Pacienta C.V.

, în vârstă de 55 de ani, căsătorită, din Sibiu, îngrijitoare de bătrâni în Italia, s-a

prezentat în clinica de psihiatrie pentru idei delirante
paranoide și halucinații. Din anamneză se reține că pacienta se confrunta de mai mult timp cu
anumiți factori de stres familial și consum cronic de alcool.
Investigațiile paraclinice nu au evidențiat modificări, iar evoluția simptomatologiei în timpul
spitalizării a fost trenantă.
Pe baza datelor anamnestice, clinice și paraclinice și a evoluției bolii, care în timp a înregistrat și
un episod depresiv major, în timp s-a stabilit diagnosticul
de „Tulburare schizoafectivă de tip depresiv. Uz nociv de etanol”.
Istoricul de viață al pacientei ne înfătișează o persoană foarte devotată familiei, dar pe care a
părăsit-o să muncească în străinătate datorită unei relații
interpersonale care a devenit vicioasă în timp și nu a mai permis păstrarea domiciliului. Pacienta
a suferit o dezamăgire majoră și în cadrul familiei, cu
ocazia utilizării nejudicioase a veniturilor pe care le trimitea în țară. Un alt factor
psihotraumatizant cu care s-a confruntat pacienta la revenirea în țară a
fost asistarea la destrămarea familiei fiului, în urma căreia nepoțelul a fost părăsit de părinți.
În concluzie, o persoană aflată sub presiunea forțelor interpersonale cu conotații negative poate
să evolueze către o tulburare psihică, chiar cu evoluție
severă. Paradoxul acestei situații vine din faptul că din partea societății se poate produce o
stigmatizare față de o persoană ale cărei eforturi au fost
dintotdeauna îndreptate spre contracararea comportamentului deviant al celor din jurul său.

Tentativa suicidară prin incendiere reprezintă una dintre cauzele des întâlnite de accidente, cu
risc vital şi potenţial invalidant, cu implicaţii chirurgicale,
psihiatrice, psihologice şi sociale foarte complexe. Arsurile sunt urgenţe medico-chirurgicale
majore, care necesită o abordare multidisciplinară, rolul
psihiatrului și psihologului fiind deosebit de important. Vă prezentăm cazul unui bărbat, B.R. în
vârstă de 25 ani care se internează în clinica noastră, prin
serviciul UPU, diagnosticat cu arsură termică prin flacără, autoincendiere facies, regiune
cervicală, membre superioare bilateral, față anterioară și
posterioară, trunchi, gr. II A, II B şi III, pe 63% suprafaţă corporală (20% II B, 35% III) şi arsură
de căi aeriene superioare. Pacientul prezentat în acest
studiu a traversat toate etapele specifice simptomatologiei psihiatrice în arsuri, de la şoc şi
agitaţie psiho-motorie, la fenomene psihotice tranzitorii
precum derealizarea, depersonalizarea şi halucinaţiile, la tristeţe profundă cu sentimente de
vinovăţie şi flash-back-uri cu gânduri intruzive, la furie şi
oscilaţii timice, până la acceptarea accidentului şi speranţa reluării funcţionalităţii globale, frică
combinată cu bucuria externării, îngrijorare şi speranţă
pentru viitor. Studiile de specialitate subliniază o serie de factori care pot predispune persoanele
la accidente prin arsură: tulburări somatice, abuz de
substanţe, disfuncţii organice ale creierului, deficit de concentrare a atenției, tulburări de
comportament, tulburări de personalitate etc. Evaluarea
antecedentelor psihiatrice în arsură este deosebit de importantă pentru că acestea conduc, de
regulă, la o spitalizare prelungită, cu posibile complicaţii şi
alte probleme în perioada de recuperare.

Ruşine şi psihopatologie. Caz clinic - abordare psihoterapeutică

The Shame within Psychopathology. Case Report - Psychotherapeutic Approach
Petru Ionescu
Clinica „Promemoria”, București, România
Rușinea este o experiență emoțională foarte comună și totuși nu este luată în calcul în definirea
condițiilor psihopatologice în DSM. Încerc aici o
recuperare a acestei emoții și o raportare a ei la patologia DSM V. Amploarea rușinii variază de
la un tampon relațional cotidian necesar până la un blocaj
psihic cu derealizare și depersonalizare. Voi oferi un exemplu concret în care rușinea este
elementul central la o pacientă cu un dublu diagnostic: 1.
Tulburare conversivă cu simptome senzitive și senzoriale specifice; 2. Tulburare disociativă
specifică - Transă disociativă. Intervenția psihoterapeutică
descrisă este de natură umanist-existențială, cu centrare pe relația terapeutică și fragilitățile
generate de o rușine pervazivă. Rezultatul este o diminuare
a amplitudinii şi extinderii rușinii şi o reinserţie socială şi familială. Elementele psihopatologice
şi diagnosticele vor dispărea simultan cu diminuarea
ruşinii, ceea ce subliniază importanţa abordării pacientului şi din acest unghi.

Particularități ale inițierii tratamentului antipsihotic în spectrul schizofreniei - studiu de

caz
Particularities of the Initiation of Antipsychotic Treatment in Schizophrenia - Case Study
Adina Cramă, Marina Buzut, Roxana Chiriță, Alexandra Boloș, Ilinca Untu
Institutul de Psihiatrie „Socola”, Iași, România
Introducere: Durata psihozei netratate este definită ca intervalul de timp dintre debutul
simptomelor psihotice pozitive tipice și inițierea tratamentului
adecvat. Întârzierea accesului la serviciile de sănătate mintală și prelungirea duratei psihozei
netratate reprezintă un factor de prognostic negativ,
diagnosticarea și instituirea precoce a tratamentului în schizofrenie contribuind la influențarea
evoluției ulterioare a bolii, a calității vieții și a reintegrării
socio-familiale a pacientului.
Material și Metode: Pornind de la această observație, studiul de față își propune să prezinte
evoluția și managementul de caz al unui pacient diagnosticat
la vârsta de 29 ani cu "Schizofrenie paranoidă", debutul simptomatologiei psihotice având loc în
adolescența târzie.
Discuții: Non-aderența la tratament a pacienților cu o durată lungă de evoluție a psihozei,
subliniază necesitatea intervenției preoce pentru amânarea sau
atenuarea primul episod psihotic, ceea ce ar avea un impact major asupra dezvoltării pe termen
lung a bolii. În literatura de specialitate, studiile au
demonstrat că pacienții care prezintă o durată mai scurtă a psihozei netratate prezintă remisii
simptomatice mai rapide și o deteriorare mai puțin
semnificativă pe termen lung. Pe lângă intervenția farmacologică, managementul optim al unui
pacient cu schizofrenie necesită o abordare
multidimensională fiind necesară și educația, consilierea pacientului și a familiei acestuia.
Concluzii: Această lucrare subliniază importanța diagnosticării precoce a schizofreniei pentru
creșterea complianței terapeutice, reducerea ratei
recăderilor și internărilor, ameliorarea prognosticului pe termen lung a bolii și îmbunătățirea
calității vieții și funcționării sociale.
Cuvinte cheie: schizofrenie, diagnostic precoce, non-aderență, calitatea vieții.

Edith Paula Meszaros (1), Irina Părău (2), Cătălina Crișan (2)
(1) Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca, România
(2) Spitalul Clinic Județean de Urgență, Cluj-Napoca, România
Introducere: Levetiracetam este un anticonvulsivant de a doua generație care s-a dovedit a fi bine
tolerat, însă au fost raportate efecte adverse de natură
psihiatrică precum tulburarea psihotică (0,7%).
Obiective: Principalul obiectiv al acestei prezentări este de a sublinia importanța diagnosticului
diferențial în patologia psihiatrică.
Prezentare de caz: Este prezentat cazul pacientului S.L., un bărbat în vârstă de 52 de ani, cu
antecedente personale patologice de epilepsie cu crize
parțiale și neurofibromatoză tip I. A fost internat în clinica Psihiatrie I a Spitalului Clinic
Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru: agitație psihomotorie,
halucinații vizuale și auditive, hiperestezie, fotofobie, idei delirante nesistematizate de
interpretare și persecuție, teamă marcată în context
halucinator-delirant. Menționăm că Levetiracetam a fost introdus în schema de tratament cu 2
săptămâni înainte de momentul instalării simptomatologiei,
la o doză de 500mg pe zi.
Rezultate: Examenul neurologic și CT cranian nativ au fost în limite normale. La 24h după
sistarea administrării de Levetiracetam, simptomatologia
psihiatrică a remis complet.
Concluzii: Cu toate că tulburarea psihotică indusă medicamentos are o prevalență redusă, aceasta
provoacă o suferință mare pentru pacient și familia
acestuia. Particularitatea acestui caz este reprezentată de dificultatea diagnosticului diferențial
dintre tulburarea psihotică indusă medicamentos și
tulburarea psihotică postcritică.

Obiective: Pacientul în vârstă de 20 de ani prezintă o schizofrenie dezorganizată cu debut

precoce (13 ani) și dezintegrarea personalității și a
comportamentului, Schizofrenie tip Crown III (cu organicitate cerebrală asociată), care la vârsta
de 18 ani a încercat tratamentul cu Clozapină; în a treia zi,
au apărut primele simptome ale sindromului neuroleptic malign.
Ipoteza: Este posibil ca tratamentele anterioare să fi crescut importanța riscului pentru SNM. În
antecedente, observăm purpura trombocitopenică sub
Risperidonă 8 m / zi (după trei săptămâni de tratament) și asocierea Paroxetinei cu Clozapina,
care poate să fi precipitat neutropenia.
Rezultate: SNM a fost semnalat începând cu a 3-a zi de administrare a Clozapinei, apariția
acestuia fiind corelată cu existența unei susceptibilități
particulare (purpura trombotică trombocitopenică în antecedente) și eventual cu un substrat
organic cerebral care ar putea deveni vulnerabil (meningiom
calcificat cu diametru sub 1 cm la nivelul frontal stâng și un lipom la nivelul crestei cocoșului).
Acesta a fost caracterizat clinic prin febră, sindrom
extrapiramidar akinetic-hipertonic, tulburările neuro-vegetative, sindrom confuzional oniric și
complicațiile somatice. Ca tratament, deoarece simptomele
au fost detectate devreme, pacientul a primit îngrijire de susținere și monitorizare strictă,
împreună cu benzodiazepine și amantadină (pentru rigiditatea
de tip catatonic).
Concluzii: Formele ușoare, parțiale sau atipice sunt, în general, mai puțin specifice pentru SNM
și dificil de diferențiat de alte efecte secundare banale,
benigne ca în cazul Clozapinei, administrarea acesteia fiind asociată cu creșteri benigne de
temperatură, fără manifestări extrapiramidale (20-25 % din
cazuri) sau fără tahicardie (25% din cazuri).