Marius von Mayenburg

PLASTIC

Traducere din limba germană de Elise Wilk

Personaje

Ulrike
Michael
Vincent
Haulupa
Jessica
1.
ULRIKE: Ziua în care am cunoscut-o pe Jessica Schmitt-
MICHAEL: Îmi amintesc perfect -
ULRIKE: Ploaie. De zile întregi doar ploaie-
MICHAEL: Știți cum e la Berlin... Arată de parcă cineva ar fi montat un tavan din beton la
câțiva metri deasupra acoperișurilor-
ULRIKE: Gri, un gri de nepătruns, oriunde te-ai uita-
MICHAEL: Tot cerul e beton, și dup-aia apa inundă totul-
ULRIKE: Toate se udă -
MICHAEL: Oameni, porumbei, câini -
ULRIKE: Și evident Jessica.
MICHAEL: Doamna Schmitt.
ULRIKE: Doriți un prosop, doamnă Schmitt?
JESSICA: Mulțumesc, e în regulă.
ULRIKE: Nu e nici o problemă, vă putem aduce un-
JESSICA: Nu vă deranjați -
ULRIKE: Vincent? Vincent, ești drăguț te rog?
VINCENT: Nu.
(Vincent filmează cu o cameră video)
MICHAEL: Vincent e fiul nostru, are 12 ani-
ULRIKE: Și deci Jessica era udă leoarcă.
MICHAEL: Cu toate astea, a refuzat să ia un prosop de la noi.
ULRIKE: Vincent, în momentul ăsta mergi și-i aduci un prosop doamnei Schmitt!
VINCENT: Da’ sunt prosoapele noastre.
JESSICA: Nu-mi trebuie prosop, mă usuc eu.
ULRIKE: Vincent. Femeia asta e udă. Complet udă. La noi în casă nu se face să lăsăm femeia
așa udă. La noi în casă îi dăm un prosop să se șteargă.
VINCENT: Păi ce mai aștepți?
ULRIKE: Ce?
VINCENT: Adu-i prosop, dacă așa se face la noi.
ULRIKE: Și nu vreau să mă contrazici.
MICHAEL: Și oprește tâmpenia aia.
ULRIKE: Nu-i frumos să filmezi oamenii străini-
(Vincent continuă să filmeze.)
MICHAEL: Lucrurile stau în felul următor: pur și simplu s-au adunat prea multe-
ULRIKE: N-am mai putut suporta-
MICHAEL: La ea s-au adunat prea multe. Și într-un fel și la mine-
ULRIKE: Și nu-ți dorești să ajungi să urli non stop la copil-
MICHAEL: Și de la un moment dat, asta se întâmplă de la sine, de la un moment-
ULRIKE: Dacă nu ești acasă în fiecare zi -
MICHAEL: Soția mea muncește mult -
ULRIKE: Dacă nu ești toată ziua acasă -
MICHAEL: Foarte mult, lucrează foarte, foarte mult-
ULRIKE: Pierzi pur și simplu privirea de ansamblu, toate se adună, copilul se sălbăticește -
MICHAEL: Mie mi se pare OK. Mi se pare OK să am o soție care muncește, nici n-aș putea
să-mi imaginez altfel. Ce bărbat din ziua de azi mai vrea o femeie care stă tot timpul numai
acasă? Eu în orice caz nu. Dar la un moment dat s-au adunat prea multe. Mult prea multe.
Cum și eu am un loc de muncă-
ULRIKE: Michael e medic, vă dați seama, avem un copil, o casă, e specialist în medicină
internă, mereu la clinică, mereu la datorie, face gărzi, e livid și bolnăvicios, mereu gata să
salveze viețile altora, și când vine vorba de propria viață, mda
MICHAEL: Soția mea e artistă -
ULRIKE: Sunt artistă-
MICHAEL: A studiat arta, mă rog, specializarea grafică și textile-
ULRIKE: De mult n-am mai făcut ceva în direcția asta-
MICHAEL: Și momentan e asistenta personală a lui Serge Haulupa -
HAULUPA: Eu sunt Serge Haulupa. Mă ocup cu arta-
ULRIKE: E artist-
MICHAEL: Bineînțeles că nu-l cheamă Haulupa, ci Schwarz,Sebastian Schwarz-
ULRIKE: Haulupa e un pseudonim -
MICHAEL: N-are cum să te cheme Haulupa -
ULRIKE: În orice caz, la un moment dat ne-am uitat unul la altul și am spus: E prea mult -
MICHAEL: Mult prea mult-
ULRIKE: Nu mai facem față-
MICHAEL: De exemplu, eu nu mai pot să dorm.
ULRIKE: Nu doarme noaptea.
MICHAEL: E imposibil. Nu-nchid un ochi.
ULRIKE: În orice caz așa spune. Eu nu cred că se poate așa ceva, să nu dormi deloc.
MICHAEL: Am avut palpitații, am mers la medic-
ULRIKE: Cu toate că și el e tot medic -
MICHAEL: Și colegul -
ULRIKE: Doctorul Krähkamp, expert cu laborator de somnologie-
MICHAEL: Colegul a spus doar atât: Schimbați-vă viața.
ULRIKE: Cum adică "schmibați-vă viața"?
MICHAEL: Vrea să spună că totul e pe fond psihic, și că trebuie să-mi schimb viața.
ULRIKE: Păi și cum să faci asta? Dacă-ți schimbi tu viața, trebuie să mi-o schimb și eu pe-a
mea.
MICHAEL: Da, nu știu ce să zic. Oricum, nici măcar nu știu-
ULRIKE: Eu nu vreau să-mi schimb viața, viața mea e fix așa cum mi-o doresc-
MICHAEL: Mai puțin faptul că s-au adunat prea multe-
ULRIKE: Nu în viața mea s-au adunat prea multe, ci prin casă-
MICHAEL: Și viața ta nu e casa, sau cum?
ULRIKE: Nu, viața mea nu e casa.
MICHAEL: Nici a mea.
ULRIKE: Tocmai de aceea ne-am îndreptat către dumneavoastră, doamnă
Schmitt -
MICHAEL: Poate că dumneavoastră -
ULRIKE: Doar spuneți că aveți experiență -
MICHAEL: Ați putea să vă ocupați un pic de casa noastră-
ULRIKE: Să strângeți pe ici-pe colo, să faceți un pic de curățenie-
MICHAEL: Să vedeți puțin de băiat-
ULRIKE: Rufe, cumpărături-
MICHAEL: Poate să gătiți un pic -
ULRIKE: Ca să aibe băiatul ce să mănânce când vine singur acasă la prânz-
MICHAEL: Că ea nu prea stă pe acasă și nici nu se pricepe la gătit -
ULRIKE: De ce spui asta?
MICHAEL: Ce? Cum?
ULRIKE: Nu mă pricep la gătit?
MICHAEL: Bineînțeles că te pricepi.
ULRIKE: Și tu?
MICHAEL: Eu ce?
ULRIKE: Ai putea să mai gătești și tu din când în când.
MICHAEL: Eu?
ULRIKE: Tu, da.
MICHAEL: Eu să gătesc?
ULRIKE: Ia stai un pic, de ce tre să mă scuz eu că nu gătesc?
MICHAEL: Nu trebuie să te scuzi.
ULRIKE: Pentru că eu sunt femeia și nu tu?
MICHAEL: Nici măcar n-am spus că tre să gătești.
ULRIKE: Dacă începi cu din astea-
MICHAEL: Nu încep cu nimic -
JESSICA: Pot să fac eu toate astea.
ULRIKE: Ce?
JESSICA: Ce ați spus. Pot să fac.
MICHAEL: Chiar?
VINCENT (filmează): Și unde e Danuta?
MICHAEL: Cine?
VINCENT: Danuta.
ULRIKE: Vincent, ți-am explicat doar.
VINCENT: Am uitat. Danuta. Te rog, mama, mai spune-mi o dată. Unde e?
ULRIKE: Danuta, așa o chema pe fata de dinaintea -
MICHAEL: Exact -
ULRIKE: Predecesoarea dumneavoastră.
MICHAEL: Danuta.
JESSICA: O.k.
VINCENT: Danuta.
MICHAEL: Danuta nu mai lucrează aici.
ULRIKE: Mai exact-
MICHAEL: Mai exact, înainte de doamna Schmitt am mai avut un fel de intermezzo cu
această Danuta.
ULRIKE: După asta, am încercat o vreme să ne descurcăm singuri-
MICHAEL: Dar: Nu -
ULRIKE: Nu. Fără ajutor nu ne descurcăm.
MICHAEL: Avem nevoie de ajutor.
ULRIKE: Și din acest motiv ne-am îndreptat către dumneavoastră, doamnă
Schmitt -
JESSICA: Și Danuta?
MICHAEL: Ce e cu Danuta?
JESSICA: Ce n-a fost în regulă cu Danuta?
ULRIKE: Danuta? Nu, nu-i vorba că nu era în regulă-
MICHAEL: Nu era nimic în neregulă...
ULRIKE: Vincent, ia spune, nu vrei să mergi tu mai bine în camera ta?
MICHAEL: Acum că i-ai spus bună ziua doamnei Schmitt -
ULRIKE: V-ați cunoscut -
VINCENT: Bună.
ULRIKE: Nu vrei să mergi să împuști niște monștri pe computer?
VINCENT: Ești udă rău.
JESSICA: Da.
VINCENT: De ce ești așa de udă?
MICHAEL: Sau poate mergi să-i aduci doamnei Schmitt un prosop, să nu mai fie așa de udă-
VINCENT: Picură.
(Pleacă.)
ULRIKE: Nu, deci cu Danuta, era o fată bună, chiar era.
Dar pentru că era din Polonia-
MICHAEL: O poloneză foarte de treabă.
ULRIKE: Dar limba...
MICHAEL: La vârsta asta, limba e foarte importantă.
ULRIKE: Și Vincent a început să facă greșeli.
MICHAEL: Greșeli poloneze.
ULRIKE: Deci greșeli pe care o fată din Polonia-
MICHAEL: De exemplu începuse să zică- cum zicea?
ULRIKE: A spus "Pot la mine unt să iau" -
MICHAEL: Nu, nu așa era-
ULRIKE: În orice caz, era ceva de genul, și nu știu cum vi se pare dumneavoastră-
MICHAEL: Credem că avem o responsabilitate.
ULRIKE: Te rog. Era o fată de treabă și toate astea-
MICHAEL: Dar dacă fiul nostru începe să facă greșeli în limba maternă, atunci ne întrebăm-
ULRIKE: N-a fost nimic personal-
MICHAEL: Cheltuim bani, ne zbatem-
ULRIKE: Fiecare merită o șansă, chiar și polonezii.
MICHAEL: Dar dacă e vorba de propriul copil -
ULRIKE: De-asta ne bucurăm foarte tare că -
(Vincent se întoarce cu un prosop)
VINCENT: Uitați un prosop, doamnă Schmidt.
JESSICA: Mulțumesc, Vincent.
(Își usucă părul)
VINCENT: Ce ud e piciorul tău.
ULRIKE: Mai aveți întrebări?
JESSICA: Nu.
ULRIKE: Din punctul meu de vedere e clar.
(către Michael:) Sau?
MICHAEL: Da. E clar.
ULRIKE: Acum că v-am văzut-
MICHAEL: Ne-am făcut o primă impresie-
ULRIKE: Ne uităm în ochii dumneavoastră -
MICHAEL: Pentru noi e clar.
ULRIKE: Nici n-avem încotro, mâine Rotterdam, poimâine Birmingham -
MICHAEL: Și eu cu gărzile-
ULRIKE: Așadar, dacă nu aveți întrebări-
JESSICA: Nu.
MICHAEL: Atunci noi o să plecăm.

2.
HAULUPA: Numele meu este Serge Haulupa și sunt artist. Sigur ați citit despre mine în ziar,
de exemplu în legătură cu cazul Documenta, au fost vremuri grele pentru mine, aș putea
spune că eram în criză, dar cuvântul ăsta e utilizat în exces, e ceva îngrozitor, aș putea să spun
că a fost o depresie, dar asta n-ai voie să spui, pentru că altfel lumea o să spună că ai fost prea
slab, ideea e că psihicul, care de fapt n-ar mai trebui să existe, pentru că îți stă în drum și te
deranjează, psihicul meu s-a îmbolnăvit, și boala asta, deci depresia, e mai rea ca SIDA și
Ebola la un loc, nimeni nu vrea să aibă de-a face cu un depresiv, pentru că un depresiv
privește constant spre abis, despre care știm cu toții că e acolo, dar nimeni nu vrea să-l
privească, pentru că suntem de multă vreme cu toții depresivi, doar că nu ne-am dat încă
seama de asta, dar depresivul, el și-a dat seama, și de-aia răsuflăm cu toții ușurați atunci când
sfârșește sub roțile trenului, nu, nu vrem depresie, e prea morbidă, prea negativă, așa că eu
am avut un burnout, pentru că asta e cool, am trăit prea rapid, prea intens, motorul meu s-a
supraîncălzit și-a ars, doate siguranțele au făcut bum!, am depășit limita asta ridicolă numită
corp, psihic oricum nu mai avem,așa că am depășit limita asta ridicolă, n-am mai dormit,
asta-i cool, să nu dormi e o chestie foarte respectată în discursul public pe la party-uri, și
atunci e tot una dacă nu dormi pentru că petreci non stop, sau pentru că ai prea multe de
făcut, să fii over-worked e foarte, foarte cool, asta înseamnă că ești enorm de solicitat deci
enorm de viu, de în viață, avem nevoie să dovedim asta urgent, în orice caz eu am depășit
limita asta ridicolă numită corp, cu supradoze de cafea, medicamente, coca, irelevant, totul
totul e foarte cool, dacă folosim toate astea ca să îngenunchem sluga , corpul, psihicul pe care
nu-l mai avem, să forțăm limita asta, nu numai s-o lărgim, s-o extindem, s-o sărim, ci s-o
distrugem total, până nu mai există nici o limită, limitele nu sunt cool, nu sunt cool deloc, să
distrugem limitele, să nu existe limtite între voință și corp și psihic, asta-i cool, nici o
delimitare între job și viață privată, nici o limită între viață și moarte, și atunci normal că ți se
ard siguranțele, și asta e nemaipomenit de cool-că există așa ceva, că ești atât de burned out,
că ești o epavă, așa a fost cu mine, eram o epavă lungită în cadă, nici o delimitare între mine
și apa încălzită la 37,2 grade, și dacă închizi ochii și-ți pui dopuri în urechi, și stingi toate
luminile, atunci plutești în burta mamei și placa din creierul tău începe să-ți cânte tot felul de
nebunii, tot felul de aiureli demente, și după o vreme îți dai seama că în tine nu există nici o
sursă inepuizabilă de idei și gânduri geniale, nu există nici o mină de aur care trebuie
exploatată și despre care trebuie să comunici urgent celor de-afară ca să se împartă tot aurul
cu restul lumii, ca să vadă toți ce aur minunat sălășluiește în mine, în persoana mea prețioasă
și aurie, care e mult mai aurie decât toți ceilalți care au în ei doar o mină de cărbune, sau nici
măcar atât, o mină de sare, o instalație de ardere a deșeurilor, sau pur și simplu nimic, nici o
mină de aur, și atunci stau întins aici și îmi dau seama, aici nu e nimic, în mine nu e nimic, e
un spațiu gol, nici măcar un spațiu de rezonanță, nici măcar un spațiu gol, ci pur și simplu un
sac care colcăie de viermi, în cada asta, în faza asta, ca să nu-i spun criză sau burnout, în faza
asta, în „faza de cadă“ ca să zic așa, ea m-a salvat. Jessica Schmitt m-a-
ULRIKE: Te ajut cu ceva?
HAULUPA: Ea e Ulrike.
ULRIKE: Vrei să-ți fac cumpărăturile?
HAULUPA: Ea nu e Jessica Schmitt, ci Ulrike.
ULRIKE: Ar trebui să mai mănânci și tu ceva.
HAULUPA: Ulrike e asistenta mea personală.
ULRIKE (la telefon): Alo? Sunt asistenta personală a lui Serge Haulupa. Nu, pentru moment
nu e disponibil.
HAULUPA: Nu sunt disponibil pentru nimeni.
ULRIKE: Pentru moment.
HAULUPA: Stau lungit într-o cadă.
ULRIKE: Da, îmi pare rău.
HAULUPA: Plutesc.
ULRIKE: Vă vom contacta noi.
HAULUPA: Mă aflu în stare critică.
ULRIKE: Mulțumesc, la revedere.
HAULUPA: Cine era, Carolyn?
ULRIKE: Nu, era Götz din Tübingen.
HAULUPA: Götz? Nu-s disponibil.
ULRIKE: Știu. Convorbirea s-a încheiat.
HAULUPA: Carolyn de ce nu sună?
ULRIKE: Ai făcut pipi în vaza ei Brâncuși.
HAULUPA: Am făcut eu așa ceva?
ULRIKE: Cel puțin așa ai susținut. Și după aia ai turnat chestia aia din vază pe covorul ei
Panton.
HAULUPA: O Doamne!
ULRIKE: Așa mă gândeam și eu. Chestia aia chiar era- ?
HAULUPA: Ce?
ULRIKE: Chiar era pipi?
HAULUPA: Erau niște vremuri îngrozitoare pe atunci. Renunțasem la Documenta,
anunțasem că nu mai particip-
MICHAEL: Măcar îl invitaseră?
ULRIKE: Eu -
HAULUPA: A fost în toate ziarele, existau motive politice -
MICHAEL: Pentru a nu-l invita?
HAULUPA: Sigur ați citit în ziar, am spus atunci niște lucruri destul de urâte, după incendiul
ăla de la Saatchi, în orice caz n-am mai putut să merg acolo, la Kassel. Și nu știu, poate că n-
ați citit, poate că și asta a fost o greșeală, în orice caz aveam chestia asta, asta, cum îi spune-
ULRIKE: Burnout.
HAULUPA: Ei rahat Burnout, n-a fost nici un Burnout-
ULRIKE: Depresie.
HAULUPA: Chiar?
ULRIKE: Depresie. Tocmai ai explicat asta cu depresia.
HAULUPA: Poate că efectiv nu-mi mai venea nimic în minte, și poate că asta m-a întristat un
pic, în orice caz produceam non-stop numai aiureli, scriam noaptea ce vreau să fac ziua
următoare, chestii total nerealiste, nu era altceva decât ură de sine și ambiție bolnavă, voiam
să fiu cineva care să se potrivească cu propriile mele idealuri megalomane, eram total
dement, mă interesa numai să câștig, să ies în sfârșit învingător, să mă înving pe mine însumi,
clar, așa se spune, cu asta încă poți să capeți recunoaștere în societate, să te învingi pe tine
însuți, dar de fapt pe mine mă interesa să-i înving pe toți ceilalți, ca toți ceilalți să-și țină în
sfârșit gura sau ca să rupă tăcerea și să recunoască și ei în sfârșit că eu sunt singurul demn de
luat în seamă în domeniul artelor vizuale, singurul relevant, mai bun ca Bruce, mai bun ca
Jake și Dinos, mai bun ca Damien, mai bun ca Martin, mai bun- o.k, poate nu mai bun ca
Martin, dar cel puțin… habar n-am, și aici se poate observa, la Martin, că nici măcar nu m-am
gândit la Martin, deja se poate observa că e o pretenție infantilă, dar boul de mine am încercat
să pun în practică tot ce scria acolo, o catastrofă, și după aia m-am gândit la un titlu care să
dea cât de cât un sens, așa retroactiv, la toată tâmpenia asta, ceea ce evident n-a funcționat.
Niște vremuri de mizerie, și totul s-a oprit abia atunci când am cunoscut-o pe Jessica
Schmitt . Care pe atunci lucra pentru asistenta mea Ulrike. Ca femeie de serviciu.

3.
(Vincent își face temele. Jessica îi servește masa)
VINCENT: Nu vreau să mănânc.
JESSICA: Aud cum îți chiorăie mațele.
VINCENT: Dacă chiroăie nu înseamnă că o să și primească de mâncare.
JESSICA: Săracul stomac.
VINCENT: Puteți să mâncați dumneavoastră, dacă vreți. Eu fac mate acum.
JESSICA: Gulaș -
VINCENT: Nu arată a gulaș. N-are ardei.
JESSICA: Eu nu fac cu ardei.
VINCENT: Danuta făcea cu ardei.
JESSICA: N-am ce face, nu sunt Danuta.
VINCENT: Da. Din păcate.
JESSICA: Ești supărat că a plecat.
VINCENT: Ei, prostii. Fac mate acum.
JESSICA: Ardeiul nu se digeră bine.
VINCENT: Mă doare undeva de gulașul dumneavoastră. Mă doare undeva de Danuta. Mă
doare undeva de ardei.
JESSICA: Să te ajut cu matematica?
VINCENT: Dumneavoastră? N-aveți cum.
JESSICA: Ia dă-ncoace.
VINCENT: Dacă ați ști matematică, n-ați mai face curat la alții în casă.
JESSICA: Deci așa.
VINCENT: Și pentru că nici eu nu știu, o să ajung și eu să fac curat la alții în casă.
JESSICA: Tu?
VINCENT: Nu râdeți de mine. În orice caz e mai OK decât să fac mate.
JESSICA: Nu râd. Asta e o ecuație, asta înseamnă că tre să faci același lucru pe ambele părți,
pe dreapta și pe stânga.
VINCENT: Știu asta, nu-s idiot.
JESSICA: 12x egal zu zero.
VINCENT: Știu asta, atunci x tre sa fie zero împărțit la doișpe.
JESSICA: Și?
VINCENT: E aiurea.
JESSICA: Cât e e zero împărțit la doișpe?
VINCENT: Habar n-am. Gulaș. Nu sunteți învățătoarea, sunteți femeia de serviciu.
JESSICA: Imaginează-ți că n-ai nici un ban. Și sună la ușă 12 inși care toți vor să le dai bani.
Împarți toți banii pe care-i ai cu ăștia 12 inși și toți primesc la fel de mult.
VINCENT: Păi n-am nici un ban.
JESSICA: Tocmai. Cât primesc cei doișpe?
VINCENT: Nimic. Dacă n-am nimic...
JESSICA: Păi tocmai, zero împărțit la doișpe e egal cu zero.
VINCENT: Asta nu-i mate, e o glumă proastă. Doar nu stau și socotesc non stop rahaturile
astea ca la sfârșit să fie totul doar o glumă proastă. Ce contează că acolo scrie doișpe sau
treizeci sau o sută, oricât aș socoti, la sfârșit e zero. Ce rost are atunci să fac toate astea?
JESSICA: Nu știu -
VINCENT: Așa e mereu. La sfârșit râd toți de tine. Ăia doișpe stau acolo, și pentru că n-am
nici un ban mă bat , mă bagă în lada de gunoi, mă rostogolesc prin curte și fac mișto de mine-
JESSICA: Poate că de-aia tre să socotești, că e totuși o diferență dacă te bat doișpe oameni
sau o sută. Nu? Ce mai urmează?
VINCENT: Nu mai fac.
JESSICA: Atunci o să ai necazuri la școală.
VINCENT: Oricum o să am necazuri la școală.
(începe să mănânce)
Acuma o să mănânc gulașul dumneavoastră și după aia vă ajut la curățenie.
JESSICA: Dar dacă nu-ți faci temele-
VINCENT: Atunci rămân prost. Știu. De-aia vă ajut la curățenie: Exersez pentru mai târziu.

4.
ULRIKE: Probleme au fost de la început, de dinainte de seara respectivă-
MICHAEL: Hm, hm, hm.
ULRIKE: Nu mă refer la probleme cu ea, nu cu Jessica -
MICHAEL: Nu, cu ea nu, cu Jessica -
ULRIKE: Cu el aveam probleme. Cu Michael.
MICHAEL: Da, cu mine a avut mereu probleme -
ULRIKE: Pur și simplu nu voia să-și asume responsabilitatea.
MICHAEL: Doar n-am adoptat un copil-
ULRIKE: Cele mai simple lucruri -
MICHAEL: Era vorba de curățenie. Cineva care să ne facă curat-
ULRIKE: Un minim de precauție -
MICHAEL: Nu vreau să ajung să am mai multă treabă doar pentru că vreau să am mai puțină
treabă.
ULRIKE: Dar nu ești în stare de asta.
MICHAEL: De ce nu sunt în stare? Vrei să încetezi?
ULRIKE: Cu ce?
MICHAEL: Vrei să încetezi să mă toci la cap?
ULRIKE: Nu te toc -
MICHAEL: Toată ziua numai reproșuri, nimic nu-ți convine.
ULRIKE: Dacă vrei să auzi și altceva, atunci n-o mai da în bară mereu.
MICHAEL: Și tu o mai dai în bară câteodată.
ULRIKE: Și ce? Faptul că nu dansez ca Michael Jackson nu înseamnă că n-am dreptul să zic
că e un pedofil.
MICHAEL: Pedofil?
ULRIKE: Era un exemplu.
MICHAEL: De unde până unde asta cu pedofilii?
ULRIKE: Michael Jackson.
MICHAEL: De unde până unde Michael Jackson?
Pentru că mă cheamă Michael?
ULRIKE: Nu fi bou.
MICHAEL: Nu sunt bou. Michael Jackson e mort. Nu te înțeleg.
ULRIKE: Măcar recunoști.
MICHAEL: Ce? Ce să recunosc?
ULRIKE: Că nu mă înțelegi.
MICHAEL: Dar nu pentru că sunt prea tâmpit pentru asta, ci pentru că tu -
ULRIKE: Pentru că eu sunt prea tâmpită?
MICHAEL: N-am spus asta. Eu spun că nu-s tâmpit și că nu fac chiar totul anapoda.
ULRIKE: Nu totul, doar anumite lurcuri, și despre astea vorbesc. Despre toate celelalte nu
scot o vorbă.
MICHAEL: Tocmai.
ULRIKE: Acuma să te laud și pentru că te speli pe dinți?
MICHAEL: Ce e? Cu ce anume greșesc? Cu ce anume concret? Vreau să știu asta acum. Ce
nu e în regulă cu mine? Spune o dată, și termină cu smiorcăielile, pentru că de fapt problema
ta e alta.
ULRIKE: Nu -
MICHAEL: Ba da. E vorba de cu totul altceva. Nu te interesează rahaturile astea mici. Cel
puțin așa sper.
ULRIKE: Așa speri?
MICHAEL: Da, eu cred că există un motiv mare și grav pentru care te iei de mine cu orice
ocazie, pentru că mi s-ar părea de o urîțenie nedescris să otrăvești relația noastră din cauza
unor rahaturi lipsite de importanță-
ULRIKE: Eu otrăvesc relația noastră?
MICHAEL: Da. Mai mult sau mai puțin. Ba da. Cum să nu.
ULRIKE: Ce căcat de om poți fi câteodată.
(Pentru ea, conversația s-a încheiat)
MICHAEL: Atunci spune. Spune o dată. Ce te deranjează? Ce te deranjează la mine? De ce
sunt un căcat de om?
ULRIKE: Deci după cum am zis, probleme au fost de la început.
MICHAEL: Nu cu ea. Nota bene. Nu cu Jessica.
ULRIKE: Nu. Bineînțeles că nu cu Jessica. Ci cu tine.
MICHAEL: Normal, cu mine, cu cine altcineva?
ULRIKE: Ăștia-s banii tăi?
MICHAEL: Ce?
ULRIKE: Sunt niște bani pe aici.
MICHAEL: Așa-i. Sunt ai tăi?
ULRIKE: Nu las banii așa prin casă.
MICHAEL: Foarte bine, atunci sunt ai mei.
ULRIKE: Nu mi se pare deloc în regulă.
MICHAEL: Îi vrei tu? Te rog -
ULRIKE: Nu. Nu mi se pare deloc OK că lași banii așa prin casă.
MICHAEL: Dar nu-s mulți.
ULRIKE: La asta mă refer și eu.
MICHAEL: Ce?
ULRIKE: Nu-ți asumi responsabilitatea.
MICHAEL: Ce e? Cauți ceartă? Da? Iarăși vrei ceartă?
ULRIKE: Nu, dar dacă e neapărat necesar -
MICHAEL: Din partea mea, nu. Cu ce am greșit din nou?
ULRIKE: Nu putem să aruncăm peste tot cu bani-
MICHAEL: Nimeni n-aruncă cu bani. I-am scos din buzunarul pantalonilor înainte să bag
pantalonii în mașina de spălat-
ULRIKE: Nu suntem singuri pe-aici.
MICHAEL: Și-au rămas aici.
ULRIKE: Tocmai. Și acum stau pe aici.
MICHAEL: Doamne Dumnezeule, dacă stau pe-aici atunci îi iei.
ULRIKE: Tocmai. Dacă pe undeva sunt aruncați bani, atunci îi iei-
MICHAEL: Da. Îi iei. Pac. Gata. Vezi? Îi iau.
(Bagă banii în buzunar)
ULRIKE: Îi iei. Exact la asta mă refeream. Și dacă nu i-aș fi găsit eu, ci de exemplu Jessica-
MICHAEL: N-ar face niciodată așa ceva.
ULRIKE: Bineînțeles că nu -
MICHAEL: Nu ne-ar lua banii.
ULRIKE: Nu-i vorba de asta. Nu-mi fac griji pentru un pic de mărunțiș.
MICHAEL: Dar o suspectezi -
ULRIKE: N-o suspectez. Doar întreb: Ce fel de semnal îi transmitem?
“Suntem plini de bani, așa că ne permitem să aruncăm cu ei?“
MICHAEL: Tu singură spui că nu-ți faci griji pentru un pic de mărunțiș. Atunci dai semnale
bune.
ULRIKE: Dar nu către ea. Atât câștigă ea în două ore.
MICHAEL: Atunci plătește-o mai bine.
ULRIKE: Eu? Eu s-o plătesc mai bine?
MICHAEL: Doar n-o plătesc eu.
ULRIKE: De ce oare?
MICHAEL: N-am idee. Ar trebui? Asta să fie problema?
ULRIKE: Promlema e că arunci cu banii. Arată de parcă am fi vrut s-o testăm.
MICHAEL: Cum adică s-o testăm? Tu ai înnebunit?
ULRIKE: Să testăm sinceritatea ei. Pui bani prin casă și vezi dacă femeia de serviciu îi ia sau
nu.
MICHAEL: Ești dusă cu pluta. Te-ai țăcănit de tot.
ULRIKE: Atunci se întreabă: “de ce au lăsat banii prin casă? O fi bacșiș pentru mine? Oare
își dau seama ăștia dacă-i iau? Vor să mă testeze?”
MICHAEL: În orice caz, a trecut testul. Aici e totul proaspăt curățat. Sigur a văzut banii.
ULRIKE: O Doamne. E atât de penibil. Nu-ți dai seama?
MICHAEL: Probabil că i-a ridicat ca să șteargă sub ei.
ULRIKE: Nici nu știți cât de penibil e.
JESSICA: Ce?
ULRIKE: Înainte, când ați curățat -
JESSICA: Baia?
ULRIKE: Soțul meu a -
JESSICA: Am greșit cu ceva?
ULRIKE: Nu, în nici un caz, totul e frumos lustruit-
JESSICA: Dar -
ULRIKE: Totul e în regulă, ceea ce vreau eu să spun: Soțul meu-
JESSICA: Da?
ULRIKE: Soțului meu i s-a întâmplat ceva la baie, și mi-e îngrozitor de jenă -
JESSICA: Nu trebuie să vă fie jenă, curăț eu totul, nici măcar nu mă uit-
ULRIKE: Ce?
JESSICA: Curăț eu totul.
ULRIKE: Nu, lăsați-mă să termin.
JESSICA: Mă scuzați.
ULRIKE: Bani-
JESSICA: Da.
ULRIKE: A lăsat niște bani acolo.
JESSICA: Sunt acolo unde i-a lăsat.
ULRIKE: Chiar mă simt penibil, scuze.
(Jessica se uită.)
N-ar fi trebuit să se întâmple. Atâta timp cât sunt angajați în casă, regula de aur e: Nu lăsa
bani prin casă.
JESSICA (nu înțelege): Angajați.
ULRIKE: Am încălcat regula și-mi pare rău.
JESSICA: N-am luat nimic.
ULRIKE: Bineînțeles că nu. Dar imaginați-vă: Banii sunt acolo, și dumneavostră îi găsiți.
JESSICA: Mhm?
ULRIKE: Și normal că vă gândiți: Oare ăștia vor să mă testeze?
JESSICA: Testeze.
ULRIKE: Dacă vrem să vă testăm sinceritatea?
JESSICA: N-am luat nimic.
ULRIKE: Bineînțeles că nu. Sigur vă gândiți că v-am întins o cursă.
JESSICA: O cursă.
ULRIKE: Da, că i-am lăsat acolo ca să vedem dacă-i luați.
JESSICA: De-asta ați pus banii - ?
ULRIKE: Bineînțeles că nu. Ce vreau eu să spun- eu nu vreau să vă gândiți că noi ne gândim
că în situația asta ați putea fi tentată-
JESSICA: Ce?
ULRIKE: Ar fi un gând îngrozitor -
JESSICA: Că vă iau banii?
ULRIKE: Bineînțeles că nu, nu înțelegeți? Noi avem încredere în dumneavoastră.
JESSICA: Nu m-am atins de bani -
ULRIKE: Nu. Nu mă ascultați.
JESSICA: Îmi cer scuze.
ULRIKE: Ce vreau eu să spun: Nu se face să lași banii așa prin casă. E la fel ca și cum ai
părăsi toaleta fără să tragi apa.
JESSICA: Vreți să spuneți că trebuia să iau banii?
ULRIKE: Nu dumneavoastră, ci soțul meu.
JESSICA: Aha -
ULRIKE: Pentru că altfel arată ca și cum n-am avea nevoie de bani. E lipsit de sensibilitate
față de dumneavoastră, pentru că dumneavoastră aveți mai multă nevoie de bani decât avem
noi.
JESSICA: O.k.
ULRIKE: Deci vreau să zic că și noi avem nevoie, clar, doar nu putem să-i aruncăm în weceu
și să tragem apa după ei, dar de exemplu 20 de Euro reprezintă pentru noi o cu totul altă sumă
decât reprezintă pentru dumneavoastră, nu-i așa?
JESSICA: Da?
ULRIKE: O cu totul altă sumă, bineînțeles, dacă vedeți așa o bancnotă, o astfel de sumă e la
o atingere distanță, bineînțeles că atunci apar în fața ochilor dumneavoastră toate acele lucruri
pe care ați putea să le cumpărați de banii ăștia, toate acele lucruri pe care nu vi le permiteți, o
vizită la coafor, ceva drăguț de îmbrăcat, poate chiar un produs de îngrijire a pielii, și evident
că tentația e mult mai mare decât la noi, care învârtim zi de zi cu totul alte sume, nu-i așa?
JESSICA: Aha - ?
ULRIKE: Și din acest motiv a fost total insensibil din partea soțului meu să- nu vrem să
credeți despre noi că- să știți că și noi am început de jos. O Doamne, vremea studenției
noastre.
(Râde.)
Abia ne ajungeau banii pentru cele mai ieftine alimente de la supermarket. Vă puteți imagina
așa ceva?
JESSICA: Deci eu nu am -
ULRIKE: Ce nu ați- ?
JESSICA: N-am studiat.
ULRIKE: Bineînțeles că nu. Eu doar vreau să spun: Noi știm cum e așa, fără bani. Michael,
soțul meu, n-a primit nimic de la ai lui, toți anii ăștia, a lucrat la poștă, făcea schimburi de
noapte-ce vreau să spun este: nu ne-au picat banii din cer, am tras din greu pentru ei.
JESSICA: Sigur.
(Nimic.)
ULRIKE: În fine. N-are importanță.
JESSICA: O.k.
ULRIKE: M-am gândit să vă spun asta.
JESSICA: Nu face nimic.
ULRIKE: Ca să știți.
JESSICA: Bine.
(Nimic.)
ULRIKE: Bine. Atunci nu vă mai rețin. Sigur mai aveți de lucru.

5.

MICHAEL: Și bineînțeles că au apărut și problemele.

ULRIKE: Pute.
MICHAEL: Ce?
ULRIKE: Mi-e teamă că va trebui să ne despărțim de ea.
MICHAEL: Pentru că pute?
ULRIKE: Trebuie să aerisesc de fiecare dată după ce face curățenie într-o cameră.
MICHAEL: Pe mine nu mă deranjează asta la femei.
ULRIKE: Aici nu vorbim de imaginația ta bolnavă, eu o plătesc ca să fie curat în casă-
MICHAEL: Păi și e curat, sau?
ULRIKE: Da’ miroase ca o sală de sport.
MICHAEL: Probabil că transpiră în timp ce face curat.
ULRIKE: Și ce. Dacă transpiri, te speli. Iei un deodorant. Toți oamenii transpiră. Pentru asta
există produse cosmetice, în ziua de azi nu mai puți ca un bivol.
MICHAEL: E vorba de glande și atractanți hormonali. În termenii biologiei evoluționiste,
totul are un rost-
ULRIKE: Posibil, dar nu-mi doresc evoluție biologică în casa mea-
MICHAEL: Da’ mâncare bio cumperi.
ULRIKE: Ce legătură are asta cu igiena corporală a doamnei Schmitt?
MICHAEL: Totul trebuie să fie bio. Înafară de oameni, oamenii tre să miroasă a săpun-
ULRIKE: Michael, vorbești prostii -
MICHAEL: Pe oameni poți să pui de toate, pesticide, erbicide, fungicide-
ULRIKE: Pe oameni nu vreau să-i mănânc, omule, ăia tre să se spele.
MICHAEL: Clar. Altfel sunt dați afară.
ULRIKE: Afară e plin de fete proaspăt dușate, bine mirositoare, care ar da orice să aibă slujba
asta, și ele merită o șansă, ele nu put.
MICHAEL: Jessica nu pute, doar transpiră-
ULRIKE: Și pute. Cum vrea să-mi facă curat în casă dacă nu e în stare să-și păstreze corpul
curat?
MICHAEL: I-ai spus tu asta?
ULRIKE: Tu ai înnebunit?
MICHAEL: Clar, am înnebunit, sunt de părere că ar trebui să stai de vorbă cu ea înainte s-o
concediezi. Curată nebunie.
ULRIKE: Și ce să-i spun? Auziți, domnișoară Schmidt, dumneavoastră puțiți-
MICHAEL: Dacă nu-i mai spune nimeni-
ULRIKE: Nu-i treaba mea. Dacă părinții ei n-au învățat-o-
MICHAEL: Altfel o s-o dea afară de peste tot și n-o să afle niciodată cu ce-a greșit.
ULRIKE: N-a greșit cu nimic. Pute.
MICHAEL: Atunci trebuie să i se spună asta.
ULRIKE: Mi se pare penibil.
MICHAEL: De ce, doar trebuie să purtați o discuție deschisă și gata.
ULRIKE: Normal, o discuție deschisă.
MICHAEL: Înainte s-o concediezi. Trebuie să-ți iei inima în dinți și să-i zici. Îi datorezi asta.
ULRIKE: Domnișoară Schmidt, puțiți a transpirație. Trebuie să vă spun, vă datorez asta,
subsorile dumneavoastră împrăștie un miros pestilențial. Ne-am înțeles? Mai doriți o cafea?
MICHAEL: Suntem adulți.
ULRIKE: Atunci spune-i tu.
MICHAEL: Eu?
ULRIKE: Dacă ești atât de adult
MICHAEL: Eu n-am nici o problemă cu mirosul ei.
ULRIKE: Tipic.
MICHAEL: Ce?
ULRIKE: Pentru că nu îți asumi responsabilitatea.
MICHAEL: Nu, pentru că nu simt nici un miros.
ULRIKE: Pentru că niciodată nu-ți asumi responsabilitatea.
MICHAEL: Ba îmi asum, dar nu pentru fițele tale civilizaționiste. Zilnic salvez vieți
omenești, simt tot felul de mirosuri. Tu stai în locuința ta aseptică și-
ULRIKE: Și acum e rândul tău să-ți asumi responsabilitatea și să porți o discuție deschisă.
Altfel îi spun chiar acum că a fost concediată. Dacă vrei să faci pe bunul samaritean las asta
în grija ta.
MICHAEL: E problema ta, nu a mea.
ULRIKE: Mi se pare o idee bună. Poartă o conversație deschisă cu ea. Cu cărțile pe față-
MICHAEL: Nu fac asta -
ULRIKE: Și nu uita să iei un deodorant-
MICHAEL: Nici nu mă gândesc.
JESSICA: Cred că nu înțeleg despre ce vorbiți.
MICHAEL: Există mai multe tipuri de transpirație. Transpirație nouă și transpirație veche.
După părerea mea, nu e nimic de obiectat în legătură cu transpirația nouă. Câteodată chiar
miroase a – vară. Problema e cu transpirația veche. Da. În ziua de azi, nu toată lumea are o
baie acasă. Noi suntem conștienți de asta. Anumiți oameni nu sunt. Noi da. O parte
semnificativă a populației încă mai- de ce există spre exemplu băile publice?- pentru că acolo
puteai să faci o baie, mai demult, deci e ceva istoric- dar și azi mai există oameni- înțelegeți
ce vreau să spun?
JESSICA: Nu.
MICHAEL: De exemplu noi – noi avem o baie.
JESSICA: Da.
MICHAEL: Exact. În capătul holului. Așadar noi nu trebuie să mergem la o baie publică
pentru a ne spăla.
JESSICA: Nu.
MICHAEL: Și dumneavoastră? Poate că aveți- ?
JESSICA: Am o baie cu duș.
MICHAEL: Normal. Dar câteodată nu aveți timp dimineața- sau intervine ceva- sau de
exemplu- deodorante?
JESSICA: Deodorante?
MICHAEL: Da. O super chestie. Pulverizezi deodorantul pe părțile respective ale corpului,
deci acolo unde apare mirosul, în cele mai multe cazuri e vorba de procese de descompunere,
ele provoacă asta, și rezultă un miros neplăcut, deci nu e vorba de bacterii rele, e un
microbiotop, și ăsta are și el rostul lui, de exemplu părul pubian, da, părul pubian nu se află
acolo din întâmplare, acolo unde crește el suprafața devine mai mare, și mai multă suprafață
înseamnă mai mult miros, deci din perspectiva biologiei evoluționiste mirosul are un motiv
foarte bine întemeiat, dar există și contramotive, care sunt total împotriva mirosului neplăcut,
și pentru asta există deodorantul-
JESSICA: E vreo problemă? Mi-a scăpat ceva?
MICHAEL: Nu -
JESSICA: Părul pubian câteodată e -
MICHAEL (repede): Nu, nu, nu, nu, nu, nu -
JESSICA: Mai rămîne prins în unele locuri -
MICHAEL: Pentru numele lui Dumnezeu, nu -
JESSICA: Sper că-mi spuneți dacă e ceva în neregulă-
MICHAEL: Nu, tocmai, asta nu-i nici o problemă, și putem să spunem liniștiți orice, doar
suntem adulți și putem să discutăm deschis despre orice, total deschis-
JESSICA: Da.
MICHAEL: Tocmai.
(Nimic.)
Exact.
JESSICA: Voiați să spuneți ceva?
MICHAEL: Eu?
JESSICA: Nu?
MICHAEL: Nu, eu n-am nici o problemă.
JESSICA: Bine.
MICHAEL: Da.
JESSICA: Atunci pot să continui- ?
MICHAEL: Eu nu, dar so -
JESSICA: Dar soția dumneavoastră?
MICHAEL: Soția mea, exact, soția mea-
JESSICA: Soția dumneavostră?
MICHAEL: Da. Soția mea e de părere că -
JESSICA: Are o problemă?
MICHAEL: Soția mea și-ar dori ca înainte de începerea programului să faceți un duș și să
folosiți un deodorant.
JESSICA: Să fac duș.
MICHAEL: Da. Da. E o dorință de-a ei. Câteodată soția mea are niște dorințe-
JESSICA: Să fac duș.
MICHAEL: Da. Să faceți duș. Înainte de începerea programului.
JESSICA: Dar eu fac duș -
MICHAEL: Normal că faceți duș-
JESSICA: Fac duș în fiecare zi, folosesc -
MICHAEL: Nu e nevoie să vă justificați -
JESSICA: Dar -
MICHAEL: Nu, vă rog. E doar pentru că soția mea- nu trebuie să vă simțiți jignită-
JESSICA: Dar trebuie să vă întreb -
MICHAEL: Ce?
JESSICA: Miros urât?
MICHAEL: Nu, ei na, normal că nu, mirosiți super, foarte foarte bine, deci complet normal
vreau să zic, nici eu nu știu.
JESSICA: Dar trebuie să fac duș.
MICHAEL: Da.
JESSICA: De ce?
MICHAEL: Pentru că soția mea își dorește asta. E sensibilă, dezvoltă tot felul de fantezii.
JESSICA: Fantezii.
MICHAEL: Cine știe unde ați stat înainte să veniți la muncă, deci pe ce ați pus mâna în
metrou, deci părul, știu că sună stupid, dar poate că părul dumneavoastră a atins vreun spătar
în mijloacele de transport în comun, și persoana care a stat acolo înaintea dumneavoastră,
poate că avea o boală contagioasă, sau era dependentă de droguri, sau nespălată, sau săracă, și
casa asta, trebuie să înțelegeți, e refugiul nostru, locul unde ne retragem ca să ne relaxăm,
pentru soția mea casa e un tărâm al igienei, până și eu trebuie să mă spăl mereu pe mâini și să
mă dau cu dezinfectant, atfel devine complet isterică-
JESSICA: Mhm.
MICHAEL: Dacă doriți, puteți să faceți duș la noi. Evident, pentru asta trebuie să veniți un
pic mai repede.
JESSICA: O.k.
MICHAEL: Vă dăm și propop. Fără nici o problemă. Avem și gel de duș.
JESSICA: Dacă soția dumneavoastră vrea-
MICHAEL: Știu, e un pic ciudat-
JESSICA: Nu -
MICHAEL: Nu?
JESSICA: Atunci vin mai repede.
MICHAEL: Exact.
JESSICA: Să fac duș.
MICHAEL: Și- baia se poate încuia pe dinăuntru. Ca să nu credeți că-
JESSICA: Ce?
MICHAEL: Deci ca să aveți intimitate completă.
JESSICA: Calumea.
MICHAEL: Da.

6.
(Jessica face duș. Vincent crapă ușa și introduce camera video. E atât de absorbit de ceea ce
vede pe display, că nu observă când apare Michael).

MICHAEL: Ce crezi că faci acolo?

VINCENT: Nimic. N-am făcut nimic -
MICHAEL: În momentul ăsta închizi ușa -
VINCENT: N-am deschis-o-
MICHAEL: Am zis să o închizi -
VINCENT: N-am -
(Închide ușa.)
MICHAEL: Și camera?
VINCENT: Am oprit-o.
MICHAEL: Prietene, prietene -
VINCENT: Nu-s prietenul tău -
MICHAEL: Ce face doamna Schmidt în spatele acestei uși e numai și numai treaba ei-
VINCENT: Dar toarnă tot șamponul-
MICHAEL: Nu ne interesează -
VINCENT: Peste tot a turnat-
MICHAEL: Nu tre să știe nimeni asta-
VINCENT: E șamponul nostru, al nostru-
MICHAEL: Pune camera aia jos și ascultă-mă.
VINCENT: Oricum pe mine nu mă filmai-
MICHAEL: Jos cu ea -
VINCENT: Nu mă interesează -
MICHAEL: Te interesează doamna Schmidt, am înțeles -
VINCENT: Nici doamna Schmidt nu mă interesează, doar că e spumă peste tot-
MICHAEL: Ascultă aici. Nu vreau să-ți reproșez nimic, doar să-ți explic-
VINCENT: N-am nevoie.
MICHAEL: Vincent. Te apropii de vârsta la care în corpul tău au loc schimbări.
(Vincent îl privește uimit.)
În corpul tău totul crește, și au loc schimbări, și asta e cam înfricoșător pentrun un băiat-
VINCENT: Sunt deja mare -
MICHAEL: Ai dreptate, ești destul de mare pentru vârsta ta -
VINCENT: Mai mare ca tine-
MICHAEL: Așa e, ai dreptate, nici eu nu înțeleg asta, probabil ăștia pun prea mulți hormoni
în carnea tocată, habar n-am, ce vreau eu să zic: Au loc schimbări, și poate că într-o zi o să te
trezești în mijlocul nopții cu pantalonii de pijama uzi-
VINCENT: Uzi-
MICHAEL: Da, dar nu trebuie să te sperie lucrul ăsta-
VINCENT: Pantalonii de pijama -
MICHAEL: Exact, pentru că e ceva foarte frumos atunci când-
VINCENT: Pantalonii de pijama uzi sunt ceva frumos-?
MICHAEL: Da. Nu, ce vreau eu să spun- ești la o vârstă când femeile, adică fetele, corpul
feminin, înțelegi? Când toate astea-
VINCENT: Nu -
MICHAEL: Se declanșează ceva, și psihic, deci în corpul tău, pe corpul tău, propriul tău
corp-
VINCENT: Da?
MICHAEL: Când- când începi să vezi sexul feminin cu alți ochi-
VINCENT: Sexul-
MICHAEL: Nu, ce vreau eu să spun- așa e frumos și așa e normal, să vezi asta cu alți ochi,
dar în nici un caz cu o cameră video-
VINCENT: Nu văd nimic cu nu știu ce ochi-
MICHAEL: Nu-i frumos să filmezi alte persoane la duș, așa că în momentul ăsta îmi dai
camera-
VINCENT: Nu.
MICHAEL: Îmi dai camera și mă ocup eu.
VINCENT: De ce?
MICHAEL: De film -
VINCENT (revoltat): Film?
MICHAEL: Cardul, chipul, în fine, ce-ai filmat tu acolo-
(Apare Ulrike)
VINCENT: Dar camera e a mea.
MICHAEL: Da, așa e, dar ce-ai filmat nu e al tău.
VINCENT: Nici al tău.
MICHAEL: Dacă nu mi-o dai, atunci sunt nevoit să ți-o iau cu forța
VINCENT: Dar sunt mai mare decât tine -
MICHAEL: Aș prefera să nu-
ULRIKE: Vreți să vă bateți?
(Michael îi ia lui Vincent camera)
VINCENT: Vrea să-mi fure camera.
MICHAEL (către Vincent): Spune-i.
ULRIKE: Ce anume?
MICHAEL: Ce-ai făcut. Spune-i maică-ti.
VINCENT: Doamna Smidt folosește tot șamponul.
MICHAEL: A filmat-o.
ULRIKE: În baie?
MICHAEL: A deschis ușa și-a filmat-o.
ULRIKE: Pe femeia de serviciu?
MICHAEL: Da.
ULRIKE: Ai filmat-o la duș pe femeia de serviciu?
MICHAEL: Mda -
VINCENT: Dacă nu se încuie-
ULRIKE: Tu nu ai ce să cau-
MICHAEL: Ia stai un pic...Asta de ce nu se încuie în baie când se dezbracă?
ULRIKE (către Vincent): De ce ai făcut asta? Poți să-mi explici?
VINCENT: Nu.
ULRIKE: Nu? Bine. Atunci îți explic eu. Vine o vârstă când apar schimbări în corpul tău-
MICHAEL: I-am spus și eu asta -
ULRIKE: Și asta nu-i rău deloc, dimpotrivă, e chiar frumos-
VINCENT: Că fac pipi în pantalonii de pijama?
ULRIKE: Ce?
VINCENT: Mi-a povestit deja chestia asta, sunteți complet bolnavi amândoi-
ULRIKE (către Michael): Ce i-ai povestit?
MICHAEL: Consumă șampon la greu, așa se pare.
VINCENT: Și acum tati vrea să se uite la ce-am filmat.
ULRIKE: Vrei să te uiți la chestia aia?
VINCENT: Ce-am filmat eu, șamponul și toate alea -
MICHAEL: N-am zis niciodată -
VINCENT: Mi-a confiscat camera -
MICHAEL: Dar nu ca să -
ULRIKE: Deci te interesează, da? Te cam interesează ce-a filmat fi-tu pe acolo- ca tată, în
legătură cu fiul tău, ți se pare interesant, nu?
MICHAEL: Nu te mai uita așa la mine, nici măcar nu vreau, n-am-
ULRIKE: Vrei doar să te uiți la doamna Schmidt cum face duș-
VINCENT: Asta a spus, să-i dau camera ca să se ocupe de filmare-
ULRIKE: Dacă fi-tu, care e la vârsta asta, dacă el face asta, filmează asta, vrea să vadă asta-
MICHAEL: N-are absolut nici un sens-
ULRIKE: Pot să înțeleg asta, e vorba de o vârstă la care...se trezește ceva în tine, pot să
înțeleg...
MICHAEL: Absolut nici un sens, să vorbesc cu tine când-
ULRIKE: Ca el să aibă fantezii din astea-
MICHAEL: Dacă nu mă asculți- ăsta n-are fantezii-
ULRIKE: Dar la tine- te ascult, dar nu cred o vorbă-
MICHAEL: Ăsta n-are nevoie de fantezii, ăsta doar se uită la filmare, negru pe alb -
ULRIKE: La tine, unde de ani de zile nu se mai întâmplă nimic-
VINCENT: Nu -
MICHAEL: Color și 3D, asta-i generația Porno- ce nu se mai întâmplă la mine?
(Jessica iese din baie, numai Vincent o observă)
ULRIKE: Ei rahat generație porno, nu există nici un un fel de generație, există doar femei și
bărbați, și voi sunteți bărbați, băbați-penis, bărbați porno, numai bărbați porno-
JESSICA: Bună dimineața.
ULRIKE: Bună dimineața, doamnă Schmidt.
MICHAEL: Bună dimineața.
VINCENT: Neața.
ULRIKE: Bună dimineața.
(Nimic)
JESSICA: Am ceva?
(Verifică dacă are ceva pe haine)
ULRIKE: Nu, nimic.
MICHAEL: Nimic.
ULRIKE: Absolut nimic.
JESSICA: O.k.
(Se apucă de lucru)
MICHAEL: Absolut nimic.
VINCENT: Atunci pot să-mi primesc și eu camera înapoi?
ULRIKE: Dă-i camera, Michael.
MICHAEL: Bineînțeles.
VINCENT: Ce-nseamnă bărbat porno?

7.
HAULUPA: Atunci, cu cîteva săptămâni înaintea serii despre care vorbim aici, începusem un
proiect în care era implicat tot cercul meu de prieteni.
ULRIKE: În comparație cu alte proiecte, era mai degrabă mic și intim.
HAULUPA: Era vorba de exploatare și hrană.
ULRIKE: Hrană, consum, repercursiunile, asta l-a preocupat mereu.
HAULUPA: O să gătesc ceva.
MICHAEL: La noi?
HAULUPA: Proiectul se numește: frigiderul e gol.
MICHAEL: Frigiderul e gol?
HAULUPA: Vă golesc frigiderul. Gătesc tot ce-aveți în el. Scopul e consumarea completă a
tabernacolului, adică a trupului Domnului Isus în formă de pâine, ăsta-i trupul meu, ostia,
hrana, mâncarea, laptele, untul, legmele, tot ce este expus în acest sarcofag electrificat pe
nume frigider, totul se va consuma, trupul Mântuitorului care se regenerează mereu, cu o
forță inepuizabilă, această exploatare canibalistico-capitalistă a Mântuitorului, a pământului,
a resurselor naturale, totul este devorat pînă la epuizarea completă, până la peretele rece al
frigiderului, această cutie luminoasă care în goliciunea ei vorbește ca nimic altceva despre
lipsurile sale, despre lipsa hranei, care lipsește pentru că am mâncat-o, și pentru prima dată
devine clar: resursa numită Mântuitor e limitată, Binele e limitat, tabernacolul e gol, ăsta-i
sfârșitul, și noi sărbătorim acest sfârșit, totul a fost asamblat într-un meniu și mâncat, și
lumina rece a frigiderului, care se va putea vedea și peste sute de ani, după ce frigiderul a
ruginit de mult, de pe o stea îndepărtată, va vesti apusul civilizației noastre.
ULRIKE: Vrei să bat puiul în cuie pe o cruce?
MICHAEL (către Ulrike): Știai de asta?
ULRIKE: De obicei n-avem nimic pe-aici.
MICHAEL: Ți-a spus asta înainte?
HAULUPA: Azi batem în cuie legumele, cu carnea ar fi prea simplu, vegetarienii ar scăpa
prea ieftin, nu, și castravetele e trupul Lui gol, și dovleacul, și roșia, toate sunt trupul Lui,
dăruit nouă, devorat, frigiderul e gol.
MICHAEL: Și după aia ar trebui, probabil, să fim recunoscători.
HAULUPA: Și asta cine mai e?
ULRIKE: Ce anume?
HAULUPA: Aia care se târăște pe-acolo prin fundul bucătăriei?
ULRIKE: E doamna Schmidt. Femeia de serviciu.
HAULUPA: Femeie de serviciu?
ULRIKE: Nu ți-am povestit?
MICHAEL: Face curat.
ULRIKE: Altfel n-am apuca să -
HAULUPA: De la atâta consum -
MICHAEL: De-atâta muncă-
HAULUPA: Tot aia. Vă auto-consumați, nu-i nici o diferență. Schmitt?
JESSICA: Ce?
HAULUPA: Schmitt, cum te cheamă cu numele mic?
ULRIKE: Las-o, Serge, te rog las-o în pace.
HAULUPA: De unde vii?
JESSICA: Din baie.
ULRIKE (către Haulupa): Măcar nu mai fi așa scârbos, poartă-te frumos cu ea, fii politicos.
HAULUPA (către Jessica): Vorbești limba patriei-
MICHAEL: Nu accept să-ți bați joc de-
HAULUPA: Nu-i nevoie să faci spume la gură, doctore, mi-a traversat orbita vizuală așa că o
supun obișnuitei mele inchiziții. Dacă ți se pare prea invaziv, du-te și ascunde-te în universul
tău microbian paralel.
(către Jessica:) Cum de vorbești limba noastră atît de bine, Schmitt?
JESSICA: Sunt din Halle.
HAULUPA: Nuuu.
JESSICA: Ba da.
HAULUPA: Un fruct al estului democrat german.
JESSICA: Mă cheamă Jessica.
HAULUPA: Nu Schmitt?
MICHAEL: Jessica Schmitt, e femeie de serviciu și cu toate astea are și-un prenume, las-o în
pace.
HAULUPA: Și de ce faci curățenie?
(Nimic.)
Taciturnă. Ai ceva împotriva mizeriei? Ești o mercenară a morții, ai pornit în lupta împotriva
recuceririi naturale a peisajelor urbane prin procese de descompunere chimice și fizice, care
se opun grandomaniei umane cu perseverența lor irezistibilă? Ai ceva împotriva naturii? E
proiectul tău, să faci
curat până dispare, suferi cumva de psihoză obsesiv-compulsivă de trebuie să faci chestia
asta, și Ulrike și individul ăsta de-aici, îți pun la dispoziție prin amabilitatea lor apartamentul
lor, scuze voiam să zic Michael, îți pun apartamentul lor la dispoziție ca să-ți faci de cap pe-
aici cu nevroza ta fascisto-fetișistă? Îi plătești pentru asta?
ULRIKE: El e șeful meu, nu îl băgați în seamă, nu vorbește serios-
HAULUPA (către Jessica): Știi doar că lupta asta n-o s-o câștigi niciodată, sau? N-o să mai
rămână nimic. Până și celulele o să oprească cândva lucrările de regenerare a corpului tău
drăguț, și după aia o să putrezești și tu, și natura o să-și recupereze materialul, și cel târziu
atunci lupta ta deznădăjduită împotriva haosului a fost pierdută.
JESSICA: Înainte am lucrat la un salon de manichiură-
HAULUPA: Ai ce? Ați auzit asta?
JESSICA: Am lucrat la un salon de manichiură.
HAULUPA: Salon de manichiură.
(Fluieră.)
(către Ulrike și Michael:) Știați asta?
(Zu Jessica:) Pot să-mi imaginez că ai lucrat la un salon de manichiură.
JESSICA: Dar a trebuit să plec de acolo -
HAULUPA: Nu te satisfăceau condițiile de la salonul de manichiură?
MICHAEL: Nu pot să mai ascult așa ceva-
HAULUPA: Și aici? E mai bine?
MICHAEL: Ulrike, fă-i ceva să înceteze!
HAULUPA (către Jessica, se referă la Michael): Cocoșul ăsta al tău a început să se agite pe-
aici-
MICHAEL: Ulrike, sună-mă când se termină coșmarul ăsta.
ULRIKE: Vrei să gătești, Serge? Am pregătit camera.
HAULUPA: Dacă te dezbraci, Michael, mi-ar face plăcere să te răstignesc pe cruce, și soția ta
o să facă poze.
ULRIKE: Puteți să continuați cu holul, doamnă Schmidt.
JESSICA: Cu holul.
ULRIKE: Îmi pare rău.
JESSICA: Nici o problemă.
HAULUPA: Îi pare rău că sunt atât de îngrozitor, dar asta n-are nici o legătură cu
compasiunea, ea nu are compasiune, dar asta nu-i nicio problemă, nu-i așa doamna Jessica?
JESSICA: Sunt plătită cu ora. Pentru curățenie.
HAULUPA: Faci curat și la tine acasă?
JESSICA: În weekend.
HAULUPA: Pentru mine nu există delimitare, arta și viața, e totuna. Și tu? Faci vreo
delimitare între curățenie și viață?
JESSICA: Trebuie să merg pe hol.
HAULUPA: Sau nu cumva făcutul curățeniei e un fel de zonă crepusculară zombie, un tărâm
între viață și moarte? Asta de-aici e mai degrabă viață sau mai degrabă moarte?
ULRIKE: E cumva doamna Schmidt prima femeie de serviciu pe care o întâlnești? Pe cine
vrei să jignești? Pe ea? Pe mine? Pe Michael?
HAULUPA: Doamnă Schmidt, ești ultimul exemplar al tendinței de decadență burgheză, ești
fantezia oricărui proprietar de sclavi și dovada absolut redundantă că Michael are o
mentalitate de proxenet, cineva trebuia să spună asta.
(Michael îl lovește pe Haulupa cu o tigaie în cap. Acesta se prăbușește la pământ)
MICHAEL: Așa. Cineva trebuia s-o spună și pe-asta.
(Are impresia că Haulupa e K.O, pleacă. Haulupa se ridică imediat).
HAULUPA (către Ulrike): Ai filmat?
ULRIKE (către Haulupa): Ce?
(către Michael:) Michael? Ai luat-o razna complet?
HAULUPA: Aici! Ai filmat asta?
ULRIKE: Normal că nu. Cum te simți?
HAULUPA: Ce-nseamnă normal că nu? Poze?
ULRIKE: Eu- eu n-am reacționat.
HAULUPA: N-are nici un sens. Hei. Michael? Față de cur?
MICHAEL (tot supărat): Ce mai e?
HAULUPA: Mai poți să faci asta o dată?
MICHAEL: Ce?
HAULUPA: Să mai dai odată cu tigaia, fix așa ca mai înainte, față de cur?
(către Ulrike:) Și de data asta apeși pe butonul de înregistrare. Ce vă holbați așa la mine?
Sunteți cu nervii?

8.
ULRIKE: Nu e mereu așa. Credeți-mă. Serge poate fi foarte afectuos câteodată. Dar a avut o
copilărie grea. Nu putea să aibă încredere în nimeni. Taică-su a fost alcoolic și o bătea pe
maică-sa. De la cine să fi învățat respectul pentru femei? Cum ar fi putut să-și respecte mama,
dacă ea nu s-a apărat niciodată? Așa a crescut. Un copil speriat. Și acum mai e așa. Lovește
când nu te aștepți. Talentul lui e privirea ascuțită a paranoicului. Și părinții lui i-au făcut ce
era mai rău, au murit de la o toxiinfecție alimentară, amândoi deodată, la Paris, de la stridii, și
l-au lăsat singur cu conștiința încărcată. La înmormântarea lor, în drum spre cimitir, m-a prins
de mână. Ca un copil care apucă mâna mamei când deodată încăperea se umple de oameni
străini. M-a impresionat foarte tare, atunci, mâna aceea, care căuta instinctiv siguranța. Dar e
tipic pentru el să nu rezulte nimic din asta. Câteodată, noaptea, cu prietenii, îmi arată ce suflet
mare are. Spune povești și gătește pentru toți și dansează ca un dement și face cadou tot ce
are. A doua zi nu mai rămâne nimic din toate astea. Se trezește cu cenușă în gură și i se face
rușine de omul care a fost cu o zi înainte pentru scurt timp, și distruge tot și pe toți care
îndrăznesc să se apropie prea tare de el. Nu ne tutuim?
JESSICA: Nu.
ULRIKE: Mă cheamă Ulrike.
JESSICA: Lucrez pentru dumneavoastră.
ULRIKE: Și ce? Stăm aici. Tu ești om. Eu sunt om. La ce toate astea?
JESSICA: Mâine o să vă fie rușine.
ULRIKE: Nu sunt așa, Jessica.
JESSICA: O.k.
ULRIKE: Deci
(o îmbrățișează pe Jessica într-un fel cuidat)
Și pe soțul meu îl cheamă Michael.
MICHAEL: Salut.
JESSICA: Da. Drăguț.
ULRIKE: Poate că e un pic ciudat la început. Dar ne obișnuim.
JESSICA: Da.
ULRIKE: E mai bine așa. Nu?
JESSICA: OK.
ULRIKE: Ă..Jessica...ce mă gândeam eu, ai putea să dezinfectezi astăzi coșurile de gunoi?
Miros a boschetar.
JESSICA: Poftim?
ULRIKE: Coșurile de gunoi-
JESSICA: Da, nici o problemă.
ULRIKE: Mulțumesc.

9.
(Ulrike aduce mai multe plase cu haine. Scoate hainele din pungi, le ține lângă corp, le
sortează, face mici grămezi, îndeasă lucurile înapoi în plase etc)

ULRIKE: Am deschis dulapurile și am făcut curățenie. Am scăpat de balastul vechi. În unele

haine nu mai încap de ani de zile. La un moment dat ești nevoit să accepți: N-o să mai fiu
niciodată așa slabă cum am fost înainte de sarcină. N-o să mai am niciodată 20 de ani. Nici
viața de dinainte nu-mi mai vine. Așa că afară cu vechiturile, să ne ușurăm. Jessica, poți să
faci tu asta pentru mine?
JESSICA: Nici o problemă.
ULRIKE: Pe Strada Knaak colț cu Wörther e un container de la Crucea Roșie, acolo poți să le
duci.
JESSICA: Toate astea?
ULRIKE: Și deodată îmi vine o idee. A spus toate astea pe un ton...nici măcar nu părea
surprinsă, dar-
JESSICA: Toate astea le aruncați?
ULRIKE: Da. Desigur. Deși-
JESSICA: Nu le aruncați?
ULRIKE: Sunt lucruri bune, toate. Nu sunt rupte sau așa-
JESSICA: O.k.
ULRIKE: Se mai pot îmbrăca-
JESSICA: Dar ce - ?
ULRIKE: Eu nu le mai îmbrac-
JESSICA: Prea... -
ULRIKE: Prea bătrână? Da, poate că ai dreptate, poate că între timp am devenit prea bătrână
pentru-
JESSICA: Nu, nu dumneavoastră, nu tu, hainele sunt prea...prea vechi-
ULRIKE: Așa e, da, hainele, vechi, mult prea vechi, dada-
JESSICA: Atunci le duc -
ULRIKE: În principiu ar mai putea fi îmbrăcate-
JESSICA: Chiar dacă sunt prea vechi -
ULRIKE: De către cineva altfel decât mine -
JESSICA: Cineva -
ULRIKE: Dacă cineva ar fi interesat și ar vrea să-și ia ceva de-aici, nu m-aș..., înțelegi, nu m-
ar deranja, dacă-
(Jessica se uită.)
Sunt oameni care n-au atâția bani de haine-
JESSICA: Da. De-aia nu le arunci la gunoi, ci le donezi la Crucea Roșie-
ULRIKE: Oameni care și-ar dori să aibă ceva frumos, nu doar ieftinituri de la supermarket,
nu mă-nțelege greșit, să aibă ceva de bun gust-
JESSICA: De bun gust-
ULRIKE: Da, înțelegi tu -
JESSICA: Nu -
ULRIKE: De exemplu, tu ești tânără și drăguță -
JESSICA: Eu?
ULRIKE: Nu vrei, chiar nu mă deranjează-
(Jessica se uită)
Nu vrei să te uiți un pic prin ele? Nu? Mă gândeam că poate cunoști pe cineva-
JESSICA: Pe cineva - ?
ULRIKE: Care ar putea fi interesat de lucrurile astea -
JESSICA: Nu mai vrei să le arunci?
ULRIKE: Ba da, dar dacă tu- o Doamne- poate că vrei ceva, uite, de exemplu asta e o rochie,
asta nici măcar n-a fost ieftină când am- și tu chiar ai silueta potrivită, culorile, nu?
JESSICA: Vrei să spui că pot să iau eu pentru mine-
ULRIKE: Uită-te prin ele, vreau să zic, înainte să fie aruncate-
JESSICA: Dar nu voiai să le- ?
ULRIKE: Astea-s lucruri în valoare de- habar n-am, uită-te doar, fă ce vrei cu ele, fă-le
cadou, vinde-le, sunt ale tale, ți le dau ție, sau dacă nu le vrei aruncă-le, eu nu le mai vreau-
JESSICA: Sau le duc la Crucea Roșie.
ULRIKE: Așa mă gândeam și eu-
(Jessica ridică o rochie, dezorientată)
Și-asta e frumoasă, îți vine super.
JESSICA: Nu știu -
ULRIKE: Hai, ia-o pe tine -
JESSICA: Acum?
ULRIKE: Normal, de ce nu?
JESSICA: Aici?
ULRIKE: Doar așa, să vedem cum îți stă.
JESSICA: Mai bine termin de curățat-
ULRIKE: Nu-ți face griji. Intră în timpul de lucru. Sau nu-ți place?
(Jessica se uită.)
JESSICA: Ba da, cum să nu, e o rochie frumoasă.
ULRIKE: Atunci probeaz-o. Hai, nu face pe modesta.
JESSICA: O.k.
(Jessica se dezbracă, apoi îmbracă rochia)
ULRIKE: Excelent. Ia întoarce-te.
(Jessica se întoarce)
Arăți superb. Ravisant. Poți s-o păstrezi. Oricum n-a fost niciodată stilul meu. Voiam să mă
reinventez pe-atunci. Dar senzualitatea asta ușor ordinară nu m-a prins niciodată. Mă bucur
dacă o iei tu.

10.
MICHAEL: Aici e o scrisoare de la Medici Fără Frontiere. Îmi dă emoții îngrozitoare. De
când eram student voiam să lucrez cu ei. Dar așa, fără experiență, mi se părea cam dubios,
deci mai întâi devii medic specialist, și pe urmă mai trebuie să profesezi o vreme în domeniu.
Și pe urmă a venit copilul. Vincent. Și pe urmă au trecut câțiva ani. Și m-am simțit oarecum
pustiu și până la urmă mi-am depus CV-ul la ei, și când te gândești, da, Medicii Fără
Frontiere au nevoie de orice om, cu criza asta de-acum, dar: nu, n-au nevoie chiar de oricine,
mereu am fost respins, aveau nevoie de moașe, de experți sanitari, nu de mine, mă gândesc că
operațiile de calibrul meu oricum n-au cum să reușească la condițiile igienice din tufișuri, dar
acum în vestul Africii oamenii mor ca muștele și acum am primit scrisoarea asta, ia să vedem.
(Deschide scrisoarea. Citește)
Hm. Hm. Aha. Guéckédou. Aha, peste trei săptămâni. Guéckédou.
ULRIKE: Bă, ești nebun? Guéckédou? Tu știi unde-i asta?
MICHAEL: În Guinea.
ULRIKE: Ăia mor ca muștele acolo.
MICHAEL: Păi de-aia vreau acolo.
ULRIKE: La Guéckédou?
MICHAEL: Acolo unde e nevoie de mine.
ULRIKE: Aici e nevoie de tine.
VINCENT: Unde vrea tati?
ULRIKE: Tati vrea la Guéckédou.
VINCENT: N-am auzit în viața mea.
ULRIKE: Nici dracu n-a auzit -
MICHAEL: Ba da, chiar sunt câteva mii de oameni care au auzit de Guéckédou. Pentru că
acolo locuiesc-
ULRIKE: Păi n-o să mai locuiască acolo pentru mult timp, că o să moară-
MICHAEL: Ca muștele, exact, și tocmai de-aia trebuie să facem ceva.
ULRIKE: Taică-tu își ia tălpășița -
MICHAEL: Ba din contră-
ULRIKE: Pentru că nu vrea să-și asume responsabilitatea -
MICHAEL: Cum adică, eu îmi asum-
ULRIKE: Ce cauți acolo? Cunoști pe cineva acolo?
MICHAEL: Nu, dar nici aici nu cunosc-
ULRIKE: Ce importanță are, locul tău e aici, aici e nevoie de tine-
MICHAEL: Cine are nevoie de mine? Tu, poate? Tu nu mai ai de multă vreme nevoie de
mine-
ULRIKE: Termină că mă faci să plâng. Ce ai spune tu dacă aș dispărea și eu pentru câteva
luni fără să fie clar dacă o să mă întorc vie sau nu? Tu te agiți și când lipsesc un weekend de-
acasă.
MICHAEL: Nu poți să compari. Tu stai prin galerii și torni șampanie în tine-
ULRIKE: Bineînțeles că nu poți să compari, doamne ferește, și asta pentru că munca mea e
mult mai puțin valoroasă moralicește vorbind, hai să ne întoarcem la modelele străvechi, tu îți
dai seama ce tipicar macho ai devenit, pleci ca salvator în lumea a treia și prestezi muncă
indispensabilă pentru societate, în timp ce eu, femeia fără valoare, rămân la cratiță și cresc
copilul-
MICHAEL: Nu faci tu asta, o face Jessica -
ULRIKE: Și spui mereu de mine că joc la două capete, ești un nenorocit infect-
VINCENT: Pe mine nu mă crește nimeni, sunt deja mare-
(Pleacă)
ULRIKE: Poate că bolnavii din Africa sunt mai buni ca ăștia de aici? Sau e mai mișto să-i
coși apendicele unui african decât unei casnice germane? Pe africani îi doare mai tare decât
pe noi? Plâng copiii din Africa mai înduioșător după mamele lor decât copiii noștri germani?
Nu suntem și noi oameni care merită atenția unui medic? Viața unui german înstărit e mai
puțin valoroasă decât cea a unui african sărac? N-avem cu toții același corp, același sistem
imunitar, aceeași frică de moarte? Nu ești rasist dacă consideri că ăia au mai multă nevoie de
tine decât noi?
MICHAEL: Nu te preface mai proastă decât ești.
ULRIKE: Păi cât de proastă sunt? Mai exact, cât de proastă am fost că te-am ales pe tine să
fii tatăl copilului meu?
MICHAEL: Aici sunt destui medici.
ULRIKE: A, da? Atunci rămâi acasă și ocupă-te de fi-tu și preia și tu în sfârșit
responsabilitatea de tată.
MICHAEL: Am și o responsabilitate de om.
ULRIKE: Dacă îți crești copilul să fie un om decent, care să impregneze societatea cu
valorile sale vestice, atunci îți asumi mai multă resposabilitate pentru viitorul nostru, al
tuturor, decât dacă preiei treaba unei dictaturi militare africane care ar trebui să aibă grijă
singură de cetățenii ei.
MICHAEL: Dacă nu mergem noi acolo, atunci o să vină toți ăia la noi, și Germania o să
ajungă camera de așteptare pentru bolnavii din lumea întreagă, și nici măcar nu le poți
reproșa asta, doar și tu mergi la medic dacă ești bolnavă, și dacă cel mai apropiat medic e în
altă țară, atunci mergi în țara aia, și atunci o să fie toți aici și atunci o să vadă ce bine ne
merge nouă, și atunci rămân aici, cu tot cu SIDA, Ebola, holera, malaria lor și cu tot cu
religiile lor radicale și cu tot cu obiceiurile lor gen tăierea organelor sexuale feminine, chiar
vrei asta? Nu, tu nu vrei asta-
ULRIKE: Asta înseamnă că o să ne salvezi pe toți cu safari-ul tău medical, o să aperi
siguranța Germaniei la Guéckédou-
MICHAEL: Așa e, o să ne salvez pe toți-
ULRIKE: Și eu care mă gândeam că tu doar ai nevoie de niște povești interesante ca să ai ce
povesti la party-urile alea plicticoase și să nu mai stai pe acolo așa pierdut în spațiu-
(Vrea să plece)
MICHAEL: Unde te duci?
ULRIKE: Îți fac bagajul-
MICHAEL: Tu nu mă iei în serios-
ULRIKE: Abia aștept să te cari și să ne salvezi pe toți, mă cac pe mine de frica triburilor de
negri-
MICHAEL: Asta e de fapt problema ta, nu iei în serios nici meseria mea, nici pe mine-
ULRIKE: Dacă asta numești tu meserie, să te cari în Africa-
MICHAEL: Nu mă crezi în stare -
ULRIKE: O să clachezi din prima zi, dar nu asta e problema. Pur și simplu tu nu ești medic
fără frontiere. Tu ești îngrădit. Pe toate părțile. Ești nefericit, invidios și rasist, ești așa de
limitat că e la limită cu prostia.
MICHAEL: Nu sunt rasist.
ULRIKE: Nu ești medic fără frontiere, doar vrei să te cari de-aici. Vrei să pleci din viața ta
seacă și lipsită de sens. Și în primul rând vrei să pleci de lângă mine.
MICHAEL: De lângă tine? Păi tu nu ești niciodată pe-aici. Nici măcar nu înțeleg de ce te
agiți atâta-
ULRIKE: Pentru că dezertezi din viața noastră, pentru că nu îți asumi responsabilitatea,
pentru că tot rahatul ăsta cu medicii fără frontiere sună ca și cum n-aș avea numai un singur
fiu la pubertate, ci doi-
MICHAEL: Știi ce cred eu?
ULRIKE: Ce crezi tu? Nu știu, Michael, spune-mi tu.
MICHAEL: Cred că pur și simplu ți-e frică să nu mă pierzi, te temi ca nu cumva să plec de-
adevăratelea și să mă îmbolnăvesc pe acolo, undeva departe de tine, unde nu poți să mă
întinzi pe canapea și să mă îngrijești, și că poate o să mor de-adevăratelea, pe undeva printr-
un camping prăfuit din Africa, pentru că acolo sunt boli împotriva cărora ceaiul tău de
ghimbir și crema ta de gălbenele nu pot face nimic, ți-e teamă că poate o să mor ca un câine
și-o să te las aici cu ruina asta bombardată în inimă, imaginea asta n-o poți suporta, pentru că
de fapt ești dependentă de mine, pentru că, împotriva voinței tale, mă iubești ca o nebună.
(Nimic.)
ULRIKE: Ce frumos ai spus asta.
MICHAEL: Știu.
ULRIKE: Bei ceva?
MICHAEL: Aș bea un whiskey.
(Ulrike merge să ia băutura)
ULRIKE: Numai tâmpenii spui.
MICHAEL: Clar.
(Beau)

11.

HAULUPA: Masa e gata.

ULRIKE: Dar ce bine miroase!
MICHAEL: E cu gluten? Nu suport glutenul.
HAULUPA: E de la voi din frigider, n-am idee dacă țineți și gluten pe-acolo.
ULRIKE: În orice caz arată apetisant. Jessica, ești drăguță și strângi un pic în bucătărie?
JESSICA: Nici o problemă.
HAULUPA: Ce face glutenul cu corpul tău, Michael?
MICHAEL: Habar n-am, nu pot să dorm, am migrene, mâncărimi, diaree, depresii-
HAULUPA: Dar n-ai asta oricum?
MICHAEL:Ba da, dar n-are cum să-mi facă rău dacă renunț din când în când la gluten-
HAULUPA: Hm, hm, hm, ai dreptate, lasă și carnea, atunci reduci colesterolul.
MICHAEL: Da, la asta mă gândeam și eu.
HAULUPA: Și dacă tot vorbim de colesterol, cum stai cu ouăle?
MICHAEL: Cu ouăle?
HAULUPA: Ouăle nu sunt doar bombe de colesterol infestate, ele sunt produse în lagăre de
concentrare pentru găini, eu aș renunța la ele, din moralitate.
MICHAEL: Nici nu prea mănânc ouă -
HAULUPA: Lactate? Întreb din cauza lactozei -
MICHAEL: Le-am redus și pe-astea, da -
HAULUPA: Clar intolerant. Și produse rafinate? Zahărul rafinat în fabrică e cel mai rău lucru
posibil, are un lanț de glucoză care e constituit din numai două componente, otravă curată, l-
aș lăsa urgent-
MICHAEL: Oricum aveam arsuri de la dulciuri-
HAULUPA: Pește mănânci? E drept că peștele e sănătos și are Omega 3, dar într-un fel nu-i
așa de tare, pentru că oceanele sunt suprapopulate, acolo e pericol masiv de sushi, și în plus,
în plasele pescarilor se prind delfinii ăia drăguți, care de fapt sunt la fel de deștepți ca
oamenii, doar că nu-s așa de nemernici, deci delfinii sunt un fel de oameni mai buni, am
impresia că ei chiar suferă atunci când un coleg de-al lor e pescuit, băi, eu cred că pot să și
plângă, chiar și sub apă, delfinii, lacrimi adevărate-
MICHAEL: OK Serge, iarăși faci mișto -
HAULUPA: Nu, nu mi se pare deloc amuzant. Ca să mergi la sigur, mai bine renunți la toate
alimentele, fără excepție, așa o să reduci și numărul kilogramelor, emisia personală de CO2,
și dacă renunți să mai respiri n-o să mai produci deloc dioxid de carbon, și asta ar fi ideal,
amprenta ta personală asupra climei ar fi egală cu zero și asta ar fi o ușurare imensă pentru
planetă și pentru digestie, nu crezi?
MICHAEL: Păi atunci încep de pe acum și nu mă ating de mîncarea pe care ai gătit-o, oricum
n-am chef să particip la proiectul tău cretin-
ULRIKE: E doar o masă -
MICHAEL: Nu, nu, nu, eu o să mănânc niște paste, și mai târziu asta o să fie dovada faptului
că sunt un rahat de exploatator decadent, atâta pot să înțeleg și eu, pentru că asta o să ajungă
o instalație video extrem de controversată în nu știu ce galerie stupidă, și după aia o să se
vadă un cadru imens și grotesc cu mine cum îmi cade mâncarea din gură în mod decadent, nu
nu nu mulțumesc-
ULRIKE: Haideți pentru început să bem ceva. Jessica? Ești drăguță și ne aduci vinul alb din
fridiger?
HAULUPA: E vorba de frica înnăscută de artă, frica de a nu deveni artă, pentru că atunci
devii artificial, nu mai ești autentic, și asta nu vrea să fie Michael, pentru că el e autentic, o
Michael-persoană autentică, am înțeles, o să te tai din instalațiile mele video, trebuie să te
blackface-uiesc, atunci ai apărea în proiectele mele numai ex negativo, ca siluetă, negrotiv,
sau nu e voie să spun așa, nu se spune așa, ai fi negrul din video-urile mele, protestul negrilor
împotriva artei mele, un negru căruia îi cade mâncarea din gură, deci fii atent, cred că așa o să
fac, te fac negru, acuma de vopsesc în negru, te las să umbli vopsit prin videourile mele, ar fi
OK pentru tine să te vopsesc în negru acum?
MICHAEL: Nu, n-o să mă vopsești, ok? Consideră că am ieșit din proiect, nu vreau să mai
apar-
HAULUPA: Ulrike, ai vopsea neagră? Vreau să-ți tai soțul din înregistrările mele.
ULRIKE: Nu vrei să mâncăm mai întâi?
HAULUPA (către Jessica, care îi toarnă vin): Și cu asta ce-i? Asta-i femeia de serviciu?
ULRIKE: Ajutorul în gospodărie -
MICHAEL: E Jessica, doar o cunoști, v-ați mai-
HAULUPA: S-a schimbat mult.
(către Jessica:) Hei, mi se pare OK-
JESSICA: Ce anume?
HAULUPA: Mi se pare OK că îi furi hainele lui Ulrike-
JESSICA: Nu fur nimic-
HAULUPA: Da mă cam mir că ești atât de proastă să le îmbraci aici, doar sare în ochi, dacă
te vede așa-
MICHAEL (către Ulrike): Asta-i rochia ta?
ULRIKE: Nu mă mir că n-ai observat-
HAULUPA (către Ulrike): Ia uite, Ulrike, rochia pe care ți-am cumpărat-o la Barcelona-
ULRIKE: I-am făcut-o cadou-
HAULUPA: Rochia mea?
MICHAEL: El ți-a cumpărat asta?
JESSICA: De fapt a vrut s-o arunce, împreună cu celelalte lucruri de-acolo.
(arată spre pungile cu haine vechi)
HAULUPA: Voiai să arunci rochia mea?
ULRIKE: Nu mă mai încape -
HAULUPA: Și tu te îmbraci în ce aruncă ea -
MICHAEL: Nu mi se pare OK să-ți cumpere haine-
HAULUPA: Scoți din gunoi și resturile lor de mâncare?
JESSICA: Nu, eu îmi aduc sandwichuri cu -
ULRIKE: N-aveam nimic de îmbrăcat pentru recepția de la Joan Prats, el doar a
HAULUPA: N-are importanță, oricum rochia nu i-a venit niciodată bine, arăta în ea ca un
cremvurști crăpat.
MICHAEL: Tot nu mi se pare OK-
HAULUPA: Nuu, e mai bine așa. Și toate astea de-aci?
JESSICA: Astea le duc la Crucea Roșie.
HAULUPA: Da nu-s vechi, rochiile astea, pot să-?
(Începe să inspecteze o sacoșă cu haine)
ULRIKE: Sunt pentru Crucea Roșie, mă gândeam că dacă tot n-am nevoie de ele-
HAULUPA: Asta de exemplu. Sau asta.
(Jessica ridică din umeri)
Pe-asta o s-o îmbrace o negresă care tocmai moare de foame în Africa. Îți poți imagina așa
ceva?
JESSICA: Nu-mi imaginez nimic în timpul serviciului.
HAULUPA: Îmbrăcată cu chestia asta, merge zilnic 30 de kilometri, desculță, până la
următoarea fântână secată, și în tipul ăsta are silueta perfectă, e doar puțin mai slabă decât top
modelele de pe Catwalk, ideal de subnutrită și osoasă-
ULRIKE: Nu cred că ei le dau oamenilor subnutriți- cred că le vând-
HAULUPA (are o idee): Văd o campanie cu fotografii făcute chiar în Sudanul de Sud sau
oriunde în lume unde oamenii mor de foame, mergem acolo cu tot echipamentul și lansăm o
nouă colecție, să zicem Valentino, și pe manechine le luăm direct de-acolo din cocioabele de
lemn, niște tinere atropice și amețite, și dacă din când în când mai leșină câte una de foame,
atunci fotografia respectivă o să fie deosebit de controversată, materialele alea scumpe care
zac în praf oferind un contrast cu pielea neagră pe care s-au așezat muștele, și cel mai bine îl
aducem pe James Nachtwey sau pe alt fotograf cool de război, care să facă fotografii mega-
estetice cu fetele astea care dau colțul sub soarele arzător, îmbrăcate în haute couture, și pe
urmă lăsăm mass-media să facă scandal și să urle despre revoltătoarea noastră lipsă de respect
față de oameni și vindem o groază de țoale care după aia sunt aruncate în toneta pentru haine
vechi și după aia vine Crucea Roșie și le duce înapoi acolo unde le e locul, adică înapoi în
Sudanul de Sud sau în Zona Sahel sau ceva de genul-
MICHAEL: Gata, ajunge.
(Dărâmă un castron cu mâncare.)
Nu mai am chef să ascult tot rahatul ăsta cinic. Poate că ție ți se pare amuzant, că spui
“negrotei” și ai impresia că ești rebel, dar faci pe rebelul unde nu e cazul, ai impresia că
critici sistemul, dar și tu faci parte din sistemul ăsta cu apartamentul tău luxos și cu mașina ta
ultrarapidă și cu mâncatul prin restaurante scumpe unde păsările cântătoare sunt înecate în
amoniac și-
HAULUPA: Armagnac, idiotule, nu amoniac, Armagnac, e un vinars în care se îneacă
presuri, adică e vorba de ortolani cărora li se scot ochii înainte, ca să nu mai știe dacă e zi sau
noapte și atunci mănâncă non stop și se fac tot mai grași tot mai grași și după două săptămâni
îi îneacă în Armagnac, îi prăjesc în unt, și după aia tu îți pui un șervet și mănânci tot animalul
odată, cu tot cu oase și măruntaie, e o delicatesă-
MICHAEL: E un act de bestialitate, nimic altceva, ortolanii sunt ocrotiți prin lege, sunt
micuți-
HAULUPA: Păi de-aia trebuie să-i pui la îngrășat, idiotule, ai impresia că cei 60 de milioane
de porci care sunt tăiați an de an în Germania o duc mai bine? Măcar ortolanii sunt liberi să
zboare de colo-colo și mai primesc și Armagnac de calitatea întâi ca să moară, porcii sunt pur
și simplu tăiați și mor pierzându-și tot sângele. N-am nimic împotriva luxului, luxul în sine
nu e imoral, problema nu e că eu trăiesc în lux, ci că atâția alții n-o fac, după părerea mea toți
ar trebui să aibe dreptul la lux, la același lux în care trăiesc eu, ce faci acolo Schmidt?
JESSICA: Duc astea de-aici -
HAULUPA: Și tu, Michael, stai și te uiți la ea cum se târăște pe-aici și face curat după tine!
MICHAEL: Doar n-am aruncat asta ca s-o strâng după aia-
HAULUPA: Dar ți se pare în regulă să facă Schmidt chestia asta? Când vine vorba de
animale, te agiți ca un Pepsi, dar dacă un om stă să curețe după tine atunci e în regulă, sau
cum? Ia spune, tu gândești câteodată cu capul ăla al tău prost de medic? Se mai plimbă din
când în când câte-un gând răzleț prin masa aia de creier infestatăcumaladiacreuzfeldtjakob?
MICHAEL: La mine în casă, între cei patru pereți ai mei, nu mă înjură nimeni!
HAULUPA: Dar dacă ar fi alți pereți, ar fi OK, da? Dacă aici ar fi de exemplu un spital, și eu
aș fi medicul șef pe cocaină, atunci aș avea voie să te înjur și să-ți spun că medicii fără
frontiere sunt imperialiști moderni și tu ești un lingău carierist complet idiotizat care-și
optimizează CV-ul pe spatele unor amărâți din zone mai puțin privilegiate?
(Michael îl atacă, urmează o bătaie cu mâncare, care sfârșește în epuizare. Între timp, Jessica
începe să strângă mâncarea de pe jos)
HAULUPA: Și atunci îmi vine ideea decisivă. Mă uit la Jessica, cum șterge podeaua
îngenuncheată, în timp ce mâncarea aruncată de Michael zboară pe lângă urechile mele, și
deodată totul devine clar. Asta vreau să văd. Exact asta. Exact asta vreau să arăt. O femeie
care face curat. O femeie care strange după noi. Mizeria noastră. Mizeria civilizației noaste.
Ăsta-i plastic social, ăsta-i- Ulrike?
ULRIKE: Da, Serge?
HAULUPA: Trebuie să-mi împrumuți femeia ta de serviciu.
ULRIKE: Să-ți împrumut?
HAULUPA: Evident, pe bani. Faci asta?
ULRIKE: Ce vrei să spui prin împrumutat?
HAULUPA: O s-o pun în centrul unei serii de instalații-
ULRIKE: Dar e doar o femeie de serviciu-
HAULUPA: Exact, acum e muza mea-Schmitt?
JESSICA: Da?
HAULUPA: Crezi că ești în stare să cureți o cantitate mare de grăsime?
JESSICA: Grăsime?
HAULUPA: Da, aproximativ cinci kilograme de unt pe care o să le pun în colțul unei camere.
JESSICA: Pot să-l curăț, dar după aia trebuie dat cu lavabilă acolo, că nu merge doar curățat.
HAULUPA: Lavabilă. Extraordinar. Și nu ești curioasă cine a mânjit untul acolo și de ce?
JESSICA: Nu mă interesează. Oamenii mai fac din astea.
HAULUPA: Extraordinar. Oamenii mai fac din astea.

12.
(Jessica îi face unghiile lui Ulrike. Le pilește, le dă cu lac etc.)

ULRIKE: Am fost odată foarte fericiți, Michael și cu mine. Greu de imaginat, nu?
JESSICA: Nu-mi imaginez nimic în timpul serviciului.
ULRIKE: Italia. Roma, Pisa, Florența. Pe urmă Grecia. Delfi, Olimp, insulele. Cunoști
Grecia? Acolo e o lumină ca nicăieri altundeva. Pătrunde peste tot, îți străbate hainele până în
adâncimea corpului. Am făcut sex peste tot, în hamacul de pe terasă, pe plajă, sprijiniți de
zidul fierbinte din spatele benzinăriei, sub Portara în Naxos, în picioare pe vârful muntelui
“Profetul Ilie” din Santorini, nimic altceva nu era pe corpurile noastre în afară de vântul
fierbinte, nici nu se putea altfel, era ca și cum sexele noastre ar fi înflorit în lumina aceea,
între picioarele noastre vibra un centru de greutate, ne mișcam prin soare și pielea noastră
întinsă reacționa la orice adiere de vânt, eram două corpuri în permanență erecte care la cea
mai mică ocazie săreau unul pe celălalt și se devorau ca două hiene flămânde- aici mai tre’ să
dai un pic- unde rămăsesem?
JESSICA: Hiene flămânde.
ULRIKE: N-a mai rămas nimic din toate astea. Sau ți-l poți imagina pe Michael drept hienă?
(Jessica ridică din umeri)
Nu știu ce-a fost atunci. În orice caz, de la o vreme a început să devină precaut. De parcă n-ar
vrea să mă rănească. Mângâieri care nu se mai opresc. Săruturi timide, de parcă ar suge o
bomboană pentru tuse, și eu stau întinsă acolo și aștept să înceapă odată acțiunea, câteodată
îmi dau lacrimile din frustrare, manevrele alea ridicole pe corpul meu, neînțelegerile alea, sau
fața lui printre picioarele mele, îl aud cum ple pe elscăie, dar ce naiba face acolo, nu simt
nimic, absolut nimic, mai mult mă excit când merg cu bicicleta, și după aia începe să mă
gâdile, și îl trag de pe mine ca să nu încep să râd, și toate atârnă flasc, și eu mă întreb oare nu-
i mai vine nici o idee legată de mine, și când îl apuc, ca să vadă ce e cu mine, ca să-mi simtă
mâinile, unghiile, dinții, atunci se sperie și începe să transpire și se retrage complet, la început
mai vorbeam despre asta, dar mai rău făceam, între timp nu se mai întâmplă nimic între noi,
în baie mă privește ca pe o grămadă de rufe vechi, pe care trebuie să le dea la o parte, sau nici
măcar nu mă privește, aș putea să-mi pun un pierce în buric sau să mă rad complet acolo jos,
n-ar observa nimic, câteodată se mai întâmplă, din trei în trei luni sau așa, să facem sex, adică
corpurile noastre fac chestia asta într-un fel, e un fel de automatism ca mersul la weceu, e un
fel de formă mai plicitisitoare a masturbării. O faci și tu?
JESSICA: Ce?
ULRIKE: Te masturbezi ?
JESSICA: Eu?
ULRIKE: Eu mă masturbez mereu. Cu toate că încerc să n-o fac atât de des, că după aia
mereu ne certăm, de parcă ar trebui să-l pedepsesc pentru auto-apărarea mea singuratică, dar
nu mă pot stăpâni, și asta nu pentru că aș fi îngrozitor de senzuală, e mai degrabă decizia de a
nu renunța. În orice caz nu mai pot să dorm noaptea, sunt mai de trează ca niciodată în timpul
zilei, sunt leoarcă de transpirație, văd totul cu luciditate maximă și mă întreb dacă o să mai
trăiesc vreodată așa ceva până mor, mă refer la sex, sau dacă asta a fost, dacă ultima partidă
de sex din viața mea deja a avut loc, mă refer la ultima partidă adevărată, și care o fi fost aia,
și pe urmă mă ridic și merg în baie și iau pastilele lui din dulap, ca să dispară luciditatea și ca
să pot dormi- de ce te oprești?
JESSICA: Sunt gata.
(Ulrike își privește mâinile)
ULRIKE: Drăguț.
(Nimic)
Te pricepi și la pedichiură?

13.
(Haulupa a construit o instalație cu o mașinărie care împroașcă spațiul cu mizerie. Jessica
curăță mizeria.)
ULRIKE: Serge?
HAULUPA: Da.
ULRIKE: Serge, ce-i aia?
HAULUPA: O mașinărie de împroșcat spațiul cu rahat.
ULRIKE: Dar Serge -
HAULUPA: Ce mai e? Ești veșnic nemulțumită. Nu poți să spui și tu o dată: Extraordinar,
Serge, ești dat dracului, ești un geniu!
ULRIKE: Nu știam că pentru asta m-ai angajat -
HAULUPA: Deci spune, ce e, ce-ai împotriva ideii?
ULRIKE: Nu înțeleg la ce ne trebuie mașinăria asta dacă oricum facem destulă mizerie,
fiecare din noi e o mașinărie care împroașcă spațiul cu mizerie, și tu ești cu siguranță cel mai-
HAULUPA: Știu, dar mizeria n-o vede nimeni, pentru că mizeria asta e doar
iritabilitatea ta isterică, cantitatea aia mică de praf și de grăsime și de păr nu-i mizerie, ce
lustruiește Jessica în fiecare zi e nevroza ta, nu altceva, și asta-i super tare, pentru că acum îi
dăm lui Jess în sfârșit ceva de curățat pe bune, mizerie adevărată, deci o ocazie de a face curat
pe bune, e o galerie întreagă plină de mizerie și noi toți stăm și ne uităm la ea, suntem partea
voyeuristică a instalației-
ULRIKE: Asta e- asta e cumva-
HAULUPA: Asta e bine, asta e o mașinărie care împroașcă spațiul cu rahat, asta e o femeie de
serviciu, asta e adevărat, asta e , punct.

14.
ULRIKE: Fură ojă din magazine.
MICHAEL: Aha. De ce?
ULRIKE: La Alexanderplatz. Fiul tău. L-au adus doi polițiști acasă azi.
MICHAEL (către Vincent): Cât costă așa o sticluță de ojă?
ULRIKE: Nu-i vorba de asta, nare importanță cât-
MICHAEL: Nu pe tine te-am întrebat.
(Zu Vincent:) Cât costă oja?
VINCENT: Doi nouăzeci.
MICHAEL: Îți dăm prea puțini bani de buzunar? De-aia tre să furi? Doi nouăzeci? Nu poți
să-ți cumperi oj-
Ia stai un pic. La ce-ți trebuie de fapt oja asta?
ULRIKE: Nu-i trebuie ojă, tu nu-nțelegi?
MICHAEL: Nu-i trebuie ojă.
(către Vincent:) Nu ai nevoie de ojă.
ULRIKE: Știe asta, idiotule, el fură ojă pentru senzații tari.
MICHAEL: Senzații tari?
(către Vincent): Cauți senzații tari?
ULRIKE: Adrenalina. Triumful de a reuși.
MICHAEL: Ai nevoie de adrenalină? De triumful de a reuși?
ULRIKE: Nu-i nevoie să repeți tot ce spun -
MICHAEL: Vreau să știu ce crede el, dar aud numai ce crezi tu, mereu, tu de unde știi atât de
bine despre ce e vorba, din moment ce el nu zice nimic, sau ești cumva psiholoagă de copii și
nu știam?
ULRIKE: Știu asta din proprie experiență -
MICHAEL: Aha?
ULRIKE: Am furat și eu ojă-
MICHAEL: O familie de cleptomani aurolaci, excelent-
ULRIKE: Toți făceau asta pe atunci -
MICHAEL: Eu nu, eu n-am furat niciodată ojă-
ULRIKE: Cu toate că puteam să-mi permit lejer ăia 2,90 pentru ojă-
MICHAEL: Normal, taică-tu, mă gândeam eu -
ULRIKE: N-are legătură cu tata – lasă-l în pace pe taică-miu-
MICHAEL: Care îți sufla în fund și ți-ar fi cumpărat tone de ojă-
ULRIKE: Nu-mi sufla nicăieri, nesimțitule-
MICHAEL (se agită): Și după aia te pui indignată în fața mea și spui
"fiul tău", de parcă dintr-o dată n-ar mai avea nici o treabă cu tine, de parcă eu aș fi furat oja
din magazin, și nu el, când de fapt tu ești hoața de magazin, nesimțită ești tu, uite aici,
Vincent-
(Scoate bani din portofel și vrea să-i dea lui Vincent, bancnotele cad pe jos, agitație)
Cumpără-ți câte oje vrei, sau jocuri video sau țigări, cumpără-ți toate rahaturile, și eu pot să
fac asta, pot să te îngrop în bani.
(îi aruncă toți banii)
ULRIKE: E foarte pedagogic ce faci tu acolo, foarte tare, ești atât de cretin, mă mir că fiul
nostru nu râde de tine.
(către Vincent:) Tu de ce nu râzi când se dă taică-tu în spectacol pe aici?
VINCENT: Nu mi se pare de râs.
ULRIKE: Și tu, Jessica? Și tatăl tău făcea la fel când erai mică?
JESSICA: Nu, tatăl meu-
ULRIKE: Tatăl tău te-ar fi bătut de ți-ar fi sărit capacele, nu ți-ar fi dat toți banii.
MICHAEL: Ai prefera să fac așa? Vrei să-l bat pe fiul nostru până îi sar capacele?
ULRIKE: Nu fi ridicol -
MICHAEL: Tatăl Jessicăi nici măcar n-ar fi avut atâția bani, sau? Cine e ridicol aici?
ULRIKE: Vincent, hai să mergem în camera ta și să purtăm o discuție.
(Vincent începe să pângă)
MICHAEL: Super idee, o să fie o super discuție: "Ascultă Vincent, acuma o să purtăm o
super discuție, total deschisă, pentru că eu sunt mama ta, și eu te înțeleg, pentru că eu, la fel
ca și tine, sunt cleptomană" – ce-o să-i spui? Că nu e frumos să furi? Asta știe mai bine ca
tine-
(către Vincent:) Asta știi, Vincent, că nu e voie să furi, spune-i că știi asta-
ULRIKE: Haide, Vincent. Și banii lui tati îi lăsăm aici.
VINCENT: Parcă nu era OK să lași banii așa prin casă?

15.
VINCENT: Jessica?
JESSICA: Ce e? Tu n-ar trebui să dormi?
VINCENT: Nu dorm. Nu pot să dorm, mă gândesc mereu că mai e cineva la mine în pat, pe
urmă aprind lumina și îmi dau seama că sunt eu, eu sunt ăla de lângă mine, și chestia asta mă
ține treaz toată noaptea.
JESSICA: Dormi cu tine în pat?
VINCENT: Picioarele astea păroase, corpul ăsta ciudat.
JESSICA: Mie nu mi se pare ciudat. Sigur sunt o grămadă de femei care ar vrea să doarmă în
pat cu așa un corp.
VINCENT: Îmi faci și mie unghiile?
JESSICA: Ție?
VINCENT: Mi-ar plăcea să am și eu unghii așa frumoase.
JESSICA: Ca mama ta?
VINCENT: Nu, ca tine. Am încercat să fac rost de aceeași culoare.
JESSICA: Dar Vincent -
VINCENT: Știu, nu sunt fată.
JESSICA: Exact, ești băiat.
VINCENT: Unde scrie că băieții n-au voie să aibe unghii roșii?
JESSICA: Nu scrie nicăieri, pentru că toată lumea știe asta.
VINCENT: Eu nu știam.
JESSICA: Părinților tăi nu le-ar conveni să-ți fac unghiile cu roșu.
VINCENT: Nici măcar nu mă văd. Aș putea să am amândouă mâinile în ghips, că ăștia n-ar
observa.
JESSICA: Dar arăți foarte bine fără ojă pe unghii.
VINCENT: Nu mi se pare. Arăt ca taică-miu.
JESSICA: Chiar deloc.
VINCENT: Am aceeași moacă de fraier. Te rog fă-mi unghiile. Te rog.
(Jessica îl privește)
JESSICA: Bine, dacă mergi să te culci după aia.
(Îi ia mâna.)
VINCENT: Dar vreau să le faci frumos, așa cum le faci tu, ca și cum fiecare deget ar fi un
animal cu o față mică și roșie.
JESSICA: Îți place așa de mult?
(Vincent dă din umeri)
VINCENT: Pot să fac orice, că tot n-o să arăt ca tine.
JESSICA: Ia stai un pic. Uită-te la mine.
VINCENT: Mai bine nu.
JESSICA: Fii atent. O s-o fac. Dar tu ești un băiat frumușel, și nu vreau să mai aud alte
lucruri. Bine?
(Vincent dă din cap afirmativ)
Acum ai și tu o față mică și roșie.

16.
(Michael apare în bucătărie, îmbrăcat în pijama. În mână ține o cutie cu pastile. Își toarnă apă
într-un pahar)

MICHAEL: Te-am trezit?

JESSICA: Nu-i nimic.
MICHAEL: Nu pot să dorm.
JESSICA: O.k.
MICHAEL: Vrei să stai cu mine un pic? E ciudat să vorbesc așa în întuneric.
JESSICA: Încep devreme munca mâine -
MICHAEL: Și eu. Numai un pic, am nevoie să vorbesc cu cineva că m-am panicat de tot.
(Jessica vine lângă el.)
Astea-s somnifere, poate că dacă reușesc să dorm măcar într-o singură noapte, o să revină
totul la normal, sunt terminat.
JESSICA: S-a întâmplat ceva?
MICHAEL: Ești așa de drăguță că mă asculți, în rest enervez pe toată lumea, soția mea încă
mă mai iubește într-un colț prăfuit al conștiinței, dar de fapt îi e rușine cu mine, de-aia am
vrut să merg la Medici Fără Frontiere, ca să fie din nou mândră de mine, pentru asta m-am
luptat ani de zile, dar tot ce simt acum e frică și panică, mă văd pe mine cum cobor din avion,
și de pe-acum mă gândesc: ce să caut eu acolo?
JESSICA: Să salvezi vieți?
MICHAEL: Ba dimpotrivă, acum pot să văd cum mă dezbrac de costumul galben, transpirat
și epuizat, și cumva fac o greșeală, mereu fac greșeli, exteriorul contaminat al costumului
trece peste obrazul meu, și dimineața n-am poftă de mâncare, gura îmi devine lipicioasă, și
deodată mă apucă o tuse seacă, mă doare capul, febra crește și acum știu că s-a întâmplat, am
o erupție, mă mânâncă pielea, tot corpul mi-e acoperit de pete negre de la sângele blocat prin
țesuturile mele, febra crește și crește, mușchii dor, mi se face rău, am crampe, trebuie să
vomit și febra crește în continuare, am frisoane, și la scurt timp după asta se deschid toate
ecluzele, mă piș sânge, mă cac sânge, tușesc și scuip sânge, transpir sânge din toți porii, pe
rând cedează rinichii, ficatul, plămânii, încep să halucinez, am crampe în tot corpul, stări de
șoc, creierul abia mai primește oxigen și cel târziu la 16 zile după apariția primelor simptome
acest morman de carne și oase va înceta să mai trăiască și lasă în urmă un cadavru
superinfecțios care trebuie ars ca să nu-i infecteze pe alții și să-i omoare și pe ei.
JESSICA: Da, lumea a treia nu-i chiar o treabă ușoară.
MICHAEL: De murit se moare peste tot, n-am nimic împotrivă să mă sacrific pentru o cauză
nobilă, dar nu în felul ăsta.
JESSICA: Atunci rămâi aici. Nu te du la Guéckédou. Nu te obligă nimeni.
MICHAEL: Atunci o să-și piardă definitiv și ultima fărâmă de respect față de mine,
Guéckédou e ultima mea șansă, în ochii ei sunt doar un păcălici penibil, cu care din păcate a
făcut un copil, altfel m-ar fi părăsit de mult, ani de zile am încercat să lucrez la defectele mele
ca să n-o enervez, cu toate astea făceam totul pe dos, tresăream când îmi striga numele, chiar
și în timpul sexului o dădeam în bară: o sărutam pe gură- ok, dar trebuia să fiu proaspăt
bărbierit, altfel o zgâriam, o sărutam sărut pe sân, OK, dar nu prea mult, să nu creadă că
vreau să fiu bebelușul ei, sub nici o formă să nu-i ating burta, că îi vine rău, degetele mele să
atingă numai e exteriorul vaginului, altfel se simte de parcă ar fi la ginecolog, anusul trebuie
ignorat complet, ca și cum n-ar exista, i se pare pervers, la fel ca părțile intime epilate total,
doar nu suntem pedofili, preludiul să fie mai bine scurt decât lung, cu cât mai puține
ocolișuri, cu atât se simte mai dorită, să n-o mângâi, ci s-o apuc, s-o trântesc de pereți, când
de fapt eu nu sunt un bărbat din ăla, săruturile să nu fie moi, ci apăsate, vrea să simtă o limbă
tare, care se mișcă prin gura ei ca un animal în căutarea prăzii, în momentul ăla pare
câteodată atât de iritată că mă gândesc c-o să mă pocnească, e un teren minat cu străchini și
există o mie de posibilități să calc în ele și să dau totul dracului, și cândva în timp ce gâfâia
sub mine cu fața desfigurată, cu unghiile închistate în spatele meu, cândva am remarcat că nu
deschide ochii niciodată, nu mă privește niciodată, mereu ține ochii strâns închiși, ca să nu
mă vadă în timp ce- , cine știe cu cine-și imaginează că o face, și de atunci n-am mai căutat
nici o ocazie, mă rog, câteodată se mai întâmplă când sunt beat și nu mai simt nimic, și în
următoarea zi nu-mi mai amintesc nimic, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
(Nimic.)
Scuză-mă te rog că-ți spun toate astea. Oricum n-ai cum să mă ajuți.
JESSICA: Sună trist.
MICHAEL: Ai putea să mă iei în brațe?
De ani de zile nu m-a mai atins nimeni.
JESSICA: Mai bine nu.
MICHAEL: Nu-ți fac nimic. Nu-s genul ăla de bărbat.
JESSICA: Asta s-ar putea schimba rapid dacă te iau în brațe.
MICHAEL: Nu, în privința asta sunt ca și mort. Am nevoie doar de un pic de căldură. Mi-a
atât de frică. Peste trei săptămâni tre să plec la Guéckédou. Mi-e așa de frică-
(Plânge)
JESSICA: Bine.
(Ea îl ia în brațe. El se liniștește. Un timp, stau așa. El se desprinde șocat)
MICHAEL: Scuze.
JESSICA: Nu face nimic.
MICHAEL: Mă simt penibil, nici nu știu, nu mi s-a întâmplat așa ceva niciodată-
JESSICA: E normal. Mi se întâmplă de fiecare dată.
MICHAEL: Nu vreau să crezi că-
JESSICA: Nu cred nimic -
MICHAEL: Ești așa de caldă, nu sunt obișnuit cu asta, ești ca o pâine proaspătă scoasă din
cuptor-
JESSICA: Ai spus că ai nevoie de puțină căldură.
(Michael râde nesigur)
Poți să dormi acum?
MICHAEL: Sigur nu.
JESSICA: Ia asta.
(Deschide cutia cu pastile, scoate o pastilă și i-o dă lui Michael. El o înghite)
Poate ajută.
MICHAEL: Mulțumesc.
(Pleacă. Jessica bagă cutia de medicamente în buzunar și pleacă și ea. Vincent oprește
camera)

17.
MICHAEL: În seara despre care e vorba aici, eram foarte obosit.
HAULUPA: Cum ești?
ULRIKE: Obosită.
HAULUPA: De ce?
ULRIKE: Habar n-am. Nu mai dorm.
HAULUPA: Deloc?
MICHAEL: Te-am auzit cum sforăiai, am stat treaz juma de noapte.
HAULUPA: Câte ore?
MICHAEL: De luni de zile n-am dormit mai mult de patru ore pe noapte-
HAULUPA: Patru ore? Lux! -
(către Ulrike:) mergi la bucătărie?
ULRIKE: Lasă că face Jess asta -
HAULUPA: Spune-i să vină încoace -
ULRIKE: Dar Jess gătește-
HAULUPA: Nu-i nevoie să gătească. Spune-i să vină și pune-te singură la cratițele tale-
ULRIKE: Dar o plătesc în plus ca să pot să stau și eu liniștită cu voi o seară-
HAULUPA: Dar noi nu vrem asta. Noi vrem o seară cu Jess. Nu-i așa, Michael? Spune-i să
vină, îți dau eu banii cu care-o plătești pentru seara asta.
ULRIKE: Dar aici e spațiul meu privat, sunt în casa mea, asta-i familia mea-
HAULUPA: E o vrăjeală asta cu spațiul privat, nu există privat, acolo unde sunt eu e arta, și
arta e publică, asta cu privat e un rahat, dar tu nu te-ai prins niciodată de asta, de-aia ai rămas
în mediocritate, pentru că arta nu se poate face cu juma de normă, nu e o coincidență că
lucrările tale erau toate din lână, croșetate și tricotate, aveai dreptate, asta-i tema artei tale,
mica burghezie, dar în timp ce ai impresia că tricotajele tale cu războaie și catastrofe naturale
ironizează realitatea noastă mediatică, mie mi se pare că doar te joci cu lâna și cu andrelele,
ești albinuța harnică care ar vrea și ea să joace în prima ligă după ce și-a culcat copilul. Doar
că pretențiile pe care le ai se cam lovesc de realitatea dură, și asta-i tragedia ta, de-aia stai
bine acolo unde ești, în semiîntuneric, unde nu trebuie să-ți întorci interiorul către exterior, ci
unde viața ta interioară mediocră poate să rămână frumos înăuntru, în timp ce mă asiști pe
mine cum îmi întorc interiorul spre exterior, acolo talentul tău irosit e bine utilizat, și asta
poate fi foarte împlinitor, dar dacă am de ales cu cine să stau la masa asta, între tine cu
păturicile tale tricotate cu 11 septembrie și Jessica, care luptă în primul rând pe frontul artei
performative, care într-adevăr nu doarme noaptea, care își pune la dispoziție tot corpul și
toată ființa ei pentru a servi artei mele, atunci tura asta mi se pare că Jessica Schmidt e
alegerea mai bună, sorry Ulrike, dar nu vreau să te mint, doar mi-ești prietenă și-așa, dar te
rog să mergi în bucătărie și să ne-o trimiți pe Jess, care e muza mea și tocmai de-aia n-are ce
căuta la cratiță.
(Nimic)
Ce anume n-ai înțeles? Vrei să-ți explic mai pe-ndelete?
ULRIKE: Nu.
(Merge în bucătărie)
MICHAEL: La ce te referi când spui că Jessica își pune tot corpul la dispoziție?
HAULUPA: Vrei să știi dacă o fut?
MICHAEL: Nu, nu m-am gândit la asta-
HAULUPA: Ce altceva? La ce altceva te-ai gândit?
(Jessica apare, dar n-are curaj să se alăture)
Normal că am futut-o. Fut toate femeile cu care lucrez, nu știai?
MICHAEL: Nu -
HAULUPA: Nici nu se poate altfel, și vreau să-ți explic de ce e așa: cu femeile de care nu mă
simt atras sexual nici măcar nu pot să vorbesc.
MICHAEL: Aha?
HAULUPA: Pur și simplu nu se naște nici o discuție, rămân mut, și de-asta sunt într-un fel
obligat să angajez numai femei atractive sexual-
MICHAEL: Asta înseamnă că ți se pare- doar întreb- Ulrike-?
HAULUPA: Ulrike e o femeie atractivă sexual, logic, și oare ce înseamnă asta? Vrei să știi,
clar, înțeleg, dar ți-am răspuns deja la întrebare.
MICHAEL: Probabil ți se pare amuzant să arunci bombe de genul, doar tu trăiești complet
liber, îți reglementezi relațiile interumane fie în manieră practică, prin contract plătit, fie prin
raporturi psihice de dependență, cel mai bine în amândouă felurile. Dar există și oameni ale
căror relații se bazează pe încredere, și doar pentru că tu nu-ți poți imagina așa ceva nu ai
dreptul-
HAULUPA: Iarăși intrăm în panică dom’ doctor, uite ce te-ai înroșit, ia să-ți verifici tu
tensiunea. Tu cum îți imaginezi, că sunt înconjurat de femei atractive sexual și mă abțin de la
sex? De ce oare atracția asta se numește “sexuală”? Pentru că e vorba de ceva teoretic? Arta e
erotism. Și eu nu pot să țin cont de lăbăreli gen încredere cu care te-ai împachetat ca într-un
cocon, pentru că ai impresia că harababura asta sentimentală te ferește de experiențe
neplăcute, nu poți să ai o femeie numai pentru tine, un om nu poate fi proprietatea ta, idiotule,
un om poate fi doar împrumutat, și de cele mai multe ori nu pe gratis, ci în schimbul unei taxe
de împrumut-
MICHAEL: Atunci dă-mi și mie te rog taxa asta de împrumut -
HAULUPA: De ce ție?
MICHAEL: Dacă te-ai culcat cu soția mea -
HAULUPA: Nu e soția ta. N-o cer împrumut pe soția ta de la tine, proxenet de sclavi ce ești,
o împrumut de la ea, și prețul îl stabilește ea, nu tu-
JESSICA: Nu m-am culcat cu el -
MICHAEL (țipă la ea): Nu e vorba de tine aici, fă proasto, cine vorbea aici de tine, era vorba
de soția mea-
(Ulrike aduce mâncarea)
HAULUPA: Nu mai țipa la ea. Soția ta nu mă mai interesează de mult.
ULRIKE: Așa. Atenție, frige.
MICHAEL: Parcă era atractivă sexual?
HAULUPA: Ulrike, ai dreptate: soțul tău e gelos.
MICHAEL: Cum adică " ai dreptate, soțul tău e gelos"? Cine spune asta cui? Ce vorbiți voi
acolo?
ULRIKE (către Michael): Nu-l asculta, își face și el jocul, știi doar.
MICHAEL: Eu nu mă joc. Eu mă enervez.
ULRIKE: Haideți să mâncăm.
MICHAEL: De ce nu-l dăm pur și simplu afară? Ce mă împiedică? Eu locuiesc aici, și el e
nerușinat-
HAULUPA: Nu puteți să mă dați afară, pentru că eu sunt jobul lui Ulrike, ce altceva să facă
în tot timpul ăsta cât tu ca medic fără frontiere îți adormi conștiința înstărită? Ce ai vrea, să te
acopere în timp ce ești plecat în Adventure Trip, să facă curat prin casă și să facă teme cu
țâncul ăla nereușit al vostru?
MICHAEL: Nu merg în Afica.
ULRIKE: Ce?
MICHAEL: Nu merg în Africa.
ULRIKE: Nu înțeleg.
HAULUPA: Nu merge în Africa, ce e așa de greu de înțeles?
ULRIKE: De ce? Mergi la Medici Fără Frontiere, ți-ai dorit mereu asta-
HAULUPA: Îi e frică,
(către Michael:) ți-e frică, clar, te felicit, instinctul tău de conservare se pare că n-a fost atins
de idioțenia ta generalizată.
MICHAEL: Nu mi-e frică, nu mă duc în Africa dacă în timpul ăsta soția mea e agresată
sexual de șeful ei.
HAULUPA: Nimeni nu se simte agresat -
ULRIKE: Michael. Despre ce vorbești?
HAULUPA: Ulrike, s-a răcit bouillabaisse, nu poți s-o mai încălzești?
ULRIKE: Mi-ar plăcea să știu la ce se referă Michael, eu nu am șef-
MICHAEL: Ăla! Ăla de-acolo! Ăla de-acolo e șeful tău! Lui i se pare că ești atractivă sexual.
HAULUPA: Șeful nu vrea supă rece. Ulrike, fii drăguță-
ULRIKE: Mă duc în bucătărie. Și tu Michael, vii cu mine.
(Michael se ridică)
HAULUPA: Michael, ce faci?
MICHAEL: Mă duc în bucătărie -
HAULUPA: De ce, ce vrei acolo?
MICHAEL: Habar n-am, Ulrike tocmai a spus -
HAULUPA: Mereu faci tot ce zice nevastă-ta?
MICHAEL: Nu știu, nu -
HAULUPA: Michael, cu câte femei ai făcut sex până acum?
MICHAEL: Ce?
HAULUPA: Sex? Raporturi sexuale? Câte femei -
MICHAEL: Nu-i treaba ta -
HAULUPA: Așa-i.
(către Ulrike:) Nu mai sta aiurea-n tramvai, mișcă-ți curul-
(Zu Michael:) Mai mult de 10?
(Ulrike pleacă)
MICHAEL: Ce-i cu întrebările astea? Nu vorbesc despre așa ceva.
HAULUPA: Deci mai puțin de 10. Pentru un bărbat peste 40 de ani e sub medie, dar nu face
nimic, contează calitatea, nu cantitatea, nu-i așa? Și calitatea e-n regulă?
MICHAEL: Ce?
HAULUPA: Ai putea să-ți imaginezi să fii cu o femeie care aparține altei pături sociale?
MICHAEL: În ziua de astăzi nu mai există pături sociale.
HAULUPA: A da, nu mai există pături, normal. Așadar, poți să-ți imaginezi asta?
MICHAEL: Clar, pot să-mi imaginez orice.
HAULUPA: Și cele sub 10 femei cu care ai făcut sex, ce fel de femei erau?
MICHAEL: N-o să vorbesc cu tine despre-
HAULUPA: Iepurași cu educație academică, cu diplomă și practică internațională, în drum
spre o carieră pe care mai devreme sau mai târziu aveau s-o întrerupă din cauza copiilor,
preferabil experte în istoria artei, bune pentru discuții la ocazii oficiale, dar au mai fost și una-
două mediciniste, e bine să ai ceva în comun, să ai un subiect comun de discuție, ciuperci de
picior, carcinomi, tuberculoze multirezistente, și probabil că de fiecare dată ai crezut că ești
îndrăgostit, sau nu cumva mă înșel și printre ele a fost și o instructoare de aerobic?
MICHAEL: Nu, de ce -
HAULUPA: Pentru că n-ai face niciodată asta, nu te-ai încurca cu o femeie care nu
corespunde grupului tău social de referință, pe instructoarea de aerobic nu poți s-o iei cu tine
nicăieri, trebuie s-o ascunzi de prieteni, și de la faze de-astea se cam duce dracu relația mai
devreme sau mai tîrziu, așa că mai bine să cimentezi barierele clasei sociale și să cauți
posibilități de împerechere pe teritoriul tău.
(Ulrike s-a întors din bucătărie.)
ULRIKE: Iată bouillabaisse. E fierbinte.
HAULUPA: Apropo fierbinte. Jessica?
JESSICA: Da?
HAULUPA: Tu cunoști subiectul de pe partea cealaltă, ce părere ai?
JESSICA: Nu mă gândesc la așa ceva.
HAULUPA: Îți poți imagina să fii împreună cu unul din noi?
JESSICA: Nu-mi imaginez nimic.
HAULUPA: Cu cine e mai bun sexul, cu Michael sau cu mine, ce crezi?
MICHAEL: Încetează, Serge, nu vreau asta, nu vrea nimeni să știe asta-
HAULUPA: Ți-e frică de adevăr? Nuuu, da serios acuma, Jess, nu te-ai gândit niciodată la
asta? Pui mâna pe unul din clienții tăi bogați și le lași pe altele să facă curat în locul tău-
ULRIKE: Las-o în pace -
HAULUPA: Tu să nu te bagi, ai impresia că are nevoie de ajutorul tău, când nu ești în stare să
te aperi singură de mine. Jess -
JESSICA: Da?
HAULUPA: Jess, ia laba de pe clienții bogați, ăia doar ți-o trag și-atât. Nici măcar căsătoria
cu Directorul Băncii Naționale nu te-ar salva de mizeria originilor tale modeste-
JESSICA: Dar n-aveam de gând -
HAULUPA: Exact.
(Nimic)
O tăcere apăsătoare. Am greșit cu ceva? Sau de ce ați amuțit deodată cu toții?
ULRIKE: Așa.
HAULUPA: Aha?
ULRIKE: Și acuma ne concentrăm și luăm cina ca niște oameni civilizați.
HAULUPA: Știți careva cum se face asta?
ULRIKE: Ești drăguț și-mi dai sarea?
HAULUPA: Poftă bună mulțumim, și la masă nu vorbim.
Apropo, pe unde e copilul vostru, cum îl chema oare, e băiat sau fată?
MICHAEL: Vincent, e băiat -
ULRIKE: Știe cum îl cheamă pe copilul nostru.
(Strigă:) Vincent?
(Nimic)
Vincent, vii te rog? Hai la masă.
VINCENT (de afară) Vin imediat.
ULRIKE: Jessica a gătit ceva bun. Avem bouillabaisse. E o ciorbă de pește foarte bună.
VINCENT (de afară): Imediat.
HAULUPA: Iubesc copiii. Ne forțează limitele. Limite care pentru viețile noastre sunt total
lipsite de sens și fără nici un fel de urmare. Dobândim capacități de care n-o să mai avem
niciodată nevoie odată ce copilul a depășit starea idioțeniei prepubertare. Ce sens are să
convingi un copil a cărui mâncare preferată sunt cartofii prăjiți cu ketchup de avantajele unei
bouillabaisse gătite în casă dacă o poți mânca de unul singur?
(Apare Vincent. Poartă o rochie a mamei sale, are o coafură feminină, e machiat, are unghiile
date cu ojă. Din acest moment, la Ulrike, Michael și Haulupa începe să se instaleze o
oboseală din ce în ce mai puternică)
MICHAEL: Vincent?
ULRIKE: Vincent, tu ești?
HAULUPA: Parcă ziceai că aveți un băiat?
MICHAEL: E băiat,
(zu Vincent:) Vincent, dă-ți alea jos-
HAULUPA (cătreUlrike): Asta nu-i rochia pe care ți-am luat-o la Amsterdam?
ULRIKE: Asta e -
HAULUPA: Ba da, ba da, e din Amsterdam -
ULRIKE: Da, pentru vernisajul de la Stedelijk. Michael, atunci tocmai căzusem în canal-
MICHAEL: Tu ai căzut într-un canal?
HAULUPA: Beată criță, evident-
ULRIKE: Aveam neapărat nevoie de o rochie nouă-
MICHAEL: Aha, aha -
HAULUPA: Și de ce o poartă băiatul acum?
VINCENT: Nu sunt băiat -
MICHAEL: Ești băiat -
HAULUPA: Și p-asta ai aruncat-o?
ULRIKE: Nu, normal că nu. Vincent, de ce te-ai îmbrăcat în rochia mea?
MICHAEL (către Ulrike): Nu te-am văzut niciodată în rochia asta-
VINCENT: Am rochia de la Jessica. Ea mi-a dat-o.
ULRIKE: Jessica?
HAULUPA: I-ai dat toate rochiile mele femeii de serviciu?
ULRIKE: În nici un caz.
(către Jessica:) Jessica, e adevărat ce spune Vincent? Tu i-ai dat rochia asta?
JESSICA: Da, tu ai spus să fac ce vreau cu ea, Vincent a plâns până i-am dat rochia, am
crezut că e în regulă-
ULRIKE: Nu ți-am dat niciodată această rochie-
(către Haulupa:) Serge, nu i-am dat-o-
VINCENT (încet): E numai vina mea.
ULRIKE: Ce vină, băiete?
(Vincent ia telecomanda și aprinde televizorul. Pe televizor începe un filmuleț care îi
înfățișează pe Michael și pe Jessica, e noaptea în care Jessica îl îmbrățișează pe Michael.
Vincent se așază și mănâncă supă. Îmbrățișarea e filmată cu încetinitorul, atingeri, priviri,
mâini, piele, detalii ale corpului, perle de sudoare, o îmbrățișare, care durează mult prea mult
ca să fie o îmbrățișare normală. Toți înafară de Vincent se holbează la ecran)
ULRIKE: Încep să mă simt ciudat -
HAULUPA: Asta a fost pe bune?
MICHAEL: Și eu -
ULRIKE: Îmi simt capul greu. Michael?
MICHAEL: Da?
ULRIKE: Tu erai?
MICHAEL: Nu știu. Am amețit- cred că tre să mă întind-
ULRIKE: Tu erai, Michael?
(către Jessica:) Și tu
(Michael leșină și cade cu capul în farfurie)
VINCENT: Tata - ?
ULRIKE: Ești concediată, Jessica -
HAULUPA: Nu poți s-o – e muza mea -
VINCENT: Eu sunt acum muza ta -
ULRIKE: E concediată. Dacă s-a culcat cu -
(către Jessica:) Pleacă, pleacă, nu vreau să te mai văd -
HAULUPA: Ulrike?
ULRIKE: Ia-ți catrafusele și dispari.
HAULUPA: Dar tu ești geloasă, Ulrike, am crezut că soțul tău ți-e indiferent-
ULRIKE: Dimpotrivă. Tot restul îmi e- îmi e cu totul altceva decât- tot restul îmi- îmi e-
somn-
(Cade cu capul în farfurie)
VINCENT: Mama, ce fac - ?
JESSICA: Dorm. În sfârșit puteți dormi cu toții.
VINCENT: Și eu sunt destul de obosit-
JESSICA: E de la bouillabaisse -
VINCENT: E bună, supa ta, păcat de ea -
JESSICA: Pune capul în farfurie și dormi, băiatul meu.
VINCENT: Nu sunt băiat -
(Capul lui Vincent cade în farfurie.)
HAULUPA: Și-atunci mi-a venit ideea. Simt supa Jessicăi cum îmi forțează ochii să se
închidă, și deodată totul devine clar. Poate că Jessica nu e de ajuns. Vă vreau pe toți. Și dacă
voi dați colțu’ acum, o să fac rost de niște actori care să vă joace, și ăia o să trebuiască să
învețe pe de rost toate rahaturile pe care le spuneți, și eu o să aranjez o bucătărie pentru ei, ca
ei să poată produce mizerie și Jessica s-o poată curăța, și eu o să fiu acolo, sau un actor care
mă joacă pe mine, și după aia o să luăm 300 de oameni și-o să-i încuiem într-un teatru și o să-
i obligăm să se uite la noi, și la sfârșit de tot, când aproape toată lumea s-a prăbușit la pământ,
lui Serge Haulupa îi vine o idee, puțin înainte de a adormi, se ridică pentru ultima dată și
spune: Vă vreau pe toți. Și dacă voi dați colțu’ acum, o să fac rost de niște actori care să vă
joace, și ăia o să trebuiască să învețe pe de rost toate rahaturile pe care le spuneți, și după aia
o să luăm 300 de oameni și-o să-i încuiem într-un teatru și o să-i obligăm să se uite la noi, și
la sfârșit de tot lui Serge Haulupa îi vine o idee-, și asta o să fie opera de artă supremă, o
operă de artă care se privește pe ea însăși, Mona Lisa se privește, rânjește și apoi dispare în
gaura propriului cur.