Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Relaţii Internaţionale

Codificarea dreptului internaţional

Student:

Profesor: Conf. univ. dr. Mihai Niemesch

Bucureşti
2021
 Prin codificarea dreptului internaţional se înţelege operaţiunea prin care se realizează
sistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul mării,
dreptul tratatelor etc. De asemenea, codificarea contribuie la precizarea conţinutului normelor
dreptului internaţional public, în primul rând, al normelor cutumiare. Prin codificare se urmăreşte
cu prisosinţă transpunerea normelor cutumiare în norme convenţionale, fiind consemanate în
tratate internaţionale. Codificarea dreptului internaţional public contribuie la adaptarea acestui
drept la noile realităţi din comunitatea internaţională.1
Codificarea este caracteristica definitorie a jurisdicțiilor de drept civil. În sistemele de
drept comun, cum ar fi Anglia sau Țara Galilor, codificarea este procesul de convertire și
consolidare a legislației consființite de judecători sub formă de drept scris (drept statutar - statute
law în engleză).
Vechiul Cod sumerian al lui Ur-Nammu a fost compilat între anii 2050-1230 î.Hr. și este
cel mai vechi și cunoscut cod civil care a supraviețuit până în prezent. Trei secole mai târziu,
în Babilon, regele Hammurabi a adoptat un set de legi care îi poartă numele.
În afară de legi religioase, precum Tora, importante codificări au avut loc în
vechiul Imperiu Roman, unde au fost elaborate, printre altele, Lex Duodecim Tabularum și, mult
mai târziu, Corpus Iuris Civilis. Aceste legi codficate au fost mai multe excepții decât reguli,
având în vedere că pe parcursul întregii perioade antice, legile Romane au rămas în mare parte
necodificate.
Primul sistem permanent de legi codificate a fost înființat în China, odată cu
elaborarea Codului Tang în anul 624. Aceasta a constituit baza codului penal chinez, care a fost
apoi înlocuit de Mare Qing Cod Legal, care a fost desființat în anul 1912 după Revoluția
Xinhai și înființarea Republicii Populare Chineze. Noile legi ale Republicii China au fost
inspirate de munca codificată germană și de Codul Civil German. Un exemplu foarte influent în
Europa a fost Codul Napoleonian din 1804.
Un alt sistem recent de legi este codul de legi hinduse întocmit de Manu și numit ca
Manu Smriti, datând din secolul 2 Î. hr. Utilizarea de coduri civile în dreptul islamic Sharia, a
început în Imperiul Otoman în secolul al 16-lea.2

1
https://administrare.info/drept/11564-referat-codificarea-dreptului-interna%C5%A3ional accesat la data de
28.12.2020
2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Codificare_(drept) accesat la data de 28.12.2020

1
 Codificarea are o deosebită importanţă pentru dreptul internaţional în general şi pentru
transpunerea în practică a normelor sale. Ea asigură precizia normelor de drept şi întărirea
coeziunii şi unităţii dreptului internaţional, înlăturând conflictele posibile între normele acesteia,
înlesneşte adaptarea reglementărilor juridice la evoluţia rapidă a relaţiilor internaţionale,
permiţând totodată participarea tuturor statelor la opera de legiferare, ceea ce asigură în mai mare
măsură credibilitatea dreptului şi lărgeşte baza a acestuia.
Codificarea dreptului internaţional se poate realiza în diferite forme:
a) codificarea oficială, realizată în comun de state, sau neoficială, efectuată de organizaţii
ştiinţifice naţionale sau internaţionale, precum şi de oameni de ştiinţă în mod individual;
b) codificarea generală, cuprinzând ansamblul normelor dreptului internaţional, sau
parţială, pe anumite ramuri ori domenii ale acestuia;
c) codificarea principiilor generale şi codificarea amănunţită;
d) codificarea universală, a normelor de drept cu aplicabilitate pentru toate statele lumii şi
codificarea regională, care cuprinde numai normele aplicabile unei anumite zone geografice.3
În acest scop s-a creat Comisia de Drept Internaţional(1947), compusă din 34 de
specialişti desemnaţi de Adunarea Generală şi funcţionând în nume propriu. Comisia
desemnează raportori speciali pentru fiecare subiect. Relaţia cu guvernele ONU se va face prin
intermediul chestionarelor transmise acestora pentru cunoaşterea observaţiilor lor, respectiv prin
dezbateri în cadrul Comisiei a V-a juridice a Adunării Generale a ONU. De asemenea, s-a creat
Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional (1966) – UNCITRAL -,
compusă din 36 de membri, reprezentanţi ai statelor. Rezultatele activităţii de codificare sunt: a)
neconvenţionale – crearea (mai ales de către UNCITRAL) a unor reguli în materie arbitrală; b)
convenţionale – cele patru convenţii ale dreptului mării (Geneva, 1958), cele două Convenţii
asupra relaţiilor diplomatice şi consulare(Viena, 1961 şi 1963), Convenţia privind reducerea
cazurilor de apatridie (New York, 1968), Convenţiile privind dreptul tratatelor (Viena 1969 şi
1986), Convenţia privind misiunile speciale (1969), cele două Convenţii privind succesiunea
statelor (Viena, 1978 şi 1983) etc. În anul 1997 a fost adoptată Convenţia privind folosirea
cursurilor de apă în alte scopuri decât navigaţia, iar în 1998, în urma Conferinţei

3
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/izvoarele-si-codificarea-
dreptului-international/ accesat la data de 28.12.2020

2
plenipotenţiarilor de la Roma (în iunie), Statutul Curţii Penale Internaţionale, la redactarea cărora
Comisia a avut o contribuţie foarte importantă.4
Primele încercări de acest fel menţionate în literatura de specialitate aparţin filozofului
englez Jeremy Bentham care, în Principiile dreptului internaţional, scrisă între 1786-1789, şi în
Introducere la un cod internaţional (1827), făcea o sistematizare a dreptului în vigoare, elaborând
totodată şi noi reguli pentru asigurarea unei păci perpetue.Acestor încercări le-au urmat
numeroase altele, între care trebuie menţionată lucrarea savantului german John Bluntchhli,
intitulată Dreptul internaţional modern al statelor civilizate, sub formă de cod din 1868.
Activitatea de codificare a dreptului internaţional public începe în secolul 19. Congresul
de la Viena din 1815 este considerat primul forum internaţional care codifică, deşi parţial,
normele dreptului internaţional referitoare la regimul de navigaţie pe anumite fluvii
internaţionale, nor- mele referitoare la dreptul diplomatic. Un alt moment esenţial în procesul de
codificare a dreptului internaţional î-l reprezintă cele două Conferinţe de la Haga din 1899 şi
1907, care codifică parţial legile şi obiceiurile de purtare a războiului şi respectiv normele
dreptului internaţional referitoare la unele modalităţi paşnice de reglementare a diferendelor
internaţionale.5
Astfel, la Congresul de la Viena (1815) a fost codificat regimul fluviilor internaţionale şi ,
în oarecare măsură, dreptul diplomatic, la Conferinţa de la Paris (1856) au fost codificate unele
norme ale dreptului maritim, iar la Conferinţa de la Geneva din acelaşi an a fost elaborată prima
codificare a normelor de drept umanitar privind protecţia militarilor răniţi şi bolnavi.
Conferinţele internaţionale de la Haga din 1899 şi 1907 au marcat un moment important
în opera de codificare a dreptului internaţional. Ele au codificat regulile privind mijloacele de
soluţionare paşnică a diferendelor internaţionale, dar sunt cunoscute îndeosebi pentru opera de
codificare privind legile şi obiceiurile războiului terestru şi maritim referitoare la ostilităţile
armate, beligeranţi, mijloace permise sau interzise în ducerea războiului, regimul juridic al
prizonierilor de război şi alte persoane protejate în timpul conflictului armat etc.
Alte conferinţe internaţionale ulterioare au continuat opera de codifecare a
reglementărilor privind modul de ducere a războiului. Astfel, la Conferinţa de la Geneva din
1925 a fost adoptat „Protocolul privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice

4
https://www.coursehero.com/file/p7fb4v8q/CODIFICAREA-DREPTULUI-INTERNA%C5%A2IONAL-Codificarea-
dreptului-interna%C5%A3ional-se/ accesat la data de 29.12.2020
5
Paul Olcescu, Evoluţia codificării dreptului international, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, pp.80-81

3
sau similare şi a armelor bacteriologice (biologice)”, la Conferinţa din 1929 de la Geneva s-a
realizat o nouă codificare privind ameliorarea soartei răniţilor şi bolnavilor din armatele în
campanie, iar Conferinţa de la Geneva din 1949 realiza o amplă codificare a întregului drept
umanitar aplicabil în perioada de conflict armat prin 4 convenţii internaţionale care se refereau la
protecţia prizonierilor de război, a bolnavilor, a răniţilor şi a naufragiaţilor, precum şi a
populaţiei civile.
Sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite codificarea dreptului internaţional a realizat
progrese deosebite.
O.N.U. şi-a propus, prin art. 16 al Cartei, ca în cadrul Adunării generale să se iniţieze
studii şi să se facă recomandări în scopul de a încuraja dezvoltarea progresivă şi codificarea
dreptului internaţional.În acest scop, în 1947, a fost creată Comisia de drept internaţional, ca
organ subsidiar al Adunării generale, având drept sarcină formularea cu precizie şi
sistematizarea regulilor de drept internaţional în domeniile in care există o practică juridică
considerabilă, precedente sau opinii doctrinare.6
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării (engleză United Nations
Convention on the Law of the Sea, prescurtat UNCLOS) este un acord internațional care a
rezultat din a treia Conferință a Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS
III), care a avut loc între 1973 și 1982. Legea din Convenție definește drepturile și
responsabilitățile națiunilor cu privire la utilizarea lor a oceanele lumii, de stabilire a orientărilor
pentru întreprinderi, mediul, precum și managementul marin a resurselor naturale. Convenția,
încheiată în 1982, a înlocuit patru tratate din 1958. UNCLOS a intrat în vigoare în 1994, la un an
după ce Guyana a devenit a 60-a națiune ce a semnat tratatul. Începând cu ianuarie 2015, 166
și Uniunea Europeană au aderat la convenție.
Convenția a fost deschisă pentru semnare la 10 decembrie 1982 și a intrat în vigoare la 16
noiembrie 1994, după ratificarea celei a 60-a țară. Convenția a fost ratificată de 167 de părți, care
includ 166 de țări (163 de state membre a Națiunilor Unite plus observatorul Națiunilor
Unite Palestina, precum și Insulele Cook și Niue) și Uniunea Europeană.7

6
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/izvoarele-si-codificarea-
dreptului-international/ accesat la data de 29.12.2020
7
https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite_asupra_dreptului_m%C4%83rii accesat
la data de 29.12.2020

4
După adoptarea acestor reglementări, unele probleme importante cum sunt cele referitoare la
limita mării teritoriale şi regimul teritoriilor submarine au fost reluate, în vederea elaborării unor
noi soluţii juridice. Astfel, în urma dezbaterilor desfăşurate în anii 1967 – 1970 cu privire la
regimul juridic al teritoriilor submarine, situate dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale,
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, în 1970, Declaraţia de
principii, prin care zona internaţională a fost consacrată ca „Patrimoniu comun al întregii
umanităţi”. Treptat, problematica acestui patrimoniu a suscitat tot mai mult interes; s-au abordat
căile şi modalităţile practice de elaborare şi exploatare a bogăţiilor conţinute de aceste teritorii,
ajungându-se la concluzia că valorificarea bogăţiilor minerale trebuie să se facă în mod echitabil,
resursele respective „neputând fi însuşite de state sau persoane”.
Evoluţiile ulterioare ale raporturilor maritime, sub influenţa importantelor schimbări în economia
mondială, ca urmare a revoluţiei ştiinţifico-tehnice contemporane, în condiţiile descoperirii unor
noi resurse, concomitent cu accentuarea efectelor tot mai dăunătoare provocate de poluare pentru
flora şi fauna marină, au determinat convocarea – în 1970 – a celei de-a III-a Conferinţe O.N.U.
asupra Dreptului mării.
Conferinţa a abordat, în mod constructiv, toate problemele maritime în scopul obţinerii „unor
progrese reale în elaborarea unui sistem de explorare şi exploatare a resurselor oceanului planetar
în interesul tuturor naţiunilor.
Convenţia cu privire la Dreptul Mării, din 12 decembrie 1982, semnată la Montego Bay –
Jamaica, prevede, chiar în preambulul său, dorinţa statelor-părţi de a reglementa, într-un spirit de
înţelegere şi cooperare reciprocă, toate problemele privind dreptul mării, astfel încât să se asigure
o ordine juridică pentru mări şi oceane, care să faciliteze comunicaţiile internaţionale şi să
favorizeze folosirea paşnică a mărilor şi oceanelor, folosirea echitabilă şi eficace a resurselor
biologice şi minerale ale mediului marin, precum şi protejarea, păstrarea acestuia.
România s-a numărat printre cele 160 de state participante la cea de-a IIIa Conferinţă
O.N.U. asupra Dreptului mării, în procesul de negociere pentru identificarea unor soluţii general
aplicabile în direcţia valorificării echitabile a bogăţiilor mărilor şi oceanelor Terrei.
De asemenea, prin dorinţa sa de aliniere la prevederile internaţionale, România a ratificat şi a
aderat la Convenţia cu privire la Dreptul Mării, prin Legea nr. 110 din 10 octombrie 1996, şi

5
totodată a aderat la Acordul referitor la aplicarea părţii a XI-a a Convenţiei Naţiunilor Unite
asupra dreptului mării, încheiat la New York la 28 iulie 1994.8
În prezent, Comisia de drept internaţional se preocupă de codificarea unor aşa domenii
cum ar fi: răspunderea internaţională a statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a bunurilor
acestora, statutul curierului diplomatic şi a valizei diplomatice, reglementarea relaţiilor dintre
state şi organizaţiile internaţionale, codificarea crimelor împotriva păcii şi securităţii omenirii.
Este de aşteptat ca procesul de codificare să continue, nevoile raporturilor internaţionale
aducând în atenţie noi domenii în care sunt necesare sistematizări şi dezvoltări ale dreptului
international.

8
http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/26-de-ani-de-la-adoptarea-conventiei-natiunilor-unite-
asupra-dreptului-marii/ accesat la data de 30.12.2020

6
 Bibliografie

1. Paul Olcescu, Evoluţia codificării dreptului internaţional, Editura Universităţii Alexandru

Ioan Cuza, Iaşi, p.80-81
2. https://administrare.info/drept/11564-referat-codificarea-dreptului-interna%C5%A3ional
accesat la data de 28.12.2020
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Codificare_(drept) accesat la data de 28.12.2020
4. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-international-public/izvoarele-si-
codificarea-dreptului-international/ accesat la data de 28.12.2020
5. https://www.coursehero.com/file/p7fb4v8q/CODIFICAREA-DREPTULUI-INTERNA%C5%A2IONAL-
Codificarea-dreptului-interna%C5%A3ional-se/ accesat la data de 29.12.2020
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Conven%C8%9Bia_Na%C8%9Biunilor_Unite_asupra_dreptului_m
%C4%83rii accesat la data de 29.12.2020
7. http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/26-de-ani-de-la-adoptarea-conventiei-
natiunilor-unite-asupra-dreptului-marii/ accesat la data de 30.12.2020