Laureniu Pachiu i Radu Dudu

Criza din Ucraina:

O analiz din perspectiva regimului de securitate energetic n
Bazinul Mrii Negre

Mai 2014

Noul statut al Crimeei din perspectiva dreptului internaional

Imediat dup schimbarea de regim politic de la Kiev, spre finele lunii februarie 2014, fore
militare neidentificate, sustinute de pri din populatia locala, au preluat controlul centrelor
politice, administrative si elementelor critice de infrastructura din regiunea Crimeea. La 28
februarie, Consiliul Suprem al Republicii Autonome Crimeea a votat dezinvestirea guvernului
regional si organizarea unui referendum asupra autonomiei lrgite a republicii. La 6 martie,
Consiliul Suprem si consiliul local al orasului Sevastopol au anuntat intentia de a declara
independenta Crimeei de Ucraina, ca entitate nationala unitara, si o eventuala integrare a
acesteia in Federatia Rusa, respectiv, de a organiza un referendum popular in acest sens. La 11
martie Consiliul Suprem declara independenta Republicii Autonome Crimeea de Ucraina. La 15
martie, Rusia si-a exercitat dreptul de veto in privinta unui proiect de rezolutie al Consiliului de
Securitate al ONU ce ar fi declarat referendumul ca invalid. In aceeasi zi, Ucraina a votat
dizolvarea Consiliului Suprem al Crimeii (parlament regional). La 16 martie a fost organizat
referendumul, prilej cu care, oficial, in proportie de 97%, s-a votat pentru independent si
aderarea la Federatia Rusa. La 17 martie, parlamentul Crimeei a declarat independenta si a
solicitat alipirea la Federatia Rusa.
Rusia s-a mbogit astfel cu doua noi entitati, respectiv, Districtul Federal Crimeea si Orasul
Federal Sevastopol. La 17 martie, presedintele Vladimir Putin emitea un decret de recunoastere
a Republicii Crimeea ca stat suveran si independent. Tratatul de anexare/integrare a Crimeii a
1

fost semnat la 18 martie. Pe 21 martie, Putin semneaz legile care admit formal Republica
Crimeea si orasul Sevastopol in componenta Federatiei Ruse.
Adunarea Generala a ONU emite in 27 martie o rezolutie non-angajanta (Nr. 68/262) prin care
declara referendumul din Crimeea ca nelegal. Doar 18 state membre i nemembre ONU (general
recunoscute sau cu recunoastere limitata) au recunoscut referendumul de secesiune, iar cinci
state (Rusia, Afganistan, Nicaragua, Siria si Venezuela) au recunoscut efectiv intrarea Republicii
Crimeea si a orasului Sevastopol in componenta Federatiei Ruse.
Din perspectiva dreptului international public, secesiunea regiunii Crimeea i devenirea acesteia
ca parte integranta a Federatiei Ruse reprezinta o tema ce apartine unui domeniu extrem de
complex si disputat: cel al recunoasterii si succesiunii statelor. Argumentele legale uzitate de
Rusia in sustinerea procesului de secesiune si integrare a Crimeei s-au fundamentat pe
urmtoarele temeiuri:

controlul istoric exercitat asupra regiunii;

dreptul popoarelor la autodeterminare;

precedentul Kosovo, aa cum a fost interpretat de Curtea Internationala de Justitie (CIJ)

prin decizia sa consultativa din iulie 2010, prin care s-a statuat legalitatea declaratiei de
independenta a regiunii Kosovo1.

Situaia este bine suprins n declaratia de presa a Presedintelui Republicii Belarus, Alexander
Lukashenko, din 23 martie 2014, conform caruia astzi Crimeea face parte din Federatia Rusa;
indiferent daca recunoastem acest lucru sau nu, starea de fapt nu se va schimba. Daca Crimeea
va fi recunoscuta ca o regiune a Federatiei Ruse de jure, nu prea conteaza. Astfel, se pare ca in
spatiul geopolitic afiliat Moscovei, dilema raportului dintre dreptul international (ex injuria ius
non oritur actele ilegale nu creaza lege) si politica de putere (ex factis oritur ius faptele au
tendinta de a deveni lege) a fost solutionata in favoarea celei din urm.
S analizm pe rnd elementele acestei argumentatii.

Auto-determinarea
Att doctrina, ct i partea normativa a dreptului internaional public (Convenia de la Viena din
1978 privind succesiunea statelor la tratate, art. 2(1)(a)) considera secesiunea ca fiind transferul
unui teritoriu de la un stat la altul fie ctre un stat existent, fie ctre un stat astfel nou format. In
1

A se remarca c Rusia nu s-a numrat printre statele care nu au recunoscut independena Kosovo.

general, dreptul internaional s-a mentinut neutru in privinta dreptului de declarare unilaterala
a independentei unui teritoriu. Cu alte cuvinte, dreptul internaional nu interzice unei populaii
sa organizeze un referendum, insa nici nu recunoaste vreun drept unilateral la secesiune si
alipire/anexare cu alt stat. Ceea ce dreptul international interzice in mod clar este promovarea
secesiunii in conditii contrare jus cogens (principii de drept internaional public general
acceptate, de la care nu se poate deroga), cum ar fi schimbarea suveranitii teritoriale prin
folosirea ilegal a fortei (opinia consultativa a Curtii Internaionale de Justitie in cazul
Kosovo-alineat 81)2.
Dreptul si practica internationala modern converg in a nu accepta scoaterea principiului de
drept international al auto-determinarii popoarelor din contextul istoric al colonialismului in
care acesta a fost recunoscut si transpunerea acestuia in argumentatiile ce justifica un drept la
secesiunea unilaterala in cazul statelor nationale independente.

Precedentul Kosovo
Cazuistica politic international i jurisprudena relevant (de pilda, cazul secesiunii regiunii
Quebec Curtea Suprema de Justitie a Canadei), confirma realitatea geopolitica a declaratiilor
de independenta si actelor de secesiune unilaterala exercitate in temeiul principiului autodeterminarii si/sau in contradictie cu dreptul intern si international, dar care nu afecteaza
situatia de facto in ultima instanta, si anume secesiunea statelor.
In asemenea situatii devine relevanta tema statalitatii, respectiv, care din cele doua concepii
majore prevaleaza in abordarea comunitatii internationale: teoria constitutiva, care sustine ca
recunoasterea de catre comunitatea internationala reprezinta criteriul esential al statalitatii, sau
teoria declarativa, care sustine ca statalitatea reprezinta un statut juridic ce este independent
de recunoastere (avand la baza Conventia de la Montevideo privind drepturile si obligatiile
statelor din 1933, care stabileste criteriile ce definesc statalitatea: 1) o populatie permanenta; 2)
un teritoriu definit; 3) un guvern; si 4) capacitatea de a intra in relatii cu alte state).
Chiar si in situatia unui grad ridicat de recunoastere internationala a unui act de secesiune,
aceasta nu va confirma legalitatea unui asemenea act politic din perspectiva dreptului
Comisia de drept international a ONU a stabilit ca daca o declaratie de independenta este emisa cu
incalcarea jus cogens (principiile de drept international general acceptate), indepedenta astfel declarata
este considerata ilegala, iar comunitatea internationala are obligatia sa se abtina de la recunoasterea
actului politic de independenta. In acelasi sens, Conventia de la Viena privind dreptul tratatelor (art. 52),
declara ca nule tratatele incheiate urmare a utilizarii fortei sau amenintarii cu forta, in contradictie cu
principiile de drept international din Carta ONU.
2

international. Mai mult, atunci cand secesiunea are loc in contradictie cu jus cogens (cum am
aratat mai sus, cazul schimbarii suveranitatii terioriale prin utilizarea fortei sau a amenintarii cu
forta sau prin nclcarea unor tratate internationale), dreptul international este ferm in a
impune obligatia statelor de a nu recunoaste statalitatea astfel formata (principiu confirmat si
prin art. 40 si 41 din Articolele Comisiei de Drept International a ONU privind raspunderea
statelor pentru fapte internationale ilicite).
Argumentul similitudinii dintre secesiunea Crimeei si cazul independentei Kosovo in scopul
justificarii secesiunii din perspectiva dreptului international nu este fundamentat. Inainte de
toate, prin opinia sa consultativa in cazul Kosovo, CIJ nu a confirmat legalitatea statalitatii
Kosovo, ci doar a sustinut ca declaratia de independenta nu contravine dreptului international.
Apoi, premisele declararii independentei Kosovo au fost cu totul diferite, regiunea respectiva
aflandu-se sub administrare internationala la acel moment dat, motivatia fiind presiunile etnice
la care era supusa populatia kosovara, ceea ce nu pare sa fi fost cazul populatiei rusofone din
Crimeea. De asemenea, Kosovo nu a fost recunoscut ca stat de intreaga comunitate
internationala (deosebit de relevanta fiind absenta recunoasterii la nivelul ONU). In plus, in
cazul Crimeii exista indicii ca secesiunea a avut loc in contextul prezentei unor forte militare,
altele decat cele ale statului ucrainean, deci sub amenintarea fortei. Si, nu in ultimul rand, actele
emise de Rusia n scopul integrarii/anexarii regiunii Crimeea au avut un scop si au produs efecte
contrare dreptului international, in particular, in raport cu Tratatul bilateral de prietenie,
cooperare si parteneriat dintre Ucraina si Rusia din 1997 (care statueaza in art. 3 principiul
respectarii integritatii teritoriale) si Tratatul dintre cele doua tari privind statutul flotei ruse la
Marea Neagra.
Fata de acest ultim aspect, pozitia Kremlinului pare insa sa fie clarificata prin declaratiile
Presedintelui Putin din 4 martie 2014, la o conferinta de presa in Novo Ogariovo: daca in
Ucraina ar avea loc o revolutie, ar rezulta un nou stat cu care Rusia nu considera ca are incheiat
vreun tratat. Pe de alt parte, schimbarea de regim de la Kiev nu ar afecta, in opinia
presedintelui rus, situatia datoriilor Ucrainei catre Rusia.
In fapt, situatia din Crimeea se aseamana mult mai mult cu cazul Ciprului. Dupa ce populatia
turca din nordul insulei Cipru si-a declarat independenta in 1983 (sprijinit de prezenta militara
turca pe teritoriul insulei) si a procedat la crearea statului denumit Republica Turca a Ciprului
de Nord, singurul stat care a recunoscut statalitatea noii entitati a ramas Turcia. Un rol
important in directionarea atitudinii comunitatii internationale fata de situatia din Cipru l-au
reprezentat si rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU prin care declaratia de independenta

ciprioto-turca a fost declarata ilegala, iar comunitatea internationala a fost ndemnat sa nu

recunoasca noua entitate statala. In ceea ce priveste regiunea sudica a insulei, populata de etnici
greci, aceasta a dobandit recunoasterea internationala deplina (exceptnd recunoasterea din
partea Turciei), fiind stat membru al UE si al ONU.
In pofida acestei stari de drept, Republica Turc a Ciprului de Nord a continuat sa actioneze de
facto ca un stat deplin suveran, contribuind insa la mentinerea unei stari tensionate in zona
Mediteraneanei de est, in special in ceea ce priveste relatiile dintre Turcia, Cipru si Grecia. Felul
in care aceste tensiuni s-au manifestat in privinta explotarii resurselor de hidrocarburi din
Bazinul Mediteranean prezinta un interes deosebit in anticiparea evolutiilor energetice din
Bazinul Marii Negre, aspecte pe care le vom trata in continuare.

Justificarea anexrii Crimeei n dreptul internaional

Inevitabil, n viitorul apropiat Rusiei va ncerca s legitimeze juridic exercitarea suverantitatii
sale asupra teritoriului Crimeei prin impunerea status quo-ului in relatiile sale internationale,
ceea ce va pune in discutie daca Rusia va mai fi tinuta sau nu, ca stat successor, de obligatiile
internationale ale Ucrainei care priveau suveranitatea exercitata de Ucraina asupra peninsulei.
Si aici ne referim, indeosebi, la aspectele ce tin de platoul continental si zona economica
exclusiva din Marea Neagra.
In anticiparea pozitionarii Rusiei in problema preluarii sau nu a unor drepturi si obligatii
internationale ale Ucrainei cu privire la teritoriul Crimeei (inclusiv zonele adiacente din Marea
Neagra), apreciem ca necesara analiza aplicabilitatii dreptului international public in materia
succesiunii statelor la cazul dat.
In teoria, practica si cadrul normativ al dreptului international public exista doua curente
principale in privinta succesiunii statelor la tratate internationale:

teza succesiunii universale a statului succesor la tratatele internationale ale statului

predecesor; i

teza tabula rasa (derivand din principiul de drept roman res inter alios act, i.e. actele
dintre doua parti nu pot beneficia sau dauna tertilor), conform careia statul succesor
poate selecta tratatele predecesorului la care doreste sa devina parte.

Aspectele ce tin de succesiunea statelor in drepturi si obligatii internationale isi afla materia
principala in Conventia de la Viena din 1978 privind succesiunea statelor la tratate precum si
in cutuma internationala.
Articolul 6 din Conventie stabileste ca aceasta se va aplica numai efectelor unei succesiuni
statale ce are loc in conformitate cu dreptul international si, in particular, cu principiile de drept
international inscrise in Carta ONU. Dup cum am aratat mai sus, legalitatea secesiunii si
integrarii Crimeei in Federatia Rusa nu poate fi sustinuta fara echivoc, avand in vedere
elementele factuale (A existat sau nu ocupatie militara straina? A fost sau nu folosita forta sau
amenintarea cu forta?).
Pe de alt parte, Federatia Rus nu este parte la aceasta Conventie, dei Ucraina este. Aceasta ar
putea insemna ca respectiva Conventie nu e aplicabila in speta Crimeei, urmand in schimb a se
apela la cutuma/principiile generale din dreptul international public. De asemenea, trebuie
mentionat ca respectiva Conventie nu traseaza o distinctie clara intre cazurile diverse de transfer
de suveranitate asupra unui teritoriu (secesiune sau cesiune, absorbtie sau unificare, separare
sau dezmembrare statala etc.), ceea ce nu face decat sa adauge la complexitatea interpretarilor.
Aplicabilitatea Conventiei de la Viena in speta Crimeei ar insemna ca in caz de secesiune, statul
succesor (Rusia) s preia automat tratatele predecesorului (Ucraina) cu privire la teritoriul
asupra caruia are loc transferul de suveranitate exceptand cazul in care statele implicate
convin altfel sau in cazul in care rezulta din tratatul supus succesiunii sau in alt mod, ca
aplicarea acestuia in privinta statului succesor ar fi incompatibila cu scopul si obiectul tratatului
sau ar schimba radical conditiile de operare a tratatului respectiv (articolele 31 si 34, care se
aplica in caz de unificare si separare a statelor3).
Extrem de important pentru analiza noastra este si prevederea din Conventie care stabileste ca
o succesiune de state nu va avea efecte asupra tratatelor ce stabilesc regimul frontierelor sau a
celor care se refera la utilizarea unor anumite teritorii (articolele 11 si 12 din Conventie).
In situatia in care pentru Crimeea se pune problema inaplicabilitatii Conventiei de la Viena,
atunci ar urma sa devina aplicabila cutuma in dreptul international public. O prima clarificare
Probabil ca in lupta juridica asociata noului statut al Crimeei, in situatia in care aplicabilitatea
Conventiei de la Viena ar fi pusa in discutie, Federatia Rusa va incerca sa faca apel la prevederile
articolului 16 din Conventie, care consacra regula tabula rasa in cazul noilor state independente,
argumentand ca inainte de a deveni parte a Federatiei Ruse, Crimeea s-a transformat in stat independent,
neavand obligatia de a prelua obligatiile relevante din tratatele international incheiate de Ucraina. Teoria
si practica internationala sunt insa aproape unanime in a lega aplicabilitatea acestui articol 16 si a
cutumei internationale care reflecta acelasi principiu de situatia procesului de de-colonizare, si anume de
criteriul dependentei si identitatii statale si nu de cazurile de secesiune.
3

necesara in situatia necesitatii interpretarii cutumei internationale in aceasta materie intr-un

asemenea context ar fi daca Conventia de la Viena insasi nu reflecta cutuma internationala.
Majoritatea doctrinei in materie accepta insa teza ca respectiva Conventie (prin continutul sau
inovator in materia succesiunii) nu reflecta, in intregime, cutuma internationala (exceptand
insa, de exemplu, prevederile articolului 12, precizat anterior, care a fost declarat de CIJ n speta
Gablkovo-Nagymaros-Ungaria vs. Slovacia 1997 ca fcnd parte din cutuma dreptului
international public).
Cutuma internationala si practica statala in privinta sucessiunii statelor a aplicat in mod
traditional teoria tabula rasa in cazul statelor noi independente (statul independent nou creat
va porni in viata sa internationala liber de orice drepturi si obligatii stabilite prin tratate
internationale in sarcina statului predecesor, exceptand acele drepturi si obligatii stabilite prin
tratate referitoare la regimul frontierelor si acele tratate in care exista acord de vointa pentru
continuarea lor cu statul succesor), in timp ce in cazul statelor care nu au reprezentat teritorii
dependente cutuma stabileste regula succesiunii universale/continuitatii4, in baza careia statul
succesor va prelua tratatele predecesorului.
Este important de retinut ca in privinta ambelor principii, din ratiuni de stabilitate geopolitica,
cutuma internationala exclude de la orice revizuire sau respingere a succesiunii pentru tratatele
care se refera la delimitari de frontiera sau la utilizarea unor teritorii.
Parcurgerea acestor elemente de drept international prezinta o relevanta deosebita in ceea ce
priveste obligatiile si drepturile statelor riverane Bazinului Marii Negre mai precis, daca Rusia
si/sau Ucraina vor continua sa respecte angajamentele internationale privind delimitarea
platoului continental si a zonelor economice exclusive asumate pana in prezent cu celelalte state
riverane. In sens economic, aceste aspecte de drept vor fi intens vehiculate in viitorul apropiat,
atunci cand, in mod inevitabil, va fi supusa dezbaterii explorarea si exploatarea potentialului de
hidrocarburi din Marea Neagra.
Cel mai probabil, Rusia va pleda pentru inaplicabilitatea Conventiei de la Viena, ceea ce va plasa
disputa in zona principiilor de drept international general acceptate (cutuma). In aceasta
ipoteza, lupta argumentelor (alaturi, desigur, de problema legalitatii actului insusi de secesiune
si anexare) se va purta in jurul criteriului dependentei si identitatii Crimeii, respectiv daca
separarea sa de Ucraina a fost un act de autodeterminare (spre a justifica aplicarea regulii

Cazul Kosovo insa a imprimat noi tendinte in aceasta privinta, in sensul preferintei aplicabilitatii teoriei
succesiunii universale (prin mecanismul asa-numitelor acorduri devolutive de transfer de instrumente
internationale intre statul predecesor si cel succesor).
4

tabula rasa), sau daca Crimeea nu s-a manifestat ca un teritoriu dependent pana la secesiune
(ceea ce ar justifica aplicarea regulii continuitatii).

3. Situatia activitatilor petroliere offshore din Marea Neagra (inclusiv

Marea Azov) n contextul noului statut al Crimeii
Pn la secesiunea Crimeei, Ucraina delimitase perimetre petroliere offshore in largul coastei
peninsulei Crimeea, dintre care cele mai importante sunt Skifska, Forosa, Prikerchinskaya si
Tavriya. Cu puin timp inainte de cderea regimului Ianukovici, guvernul ucrainean s-a aflat
foarte aproape de a semna un acord de impartire a productiei pentru perimetrul Skifska cu
Exxon Mobil si Royal Dutch Shell, avand ca parteneri companiile OMV-Petrom si compania de
stat ucraineana Nadra Ukrainy (licitatie contestata de compania ruseasca Lukoil). Pentru
perimetrul Prikerchinskaya, un acord de impartire a productiei a fost semnat in 2013 cu un
consortiu condus de compania italiana ENI (din care fac parte EDF, Vody Ukrainy si
Chornomornaftogaz) pentru zona de sud, iar pentru rest, cu un alt consortiu ucraino-rus condus
de Vanco (compania oligarhului Rinat Ahmetov), impreuna cu Lukoil.
Dezvoltarile in domeniul petrolier din Ucraina l-au determinat pe fostul premier al Ucrainei
Mykola Azarov sa declare in vara lui 2013 ca se asteapta ca Ucraina sa dobandeasca suficienta in
productia domestica de gaze naturale in urmatorii 10 ani, urmand ca probabil sa isi permit
exporturi in jurul anului 2020. n prezent, 2/3 din gazul consumat in Ucraina este importat din
Rusia, Ucraina fiind al doilea cel mai important client de gaze naturale al Rusiei, dup
Germania.
Tensiunile ce macin i astzi regiunea au determinat ns Exxon Mobil sa declare in martie
2014 ca va suspenda orice activitate in perimetrul Skifska pana la solutionarea situatiei din
Ucraina. Shell a anuntat incetarea oricaror discutii pe acest proiect.
Din punct de vedere juridic, aceste companii petroliere se afla in situatia unor acorduri
petroliere incheiate cu un partener (guvernul ucrainean) care, prin pierderea jurisdictiei asupra
zonei economice exclusive din Marea Neagra in favoarea Federatiei Ruse, nu mai detine
controlul de facto asupra drepturilor acordate companiilor, drepturile sale suverane rmnnd
fr obiect.
n plus, imediat ulterior declararii independentei regiunii Crimeea, parlamentul local a decis
nationalizarea

activelor

subsidiarei

companiei

nationale

ucrainiene

Naftogaz,

Chornomornaftogaz, inclusiv drepturile detinute de aceasta asupra platoului continental si zonei

8

economice exclusive din Marea Neagra. Guvernul local a anuntat apoi ca va pregati respectiva
companie pentru privatizare, Gazprom fiind singura companie care ar fi exprimat interes.
Chornomornaftogaz asigura 7,9% din productia nationala de gaze naturale a Ucrainei si 2,4%
din productia de titei. Detine licente pentru 17 perimetre, din care 15 de gaze naturale si 2 de
titei, atat onshore cat si offshore, precum si facilitati de stocare gaze (depozitul Glebovskoye din
Crimeea).
Odat calmate tensiunile militare si etnice din Ucraina, nationalizarea Chornomornaftogaz va
atrage cu siguran reactia Ucrainei in sensul ridicrii de pretentii juridice impotriva Moscovei,
a autoritatilor din Crimeea precum si impotriva oricarei companii care va prelua active
Chornomornaftogaz. Reactia Ucrainei va fi insa slabita in conditiile presiunilor legate de
alimentarea tarii cu gaze naturale din Rusia si de plata restantelor la furnizarile de gaz. Desi
Gazprom a fost indicata ca favorita in cazul unei privatizari a companiei Chornomornaftogaz, o
asemenea achizitie nu va fi o decizie usoara pentru Gazprom, tinand cont de situatia juridica
neclara si de potentialul unei asemenea tranzactii de a afecta relatiile deja deteriorate ale
Gazprom cu piata europeana.
In plus, Gazprom nu s-a aratat foarte interesata pana acum de proiectele offshore din Bazinul
Mrii Negre5. Doar companiile rusesti Rosneft (in joint venture cu Lukoil, Exxon si Eni) si
Lukoil au manifestat interes si prezenta pana acum in zona Marii Negre. Si totusi, Rusia va
trebui sa identifice o solutie pentru asigurarea alimentarii cu gaze a Crimeei, in conditiile in care
respectiva regiune nu poate acoperi consumul prin resursele disponibile aflate pe teritoriul sau,
iar importul ar presupune un tranzit ucrainean, greu de conceput a fi realizabil in conditiile
date.
Exceptnd probabil companiile ruse, nu e de asteptat ca activitatile offshore sa fie reluate in
zon n curand, datorita statutului juridic incert al regiunii Crimeea. Chiar si in ceea ce priveste
companiile ruse potential interesate de zona, ramane de vazut cum vor fi rezolvate aspectele ce
tin de legislatia domestica rusa, precum amendamentele din 2008 la Legea subsolului, care
prevede ca proiectele offshore se vor desfasura numai de catre companii detinute cel putin 50%
de catre statul federal rus si care au o experien mai mare de 5 ani in industrie. In plus, in
situatia in care Rusia ar proceda la activiti petroliere in perimetrele offshore adiacente
Crimeei, s-ar confrunta cu o alta provocare de natura tehnica si logistica, si anume transportul
eventualei productii de titei si gaze naturale ctre terminale petroliere sau reele magistrale. In
aceasta privinta, Rusia va cauta sa dezvolte o infrastructura de transport energetic peste
5

Ultima propunere de colaborare din partea Naftogaz Ucraina din 2008 nu a strnit interesul Gazprom.

strmtoarea Kerci. Aadar, controlul asupra Crimeii reprezinta si un factor de cost pentru
Moscova.
Pentru rile regiunii, cea mai importanta evolutie o reprezinta o posibila reconsiderare a
delimitrii mrilor teritoriale, platourilor continentale si zonelor economice exclusive, dup
preluarea controlului asupra Crimeei de catre Federatia Rus.
Din aceasta perspectiva, situatia Ucrainei este relevant din toate punctele de vedere (economic,
militar, energetic). Potrivit principiilor internationale in materia dreptului marii si prevederilor
Conventiei ONU privind dreptul Marii (UNCLOS) (atat Rusia, cat si Ucraina sunt parti la
Conventie), o redefinire a delimitarilor teritoriale in Marea Neagra si Marea Azov intre Ucraina
si Rusia va strangula, practic, orice cale de acces a Ucrainei la Marea Neagra.
Ucraina ar ramane cu o mica portiune de a lungul coastei sud-estice de la punctul nordic al
Crimeei pana la gurile Dunarii si o portiune redusa in Marea Azov, far access la strmtoarea
Kerci.6 Evident, marea teritoriala, platoul continental si zona economica exclusiv sunt elemente
a caror delimitare trebuie sa faca obiectul negocierilor si al acordului statelor riverane, dupa
cerintele UNCLOS, conform dreptului international. n cazul de fata, Ucraina va fi insa nevoita
sa negocieze in conditiile prezentei flotei ruse a Marii Negre si a unei presiuni tot mai mari pe
tema drepturilor populatiei rusofone si a relatiei de dependenta in asigurarea aprovizionarii cu
gaze din Rusia. In plus, pentru a avea acces la marea libera, Ucraina nu va putea decat sa o faca
prin apele aflate sub jurisdictia Romaniei sau Rusiei. In privinta accesului la marea libera din
Marea Azov, controlul va apartine total Rusiei, prin stramtoarea Kerci.
Fcnd abstractie de legalitatea apartenentei Crimeei la Federaia Rus, o redefinire a limitelor
teritoriale in Marea Neagra nu ar putea afecta in mod direct si teoretic decat Ucraina,
amplificand riscurile sale de securitate.
Pentru Romania este esential a se cunoaste dac exercitarea suveranitatii ruse asupra Crimeei va
putea justifica, conform tratatelor, principiilor de drept international si UNCLOS, o rediscutare
a delimitarilor maritime intre Rusia si Romania, ca stat riveran adiacent.

4. Implicaii asupra Romniei

n contextul eforturilor Moscovei de a consolida o legtur pe uscat ntre Crimeea i mainland-ul
Federaiei Ruse o centur de circa 10 km lime de-a lungul coastei Mrii de Azov este notabil
implicarea, la mijlocul lunii mai, a muncitorilor siderurgiti din Mariupol n preluarea controlului de la
forele separatiste pro-ruse, n numele ordinii civile i al stabilitii economice. n fapt, este evident c
oligarhii ucraineni joac n continuare un rol activ, manifestnd un pregnant sim al oportunitii.
6

10

Romania a incheiat cu Ucraina Tratatul de baz privind relatiile de bun vecintate si

cooperare, intrat in vigoare la 22.10.1997. Tratatul circumscrie relatiile bilaterale principiilor
stabilite prin Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o noua Europa si
celelalte documente ale OSCE. Consacrnd principiul inviolabilitatii frontierelor, tratatul
bilateral precizeaza ca partile vor agrea separat si ulterior regimul frontierelor (prin tratat),
precum si delimitarea platoului continental si a zonei economice exclusive. Tratatul nu face nicio referire precisa la exploatarea resurselor subsolului din Bazinul Mrii Negre.
In sensul celor agreate prin tratatul bilateral, Romania si Ucraina au incheiat ulterior Tratatul
privind regimul frontierei de stat romano-ucrainiene, colaborarea si asistenta mutuala in
probleme de frontiera, intrat in vigoare la 27 mai 2004. Articolul 1 din acest Tratat stabileste
cateva principii care vor fi aplicate de parti in delimitarea platoului continental si a zonei
economice exclusive. Singurul text care face referire la exploatarea resurselor din subsol este
Articolul 18, care stabileste ca lucrarile de prospectare si exploatare a subsolului se pot efectua
pana la cel mult 20 de metri de linia frontierei de stat, daca partile nu convin altfel.
Blocarea negocierilor dintre cele doua state in privinta delimitarii platoului continental si a
zonei economice exclusive din Marea Neagra (inclusiv statutul Insulei Serpilor) a determinat
supunerea acestui proces de catre Romania (in acord cu Ucraina) sub jurisdictia Curtii
Internationale de Justitie. La data de 3 februarie 2009, CIJ s-a pronuntat, stabilind liniile de
delimitare.
Ulterior pronuntarii CIJ, Romania a incheiat numeroase acorduri petroliere de concesiune
pentru activitati de explorare si exploatare pana la limita platoului sau continental si a zonei
economice exclusive (perimetrele Pelican, Muridava, Cobalcescu, Rapsodia, Trident, Neptun).
Activitatile in acest perimetre petroliere sunt in plina desfasurare.
Urmare a secesiunii si alipirii Crimeii la Federatia Rusa, Romania se vede pusa in situatia de
facto de a avea frontiera comuna in Marea Neagra cu Federatia Rusa. Raportat la aceasta
realitate, problema centrala este de a cunoate daca exploatarea de catre Romania a resurselor
subsolului din bazinul Marii Negre este cumva pusa in pericol de jure sau de facto.
In derularea jocului geopolitic din Marea Neagra, Rusia ar putea sustine ca actele internationale
incheiate de autoritatile ucrainiene in trecut, si mai ales cele care tineau si de apartenenta
Crimeii la Ucraina (cum ar fi cele privind delimitari de frontiera sau de mare teritoriala) nu ii
sunt opozabile, fortand o rediscutare a acestora, nu neaparat din dorinta de a obtine o solutie
favorabila, cat mai ales de a induce o stare de incertitudine geopolitica in zona.

11

Rusia ar putea sustine, de pild, c nu mai recunoate i nu se consider ca succesor al

Tratatului bilateral de prietenie, respectiv al Tratatului de delimitare a frontierei dintre Romania
si Ucraina sau ca nu apreciaza ca opozabila decizia CIJ in speta Romania-Ucraina, cu privire la
elementele de teritoriu care sunt legate de Crimeea. ntr-o asemenea situatie, s-ar pune
problema succesiunii statelor la tratate, respectiv a naturii juridice (de izvor de drept) si a
efectelor deciziei CIJ in speta Ucraina-Romania.
Aceast eventualitate este, totui, improbabil vzut n lumina practicii consacrate a Rusiei n
relaiile sale internaionale de a se prevala de tratate, nu de a le denuna. ntr-adevr, dup cum
este menionat n tratatul de ncorporare a Peninsulei Crimeea n Federaia Rus, din 18 martie
2014, Moscova se oblig s aplice dreptul internaional n ceea ce privete graniele maritime n
Mrile Neagr i de Azov (Art. 4, par. 3).7
Fapt este nc c nici Romania, nici Rusia nu au devenit state parti la Conventia de la Viena din
1978 privind succesiunea statelor la tratate, ceea ce inseamna ca in privinta succesiunii
drepturilor si obligatiilor Ucrainei in relatia cu Romania (pe aspectele ce tin teritorial de dreptul
marii), va deveni aplicabila cutuma internationala. Disputa ar putea fi deci intre aplicarea
principiului tabula rasa in succesiune (ce ar putea fi sustinut de Federatia Rusa) si cel al
continuitii (sustinut de Romania). Dupa cum am aratat deja, principiile de drept international
insa nu permit extinderea efectelor succesiunii in ceea ce priveste tratatele ce delimiteaza
frontiere sau utilizarea unor teritorii, ceea ce ar insemna, teoretic, ca regimul de frontiera
stabilit prin tratatele Romaniei cu Ucraina va rmne neafectat.
n scenariul improbabil al unei relatii ruso-romne divergente n problema delimitarii teritoriale
in Marea Neagra intervin si obligatiile din tratatul bilateral incheiat intre Romania si Federatia
Rusa la 04.07.2003 si intrat in vigoare la 27 august 2004, care face trimitere la Carta ONU,
Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o noua Europa si celelalte documente ale
OSCE, reafirmand inadmisibilitatea folosirii fortei sau a amenintarii cu forta impotriva
integritatii teritoriale. Si totusi, atat Tratatul bilateral de baza care, datorita conjuncturii
istorice de la data incheierii sale, nu contine prevederi care se refer aprofundat la aspectele de
integritate si delimitare teritoriala (Romania nu are granita comuna cu Federatia Rus), cat si
mecanismul exclusiv de asigurare a respectarii acestuia (ca in cazul oricarui alt tratat) prin
intermediul Consiliului de Securitate al ONU (in care Rusia detine drept de veto), ne fac s
estimm c respectivul tratat nu va conta prea mult ntr-o eventuala disputa romano-rus.

http://kremlin.ru/news/20605

12

Moscova ar putea, de asemenea, sustine ca Decizia CIJ din 2009 prin care s-a procedat la
delimitarea platoului continental si a zonei economice exclusive din Marea Neagra intre
Romania si Ucraina nu ii este opozabila. Intr-adevar, deciziile instantei internationale nu sunt
opozabile decat partilor care au agreat sa supuna disputa sub jurisdictia curtii. Discutia poate fi
extrem de complexa in aceasta privinta, dreptul international nebeneficiind de o codificare
clara. Ar trebuie ca solutia atinsa si acceptata de Romania si Ucraina urmare a deciziei Curtii sa
fie acceptat ca facnd parte din cutuma internationala si astfel sa faca parte din dreptul
international. Altfel spus, ar trebui ca decizia Curtii sa fie considerata ca izvor de drept
internaional. Problematic este ca aceste aspecte inca fac obiectul dezbaterilor doctrinare.
Dup cum am aratat, Conventia de la Viena din 1978 privind succesiunea statelor la tratate
stabileste ca o succesiune de state nu va avea efecte asupra tratatelor ce stabilesc regimul
frontierelor sau a celor care se refera la utilizarea unor anumite teritorii (articolele 11 si 12 din
Conventie). In conceptia Conveniei, prin tratat se intelege un acord international incheiat
intre state in forma scrisa si guvernat de dreptul international, fie incorporat intr-un singur
instrument sau doua sau mai multe instrumente legate intre ele, indiferent de modul in care este
descris.
Evident, in general, o hotarare a CIJ nu poate intra in definitia tratatului de mai sus. In cazul
particular insa al deciziei CIJ din speta Ucraina-Romania, se poate aprecia ca aceasta a urmat si
a fost emisa in virtutea acordurilor bilaterale dintre cele doua ri, in particular in temeiul
prevederilor Tratatului bilateral de baza. Dintr-o asemenea perspectiva, decizia CIJ,
necontestata fiind de parti si fiind aplicata ca atare, poate fi considerata ca facand parte din setul
de mai multe instrumente legate intre ele care formeaza un tratat in sensul prevederilor
Conventiei de la Viena din 1978 si a Conventiei de la Viena din 1969 privind dreptul Tratatelor.
Intr-o asemenea interpretare, Rusia si Romania trebuie sa fie tinute sa respecte delimitarea
teritoriala din Marea Neagra agreata intre Ucraina si Romania, in virtutea lui jus cogens si a
spiritului, daca nu literei articolelor 31, 34 si, respectiv, 11 si 12 din Conventia de la Viena
(Romania si Rusia nefiind parte la acest tratat), delimitare ce intra in familia tratatelor ce
stabilesc regimul frontierelor sau a celor care se refera la utilizarea unor anumite teritorii.
Revenim insa cu precizarea c nici Rusia, nici Romania nu sunt pri la cele doua Conventii de
mai sus, ceea ce nu confera eficienta definitiilor oferite de aceste tratate in cazul deciziei Curtii
privind delimitarea dintre Romania si Ucraina, dect daca cele doua tratate, respectiv, decizia
Curtii pot fi considerate ca facand parte din cutuma internationala ntr-adevr, expertii sunt
unanim de acord ca Conventia privind dreptul tratatelor reflecta cutuma internationala.

13

In situatia in care nu poate fi sustinuta interpretarea conform careia decizia CIJ poate fi
considerata ca facnd parte din setul de tratate romano-ucrainiene privind regimul frontierelor
(si nici parte a dreptului international, ca o cutuma), Rusia ar putea avea in vedere o revizuire a
deciziei Curtii (deciziile nu pot fi atacate), in temeiul articolului 61 din Statutul CIJ (desi Statutul
Curtii consacra principiul autoritatii lucrului judecat (res judicata) in articolul 60; articolul 61
permite revizuirea, in anumite conditii, a unei decizii in cazul descoperirii unor factori decisivi
necunoscuti curtii la momentul emiterii deciziei). Consideram insa ca secesiunea si alipirea
Crimeii la Federatia Rusa nu ar putea, intr-o interpretare rezonabila, sa reprezinte o
descoperire a unor fapte.
Prin urmare, dac Rusia va alege s nu respecte decizia CIJ din speta Ucraina-Rusia, se va pune
problema asigurrii respectarii/executarii deciziei, fapt care, si in aceasta situatie, presupune
forta executorie a Consiliului de Securitate al ONU, unde Rusia are drept de veto.
Un alt plan al unor posibile provocari rusesti la adresa exercitarii suveranitatii si a oricaror
activitati economice de catre Romania in platoul sau continental si zona economica exclusiva
(plecand de la premiza ca integrarea Crimeei in Federatia Rusa este un fait accompli, lsnd n
suspensie statutul juridic al acestui act politic), poate avea in vedere promovarea unor pretentii
de natura economic i de mediu legate de eventuale activitati de productie de gaze naturale si
titei in perimetrele romanesti.
Tratatul privind relatiile prietenesti si de cooperare dintre Romania si Federatia Rusa din
04.07.2003, intrat in vigoare la 27 august 2004, stabileste la articolul 8 ca prtile vor colabora in
domeniul protectiei naturii in zona Mrii Negre, precum si in scopul utilizarii rationale a
resurselor economice ale Marii Negre. In virtutea unei asemenea prevederi si intr-un cadru de
discutii cu continut potential litigios, Rusia ar putea sustine ca activitatile petroliere romanesti
aduc atingere mediului marin. In masura in care o asemenea tema se acutizeaz prin prezenta
militara in bazinul Marii Negre, Rusia ar putea fora de facto chiar o suspendare a activitatilor
petroliere, ceea ce ar afecta serios planurile de securitate energetica a Romaniei.
In atari conditii, in situatia in care Rusia ar alege calea politicii de putere in spatiul de granita al
UE si NATO si ar contesta efectele deciziei CIJ in speta Romania vs Ucraina, Rusia ar avea doua
optiuni:

abordarea geopolitic, angrennd Romania in situatii complexe, n regim de power play

(soft sau hard, n funcie de relevana i puterea Romaniei ca stat membru NATO si, in
plan secundar, al UE);

14

abordarea juridic i judiciar, sub confortul pozitiei detinute n Consiliul de Securitate

al ONU.

Desigur, cea mai probabil este combinarea acestor dou opiuni.

n privinta abordarii geopolitice, un asemenea joc se va desfasura in condiii volatile. Situaia
din Ucraina se va menine ca arc de criz o lung perioada de timp. In incercarea de a se
distanta de Ucraina ca stat de tranzit, Rusia va pune accent pe orice alternative, cum ar fi, de
pilda, gazoductul South Stream si consolidarea unor relatii bilaterale cu state europene ce sunt
profund implicate in spatiul energetic din Bazinul Pontic alturi de state riverane, precum
Bulgaria si Turcia, state ca Austria, Italia, prezente cu companii energetice in zona.
Principalul factor extern in acest proces ar putea fi doar SUA, in momentul de fata. Romania, ca
stat periferic dar totusi membru al UE si NATO, va putea beneficia de garanii de securitate
politica si teritoriala, insa in materie energetica 8, att timp cat la nivel comunitar nu se va fi
conturat o serioasa politica comuna9, va fi nevoita sa se bazeze, in primul rand, pe capacitatile
proprii de cunoastere, analiz, implementare i aliere strategic.

Am comparat anexarea Crimeii si efectele pe care aceasta le poate produce in Bazinul Marii Negre cu
situatia din Cipru. De aproape jumatate de secol situatia din Cipru nu a putut fi solutionata nici de UE,
nici de NATO. Confruntarea greco-turca afecteaza substantial promovarea proiectelor offshore in
Mediteran. Turcia refuz sa recunoasca delimitarile teritoriale efectuate de Cipru si concesiunile
petroliere atribuite de Cipru si, implicit, activitatile petroliere offshore din zona (vezi cazul explorarilor
companiei Noble Energy din 2011), suprapunand propriile activitati de explorare atat in apele cipriote, cat
si grecesti, acompaniate de nave militare turcesti si amenintand cu interventia armata. Tensiunile dintre
cele doua state sunt departe de a se fi epuizat. Turcia nu este parte la UNCLOS, n timp ce UE este parte
(iar UNCLOS face parte din acquis-ul comunitar).
9Relevante in ecuatia de securitate energetica a regiunii vor fi si alegerile europene din acest an.
Prevalenta dreptei europene la aceste alegeri, curtata intens de Rusia in ultima perioada, ar putea sa
reduca din viteza proceselor integrationiste i s afecteze functionalitatea oricaror aliante sau pozitii
comune ale Romaniei in incercarea de a administra situatia proiectelor energetice din Marea Neagra in
relatia cu Rusia.
8

15