Mănăstirea Neamț

„Ierusalimul Ortodoxiei Românești”

Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări situată în

satul Mănăstirea Neamț, comuna Vânători-Neamț, judeţul Neamț, România. Este
o ctitorie a voievodului Petru Mușat (1375-1391), fiind cel mai vechi și mai mare
așezământ monahal din Moldova, supranumit „Ierusalimul ortodoxiei române”.
Mănăstirea Neamț este inclusă în Lista monumentelor istorice din România.

SCURT ISTORIC

Primul ctitor al acestui sfânt lăcaș a fost Petru Mușat, Domn al

Moldovei între 1375-1391. El a construit mănăstirea pe locul unui schit mai vechi, în
apropiere de Cetatea Neamțului, ridicată tot de el.
Primul document scris despre Mănăstirea Neamț, care s-a păstrat,
este actul din 7 ianuarie 1407, din în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Acest
act arată că la acea dată Mănăstirea Neamț era înzestrată cu două sate dăruite de
către Petru Mușat, două mori, două vii și mai avea și cărți, odăjdii și vase. Faptul
acesta vine să confirme existența unui personal destul de numeros încă la acea dată,
ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să afirme că mănăstirea luase ființă cu mult
înainte.
Urmașii lui Petru Mușat pe tronul Moldovei au continuat
construcțiile de la Mănăstirea Neamț, înzestrând-o cu chilii, diferite clădiri, turnuri și
ziduri de aparare. Pe latura apuseană a incintei în formă de dreptunghi a mănăstirii
străjuiește și în prezent turnul clopotniță, străbătut la baza sa de intrarea principală,
boltită.
Actuala biserică a mănăstirii, având hramul Înălțarea Domnului, a
fost zidită de Ștefan cel Mare în 1495-1497, acesta fiind considerat ca al doilea
ctitor al Mănăstirii Neamț. Deasupra ușii de intrare în pridvor se află pisania
bisericii, cu următorul conținut:
„Doamne Iisuse Hristoase, primește acest hram care s-a zidit cu
ajutorul Tău întru Slava Sfântă și Slăvită de la pământ la cer, Înălțarea Ta și Tu
sfinte acopere-ne cu mila Ta, de acum și până în veac. Io Ştefan Voievod, cu mila
Lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a binevoit și
început și a zidit acest hram pentru Rugăciunea sa și a doamnei sale Maria și a
fiului său Bogdan și a celorlalți fii ai săi și s-a săvârșit la anul 7605, iar al domniei
sale anul patruzeci și cel dintâi curgător luna lui Noiembrie 14”.
De Mănăstirea Neamț este legat și numele Cuviosului Paisie
Velicicovschi, prăznuit la 15 noiembrie. Timp de cincisprezece ani, cât a
fost stareț al Mănăstirii Neamț (1779-1794), el a fost în același timp un adevărat
îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox, prin
redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei.
În decursul timpului, la Biserica Înălțarea Domnului și la întregul
complex manăstiresc, s-au făcut diferite modificări și adăugiri. Astfel, peretele care
separa încăperea mormintelor de naos a fost îndepărtat la începutul secolului al XIX-
lea; ancadramentele originale ale ferestrelor naosului, gropniței și altarului au fost
înlăturate în cea mai mare parte; acoperișul original din veacul al XV-lea a fost
modificat; deasupra bisericii s-au mai construit încă două turle de lemn; spre apus a
fost adăugat un fronton; fațada a fost acoperită, în întregime, cu tencuieli; clădirile
înconjurătoare au fost refăcute.

ARHITECTURA

În afară de zidurile de apărare, turnul-clopotniță și biserica cu

hramul „Înălțarea Domnului”, care și-au păstrat aspectul inițial, celelalte construcții
din incinta sfintei mănăstiri, așa cum se prezintă ele astăzi, datează din secolele
XVIII-XIX.
Marea biserică din centrul incintei, „Înălțarea Domnului”, ctitorie a
lui Ștefan cel Mare, se impune prin planul și liniile sale măiestrit proporționate, ca și
prin bogata și decorare a fațadelor. Peste fundație, prevăzută cu un soclu având două
lărgiri succesive, se înalță pereții zidiți cu bolovani de râu și piatră până la două
treimi din înălțimea lor. De la acest nivel și până la cornișa de piatră de sub streașină,
paramentul este lucrat din cărămidă. Pe această porțiune a paramentului există două
rânduri de ocnițe, deasupra cărora se desfășoară o bogată friză de ceramică smălțuită,
compusă din discuri, romburi și triunghiuri împodobite cu motive vegetale și
geometrice. La aceste elemente de policromie ale fațadelor se adăugă brâiele și
pilaștrii de cărămidă smălțuită dispuse în câmpul zidăriei, precum și picturile
exterioare din fresca ce se mai păstrează în unele ocnițe. Absidele, în partea lor
inferioară, sunt decorate cu firide alungite până la soclu. Contraforturile,
caracteristice arhitecturii moldovenești din acea epocă, sunt grupate simetric în jurul
bisericii, două fiind dispuse în unghiurile vestice și câte unul de o parte și de alta în
dreptul pronaosului, în dreptul camerei mormintelor și în dreptul proscomidiarului și
diaconicului, precum și unul mic în axul absidei estice. Ferestrele, prin care pătrunde
lumina în camera mormintelor, naos și altar, au fost lărgite și mărite în decursul
timpului, dar cu ocazia lucrărilor de restaurare din 1958-1961 li s-a redat forma
originară. Turla octogonală, cu patru ferestre și patru contraforturi, este înalțată pe
două baze suprapuse, primă cu opt laturi iar a doua de forma stelată cu opt vârfuri,
atât bazele cât și fațadele turlei fiind decorate cu ocnițe, firide, discuri și cărămizi
smălțuite.
Pridvorul bisericii are peretele dinspre apus închis, dar este prevăzut
cu două intrări prin uși dispuse față în față pe laturile de nord și de sud ale acestei
încăperi. Cadrele acestor uși au arcuri în acoladă la partea lor superioară. Cele cinci
ferestre ale pridvorului, trei spre vest și câte una pe laturile de nord și de sud, au
ancadramente în stil gotic. Pridvorul este acoperit de o calotă emisferică sprijinită pe
arcuri oblice, caracteristice arhitecturii medievale moldovenești. Trecerea
în pronaos se face printr-un portal la care se disting torurile încheiate în arc frânt.
Spre deosebire de pridvor, pronaosul este supraînălțat și se înscrie în planul clădirii
ca un dreptunghi. Deasupra este boltit, având două calote despărțite printr-un arc
median. În cele patru unghiuri ale încăperii, precum și la mijlocul pereților laterali se
înalță câte un pilastru încadrat în zidărie, format dintr-un mănunchi de colonete
subțiri așezate pe un soclu înalt și terminate la nivelul nașterii arcurilor bolții cu câte
un capitel având profile gotice. Pronaosul și încăperea mormintelor sunt despărțite
printr-un perete ce are o deschidere de trecere încadrată de baghete încrucișate și
muluri gotice săpate în piatră. Naosul bisericii are o formă dreptunghiulară, lărgită
prin absidele laterale semicirculare. El este încoronat de turla clădită pe două rânduri
de arcuri oblice. Absida altarului are o formă semicirculară și este despărțită de naos
princatapeteasma sculptată și aurită.

PICTURA BISERICII „ÎNĂLȚAREA DOMNULUI”

Pictura interioară, din altar, naos și camera mormintelor, aparține

epocii lui Ștefan cel Mare, fiind caracterizată prin dimensionarea amplă a panourilor
în care sunt incluse scenele și prin echilibrul clar al compozițiilor, ceea ce face ca
pictura să se adapteze în mod armonios la proporțiile arhitecturii respective. Sunt
reprezentate scene biblice din viața Mântuitorului Iisus Hristos, a Maicii Domnului și
diferite figuri de sfinți mucenici și cuvioși.
Frescele din pronaos și din pridvor, din timpul domniei lui Petru
Rareș, dovedesc o altă concepție în dispunerea și dimensionarea panourilor, care se
îngustează și sunt diferite ca mărime. În pronaos și pridvor este pictat calendarul
(sinaxarul), ca la mănăstirile Voroneț și Moldovița.
Întregul ansamblu pictural din biserică, precum și cel din
gangul turnului-clopotniță, a fost repictat, culoare peste culoare, în 1850.

ICOANA FĂCĂTOARE DE MINUNI

A MAICII DOMNULUI

În Mănăstirea Neamț este păstrată icoana făcătoare de minuni a

Maicii Domnului. Icoana datează din anul 665 și a fost pictată în Lidia, din acest
motiv fiind numită și Lidianca. A fost dăruită în anul 1429 voievodului
moldovean Alexandru cel Bun de către împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleolog
(1425-1448). Este păstrată în biserica principală a mănăstirii, cea cu hramul
„Înălțarea Domnului”.

SFÂNTUL NECUNOSCUT DE LA NEAMȚ

În anul 1986, în ziua de 24 mai, când în calenadrul ortodox se

serbează Sf. Cuv. Simeon din Muntele cel Minunat, fiind sâmbătă seară cu priveghere
pentru a doua zi, pe aleea ce duce de la turnul clopotniță la biserica Înălțării s-a
observat că pietrele din pavaj pe secțiune transversală erau ridicate de aproximativ
10-15 cm., care incomodau trecerea spre biserică. Cei care ajungeau la locul respectiv,
încercau să apese pietrele cu piciorul, crezând că ele vor reveni la poziția inițială.
Se făceau diferite presupuneri, între care cea în legătură cu vreo
țeavă de canalizare sau chiar olane din ceramică prin care venea apă în mânăstire în
secolele trecute sau emanații de gaz metan. Menționăm că această alee a fost
executată în anul 1962 și a fost construită cu un strat de beton destul de gros în care
s-au placat pietre de râu. Conducerea mănăstirii a hotărât ca luni 26 mai să se sape în
acest loc pentru a observa cauza din care s-a ridicat pavajul. După ce s-a săpat aprox.
1,20 m., iar pământul de sub pavaj nu prezenta nici o modificare, cei care săpau au
propus să se pună pământul la loc și să se refacă aleea cum a fost înainte.
Vrednicul de pomenire Protos. Anania Ulian, care era ecleriarh
mare, a propus ca în seara aceea să rămână locul descoperit pentru ca dimineață să se
continue din nou săpăturile. Marți dimineață în ziua de 27 mai s-au continuat
săpăturile și la aprox. 1,50 m. adâncime spre mirarea celor care săpau au descoperit
„oseminte umane”, fiind în poziția de înmormântare obișnuită, capul spre apus și
picioarele spre răsărit, transversal cu aleea, după cum s-a ridicat și pietrele în data de
24 mai. După ce osemintele au fost scoase din groapă s-au aprins lumânări și s-a
făcut o slujbă de pomenire (trisaghion), de către preoții din mânăstire.
Întrucât Mitropolitul Moldovei și Sucevei I.P.S. Teoctist Arapasu
(1977-1986), actualul Patriarh a României, însoțit de vicarul administrativ P.C.
Scarlat Porcescu, P.C. Prof. Dr. Al. I. Ciurea se aflau în mânăstire, P.Cuv. Arhim.
Efrem Chiscariu, starețul mănăstirii, le-a adus la cunoștință despre această minune.
Iar I.P.S. Teoctist, împreună cu delegația au venit în incinta mănăstirii și văzând
osemintele care erau bine conservate și frumos mirositoare le-a stropit cu agheazmă
și a făcut o rugăciune de dezlegare.
Astfel Sfintele Moaște au fost tăinuite, iar după căderea regimului
comunist, în luna ianuarie 1990, s-a făcut o raclă frumoasă din stejar scluptat și
asejate în pronaosul bisericii „Înălțarea Domnului”, s-au făcut rugăciuni și s-a invocat
ajutorul Sfântului căruia nu i se știe numele. De la aflarea acestor sfinte moaște s-au
făcut multe presupuneri în legătură cu cel ce ar putea fi vrednicul de pomenire și
bineplăcut lui Dumnezeu.
Întrucât vin mulți credincioși cu diferite boli, necazuri și suferințe și
cer ajutorul Sfântului Necunoscut de la M-rea Neamț, primesc vindecări și
binecuvântare de la Dumnezeu.
În anul 1999, s-a făcut un baldachin tot din lemn de stejar scluptat,
unde s-au așezat sfintele moaște spre bucuria monahilor și a credincioșilor.