7

12 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale

comportamentului fiscal, alocarea resurselor, distribuirea costurilj şi

beneficiilor, iar pentru Guvernul fiecărei ţări reglarea economi^
naţionale.

Secţiunea a 3-a. Conceptul de creanţe fiscale.

Executarea creanţelor fiscale

§1. Definire şi particularităţi

Conţinutul fundamental al raportului juridic fiscal îl constituie

obligaţia fiscală stabilită unilateral de către stat în sarcina persoa-
nelor fizice sau juridice denumite contribuabili, de a plăti o sumă de
bani, la termenul stabilit, în contul bugetului general consolidat al ^taâcueo
statului sau a bugetelor locale prevăzute de Codul fiscal. i!
Această sumă de bani pe care contribuabilul are obligaţia de a IhptCHê
o plăti reprezintă un venit al bugetului consolidat al statului, iar !
obligaţia al cărei obiect este va fi denumită obligaţie fiscală.
Obligaţia fiscală este o obligaţie juridică deoarece ea defineşte
conţinutul unui raport juridic ce ia naştere între stat şi persoanele
determinate de lege (contribuabili) al cărui izvor este legea, iar în caz
de nevoie executarea sa este asigurată prin intermediul constrângerii
de stat.
Raportul juridic fiscal este raportul de drept procedural fiscal,
care cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor potrivit legii,
pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exer-
citarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de
drept material fiscal.
Creanţa fiscală se distinge de alte creanţe, de pildă creanţa
civilă, prin unele particularităţi, şi anume:
a) este un act juridic, declarativ de drepturi şi obligaţii;
b) este executoriu prin el însuşi;
Particularităţile ce individualizează obligaţia fiscală privesc în
special izvorul acestei obligaţii, beneficiarul, obiectul, forma sa,
precum şi condiţiile de stabilire, modificare şi stingere, respectiv:
 COst
Uri|J 13 Consideraţii generale
^OQO m • izvorul obligaţiei fiscale va fi întotdeauna legea sau actul I
] normativ cu valoare de lege care instituie şi reglementează un venit ■
al bugetului consolidat al statului (impozit, taxă sau contribuţie). I
Prin lege se stabilesc categoriile de persoane fizice sau juridice ce I
datorează bugetului consolidat venitul respectiv, elementele I
ile,
venitului fiscal, precum şi modalităţile de plată ale acestuia;
• beneficiară a obligaţiei fiscale este întreaga societate, deşi [
calitatea de creditor o are statul. Scopul instituirii de către stat a |
acestei obligaţii este realizarea veniturilor bugetului consolidat,
I deci a fondului de dezvoltare a societăţii, acesta va avea în final
calitatea de beneficiară a sumelor ce fac obiectul obligaţiei fiscale;
onstituie • obiectul obligaţiei fiscale constă întotdeauna într-o sumă de
i persoa- bani, aceasta fiind unica formă în care statele percep veniturile
1 o sumă datorate bugetului consolidat;
msolidal • obligaţia fiscală este constatată în formă scrisă, prin titlu de
creanţă fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil
a de a o; în raport cu veniturile obţinute sau cu bunurile deţinute. Titlul de
ilui, iar creanţă este întocmit sau confirmat de organele financiare ale statului
care au atribuţii în acest sens;
îfineşte • condiţiile de stabilire şi executare a obligaţiei fiscale sunt
soanele , reglementate în mod diferit pentru fiecare categorie de venituri fiscale,
iar în cu particularităţile prezentate de aceste venituri. Variaţia condiţiilor de
mediul § stabilire şi executare a obligaţiei fiscale mai este determinată de faptul
că impozitele modeme nu mai au rolul de a acoperi cheltuielile
fiscal, I publice, ci ele sunt folosite şi ca pârghii pentru stimularea sau
t legii, I împiedicarea dezvoltării unor mecanisme economice;
exer-1 • modificarea obligaţiei fiscale este determinată de cauze
tul de prevăzute de lege: modificarea elementelor în raport de care s-a făcut
individualizarea obligaţiei fiscale, modificarea termenelor de plată
rivilă, stabilite anterior, modificarea situaţiei juridice a contribuabililor şi în
general orice modificare a actelor normative ce reglementează
veniturile fiscale;
• stingerea obligaţiei fiscale se realizează prin modalităţi comune
şi altor obligaţii juridice (plata, executarea silită sau prescripţia), fiind
sc to reglementate de o serie de modalităţi specifice (compensarea,
a sa, scăderea sau anularea obligaţiei fiscale).
iv:
 14 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscam

Având în vedere faptul că statul impune în mod unilateral

contribuabililor obligaţia de a plăti o sumă de bani la bugetul general
consolidat al statului, în virtutea faptului că aceştia (fie persoane fizice
sau juridice) realizează un venit sau deţin un bun impozabil, un
element important ce caracterizează obligaţia fiscală îl reprezintă
însăşi premisele care dau naştere acesteia.
Aceste premise constau în realizarea unui venit, cu alte cuvinte 1
în mărirea patrimoniului contribuabilului sau în deţinerea unui bun,
Premisele vor fi diferite în funcţie de fiecare categorie de venituri^
fiscale, iar ele vor marca din punct de vedere juridic naşterea :
obligaţiei fiscale în sarcina unui anumit contribuabil.
împrejurările măririi unui patrimoniu prin realizarea unui venit
sau cea a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui bun
impozabil sau taxabil vor determina naşterea obligaţiei fiscale,
îndeplinirea acestor premise va semnifica dobândirea de către o
persoană fizică sau juridică a calităţii de contribuabil; din acest
moment obligaţia fiscală stabilită cu caracter general de lege va fi
individualizată în sarcina unei anumite persoane fizice sau juridicei
Contribuabil este orice persoană care, potrivit Codului fiscal,]
datorează impozite şi taxe. Constatarea calităţii de contribuabil a unei
persoane şi stabilirea elementelor ce caracterizează obligaţia fiscală ce
îi revine are loc prin întocmirea de către organele fiscale abilitate a
titlului de creanţă fiscală.

§2. Modalităţi de individualizare a creanţelor fiscale "1

Prin reglementarea fiecărei categorii de venituri fiscale (impozite

şi taxe), legea instituie o obligaţie cu caracter general a cărei
concretizare se realizează prin titlul de creanţă fiscală.
Ca modalitate de individualizare a obligaţiei fiscale cu vocaţie
generală instituită prin lege, titlul de creanţă fiscală reprezintă actul
juridic prin care se stabileşte întinderea obligaţiei de plată ce revine
persoanei fizice sau juridice care are calitatea de contribuabil^
Obligaţia va fi diferită de la un subiect plătitor la altul, iar executarea
se va face în condiţiile stabilite de actul normativ ce reglementează
venitul fiscal în cauză.
Alifia« 11S Titlul de creanţă fiscală se întocmeşte
Consideraţii generale sau se confirmă de către
15
organele ce compun aparatul fiscal al statului şi cărora le revine
competenţa de a calcula impozitele şi taxele datorate bugetului de
stat. Titlul de creanţă fiscală (ca act juridic unilateral) dă naştere
SS-fl unui drept de creanţă al statului având ca obiect sumele de bani pe I
idic
care contribuabilul le datorează bugetului general consolidat al ■
statului, precum şi obligaţiei ce revine contribuabilului de a plăti I
aceste sume în cuantumul şi la termenele stabilite.
Ve Codul fiscal şi Normele metodologice de aplicare a Codului I
mtu
u fiscal, precum şi Codul de procedură fiscală au intrat în vigoare de
năştea la I 1 ianuarie 2004 şi reglementează drepturile şi obligaţiile
părţilor din I raportul juridic fiscal privind administrarea
ea
unui venă
impozitelor şi taxelor I datorate bugetului consolidat al statului şi a
^ unui bi®
bugetelor locale.
afiei fiscale, Administrarea impozitelor şi taxelor se îndeplineşte conform [
i de către ol dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum
1; din acestt şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora. Codul de
e lege va fi* procedură fiscală constituie procedura de drept comun pentru
au juridice. [ administrarea impozitelor şi taxelor.
ului fiscaj,! Unde Codul de procedură fiscală nu dispune, se aplică preve-
itribuabii a ă derile Codului de procedură civilă.
obligaţia ele Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale, care potrivit
fiscale legii rezultă din raportul de drept material fiscal.
Realizarea fluxurilor de intrare şi ieşire de resurse financiare
publice către bugetul general consolidat al statului trebuie imperativ
reglementate atât sub aspect juridic, cât şi în ceea ce priveşte formele
fecale de constituire a fluxurilor financiare publice, iar procesele de
constituire a creanţelor fiscale administrate de aparatul fiscal al
e (impoli statului au cunoscut o serie de modificări care au instituit obligaţii
a cărei fiscale în sarcina contribuabililor, şi anume:
- obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după
vocaţie \tă caz, impozitele şi taxele datorate;
actul revine - obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi
i uabil fiscale impozitele şi taxele;
execu- - obligaţia de a plăti la termenele legale impozitul şi taxa datorată;
regi«" - obligaţia de a plăti dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente
impozitelor şi taxelor, denumite obligaţii de plată accesorii;
 ■H

16 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale jfl

- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistrăîîn eviden*
ţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele care r
realizează prin stopaj la sursă; ^BBjj
- orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoand fizice
sau juridice în aplicarea legilor fiscale;

2.1. Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şij

obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii,
se constituie baza de impunere care le generează.
Din raporturile de drept fiscal rezultă atât conţinutul, cât şi
cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate
constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi
a I altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, amabile,
I dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul restituirea evidenţele
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care I constituie DKW in
venituri ale bugetului general consolidat, denumite i creanţe fiscale
vederea
principale;
b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, în lD|[g pèsau
condiţiile | legii, denumite creanţe fiscale accesorii. taxau
§|
în cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit s V
solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel îndatorat să execute |
acea obligaţie în locul debitorului.
în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, is
contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se ca
constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are
dreptul la restituirea sumei respective.

2.2. Stingerea creanţelor fiscale

Creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare:

silită, scutire, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege. I
La baza emiterii titlului de creanţă de către organele fiscale Jj află
anumite categorii de venituri fiscale, declaraţia fiscală impunere, pe
care contribuabilul are obligaţia legală de<(a

I zi

Mii
 ■HHi m

1
^ evideJ Consideraţii generale 17
fele c^. prezenta acestor organe din momentul în care realizează un venit
impozabil sau deţine un bun impozabil sau taxabil ori, după caz, actele
toane fizic, constatatoare de obligaţii fiscale ale organelor de control fiscal ale
statului.
Contribuabilul are obligaţia de a comunica organelor fiscale
competente orice modificare a datelor declarate anterior.
Prin declaraţia fiscală contribuabilul identifică veniturile sau
bunurile impozabile sau taxabile. Această declaraţie trebuie depusă la
i fiscală şj ire, organele fiscale competente într-un termen stabilit prin actele
potrivit normative în vigoare, de la ivirea premiselor ce dau naştere obligaţiei
fiscale în sarcina contribuabilului, respectiv de la obţinerea venitului
ntul, cât şi| sau dobândirea bunului în legătură cu care exercită această obligaţie.
ieterminate Organele fiscale au dreptul de a verifica exactitatea datelor
înscrise în declaraţia fiscală şi de a solicita controlul documentelor
mţiilor şi ai contabile, evidenţele şi orice alte elemente materiale sau valorice,
consolidat,^-) necesare în vederea cunoaşterii validităţii obiectelor sau sumelor
dreptul la^ impozabile sau taxabile.
sume care^ Pe baza declaraţiei contribuabililor organele fiscale competente
denumite ¡L emit decizia de impunere, act juridic unilateral, caracterizat prin
D anumite particularităţi cu importante consecinţe publice. Actele emise
i condiţiile de organele fiscale se numesc acte administrative-fiscale.
Impozitele şi taxele se stabilesc astfel:
Ireptăţitsăi să - prin declaraţie fiscală depusă la organul fiscal competent;
execute l - prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri;
Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitul
zite, taxe,! este scutit la plată conform reglementărilor legale, precum şi în cazul
solidat se l unei rambursări sau restituiri de impozit.
plata are
2.3. Decizia de impunere
Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul
fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori se modifică baza de
impunere şi, dacă este necesar, si în cazul în care nu s-a emis decizie
referitoare li bazş. cţe impunere.
executai Declaraţia fiscală este asiifii|a|l rezerva unei verificări ulterio aieŞ J
le leg«-
fiscale J. D R E P T *|||
iscăli j
de a
 *v/A auuurasirau
insecuritate personală, teamă şi fluctuaţie, inefîflBftta -----------------j
rabilitate profesională, lipsa de angajare şi degradare morală şi, ceea ce este

m
şi mai grav, corupţie instuuţionalizată.

Secţiunea a 6-a. Executarea silită — metodă

a colectării creanţelor fiscale

Executarea silită a creanţelor bugetare reprezintă finalitatea unei

fiscalităţi modeme, care este practicată în toate ţările dezvotn tate ale
lumii.
în temeiul normelor legale privind creanţele fiscale şi executarea lor
silită, în cadrul raporturilor juridice de drept fiscal, organele
administrative fiscale au şi îndatorirea de a pomi executarea silită
împotriva celorlalte subiecte participante, în ipoteza în care acestea nu-şi
îndeplinesc integral şi la termen obligaţiile lor fiscale.
Necesitatea executării silite a impozitelor, a taxelor şi a celorlalte
venituri bugetare şi a reglementării ei juridice este comparabilă cu
executarea creanţelor băneşti de natură civilă.
La fel ca în raporturile de drept civil, în raporturile juridice fiscale
executarea silită se porneşte numai în subsidiar, în cazul neachitării de
bunăvoie a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume ce se fac
venituri la bugetul consolidat al statului, obligaţii bugetare datorate ce
reprezintă obiectul de recuperare pe calea executării silite.
Specific însă raporturilor juridice din domeniul fiscal este faptul că
această ultimă etapă a procedurii fiscale este pornită şi se desfăşoară de
către organele administrativ fiscale şi de control financiar ale statului, fără
încuviinţarea altor organe de stat, în temeiul faptului că titlurile de creanţe
fiscale devin titluri executorii după expirarea termenului scadent la plată
a obligaţiei bugetare.
 Consideraţii generale 61
De asemenea, după cum în raporturile de drept civil executarea silită
constituie ultima fază a procesului civil, în raporturile juridice de drept
fiscal, executarea silită este ultima etapă a procedurii fiscale care cuprinde
în concepţia sa tradiţională atât perceperea, cât şi urmărirea şi lichidarea
drepturilor fiscale.
Având în vedere că executarea silită a creanţelor fiscale este pornită şi
este desfăşurată împotriva subiectelor impozabile aflate în culpă de neplată
integrală şi la termenele legale a unor creanţe fiscale, ea constituie în final
un mijloc coercitiv de apărare şi satisfacere a intereselor fiscale publice.
Impozitele, taxele şi celelalte venituri bugetare fiind reglementate ca
obligaţii fiscale, neîndeplinirea acestor obligaţii în termenele legale atrage
atât aplicarea majorărilor de întârziere, cât şi executarea silită ca ultim
mijloc de recuperare a creanţelor fiscale şi deci de realizare a veniturilor
bugetare.
Executarea silită în sens larg a creanţelor este procedura prin mijlocirea
căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre
judecătorească sau printr-un titlu executoriu emis de autoritatea fiscală
competentă, constrânge cu concursul organelor de executare competente pe
debitorul său, care nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un
asemenea titlu, de a le aduce la îndeplinire, în mod silit şi reprezintă un
mijloc de recuperare a creanţelor în general şi a creanţelor fiscale în special
şi de realizare a veniturilor bugetului consolidat al statului.

Secţiunea a 7-a. Noţiuni ale procedurii

de executare silită

$1. Consideraţii generale privind executarea silită

în mod obişnuit, stingerea creanţelor fiscale se face prin conformare

voluntară, adică prin plată directă, la scadenţă, de către debitor, ca efect a
propriei voinţe şi a înţelegerii caracterului civic al plăţii acestora. în situaţia
în care debitorii nu-şi plătesc obligaţiile bugetare
 Cod de bune practici ţ^olectarea creanţelor fiscale

la termenele la care acestea au devenit exigibile, începând de la aceşti

moment se naşte, din punct de vedere juridic, dreptul organele! fiscale
de a trece la executarea silită a creanţelor bugetare.
Precizăm de la început că, prin caracterul personal al executări
silite înţelegem faptul că executarea se realizează asupra persoanm
debitorului, iar prin caracterul real al executării înţelegem faptul că
executarea se îndeplineşte asupra bunurilor debitorului fiscal
(caracterul patrimonial ăl executării silite).
Executarea silită este procedura prin intermediul căreia creditorul,
titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească! sau
printr-un alt titlu executoriu, constrânge - cu concursul organelor de
stat competente - pe debitorul său, care nu-şi executa de bunăvoie
obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la
îndeplinire, în mod silit, prin modalităţile de executai silită instituite la

torească, constrânge, cu concursul organelor competente, pe debitorul său,

care nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând! dintr-un asemenea
titlu, de a şi le aduce la îndeplinire într-un mod silit. Stingerea creanţelor
fiscale prin executare silită reprezintă aşadar, o procedură extraordinară de
realizare a creanţelor fiscalei care se aplică oricărui debitor bugetar
persoană fizică sau juridicii!
Potrivit art. 371 C.proc.civ.1, obligaţia stabilită printr-un titlu executoriu se
aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care

R
L

S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 23.

Art. 580 C.proc.civ. prevede: „dacă debitorul refuză să îndeplineasji

o obligaţie de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile
de la primirea somaţiei, creditorul poate fi autorizat de instanţa de execu-
tare, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor să o îndeplinească el
însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului”.
 Consideraţii generale 61
dispoziţia organelor de executare2 3.
Executarea silită a fost definită în literatura de specialitate? ca fiind
procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului
recunoscut printr-un titlu executoriu sau printr-o hotărâre judeci

2
D. Negulescu, Executarea silită, vol. I, Tipografia Gutenberg,
Bucureşti, 1910; E. Herovanu, Teoria execuţiunii silite, Ed. Cioflee,
Bucureşti
1942; G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat,
Ed. AII Beck, Bucureşti, 1994, p. 637; S. Zilberstein, V.M. Ciobam, Tratat
de executare silită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 23.
s \M 63 Consideraţii generale
’al«.'
debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia stabilită prin respectivul titlu,
*>»iS aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. O particularitate a
executării silite în sistemul nostru procesual constă în aceea că executarea
<NN| silită nu poate purta în principiu asupra persoanei debitorului, ci numai
asupra bunurilor sale, fapt care întăreşte caracterul umanitar al executării
^eia, silite5.
în acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 4 2 la Convenţia europeană a
drepturilor omului stabileşte că „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa
C
°0cii, pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie
IU.:»e* contractuală”6. în consecinţă, executarea silită are un caracter patrimonial,
,%2l
ea purtând asupra patrimoniului debitorului, iar nu asupra persoanei
ue a e i l ie
*ecutar; acestuia, după cum prevede art. 371 C.proc.civ.7.
Caracterul patrimonial al executării silite trebuie să ţină seama de
acele dispoziţii legale restrictive care, pentru motive de protecţia socială
“ialitate J sau de apărare a intereselor generale impuse de un regim special de
4
81
<hnJ
circulaţie a bunurilor urmărite, le exceptează de la urmărire8.
judecif
Teoria modernă a patrimoniului rezidă în faptul că noţiunea juridică
«tente, J de „patrimoniu” rămâne legată de ideea de persoană, fapt
decurgânc
îtr-unmd
reprezintă
[or fiscalei
juridici t
tr-un dtlij
;ul în
4
Protocolul nr. 4 care recunoaşte anumite drepturi şi libertăţi, altele
decât acelea care figurează în Convenţia şi în Primul Protocol adiţional la
Convenţie. Acest Protocol a fost amendat prin Protocolul nr. 11 care aduce
srg> restructurării mecanismului de control stabilit de Convenţie şi care a intrat
pud» în vigoare la data de 1 noiembrie 1998.
5
Gr. Porumb, Drept procesual civil român, Ed. Didactică şi Pedagogică,
l/0> 1 Bucureşti, 1966, p. 420-468; /. Deleanu, Tratat de procedură civilă, voi. m,
Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 122-180; V.M. Ciobanu, G. Boroi, M.
Nicolae, Modificările aduse Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr.
138/2000, în Dreptul nr. 4/2001, p. 3-37.
pW 6
Af. Voicu, Protecţia europeană a drepturilor omului, teorie şi juris-
prudenţă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 650.
uM 7
Art. 373 C.proc.civ. prevede: (1) „Veniturile şi bunurile debitorului pot
fi supuse executării silite dacă, potrivit legii, sunt urmăribile şi numai în
măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor. (2) Bunurile
supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea
condiţiilor prevăzute de lege”.
8
S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 55.
 categorii de cn
regimuri
bun»* nesilită
13 diferite.
ce explică unitatea sa, dar nu mai exclude ideea de divizare j» ^ Codui*de procedură ci'
cazurile prevăzute de lege1. „te de executare, respecţi
Patrimoniul9 desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţii]^ cu fllitâ indirectă.
conţinut economic3, aparţinând unei persoane. Noţiunea juridi^ de U rândul et, executa
„patrimoniu” este folosită foarte rar în textele legale, dar fârâ a forme: executarea silită
beneficia de o definiţie legală generală. Relativ la acest aspect, ^ Şuetelor neculese şi a rec»
consideră în doctrină10 că art. 1718 C.civ.11 se apropie de o astfel ^ asupra bunurilor imobile,
definiţie. bunurilor şi executarea sili
Noţiunea juridică de „patrimoniu” prezintă următoarele carac. Distincţia14 între exec
tere juridice12: este o universalitate juridică; orice persoană are un indirectă are la bază di:
patrimoniu; unicitatea patrimoniului; patrimoniul fiecărei persoane este natură a creanţei ce f
divizibil în mai multe mase de drepturi şi obligaţii, fiecare dintre (executarea silită directă]
acestea având un regim juridic bine determinat. Din punctul de vedere (executarea silită indire<
al prezentului studiu, interesează doar unicitatea patri- I moniului, distincţia se face în rap
motiv pentru care vom dezvolta în cuvinte puţine acest f caracter al aleasă de creditor (bun
patrimoniului. neculese, recolte prinse <1
Ideea de unitate a patrimoniului este legată de ideea de unitatea persoanei, în legislaţia române
dar acest fapt nu exclude divizibilitatea patrimoniului, deoarece urmăririi, încasării şi e
comunicarea intrapatrimonială a devenit o realitate de necontestat15.
mentat prin acte normat
Unicitatea patrimoniului ar trebui să aibă drept rezultat unicitatea
principiile noului stat
executării silite asupra patrimoniului debitorului, fapt care nu se realizează
privind executarea ere
deoarece, pornind de la existenţa
unitară a materiei ex.e<
prin O.G. nr. 61/2002 j
abrogat şi înlocuit dis
zător al acestui act non
folosind sintagma col
«executarea silită a ere
aceasta constând în act
9
1. Micescu considera că patrimoniul reprezintă „totalitatea drepturilor
şi obligaţiilor aparţinând unei persoane sau grevând aceeaşi persoană, având
caracterul comun de a fi apreciabile în bani şi formând un tot ] distinct de 1
S. Zilberstein, VM
elementele care îl compun” - a se vedea /. Micescu, Curs de drept civil, Ed. 2
Gh. Beleiu, op. cit
AII Beck, Bucureşti, 2000, p. 197. 3
1.C. Vurdea, Intei
10
V. Stoica, op. cit., p. 181. indirectă, în R.R.D. nr. 4
Art. 1718 C.civ. prevede că „oricine este obligat personal este ţinut de S. Zilberstein, V.A
a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile mobile şi imobile, prezente şi
viitoare”.
C. Stătescu, op. cit., p. 487; V. Stoica, op. cit., p. 183.
13
V. Stoica, op. cit., p. 180; A. Weill, F. Terré, P. Simler, Droit civil. I
Les biens, 3““ édition, Dalloz, Paris, 1985, p. 14.
C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile
reale, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 482.
Ibidem, p. 195.
 64 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale

Consideraţii generale 65
diferitelor categorii de creditorii şi de la existenţa maselor de bunuri cu
regimuri juridice specifice, legiuitorul a creat regimuri de executare silită
diferite.
Codul de procedură civilă reglementează două modalităţi diferite de
executare, respectiv executarea silită directă şi executarea silită indirectă 1.
La rândul ei, executarea silită indirectă cunoaşte mai multe forme:
executarea silită mobiliară, poprirea, urmărirea silită a fructelor neculese şi
a recoltelor prinse de rădăcini, urmărirea silită asupra bunurilor imobile,
a
ană
decontarea bancară şi predarea silită a bunurilor şi executarea silită a altor
atej ®i
obligaţii de a face sau a nu face2.
PeiSn.
Distincţia3 între executarea silită directă şi executarea silită indirectă
aţii-
Sec,' are la bază distincţia procedurală dintre executarea în natură a creanţei ce
formează obiectul obligaţiei debitorului (executarea silită directă) şi
Dinp^
executarea prin echivalent a creanţelor (executarea silită indirectă)4. în
itatea cadrul executării silite indirecte, distincţia se face în raport de obiectul
J formei de executare silită aleasă de creditor (bun mobil, bun imobil, sume
)uţine
ie unite de bani, fructe neculese, recolte prinse de rădăcini etc.).
as
rimoniuii în legislaţia românească s-a conturat un adevărat domeniu al urmăririi,
realitate încasării şi executării silite a creanţelor fiscale, reglementat prin acte
i aibă normative speciale. După 1989, în concordanţă cu principiile noului stat de
dnf
drept, s-a adoptat O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare.
lebitoruL
Reglementarea oarecum unitară a materiei executării silite a creanţelor
. existe*
fiscale s-a realizat prin O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor
bugetare, care a abrogat şi înlocuit dispoziţiile anterioare. Caracterul mai
Droit cuprinzător al acestui act normativ era relevat chiar de ridul său,
di legiuitorul folosind sintagma colectarea creanţelor bugetare faţă de cea de
«executarea silită a creanţelor bugetare», prevăzută de actul anterior,
drept
aceasta constând în accepţiunea legiuitorului în „exercitarea funcţiei
urii-
poso^
nd fp

iiftf
1
S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 50.
2
Gh. Beleiu, op. cit., p. 83.
3
/.C. Vurdea, Intervertirea executării silite directe în executare silită I
indirectă, în R.R.D. nr. 10/1974, p. 9-13.
4
S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 51.
 g««» K g
ai

¡¡g
66 CW de ¿une practici în colectarea creanţelor
fiscale
administrative care conduce la stingerea creanţelor bugetare ţj ^
creanţelor debitorului, reprezentând sume de rambursat sau ^ restituit Bl JB ,, \a to ^ .
de la buget”. ?£ is L exec****
Se poate remarca faptul că, de această dată, legiuitorul a avutî^!
vedere nu numai stingerea datoriilor contribuabililor către stat, ci J a
datoriilor statului faţă de contribuabili. De asemenea, in ceea ce priveşte
creanţele bugetare, a fost avută în vedere atât executarea silită, vizată de
titlul actului normativ anterior, cât şi celelalte moduri de stingere a
Misas«»*» Fvsaß
obligaţiilor bugetare, în primul rând plata voluntară, căci aceasta este
sau ar trebui să fie regula. în acest sens, prin ordonanţă se stipula că fiscale cetinile
„stingerea creanţelor bugetare se I realizează prin plata voluntară
efectuată de către debitor, prin executarea silită ori prin alte modalităţi .reBswffisa!b\Mfiàeïûto
întreprinse de către creditorul bugetar”1.
ci
^«wlaOMmâeţroced
Pe lângă aspectele pozitive relevate din conţinutul reglementărilor Mwtä«ßte mxtrns\M a o»
în materia executării silite a creanţelor fiscale, se adaugă faptul că, prin Ik çioeeM fiscală consfinţea forme de execvj
acest act normativ, legiuitorul a realizat o mai bună corelare între cadrul comun sau a allot o privire comparativi tratarea
general în materie şi cel special, rezolvând totodată o serie de probleme
$M a creanţelor fisca coma, ceea ce este specific
ridicate de reglementările anterioare.
Tendinţa de perfecţionare şi de unificare a legislaţiei în materia prin te a procedurii fiscale este p orçaaele
activităţii de administrare fiscală a condus la adoptarea Codului de aànMstcariv-fiscale fi ^totemul faptului că titlu i
procedură fiscală prin O.G. nr. 92/2003 2, aprobată prin Legea nr. tmtom de drept, oemăriritv executorie de către o
174/2004. instanţă J
Codul de procedură fiscală a presupus crearea unui act normativ
nou prin care procedura fiscală, ca subramură a dreptului fiscal, să fie
reglementată într-o formă sistematică, printr-un act unic, care are la bază
principii modeme existente în legislaţia europeană şi internaţională,
precum şi în Constituţia României. Prin acest act normativ s-a
reglementat unitar procedura de administrare a impozitelor şi taxelor,
respectiv normele de bază pentru fiecare funcţie principală a U. Moţiunea, de co\
administrării (înregistrare, declarare colectare, control fiscal şi
aţelor fiu^elate
contencios administrativ).

a aim, a uri
1
O.G. nr. 61/2002, privind colectarea creanţelor bugetare, art 2
(M.Of. nr. 644 din 30 august 2002)1 îSBjtt - ^ x ’0\c,ţ\otvara\ exp\v
2
M.Of. nr. 941 din 29 decembrie 2
Consideraţii generale 57
 Actualul Cod de procedură fiscală are o structură mai complexă,
fiind alcătuit din 11 titluri, care cuprind norme ce reglementează
Consideraţii generale 57
funcţiile generale ale administrării, enunţate, precum şi dispoziţii cu
caracter general, executarea silită fiind reglementată, cu precădere, de
Titlul VEI al Codului de procedură fiscală, „Colectarea creanţelor
fiscale”, iar în cadrul acestuia de Capitolul 8, „Stingerea creanţelor
fiscale prin executare silită”.
Adoptarea Codului de procedură fiscală a fost urmată de o serie de
modificări, precum şi de elaborarea de norme metodologice de aplicare,
aces
'J precizări ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ordine ale
^getaul ministrului Ministerului Finanţelor Publice, precum şi decizii al
Comisiei fiscale centrale care, în temeiul art. 4 C.proc.fisc., are
de CM responsabilităţi de întocmire a deciziilor cu privire la aplicarea unitară
a Codului de procedură fiscală.
reglemet Procedura de executare silită a creanţelor fiscale stabilită prin
>e adauj Codul de procedură fiscală consfinţeşte întâietatea executării silite
mai buni fiscale, faţă de alte forme de executări silite declanşate potrivit
rezolvi procedurii de drept comun sau a altor proceduri speciale.
erioare, I Realizând o privire comparativă, de o manieră generală, între
a maten; executarea silită a creanţelor fiscale şi executarea silită de drept comun,
xiului de ceea ce este specific primei este faptul că această ultimă fază a
[ n Legal procedurii fiscale este pornită şi se desfăşoară de către organele
administrativ-fiscale fără încuviinţarea altor organe de stat, în temeiul
inui aci faptului că titlurile de creanţă fiscale devin titluri executorii de drept,
Ireptulin nemaifiind cerută învestirea lor cu formulă executorie de către o
E r-un instanţă judecătorească.
aci
îgislw §2. Noţiunea de colectare şi tehnici de colectare a creanţelor
mâniei ; bugetare
admi-f
p&01 Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române16 - a colecta
:lararet înseamnă a aduna, a strânge la un loc bunuri, bani etc. pentru un
[
anumit scop.

I 16
Dicţionarul explicativ al limbii române, ed. a IV-a, Ed. Universul
Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 195.
 71
WBKSBWtKBasBKm

*CQie

LnoasHâ Consideraţii generale

Si
*<V ei
u ^ toate modalităţile de colectare a creanţelor fiscale, inclusiv a celor (indirecte,
Qiv(
punând accent asupra normelor fiscale de procedură Ibxecuţională şi mai
modşt
e
^oiaj puţin asupra efectelor fiscale ale procesului de ■colectare.
°rbUg( i Prin concluziile şi recomandările ce au fost desprinse din Iprezenta teză
»y putem aprecia aportul esenţial asupra dezvoltării unor Ifmetode de colectare ce
a pra
nu fac decât să completeze cadrul procesual ■fiscal existent şi să creeze un
proiect de colectare cu etape şi ■termene bine determinate ce vor contribui,
prin implementarea în ■sistemul de norme juridice, la îmbunătăţirea
parametrilor de ■colectare a veniturilor bugetului general consolidat.
ne
areaFinJ
2.1. Aspecte ale executării silite a creanţelor fiscale în I unele ţări
reprezint
europene
mpoziteJ:. Procedurile şi modalităţile de executare silită în scopul încasării ft
cu bugetare sunt diferite de la o ţară la alta. în funcţie de I experienţa
ajuttlarieratelor
către kpractică şi de aplicarea rezultatelor cercetărilor în I domeniu, acestea sunt mai
se disdţevoluate, complexe şi cu rezultate dife- I rite în aplicare.
iza cunoî Aplicarea procedurilor de executare silită diferă, astfel, în funcţie de
resursei experienţa proprie, evaluarea riscurilor, responsabilitatea I personalului
ui statui însărcinat cu executarea. în unele ţări, administraţia fiscală procedează la
executarea silită a tuturor creanţelor bugetare ale statului, precum şi a celor ale
)sticare administraţiei locale, iar, în alte cazuri, executarea silită a acestora se face
ezvoitai separat. De asemenea, în unele ţări există proceduri complexe, în vreme ce, în
K altele, procedurile simplificate sunt agreate şi apreciate, ca urmare a rezul-
îmen® tatelor obţinute cu mai mare rapiditate. Există, totodată, diferenţieri în ceea ce
cons# priveşte decizia cu privire la ordinea de preferinţă a bunurilor vândute, acordul
referitor la aplicarea eşalonărilor ori a amânărilor la plată, procedurile utilizate
¡rării
* în executarea silită, instrumentele managementului activităţii de executare
silită, formele de organizare a acestei activităţi.

10$
5scal‘
¡beţi
72 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale

T
2.2. Particularităţi ale executării silite în Olanda
în Olanda, contribuabilii achită voluntar obligaţiile în propo^ [ de
circa 95%, ceea ce face ca executarea silită să se aplice numai cazul a
iar exe£ ,.a
5% din creanţele bugetare. acoperi
Pentru contribuabilii buni platnici, care în mod întâmpla^ j nu-şi cu
achită obligaţiile bugetare, executarea silită se concretizez [ în măsuri
mai blânde, iar pentru contribuabilii rău platnici, care nu-şi achită în
mod repetat obligaţiile bugetare, executarea siliţi îmbracă forme Pentru
extrem de severe. recuţx
Exigenţa ridicată, măsurile extrem de dure aplicate acestor j
contribuabili, fără discriminare, în situaţia în care aceştia nu-şi [ plătesc bunurile
obligaţiile bugetare, explică în mare măsură gradul ridicat de conformare debitori
voluntară a contribuabililor şi dezvoltarea unei atitudini de respect faţă de inclusiv
stat şi creşterea spiritului şi răspunderii [ civice la plata impozitelor. informaţii
bunuri!
în procesul executării silite nu există etapa confirmării primirii extremă,
sigui aplicai
somaţiei, întrucât, prin lege, aceasta se consideră a fi primită de către debitorului.
debitor. Astfel, debitorul, în apărarea sa, trebuie să dovedească Deşi terţii se
neprimirea somaţiei. modalitate care
în Olanda, executarea silită se face prin poprirea conturilor bancare în situaţia a este
şi a terţilor, dar şi prin sechestrarea bunurilor mobile şi imobile. Dacă
necesar z
obligaţiilor buj
debitorul se opune sechestrului şi nu permite accesul organului fiscal în
situaţia de falii
imobil, acesta din urmă este abilitat prin lege să intre cu forţa, în
sociale deosebi
prezenţa unui poliţist ca reprezentant al autorităţii locale.
şi este evident
Sechestrul se poate aplica numai pentru bunurile prevăzute de lege, Referitor 1 i
iar, în cazul în care debitoml plăteşte obligaţia restantă pentru care s-a practică o popi
instituit sechestrul, acesta rămâne fără obiect. Atunci când debitorul * băneşti ale d<
plăteşte numai o parte din obligaţiile restante, executorul fiscal trebuie I atenţia admin
să stabilească bunurile ce pot fi valorificate pentru acoperirea creanţei I asupra conturi
neacoperite. în procedi I
Legea permite sechestrarea tuturor bunurilor aflate în patrimoniul sechestrului i |
debitorului, indiferent dacă sunt sau nu în proprietatea acestuia. creditor de r I
Valorificarea la licitaţie a bunurilor debitorului fiind o măsură extrem autoritatea fii I
de drastică, este folosită numai după ce s-au făcut multe cercetări formând coac
anterioare, potrivit Codului civil, şi după ce s-a Administi »
 Consideraţii generale 73

■onstatat că debitorul nu are alte posibilităţi de plată. Despre ■ceastă

măsură drastică, aplicată debitorului de către organele ■fiscale, sunt
înştiinţaţi şi terţii.
I Executorul fiscal procedează la valorificarea bunurilor numai ■cu
acordul organului ierarhic superior din minister. Debitorul are ■dreptul
de a decide cu privire la ordinea de preferinţă a bunurilor ■rândute, iar
executorul fiscal are obligaţia de a opri vânzarea - dacă s-a acoperit
creanţa - şi are dreptul de a licita în timpul ■glorificării bunurilor,
cumpărându-le, astfel, în numele statului.
I Pentru recuperarea creanţelor bugetare de la debitor, pe lângă ■bunurile
debitorului, executorul fiscal poate sechestra şi valorifica ■nclusiv
bunurile terţilor, aceasta fiind considerată o măsură ■extremă, aplicabilă
doar în cazuri deosebite şi pe baza unor informaţii sigure, în temeiul
răspunderii terţilor pentru datoria ■debitorului.
[ Deşi terţii se opun unor asemenea executări silite, aceasta este o
modalitate care aduce fonduri substanţiale la bugetul de stat.
I în situaţia acordării unei eşalonări ori a unei amânări la plată, Ieste
necesar acordul tuturor creditorilor debitorului. Anularea ■obligaţiilor
bugetare este posibilă în cazuri extreme, cum ar fi: ■situaţia de faliment;
în cazuri de lichidare a debitorului; în situaţii [ sociale deosebit de grele,
atunci când persoana fizică este în şomaj Lşi este evident că nu va putea
plăti vreodată obligaţia bugetară, t Referitor la poprire, ca modalitate de
executare silită, se Ipractică o poprire simplificată pe venitul din salariu şi
alte drepturi Ibăneşti ale debitorului, în limitele prevăzute de lege, fiind în
¡atenţia administraţiei fiscale înfiinţarea popririi simplificate şi [asupra
conturilor bancare.
> în procedura de executare silită din această ţară, prin aplicarea
[sechestrului asupra bunurilor mobile, autoritatea fiscală devine [creditor
de rangul întâi, astfel că, după valorificarea bunurilor, [autoritatea fiscală
este prima care îşi acoperă creanţa, alţi creditori ►formând coada de
aşteptare pentru acoperirea propriilor creanţe.
Administraţia fiscală acordă o importanţă deosebită deprecierii
^creanţelor bugetare, motiv pentru care procedează la evaluarea acestui
risc şi la adoptarea de măsuri pentru acoperirea acestuia. Astfel:
 74 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscali

❖ risc scăzut prezintă contribuabilii care plătesc obliga bugetare la

termen, iar, în situaţia în care aceştia nu le pi^ , termen, se aplică proceduri
simple de executare, cum ar fi: p0 J simplă, eşalonarea sau amânarea la plată,
aplicarea unei pe paşaportul datornicului;
❖ risc ridicat prezintă contribuabilii care se află în procedă de
faliment, fără a fi rău platnici, precum şi infractorii neplăţi^ constanţi,
pentru care amânarea la plată se face numai pe bază^ garanţii; se poate
trece la executarea terţului, invalidarea paşapot. tului, aplicarea de măsuri
severe, inclusiv de aplicare a pedepsei^ închisoarea etc.
Informaţiile necesare pentru constatarea capacităţii de plată a
obligaţiilor fiscale a contribuabililor sunt preluate de la bănci, culese de la
clienţi ori preluate de la serviciile de investigaţii fiscale ori de la
inspectorii fiscali care au obligaţia de a întocmi rapoarte şi a le transmite
celor interesaţi.
Determinarea rapidă a arieratelor se face pe baza programelor
informatice care furnizează informaţii complete, actualizate zilnic pe
fiecare contribuabil şi categorii de impozite.
Pentru constrângerea contribuabililor care nu plătesc la timp obligaţiile
sau stimularea celor care se conformează voluntar, administraţia fiscală a
emis reglementări specifice care se referă la:
- discount-uri pentru cei care plătesc obligaţiile bugetare la timp sau în
avans;
- obligativitatea de plată lunară, şi nu trimestrială;
- perceperea de dobânzi asupra sumelor datorate şi a plăţilor cu
întârziere;
- rambursarea dobânzii de către organul de colectare a impozitelor, în
cazul în care contribuabilul debitor plăteşte sume mai mari decât cele
datorate;
- perceperea de costuri pentru colectare: cheltuieli cu transmiterea
înştiinţării de plată, a somaţiei, cu adresele de înfiinţare a popririi, inclusiv
cu salariile celor care lucrează pentru recuperarea creanţelor bugetare prin
executare silită.
Indicele de calitate fiscală este un instrument de măsurare a calităţii
managementului, prin care se evaluează activitatea de colectare a
impozitelor. Anual, specialiştii fiscafi stabilesc
 Consideraţii generale 75

problemele cele mai importante pentru fiscalitate, care se împart în

¡subgrupe, iar în procesul de evaluare se verifică dacă: a fost ■respectată
legislaţia pe fiecare domeniu; organele de colectare au ¡ aplicat corect
reglementările legale potrivit amânărilor plăţilor; [perioada pentru care s-
au acordat amânări la plată este legală; au ¡fost cerute garanţii; a fost
stabilită răspunderea terţilor, în cazul [ neplăţii obligaţiilor bugetare de
către contribuabili.
Monitorul fiscal măsoară atitudinea şi părerile unor grupuri I ţintă în
ceea ce priveşte aplicarea reglementărilor legale de către ■administraţia
fiscală. Opiniile acestor grupuri ţintă sunt cuprinse în I chestionare care
includ aproximativ 30 de întrebări şi sunt realizate [ de terţe persoane,
altele decât cele din administraţia fiscală, urmă- Irindu-se în acest fel
obiectivitatea întrebărilor.

2.3. Particularităţi ale executării silite în Ungaria

în Ungaria, executarea silită a creanţelor bugetare începe fie prin
poprirea conturilor, fie prin sechestrarea bunurilor. Somaţia nu este
obligatorie şi nu constituie acţiune premergătoare declanşării procedurii
de executare silită.
Executarea silită se face prin: încasarea în numerar (poprire la bănci);
sechestrarea bunurilor mobile şi imobile, dispusă prin hotărâre a
autorităţii fiscale, în cazul datoriilor ce depăşesc cca. 2000 de euro;
reţinerea unei sume de natura TVA de rambursat; obligaţia la plată a
lori altor persoane (moştenitorul, garantul, cel care a săvârşit infracţiunea,
coproprietarul); valorificarea bunurilor [ sechestrate prin licitaţie sau
m fără licitaţie.
m Executorii fiscali execută atât creanţe ale bugetului central, cât şi
creanţe ale bugetului local, având autorizare limitată, potrivit legii.

2.4. Particularităţi ale executării silite în Franţa

Franţa a adus în administraţia fiscală experimentul polilor de 1
executare, creat ca răspuns, pe linie organizatorică, la problemele concrete
identificate în cadrul activităţilor de colectare, cum ar fi:
- complexitatea ridicată, eşecul sau ineficacitatea activităţii de H
executare silită în unităţile fiscale de bază;
76 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale

- timp insuficient afectat executării silite datorită încărcări* I

personalului din compartimentele de executare silită şi cu alte
atribuţii;
- necesitatea unei reacţii rapide a administraţiei fiscale faţă de
ritmul de acumulare de noi arierate.
Crearea celor 19 poli de executare silită s-a făcut experimental
prin ordin al Ministrului Finanţelor, urmărindu-se profesionali-
zarea activităţii de executare silită, cu consecinţa creşterii gradului
de colectare, experiment ale cărui rezultate fac obiectul unei
evaluări permanente.
Selecţionarea administraţiilor fiscale care participă la acest
experiment s-a făcut pe bază de candidatură, urmărindu-se situaţii
variate.
Urcarea dosarelor la polii de executare s-a făcut după 2 luni sau 6
luni de la comunicarea somaţiei şi pentru creanţe mai man de 15.000
de euro. în general, fiecare pol de executare are în sarcină rezolvarea
a 60-80 de dosare, incluzând şi dosarele privind creanţe contestate.
Reprezentarea în instanţă, în cazul creanţelor contestate, ce fac
obiectul dosarelor urcate la polii de executare, se face de către
reprezentanţii acestor poli.
Dosarele care se încadrează în aceste criterii sunt selectate
informatic. Când există dosare care nu întrunesc criteriile alese pentru
urcarea la pol, dar care prezintă dificultăţi mari în colectarea creanţelor,
urcarea la pol se realizează pe baza aprobării solicitării în acest sens.
Pragul în funcţie de care dosarele urcă la pol se remodelează în funcţie
de numărul personalului aferent polului, urmărindu-se eliminarea
supraîncărcării personalului angajat.
Personalul angajat în cei 19 poli de executare s-a recrutat, pe bază
de voluntariat, din cadrul personalului existent în cadrul
administraţiilor fiscale sau dintre candidaţii care au fost formaţi
profesional.
La primirea dosarelor, polii de executare verifică materialitatea şi
integritatea documentelor din dosar, studiază dosarul, se face un bilanţ
a ceea ce s-a întreprins la nivelul administraţiei fiscale se propun
acţiunile ce trebuie făcute imediat.
Scopul înfiinţării polilor de executare este soluţionarea rapidă a
dosarului de executare silită, fie în sensulde realizare a creanţei
 Consideraţii generale 11
fie în sensul constatării că nu se mai poate face nimic pentru recuperarea
acestei creanţe şi trecerea ei în stare de insolvabilitate.
Despre transmiterea dosarului de executare la unul dintre poli este
înştiinţat şi debitorul. Toate arieratele reprezentând T.V.A., aferente
dosarului, trec în sarcina polului, iar unitatea fiscală se ocupă numai de
obligaţii fiscale curente ale debitorului în cauză.
Principiul polului de executare este de a separa obligaţia curentă de
obligaţia aflată în executare silită pentru contribuabilii dificili.
Pe ansamblul teritoriului francez, acţiunea de executare silită nu este
repartizată uniform, urmărindu-se operativitatea în colectare şi eliminarea
creanţelor vechi. Personalul aflat la pol se ocupă numai de executare silită.
La pol, executarea silită este mult mai riguroasă, iar înlesnirile la plată sunt
foarte bine verificate şi, de cele mai multe ori, acordate doar cu garanţii.
în cadrul experimentului, s-a stabilit că restituirea dosarului la
administraţia fiscală se face la finalizarea sa, prin încasarea creanţei sau
prin trecerea acesteia ca insolvabilă.

§3. Participanţii la procedura executării silite

Părţile în procesul executării silite sunt, pe de o parte, debitorul

contribuabil sau altă persoană care devine debitor în condiţiile legii,
urmărit pentru plata creanţei bugetare, şi, pe de altă parte, statul, prin
organele de executare, creditorul bugetar, reprezentat de organul titular şi
administrator al creanţei fiscale.

3.1. Creditorul bugetar

în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură fiscală, «organe

fiscale», în sensul prevederilor procedurii fiscale, sunt Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală17, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele
de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.

17
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a fost înfiinţată începând
cu 1 octombrie 2003 şi a devenit operaţională la 1 ianuarie 2004.
 78 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale

Codul de procedură fiscală instituie principiul potrivit căruia,^

cazul în care asupra aceloraşi venituri sau bunuri ale unui debitor!
fost pornită executarea silită, pentru realizarea titlurilor executorii
privind creanţele fiscale, cât şi pentru alte titluri ce se execut^
potrivit altor dispoziţii legale, executarea silită se face de către
organele stabilite de procedura de executare silită a creanţelor
fiscale. în această materie, organele de executare silită sunt organele
fiscale teritoriale din cadrul unităţilor fiscale care adminis- trează
creanţele fiscale ale contribuabililor arondaţi fiscal structu- rilor de
administrare fiscală.
Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se
contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din
venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, se
execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la
îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare
silită.
Evidenţiem, totodată, că Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală a fost abilitată să aplice procedura de executare silită pentru
colectarea creanţelor bugetare provenite din sumele plătite necuvenit,
din sume de cofinanţare de la bugetul de stat a fondurilor comunitare,
ca urmare a nerespectării regulilor şi/sau ca urmare a fraudei, precum
şi a accesoriilor acestora şi a costurilor bancare.
Codul de procedură fiscală introduce, în acest sens, o instituţie
nouă, cea a executorului fiscal. Astfel, executarea silită se face de
organul de executare competent, prin intermediul executorilor fiscali,
care sunt împuterniciţi în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia
de executor fiscal şi prin delegaţia emisă de organul de executare
silită, pentru a aplica metodele şi tehnicile de colectare a veniturilor
statului.
Prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală 1
s-au stabilit o serie de norme privind legitimaţiile eliberate

1
O.M.F. nr. 623/2004 privind legitimaţiile eliberate executorilor fiscali care duc
la îndeplinire măsurile asigurătorii şi efectuează Drocfvtnra
 Consideraţii generale 79
executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii şi
efectuează procedura de executare silită a creanţelor fiscale.
Competenţa teritorială a organelor de executare silită este riguros
definită de procedura fiscală, care stabileşte, ca regulă, faptul că, pentru
efectuarea procedurii de executare silită, este competent organul de
executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile,
coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare
competent. Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor
solidari, este cel în al cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal
debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau
bunuri urmăribile.
Sintagma «domiciliul fiscal» exprimă, unitar, noţiunile de domiciliu,
adresa unde persoana locuieşte efectiv, sediu social etc., utilizate de
reglementările anterioare. în sarcina organului de executare coordonator
este instituită şi obligaţia de a sesiza în scris celelalte organe mai sus
menţionate, comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia
debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice
alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor sau a
veniturilor urmăribile.
Prin excepţie de la regula amintită mai sus, când se constată că există
pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la executare
silită a bunurilor şi a veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de
executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului
poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent
de locul în care se găsesc bunurile.
De asemenea, în cazul în care executarea silită se face prin poprire,
organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei
măsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi
are domiciliul fiscal.
Pentru îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege, în scopul
identificării domiciliului sau a sediului debitorului, a bunurilor şi a
veniturilor acestuia, organele de executare au obligaţia să facă cercetări
prin mijloace proprii, să întreprindă demersurile necesare pentru
efectuarea de cercetări de către organele de poliţie, precum şi să ceară
relaţii de la alte organe competente ori de la persoanele fizice sau
juridice, după caz. în acest sens, procedura fiscală
80 Cod de bune practici în colectarea creanţelor fiscale

stabileşte că, în vederea începerii executării silite, organe executare

competent se poate folosi de orice mijloc de tJ* constând în solicitarea
informaţiilor, de orice fel, din partea con« ' buabililor şi a altor
persoane, solicitarea de expertize, folosii l înscrisurilor, efectuarea de
cercetări la faţa locului, în vederea1 determinării averii şi a venitului
debitorului fiscal.
Astfel, cât priveşte solicitarea de informaţii, Codul de proce-
dură. fiscală prevede că, la cererea organului de executare, debi-
torul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, infor-
maţiile solicitate, organul fiscal putând solicita prezenţa contribua-
bilului la sediul său pentru a da informaţii şi lămuriri necesare
stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când
este cazul, organul de executare va indica şi documentele pe care
contribuabilul este obligat să le prezinte. Aceste informaţii pot fi
solicitate de organul fiscal şi altor persoane, numai atunci când
starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către contribuabil,
acestea fiind luate în considerare numai în măsura în care sunt
confirmate şi de alte mijloace de probă.
Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în sens şi va
specifica natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de
fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.
Totodată, contribuabilul are obligaţia să pună la dispoziţia organului
fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri.
Organul fiscal are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri,
dacă starea fiscală de fapt nu a fost clarificată pe baza înscrisurilor
puse la dispoziţie de către contribuabil.
Expertiza este reglementată de Codul de procedură fiscală, care
prevede că, ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are
dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei
expertize, cu obligaţia de a comunica contribuabilului numele
expertului. Expertul poate fi numit şi de către contribuabil, însă pe
cheltuiala proprie a acestuia. Expertiza se întocmeşte în scris, experţii
având obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi
informaţiilor pe care le dobândesc.
Procedura verificării înscrisurilor şi a cercetării la faţa locului sunt
reglementate de Codul de procedură fiscală, actul normativ menţionat
stabilind în mod expres şi limitativ persoanele care pot|
 Consideraţii generale gţ
refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize,
precum şi prezentarea unor înscrisuri, respectiv: soţul/soţia
şi rudele contribuabilului până la gradul al patrulea inclusiv,
precum şi avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali,
*«3 executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii
ÎD Vf şi psiho-terapeuţii, preoţii, asistenţii şi persoanele care
participă la activitatea profesională a acestora, aceştia, însă,
ide în ceea ce priveşte categoriile profesionale menţionate,
Ware,j numai cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în
3 exercitarea activităţii lor.
'doe.iJ în scopul realizării misiunii de colectare a veniturilor
icontrib statului, administraţia fiscală are dreptul de a cere
t ri furnizarea de informaţii autorităţilor şi a instituţiilor
publice, iar acestea, la rândul lor, au obligaţia de a furniza
necesJ
informaţii şi de a prezenta acte organelor fiscale, la cererea
acestora, respectiv de a colabora, în limita atribuţiilor ce le
revin. în baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale
Dnnaţiipc
vor colabora cu autorităţile fiscale similare din alte state,
tund ev
iar, în lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau
pot solicita colaborarea altei autorităţi fiscale din alt stat, pe
care» bază de reciprocitate.

¡cnsm
I 3.2. Debitorul contribuabil
Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau
orice altă entitate, fără personalitate juridică, ce datorează
reastl
impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general
consolidat, în condiţiile legii.
în afara debitorului propriu-zis, persoană fizică sau
juridică, mai pot fi urmăriţi pentru creanţele fiscale datorate
de acesta (cu excepţia amenzilor aplicate, potrivit legii,
debitorului persoană fizică), garanţii şi succesorii săi. în
acest sens, procedura fiscală stabileşte că drepturile şi
obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor
debitorului, în condiţiile dreptului comun.
De asemenea, Codul de procedură fiscală stabileşte o
procedură de recuperare a impozitelor şi a taxelor ce nu mai
pot fi încasate de
 Capitolul n
Declanşarea procesului de colectare şi administrare a
creanţelor fiscale

*** bu8(
Secţiunea 1. Exigibilitatea creanţelor fiscale
"*■4
fc
“S| §1. Definirea exigibilităţii. Termene Ia care creanţa devine
exigibilă
5lek
>J
^iini c^I Singurul act normativ care defineşte exigibilitatea este Codul
(netului fiscal. Astfel, privitor la taxa pe valoarea adăugată, art. 134 stabileşte
co% că exigibilitatea este dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului,
ca fînanjelJ la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat.
îral, se utăl Obligaţia bugetară, odată individualizată faţă de un contribuabil
prin titlul de creanţă fiscală, devine exigibilă la o anumită dată,
stabilită prin acte normative ce reglementează venitul bugetar
ii buget, J respectiv. Obligaţiile bugetare sunt scadente la termenele prevăzute de
;a unor m reglementările legale ale Ministerului Finanţelor Publice, organ
de exern abilitat să stabilească scadenţa obligaţiei în privinţa cărora actele
ale de stil normative speciale nu au prevăzute termene de plată.
li buget# Obligaţiile bugetare stabilite în urma controlului financiar devin
lizareaiiK scadente în termen de 15 zile de la comunicare către contribuabil, a
), vor documentului ce constată rezultatele controlului. Actul astfel
comunicat va constitui în acelaşi timp şi înştiinţare de plată şi titlu de
trebe
creanţă fiscală. Contestaţia la actele de control nu suspendă obligaţia
ficiarilori
de plată constatată prin aceste acte.
f ir
în situaţia în care termenul de plată a obligaţiei fiscale se sfârşeşte
decât,# într-o zi nelucrătoare, plata se consideră făcută în termen dacă este
terii cerşi efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.
respect Toate actele normative ce instituie impozite şi taxe stabilesc data sau
termenul la care trebuie executate obligaţiile fiscale la
ului coc^
1, apff^
, adi^1
cien®^
înstr^