Sunteți pe pagina 1din 3

În anul 1601, în timpul unei șederi la Praga, a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a

menționat pe marginea portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică
drept an al nașterii lui Mihai anul 1558.[9]
Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit
în 1557. Împrejurarea ca Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte
improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru tratarea căreia a
cerut medici de la Sibiu.[10] Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și
de Petre Panaitescu, cu argumente onomastice, genealogice, precum și pe baza cronicilor de
epocă.[11]
Mama lui Mihai, Teodora sau Tudora, a fost, după unele surse, de neam grecesc (din vechea
familie bizantină a Cantacuzinilor). După alte surse, era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul
de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec.[12]Cronica lui Radu Popescu menționează că "Acest Mihai
Vodă, după ce au luat domnia, s-a numit că este fecior lui Pătrașcu Vodă, iar cu adevărat nu se
știe, că nici un istoric de-ai noștri sau striin nu adeverează cine iaste și cum au luat domnia, fără
cât din auz unul din altul așa dovedim, că mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci, care fiind văduvă
și frumoasă și nemerind un gelep (negustor), om mare și bogat den Poarta împărătească și în casa
ei zăbovindu-se câtăva vreme..."[13]
Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum și specificațiile din Condica
episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoești, localitate aflată pe
partea stângă a Oltului, județul Vâlcea. Aceleași surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea
Oltului, într-o veche biserică ortodoxă, s-ar fi cununat cu Doamna Stanca.[necesită citare]
Mama sa, Teodora Cantacuzino, a fost soră cu Iane Cantacuzino, înalt dregător
la Constantinopol și apoi ban al Craiovei, din familia Cantacuzino.

Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia - Constantin Lecca


Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomații lui Mihai, a întocmit, probabil
pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieții domnitorului, document care s-a pierdut
în forma originală, dar care s-a păstrat în compilația lui Stephanus Zamosius.[14]

Ascensiunea politică
La sfârșitul anului 1588 devine stolnic al curții lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în
timpul domniei lui Alexandru cel Rău.
În septembrie 1593, după ce a plătit la Poarta Otomană, după obiceiul timpului, o sumă mare de
bani (400.000 de florini[15]) și având și sprijinul patriarhului Constantinopolului, Mihai a devenit
domn al Țării Românești la 2 septembrie/S.N. 12 septembrie 1593, înscăunarea sa având loc
la București pe 15 octombrie/S.N. 25 octombrie, în același an.[16]
Aderă la „Liga Sfântă” creștină, constituită din inițiativa Papei Clement al VIII-lea, din care inițial
făceau parte Sfântul Imperiu Romano-German, Statul
Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova și Toscana (Anglia și Polonia au manifestat rezerve față
de politica de cruciadă a papalității). Ulterior aderă și Transilvania, considerată factor decisiv în
atragerea în alianță a celorlalte două state românești, Moldova și Țara Românească. Aron Vodă,
domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind
astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianța
antiotomană.

Campania antiotomană
Luptele împotriva Imperiului Otoman

Giurgiu 1595

Târgoviște 1595
Aderarea Țării Românești la „Liga Sfântă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei
revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii garnizoane otomane
staționată în București.
Pe acest fundal cunoscut și ca Războiul cel Lung, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva
Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de pe ambele părți
ale Dunării (Giurgiu, Turnu, Hârșova, Silistra ș.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor
și turcilor (la Putineiu și pe locul numit „Padina[17] Șerpătești” de lângă satul Stănești) culminată
cu incendierea Rusciucului.
După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă pornește o campanie similară, în care cazacii lui
Aron Vodă, uniți cu ardelenii, respingeau la vadul de la Isaccea pe Domnul adus de Turci, pentru
a fi așezat în Scaunul Moldovei (Ștefan Surdul, fost Domn al Moldovei).[18]
Datorită recunoașterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă și succesorul
său, Răzvan Ștefan, Mihai trimite o delegație de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa
diplomatic relațiile munteano-transilvănene. Delegația, compusă din 13 persoane, condusă de
mitropolitul Eftimie și din care mai făceau parte episcopii Luca al Buzăului și Teofil al
Râmnicului, marele vornic Mitrea, vornicul Hristea, logofeții Dimitrie, Preda și Borcea,
vistiernicul Dan, postelnicul Teodor, clucerul Stamate, Radu Buzescu și Vintilă,[19] a negociat
aderarea la această alianță și a semnat la Alba Iulia la 20 mai 1595 un tratat cu Bathory prin care
Mihai devenea vasal al lui Sigismund. Ei și-au depășit atribuțiile inițiale, probabil din dorința de a
îngrădi puterea domnului sporind-o simultan pe a lor. Cu toate acestea, Mihai a acceptat tratatul,
deoarece Transilvania era singurul stat vecin ce îi putea asigura spatele în lupta împotriva
turcilor.[20]
Același tratat cu Sigismund Bathory, din 1595, prevedea ca toate bisericile românești din Ardeal
să fie așezate sub jurisdicția Mitropoliei de la Târgoviște. Această prevedere implică și o evidentă
tendință anticalvină, fiindcă în luna iunie a aceluiași an au fost supuse bisericile din Țara
Făgărașului, autorității Mitropoliei ortodoxe de la Alba Iulia, unde a rezidat mitropolitul ortodox,
hirotonisit în Țara Românească.[21]
În încercarea de a opri înaintarea turcilor conduși de Sinan Pașa, un albanez, înlocuitorul marelui
vizir Ferhad, spre București, Mihai Viteazul, la comanda unei armate de circa 16.000 de ostași,
din care 6.000 erau secui conduși de Albert Király, i-a atacat pe otomani la Călugăreni în 13/23
august 1595.[22][23] Bătălia, evocată în poemul „Pașa Hassan” al poetului George Coșbuc, s-a soldat
cu pierderea de către turci a unui steag, a mai multor tunuri și a circa 7000 de combatanți,
insuficient însă pentru a-l opri din marșul spre București. Mihai s-a retras temporar în munți,
așteptând sprijinul lui Sigismund Báthory, în timp ce turcii, în frunte cu Sinan Pașa, s-au instalat
la mănăstirea Radu Vodă, iar Sinan a început să numească funcționari otomani pentru
administrarea noului pașalâc, și a ridicat o întăritură improvizată[24] - „palanca” lui Sinan, o cetate
ale cărei ruine se văd pe înălțimea de la mănăstirea Radu-Vodă. Turcii încep organizarea
pașalâcului la București și Târgoviște, introducând garnizoane și transformând bisericile în
moschei (Mihai Bărbulescu ș.a., op. cit., p. 190).
Primind în munți sprijin din Moldova și, mai ales din Transilvania, Mihai Viteazul a luat comanda
unei armate puternice și numeroase, care i-a îndepărtat pe otomani din Târgoviște (5–8
octombrie 1595) și apoi București (12 octombrie 1595), după care le-a provocat pierderi grele
în retragerea lor disperată peste Dunăre la Giurgiu (15–20 octombrie 1595). Astfel, campania
otomană, sub conducerea lui Sinan Pașa, pornită cu intenția de a transforma principatele în
pașalâcuri, s-a sfârșit cu un răsunător eșec, cu ecouri în Apusul Europei.
Între timp, Ștefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel
polonezilor.
În 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind
cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Razgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra și
chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Campania de hărțuire a turcilor a determinat retragerea
otomană în cetățile de pe linia Dunării, situație în care valahii au atacat cetățile Giurgiu și Turnu
reușind să elibereze așezările civile și să asedieze fortărețele. La 11 decembrie 1594 solii lui Mihai
din Weissenburg anunțau că „oastea noastră a cucerit castelul Brăila și Turnu (Turnus) fără
pagubă[…]”[25]. În ianuarie 1595 tot malul stâng al fluviului se afla sub controlul românesc.
Potrivit istoricului Nicolae Iorga[26], călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în
est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron
Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a
preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea și gurile
Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.

S-ar putea să vă placă și

  • Creangă I.
    Creangă I.
    Document1 pagină
    Creangă I.
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Creangă Ion
    Creangă Ion
    Document1 pagină
    Creangă Ion
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Management
    Management
    Document1 pagină
    Management
    Daniel Coica
    Încă nu există evaluări
  • Posta
    Posta
    Document1 pagină
    Posta
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Ștefan Al III
    Ștefan Al III
    Document1 pagină
    Ștefan Al III
    VladPopovici
    Încă nu există evaluări
  • Logistica
    Logistica
    Document1 pagină
    Logistica
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Conflictul În Management: Noțiuni Legate
    Conflictul În Management: Noțiuni Legate
    Document2 pagini
    Conflictul În Management: Noțiuni Legate
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Eminesc
    Eminesc
    Document1 pagină
    Eminesc
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu
    Mihai Eminescu
    Document1 pagină
    Mihai Eminescu
    Fraise Potatoes
    Încă nu există evaluări
  • Conflict MG
    Conflict MG
    Document2 pagini
    Conflict MG
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Microsoft Word Document Nou
    Microsoft Word Document Nou
    Document1 pagină
    Microsoft Word Document Nou
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Managemnt
    Managemnt
    Document1 pagină
    Managemnt
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Logistic A 22
    Logistic A 22
    Document1 pagină
    Logistic A 22
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Posta
    Posta
    Document1 pagină
    Posta
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Strategy MK
    Strategy MK
    Document1 pagină
    Strategy MK
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • 2 Razboi Mondial
    2 Razboi Mondial
    Document1 pagină
    2 Razboi Mondial
    LaureNtiu KRom
    Încă nu există evaluări
  • Marketing Strategic
    Marketing Strategic
    Document2 pagini
    Marketing Strategic
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Razboi Al 2-Lea Mondial
    Razboi Al 2-Lea Mondial
    Document2 pagini
    Razboi Al 2-Lea Mondial
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Marketing Strategic
    Marketing Strategic
    Document2 pagini
    Marketing Strategic
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Marketing Strategic
    Marketing Strategic
    Document2 pagini
    Marketing Strategic
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Referat
    Referat
    Document2 pagini
    Referat
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Marketing Strategic
    Marketing Strategic
    Document2 pagini
    Marketing Strategic
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Referat 1111
    Referat 1111
    Document2 pagini
    Referat 1111
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Cazare
    Cazare
    Document2 pagini
    Cazare
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Referat 11
    Referat 11
    Document2 pagini
    Referat 11
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • 2
    2
    Document1 pagină
    2
    Cosmin Moisa
    Încă nu există evaluări
  • Cazare
    Cazare
    Document2 pagini
    Cazare
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Referat 11
    Referat 11
    Document3 pagini
    Referat 11
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Referat 1111
    Referat 1111
    Document2 pagini
    Referat 1111
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări
  • Turism
    Turism
    Document1 pagină
    Turism
    Anatol Guja
    Încă nu există evaluări