Sunteți pe pagina 1din 6

Predică la Duminica a XXVII-a după

Rusalii
( Despre zavistie şi făţărnicie )
Zavistia este maica uciderii şi decît preadesfrînarea este mai rea
(Sfîntul Ioan Gură de Aur, "Împărţire de grîu", Buzău, 1833, p. 164)

Iubiţi credincioşi,

Aţi auzit în Sfînta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din rîvnă
pentru cinstirea sîmbetei, şi-a ascuns zavistia şi făţărnicia sa, zicînd: Şase zile sînt
în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecaţi-vă, iar nu în ziua
sîmbetei (Luca 13, 14). Vedeţi, fraţii mei, ce zavistie şi făţărnicie acoperită? Vedeţi
ce viclenie ascunsă, sub rîvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau
în mintea şi în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpînea pe acest om,
nu rîvna pentru cele sfinte. Oare nu ştia el că Dumnezeu a rînduit sîmbăta ca
încetare de lucrul mîinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune şi, mai ales,
vindecarea unei femei bolnave?

Niciodată Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe


păcătoşi aşa de aspru ca pe cărturari, pe farisei şi pe legiuitorii făţarnici şi plini de
zavistie. Căci păcătoşii cînd se întorceau la pocăinţă din toată inima, cu mare milă
şi iubire îi primea Dumnezeu. Iar cînd era învinuit de cărturari şi farisei că umblă
cu păcătoşii şi stă la masă cu ei, El le zicea: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe
păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 13). Şi iarăşi: N-au trebuinţă cei sănătoşi de doctori,
ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Însă cărturarilor le zicea:Vameşii şi desfrînatele merg
înaintea voastră întru Împărăţia Cerurilor (Matei 21, 31), fiindcă în inima lor Fiul
lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi, ca: mîndria, zavistia, ura, viclenia,
slava deşartă, făţărnicia şi altele multe de acest fel. Dar să revenim la cuvîntul
nostru şi să vorbim despre zavistie şi făţărnicie, de care v-am amintit.

Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după învăţătura Sfinţilor Părinţi
se zice "naştere a diavolului" şi mai rea decît însuşi diavolul.

Pentru a arăta că zavistia este mai rea şi decît diavolul, să ne ducem cu


mintea la împăratul Saul şi la David. Saul zavistuia foarte mult pe David şi căuta în
tot chipul să-l omoare. Pentru ce? Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul,
vrăjmaşul de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar cînd David se întorcea
biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieşit femeile în întîmpinarea lui David din toate
cetăţile lui Israel, cîntînd şi jucînd cu timpane, cu fluiere şi alăute, şi ziceau: Bătut-
au Saul cu miile şi David cu zecile de mii. Şi s-a mîniat Saul foarte tare şi nu a
plăcut în ochii lui Saul cuvîntul acesta şi a zis: Lui David i s-au dat zecile de mii şi
mie numai mii? Şi ce mai lipseşte fără numai împărăţia? Şi s-a uitat rău Saul din
ziua aceea la David (I Regi 18, 7-9). Şi din ziua aceea, zavistuia Saul foarte pe
David şi căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la
Dumnezeu peste Saul şi a rămas uimit în mijlocul casei lui. Şi David cînta din harfă
cu mîna sa şi gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cîntarea lui David,
fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se trezea din
chinurile duhului rău, lua suliţa ca să-l omoare pe David şi David, ferindu-se din
faţa lui Saul, acesta a lovit cu suliţa în peretele casei (I Regi 18, 10-11; 19, 9-10).

De aici oricine poate cunoaşte că zavistia este mai rea decît diavolul,
deoarece diavolul fugea de la Saul, cînd cînta David, dar nu şi zavistia din inima
lui.

Auzim şi pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice aşa: "Zavistia
este maică a uciderii şi mai rea decît preadesfrînarea. Căci aceasta stă la om cît timp
este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat şi toată lumea a
vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă
pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe Isav să urască şi să prigonescă pe
fratele său Iacov (Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înşele pe om în Rai"
(Sfîntul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: "Dar tu
acum nu omori, ci mult mai multe şi mai cumplite decît uciderea faci, căci te rogi
ca fratele tău să pătimească cele de ocară şi curse dinspre toate părţile îi întinzi ca
să vatămi pe fratele tău.

Deci, ori de miluieşti, ori de priveghezi, ori de posteşti, cu acest scop te-ai
făcut mai necurat decît toţi dacă zavistuieşti pe fratele tău. Deci să ştii că lucru rău
este zavistia şi lipsită de toată iertarea şi mai cumplită şi decît rădăcina tuturor
răutăţilor, că iubitorul de argint atunci se bucură cînd ia, iar zavistnicul atunci se
bucură cînd altul nu ia.

Diavolul zavistuieşte numai pe om, iar dintre diavoli pe nici unul. Iar tu pe
om zavistuieşti şi împotriva celui de un neam cu tine stai. Şi ce iertare vei dobîndi?
Care cuvînt de îndreptare vei da tu, cel ce, cînd vezi pe fratele tău în îndestulare,
tremuri şi te îngălbeneşti în loc să te veseleşti? Deci aceasta să înţelegi, că cela ce
este zavistuit, se va trezi şi mai strălucit se va face; iar zavistuitorul mai multe rele
va aduna asupra sa... Pentru care pricină, spune-mi, zavistuieşti pe fratele tău? Că a
luat mare dar duhovnicesc? Şi de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la Dumnezeu?

Deci către Acela primeşti gîndul zavistiei în inima ta, care a dat Darul?
Văzut-ai de unde se trage răul şi ce vîrf al păcatelor se face şi cît îţi sapă ţie
prăpastia muncii? Şi ce poate fi mai ticălos decît sufletul acela, care ieri era prieten
cu prietenul tău şi se împărtăşea cu el de cuvinte şi de masă, apoi îndată, pentru că a
văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat de la sine masca prieteniei şi a intrat sub
faţa vrăjmaşului, mai bine zis a turbării!" (Sfîntul Ioan Gură de Aur, op cit., p. 174).
Apoi zice: "Ce faci omule? Socoteşti că este de mare folos a surpa bunătăţile
aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale tale". Şi iar zice: "Măcar semne
de va face cineva, măcar feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos, şi
pentru faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va avea această boală şi
meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decît toţi" (Sf. Ioan Gură de Aur, op
cit., Cuvînt pentru zavistie).

Iubiţi credincioşi,

Aceste cuvinte şi învăţături pe care le-aţi auzit pînă aici, despre zavistie, nu
sînt ale mele, ci ale Sfîntului şi dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur. De
aceea ele sînt vrednice de ţinut minte cu toată evlavia, spre folosul nostru.

Şi acum să arătăm cîteva lucruri despre cea de-a doua patimă, despre
făţărnicie.

Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, descoperind această blestemată patimă în


inima mai-marelui sinagogii, i-a zis: Făţarnicilor, fiecare din voi nu-şi dezleagă
sîmbăta boul sau asinul său de la iesle şi îl duce de îl adapă? Dar pe această fiică
a lui Avraam, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cădea a o dezlega
din legătura aceasta în ziua sîmbetei? (Luca 13, 15-16). Iată, fraţii mei, cum
ştiutorul de inimi Iisus Hristos vădeşte patima făţărniciei ce era încuibată în inima
mai-marelui sinagogii şi cu cîtă înţelepciune îi arată lui şi tuturor celor de faţă,
datoria sfîntă de a ajuta pe cei bolnavi şi de a-i scoate din primejdiile care vor fi,
fără a ţine seama că este sărbătoare sau nu.

Că spune: "Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul său să-l ducă la apă în
ziua sîmbetei, apoi cu cît mai cuviincios şi de nevoie este a dezlega un suflet din
legătura satanei în ziua sîmbetei?" Şi în alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru
sîmbătă, ci sîmbăta pentru om (Marcu 2, 27), arătînd cît de mare cinste are omul de
la Dumnezeu, faţă de sărbătorile ce i s-au rînduit a le ţine şi că mai mare este fapta
milostivirii faţă de om, decît însăşi ţinerea sărbătorii în care se cuvine bine a face.

Dar, fraţii mei, este bine să adîncim mai mult cele despre făţărnicie. Să ştim
că "făţărnicia este un greu şi cumplit păcat, care are ca rădăcină vicleşugul, iar ca
roade: minciuna, amăgirea, măiestria, agoniseala cea rea, necinstea şi vătămarea
aproapelui" (Cazania, Bucureşti, 1857, p. 555). Dicţionarul Noului Testament
spune că "omul făţarnic este nesincer, prefăcut, mincinos şi viclean" (Pr. Ioan
Mircea, op. cit., p. 155). Iar în Sfînta Scriptură citim următoarele: oamenii făţarnici
cinstesc pe Dumnezeu "numai cu buzele" (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2). Oamenii
făţarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31). Oamenii făţarnici sînt cucernici
numai la arătare (II Timotei 3, 5). Oamenii făţarnici se îngrijesc numai de curăţenia
cea din afară (Matei 15, 2-6). Oamenii făţarnici sînt observatori numai la lucrurile
cele mici şi neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca 11, 42). Iată pentru ce Mîntuitorul
nostru Iisus Hristos, ca un adevărat Dumnezeu şi ştiutor al inimilor a mustrat cu
asprime pe cărturari, pe farisei şi pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau
bolnavi şi orbiţi foarte de această blestemată patimă şi de atîtea ori cu vaiul i-a
ameninţat, zicîndu-le: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că închideţi
Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor că nici voi nu intraţi, nici pe cei ce vor să
intre nu-i lăsaţi (Matei 23, 13). Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici, că
mîncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie îndelung vă rugaţi. Pentru aceasta mai
multă osîndă veţi lua (Matei 23, 14), şi iarăşi: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor,
că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi
fiu al gheenei îndoit decît voi (Matei 23, 15). Iar văzînd orbirea lor spirituală, le
zicea: Călăuze oarbe (Matei 23, 16), Nebuni şi orbi (Matei 23, 17), Şerpi, pui de
vipere (Matei 23, 33) şi alte nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea,
viclenia şi făţărnicia lor.

Dacă luăm aminte la învăţătura Domnului din Sfînta Evanghelie, putem


cunoaşte că nici un păcat nu a fost mustrat aşa de aspru şi ameninţat cu vaiul şi cu
osîndă veşnică, mai mult ca păcatul făţărniciei, pe care Mîntuitorul l-a descoperit în
inimile cărturarilor, ale fariseilor şi ale legiuitorilor poporului Israel. Dar pentru
care pricină acest lucru? Pentru că nici un păcat al firii omeneşti nu este mai
complicat cu alte multe păcate, ca făţărnicia. De aceea, Mîntuitorul, în alt loc, acest
păcat cumplit l-a asemănat cu aluatul, zicînd: Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care
este făţărnicia (Luca 12, 1), căci precum aluatul dospeşte toată frămîntătura, aşa şi
păcatul făţărniciei strică şi otrăveşte toată aşezarea sufletului celui ce se
îmbolnăveşte de acest păcat.

În continuare vă voi spune două istorioare, una despre zavistie şi alta despre
făţărnicie.

Împăratul Leon cel Înţelept, stînd odată de vorbă cu nişte filosofi creştini,
aceia i-au spus că păcatul zavistiei şi al iubirii de argint sînt egale în răutate. Iar
împăratul a poruncit să-i caute doi oameni care ar fi vătămaţi la suflet de aceste
două patimi. Cei trimişi de împărat au găsit ce căutau şi le-au zis: "Vă cheamă
împăratul să vă cunoască şi să vă dea cîte un dar mare". Aceia s-au bucurat mult de
această chemare, neştiind la ce sînt chemaţi. Şi îndată au venit. "Vreau să fac milă
cu voi şi să vă dau cîte un dar". Şi a chemat mai întîi pe iubitorul de argint şi i-a zis:
"Ţie o să-ţi dau daruri mari, iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decît ţie. Ce
vrei să-ţi dau?" Iar iubitorul de argint, stînd puţin pe gînduri, a zis: "Măria Ta, eu
vreau să-mi iei jumătate din averea mea!" Împăratul a tăcut şi i-a zis: "Du-te şi să
vină celălalt (zavisnicul)". Şi i-a zis şi acelui: "Cere de la mine orice dar, însă să ştii
că celuilalt îi voi da îndoit ca ţie!" Iar omul cel zavistnic, gîndin-du-se puţin, a zis:
"Măria Ta, mie să-mi scoţi un ochi!" Apoi chemîndu-i pe amîndoi, le-a zis: "Vai de
voi, oameni blestemaţi, am făcut cu voi o experienţă şi rău aţi ieşit înaintea mea
amîndoi! Mergeţi şi vă îndreptaţi viaţa prin spovedanie curată şi prin pocăinţă
adevărată, ca să nu vă pierdeţi sufletele voastre!"
Apoi chemînd pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de argint a
cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se ia toată averea şi să
nu aibă cumva mai mult decît el. Iar cel zavistnic, cum a cerut să i se scoată un
ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amîndoi. Şi a zis către filosofi: "Acum am
văzut că mare dreptate aveţi voi, că zavistia şi iubirea de argint, sînt egale în
răutate".

Iată şi a doua istorioară. Un călugăr se făţărnicea în toată vremea că este sfînt


şi, la arătare, postea mult şi se înfrîna la toate, ca să-l laude oamenii şi ceilalţi
călugări; iar pe ascuns mînca şi bea mult şi făcea şi alte răutăţi, ferindu-se de ochii
oamenilor, ca să nu afle răutăţile lui.

Dar venind fără de veste peste el o boală grea şi, apropiindu-se de moarte, a
chemat pe călugări şi pe fraţi la el. Şi venind mulţi din soborul mănăstirii, a început
a plînge cu amar şi tremurînd de frică, a zis către dînşii: "Fraţii mei, vai mie, căci
eu împreună cu voi de atîţia ani petrecînd, mă arătam că sînt mare postitor, dar
acest lucru îl făceam numai de făţărnicie, spre a fi lăudat de voi şi de oameni. Iar eu
mîncam pe ascuns şi beam mult, şi alte păcate grele am făcut. Şi iată acum sînt dat
spre mîncare balaurului, care a legat picioarele şi genunchii mei cu coada sa, iar
capul lui la gura mea stă şi aşteaptă să smulgă sufletul meu şi să-l ducă la pierzare!"
Şi zicînd acestea a murit.

Astfel, mare spaimă a cuprins pe toţi cei de faţă, iar stareţul acelor călugări,
care venise şi el acolo, a zis către toţi: "Vedeţi, fraţilor, cît de mare este prăpastia
păcatului făţărniciei şi al mîncării pe ascuns?" (din Everghetinos, al Sf. Grigorie
Dialogul, p. 129-131).

Iubiţi credincioşi,

Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa


adevărului să vină (I Timotei 2, 4). El ne-a învăţat în Sfînta şi dumnezeiasca
Evanghelie, cum trebuie să vieţuim în această lume şi cum să fie cuvîntul nostru,
faţă de alţii, cînd a zis: Fie cuvîntul vostru: da, da şi nu, nu, iar ce este mai mult
decît aceasta, de la cel viclean este (Matei 5, 37). Adică ce cugetă inima ta şi simte
inima ta aceea să grăiască şi gura ta. Că dacă una gîndim şi avem în inimă şi alta
facem şi vorbim sîntem făţarnici şi nu vom scăpa de osîndă. Acestea sînt lucruri ale
diavolului şi ale făţărniciei, despre care zice Sfîntul Apostol Iacob: Să fie vouă ce
este da, da, şi ce este nu, nu, ca să nu cădeţi sub judecată (Iacob 5, 12).

Să ne izbăvim cu ajutorul lui Hristos şi de păcatul ucigaş de suflet al zavistiei


care robeşte şi omoară multe suflete. De amîndouă aceste păcate putem scăpa
numai prin multă rugăciune, prin deasă spovedanie, prin milostenie şi cugetare la
moarte. Să cerem harul lui Dumnezeu în toate, să ne rugăm mereu, să ne socotim
mai păcătoşi decît alţii şi să iubim din inimă pe toţi.
Acestea înţelegîndu-le, fraţii mei, să ne rugăm din toată inima noastră către
preamilostivul Dumnezeu, să ne păzească de toate păcatele, dar mai ales de aceste
două patimi prea cumplite, adică zavistia şi făţărnicia, ca să ne mîntuim sufletele
noastre. Amin.