Managementul ca ştiinţă s-a cristalizat relativ recent, după 1880 şi o definiţie a acestuia dată de

Ovidiu Nicolescu este următoarea: „Managementul firmelor rezidă în studierea proceselor şi relaţiilor
de management din cadrul lor, în vederea descoperirii legităţilor şi principiilor care le guvernează şi a
conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere, de natură să asigure obţinerea
şi creşterea competitivităţii.“1 Esenţa ştiinţei managementului o reprezintă studiul relaţiilor şi
proceselor de management dintr-o întreprindere. Funcţiile principale ale managementului: a)
previziunea: procesul prin care se determină principalele obiective ale firmei, precum şi resursele şi
mijloacele de realizare a lor; b) organizarea: adică stabilirea necesarului de muncă fizică şi
intelectuală urmată de gruparea acesteia pe posturi, grupe de lucru şi compartimente şi atribuirea
acestora personalului; c) coordonarea: armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului organizaţiei şi
subsistemelor sale; d) antrenarea: procesul prin care personalul organizaţiei este motivat să participe
la stabilirea şi realizarea obiectivelor previzionate; e) controlul - evaluarea: rezultatele efective sunt
măsurate şi comparate cu cele aşteptate în vederea depistării deficienţelor şi eliminării lor. Pentru
înţelegerea mai uşoară a celor ce le vom discuta, ne vom referi cu precădere la fenomenele care au
loc în cadrul întreprinderii industriale. În general, disciplinele economice se referă la procesele şi
fenomenele economice care au loc într-o întreprindere industrială. De aceea vom da şi o definiţie a
întreprinderii industriale. ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALĂ reprezintă acea unitate economică
producătoare, care se caracterizează printr-un gen specific de activitate, printr-o funcţionalitate şi
organizare tehnologică, prin capacitate de a produce anumite bunuri, de a se conduce şi gestiona
raţional şi prin autonomie financiară. În cadrul întreprinderii există un circuit economic permanent
care are trei faze: aprovizionarea - producţia - desfacerea. a) aprovizionarea: activitatea prin care se
asigură elementele materiale şi tehnice necesare producţiei în volumul şi structura, care să permită
realizarea obiectivelor generale ale întreprinderii; b) producţia: ansamblul proceselor de muncă din
cadrul întreprinderii, prin care se transformă obiectele muncii în produse finite şi se creează condiţiile
tehnicoorganizatorice şi de deservire necesare desfăşurării fabricaţiei în bune condiţiuni; c)
desfacerea: are ca obiect principal vânzarea produselor din profilul propriu de fabricaţie al
întreprinderii industriale în condiţii de eficienţă maximă. Activitatea specifică acestei faze a circuitului
economic al întreprinderii industriale asigură baza motivaţională pentru organizarea şi desfăşurarea
fabricaţiei de produse. Are loc un proces complex, care începe cu studierea cererii, colectarea şi
constituirea portofoliului de comenzi pentru produsele care trebuie fabricate, urmând ca acestea să
fie transmise spre producţie şi apoi spre aprovizionare.