Implicarea parintilor in educatie

Responsabilitatea dezvoltării copilului în primele etape ale vieţii revine în primul rând
familiei sale. Dar, ca primă treaptă a sistemului de învăţământ, grădiniţa de copii are o
importanţă deosebită în formarea personalităţii tinerei generaţii, deoarece varsta copiilor de
care se ocupă este cea a maximei plasticităţi şi receptivităţi, a deschiderii largi către lume, a
curiozităţii nemărginite, a motivaţiei maxime de a cunoaşte tot ce există în jur. Când copilul este
mic el nu poate „participa” direct la actul educaţional, influenţele sunt organizate şi pregătite
de adulţii care îl înconjoară: la început părinţii şi ceilalţi adulţi din familie, apoi educatorii şi
copiii cu care vin în contact.

Pentru reuşita actului educaţional, munca depusă de educatoare trebuie continuată, susţinută
şi întărită de familie. De aceea, educatoarea trebuie să asigure o permanentă colaborare între
grădiniţă şi familie şi să-i convingă pe părinţi să păstreze unitatea de cerinţe adresate
preşcolarilor cu cele ale grădiniţei.

Fără sprijinul activ al părinţilor, grădiniţa nu poate realiza obiectivele educaţionale

stabilite, oricât de competenţi ar fi educatorii. Ceea ce învaţă copilul de la educatoare poate să
nu aibă importanţă dacă părinţii nu întăresc şi nu valorizează suficient programul. Experienţa
dovedeşte că o atmosferă destinsă între partenerii educaţionali este benefică. De asemenea,
existenţa unor reguli comune, cunoscute şi fixate împreună, uşurează mult efortul educativ.

Cunoscând faptul că: fiecare persoană este unică în felul ei, că fiecare părinte are stilul propriu
de educaţie, convingerile şi valorile sale personale, grădiniţa încearcă să stabilească punţi
specifice pentru o mai bună comunicare, pentru a educa cât mai bine împreună, ea este terenul
unor relaţii educative din care fiecare beneficiar – copil, părinte, educator – are de învăţat şi
trebuie să se simtă valorizat şi important.

Prin urmare, parteneriatele solide dintre educatori, familii si alti membri ai comunitatii sunt
esentiale pentru invatarea si dezvoltarea copiilor. Recunoscand rolul mediului de invatare de
acasa si al familiei drept prim mediu educational si social pentru copil, educatorul trebuie sa
stabileasca legaturi intre institutia de invatamant si familie, promovand comunicarea continua
in ambele directii.

Trebuie sa se tina cont de structura, istoria, stilul de viata si caracteristicile variate ale familiilor
si comunitatilor din care provin copiii, pentru a sustine invatarea si dezvoltarea copiilor.
Sensibilitatea si accesibilitatea educatorului in raport cu familiile pot fi demonstrate prin
aprecierea numeroaselor modalitati prin care familiile pot contribui la invatarea copiilor lor, la
viata din clasa si din intreaga institutie de invatamant.
Facilitand comunicarea si interactiunile eficiente dintre familii, institutia de invatamant si
comunitate, educatorul sustine recunoasterea valorii intereselor si responsabilitatilor fiecaruia
in ceea ce priveste educatia si viitorul copiilor si promoveaza coeziunea sociala pe o scara mai
larga.

Pentru a putea implica parintii in procesul educativ al copiilor lor, educatorul trebuie sa
promoveze parteneriate cu familiile si sa ofere o multitudine de oportunitati pentru familii de a
se implica in invatarea si dezvoltarea copiilor. O oportunitate pentru parinti de a se implica in
educatia copiilor ar fi aceea in care educatorul implica membrii familiei in procesul comun de
luare a deciziilor cu privire la invatarea, dezvoltarea si viata sociala a copiilor in clasa. De
asemenea, parintii pot fi implicati in procesul de luare a deciziilor cu privire la mediile de
invatare ale copiilor.

Educatorul trebuie sa comunice in mod regulat cu familiile despre copiii lor, invatarea si
dezvoltarea acestora, cerintele curriculumului si evenimentele din clasa. Intocmai, educatorul
comunica in mod regulat cu familiie pentru a afla mai multe despre copil si a intelege mai bine
punctele forte, interesele si necesitatile copilului, deoarece din nicio imprejurare nu trebuie sa
se piarda din vedere faptul ca parintii isi cunosc cel mai bine copiii chiar daca ei nu au
intotdeauna abilitatea de a actiona intr-un sens favorabil acestora. Relatia parinte-copil este, de
cele mai multe ori, prea incarcata emotional si, de aceea, risca sa fie dominata de subiectivism
(intr-un sens pozitiv sau negativ). Meritul educatorului va fi cu atat mai mare cu cat va reusi sa
restabileasca echilibrul fara a forta lucrurile si fara a transforma tensiunile in conflict.

Pot fi promovate si oportunitatile prin care familiile invata unele de la celelalte si se sustin
reciproc.

Educatorul poate acorda asistenta familiilor in obtinerea accesului la informatie, resurse si

servicii necesare pentru a stimula invatarea si dezvoltarea copiilor si ofera informatii si idei
parintilor privind crearea unui mediu de invatare prielnic si stimulativ acasa ajutand astfel
parintii sa-si sporeasca nivelul de competenta.

De subliniat este faptul ca ceea ce invata copilul in gradinita, pierde din importanta si eficienta
daca parintii nu intaresc si nu valorifica programul educativ desfasurat in gradinita. In
consecinta, pentru ca eficienta educatiei din gradinita sa aiba un randament sporit este necesar
ca programul educativ sa fie inteles si cunoscut de catre familie si realizat prin colaborarea
dintre gradinita si familie.

Obiectivele specifice de colaborare a parintilor cu gradinita ar fi: parintii sa informeze cu

sinceritate educatorul asupra atitudinilor si comportamentelor copilului in familie, sa continue
in familie programul educational propus de gradinita, imbinand armonios atitudinea permisiva
cu severitate si exigenta, sa participle activ in cadrul parteneriatului familie-gradinita si sa se
situeze permanent alaturi de copil si sa-l sprijine, fara a-I prelua sarcinile, solicitand, cand este
cazul, sprijinul cadrului didactic.