Noțiuni de teorie literară

Operă literară - creație artistică cultă sau populară care exprimă realitatea prin
imagini artistice, cu ajutorul ficțiunii. (unitatea dintre conținut și formă)

1. TEMA - aspectul fundamental de viață pe baza căruia scriitorul își construiește subiectul,
prin transpunere artistică
Ex: istoria, viața, moartea, dragostea, ura, parvenitismul, copilăria, natura, războiul etc.

2. MOTIVUL - o situație cu caracter de generalitate, un personaj, un obiect sau un număr

simbolic ori o maximă sau o formulă care se repetă în momente variate ale aceleiași opere sau
în creații diferite.
Ex: ( în creația eminesciană) codrul, teiul, trestia, salcâmul, plopul, floarea albastră, izvorul,
lacul, marea, luna, soarele, luceafărul, etc.

3. LAITMOTIVUL - denumește motivul sau tema care revine pentru caracterizarea

personajelor, a situațiilor; poate fi o idee, o sintagmă, cuvinte, formule ce revin în opere
literare sau situații colocviale.

4. IDEEA - atitudinea scriitorului față de tema abordată, semnificațiile operei.

* personajul alegoric: personificare unei idei, a unei noțiuni abstracte: justiție, pace, geniu,
moarte, victorie, etc.
Termeni de teorie literară:

Apolinic: luminos, senin, echilibrat împăcat; opus lui dionisiac.

Catharsis: purificarea conștiinței spectatorilor de orice pasiune, prin tragedie.

Compoziție: prin ea, opera literară capătă o anumită semnificație; liric: organizează și
probează impresiile sau emoțiile trăite de poet; epic: organizează subiectul, grupează
personajele, îmbină tehnicile de exprimare.

Conotaţie: termen care se referă la extinderea sau restrângerea sensului cuvântului, în

funcţie de context. Denumeşte fie toate asociaţiile emoţionale sau senzoriale provocate de un
cuvânt, fie orice sens cognitiv( de cunoaştere), rezultat al sugestiei, interferenţa relaţiei dintre
sensul primar şi sensul simbolic al unui cuvânt; limbaj aluziv, indirect
Corespondențe: sugestiile senzațiilor vizuale, auditive, olfactive; procedeu folosit de
simboliști.

Denotaţie: termen care „ se referă la denumirea sensului propriu, obişnuit al cuvântului”. Este
folosit pentru a caracteriza proprietatea limbajului ştiinţific, tehnic – limbaj care se cere a fi
precis, direct, clar.

Dionisiac: tulburat, zbuciumat, plin de frământare, fervoare, bahic; opus apolinicului: instinct
și înțelepciune, viață și gândire.

Epilog: partea finală a unei opere, cu caracter conclusiv

Episod: 1) acțiune incidentă, legată de acțiunea principală. 2) diviziune a unei acțiuni epice
sau dramatice - entități narative, secvențe.

Estetică: discuplină a filosofiei care studiază arta ca forma cea mai înaltă de creare și de
apreciere a frumosului, precum și variantele din natură, din societate.

Etica: denumeşte ştiinţa care studiază morala, din punct de vedere teoretic şi practic, prin
fundamentarea unor norme morale.

Imaginea artistică: reprezintă specificul artei şi este considerată „un produs al imaginaţiei,
având valoare estetică”.

Predoslovie: prefață, introducere, precuvântare la scrierile vechi.

Prolog: parte care precedă cuprinsul propriu-zis, având un caracter introductiv.

Refren: termenul, cuvântul, expresia, versul sau versurile care se repetă în cuprinsul unei
poezii, de regulă cu scopul de a sublinia o idee artistică, un element.

Structură: organizare internă a textului literar, prin relație reciprocă a elementelor

componente; mai multe nivele și straturi: sonor, gramatical, literar, semantic; sistem de
imagini (procedee narative, descriptive, intrigă, personaje, etc.)
Categorii estetice:

A. Frumosul
Categorie estetică fundamentală care provoacă satisfacţie, emoţie, datorită armoniei,
proporţiei şi echilibrului dintre conţinut şi formă. Apare în toate domeniile vieţii – frumos
natural – şi în toate operele literare, în artă – frumosul artistic.

B. Graţiosul
Categorie estetică ce numeşte un anumit tip de impresii artistice declanşate de
contemplarea unei opere de artă: delicateţe, gingăşie, fineţe, eleganţă, armonie, sugestie de joc
etc.

C. Sublimul
Categorie estetică ce sugerează sentimente de admiraţie şi veneraţie în faţa măreţiei
naturii sau faţă de faptele excepţionale ale unor oameni. Sublimul implică pateticul,
grandiosul, eroicul, solemnul; creează tensiuni sufleteşti. Sublimul reprezintă „gradul
superlativ al frumosului”.

D. Urâtul
Categorie estetică ce reflectă aspecte ale realităţii lipsite de armonie, respingătoare şi care
determină un sentimentde neplăcere. Se află în opoziţie cu frumosul şi în operele de artă
comportă valenţe estetice.

E. Tragicul
Categorie estetică ce se referă la sacrificiul unor eroi excepţionali sau la dispariţia unor
valori umane, în confruntări cu forţe potrivnice, producând sentimente puternice de groază
sau de ură. Tragicul implică: conflicte puternice, înfrângere sau moarte, admiraţie,
compasiune, groază.

F. Comicul
Categorie estetică ce implică conflict comic, situaţii, personaje comice, provocând râsul. îi
sunt caracteristice: satiricul, ironia, sarcasmul, persiflarea. Comicul poate fi : de caracter, de
situaţie, de limbaj, de moravuri, de intrigă. După modul în care se desfăşoară acţiunea, şi mai
ales, deznodământul, comicul are mai multe variante :
 comicul buf (râs spontan provocat de bufon, arlechin,
măscărici etc.);
 comicul burlesc (imitarea unor personaje, fapte);
 comicul tragic sau tragicomic (împletirea comicului cu tragicul);
 comicul umoristic (compasiune, simpatie, înţelegere faţă de unele defecte al oamenilor);
 comicul sarcastic (neînduplecat, necruţător, incisiv faţă de situaţii, personaje);
 comicul grotesc (se evidenţiază urâtul fizic şi moral, se exagerează trăsăturile negative).

G. Fantasticul
Categorie estetică ce se caracterizează prin miraculos, fantezie. Realul se îmbină cu
supranaturalul. Ca particularităţi subliniem: schimbarea ritmului în succesiunea momentelor;
personajele sunt plăsmuite prin exagerare, tipicul capătă o altă dimensiune.

Fabulosul reprezintă o categorie a fantasticului, care cultivă enormul, incredibilul.

H. Absurdul
Categorie estetică ce caracterizează dezacordul dintre om şi mediul său social.