Universitatea din Pitești

Științe Economice și Drept

Organizarea și Exercitarea Profesiilor Juridice

Referat:

MINISTERUL PUBLIC

Moiseenco Radu

Pitești 2017
 Cuprins

1. Istoricul și Natura Instituției

2. Organizarea Ministerului Public
3. Funcţionarea şi atribuţiile Ministerului Public

2
 1. Istoricul şi natură instituţiei.

Origina Ministerului Public este controversată, unii autori consideră instituția

Ministerului Public una apărută încă în dreptul roman, aceasta reprezentându-se în persoana
unor inspectori imperiali (cesarias), însărcinați cu administrarea bunurilor suveranului.
Majoritatea autorilor consideră că Ministerul Public este o instituție originală a
dreptului francez, care își are rădăcinile în vechiul drept francez,1funcția procurorilor fiind
aceea de a reprezenta interesele suveranului în fața instanțelor judecătorești.
Din punct de vedere istoric instituţia procurorului a fost introdusă în dreptul
românesc încă din vremea Regulamentului organic din 1832 în Ţară Românească. Într-o
formă modernă, apropiată de scopurile actuale, Ministerul Public a fost reglementat în Codul
de procedura civilă adoptat în anul 1865, care prevedea formele de participare a procurorului
la procesul civil. În perioada comunistă instituţia a fost organizată sub titulatura de
Procuratura Republicii Populare Române iar, ulterior Procuratura Republicii Socialiste
Române.
Constituţia din 1991 a redat instituţiei vechea denumire de Minister Public. În acord
cu majoritatea legislaţiilor, potrivit Constituţiei României, în activitatea judiciară, Ministerul
Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apară ordinea de drept, precum şi
drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea prin procurori
constituiţi în parchete.
Natura juridică a Ministerului Public a fost obiectul unor permanente controverse.
Opiniile exprimate în literatură de specialitate au oscilat între a încadra Ministerul Public în
categoria organismelor care exercită puterea judecătorească şi a plasa această autoritate în
zona executivului. Prima opinie se întemeiază pe aşezarea topografică a instituţiei în
Constituţie, în capitolul denumit ,,Autoritatea judecătorească,,. Această opinie nu poate fi
acceptată, deoarece potrivit Constituţiei procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea
ministrului justiţiei, ceea ce face incompatibilă instituţia cu atributele necesare pentru
înfăptuirea justiţiei, adică independenţa totală de orice putere a statului. În plus, plasarea
Ministerului Public între organismele care exercită puterea judecătorească ar fi contrară
dispoziţiilor constituţionale potrivit cărora ,,puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege,,.
În realitate, rolul Ministerului Public este în strânsă conexiune cu activitatea de
înfăptuire a justiţiei în cauze penale şi civile, dar procurorii nu au aptitudinea de a soluţiona
conflicte ivite în viaţă socială, această atribuţie revenind exclusiv instanţelor judecătoreşti.

2. Organizarea Ministerului Public

Parchetul reprezintă structura organizatorică a Ministerului Public. Pe lângă fiecare

curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie funcţionează un parchet.
De asemenea, pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează un parchet condus de
un procuror general.

1
I.Leș, Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, All Beck, București, 2005, p.61.

3
 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele de pe lângă curţile
de apel şi tribunale au în structura lor secţii conduse de procurori şefi, care pot fi ajutaţi de
adjuncţi. În cadrul secţiilor pot funcţiona birouri conduse de procurori şefi. Parchetele de pe
lângă curţile de apel au în structura lor şi câte o secţie pentru minori şi familie.

2.1.Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie coordonează activitatea

parchetelor din subordine, are personalitate juridică şi gestionează bugetul Ministerului
Public.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este condus de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct,
un adjunct şi 3 procurori consilieri. Procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie exercită, direct sau prin procurori inspectori, controlul asupra tuturor
parchetelor. El reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi cu
orice persoane juridice sau fizice, din ţară sau din străinătate.
În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează
colegiul de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale
Ministerului Public. Acest organism este constituit din procurorul general, prim-adjunctul,
adjunctul şi consilierii acestuia, procurorii şefi de secţie, procurorul inspector şef şi 5
procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.
Aşa cum rezultă din cele de mai sus, legea reglementează existenţa unui organism
larg reprezentativ la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
respectiv adunarea generală a procurorilor. Această se convoacă de procurorul general, anual
sau ori de câte ori este necesar. Competenţele acestui organism sunt stabilite prin asemănare
cu cele pe care le deţin adunările generale ale judecătorilor în cadrul instanţelor judecătoreşti.

2.1.1. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

Terorism ( D.I.I.C.O.T. ).

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ( D.I.I.C.O.T.
), că structura specializată în combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului.
În cadrul D.I.I.C.O.T. sunt încadraţi procurori numiţi prin ordin al procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului
Superior al Magistraturii. Pot fi încadraţi procurori care au o bună pregătire profesională, o
conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător
şi care au fost declaraţi admişi în urmă unui interviu organizat de comisia constituita în acest
scop, prin ordin al Procurorului general al Pachetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Revocarea din funcţie a procurorilor numiţi în D.I.I.C.O.T. se poate face că urmare a
unei sancţiuni disciplinare sau în cazul exercitări necorespunzătoare a funcţiei, prin ordin al

4
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul
Consiliului Superior al Magistraturii. La dată încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T.,
procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să
funcţioneze conform legii.
2.1.2. Direcţia Naţională Anticorupţie ( D.N.A. ).

Direcţia Naţională Anticorupţie reprezintă o structura autonomă în cadrul

Ministerului Public, fiind specializată în combaterea infracţiunilor de corupţie. Direcţia
Naţională Anticorupţie are personalitate juridică.
Direcţia Naţională Anticorupţie este independentă în raport cu instanţele
judecătoreşti şi cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi
publice, exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării
acesteia. Direcţia Naţională Anticorupţie elaborează anual un raport privind activitatea
desfăşurată, pe care îl prezintă Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei.
Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Activitatea acestui organism este coordonată de procurorul general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condus de un procuror şef, asimilat prim-
adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ajutat de doi procurori adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Asupra problemelor generale de conducere ale direcţiei decide colegiul de
conducere, constituit din procurorul şef, adjuncţii şi 5 procurori aleşi de adunarea generală.
Adunarea generală a procurorilor Departamentului Naţional Anticorupţie se
convoacă de procurorul şef, anual sau ori de câte ori este necesar şi are competenţele similare
cu cele prevăzute de lege pentru adunarea generală a procurorilor Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt încadraţi procurori care trebuie să
aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6
ani ca procuror sau judecător şi care au fost declaraţi admişi la interviul organizat de o
comisie constituită în acest scop. Procurorii ce îndeplinesc condiţiile arătate sunt numiţi prin
ordin al procurorului şef al Direcției Naţionale Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii.
Revocarea din funcţie a procurorilor numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale
Anticorupţie se poate face că urmare a unei sancţiuni disciplinare sau în cazul exercitări
necorespunzătoare a funcţiei, prin ordin al procurorului şef al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. La dată încetării activităţii în
cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie procurorul revine la parchetul de unde provine sau la
alt parchet unde are dreptul să funcţioneze conform legii.

5
 2.2. Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi
familie şi judecătorii.

Parchete sunt constituite pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru
minori şi familie şi judecătorie. Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au
personalitate juridică.

Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali în timp ce

parchetele de pe lângă tribunale şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.
În cadrul fiecărui parchet funcţionează câte un colegiu de conducere, care avizează
problemele generale de conducere ale parchetelor şi care are în componentă procurori care
deţin funcţii de nivelul celor prevăzute de lege pentru colegiile de conducere ale instanţelor
judecătoreşti. În mod asemănător, în cadrul parchetelor funcţionează adunările generale ale
procurorilor, cu competenţe similare cu cele ale adunărilor generale ale judecătorilor.

3. Funcţionarea şi atribuţiile Ministerului Public.

3.1. Principiile funcţionarii Ministerului Public.

Procurorii îţi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi

controlului ierarhic.
Principiul controlului ierarhic a fost o constantă a Ministerului Public în toată
perioada de existenţă a acestei instituţii. Însă subordonarea ierarhică în cazul procurorilor este
un principiu întâlnit în mai multe state cu sistem judiciar apropiat celui român.2
Controlul ierarhic, specific activităţii procurorilor, constă în faptul că dispoziţiile
procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru
procurorii din subordine. Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului
parchetului respectiv iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului
parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie. Controlul exercitat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de procurorul şef al
Direcţiei Naționale Anticorupţie sau de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de
apel asupra procurorilor din subordine se poate realiza direct sau prin procurori anume
desemnaţi.
Cu toate că subordonarea ierarhică este o caracteristică a activităţii procurorilor,
legea prevede că în ce priveşte soluţiile dispuse, procurorul este independent. De asemenea,
procurorul este liber să prezinte în instanţa concluziile pe care le consideră întemeiate, ţinând
seama de probele administrate în cauza.
Pe lângă controlul ierarhic exercitat în cadrul Ministerului Public, legea
reglementează şi controlul ministrului justiţiei. Potrivit art.69 din Legea nr.304/2004,
ministrul justiţiei, când consideră necesar, din iniţiativa proprie sau la cererea Consiliului

2
În sistemul judiciar francez, se menţionează drept caracteristici ale corpului procurorilor, subordonarea
ierarhică, indivizibilitatea (tradusă prin faptul că în cursul aceleiaşi cauze un magistrat procuror poate fi înlocuit
), amovibilitatea ( contrară inamovibilităţii ce caracterizează activitatea judecătorului ).

6
Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori inspectori din
cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din Parchetul Naţional
Anticorupţie, din parchetele de pe lângă curţile de apel sau alţi procurori delegaţi.
Controlul exercitat de ministrul justiţiei constă în verificarea pe de o parte a eficienţei
manageriale iar pe de altă parte a modului în care se procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de
serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane
implicate în lucrările de competenţă parchetelor. În cadrul atribuţiilor sale, ministrul justiţiei
poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau după caz, procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie informări
asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate
pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii.
Este de remarcat faptul că actuala lege de organizare judiciară a introdus o serie de
prevederi care sunt de natură să sporească autonomia decizională a procurorului şi să atenueze
din posibilele efecte negative pe care principiul controlului ierarhic le-ar putea produce asupra
activităţii procurorilor:
- a fost abandonată prevederea existenţa în vechea lege de organizare judecătorească,
Legea nr.92/1992, potrivit căreia ministrul justiţiei avea dreptul să dea dispoziţie scrisă, în
mod direct sau prin procurorul general, procurorului competent să înceapă, în condiţiile legii,
procedura de urmărire penală pentru infracţiunile despre care avea cunoştinţă şi să promoveze
în faţă instanţelor judecătoreşti acţiuni şi cai de atac necesare apărării interesului public. O
asemenea prevederea apropia prea mult pe ministrul justiţiei de activitatea concretă, de speţă,
a procurorului, efectul fiind crearea unui pericol de politizare a intervenţiilor ministrului sau
numai acela că intervenţia să fie percepută că atare în ochii opiniei publice.
- a fost abandonată şi prevederea existentă în legislaţia anterioară potrivit căreia
controlul ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor se poate concretiza şi prin
aprecierea asupra activităţii, pregătirii şi aptitudinilor profesionale ale procurorilor. În prezent,
singurul organism cu drept de a veghea asupra pregătirii şi aptitudinilor profesionale a
procurorilor este Consiliul Superior al Magistraturii.
- a fost reglementată posibilitatea pentru procuror de a contesta în faţă Consiliului
Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în
efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei, precum şi intervenţia procurorului
ierarhic superior pentru influenţarea în orice formă a concluziilor.
- a fost reglementată o anumită continuitate a activităţii procurorului de caz în sensul
că lucrările repartizate acestuia pot fi trecute altui procuror numai în caz de suspendare sau
încetare a calităţii de procuror ori în caz de absenţa, dacă există cauze obiective care justifică
urgenţă şi care împiedică rechemarea. Procurorul căruia i-a fost luată o lucrare repartizată
poate contesta măsură dispusă de procurorul ierarhic superior la Consiliul Superior al
Magistraturii.
În concluzie, trebuie reţinut că principiul controlului ierarhic în activitatea
procurorilor este reţinut în majoritatea legislaţiilor iar dispoziţiile legale din dreptul intern au
evoluat în sensul asigurării independenţei procurorului în adoptarea soluţiei într-un caz
concret şi în concluziile pe care le pune în faţă instanţei. Se remarcă preocuparea legiuitorului
român de a elimina posibilitatea că principiul clasic al subordonării şi controlului ierarhic să

7
se manifeste prin implicarea directă a procurorului ierarhic sau, mai grav, a ministrului
justiţiei, în activitatea curentă a procurorilor, în legătură cu cauzele ce le-au fost repartizate.

3.2. Atribuţiile Ministerului Public.

Atribuţiile procurorilor se manifestă în principal în materie penală, rolul acestora în
procesul civil fiind diminuat.

Potrivit dispoziţiilor legale, procurorii au următoarele atribuţii:

a. efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi
participa, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
b. conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare,
conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;3
c. sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale;
d. exercită acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;4
e. participa, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
f. exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, atribuţie ce poate fi
exercitată deopotrivă în materie penală sau civilă;5
g. apară drepturile şi interesele legitime ale minorilor, persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;
h. acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea
ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
i. studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi
prezintă ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru
perfecţionarea legislaţiei în domeniu;
j. exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Potrivit art.92 alin.2 din Codul de procedura civilă, procurorul poate pune concluzii
în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea
ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Sunt cazuri expres prevăzute de lege
când participarea procurorului la procesul civil este obligatorie, absenţa să atrăgând nulitatea
hotărârii judecătoreşti pronunţate în aceste condiţii ( cererea privind punerea sub interdicţie a
unei persoane, judecarea cererilor de expropriere, judecarea apelului sau recursului declarat în
materia desenelor şi modelelor industriale etc.).

3
Potrivit legii, organele de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub
conducerea şi supravegherea procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.
4
Potrivit art.92 alin.1 din Codul de procedura civilă, Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori
este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie
şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Astfel, Legea contenciosului administrativ,
nr.554/2004, prevede că atunci când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în
emiterea unui act administrativ normativ, se vătăma un interes public, va sesiza instanţa de contencios
administrativ competenţă de la sediul autorităţii publice emitente.
5
În cazul recursului în interesul legii, legitimarea procesuală pentru promovarea acestuia revine numai
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

8
 Bibliografie

1. Briciu T.C., Dinu C.C., Pop P., Instituții Judiciare, C.H. Beck, 2016.
2. Leș I. Organizarea sistemului judiciar în dreptul comparat, All
Beck, București, 2005.
3. LEGE Nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară,
republicată în Monitorul Oficial al României nr. 827 din 2005-09-13,
în vigoare.
4. Noul Cod de Procedură Civilă cu modificările a duse prin O.U.G.
nr.1/2016.
5. Constituția României, republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31
octombrie 2003.