1.

Principalele etape din dezvoltarea unui autovehicul

2. Lansarea în producţie a unui autovehicul nou presupune parcurgerea următoarelor etape:

3. - faza de proiectare;
4. - faza încercărilor experimentale;
5. - faza de producţie;
- perioada de serviciu.
Aceste patru faze nu sunt independente, ci se află în strâns ă interdependenţă pe tot
parcursul procesului de dezvoltare a unui autovehicul nou. De exemplu, defecte apărute
cu frecvenţă ridicată în perioada de serviciu pot impune reconsiderarea parţială a
proiectului şi reluarea unor etape din fazele de cercetare experimentală şi de pregătire a
fabricaţiei astfel încât să se elimine cauzele de apariţie a defectelor. În alte cazuri pot
apărea dificultăţi tehnologice în faza de pregătire a fabricaţiei sau în timpul procesului de
producţie, care impun adoptarea unor modificări în proiect, a ăcror valabilitate trebuie
confirmată prin teste experimentale înainte de a fi introduse în fabricaţie, pentru a nu
favoriza apariţia ulterioară a defectelor. De asemenea în timp pot fi descoperite vicii de
proiectare, care impun reconsiderarea proiectului iniţial şi reluarea totală sau parţială a
fazei încercărilor experimentale.
Având în vedere schimbările rapide care au loc pe piaţa autovehiculelor, timpul scurs
de la lansarea proiectului pân ă la lansarea pe piaţă trebuie micşorat prin scurtarea
timpilor de proiectare, cercetare experimentală, pregătire de fabricaţie şi prin abordarea
unei strategii moderne de cercetare-dezvoltare, cum este ingineria concurentă. Dacă în
anii 80 durata lansării pe piaţă a unui autovehicul complet nou era de 62-63 de luni, în
prezent ea s-a redus la 43-44 luni, sau chiar mai puţin.

2. Clasificarea încercărilor autovehiculelor

Prin încercări se verifică dacă principalii parametrii constructivi, indici tehnico-

economici, calitatea execuţiei, performanţele, siguranţa şi rezistenţa în exploatare
corespund cu documentaţia de execuţie.
Prin încercările efectuate pe autovehicule în ansamblu sau pe subansambluri ale
acestora sunt puse în evidenţă: particularităţi funcţionale ale acestora; mărimi care
caracterizează dinamicitatea, stabilitatea sau economicitatea; determinarea rezistenţei în
exploatare; cercetarea proceselor care au loc îndiferite subansambluri şi mecanisme,
precum şi în autovehiculul în ansamblu; etc.
Pentru a asigura o exploatare eficientă şi economică în toată perioada de serviciu,
autovehiculul trebuie verificat cu atenţie, în momentul optim.
 Clasificarea încercărilor autovehiculelor:
- dupa destinatie
 Incercari de cercetare stiintifica
 Incercari de omologare sau de tip
 Incercari de control periodic sau de lot
 Incercari de receptie
- dupa obiectul supus cercetarii experimentale
 Incercari ale subansamblurilor autovehiculelor
 Incercari ale autovehiculului in ansamblu
 Incercari de modele la scara
- dupa scopul cercetarii experimentale
 Incercari functionale
 Incercari de rezistenta
 Incercari de durabilitate
- dupa conditiile si metodele de incercare
 Incercari de laborator
 Incercari de drum
 Incercari de exploatare
 Incercari in conditii speciale

3. Generalități privind lanțul de măsurare pe cale electrică a mărimilor

neelectrice.
Măsurarea pe cale electrică a unei mărimi neelectrice constă în conversia acesteia
într-un semnal electric – de obicei în tensiune electrică – a cărei valoare să fie
proporţională cu mărimea măsurată.
Principalele părţile componente ale unui lanţ de măsurare sunt:
- traductorul;
- circuitul electric de conectare al traductorului;
- amplificatorul;
- sistemul de afişare sau înregistrare;
- placa de achiziţie, stocare şi prelucrare a datelor.
 Traductorul transformă mărimea neelectrică măsurată (deplasare, viteză, acceleraţie,
forţă, temperatură, etc.) într-o mărime electrică proporţională cu aceasta.
Sistemul de alimentare furnizează energia electrică necesară traductorului. El poate
fii o baterie electrică sau un oscilator de audio frecvenţă.
Circuitul electric de conectare asigură adaptarea circuitului de ieşire din traductor la
intrarea în amplificator.
Amplificatorul are rolul de a amplifica semnalul pentru a asigura sensibilitatea dorită
a sistemului de măsurare
Sistemul de afişare şi înregistrare asigură posibilitatea citirii, vizualizării şi/sau
înregistrării valorii semnalului de ieşire din lanţul de măsurare
Sistemul de achiziţie stocare şi de prelucrare a datelor are rolul de a prelua datele
analogice de la amplificator sau de la înregistratorul cu bandă magnetică, face conversia
lor analog numerică, le înregistrează pe hardisck.

4. Caracteristicile principale ale traductoarelor.

Caracteristicile principale ale traductoarelor sunt:

 Caracterul funcţiei de conversie a mărimii neelectrice măsurate n, în mărime
electrică uo. Este recomandabil să fie liniară, pe întreg domeniul de măsură al
traductorului, pentru a uşura prelucrarea şi interpretarea datelor.
 Sensibilitatea traductorului este definită prin raportul dintre variaţia mărimii
semnalului de ieşire Duo şi variaţia corespunzătoare mărimii neelectrice de
intrare (variaţia sarcinii) Dn. Acest raport trebuie astfel ales încât să se obţină
precizia dorită de măsurare.
 Scala totală a sarcinii, reprezintă domeniul de utilizare al traductorului,
adică domeniul cuprins între valoarea maximă şi minimă a amplitudinii
mărimii neelectrice de intrare. Ea serveşte la alegerea corespunzătoare a
traductorului.
 Caracteristica de frecvenţă -determină limitele de frecvenţă ale mărimilor
care intră în traductor, astfel încât sa nu se producă o deformare a semnalului
de ieşire din traductor peste limitele admise
 Scala totală de ieşire, este dată de diferenţa mărimilor electrice maximă şi
minimă corespunzătoare limitelor totale de scală de sarcină a traductorului
 Rezistenţa de ieşire, reprezintă rezistenţa electrică măsurată la bornele de
ieşire ale traductorului
 Tensiunea electrică de alimentare a traductorului este specifică
traductoarelor modulare.
 Histerezisul reprezintă diferenţa maximă dintre mărimile electrice de ieşire
corespunzătoare aceleiaşi sarcini aplicate mai întâi crescător şi apoi
descrescător, în domeniul de funcţionare al traductorului.
 Sensibilitatea la condiţiile de mediu caracterizează variaţia caracteristicilor
traductorului sub acţiunea diferiţilor factori de mediu: temperatură;
umiditate; presiune hidrostatică; câmpuri electromagnetice; zgomot; etc.
 Rigiditatea traductorului, reprezintă raportul dintre forţa aplicată şi
deplasarea pe direcţia de acţiune a forţei
  Dimensiunile de gabarit şi masa traductorului determină posibilitatea
utilizării traductorului din punct de vedere al ataşării la locul măsurării

5. Traductoarele de inducție – generatorul de curent continuu, schema,

avantaje și dezavantaje.

Traductoarele de inducţie funcţionează pe principiul inducţiei electromagnetice, ele

fiind realizare sub forma generatoarelor de curent electric continuu sau alternativ, cu
mişcare de rotaţie sau liniară. Traductoarele de inducţie la care mărimea de intrare este
unghiul de rotaţie poartă numele de tahogeneratoare.
Schema tahogeneratorului de curent continuu. Principalele elemente componente al
acestuia sunt: 1 – magnet permanent; 2 – rotor; 3– înfăşurare; 4 –colector; 5 – perii.

Avantaje: functionaliate sigura, tensiunea sau frecventa este proportionala cu turatia

Principalul neajuns al tahogeneratorului de curent continuu îl constituie colectorul,
care limitează funcţionarea la turaţii scăzute şi constituie principalul element de uzură al
traductorului.

6. Traductoare inductive – traductoare cu întrefier variabil, traductoare

cu miez mobil.
Traductoarele inductive se bazează în funcţionarea lor pe variaţia inductivităţii
proprii a unei bobine cu miez de fier, sub acţiunea mărimii de măsurat. Din punct de
vedere constructiv se cunosc următoarele tipuri de traductoare inductive: traductoare
inductive cu întrefier variabil; traductoare inductive de tip transformator; traductoare
inductive cu miez mobil.
Traductoarele inductive cu întrefier variabil, au în componenţă un miez fix 1 pe care
se găseşte o bobină 2 şi un miez mobil (armătură mobilă) 3 care se deplasează în faţa
miezului fix sub acţiunea mărimii neelectrice de măsurat.
Inductanţa L a bobinei se modifică funcţie de valoarea întrefierului δ, obţinându-se o
caracteristică de conversie de formă hiperbolică. În acest caz valoarea inductanţei este dată
de relaţia: L=N2/Rm , unde: N este numărul de spire; Rm reluctanţa circuitului magnetic.
 Traductoarul inductiv cu miez mobil, este construit dintr-o bobină 1 în interiorul căreia
se deplasează un miez feromagnetic 2 sub acţiunea mărimii de măsurat.
Variaţia inductanţei L in funcţie de deplasarea x este neliniară. De asemenea în cazul
acestui tip de traductor se exercită şi o forţă de atracţie asupra miezului.

7. Traductoare potențiometrice.

Traductorul potenţiometric este format dintr-o rezistenţă electrică uniform repartizată

pe un suport în lungul căruia poate culisa un cursor aflat în contact perfect cu rezistenţa.
Cursorul traductorului este cuplat mecanic la obiectul de măsură, care prin acţiunea lui îi
modifică poziţia. Mărimea de intrare în traductor poate fi o deplasare liniară sau o
deplasare unghiulară.
Condiţiile necesare pentru ca un potenţiometru să poată fi utilizat ca traductor sunt: -
- rezistivitatea acestuia să fie cât mai uniform repartizat ă în lungul elementului
rezistent;
- rezistenţa de contact dintre cursor şi elementul rezistent să aibă valori cât mai
reduse;
- variaţia rezistivităţii cu temperatura să fie cât mai redusă.
 Fig. 2.19. Schema de funcţionare a traductoarelor
potenţiometrice: a) liniare; b) de rotaţie.

Caracteristicile tensiunii de ieşire în gol Uo in funcţie de deplasarea liniară x, respectiv

unghiulară  prezintă următoarele dezavantaje: sensibilitate la variaţii de temperatură;
imposibilitatea reglării nivelului de zero.

8. Traductoare de impulsuri fără contact – traductoare inductive și optice

În cazul traductoarelor de impulsuri fără contact de inducţie, generarea impulsurilor

se face prin variaţia câmpului magnetic al bobinei 1, la deplasarea prin dreptul miezului
magnetic al unui disc 2, prevăzut cu creneluri. Forma danturii prelucrate în discul 2
influenţează forma semnalului la ieşirea din traductor, I, iar viteza unghiulară W este
proporţională cu amplitudinea acestuia. Circuitul electric de formare 3, transformă
 semnalul I într-un semnal dreptunghiulat de formaII. Semnalul de tip treaptă poate fi
prelucrat mult mai uşor cu ajutorul blocului de numărare 4

În cazul traductoarelor de impulsuri fotoelectrice, obţinerea impulsurilor se

realizează cu ajutorul fototranzistorului 3, al sursei de lumină 1 şi al discului cu fante 2, cu
ajutorul căruia este întrerupt fluxul de lumină. Semnalul de ieşire din traductor, care are
formă trapezoidală poate fi folosit direct pentru comanda numărătorului de impulsuri.

9. Traductoare piezoelectrice – principiul de funcționare, materiale

caracteristici, aplicații, schema funcțională, schemă senzor de
accelerație.

Principiul de funcţionare al traductorului piezoelectric se bazează pe proprietatea unor

materiale cristaline de a produce sarcini electrice atunci când sunt solicitate mecanic.
Sarcina electrică este proporţională cu solicitarea mecanică normală sau tangenţială, iar
semnul acesteia se schimbă odată cu schimbarea sensului.
Materialele utilizate sunt: tartratul de sodiu; tartratul de potasiu; turmalina şi cuarţul
 Fig. 2.25. Traductorul piezoelectric: a – schema funcţională; b – schema electrică echivalentă.

Fig. 2.26. Traductor piezoelectric de acceleraţie : a – schema de principiu; b – schema traductoru

lui de compresie; c – schema traductorului de forfecare .

Traductorul pentru măsurarea acceleraţiilor figura 2.26, se compune dintr-o masă

seismică 2, montată deasupra elementului piezoelectric 4, prin intermediul pivotului de
strângere 6, care realizeaz ă legătura cu baza de fixare 1. Aceasta este prevăzută cu un
sistem de fixare a traductorului pe piesa de măsurat 7. Forţa de prestrângere dintre
componentele accelerometrului este asigurată de elementul elastic 3. În timpul
măsurătorilor, forţa de inerţie a masei elastice se transmite elementului piezoelectric şi este
convertită în semnal electric care este preluat în circuitulde măsură prin intermediul mufei
de legătură 5.
10.Traductoare capacitive – principiul de funcționare, scheme.

Traductoarele capacitive sunt condensatoare electrice a căror capacitate este modificată

de variaţia mărimii de intrare, în mod obişnuit o deplasare liniară sau unghiulară.
Capacitatea condensatorului se determină cu relaţia:
S S
C=× =o ×r × ,
d d
e - este constanta dielectrică a mediului dintre placi;
eo - permitivitatea electrică a vidului;
er - permitivitatea relativă a mediului dintre plăci;
S - suprafaţa plăcilor conductoare;
d – distanţa dintre plăci.

Analizând rela ţia 2.19 se observă că capacitatea condensatorului poate fi modificată

în mai multe moduri, prin variaţia unuia dintre următorii parametrii: S, d, sau e. Acest
criteriu defineşte tipul constructiv al traductorului capacitiv

Fig. 2.40. Traductoare capacitive.

Traductoarele capacitive cu distanţă dintre plăci variabilă-a

Traductoarele capacitive cu suprafaţa plăcilor variabilă-b
Traductoarele capacitive cu dielectric variabil-c
 11.Încercarea cutiilor de viteze – schemă stand cu flux deschis/închis,
descriere.

Schema de principiu a unui stand de încercare cutii de viteze în flux de energie deschis se compune
din:
 motorul electric de antrenare 1, a cărui stator este liber în lagăre şi poate oscila cu unghiuri
mici în jurul pozi_iei de echilibru,
 ambreiajul 2, care are şi rolul de cuplaj de siguranta la aparitia suprasolicitărilor
 cutia de viteze de încercat 3 şi frâna 4

În figura este prezentată schema unui stand de încercare pt cutii de viteze cu flux de energie
închis. Motorul electric cu rotor oscilant 1 antrenează, prin intermediul ambreiajului 2 (care are şi
rol de cuplaj de sigurantă), întreg circuitul închis al standului. Acesta este format din cutia de viteze
de încercare 6, care este fixată pe un cadru oscilant, cutia de serviciu 8, reductoarele de legătură 5
şi 7, care au rapoarte de transmitere egale, şi dispozitivul de încărcare 3, care crează un moment
de torsiune permanent între arborele de intrare 4 şi arborele de ieşire tubular 9. Arborii primari ai
cutiei de viteze sunt cuplati cu arborii reductorului 5, iar cei secundari cu arborii reductorului 7,
prin intermediul cuplajelor elastice 10, astfel încât cutia de serviciu 8 să se rotească în sens invers
celei de încercat 6. Valoarea momentului de torsiune poate fi controlată cu ajutorul unui traductor
montat în celula de torsionare 3. Notând momentul de răsucire introdus prin celula de torsiune Mt,
momentul la intrarea în cutia de viteze MI se determină cu relatia: M = G × r + Mt

12.Încercarea transmisiilor cardanice și a punților motoare – schemă stand

cu flux deschis/închis, descriere.

Transmisia cardanică 3 este antrenată de motorul electric de curent continuu cu stator

oscilant 1, prin intermediul cuplajului 2. Generatorul electric cu stator oscilant 5, legat de partea
condusă a arborelui cardanic prin cuplajul 4, asigură momentul rezistent. Pentru a încerca
transmisii cardanice de diferite lungimi şi la diferite unghiuri de înclinare alfa,motorul electric 1
şi generatorul de frânare 4 se montează pe suporti care culisează după directia x şi y
 Pentru încercarea transmisiilor cardanice, cele mai răspândite sunt standurile de
încercare cu flux de energie închis. Acesta se compune dintr-o parte de antrenare, formată
din motorul electric de antrenare cu stator oscilant 1, ambreiajul 2, care joacă şi rolul de cuplaj
de sigurantă, şi din circuitul închis, format din reductoarele 5 şi 7 şi din transmisia cardanică
de încercat 6 şi cea de serviciu 8.

Motorul electric cu stator oscilant 1 antrenează, prin intermediul ambreiajului 2,

care joacă şi rolul de cuplaj de sigurantă, şi a cutiei de viteze 3, puntea motoare 4.
Frânarea se realizează cu ajutorul generatoarelor electrice 5 şi 6 cu stator oscilant. Cutia
de viteze 3 realizează treptele de viteze la care functionează puntea motoare pe
autovehicul.
 În schema din figura 3.29, puntea de încercare 6 este amplasată deasupra puntii de serciu
4, puntile fiind plasate în plan vertical, rezultând un stand foarte compact. Arborii cardanici 3 şi 8
şi reductoarele 5,7 şi 10, cu raport de transmitere unitar şi număr impar de roti închid circuitul
standului. Celula de încărcare 9, montată pe arborele 8 asigură încărcarea puntii de măsurare.
Pentru antrenarea standului se foloseşte motorul cu stator oscilant 1, iar adaptarea vitezei
unghiulare de antrenare se realizează cu ajutorul reductorului 2.

13.Încercarea amortizoarelor.

Încercarea amortizoarelor în condi_ii de laborator presupune efectuarea următoarelor tipuri de

probe: probe func_ionale, pentru detrminarea caracteristicii de func_ionare (de lucru) şi a
caracteristicii func_ionale a amortizoarelor; probe de a anduran_ă pentru determinarea rezisten_ei
în exploatare a amortizorului în ansamblu şi a diferitelor componente ale amortizorului cum sunt
garniturile de etanşare, supape, tije, gidaje, etc.