Pregătirea şi susţinerea unui discurs public

Nu contează ce fel de discursuri vei ține. Fie că este vorba

despre o prezentare de afaceri într-o sală de conferințe, un toast
la o recepție sau un discurs televizat care va ajunge la milioane
de oameni, dacă vei participa la acest curs, vei învăța tehnicile
necesare pentru a urca pe scenă încrezător și entuziast, astfel
încât să poți furniza audienței un mesaj credibil și convingător.
Oricine își poate însuși abilitățile necesare cuceririi audienței. Nu
e nici o magie. Îți trebuie doar dorința de a privi lucrurile altfel,
mobilizare și ceva antrenament.
„Cum să vorbești cu metodă”– discursul persuasiv
Orice comunicare este făcută cu intenția de a convinge. De
câte ori vorbim încercăm să influențăm pe cineva, să obținem un
răspuns. Pentru a îndeplini funcția de persuasiune a unei
prezentări, vorbitorul trebuie în primul rând să identifice nevoia care
se află în spatele textului și apoi să folosească acele cuvinte care
pot ajuta la împlinirea ei. Pentru asta este nevoie de o metodă
sigură de a transforma comunicarea fundamentală într-un proces
conștient pe care să îl putem controla. E nevoie, mai precis, de
puțină pregătire actoricească, pentru ca vorbitorul să acționeze
asupra auditoriului, să convingă pubicul să gândească, să simtă
sau să facă ceva, drept rezultat al vorbelor sale, cu alte cuvinte, să
activeze o dorință.
Expresivitatea vorbirii
 O parte din sarcina unui vorbitor profesionist este aceea de a-
și acorda instrumentul vocal. Vocea face parte din noi, la fel ca și
înfățișarea, este o expresie a individualității noastre. Mesajele
puternice au nevoie de o interpretare puternică. Asta înseamnă că
trebuie să fii sigur că ești auzit, înțeles și crezut de fiecare persoană
din încăpere. Abilitățile vocale se obțin printr-un antrenament
susținut.
Tehnici ale limbajului trupului în prezentări
Dacă printr-un limbaj corporal corespunzător, transmitem
impresia de stăpânire de sine, atunci vom atrage atenția
auditoriului.

Care dintre elementele comunicării nonverbale este pe primul

loc în topul celor care ne ajută să ne prezentam cu succes într-
o întâlnire publică? Aș fi tentată să spun că toate, dar aș scoate
în prim plan următoarele:

1. contactul vizual;

2. atitudinea;
3. tonul cald si prietenesc;
4. zâmbetul;
5 . strângerea de mână – alte ritualuri de salut specifice;
6. pozitia corpului nostru - la masă - ținuta spatelui; poziția în
picioare;
7. raportul corporal intre 2 comunicatori;
8. mersul către public;
 9. mișcarea regizată;
10. ținuta, expresia facială.

4 pași obligatorii în comunicarea publică:

Ori de câte ori comunicăm, trebuie să avem în vedere patru

obiective majore:

să fim recepţionaţi;
să fim înţeleşi;
să fim acceptaţi;
să provocăm o reacţie, care constă într-o schimbare de
comportament sau de
atitudine.

Uneori, nu reuşim să atingem nici unul dintre aceste

obiective, caz în care am eşuat în procesul de comunicare.
Pentru a nu se întâmpla asta, trebuie să avem clar în minte ce
urmărim prin mesajul pe care vrem să îl comunicăm, care este
scopul real al comunicării pe care o vom susține. De aceea,
înainte de a începe o comunicare verbală, cu atât mai mult cu cât
aceasta este și publică, trebuie să ne stabilim un plan de
comunicare. Acesta trebuie să răspundă câtorva întrebări:

Ce vreau să spun? Ce doreşte cealaltă persoană să afle?

Cine este persoana din faţa mea? Ce personalitate are?
Ce nevoi, ce aspiraţii, ce dorinţe are ea? Cum vede ea lumea?
Care sunt convingerile ei? Ce ştie despre mesajul meu?
Unde are loc dialogul?Care al fi cel mai potrivit loc, cea
mai potrivită ambianţă?
Cum ar fi cel mai bine să transmit mesajul?Folosind un
limbaj ştiinţific, sau utilizând metafore? Serios, sau folosind
glume?
 Dacă vom şti cum să ne adresăm publicului, dacă vom
depune un minimum efort în vederea confruntării cu acesta, faptul
că îl tratăm cu interes şi seriozitate, că avem să îi spunem lucruri
importante şi interesante, publicul va simţi şi va manifesta
toleranţă.
Cu cât publicul se va apropia, sub conducerea noastră, de
miezul dezbaterilor, cu atât se va simţi mai antrenat. De aceea,
este foarte important ca vorbitorul să mențină în permanență un
contact vizual cu auditoriul. Desigur, această permanenţă nu
trebuie înţeleasă greşit.

Evitați:

- privirea insistentă, aţintită asupra unei singure persoane

dintr-un grup;
- păstrarea contactului vizual cu o persoană mai mult de 5-
6 secunde.

IMPORTANT!!!

Este bine să privim pe rând, fiecare segment de grup şi apoi

o persoană sau alta. Dacă întimpinăm greutăţi în stabilirea
contactului vizual, va trebui să exersăm atunci când stăm de
vorbă cu cineva tehnica îndreptării privirii spre un punct imaginar,
situat între ochii interlocutorului.
Dacă dorim că publicul să ne acorde atenţie, să ne
urmărească şi să ne
simpatizeze, trebuie să avem în vedere şi următoarele aspecte:

· verificarea acusticii sălii;

· plasarea optimă în spaţiu a materialelor vizuale;
· evitarea grimaselor;
· crearea unei atmosfere destinse prin zâmbet;
· evitarea vulgarităţilor;
· evitarea glumelor nesărate însoţite de un râs zgomotos;
 · expunerea pe un ton plictisit;
· încadrarea în limita de timp impusă prezentării care poate fi
amintită publicului în deschidere şi eventual repetată încă o dată
în cadrul expunerii.

Pregătirea prezentării

Factorul timp este decisiv în pregătirea unei prezentări.

Oratorii spuneau că pentru a putea vorbi cinci minute aveau
nevoie de două săptămâni de pregătire, iar pentru a vorbi o oră,
de o singură săptămână. Putem să ne bucurăm de concentrarea
maximă a publicului preţ de 10 minute, după care va trebui să
facem eforturi pentru a o menţine la cote ridicate. De aceea este
indicat să ne structurăm prezentarea cât mai riguros, acordând
între 10 şi 20% din timp introducerii, 60-80% problemelor de
conţinut şi 10-20% din timp concluziilor.
Pentru a nu permite memoriei să vă joace feste, pregătiţi-vă
notiţe clare şi uşor de urmărit, adoptând formatul fişelor scrise pe
o singură parte şi nicidecum pe coli A4 scrise pe ambele feţe. Ele
vă vor ajuta să nu omiteţi ideile importante, să construiţi
argumentări solide şi să nu vă abateţi de la succesiunea normală
a faptelor şi aspectelor selectate pentru prezentare.

Rostirea discursului

În rostirea discursului trebuie acordată toată atenţia

momentului începerii expunerii.

ATENȚIE!!!

- nu începeţi expunerea până când publicul nu şi-a ocupat

locurile în sală şi nu sunteţi siguri că vă ascultă;
 - nu rostiţi nici un cuvânt până nu aţi stabilit un contact
vizual cu auditoriul, nu aţi studiat dintr-o privire
organizarea spaţiului
dumneavoastră de mişcare, nu aţi respirat adânc şi nu v-aţi găsit
poziţia cea mai comodă în faţa publicului;
- încercaţi să nu folosiţi clişee sau expresii banale de tipul
”am marea plăcere de a...”, nu prezentaţi nici mulţumiri şi nici
scuze în primele fraze ale discursului dumneavoastră; păstraţi-le
eventual pentru sfârşit;
- încercaţi să vă controlaţi starea de nervozitate din primele
minute ale prezentării; două dintre semnele cele mai des întâlnite
ale acestei stări sunt impunerea unui ritm prea alert de expunere
şi tendinţa de a nu orienta
corpul şi privirea către public.

Câteva modalități de începere a unui discurs

Există mai multe moduri de a începe un discurs. Totul este

să facem alegerea cea mai potrivită personalităţii noastre:

· denumirea temei,urmată eventual de câteva precizări

referitoare la alegerea titlului prezentării;
· referirea la obiectivele şi aspectele pe care doriţi să le
abordaţi în cadrul temei propuse,
· anticiparea unor întrebări sau aspecte problematice;
· deschiderea discursului cu o anecdotă sau cu o glumă;
· mărturisire;
· prezentarea unor fapte sau date statistice;
· folosirea unui citat nu foarte lung şi relevant pentru
subiectul discursului;
· afirmaţii cu conţinut şocant;
· povestiri interesante.

Finalizarea discursului
 Modalităţile pe care le aveţi la îndemână pentru încheierea
prezentării sunt la fel de numeroase:
· prezentarea unor concluzii punctuale;
· lansarea unor interogaţii prin care să captaţi interesul slăbit
al publicului;
· anecdote scurte, care să ilustreze aplicabilitatea ideilor
dumneavoastră;
· invitarea publicului de a trece la acţiune în spiritul celor
afirmate în prezentare;
· folosirea de citate prin care să subliniaţi credibilitatea
rezultatelor expuse.

IMPORTANT!!!

- indiferent de schimbările de moment care pot interveni pe

parcursulprezentării, nu trebuie să vă abateţi de la
concepţia iniţială, aşa cum e de preferat, ca odată ce ați
ajuns în fața publicului, să nu vă răzgândiţi asupra frazelor
de început;
- conţinutul discursului nu se memorează, ci doar fraza de
început şi cea de încheiere; chiar dacă pe parcursul
prezentării v-ați bâlbâit sau v-ați încurcat în detalii sau
argumentări, cel puţin începeți şi sfârşiți fără să vă
poticniți; în acest fel, vă veți simţi mult mai pregătiţi pentru
a înfrunta inevitabilele întrebări;
- dacă vreo întrebare adresată vă pune într-o asemenea
dificultate încât vă dați seama că nu puteți răspunde,
corect şi elegant este să afirmați cu sinceritate ”Îmi pare
rău, nu ştiu/nu cunosc/nu...”;
- dacă vi se adresează o întrebare care nu are nimic de-a
face cu subiectul prezentării, nu trebuie să vă simţiți
obligaţi să răspundeți.
Creeazătensiune și descoperire!

În fata unei săli pline, urma să fie prezentată producătoarea

filmului Atracție fatală. Prezentatorul, Walter Anderson, autorul
celebrului Curs practic de încredere, și-a început discursul cu
urmatoarea poveste:
„Când mașina în viteză a lovit-o pe frumoasa femeie ce traversa
strada, corpul ei a fost aruncat la șase metri în aer, ca un sac de
cartofi. Craniul i-a fost despicat. Doctorii au spus că va muri. Ea a
învins acea profeție pesimistă, deși a trebuit să poarte ghips
vreme de peste un an. De-a lungul timpului, a devenit prima
femeie director al unui studio de film important. Trei ani mai târziu,
când si-a dat demisia de la Paramount, experții de la
Hollywood – exact ca acei doctori – au spus că acesta era finalul
carierei ei. Apoi, a produs un film cu succes uriaș, Atracție fatală,
uluindu-i pe experti. Când am întrebat-o pe această doamnă
talentata și curajoasă de ce n-a renunțat niciodată, mi-a răspuns:
Toti avem eșecuri. Toti suntem loviți de viață, dar
cei puternici revin mereu. Rămân în joc.
…Si ea a rămas. Doamnelor si domnilor, vă rog să mă ajutați să o
întâmpin cum se cuvine pe …Sherry Lansing”.
(Walter Anderson, Curs practic de încredere, Curtea Veche
Publishing, 1999, p. 114)

Povestea sa a devenit interesanta si captivanta prin faptul ca a

creat mai întâitensiune si curiozitate. Apoi, a oferit descoperirea
sau deznodamântul. Într-o prezentare, fie aceasta a unei
persoane, a unei companii sau a unui produs, trebuie mai întâi
creată povestea care acumulează treptat tensiunea și stârnește
curiozitatea.
Conversaţia cu încărcătură emoţională (Salter, 1961)
Exemple:
- cuvinte care exprimă stări afective : doresc, detest, ador, mă
bucur, îmi păsa,
iubesc, invidiez, mi-e dor etc.
- cuvinte care exprimă idei sau acţiuni : presupun, cred, consider,
îmi imaginez,
înţeleg, concluzionez etc.
- termeni legaţi de propria persoană (”eu”, ”mie”) împreună cu
cuvintele care se referă la stări afective.
Tehnica autodezvăluirii
Se apelează la relatarea unor evenimente (experienţe
emoţionale) în vederea uşurării exprimării sentimentelor
autentice.
Tehnica acordării afecţiunii
În cadrul relaţiilor apropiate, oamenii se tem să-şi exprime
sentimentele de
afecţiune de teamă de a nu fi exploataţi, de a nu se profita de pe
urma lor, de a nu părea slabi sau dependenţi.
Tehnica acordării afecţiunii aparţine lui Richard Stuart (1973) şi
implică
următoarele obiective : - să determine pe fiecare partener să
devină conştient de ceea ce îi face plăcere celuilalt şi nu de ceea
ce îl enervează;
- să înveţe persoana;
- să realizeze în mod deliberat acele acţiuni care oferă satisfacţie
partenerului său.
Comunicarea eficientă implică exprimare deschisă şi ascultare, în
timp ce
comunicarea ineficientă presupune refuzul părţilor de a-şi
împărtăşi în mod deschis sentimentele şi refuzul de a asculta ce
are de spus celălalt.
Empatia afectivă presupune conştientizarea a ceea ce simte
celălalt pe baza
afirmaţiilor acestuia. În timpul practicării acestei tehnici nu trebuie
să fim de acord sau nu cu celălalt, ci doar să parafrazăm spusele
lui şi să-i detectăm stările afective. Este indicată adoptarea unui
ton calm şi liniştit, în timp ce utilizăm expresii de tipul:
”Mi se pare că tu vrei să spui că...”
”Se pare că...”
”Aş dori să mă asigur că am înţeles ceea ce vrei să spui...”
Întăririle pozitive se referă la transmiterea unor mesaje pozitive
către interlocutor, chiar în toiul unei dispute. În acest mod, acesta
se simte respectat şi apreciat.
Comunicarea empatică implică trei abilităţi specifice de
comunicare:
- exprimarea emoţiilor- „a te pune în pielea celuilalt”, reprezintă a
te apropia cât mai mult posibil de experienţa personală a
interlocutorului
- manifestarea înţelegerii faţă de sentimentele celuilalt - indicarea
prin gesturi,
expresii, postură fizică sau atingere fizică
- punerea sentimentelor persoanei intervievate în cuvinte
(exprimarea verbală),
foarte importantă atunci când persoana este incapabilă să
articuleze anumite emoţii, din diferite motive (bariere de limbaj,
incapacitatea de a exprima anumite sentimente la un moment dat,
stare de confuzie ). Putem obţine comunicarea sentimentelor
reale ale partenerului nostru de dialog dacă noi ne comunicăm
propriile sentimente după cum urmează:

Comunicarea disponibilităţii de a asculta opinia celuilalt prin:

1. Contact vizual variat

2. Postură relaxată
3. Gesturi adecvate, confortabile
4. Exprimarea simplă a interesului
5. Tonul vocii
6. Evitarea întreruperii
7. Repetarea cuvintelor cheie
8. Întrebări simple
9. Întrebări deschise
10. Parafrazarea (reflectarea emoţiilor şi afectelor)

Bibliografie:

Carnegie, Dale, Cum să vorbim în public, traducere de Irina-

Margareta Nistor, ed. a 2-a, Curtea Veche Publishing, București,
2008;
Gottesman Deb, Mauro Buzz,Cum să vorbești în public
folosind trucurile actorilor, Editura Antet XX Press, 2001;
Lucas, Stephen E., Arta de a vorbi în public, traducere de
Miruna Andriescu, Polirom, Iași, 2014.