Argumentele părților
Arcadia sustine ca exista o norma de drept care interzice secesiunea care decurge din:
1. obligația de a nu recunoaște o modificare teritorială care se realizează fără acordul statului
vizat sub rezerva dreptului la autodeterminare :
Statul Arcadia a sustinut faptul ca nu suntem in ipoteza exercitarii dreptului la autodeterminare,
deoarece Arcadia s-a aratat dispusa sa acorde autonomia largita, insa provincia Frisidia nu a
acceptat-o. In schimb, Frisidia considera ca autodeterminarea interna a fost anulata prin
evenimentele care au avut loc in perioada 2009-2018.
Avand in vedere recomandarile Comisiei de la Veneția în 2014, care sustine ca „principiul
autodeterminării popoarelor nu conferă automat un drept de secesiune. Dreptul la secesiune apare
doar atunci când un ‘popor’ este guvernat ca parte a unui imperiu colonial; când un ‘popor’ este
supus subjugației străine, dominației sau exploatării; și, posibil, când unui ‘popor’ îi este negată
exercitarea reală a dreptului la autodeterminare în cadrul statului din care face parte,
Curtea considera ca nu exista nicio incompatibilitate intre mentinerea integritatii teritoriale a
statelor, inclusiv a Arcadiei si dreptul unui popor de a exercita pe deplin autodeterminarea. Un stat
al carui guvern reprezinta in intregime poporul sau popoarele de pe teritoriul lor, pe baze egale si
fara discriminare si respecta principiile autodeterminarii prin aranjamente interne, este indreptatit la
protectia integritatii teritoriale in conformitate cu dreptul international. In speta, Curtea apreciaza
ca acordarea autonomiei reprezinta o modalitate eficienta de exercitare a autonomiei interna. Astfel,
nu se pune in discutie exercitarea autodeterminarii externe, precum sustine statul Frisidia.
De asemena, Frisidia a mai sustinut ca secesiunea nu ar trebui limitata la situatii in care
independenta este obtinuta fara consimtamantul statului parinte si nu ar trebui sa excluda situatii in
care consimtamantul este obtinut prin utilizarea fortei sau prin presiuni politice si sociale pe
parcursul mai multor ani. Curtea exclude de plano tocmai aceasta posibilitate de utilizare a fortei
pentru secesiune, incalcandu-se o norma ius cogens de catre provincia secesionista.
Arcadia motiveaza obligativitatea consimtamantului statului pentru secesiune prin aceea ca statele
au interesul să nu piardă din teritoriu, din rațiuni evidente - de natură economică, militară sau
socială. Curtea considera ca aceasta sustinere nu constituie un argument solid invocarea intereselor
de acest gen, intrucat aceleasi interese pot justifica necesitatea secesiunii. In schimb, Curtea
considera ca principiul integrității teritoriale protejează statele în fața mișcărilor secesioniste, iar
limitarea aplicării principiului integrității teritoriale la relațiile dintre state ar însemna că oricărei
provincii, oricărui district, județ sau chiar celui mai mic cătun din oricare colț al unui stat îi este
permis de dreptul internațional să își declare independența și să obțină secesiunea. Mai mult decat
atat, admitand ca statele sunt libere sa recunoasca un alt stat care si-a declarat independeta, acest
lucru ar insemna o incalcare a dreptului international, fiind o acțiune ce are drept finalitate
dezmembrarea parțială a integrității teritoriale a unui stat. In sprijinul acestui argument invederem
faptul ca in Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 2625 din 1970 se afirmă că „Fiecare stat se
abține de la orice acțiune ce are drept scop dezmembrarea totală sau parțială a unității naționale sau
integrității teritoriale a unui alt stat”. Modificarile teritoriale generate de crearea unui stat care nu
obtine consimtamantul prealabil al statului din care se desprinde pot duce la constituirea legitima a
respetivului stat doar in ipoteza exercitarii autoderminarii.
In concluzie, tine de suveranitatea fiecarui stat sa-si reglementeze posibilitate modificarii teritoriale.
2. fie dintr-o cutumă internațională în curs de cristalizare, anume statul de drept: Curtea nu o ia
in considerare, intrucat este in curs de cristalizare si nu este obligatorie;
