveste cu Roma si cat cu Dacia?
De buna seama, istoricii care au studiat documentele chineze nu
stiau mare lucru despre Dacia si nu au banuit ca ar putea fi vorba despre
ea in aceste descrieri.