Precizare referitoare la temele pe care le vom discuta la seminar, pe parcursul acestui semestru,

Aceste teme sunt:

1. Raportul dintre dreptul internațional public și dreptul intern + articol I. Gâlea

Raportul dintre dreptul internațional public și dreptul intern reprezintă o temă importantă în domeniul
dreptului. Aceste două sisteme normative sunt distincte și acționează diferit, având obiecte diferite de
reglementare și un mod de formare propriu.

În general, există două teorii care se referă la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern: teoriile
moniste și teoria dualistă. Potrivit teoriilor moniste, dreptul intern și dreptul internațional sunt componentele
unui singur sistem juridic. În schimb, teoria dualistă apreciază că atât dreptul intern, cât și dreptul
internațional reprezintă sisteme normative independente.

În România, Constituția prevede că tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern. De
asemenea, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate
în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care
România este parte 1. În concluzie, chiar și dispozițiile constituționale, care prevăd numeroase drepturi și
libertăți ale omului, vor fi interpretate și aplicate în raport de legislația internațională în domeniu.

2. Declarația AG a ONU privind principiile dreptului internațional 1970

Declarația privind principiile dreptului internațional referitoare la relațiile amicale și la cooperarea între state
a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU la data de 24 octombrie 1970. Această declarație a stabilit
principii fundamentale ale dreptului internațional public, cum ar fi principiul egalității suverane, principiul non-
intervenției în afacerile interne ale altor state, principiul soluționării pașnice a conflictelor și principiul
cooperării internaționale.

3. Avizul consultativ al CIJ în problema prejudiciilor suferite în serviciul Națiunilor Unite, 1949

Avizul consultativ al CIJ din 11 aprilie 1949, intitulat "Repararea Prejudiciilor Suferite în Serviciul Națiunilor
Unite", a fost emis la solicitarea Adunării Generale a ONU. Acest aviz a fost emis în contextul în care
Organizația Națiunilor Unite a suferit pierderi materiale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a cerut
despăgubiri de la statele care au participat la război. CIJ a emis acest aviz pentru a clarifica dacă statele
care nu au fost membre ale ONU la momentul producerii prejudiciilor sunt obligate să plătească despăgubiri.
CIJ a concluzionat că aceste state nu sunt obligate să plătească despăgubiri, dar pot face acest lucru dacă
doresc să se alinieze principiilor dreptului internațional

4. Avizul consultativ al CIJ în problema declarației unilaterale de independență a provinciei Kosovo, 2010

Avizul consultativ al Curții Internaționale de Justiție (CIJ) din 22 iulie 2010 a concluzionat că “declarația de
independență a Kosovo adoptată la 17 februarie 2008 nu a încălcat dreptul internațional” . Înainte de a
ajunge la această concluzie, Curtea a examinat dacă are competența de a da avizul consultativ solicitat de
Adunarea Generală a ONU și a stabilit că are. Curtea a mai decis că nu există nicio interdicție generală a
declarațiilor de independență în dreptul internațional. În plus, Curtea a concluzionat că nu a fost necesar să
decidă dacă dreptul internațional conferă Kosovo un drept pozitiv de a declara independența, ci a trebuit să
determine dacă o regulă a dreptului internațional interzice o astfel de declarație.

5. Cauza Nottebohm (Liechtenstein v. Guatemala), CIJ, 1955

6. Comparație între sistemul ONU și sistemul european de protecție a drepturilor omului
Sistemul european de protecție a drepturilor omului și sistemul ONU sunt două sisteme distincte, dar care au
obiective similare. Sistemul european de protecție a drepturilor omului este format din mai multe organizații
și tratate, cum ar fi Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene. Acest sistem se concentrează pe protejarea drepturilor omului în Europa
și asigurarea respectării acestora de către statele membre ale Uniunii Europene.

Pe de altă parte, sistemul ONU de protecție a drepturilor omului este format din mai multe tratate și
organizații, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la Drepturile
Civile și Politice și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale. Acest sistem
se concentrează pe protejarea drepturilor omului la nivel global și asigurarea respectării acestora de către
toate statele membre ale ONU.

În timp ce ambele sisteme au obiective similare, există unele diferențe semnificative între ele. De exemplu,
sistemul european de protecție a drepturilor omului are un mecanism de supraveghere mai puternic decât
sistemul ONU, cu o curte specializată și un comitet de miniștri care monitorizează implementarea tratatelor.
În plus, sistemul european de protecție a drepturilor omului are un mecanism de protecție a drepturilor
omului la nivel regional, ceea ce înseamnă că cetățenii europeni pot adresa plângeri directe la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului 1. În schimb, sistemul ONU de protecție a drepturilor omului se concentrează
mai mult pe promovarea drepturilor omului la nivel global și pe monitorizarea respectării acestora de către
statele membre ale ONU.

7. Cauza Delimitarea maritimă în Marea Neagă (România c. Ucraina), CIJ, 2009

Situatia de fapt:

Cauza Delimitarea maritimă în Marea Neagă a fost un proces juridic între România și Ucraina, care a avut loc
la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga. În urma acestui proces, România a primit aproape 80%
din zona aflată în dispută, adică 9.700 km de platou continental și zonă economică exclusivă, ceea ce a
constituit prima extindere de jurisdicție suverană și drepturi suverane ale României după 1918.

Situatia de drept:

Cauza “Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)” a fost un proces juridic între România și
Ucraina, care a început în 2004 și s-a încheiat în 2009. Curtea Internațională de Justiție de la Haga a decis că
România are dreptul la 9700 km² de spații maritime - platou continental și zonă economică exclusivă - din
Marea Neagră, adică 79,34% din suprafața în dispută de cca. 12.200 km² 1. Această hotărâre a fost benefică
pentru ambele state, favorizând abordarea agendei bilaterale într-un spirit constructiv și contribuind la
stabilitatea regională.

Soluționarea delimitării din Marea Neagră de către instanța de la Haga a fost un exemplu de soluționare a
unei dispute prin mijloace pașnice, în baza aplicării dreptului internațional, pentru întreaga regiune a Mării
Negre. Hotărârea din 3 februarie 2009 a devenit un reper important pentru delimitările maritime ulterioare,
fiind citată consistent în jurisprudența CIJ și a altor instanțe internaționale, precum și în doctrina dreptului
internațional în materie.

Decizia CIJ

Hotărârea Curții Internaționale de Justiție de la Haga privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră a fost
pronunțată la data de 3 februarie 2009. Aceasta a acordat României 9.700 km pătrați de spații maritime -
platou continental și zonă economică exclusivă - din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafața în dispută de
cca. 12.200 km pătrați. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate, ceea ce a reprezentat o premieră în istoria
CIJ și a devenit un punct de referință pentru soluționarea diferendelor internaționale pe cale pașnică în
domeniul delimitărilor maritime, fiind citată consistent în jurisprudența CIJ și a altor instanțe internaționale,
precum și în doctrina dreptului internațional în materie.
8. Cauza Imunitățile de jurisdicție a statelor (Germania c. Italia, Grecia Intervenient), CIJ, 2012

Statul de fapt

Cauza Imunitățile de jurisdicție a statelor a fost un caz judecat de Curtea Internațională de Justiție (CIJ) în
2012, între Germania și Italia, cu intervenția Greciei. În această cauză, Germania a solicitat Curții să declare
că Italia a încălcat imunitatea sa de jurisdicție prin permiterea unor cereri civile împotriva sa în instanțele
italiene, care căutau reparații pentru vătămările cauzate de încălcările dreptului internațional umanitar
comise de al Treilea Reich în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, Germania a cerut Curții
să constate că Italia a încălcat, de asemenea, imunitatea sa prin luarea de măsuri de constrângere împotriva
Villa Vigoni, proprietatea germană situată pe teritoriul italian. În cele din urmă, Germania a solicitat Curții să
declare că Italia a încălcat imunitatea sa de jurisdicție prin declararea executabilă în Italia a deciziilor
instanțelor civile grecești pronunțate împotriva Germaniei pe baza unor acte similare celor care au dat
naștere cererilor aduse în fața instanțelor italiene 1. Germania s-a referit în special la hotărârea pronunțată
împotriva sa în ceea ce privește masacrul comis de forțele armate germane în timpul retragerii lor în 1944, în
satul Distomo din Grecia, în cazul Distomo.

Statul de drept

În această cauză, Germania a intentat acțiune împotriva Italiei, solicitând Curții Internaționale de Justiție să
declare că Italia a încălcat imunitatea jurisdicțională de care se bucură Germania în conformitate cu dreptul
internațional prin permiterea ca acțiuni civile să fie aduse împotriva sa în instanțele italiene, cerând reparații
pentru vătămările cauzate de încălcările dreptului internațional umanitar comise de al Treilea Reich în timpul
celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, Germania a cerut Curții să constate că Italia a încălcat, de
asemenea, imunitatea Germaniei prin luarea de măsuri de constrângere împotriva Villa Vigoni, proprietatea
de stat germană situată pe teritoriul italian. În cele din urmă, Germania a solicitat Curții să declare că Italia a
încălcat imunitatea jurisdicțională a Germaniei prin declararea executabilă în Italia a hotărârilor instanțelor
civile grecești pronunțate împotriva Germaniei pe baza unor acte similare cu cele care au dat naștere
acțiunilor introduse în fața instanțelor italiene. Germania s-a referit în special la hotărârea pronunțată
împotriva sa în ceea ce privește masacrul comis de forțele armate germane în timpul retragerii lor în 1944, în
satul Distomo din cazul Distomo. În baza articolului 1 din Convenția Europeană pentru reglementarea
pașnică a diferendelor din 29 aprilie 1957, ratificată de Italia la 29 ianuarie 1960 și de Germania la 18 aprilie
1961, Germania a invocat jurisdicția Curții. În hotărârea sa din 3 februarie 2012, Curtea a examinat mai întâi
întrebarea dacă Italia a încălcat imunitatea jurisdicțională a Germaniei prin permiterea ca acțiuni civile să fie
aduse împotriva sa în instanțele italiene.

Decizia

Decizia Curții Internaționale de Justiție din 3 februarie 2012 în Cauza Imunitățile de jurisdicție a statelor a
stabilit că imunitatea de jurisdicție a statelor este o regulă generală a dreptului internațional și că aceasta se
aplică în cazul tuturor actelor de putere publică ale unui stat, indiferent de modul în care sunt exercitate.
Această decizie a fost luată în urma unei dispute între Germania și Italia cu privire la imunitatea de jurisdicție
a Italiei într-un caz de despăgubire pentru victimele unui atac terorist. În concluzie, decizia Curții
Internaționale de Justiție din 3 februarie 2012 a confirmat că imunitatea de jurisdicție a statelor este o regulă
generală a dreptului internațional și că aceasta se aplică în cazul tuturor actelor de putere publică ale unui
stat.

9. Tratatele internaționale: exerciții practice

Tratatele internaționale sunt acorduri încheiate între două sau mai multe state, care au ca scop
reglementarea unor probleme de interes comun. Acestea pot fi încheiate în diverse domenii, precum comerț,
cultură, drepturile omului, mediu, securitate, etc. Exercițiile practice sunt o metodă utilă pentru a înțelege mai
bine prevederile tratatelor internaționale și pentru a le aplica în situații concrete. Acestea pot fi găsite în
manuale de drept internațional sau pe site-uri specializate în domeniu. Dacă doriți să găsiți exerciții practice
specifice unui tratat anume, vă recomand să căutați pe site-urile specializate în drept internațional sau să
contactați un avocat specializat în acest domeniu.
10. Avizul consultativ al CIJ în problema consecințelor legale ale construirii unui zid în teritoriile
palestiniene ocupate, 2003

Avizul consultativ al Curții Internaționale de Justiție (CIJ) din 9 iulie 2004 a concluzionat că construirea
zidului de separare în teritoriile palestiniene ocupate este ilegală și încalcă dreptul internațional umanitar 1.
CIJ a recomandat ca Israelul să demoleze zidul, să compenseze victimele și să nu mai continue construirea
acestuia 1. Avizul consultativ al CIJ nu are caracter obligatoriu, dar este considerat o autoritate morală în
problemele de drept internațional

11. Discutarea Draft Articles on State Responsibility/Proiectul privind răspunderea internațională a statelor,
2011.

Draft Articles on State Responsibility este un document care conturează dreptul internațional cu privire la
răspunderea statelor pentru faptele lor internaționale ilicite. Accentul se pune pe regulile secundare ale
răspunderii statului: adică asupra consecințelor unui fapt internațional ilicit al unui stat asupra ordinii juridice
internaționale. Adunarea Generală, prin rezoluția 3071 (XXVIII) din 30 noiembrie 1973, a recomandat
Comisiei să-și continue, cu prioritate, lucrările în vederea pregătirii unui prim set de proiecte de articole
privind responsabilitatea statelor pentru fapte internaționale ilicite.

Proiectul privind răspunderea internațională a statelor a fost adoptat de Comisia de Drept Internațional în
2001 și conține reguli care stabilesc când și cum un stat poate fi considerat responsabil pentru încălcarea
dreptului internațional. În 2011, Comisia a adoptat un set de principii care clarifică și completează aceste
reguli. Aceste principii includ, printre altele, definirea termenilor cheie, cum ar fi “stat”, “răspundere” și
“încălcare”, precum și stabilirea modului în care răspunderea poate fi atribuită unui stat.

Atât Proiectul privind răspunderea internațională a statelor din 2011 cât și Draft Articles on State
Responsibility sunt două documente importante care stabilesc reguli și principii pentru răspunderea statelor
în ceea ce privește încălcarea dreptului internațional.

Draft Articles on State Responsibility a fost adoptat de Comisia de Drept Internațional în 2001 și se
concentrează pe regulile secundare ale răspunderii statelor, adică modul în care răspunderea poate fi
atribuită unui stat. Pe de altă parte, Proiectul privind răspunderea internațională a statelor din 2011
completează și clarifică aceste reguli, oferind definiții clare pentru termeni cheie, cum ar fi “stat”,
“răspundere” și “încălcare”.

Conform Proiectului privind răspunderea internațională a statelor din 2011, termenul “stat” se referă la orice
entitate care îndeplinește următoarele criterii: are o populație permanentă, un teritoriu determinat, un guvern
și capacitatea de a intra în relații cu alte state.

Termenul “răspundere” se referă la obligația unui stat de a-și asuma consecințele juridice pentru încălcarea
dreptului internațional.

Termenul “încălcare” se referă la orice acțiune sau omisiune a unui stat care încalcă o obligație prevăzută de
dreptul internațional.