O oră de istorie pură

„Dacă deţinuţii politici ar fi avut o golgotă,ea s-ar fi numit Rm-Sărat”,spunea Corneliu

Coposu în interviul acordat scriitorului D.I.Delapetre.

Nu ai cum să înţelegi ce înseamnă aceste cuvinte până nu vizitezi închisoarea de la

Rm-Sărat.Şi nici nu te impresionează la prima vedere,atunci când faci asta:o clădire
mică,aproape în ruină,care....nu-ţi spune nimic.În stânga,cum intri,este o cruce nouă pe care
este inscripţionat :”Vie recunoştinţă martirilor închisorii”.

Ne întâmpină paznicul închisorii,care ne invită înăuntru.Ni se deschide în faţa ochilor

un hol lung,străjuit de o parte şi de alta ,ca nişte găuri negre , nişte cămăruţe mici,insalubre şi
neprimitoare.Înfricoşătoarele celule.”Aici a fost închis Corneliu Coposu,aici Ion
Diaconescu,iar sus la etaj Iuliu Maniu”Ridic privirea şi îmi dau seama că închisoarea
nu este aşa de mică cum mi-a lăsat impresia.”Ei au zis că a fost la 16,nu este
adevărat,a fost la 13”,continuă paznicul.Mă apropii de uşa cu numărul 13,o cămăruţă
2/3,întunecoasă ,rece,care îţi crea un accentuat sentiment de claustrofobie.”Aveau un pat
care se ridica pe perete,iar în partea stângă, tineta unde îşi făceau
nevoile”.”Şi asta?”,întreb obsevând o gaură mică,perfect rotundă în centrul uşii.”De la 5
dimineaţa până la 10 seara nu aveau voie să stea jos.Trebuia să meargă
incontinuu cu faţa la vizetă.Pe aici îi privea gardianul să vadă dacă respectă
programul”

Asculţi,priveşti,îţi imaginezi şi te înfiori.Îmi amintesc că citisem că deţinuţii erau ţinuţi

singuri în celulă şi nu aveau voie să vadă şi să vorbească cu nimeni.”Aşa este,spune
paznicul.Corneliu Coposu povestea,atunci când a venit aici,că spuneau
rugăciuni în şoaptă ca să nu li se încleşteze corzile vocale”.Acum înţeleg de ce aici
s-a perfecţionat Codul Morse.”Da ,mai întâi prin bătăi în perete,apoi prin tuse
autoprovocată sau prin noduri făcute pe o aţă”.Se povesteşte că atunci când ploua şi
era noroi,îşi murdăreau bocancii,apoi îi scuturau prin bătăi specifice Codului Morse.”Până
au fost prinşi şi trimişi la carceră”,spune paznicul.”Se spune că li se dădea de
mâncare fiertură de ovaz,terci,dar nu este în totalitate adevărat.De cele mai
multe ori li se dădea să manânce doar apa cu care se spălau cazanele la
bucătărie şi câte o coajă de cartof.Aşa povestesc bătrânii care au trecut pe
aici”.

Asculţi şi nu poţi să nu te întrebi:ce fiinţe supranaturale or fi fost oamenii aştia care au

supravieţuit aici 8 ani?Urcăm la etaj.”Aici a murit un inginer.Gherghiu-Dej l-a
închis aici pentru că se îndrăgostise de fata lui mai mare”O cămăruţă mai mică
decât cele de jos,iar pe tocul uşii se disting bine 3 figuri.”Se spune că ar fi
Dumnezeu,Maica Domnului şi un preot.A scrijelit aici cu unghia.Tot de
atâta bătaie a murit şi asta, săracul”.Bătrânii ,care au trecut prin închisoare, povestesc
că intrau 6-7 gardieni în celulă şi îi băteau până leşinau.Erau aşa de violenţi gardienii
,încât,dacă nu se săturau de bătaie în închisoare,mergeau acasă şi îşi băteau propriile animale.

Mă trec fiori pe şira spinării şi nu-mi dau seama de ce:de indignare ,de furie,de
neputinţă sau de frigul ăla pătrunzător ,care învăluie închisoarea ca o ceaţă densă şi care ne-a
însoţit toată vizita.Şi era o zi călduroasă de toamnă.Rămâne să-ţi imaginezi,dacă poţi,cum era
acolo iarna,pentru că închisoarea nu este încălzită.”Când li se dădea voie să se
spele,îngheţa apa pe ei”,ne explică paznicul.”Ba mai mult,după ce erau
bătuţi,erau udaţi cu găleţi de apă,ca să li se grăbească sfârşitul”.Ce minte diabolcă
putea să inventeze un asemenea regim de detenţie?Tac şi mă îndrept spre ieşire.Ce ar mai fi
de spus?

Trec iar pe lângă crucea de la intrare.De data asta o văd altfel,mai luminoasă, mai
impunătoare .Mă închin cu lacrimi în ochi şi îmi pare rău că nu am adus o căndeluţă,o
floare,ceva.

Poate că s-au scris multe despre închisoarea de la Rm-Sărat,adevăruri sau legende,dar

până nu vezi zidurile alea groase,până nu-ţi auzi ecoul în interiorul ei,până nu simţi frigul ăla
pătrunzător,nu înţelegi ce înseamnă Închisoarea Tăcerii.

Mă îndrept spre poartă şi mă gândesc că ,cine a spus că dacă intri în inchisoarea de la

Rm-Sărat să te închini pentru că nu ştii peste ce calci,a avut mare dreptate.

Prunică Monica