Tehnologia materialelor

C A P I T O L U L 2

TĂIEREA MATERIALELOR
METALICE

TĂIEREA se realizează pe baza arderii materialului, încălzit

în prealabil Ia o temperatură ridicată. Pe acest principiu se
bazează mai multe procedee de tăiere, dintre care menţionăm:
• tăierea oxi-gaz;
• tăierea cu oxigen şi flux;
• tăierea oxi-arc

2.1. TĂIEREA OXI-GAZ

În acest caz metalul se încălzeşte în zona tăierii până la
temperatura de ardere cu ajutorul unei flăcări de gaze, iar apoi se
proiectează asupra lui un jet de oxigen. Metalul arde în acest jet cu
o degajare intensă de căldură. Se formează o zgură care este
îndepărtată de jet, din tăietură, în stare topită [15].
Pentru ca un aliaj să permită tăierea prin acest procedeu
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- temperatura lui de ardere să fie mai mică decât cea de topire;
- la temperatura de ardere, oxizii formaţi să se afle în stare
lichidă, pentru a se putea înlătura uşor din tăietură;
- conductibilitatea termică a materialului să nu aibă valori
deosebit de ridicate, pentru a nu se produce pierderi mari de
căldură, prin conducţie.
Oţelul carbon hipoeutectoid
şi oţelurile slab aliate îndeplinesc
toate aceste condiţii şi de aceea
procedeul are o foarte largă
răspândire la tăierea acestor
materiale.
În vederea tăierii se
utilizează un arzător prezentat în
Fig. 2.1. Arzătorul pentru tăierea
oxi-gaz [15]
figura 2.1. Amestecul O2+C2H2
pentru încălzire iese din bec printr-
un orificiu inelar, iar oxigenul suplimentar pentru tăiere iese prin
orificiul central.

52
 Tăierea materialelor metalice

2.2. TĂIEREA CU OXIGEN ŞI FLUX

Se aplică la tăierea oţelurilor inoxidabile şi refractare, a
fontei, a aliajelor pe bază de cupru şi altele, care nu îndeplinesc
condiţiile pentru tăierea cu oxi-gaz.
La acest procedeu, în
jetul de oxigen care intră în
arzătorul oxi-gaz este
antrenat un flux pulverulent
care poate arde în oxigen,
cu degajarea unei cantităţi
suplimentare de căldură, ce
face posibilă şi topirea Fig. 2.2. Arzătorul pentru tăierea oxi-flux
oxizilor greu fuzibili ce se [15]
formează în cazul încălzirii
cu flacără a aliajelor amintite (fig.2.2). Fluxul este alcătuit din
pulbere de fier şi uneori şi aluminiu şi adaosuri de fondanţi sub
forma unor săruri precum silicaţi şi carbonaţi de Ca.

2.3. TĂIEREA OXI-ARC

Este utilizată pentru încălzirea suplimentară a aliajului, până
în zona de topire a oxizilor, cu un arc electric amorsat între un
electrod nefuzibil, din grafit sau wolfram, sau fuzibil şi
semifabricatul de tăiat. În cazul utilizării electrozilor fuzibili, aceştia
au un înveliş gros.
De obicei electrozii sunt prevăzuţi cu un orificiu central prin
care se proiectează un jet de oxigen pentru tăiere (fig. 2.3 a), în
acest fel se pot tăia blumuri şi chiar lingouri din oţel, a căror
grosime poate depăşi 700 mm, ca şi metale şi aliaje neferoase.

Fig. 2.3. Tăierea cu oxigen şi arc electric [15]:

a-schema de principiu; b-sistemul arc-aer

53
 Tehnologia materialelor

O variantă a acestui procedeu este tăierea în sistemul arc-

aer, denumită şi scobire arc-aer, utilizată mai ales pentru
prelucrarea rosturilor în formă de U, la sudarea tablelor groase şi
pentru topirea cusăturilor executate defectuos, în vederea refacerii
lor (fig. 2.3, b). În acest caz, oxigenul este înlocuit de un jet de aer
comprimat, suflat prin electrodul tubular sau printr-un ajutaj din
imediata apropiere a electrodului compact, obişnuit sau din grafit.

54