Decizia 600 din 2005

Autorul sesizării: 28 de senatori care au sesizat Curtea Constituțională a

României.
Obiectul sesizării: Cei 28 de senatori sesizează C.C.R. cu privire la verificarea
conformității cu legea noastră fundamentală a Legii pentru reglementarea situației
juridice a unor bunuri care au aparținut fostului suveran al României, Mihai I.
Motivarea sesizării: Autorii sesizãrii susțin cã legea invocatã prezintã vicii
de constituționalitate, încâlcând mai multe prevederi, urmând a se pronunța pentru
fiecare în parte:
ART. 1 ALIN.(3) și ART.44, ALIN.(1), (2)

Se aratã cã este vorba despre bunurile care au aparținut domeniului coroanei,

adicã proprietatea publicã a statului, nu privatã, iar fostul rege Mihai I NU este
supus la acordarea unor reparații. De altfel, dacã acesta ar fi putut
sã pretindã anumite bunuri, atunci s-ar fi produs o nedreptatefațã de ceilalți cetãțeni
care au avut bunuri confiscate sau expropriate.

ART.1 ALIN.(2),(3) și ART.44 ALIN.(1), (2)

Având în vedere cã forma noastrã de guvernãmânt este republica, nu se poate vorbi

despre formulãri precum “Principesa Margareta și Principele Radu” în condițiile în
care NU existã titluri nobiliare. De asemenea, dreptul la moștenire este recunoscut
doar fiicei și sotului acesteia, NU și celorlalți moștenitori rezervatari.

ART.4 ALIN.(2) și ART.16 ALIN.(1), (2)

Legea creeazã un regim privilegiat pentru fostul suveran și pentru o parte din
familia sa.

ART.136 ALIN.(4)

Cum proprietatea publicã a statului este inalienabilã, nu a fost respectatã aceastã

prevedere deoarece Vila Cavaleri trece din proprietate publica în proprietate
privatã a statului, apoi fiind retrocedatã în naturã fostului rege Mihai I.

Se conferã un drept de folosințã gratuitãpentru fostul suveran și o parte a familiei

sale asupra unor proprietãți, ceea ce este inadmisibil pentru cã bunurile proprietate
publicã pot fi date în folosințã gratuitã doar instituțiilor de utilitate publicã, iar
persoanele în cauzã NU sunt o astfel de instituție.

ART.137 ALIN.(2)

Moneda naționalã este leul, iar în lege se prevede o despãgubire calculată în euro.

Decizia C.C.R.: Curtea consideră că legea supusă examinării este

neconstituțională.
Motivarea deciziei Curții Constituționale: Curtea Constituționalã se va
pronunța referitor la aspectele invocate:
Legea supusã controlului are caracter individual, adicã NU se aplicã unui
numãr nedeterminat de persoane, care, de altfel, este și scopul acestui act normativ.
Chiar dacã fostul rege Mihai I reprezintã o personalitate demnã de respect și chiar
dacã legiuitorul are dreptul de a deroga de la dreptul comun, se poate realiza doar
printr-o reglementare cu caracter normativ. Astfel, NU se poate institui
un regim juridic reparatoriupentru o singurã persoanã având în vedere cã legea
fudamentalã NU permite sã se poatã institui unul, ba chiar interzice prin
intermediul principiului egalitãții în fața legii.

Legea are caracter unilateral,unde legiuitorul prevede conținutul și forma ce

sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații
sociale și de specificul acestuia. În spețã NU este vorba despre o realitate socialã,
ci despre o prealabilã înțelegere între fostul suveran și Guvern, sub forma
unei oferte și a unei acceptãri.

Oferta reprezintã comunicarea pretențiilor fostului suveran fațã de statul roman și

propunerea de soluționare amiabilã a unora dintr acestea, iar acceptarea face
referire la titlul de creditor al statului ce îl deține fostul suveran, se rețin doar
obligațiile pe care le are statul fațã de acesta.

Astfel, legea devine un act unilateral în sensul în care instituie obligații doar pentru
una dintre pãrți și prin prisma genezei sale.

Oferta și tranzacția finalizatã NU sunt consemnate în inscrisuri realizate pe baza

unor exigențe legale imperative. Oferta implicã o renunțare ce poate fi emanatã de
la titularsau de la un mandatar. Dar mandatarul fostului suveran, Andrew
Popper, NU a îndeplinit condițiile sau nu a fãcut dovada în acest sens.
Tranzacția nu a fost întocmitã în formã scrisã și astfel atât oferta, cât și tranzacția
sunt lipsitede eficiențã juridicã.

Domeniul Peleș nu mai aparținea fostului rege, așa cum reiese din titlul Legii, deci
nu mai deține prerogativa dispoziției, în sensul în care sã poatã renunța la el, iar
redobândirea acesteia presupunea redobândirea titlului de proprietate, ceea ce legea
nu prevede metoda pe care a promovat-o domnul Andrew Popper în scrisoare.
Despãgubirile bãnești pe care le instituie legea nu au correspondent pentru cã nu se
poate renunța la ceva ce nu îți aparține deoarece nu s-a efectuat un act de renunțare
asupra domeniului.

Între cele douã pãrti, fostul suveran și Ministerul Finanțelor Publice, se

incheie o tranzacție ce are ca scop prevenirea sau stingerea unui proces. Fostul
suveran cere sã I se restituie bunurile pe care statul și le-a apropriat in mod abuziv
și se realizeazã anumite tranzacții pentru a preveni un process se care urma sã ia
act printr-o hotãrâreadoptatã de Guvern. Fiind un act de aplicare, urma sã
reglementeze regimul juridic al unui anumit bun sau al anumitor bunuri cu caracter
litigious, dar Guvernul opteazã pentru o altãrezolvare și își limiteazã rolul la acela
de initiator al unui proiect de lege. Din moment ce Parlamentul și-a arogat
competența legiferãrii în acest sens, s-a încãlcat principiul separației și echilibrului
în stat.

Legea contravine principiului accesului liber la justiție întrucât nu se

permite controlul judiciar la care se putea apela.

Atribuirea folosinței gratuite a domeniului Peleș fostului suveran este

neconstituționalã deoarece, chiar daca fostul rege este abilitat legal sã desfãșoare o
astfel de activitate, aceasta nu legitimeaza atribuirea folosinței gratuite a imobilelor
în cauzã, de vreme ce titularul nu este o instituție de utilitate publicã, aceeași
ipotezã fiind valabilã și pentru dreptul de folosințã viagerã gratuitã asupra palatului
Elisabeta în favoarea principesei Margareta și a principelui Radu.