Pactul de la Varșovia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Pactul de la Varșovia

Tratatul de prietenie, cooperare și asistență

mutuală

1955 – 1991
→

Stemă

Statele membre

Capitală Nu este cazul¹

Guvernare

Conducător

- 1955-1960 (primul) Ivan Konev

 - 1977-1991 (ultimul) Viktor Kulikov

Comandantul forțelor comune

- 1955-1962 (primul) Aleksei Antonov

- 1989-1990 (ultimul) Vladimir Lobov

Istorie

Epoca istorică Războiul rece

Fondare 1955

Revoluția ungară din 1956 4 noiembrie

1956

Primăvara de la Praga 1968

Reunificarea Germaniei 3 octombrie

1990

Desființare 1991

¹ Sediul organizației era la Moscova în Uniunea

Sovietică

Modifică date / text

Acest articol este parte a seriei

Comunism

Școli ale comunismului[arată]

Partide comuniste[arată]

State comuniste[arată]

Alte articole[arată]

 v
  d

 m

Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperare și
asistență mutuală a fost o alianță militară a țărilor din Europa Răsăriteană și din Blocul Răsăritean, care
voiau să se apere împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO (care a fost fondată
în 1949). Crearea Pactului de la Varșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest „remilitarizată” în
NATO prin ratificarea de către țările ocidentale a Înțelegerilor de la Londra și Paris. Tratatul de la Varșovia a
fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955 și a fost semnat la Varșovia pe 14 mai 1955.

Pactul și-a încetat existența pe 3 martie 1991 și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1
iulie 1991.

Cuprins

 1Membri

 2Istoric

 3Evoluția Statelor foste membre ale Pactului de la Varșovia

 4Semne

 5Vezi și

 6Bibliografie

 7Legături externe

Membri[modificare | modificare sursă]

Membru Perioada

1955–1968; retrasă oficial din Pact

Republica Populară Albaneză
din cauza diferențelor ideologice.

Republica Socialistă Cehoslovacă 1955–1991

Republica Populară Polonă 1955–1991

Republica Democrată Germană 1956–1990

Republica Populară Română/Republica Socialistă România 1955–1991

Republica Populară Ungară 1955–1991

Republica Populară Bulgară 1955–1991

Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste 1955–1991

Toate statele comuniste ale Europei Răsăritene au semnat acest pact, cu excepția Iugoslaviei. Membrii
Pactului de la Varșovia și-au luat angajamentul să se apere unii pe alții, dacă unul sau mai mulți dintre ei
erau atacați. Tratatul declara de asemenea că semnatarii își bazau relațiile pe principiul neintervenției în
afacerile interne și pe respectul suveranițății și independenței naționale – până la urmă, aceste principii vor
fi încălcate mai târziu în cazul intervențiilor din Ungaria - (1956) și Cehoslovacia - (1968).
Albania a încetat să mai fie membru activ al alianței în 1961 ca urmare a rupturii chino-sovietice, criză în
care regimul dur stalinist din Albania s-a situat de partea Chinei. Albania s-a retras în mod oficial din Pact în
1968.

Istoric[modificare | modificare sursă]

După terminarea oficială a celui de-al doilea război mondial, în conformitate cu discursul lui W. Churchill
(prim ministru al Regatului Unit la acea dată), de la Fulton, s-a declanșat Războiul rece și a apărut conceptul
de cortină de fier. Urmare a politicii consecvente de apărare a sistemului economic și politic (implicit a
intereslor economice ale marelui capital din lumea occidentală) trupele germane, în calitate de "prizonieri",
aflate pe teritoriul Germaniei de Vest au fost reînarmate și au constituit baza viitorului "Bundeswehr" -
armata regulată a R.F.G.

Pe fondul evenimentelor din 1948 din Cehoslovacia (expulzări ale etnicilor germani, alegeri, reconstrucție
economică) apare infiltrarea agenților serviciilor speciale ale S.U.A. și Marii Britanii cu rol de "agitatori".
Existând cauza, trupele sovietice nu părăsesc Europa Centrală și de Est cucerită-eliberată, staționând pe
teritoriul mai multor state. Aflate pe linia de demarcație dintre cele două blocuri foste aliate, armata
sovietică nu a plecat din Ungaria decât după dizolvarea Tratatului de la Varșovia.

Cele mai importante figuri ale Pactului de la Varşovia la o întrunire în Bucureşti (07.07.1989)

În timpul revoluției maghiare din 1956, guvernul ungar s-a împărțit în două facțiuni, una condusă de Imre
Nagy iar alta condusă de János Kádár. Pentru a ajuta la scăderea tensiunilor, trupele sovietice s-au retras
parțial (și-au redus numărul) din Ungaria pe durata disputelor interne. Când facțiunea lui Imre Nagy a
declarat că Ungaria s-a retras din alianță iar partizanii săi au atacat unitățile militare -garnizoanele armatei
sovietice a urmat replica iar militarii Tratatului de la Varșovia au reintrat în țară în octombrie 1956 la
cererea lui János Kádár și a facțiunii sale, iar rezistența (impropriu spus dacă trupele sovietice ar fi părăsit
vreodată Ungaria) maghiară (parțial sprijinită moral, militar și mai ales financiariar de către N.A.T.O.) a fost
înfrântă în două săptămâni.

Forțele Tratatului (Pactului) de la Varșovia au fost folosite și în luna august 1968, după declararea-
declanșarea evenimentelor interne din Cehia Primăverii de la Praga, când a fost invadată Cehoslovacia
pentru a pune capăt reformelor puse în practică de guvernul lui Alexander Dubček.

Șeful departamentului militar al Partidului Comunist Cehoslovac, Generalul Locotenent Vaclav Prchlik,
denunțase deja, într-o conferință de presă televizată, Tratatul de la Varșovia ca pe o alianță inegală și
declarase că armata cehoslovacă era pregătită să apere, prin luptă dacă era necesar, suveranitatea țării. Pe
20 august 1968, o forță constituită din 23 de divizii ale armatei sovietice au intrat în Cehoslovacia sprijinită
și de o divizie maghiară, două est-germane, una bulgară și două poloneze. România a fost contra
intervenției și în consecință a refuzat să contribuie cu trupe.

Această interventie a fost explicată de Doctrina Brejnev care afirma că: "Atunci când forțe care sunt ostile
socialismului încearcă să deturneze către capitalism dezvoltarea unor țari socialiste, acest fapt nu devine
numai o problemă a țării în discuție, dar și o problemă și o preocupare a tuturor țărilor socialiste." În mod
implicit, acestă doctrină rezerva chiar conducerii Uniunii Sovietice dreptul de a defini "socialismul" și
"capitalismul" în conformitate cu propriile interese.
După invazia Cehoslovaciei Albania s-a retras în mod formal din Pactul de la Varșovia, deși această țară
încetase să mai sprijine pactul încă din 1962. Nicolae Ceaușescu, conducătorul RSR, a denunțat invazia atât
ca pe o violare a legilor internaționale, cât și ca pe o încălcare a principiilor de neintervenție mutuală în
afacerile interne, spunând că autoapărarea colectivă împotriva agresiunii externe era singura misiune
autorizată a Pactului de la Varșovia.

NATO și Pactul de la Varșovia nu au intrat niciodată în conflicte armate directe, dar au fost părți în Războiul
rece pentru mai mult de 35 de ani. În decembrie 1988, Mihail Gorbaciov, liderul Uniunii Sovietice din acea
perioadă, a propus așa-numita Doctrină Sinatra, care statua că Doctrina Brejnev avea să fie abandonată iar
țările din Europa Răsăriteană erau îndreptățite să facă ceea ce doreau. Când a fost clar că Uniunea Sovietică
nu va mai folosi forța pentru a controla Pactul de la Varșovia, au început să apară o serie de schimbări
rapide în Europa Răsăriteană în 1989. Noile guverne din țările din Europa Răsăriteană au început să fie din
ce în ce mai puțin interesate de menținerea Pactului de la Varșovia, iar în ianuarie 1991 Cehoslovacia,
Ungaria și Polonia au anunțat că se vor retrage din organizația militară până la 1 iulie al aceluiași an.
Bulgaria a luat o decizie asemănătoare în februarie și era clar că pactul era practic mort. Pactul de la
Varșovia a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga din 1 iulie 1991.

Evoluția Statelor foste membre ale Pactului de la Varșovia[modificare | modificare sursă]

Pe 12 martie 1999, fostele membre al Pactului de la Varșovia: Republica Cehă, Ungaria și Polonia au aderat
la NATO. Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia s-au alăturăt și ele Alianței Nord-
Atlantice în martie 2004.

Semne[modificare | modificare sursă]

 Uniunea pentru pace şi socialismului

 Brothers in arms, o excursie comun la sud (1970)

 Exerciţii în comun, SCUT-72 (1972)

 25 de ani de la Tratatul de la Varşovia (1980)

 Forțele aeriene Pactului de la Varșovia

 Exerciţii în comun, SCUT-82 în Bulgaria (1982)

 30 de ani de la Tratatul de la Varşovia (1985)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Planul Valev

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 „Soarta Tratatului de la Varșovia - Amintiri, documente, fapte”, generalul Anatoli Gribkov, fost șef al
Statului Major al Forțelor Armate Unite, 1998, Moscova [1]

 România o voce distinctă în Tratatul de la Varșovia. Memorii 1980-1985. Dialog cu Dumitru Avram,
Editura Aldo, București, 1999

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Sa ne amintim: Sfarsitul Pactului de la Varsovia, 30 iunie 2010, Laurentiu Dologa, Ziare.com

[ascunde]

v•d•m

Războiul Rece
Evenimente Evenimente Lideri politici
Articole detaliate Principalii participanți
(1945-1967) (1968-1991) importanți

1941-1950: 1961-1970  Cortina de  NATO 

(continuare): fier
 Conferin o Winsto
ța de la  Primăvara  Mișcarea  Pactul de la n
Ialta de la de Varșovia Churchi
Praga Nealiniere Lideri politici: ll
 Conferin
ța de la  Invazia  Politica de o Margar

Potsdam Cehoslova îngrădire et
ciei o Franklin Thatch
 Războiul  Cursa
Delano er
Civil  SALT I înarmării
Roosev
Chinez elt 
 Destinder  Al Treilea
 Doctrina ea Război o Charles
o Harry S.
Truman Mondial de
1971-1980: Truman
Gaulle
 Războiul  Cursa
 SALT II o Dwight
Civil Spațială o Françoi
David
Grec  Războiul Eisenho s
 Amenința
Civil wer Mitterr
 Planul rea roșie
Angolez and
Marshall
 McCarthyi o John F.
 Invazia Kenned 
 Blocada sm
sovietică y
Berlinulu o Konrad
din  Spionajul
i Adenau
Afganistan sovietic în o Lyndon
er
1951-1960: SUA B.
1981-1990: Johnson o Willy
 Războiul  Ostpolitik
 Mișcarea o Richard Brandt
din
poloneză  CIA Nixon
Coreea o Helmut
Solidaritat
 KGB o Gerald
Kohl
 Revoluți ea
a din Alte conflicte: Ford  Erich
 Glasnost
Ungaria o Jimmy Honecker
 Nicaragua
 Perestroik Carter
 Criza  Alexander
a  Conflictul
Suezului o Ronald Dubček
arabo-
 Căderea Reagan
 Războiul israelian 
Zidului
din o George
Berlinului o Wojcie
Vietnam H. W. ch
 Revoluția Bush
 Criza Jaruzel
de catifea
Sputnik ski

 Revoluția
1961-1970: o Lech
română o I. V.
Stalin Wałęsa
 Ruptura
1991:
chino-
o Gheorg 
sovietică  Dizolvarea hi
URSS o Pius al
 Incident Malenk
XII-lea
ul cu ov
avionul
de
 spionaj o Nikita o Ioan
america Hrușcio Paul al
n U-2 din v II-lea
1960
o Leonid  Josip Broz
 Războiul Brejnev Tito
civil din
o Iuri 
Guatema
Androp
la o Imre
ov
Nagy
 Invazia
o Konstan
din o János
tin
Golful Kádár
Cernen
Porcilor
ko 
 Criza
o Mihail o Gh.
rachetel
Gorbaci Gheorg
or
ov hiu-Dej
cubanez
e  o Nicolae
 Construi Ceaușe
o Fidel
rea scu
Castro
Zidului  Mircea
o Che
Berlinulu Snegur
i Guevar
a  Mao
Zedong

 Chiang Kai-
shek

 Kim Ir-sen

 Ho Și Min

Cronologie · Portal · Categorie

 WorldCat

 BNF: cb11865226c

 GND: 14767-9

Informații bibliotecare  ISNI: 0000 0001 2158 1586

 LCCN: n50002351

 VIAF: 130896299

 SUDOC: 026397188

<img src="//ro.wikipedia.org/wiki/Special:CentralAutoLogin/start?type=1x1" alt="" title="" width="1"

height="1" style="border: none; position: absolute;" />

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pactul_de_la_Varșovia&oldid=12367721

Categorii:

 Foste state din Europa

 Desființări în 1991
  Fondări în 1955

 Foste forme de guvernare ale Războiului Rece

 NATO

 Pactul de la Varșovia

 Războiul Rece

 Varșovia

Categorie ascunsă:

 Articole Wikipedia cu informații bibliotecare

Meniu de navigare

Unelte personale

 Nu sunteți autentificat

 Discuții

 Contribuții

 Creare cont

 Autentificare

Spații de nume

 Articol

 Discuție

Variante

Vizualizări

 Lectură

 Modificare

 Modificare sursă

 Istoric

Mai mult

Căutare

Special:Cautare Salt

Navigare

 Pagina principală

 Schimbări recente

 Cafenea

 Articol aleatoriu
  Facebook

Participare

 Cum încep pe Wikipedia

 Ajutor

 Portaluri tematice

 Articole cerute

 Donații

Tipărire/exportare

 Creare carte

 Descarcă PDF

 Versiune de tipărit

În alte proiecte

 Wikimedia Commons

Trusa de unelte

 Ce trimite aici

 Modificări corelate

 Trimite fișier

 Pagini speciale

 Navigare în istoric

 Informații despre pagină

 Element Wikidata

 Citează acest articol

În alte limbi

 Български

 Deutsch

 Ελληνικά

 English

 Español

 Français

 Magyar

 Српски / srpski

 Türkçe

Încă 83

Modifică legăturile

 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 6 septembrie 2018, ora 23:45.

  Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții
identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Dezvoltatori

 Cookie statement

 Versiune mobilă

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Varșovia

Tratatul de Prietenie, Cooperare și Asistență Mutuală a fost semnat după trei zile de discuții în capitala
Poloniei, punând astfel bazele omologului estic al Alianței Nord-Atlantice. Organizația Tratatului de la
Varșovia a fost, înainte de toate, un răspuns la formarea NATO (cu șase ani în urmă), precum și reacția
din partea URSS privind transformarea Germaniei de Vest în stat independent și aderarea ei la NATO.

Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de
externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev. Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei,
Bielorusiei și ai statelor baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de
observator. Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene:Albania, Bulgaria,
Cehoslovacia, Germania de Est, Unharia, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii
și miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea
Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența
statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est,
acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi. Tratatul urma să
rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest;astfel, el a fost
reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985.
 Potrivit declarațiilor
oficiale, inițiativa Pactului venea din partea unor state care își afirmau „dorința de a stabili un sistem de
securitate colectivă europeană bazat pe participarea tuturor statelor europene, indiferent de sistemele lor
sociale și politice”, iar semnarea acestuia venea ca răspuns la integrarea Germaniei federale în NATO, în
condițiile în care „o Germanie de Vest remilitarizată și integrarea sa în blocul nord-atlantic crește pericolul
unui nou război și reprezintă o amenințare la securitatea națională a statelor iubitoare de pace;în aceste
condiții, statele europene iubitoare de pace trebuie să ia măsurile necesare pentru a-și apăra securitatea.”

După modelul NATO, Tratatul de la Varșovia aduna forțele militare ale statelor semnatare sub o comandă
militară unică, inițial a Mareșalului Konev, deci dominată de armata sovietică. Astfel, în armatele statelor
membre armele au fost standardizate, au fost introduse manualele militare ale armatei sovietice, s-au
organizat programe comune de pregătire, manevre comune anuale și, nu în ultimul rând, uniforme
inspirate din stilul armatei sovietice.

Potrivit tratatului, dacă unul din membrii organizației era atacat, celelalte state erau obligate să acorde
asistență imediată;de asemenea, statele membre trebuiau să se consulte în privința chestiunilor
internaționale importante legate de interesele lor comune. A fost creat și un comitet politic consultativ
format din membrii secretariatelor Partidelor Comuniste din statele membre.

La Varșovia s-a anunțat că în organizație erau primite cu brațele deschise și alte state care erau dispuse să-
și declare dorința „ de a asista eforturile statelor iubitoare de pace în scopul apărării păcii și a securității
națiunilor”. Invitația deschisă n-a primit însă niciun răspuns, căci niciun alt stat nu și-a manifestat dorința de
a se alătura alianței.
Prezența trupelor sovietice în statele membre a exacerbat tensiunile interne și antisovietice în Polonia și
Ungaria, unde în anul 1956 au loc evenimente de anvergură. Însă tocmai această prezență sovietică a oferit
URSS posibilitatea de a rezolva rapid problemele. În Polonia, Nikita Hrușciov renunță la o confruntare
directă și acceptă reîntoarcerea lui Gomulka la conducerea partidului comunist polonez, însă în Ungaria,
unde decizia guvernului Nagy de a scoata țara din Pactul de la Varșovia i-a alarmat pe sovietici, situația a
fost „rezolvată” prin forță. Rezultatul este prea bine cunoscut:Revoluția din Octombrie și invazia sovietică.

Tratatul de la Varșovia a fost invocat în 1968, când Uniunea Sovietică folosește trupele Pactului (soldați din
Polonia, Germania de Est, Ungaria și Bulgaria) pentru a invada Cehoslovacia cu scopul de a reinstaura
controlul asupra guvernului de la Praga. În mod ironic, chiar în acest oraș care a cunoscut în 1968 lupte
între demonstranți și soldații Pactului de la Varșovia, s-a organizat, în iunie 1991, conferința prin care
organizația a fost oficial dizolvată.

Richard Cavendish, The Warsaw Pact is signed, în „History Today”, vol. 55, nr., 5, 2005

Etichete

 1955

 Cehoslovacia

 Nato

 Pactul de la Varşovia

 Tratatul de la Varşovia

 Uniunea Sovietica

 URSS

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/tratatul-de-la-varsovia

tatele membre ale Tratatului de la Varşovia

Membru Perioada
Republica Populară Albaneză
1955-retrasă oficial din Pact în anul 1968 din cauza diferențelor ideologice.
Republica Populară Bulgară
1955-1991
Republica Democrată Germană (RDG)
1955-1989
Republica Cehoslovacă/Republica Socialistă Cehoslovacă
1955-1978
Republica Populară Polonă
1955-1981
Republica Populară Română/Republica Socialistă România
1955-1989
Republica Populară Ungară
1955-1989
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
1955-1991
Introducere.
În contextul situaţiei geopolitice instituite după cel de Al Doilea Război Mondial, cele două superputeri
globale, S.U.A. şi Uniunea Sovietică, au promovat două modele antagonice de organizare social-politică
şi economică a societăţii contemporane, foştii aliaţi din timpul războiului devenind adversari şi
potenţiali inamici. Ca urmare a confruntării dintre cele două puteri rivale lumea a fost divizată în două
sisteme potrivnice, această divizare fiind însoţită de apariţia a două mari alianţe politico-militare,
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N.A.T.O.) şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia .
Condiţiile în care s-a constituit Tratatul de la Varşovia.
Contextul politic.
Constituirea Tratatului de la Varşovia a reprezentat un fapt specific perioadei pe care a traversat-o
continentul european după terminarea celui De Al Doilea Război Mondial, perioadă care este cunoscută
sub denumirea de Războiul Rece. Documentele de constituire a ,,Tratatului de prietenie, colaborare şi
asistenţă mutuală”, aşa cum s-a numit el oficial, au fost semnate pe 14 mai 1955, în capitala Poloniei, la
Varşovia, unde s-au întrunit conducătorii a opt state europene, din centrul şi din estul Europei, (
U.R.S.S, Polonia, Ungaria, R.D.G., Cehoslovacia, România, Bulgaria şi Albania) aflate atunci în sfera
de influenţă a Uniunii Sovietice. Noua organizaţie politico-militară a intrat în istorie sub denumirea de
Tratatul sau Pactul de la Varşovia, după locul unde s-au semnat documentele iniţiale, deşi structurile
sale de conducere au fost stabilite din start la Moscova . Toţi istoricii sunt de acord că Tratatul s-a dorit
o replică la Tratatul Nord – Atlantic (N.A.T.O.), infiinţat încă din 1949. Totodată, Pactul de la Varşovia
era şi un instrument la dispoziţia liderilor de la Kremlin – de cele mai multe ori în acord cu liderii
comunişti din ţările semnatare – de a impune şi menţine, într-o zonă delimitată, un sistem de valori cât
mai apropiat de cel existent în U.R.S.S. şi prin aceasta, de a asigura influenţa şi dominaţia acestei
superputeri într-un spaţiu cât mai larg. În acest fel, echilibrul geopolitic şi geostrategic instituit la
sfârşitul războiului se putea menţine chiar în condiţii precare şi într-o dinamică având mereu tendinţa de
a scăpa de sub control şi de a căpăta o dezvoltare independentă.
Studii mai recente demonstrează că strategii sovietici erau la curent cu preocupările colegilor lor din
Occident, iar reacţia în plan politic-organizatoric a apărut mult mai devreme decât s-a ştiut până acum.
În ianuarie 1951, Stalin convoacă responsabilii politici fideli din ţările de ,,democraţie populară”
europene într-o conferinţă secretă la Moscova şi le fixează misiuni precise, într-o concepţie unitară,
pentru pregătirea forţelor armate din statele de unde proveneau. În acest scop Stalin a stabilit şi un
orizont de timp: trei ani. Pentru a fi mai bine înţeles, la finalul celor 16 minute cât a durat şedinţa pe care
a prezidat-o nemijlocit, “tătucul” le-a spus: „Atrag atenţia că cei doi trei-ani pe care-i avem înaintea
noastră sunt un răgaz nu pentru a munci, ci pentru a ne înarma...”. Sigur, în ciuda sentimentului de
stăpânitor absolute şi veşnic, specific dictatorului comunist de la Kremlin, natura a avut şi ea un cuvânt
de spus: Stalin n-a supravieţuit termenului pe care singur l-a fixat subalternilor săi din ţările de
,,democraţie populară”, încetând din viaţă la 5 martie 1953 . Noua conducere sovietică, venită după
moartea lui Stalin, a adoptat conceptul de coexistenţă paşnică, făcând mare caz propagandistic şi
diplomatic pe încheierea unui Tratat general european privind securitatea colectivă în Europa. În acest
scop a avut loc la Berlin între 25 ianuarie-18 februarie 1954, Conferinţa miniştrilor de externe a celor
patru puteri în care s-a abordat acest subiect fără să fi ajuns la o înţelegere. În acest context, conducerea
de la Moscova vine cu o propunere, să-i spunem, surpriză, pe 31 martie 1954. U.R.S.S., declarând că
urmăreşte o îmbunătăţire a relaţiilor Est-Vest şi cerând oficial admiterea în N.A.T.O., ca membru cu
drepturi depline. Totodată s-a specificat că partea nu vede obstacole în participarea S.U.A. la Tratatul
referitor la securitatea europeană. Răspunsul a fost politicos, specificându-se că ,,participarea Uniunii
Sovietice ar schimba caracterul Pactului nord-atlantic” . Prolog al constituirii Tratatului de la Varşovia a
reprezentat-o Consfătuirea de la Moscova, derulată pe parcursul a patru zile (29 noiembrie-2 decembrie
1954) şi la care au participat toate cele opt state socialiste care vor deveni fondatoare, precum şi
reprezentantul Republicii Populare Chineze, ca observator. Scopul ei declarat a fost analiza situaţiei
politico-militare din Europa, exprimându-se îngrijorarea în legătură cu deciziile aprobate de N.A.T.O. la
Paris (1954), îndeosebi cea referitoare la primirea în alianţa nord-atlantică a R.F.G.. Pe lângă
ameninţarea reprezentată de existenţa blocului nord-atlantic, U.R.S.S. avea propriile interese izvorâte
atât din tradiţiile imperiale ale ţarilor (controlul Strâmtorilor de acces liber în Marea Neagră, apoi în
Mediterană sau controlul în Marea Baltică sau cel al statelor slave, sub egida panslavismului şi
ortodoxiei), cât şi noul ei statut de superputere cu interese globale. În plus, controlul de la Kremlin,
asupra zonei lor din Germania reprezenta axa sistemului propriu, avansat, de apărare, pentru a se evita
orice atac prin surprindere ca cel produs în iunie 1941. La conferinţa de la Moscova au fost invitate 23
de state, dar numai proprii aliaţi au acceptat să vină în capitala sovietică. Crearea Tratatului de la
Varşovia are o motivaţie complexă: O primă cauză o constituie lupta pentru putere de la Moscova după
moartea lui Stalin şi nevoia reafirmării rolului hegemonic al Uniunii Sovietice. O altă problemă o
constituie integrarea RFG în NATO, şi semnarea tratatului cu Austria care elimină formal prezenţa
armatei sovietice în centrul şi estul Europei. Prin acest tratat URSS îşi crea instrumentul juridic de
menţinere a trupelor sale în regiune.
https://biblioteca.regielive.ro/referate/istorie-universala/tratatul-de-la-varsovia-360510.html