Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rusalii
( Despre zavistie şi făţărnicie )
Zavistia este maica uciderii şi decît preadesfrînarea este mai rea
(Sfîntul Ioan Gură de Aur, "Împărţire de grîu", Buzău, 1833, p. 164)
Iubiţi credincioşi,
Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din rîvnă
pentru cinstirea sîmbetei, şi-a ascuns zavistia şi făţărnicia sa, zicînd: Şase zile sînt
în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecaţi-vă, iar nu în ziua
sîmbetei (Luca 13, 14). Vedeţi, fraţii mei, ce zavistie şi făţărnicie acoperită? Vedeţi
ce viclenie ascunsă, sub rîvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau
în mintea şi în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpînea pe acest om,
nu rîvna pentru cele sfinte. Oare nu ştia el că Dumnezeu a rînduit sîmbăta ca
încetare de lucrul mîinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune şi, mai ales,
vindecarea unei femei bolnave?
Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după învăţătura Sfinţilor Părinţi
se zice "naştere a diavolului" şi mai rea decît însuşi diavolul.
De aici oricine poate cunoaşte că zavistia este mai rea decît diavolul,
deoarece diavolul fugea de la Saul, cînd cînta David, dar nu şi zavistia din inima
lui.
Auzim şi pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice aşa: "Zavistia
este maică a uciderii şi mai rea decît preadesfrînarea. Căci aceasta stă la om cît timp
este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat şi toată lumea a
vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă
pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe Isav să urască şi să prigonescă pe
fratele său Iacov (Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înşele pe om în Rai"
(Sfîntul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: "Dar tu
acum nu omori, ci mult mai multe şi mai cumplite decît uciderea faci, căci te rogi
ca fratele tău să pătimească cele de ocară şi curse dinspre toate părţile îi întinzi ca
să vatămi pe fratele tău.
Deci, ori de miluieşti, ori de priveghezi, ori de posteşti, cu acest scop te-ai
făcut mai necurat decît toţi dacă zavistuieşti pe fratele tău. Deci să ştii că lucru rău
este zavistia şi lipsită de toată iertarea şi mai cumplită şi decît rădăcina tuturor
răutăţilor, că iubitorul de argint atunci se bucură cînd ia, iar zavistnicul atunci se
bucură cînd altul nu ia.
Diavolul zavistuieşte numai pe om, iar dintre diavoli pe nici unul. Iar tu pe
om zavistuieşti şi împotriva celui de un neam cu tine stai. Şi ce iertare vei dobîndi?
Care cuvînt de îndreptare vei da tu, cel ce, cînd vezi pe fratele tău în îndestulare,
tremuri şi te îngălbeneşti în loc să te veseleşti? Deci aceasta să înţelegi, că cela ce
este zavistuit, se va trezi şi mai strălucit se va face; iar zavistuitorul mai multe rele
va aduna asupra sa... Pentru care pricină, spune-mi, zavistuieşti pe fratele tău? Că a
luat mare dar duhovnicesc? Şi de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la Dumnezeu?
Deci către Acela primeşti gîndul zavistiei în inima ta, care a dat Darul?
Văzut-ai de unde se trage răul şi ce vîrf al păcatelor se face şi cît îţi sapă ţie
prăpastia muncii? Şi ce poate fi mai ticălos decît sufletul acela, care ieri era prieten
cu prietenul tău şi se împărtăşea cu el de cuvinte şi de masă, apoi îndată, pentru că a
văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat de la sine masca prieteniei şi a intrat sub
faţa vrăjmaşului, mai bine zis a turbării!" (Sfîntul Ioan Gură de Aur, op cit., p. 174).
Apoi zice: "Ce faci omule? Socoteşti că este de mare folos a surpa bunătăţile
aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale tale". Şi iar zice: "Măcar semne
de va face cineva, măcar feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos, şi
pentru faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va avea această boală şi
meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decît toţi" (Sf. Ioan Gură de Aur, op
cit., Cuvînt pentru zavistie).
Iubiţi credincioşi,
Aceste cuvinte şi învăţături pe care le-aţi auzit pînă aici, despre zavistie, nu
sînt ale mele, ci ale Sfîntului şi dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur. De
aceea ele sînt vrednice de ţinut minte cu toată evlavia, spre folosul nostru.
Şi acum să arătăm cîteva lucruri despre cea de-a doua patimă, despre
făţărnicie.
Că spune: "Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul său să-l ducă la apă în
ziua sîmbetei, apoi cu cît mai cuviincios şi de nevoie este a dezlega un suflet din
legătura satanei în ziua sîmbetei?" Şi în alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru
sîmbătă, ci sîmbăta pentru om (Marcu 2, 27), arătînd cît de mare cinste are omul de
la Dumnezeu, faţă de sărbătorile ce i s-au rînduit a le ţine şi că mai mare este fapta
milostivirii faţă de om, decît însăşi ţinerea sărbătorii în care se cuvine bine a face.
Dar, fraţii mei, este bine să adîncim mai mult cele despre făţărnicie. Să ştim
că "făţărnicia este un greu şi cumplit păcat, care are ca rădăcină vicleşugul, iar ca
roade: minciuna, amăgirea, măiestria, agoniseala cea rea, necinstea şi vătămarea
aproapelui" (Cazania, Bucureşti, 1857, p. 555). Dicţionarul Noului Testament
spune că "omul făţarnic este nesincer, prefăcut, mincinos şi viclean" (Pr. Ioan
Mircea, op. cit., p. 155). Iar în Sfînta Scriptură citim următoarele: oamenii făţarnici
cinstesc pe Dumnezeu "numai cu buzele" (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2). Oamenii
făţarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31). Oamenii făţarnici sînt cucernici
numai la arătare (II Timotei 3, 5). Oamenii făţarnici se îngrijesc numai de curăţenia
cea din afară (Matei 15, 2-6). Oamenii făţarnici sînt observatori numai la lucrurile
cele mici şi neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca 11, 42). Iată pentru ce Mîntuitorul
nostru Iisus Hristos, ca un adevărat Dumnezeu şi ştiutor al inimilor a mustrat cu
asprime pe cărturari, pe farisei şi pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau
bolnavi şi orbiţi foarte de această blestemată patimă şi de atîtea ori cu vaiul i-a
ameninţat, zicîndu-le: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi
Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor că nici voi nu intraţi, nici pe cei ce vor să
intre nu-i lăsaţi (Matei 23, 13). Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că
mîncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie îndelung vă rugaţi. Pentru aceasta mai
multă osîndă veţi lua (Matei 23, 14), şi iarăşi: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor,
că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi
fiu al gheenei îndoit decît voi (Matei 23, 15). Iar văzînd orbirea lor spirituală, le
zicea: Călăuze oarbe (Matei 23, 16), Nebuni şi orbi (Matei 23, 17), Şerpi, pui de
vipere (Matei 23, 33) şi alte nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea,
viclenia şi făţărnicia lor.
În continuare vă voi spune două istorioare, una despre zavistie şi alta despre
făţărnicie.
Împăratul Leon cel Înţelept, stînd odată de vorbă cu nişte filosofi creştini,
aceia i-au spus că păcatul zavistiei şi al iubirii de argint sînt egale în răutate. Iar
împăratul a poruncit să-i caute doi oameni care ar fi vătămaţi la suflet de aceste
două patimi. Cei trimişi de împărat au găsit ce căutau şi le-au zis: "Vă cheamă
împăratul să vă cunoască şi să vă dea cîte un dar mare". Aceia s-au bucurat mult de
această chemare, neştiind la ce sînt chemaţi. Şi îndată au venit. "Vreau să fac milă
cu voi şi să vă dau cîte un dar". Şi a chemat mai întîi pe iubitorul de argint şi i-a zis:
"Ţie o să-ţi dau daruri mari, iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decît ţie. Ce
vrei să-ţi dau?" Iar iubitorul de argint, stînd puţin pe gînduri, a zis: "Măria Ta, eu
vreau să-mi iei jumătate din averea mea!" Împăratul a tăcut şi i-a zis: "Du-te şi să
vină celălalt (zavisnicul)". Şi i-a zis şi acelui: "Cere de la mine orice dar, însă să ştii
că celuilalt îi voi da îndoit ca ţie!" Iar omul cel zavistnic, gîndin-du-se puţin, a zis:
"Măria Ta, mie să-mi scoţi un ochi!" Apoi chemîndu-i pe amîndoi, le-a zis: "Vai de
voi, oameni blestemaţi, am făcut cu voi o experienţă şi rău aţi ieşit înaintea mea
amîndoi! Mergeţi şi vă îndreptaţi viaţa prin spovedanie curată şi prin pocăinţă
adevărată, ca să nu vă pierdeţi sufletele voastre!"
Apoi chemînd pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de argint a
cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se ia toată averea şi să
nu aibă cumva mai mult decît el. Iar cel zavistnic, cum a cerut să i se scoată un
ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amîndoi. Şi a zis către filosofi: "Acum am
văzut că mare dreptate aveţi voi, că zavistia şi iubirea de argint, sînt egale în
răutate".
Dar venind fără de veste peste el o boală grea şi, apropiindu-se de moarte, a
chemat pe călugări şi pe fraţi la el. Şi venind mulţi din soborul mănăstirii, a început
a plînge cu amar şi tremurînd de frică, a zis către dînşii: "Fraţii mei, vai mie, căci
eu împreună cu voi de atîţia ani petrecînd, mă arătam că sînt mare postitor, dar
acest lucru îl făceam numai de făţărnicie, spre a fi lăudat de voi şi de oameni. Iar eu
mîncam pe ascuns şi beam mult, şi alte păcate grele am făcut. Şi iată acum sînt dat
spre mîncare balaurului, care a legat picioarele şi genunchii mei cu coada sa, iar
capul lui la gura mea stă şi aşteaptă să smulgă sufletul meu şi să-l ducă la pierzare!"
Şi zicînd acestea a murit.
Astfel, mare spaimă a cuprins pe toţi cei de faţă, iar stareţul acelor călugări,
care venise şi el acolo, a zis către toţi: "Vedeţi, fraţilor, cît de mare este prăpastia
păcatului făţărniciei şi al mîncării pe ascuns?" (din Everghetinos, al Sf. Grigorie
Dialogul, p. 129-131).
Iubiţi credincioşi,