Sunteți pe pagina 1din 7

Dreptul la autodeterminare. Kosovo.

Crimeea. Ținutul Secuiesc

București
2019
1. Noțiuni generale privind principiul autodeterminării

Având în vedere imensitatea și implicațiile întregului sistem internațional, consider că


dreptul la autodeterminare are un rol important deoarece a dus și poate va mai duce la apariția unor
noi actori, mai mari sau mai mici, pe scena internațională.
Principiul autodeterminării națiunilor sau a popoarelor, este un principiu din dreptul
internațional, menționat în art. 1 pct. 2 din Carta ONU ca fiind unul din scopurile ONU, care
prevede dreptul popoarelor sau al națiunilor de a-și determina singure cursul propriilor dezvoltări
politice, economice, culturale și sociale, fără intervenții directe sau indirecte din exterior.
Principiul constituie o normă generală care produce efecte juridice pentru întreaga comunitate de
state.1
Noțiunea de popor poate fi privită fie ca națiune civică, cum este Franța, formată din toți
cetățenii ce au convenit să formeze un popor sau ca națiune etnică, în care populația este constituită
din persoane cu aceeași naționalitate, limbă, cultură.
De asemenea, acest principiu a fost formulat de învățătura marxist-leninistă și aplicat de
partidul clasei muncitoare, potrivit căruia o națiune dintr-un stat multinațional poate hotărî singură
cu privire la problemele conducerii administrativ-politice proprii, putând merge până la despărțirea
de stat și la formarea unui stat independent.
„Fiind dușmanul neîmpăcat al oricărei subjugări, Uniunea Sovietică apără dreptul la
autodeterminare națională a popoarelor și independența popoarelor mici, și este inamicul cel mai
hotărât și consecvent al subjugării unui popor de către celălalt.”2
Așadar, dreptul la autodeterminare, principiu fundamental in materia drepturilor omului,
este un drept colectiv de stabilire a unui anumit sistem politic statal si a unei anumite dezvoltări
economice, sociale si culturale a unui popor. Exercitarea sa a apărut în context colonial, de către
un popor supus unei ocupații străine sau popor căruia i-a fost blocată autodeterminarea internă.
Autodeterminarea internă presupune o reprezentare proporțională indiferent de rasă, culoare,
religie sau sex. În consecință, consider necesar a se menționa că dreptul la autodeterminare
aparține popoarelor, nu minorităților naționale, dar statele sunt obligate să protejeze
minoritățile aflate pe teritoriul lor. În plus, în mod indisolubil, autodeterminarea este legată de

1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Autodeterminare
2
http://dexonline.ro/definitie/autodeterminare

2 din 7
secesiune. Spre exemplu, probabil pentru a se proteja, în dreptul intern al Canadei, secesiunea este
interzisă.

2. Precedentul Kosovo pentru exemplul Crimeea

Cu toate că a debutat cu mișcarea de eliberare colonială, principiul autodeterminării este


folosit în continuare ca pretext pentru nașterea unor noi state chiar în zilele noastre, chiar sub ochii
noștri.
„Pentru a înțelege mai bine fenomenele petrecute în Kosovo și Crimeea cu încălcarea
normelor de drept internațional, reiterez conceptele de bază – faptul că dreptul la auto-
determinare nu poate avea ca titular o minoritate, ci doar un popor și faptul că auto-
determinarea, la nivelul unui popor poate însemna: a) crearea unui stat; b) alipirea la un stat
(federație) sau c) ieșirea dintr-un stat (federație).
Aceste opțiuni nu există pentru o minoritate. Spre exemplu, poporul ucrainean și-a
exercitat deja dreptul la auto-determinare, prin formarea statului Ucraina. Ar fi inadmisibil ca
minoritatea ucraineană din SUA, Polonia sau din România să-și declare, și ele “auto-
determinarea”, creând alte state “ucrainene”.
În Kosovo, s-a folosit următoarea interpretare. Era vorba de albanezi – minoritari - la
nivelul Serbiei, majoritari în unele zone (Kosovo). Când a fost nevoie de o construcție juridică, ei
nu au mai fost numiți albanezi, ci kosovari (poporul kosovar). La fel se întâmplă acum în Crimeea.
Se vorbește despre crimeeni (poporul crimeean), pentru a se justifica referendumul care a “decis”
exercitarea dreptului la auto-determinare nu a unui popor, ci al unei minorități ruse din Ucraina
(majoritară în Crimeea).”3
Este cunoscută poziția României de a nu recunoaște, pe bună dreptate, zic eu, statul
Kosovo, acesta având încă un statut incert la nivel internațional, tocmai prin faptul că nu poate
stabili relații internaționale cu majoritatea statelor, deși îndeplinește celelalte condiții, având un
teritoriu și un guvern. Dacă Serbia ar fi acceptat secesiunea, situația ar fi fost clară, Kosovo ar fi
stat suveran. În acest sens avem crearea Sudanului de Sud cu acceptul statului părinte. „Cu toate
acestea, vest - europenii, prin acceptarea statului Kosovo au creat un precedent periculos ce se
poate extinde în Transnistria, Abhazia, Crimeea și Osetia de Sud sau chiar pentru Cecenia”.4 În
Crimeea, precedentul a fost folosit deja.

3
https://nastase.wordpress.com/2014/03/22/crimeea-cursul-scurt-de-drept-international/
A se vedea Adrian Năstase, Conferința “Kosovo și implicațiile sale la nivel internațional pentru stabilitatea
4

în vecinătatea UE și a NATO. O perspectivă românească.”

3 din 7
Occidentul indignat susține că intervenția Rusiei și secesiunea Crimeii sunt o flagrantă
„încălcare a dreptului internațional". Moscova, la rândul său, susține că le permite cetățenilor
din Crimeea să-și manifeste dreptul la autodeterminare „în deplină concordanță cu dreptul
internațional", scrie Stewart Patrick pentru Council on Foreign Relations.
Referendumul ar fi trebuit organizat în concordanță cu legislația ucraineană, luându-se în
considerare integritatea teritorială a statelor membre ale Consiliului Europei (Ucraina, în cazul
de față), cu Actul Final de la Helsinki (care tot integritatea teritorială garantează), cu Convenția
privind Drepturilor Omului. Ar fi trebuit ca, în acest caz, Rusia să colaboreze cu Ucraina.
Rusia, care este membru al Consiliului Europei, organizație care garantează democrația
și drepturile omului în cele 47 de state membre, știe că pentru astfel de referendumuri există
convenții si reglementări specifice, pe care și Rusia le-a ratificat și s-a angajat să le respecte.
Rusia a acuzat Occidentul de ipocrizie și a amintit de precedentul Kosovo, care și-a
declarat unilateral independența de Serbia în 2008, spre indignarea Rusiei si Belgradului, însă
încurajat de Occident.
Vestul a ripostat arătând ca cetățenii din Crimeea aveau deja autonomie extinsă în
Ucraina, în vreme ce Moscova a reprimat mișcările de independență de pe teritoriul său, cum ar
fi în Cecenia și Ingusetia.
In plus, referendumul din Kosovo a avut loc la opt ani după o campanie masivă de epurare
etnică inițiată de Serbia. In cazul Ucrainei, are loc in prezenta trupelor militare ruse care ocupă
Crimeea și fără dovezi că autoritățile ucrainene ar oprima rușii din peninsulă.
Când are totuși loc secesiunea, este de așteptat ca aceasta să fie rezultatul pașnic al unor
negocieri îndelungate atât cu Guvernul național, cât și cu comunitatea internațională. Niciuna
din aceste condiții nu a fost îndeplinită in Crimeea. Referendumul a fost anunțat cu doar zece zile
înainte si niciuna din opțiunile de pe buletinul de vot nu presupunea menținerea status quo-ului.
Cu toate ca referendumul a încălcat Constituția Ucrainei, secesioniștii nu se consultă in
general cu țara-mamă înainte de a acționa, așa că argumentul legalității nu este valabil nici in
acest caz.
În pofida comparațiilor cu Kosovo, situația este mai similară cu scindarea Ciprului.
Republica Turcă din nordul Ciprului si-a declarat independența în 1983 și este recunoscută doar
de Turcia.
Și mai grav însă, Crimeea stabilește un precedent periculos. Sute de populații minoritare
de pe glob ar putea, in principiu, să insiste pentru secesiune. Mai mult, aspirațiile Rusiei nu se
limitează la Crimeea și anexarea sa poate deschide Kremlinului calea către recăpătarea

4 din 7
suveranității de facto in teritoriile fostei URSS unde sunt importante minorități ruse, sub pretextul
protejării compatrioților "oprimați".5

3. Posibilitatea nașterii statului Ținutul Secuiesc

Având în vedere cele spuse mai sus, inevitabil, fie că recunoaștem sau nu, ne ducem cu
gândul la situația ungurilor din Transilvania. Din punctul meu de vedere, pericolul încă e departe
și puțin probabil, spre deosebire de iminenta naștere a nepoților noștri negri și musulmani, într-o
Lume Veche tot mai atractivă pentru civilizațiile vecine.
În dreptul intern, în Constituție, legea supremă a României, la art. 1, alin. 1 se menționează
că „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.” De asemenea, în
conformitate cu art. 4 alin. 2 „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor
săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de
opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială.” Așa că emiterea oricăror idei de
autonomie sau secesiune ale Ținutului Secuiesc sunt în afara legii. Dacă s-ar modifica Constituția
la articolele privind indivizibilitatea statului, am avea alte discuții referitor la acest subiect.
În dreptul internațional, minoritățile nu au dreptul la autodeterminare. Acest impediment
pare-se că se vrea învelit și suprimat sub ideea Ținutului Secuiesc, a poporului sașilor și secuilor,
după modelul Kosovo cu poporul kosovar și Crimeea cu poporul crimeean. Evidențele însă arată
conform recensământului din 20116, cu toate că maghiarii au fost îndemnați să se declare secui7,
că avem de a face cu unguri în Ținutul Secuiesc, subliniind aici susținerea Ungariei pentru o astfel
de secesiune sau autonomie.
În altă ordine de idei, o măsură drastică ca cea a secesiunii unei minorități s-ar putea
justifica dacă drepturile acelei minorități nu sunt respectate. Dar în România asistăm la
„garantarea celor mai înalte standarde privind protecția minorităților, inclusiv reprezentarea lor
parlamentară, folosirea limbii materne în administrație și justiție și multe altele. Acesta a fost un
subcriteriu realizat în întregime, în cadrul criteriilor politice pentru aderarea la UE. A trecut mai
mult de un deceniu, chiar două, de când Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a
participat într-o formă sau alta la procesul de luare a deciziilor la nivel guvernamental.”8

5
http://www.ziare.com/international/ucraina/cazul-crimeea-ce-prevede-dreptul-international-si-diferentele-
fata-de-alte-secesiuni-1289166
6
http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/
7
http://www.condeiulardelean.ro/articol/secuii-nu-sunt-maghiari-ei-trebuie-sa-se-declare-secui-la-
recensamant-nu-unguri
8
A se vedea Adrian Năstase, Conferința “Kosovo și implicațiile sale la nivel internațional pentru stabilitatea
în vecinătatea UE și a NATO. O perspectivă românească.”

5 din 7
O ultimă încercare de obținere a autonomiei „Ținutului secuiesc” a fost reprezentată de
cererea de arbitraj, solicitată de mai multe consilii locale din județele Covasna, Harghita și Mureș,
și respinsă anul acesta, la Strasbourg, de Comisia de monitorizare a Congresului Puterilor Locale
și Regionale (CPLRE) al Consiliului Europei.
Conform președintei delegației României la acest congres, Ludmila Sfîrloagă, cererea a
fost respinsă pentru că „nu este de competența Congresului și a Consiliului Europei”. Potrivit
acesteia, tema în cauză face subiectul unei dezbateri politice interne, prin urmare trebuie dezbătută
în țară și nu la instanțele europene. 9
Analizând situația din Ucraina, cu Crimeea si regiunile din est, în care forțele armate ruse
susțin astfel de mișcări secesioniste, mai mult sau mai puțin recunoscut la nivel oficial, coroborat
cu lipsa de acțiune militară a celorlalte state și uzitarea la maxim a pârghiilor diplomatice, mă duc
cu gândul și la un eventual conflict armat pentru dezlipirea Transilvaniei. Fără a fi un expert în
probleme geostrategice, un război pentru autodeterminarea secuimii mi se pare ca fiind improbabil,
dar nu imposibil. Improbabilitatea vine din diferența puterii militare efective a statelor posibil
implicate în conflict, dar și din faptul că în momentul actual, 2019, suntem în aceeași tabără a
europenilor și a nord atlanticilor. În plus istoria și poziționarea geografică în mijlocul țării nu dau
tărie unui demers de obținere a autonomiei urmată de independență. Spun nu imposibil pentru că,
de-a lungul istoriei, nu puține au fost statele care au schimbat culoarea pionilor pentru ca regele
să fie în siguranță. Și pe cât posibil, și pentru ceva în plus. În ciuda alianțelor și a tratatelor
internaționale, care nu prevăd sancțiuni explicite pentru cei ce le încalcă.
Ținând cont de actualul context geopolitic și militar consider că trebuie să privim cu atenție
la ce se întâmplă în afara granițelor noastre, dar să nu pierdem din vedere ceea ce se manifestă pe
teritoriul țării noastre.

9
http://www.agerpres.ro/social/2015/03/24/cererea-de-arbitraj-pentru-autonomia-tinutului-secuiesc-
respinsa-la-strasbourg-17-30-36

6 din 7
BIBLIOGRAFIE
1. Constituția României
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Autodeterminare
3. http://dexonline.ro/definitie/autodeterminare
4. http://www.infolegal.ro/dreptul-popoarelor-la-autodeterminare/2012/02/29/
5. http://optdolari.blogspot.com/2011/02/principiul-autodeterminarii-popoarelor.html
6. http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Lenin&d=Despre+dreptul+na%FEiunilor+la+aut
odeterminare
7. https://nastase.wordpress.com/2014/03/22/crimeea-cursul-scurt-de-drept-
international/
8. http://www.ziare.com/international/ucraina/cazul-crimeea-ce-prevede-dreptul-
international-si-diferentele-fata-de-alte-secesiuni-1289166
9. http://www.agerpres.ro/social/2015/03/24/cererea-de-arbitraj-pentru-autonomia-
tinutului-secuiesc-respinsa-la-strasbourg-17-30-36
10. http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/
11. http://www.condeiulardelean.ro/articol/secuii-nu-sunt-maghiari-ei-trebuie-sa-se-
declare-secui-la-recensamant-nu-unguri

7 din 7