Anthony de Melo

Redescoperirea vietii

Traducerea de Monica dupa editia de la Editura Albin Mihel, 2014

Tablou de Gauguin, Te Aa No Areois, 1892
„De ce mi-ai ascuns secretul fericirii ? intreaba discipolul pe maestrul sau.
-Ai auzit cantand pasarea aceea ?
-Da, raspunde discipolul.
-Atunci stii ca nu ti-am ascuns nimic.
-Asa este, recunoaste discipolul.”

2
 Cuvant inainte

E rar ca o carte sa intre in viata cuiva si s-o transforme complet.

« Redescoperirea vietii » este o astfel de carte.
Continutul sau se sprijina pe o conferinta din 1984 a lui Anthony de
Mello care a fost organizata impreuna cu universitatea Fordham si retransmisa
prin satelit in toata America. Cartea este o marturie noua despre darul
autorului de a spune povesti amuzante, dar intotdeauna purtatoare ale unui
mesaj de pace, acceptare, compasiune si trezire.
Putin conteaza daca aveti saisprezece sau saizeci de ani in momentul in
care incepeti sa cititi cuvintele intelepte ale parintelui de Mello. Putin conteaza
cu care pagina incepeti sau cate pagini de-a randul cititi. Cuvintele sale sunt
bogate de intelepciune, de o intelepciune care stie ca putem progresa pe etape
sau, cateodata, dintr-o data. Se intampla ca, fara nici un motiv, sa ne trezim si,
brusc, totul sa fie diferit.
Jucati-va cu cuvintele pe care le veti gasi in aceasta carte. Lasati-le sa va
revina in minte in orice moment- cand asteptati la rand la magazin, cand
sunteti blocati in trafic sau cand asteptati sa traversati strada. Redescoperiti ce
inseamna sa fiti fericit si ce inseamna sa simtiti o pace profunda.
Indragostitul ranit spune : “M-am ars o data. N-am sa ma mai
indragostesc niciodata.” Maestrul raspunde : « Esti ca pisica aceea care s-a ars
atunci cand s-a asezat pe soba si de atunci refuza sa mai stea asezata ».
Lucrul cel mai pretios pe care il risipim in viata este timpul. Deci, nu mai
pierdeti nici o secunda fiind nefericit !

J. Galente si D. Towey,
Administratori ai Centrului de Spiritualitate de Mello-Stroud

3
 Introducere

Permiteti-mi sa incep prin a va expune intentia mea de a proceda de-a

lungul acestei conferinte, a carei tema este « redescoperirea vietii ».
Acum aproape zece ani, am descoperit ceva care mi-a bulversat total
viata, a revolutionat-o cu adevarat. Am devenit un om nou. Iata ceea ce sunt
fericit sa impart astazi cu voi, intr-o maniera originala.
Ati putea desigur sa-mi spuneti : « Cum se face ca ati descoperit lucrul
acesta doar acum zece ani ? Nu citiserati Evangheliile inainte ? » Citisem
Evangheliile, normal, dar trecusem pe langa ele. Ce am descoperit era acolo,
sub ochii mei, dar nu-l vedeam.
Mai tarziu, dupa ce l-am descoperit, l-am regasit in Scrierile tuturor
marilor religii si am ramas stupefiat. Intelegeti? Citisem tot, dar nu il
recunoscusem. Doamne, mi-ar fi placut atat de mult sa fac aceasta descoperire
cand eram mai tanar! Cat de diferit ar fi fost !
Si acum, cat timp credeti ca-mi va lua pentru a vi-l impartasi ? Toata
ziua ? Voi fi onest cu voi : nu cred ca-mi va lua mai mult de zece minute. In
ceea ce priveste intelegerea sau asimilarea lui, se poate sa va ia 20 de ani, 15
ani, 10 ani, 10 minute sau doar o zi, trei zile… Cine stie ? Depinde de voi.
Dupa descoperirea mea initiala, de-a lungul anilor mai multe persoane
mi-au spus ca si viata lor a fost bulversata de aceasta privire noua asupra
lucrurilor, dar, imi pare rau s-o spun, aceste persoane nu sunt numeroase.
Sunt chiar foarte putine. Cred ca, daca printre cei o mie de auditori ai mei din
acest moment, o singura persoana ma aude, ar fi deja o medie buna.
E greu sa auzi ? E dificil sa intelegi ? Nu : e atat de simplu incat un copil
de sapte ani ar putea sa inteleaga. Nu e incredibil ? De fapt, cand ma gandesc
azi, imi zic : « De ce nu l-am vazut inainte ? » Nu stiu. Nu stiu de ce, dar nu il
vedeam.
E posibil ca astazi, unul dintre voi sa faca aceasta descoperire, chiar si
numai partial. De ce anume e nevoie pentru aceasta ? De un singur lucru : sa
stie sa asculte. Totul se rezuma la asta. Sunteti in stare sa ascultati ? Daca da,
se poate sa intelegeti.
Sa nu credeti ca e atat de usor de ascultat. De ce ? Pentru ca noi il
ascultam pe celalalt pornind mereu de la concepte fixe, idei si prejudecati bine
ancorate. Nu spun ca a asculta inseamna a accepta orbeste ceea ce auzim : « El
l-a spus, deci cred » - asta ar fi credulitate. Nu tin ca voi sa aveti, ascultandu-
ma, acest gen de credinta oarba. Puteti, bineinteles, sa aveti credinta in ceea ce
va invata Biserica, puteti avea credinta in Biblie, dar sa nu aveti credinta in
mine. Din contra, ceea ce as vrea sa faceti, este sa puneti sub semnul intrebarii
tot ce va spun, sa reflectati, apoi sa reveniti spre mine. Simtiti-va liberi sa
faceti lucrul acesta in timp ce va vorbesc. Puneti intrebari, ridicati mana, cand
vreti voi.
Cealalta extrema, cand ascultam, este sa reactionam imediat prin atac.
Este adevarat ca ma pregatesc sa spun ceva atat de nou, incat cativa dintre voi
vor gandi ca sunt nebun, ca mi-am pierdut capul. In acel moment, ei vor fi
tentati sa atace. Daca ii spuneti unui marxist ca exista un punct slab in
marxism, primul lucru pe care il va face, probabil, va fi sa va atace. Daca

4
spuneti unui capitalist ca in capitalism exista un punct slab, isi va lua armele.
Daca spuneti unui american : « Stiti, e ceva ce nu merge in Statele Unite » ar
face acelasi lucru. Un indian ar reactiona in aceeasi maniera daca ii criticati
tara, si asa mai departe.
Nu e vorba sa acceptati totul, nu e vorba sa atacati, nici sa aprobati.
Cunoasteti povestea cu superiorul iezuit apreciat de toata lumea ?
Oamenii il intrebau :
- Cum se face ca aveti atata succes ca superior ?
- E foarte simplu, raspundea el, reteta succesului nu este complicata :
sunt pur si simplu de acord cu toata lumea.
I se replica :
- E absurd. Cum puteti avea succes ca superior cand sunteti de acord cu
toata lumea ?
Iar el raspundea :
- Exact. Cum as putea sa reusesc ca superior daca as fi mereu de acord
cu toata lumea ?
Nu va cer, deci, sa fiti de acord cu mine. Se poate sa nu fiti de acord cu
mine si cu toate acestea sa intelegeti. Nu e extraordinar ? Aceasta inseamna ca
ceea ce este important e sa fii prezent. Fiti prezenti ! Fiti vigilenti ! Ascultati cu
un spirit mereu nou. Nu e usor nici sa ascultati cu un spirit nou, fara
prejudecati, fara idei fixe.
Ieri, cineva mi-a spus o poveste. Cunoasteti poate dictonul « Un mar pe zi
tine doctorul departe ». Ei bine, este povestea unui om care, avand o legatura
cu nevasta medicului, manca un mar pe zi… Intelesese totul pe dos ! Se tinea
de o idee fixa, de o formula gresita.
Mi s-a povestit ca era, acum putin timp, un preot care incerca sa
convinga pe unul din enoriasii sai, alcoolic, sa nu mai bea. Preotul ia un pahar
cu alcool, alcool pur, prinde un vierme pe care il lasa sa cada in pahar. Bietul
vierme se rasuceste pe toate partile si apoi moare. Atunci, preotul ii spune
enoriasului :
- Ai inteles mesajul, Jean ?
- Da, parinte, raspunde acesta, am inteles. Am inteles bine mesajul: dvs
aveti un vierme in stomac si aveti nevoie de alcool ca sa-l ucideti.
Intelesese el mesajul? Nu ! Jean nu asculta. Nu ascultase.

Dar e si situatia in care preotul este cel care nu asculta. Un enorias vine
intr-o zi sa vada un preot. Acesta insa, cum isi citeste ziarul, nu are chef sa fie
deranjat.
- Scuzati-ma, parinte, spune omul.
Preotul, agasat, nu raspunde.
- Scuzati-ma, parinte, insista omul.
- Ce este ? intreaba preotul.
- Parinte, imi puteti spune ce cauzeaza artrita ?
- Ce cauzeaza artrita ? raspunde preotul exasperat. Alcoolul da artrita !
Frecventarea femeilor pacatoase da artrita ! Pariurile dau artrita ! Uite ce
cauzeaza artrita ! De ce ma intrebi ?
- Pentru ca scrie aici ca Sfantul parinte are artrita.
Vedeti, preotul nu asculta !

5
 Acum, daca sunteti pregatiti sa ascultati ceva nou, simplu si neasteptat,
care se opune la aproape tot ce ati invatat pana astazi, daca sunteti gata sa
ascultati, atunci poate o sa auziti ce am a spune. Si poate o sa intelegeti.
Cand Isus a invatat Vestea cea Buna, cred ca a fost atacat nu numai
pentru ca doctrina sa era buna, ci pentru ca era noua. Noi uram tot ce este
nou. Si eu uram tot ce era nou. Bunele teorii vechi erau preferatele mele ! Nu
iubim noutatea : deranjeaza prea mult, elibereaza prea tare.
Pentru a reveni la aptitudinea de a asculta, Buddha a formulat-o foarte
bine cand a zis: „Calugarii si eruditii nu trebuie sa accepte cuvintele mele din
cauza respectului pe care mi-l poarta. Trebuie sa le analizeze asa cum un
aurar analizeaza aurul: taind, zgariand, frecand si topind.” Voi nu trebuie sa
acceptati cuvintele mele din respect. Trebuie sa le analizati asa cum un aurar
analizeaza aurul: taind, zgariand, frecand si topind... Bun, iata deja un punct
lamurit.

Si acum, ce este acest lucru pe care noi il numim viata? Aruncati o

privire lumii, apoi o sa va invit sa aruncati un ochi asupra propriei voastre
vieti. Priviti lumea! Saracia domneste peste tot. Am citit recent, in New York
Times, ca episcopii din Statele Unite au declarat ca 33 milioane de persoane
din aceasta tara traiesc sub pragul de saracie – prag definit chiar de guvern.
Daca voi numiti asta saracie, ar trebui sa mergeti in alte tari si sa vedeti
conditiile de viata sordide, murdaria si mizeria. Asta numim noi viata? Ei bine,
am o veste buna pentru voi: pot sa va arat viata, chiar in conditiile acelea.
Cam acum 12 ani, mi-a fost prezentat un om, la Calcutta, care tragea un
carut. E o munca oribila, sa stiti. Cand urcati intr-un carut, nu e un cal care
trage, ci un om. O fiinta umana! Durata de viata a acestor bieti oameni, din
momentul in care incep sa lucreze astfel, este intre zece si doisprezece ani. Nu
traiesc mult, caci se imbolnavesc de tuberculoza si mor rapid. Ramchandra,
omul nostru, avea deja tuberculoza. In acele timpuri exista un grup mic de
cateva persoane care facea niste activitati ilegale, ca exportul de schelete.
Guvernul i-a prins pana la urma, dar stiti ce faceau acestia? Cumparau
scheletul omului cand el era, inca, in viata. Oamenii foarte saraci ii cautau si
isi vindeau scheletul in avans pentru o suma de zece euro. Acesti traficanti
intrebau pe tragatorii de carute: „De cat timp lucrati pe strada?”
Cand un om ca Ramchandra raspundea : „De zece ani”, ei se gandeau ca
nu mai avea mult de trait. Ii dadeau banii si apoi, cand omul murea, ii luau
corpul, il descompuneau dupa o metoda speciala si apoi recuperau scheletul.
Ramchandra isi vanduse scheletul, ca sa vedeti in ce hal era de sarac.
Avea o sotie si copii si traia in saracie, mizerie si incertitudine. Cine ar fi crezut
ca am putea cunoaste fericirea in aceste conditii? Si totusi, nimic nu parea sa-l
supere. El era bine. Nimic nu il descuraja. L-am intrebat:
- Nu sunteti ingrijorat?
- De ce?
- Stiti.... viitorul dvs, al copiilor.
- Fac cat pot eu de bine. Restul e in mainile lui Dumnezeu.
- Si boala dvs? Suferiti, nu-i asa?
- Un pic... Trebuie sa iei viata asa cum vine.

6
 Niciodata nu l-am vazut prost dispus. Intr-o zi, in timp ce ii vorbeam, am
realizat dintr-o data ca ma aflu in prezenta unui mistic; am realizat brusc ca
eram in prezenta vietii. Era chiar acolo: el era viu, eu eram mort.
Va amintiti cuvintele minunate ale lui Isus? „Priviti pasarile cerului!
Priviti crinii de pe camp! Ei nici nu seamana, nici nu culeg. Nu se ingrijoreaza
de ziua de maine, contrar voua.” Chiar asa traia si Ramchandra. Cred ca a
murit, de-acum. L-am cunoscut putin timp la Calcutta, apoi am plecat in
sudul Indiei, acolo unde traiesc in prezent. Nu stiu ce a devenit, dar stiu ca am
intalnit un mistic, o persoana extraordinara. El a descoperit viata, a
redescoperit-o.
Spiritul uman este extraordinar: a inventat calculatorul, stapaneste
fisiunea atomului si a trimis motoare in spatiu. Totusi, el nu a rezolvat
problema suferintei umane, angoasa, singuratatea, vidul si disperarea. Ca
sunteti tanar sau mai putin tanar, nu cred ca nu cunoasteti sentimentele
acestea: singuratate, suparare, impresia de vid, depresie sau disperare. Cum se
face ca nu am gasit raspuns la aceste intrebari?
Am facut tot felul de progrese tehnologice. Au ridicat ele macar un pic,
nivelul calitatii noastre de viata? Vreti sa stiti sentimentul meu? Ei bine, nu,
nici macar un pic. Sigur, avem mai mult confort, totul se petrece mai repede, e
o abundenta de placeri si distractii, avem mai multe cunostinte si progrese
tehnologice. Dar a avut loc un mic progres, macar, pentru a pune capat
singuratatii, vidului, tristetii? Un mic progres pentru a elimina aviditatea, ura
si conflictele? Sunt oare mai putine lupte, mai putine cruzimi? Daca vreti sa
cunoasteti parerea mea, as zice ca e mai rau ca inainte.
Si cel mai tragic e, asa cum am descoperit acum zece ani, ca secretul a
fost deja revelat! Atunci, de ce nu l-am folosit? Pentru ca nu vrem, iata de ce. E
incredibil, nu-i asa? Nu vrem. Chiar nu vrem! Imaginati-va ca spun cuiva:
„Ascultati, o sa va dau o formula care va va face fericit pentru restul vietii dvs.
Fiecare minut din restul vietii dvs va fi o sursa de bucurie.” Imaginati-va ca va
spun toate astea. Ei bine, este chiar ce voi face astazi. Va voi da aceasta
formula.
Stiti ce veti face, majoritatea dintre voi? Sa ma scuzati daca va jignesc
spunand asta, dar daca semanati macar un pic cu persoanele pe care le-am
intalnit la conferintele mele de pana acum, stiti ce veti face, majoritatea dintre
voi? Veti spune: „Opriti-va! Nu spuneti nimic. Opriti-va! Nu vreau sa aud”.
Nu vrem sa auzim... daca nu ma credeti, o sa va demonstrez.

Sa fii fericit lasand lucrurile sa curga

Acum sase luni, aveam un atelier in Missouri, la St Louis. Veni sa ma

vada un preot care facea parte din grup si-mi spuse: „Stiti, accept absolut tot
ce ati spus in timpul acestor trei zile, absolut tot. Si stiti de ce? Nu pentru ca
am facut tot ce ne-ati incurajat sa facem, adica sa „transam, sa frecam, sa
zgariem si sa analizam”. Nu. Ci pentru ca acum trei luni, ma gaseam langa un
bolnav de SIDA muribund, care mi-a zis : „Parinte, acum sase luni, medicul m-
a anuntat ca nu mai aveam decat sase luni de trait. Mi-a spus ca imi
ramaneau fix sase luni si l-am crezut. Si stiti ceva, parinte, au fost cele mai
fericite sase luni dintr-o viata prost traita. Cele mai fericite! De fapt, nu
fusesem niciodata fericit inainte. Am descoperit fericitea. Imediat dupa ce

7
medicul mi-a anuntat vestea, toate eforturile mele, toate tensiunile, toate
angoasele si sperantele au zburat. Am cazut nu in disperare, ci in fericire – in
sfarsit!”
Parintele a adaugat: „Stiti, m-am gandit adesea la cuvintele acestui om
si, in week-endul acesta, in timp ce va ascultam, mi-am zis: „Omul asta a
revenit la viata!” Dvs spuneti exact acelasi lucru ca si el.” Iata cineva care a
inteles totul. Omul acesta a gasit raspunsul.
Formula este aici, la indemana noastra. O gasim in scrisoarea catre
Filipeni: „Caci, oricare ar fi situatia in care ma gasesc, m-am invatat sa-mi
ajung mie insumi. Am cunoscut decaderea si stiu ce inseamna sa traiesti in
abundenta. Am invatat sa infrunt toate circumstantele: sa fiu bine hranit sau
sa-mi fie foame, sa am tot confortul sau nimic.”
Asta este: „Am invatat sa infrunt toate circumstantele: sa fiu bine hranit
sau sa-mi fie foame, sa am tot confortul sau nimic.” Un pic inainte, Pavel a
spus: „Bucurati-va in toate circumstantele. Bucurati-va in Domnul. Mai spun o
data: bucurati-va.”
Ma gandesc la Ramchandra din Calcutta, ma gandesc la acel barbat care
murea de SIDA la St Louis. Iata despre ce vorbea Pavel. Toata viata mea
citisem textul acela, dar nu-l intelesesem. Era acolo, in fata mea, dar nu il
intelegeam!

Viata voastra e in mainile voastre

Acum, sa presupunem ca doriti sa intelegeti, ca doriti intr-adevar sa

vedeti. Ce aveti de facut? Mai inainte, sa intelegeti cateva adevaruri despre voi
insiva. Si ce aveti de inteles despre voi insiva? Mai intai, ca viata voastra e un
dezastru. Nu va place sa auziti lucrul acesta? Ceea ce demonstreaza poate ca e
adevarat. Viata voastra e un dezastru. Cateva persoane replica: „Ce vreti sa
spuneti? Viata mea nu e un dezastru! Ma descurc bine cu studiile mele, am
parinti buni, ma inteleg bine cu familia. Am un iubit sau o iubita, toata lumea
ma iubeste. Sunt talentat in sport si am in fata o cariera stralucita.
- Ah, da?
- Da, chiar asa.
- Credeti ca viata voastra nu e un dezastru? Foarte bine. Atunci, spuneti-
mi (asta e testul decisiv): va simtiti singur, cateodata? Aveti tristeti, dureri de
inima? Va simtiti contrariat de anumite lucruri?
- Ce vreti sa spuneti? Nu e firesc sa fii contrariat uneori?
- Doriti un raspuns clar, cinstit si simplu?
- Da.
- Ei bine, nu e firesc.
- Cum asta? Trebuie sa nu fim niciodata contrariati de nimic?
- Da. Este ceea ce am afirmat.
- Taceti! Nu mai vreau sa aud nimic.”

Intelegeti ce vreau sa spun? Persoanele acestea au o teorie conform

careia este firesc sa fii contrariat, altfel nu suntem umani. Foarte bine, atunci,
fiti contrariati. Mult succes si adio.
Citez de multe ori un proverb simpatic care spune: „Nu incercati sa
invatati un porc sa cante, va pierdeti timpul si suparati porcul.” Mi-a luat mult

8
timp sa inteleg lectia aceasta, dar pana la urma m-am oprit si nu mai incerc sa
invat porcii sa cante. Daca nu vreti sa auziti ce am de spus, nici o problema,
ma retrag. Sunt gata sa explic si sa clarific lucrurile daca doriti, dar de ce sa
argumentez? Nu merita.
Sa reluam de unde ramasesem.
- Nu ati suferit niciodata de un conflict interior?
- Nu.
- Chiar? Si va intelegeti perfect cu toata lumea?
- Da.
- Chiar? Vreti sa spuneti ca gustati si apreciati fiecare moment al vietii
dvs?
- Ei, nu chiar...
- Vedeti ! v-am spus eu.
- Asteptati! Si incarnarea?
- Da, bine, de acord. Ma retrag. Mult noroc.”

De ce sa discutam? Nu am chef sa argumentez – punct. Vorbesc in

cunostinta de cauza pentru ca e ceea ce faceam inainte, mereu. Astazi,
argumentarea nu ma mai intereseaza deloc. Voi acceptati sa constatati ca viata
voastra e un dezastru, sau refuzati sa vedeti. Daca refuzati sa vedeti lucrul
acesta, nu am nimic sa va spun.
„Viata voastra e un dezastru” inseamna ca vi se intampla, din cand in
cand, sa fiti victime ale unei tristeti, ale unei strangeri de inima. Vi se intampla
sa va simtiti singur, sa fiti in fata golului, sa va fie frica.
- Mie, frica?, imi spun unii.
- Da. Viata dvs este un dezastru.
- Ce vreti sa spuneti? Nu e firesc sa ne fie frica?
- Nu, nu sunteti obligat sa va fie frica.
- De nimic?
- De nimic.
- Dar profetului Mohammed i-a fost frica...
- Pardon, dar vorbim de Mohammed mai tarziu, de acord? Sa vorbim mai
degraba de dvs acum.”

Sa nu stii ce-i frica... nici nu va inchipuiti macar ce inseamna asta. Si ce

e mai trist, este ca nici nu va ganditi ca ar fi posibil. Totusi, e atat de usor sa
faceti asta. Cum v-au facut sa credeti ca e imposibil, nu ati incercat niciodata,
dar e acolo, scris in toate scrisorile din Biblie, si voi refuzati sa vedeti lucrul
acesta, doar pentru ca vi s-a spus ca e imposibil.
Va e frica de viitor? Aveti bufeuri de angoasa, de ingrijorare, de jena? Da,
viata voastra chiar e un dezastru. Ce spuneti despre asta? Doriti sa puneti
ordine in toate astea? Va pot ajuta in cinci minute, daca sunteti gata. Nici nu
aveti nevoie sa va ridicati de pe scaun. Puteti sa ramaneti asezati si sa puneti
ordine in viata voastra in cinci minute. Sunt foarte serios. Nu e o palavrageala
ieftina. Este atat de simplu si teribil de serios ca oamenii trec pe langa, fara sa
vada. Dar astazi vi se ofera ocazia aceasta.
Stiti cum au fost descoperite minele de diamant din Africa de Sud? Acum
catva timp am citit o poveste tare interesanta. Autorul povesteste ca un om alb
era intr-o zi in coliba unui sef dintr-un satuc din Africa de Sud, cand vazu

9
niste copii care se jucau cu ceva ce pareau a fi bilute. Cand si-a dat seama ca
nu erau bilute, ci diamante, i-a sarit inima din piept. A luat doua sau trei ca sa
le verifice – erau intr-adevar diamante! Spuse deci sefului de trib:
- Ati putea sa-mi dati cateva bilute din acestea? Am si eu copii carora le
place jocul cu bile, dar aceste bile sunt un pic diferite. Sunt gata sa va
dau in schimb un buzunar plin de tutun.”
Seful de trib raspunse razand:
- Dar nu, stati un pic, ar fi un furt. Ar fi intr-adevar un furt sa va iau
tutunul in schimbul acestor pietre. Avem cu miile pe aici.
Astfel, el dadu omului alb un cos plin. Acesta pleca in tara lui si apoi
reveni cu multi bani ca sa cumpere terenul acela si, in urmatorii zece ani,
deveni omul cel mai bogat din lume.
Aceasta povestioara ar putea fi o parabola: o comoara pe acolo, sub ochii
nostri si noi nu stim. E tragic, e dureros. Ma gandesc la viata mea si imi spun:
„De ce am irosit-o?” Am irosit-o mult timp, dar cu tot felul de lucruri minunate,
credeti-ma: misiuni pastorale, intreprinderi teologice, slujbe religioase, etc. Noi
astia, preotii, cu cat suntem mai ocupati cu lucrurile lui Dumnezeu, cu atat
mai mult riscam sa uitam ce reprezinta Dumnezeu... si riscam sa fim un pic
prea multumiti de noi insine. Vedeti istoria lui Isus: cine s-a debarasat de el?
Preotii, sigur, religiosii. Ei sunt teroarea Evanghelilor.
Astazi, imi spun ca mi-am irosit timpul, dar nu pierd nici un minut
regretand. De ce sa irosesc un minut macar, regretand trecutul? E adevarat
totusi ca am pierdut timp.

Imi amintesc de o poveste foarte elocventa a unui pescar care pleca

dimineata devreme sa pescuiasca, inainte de ivirea zorilor. Cum mergea el,
piciorul lui da de ceva care semana cu un sac. Il ridica spunandu-si ca provine
cu siguranta dintr-un naufragiu sau ceva asemanator. Il desface si simte ca ar
fi ceva pietre. Le ia si, cum pe moment e prea intuneric ca sa plece pe mare, se
distreaza pana la rasaritul soarelui aruncandu-le in apa cat de departe posibil
si incercand sa evalueze, dupa zgomot, la ce distanta le-a lansat.
Cand soarele incepe sa rasara, se uita in sac si gaseste trei pietre
pretioase. Doamne! Sacul era plin de pietre pretioase si el nu stia. Prea tarziu.
Nu, nu era prea tarziu: mai ramaneau trei pietre. Nu e prea tarziu.
Sa revenim la oamenii care traiau deasupra minelor de diamant. Sa ne
imaginam ca acestia traiesc in saracie, copiii lor sunt subalimentati si ca
cersesc si-i implora pe trecatori sa le dea sa manance. Si, intr-o zi, cineva le
zice:
- Atentie, nu vindeti terenul acesta, caci el contine mine de diamant.
Vedeti piatra aceasta? E un diamant. Ati putea sa-l vindeti. Ati obtine
100.000 de dolari.
- Nu e un diamant, raspund ei. E o piatra.
Si-au bagat in cap ca e o piatra si refuza sa asculte ce li se spune. Ei,
bine, oamenii se poarta astfel oriunde in lume. Nu asculta, nu aud. Le spunem
ca viata este extraordinara, ca viata este delicioasa:
- Ati putea iubi viata. Nu ati cunoaste nici un moment de tensiune, nici
unul. Nici o presiune, nici o angoasa. Vreti sa stiti cum?
- E imposibil. Lucrul asta nu s-a intamplat niciodata. Nu se poate
intampla.

10
 Nici o curiozitate, nici un chef de investigatii! Nimeni nu va spune: „Hai
sa incercam sa descoperim despre ce a vorba.” Oamenii raman la „Nu, nu, nu.
E imposibil. Nu vrem sa va auzim. In fond, preotii nostri ne-au spus ca e
imposibil, psihologii nostri ne spun ca e imposibil, si voi indrazniti sa veniti sa
ne spuneti ca e posibil?”

Nu doriti sa scapati de dezastru

Prima data trebuie deci sa recunoasteti ca viata voastra este un dezastru.

Apoi- sunteti pregatiti pentru urmare? E inca si mai greu de auzit: nu vreti sa
va salvati, nu vreti sa scapati de dezastru. Intrebati pe orice psiholog demn de
acest nume, o sa va confirme lucrul acesta: ultimul lucru dorit de un pacient
este sa se vindece; nu vrea sa fie vindecat, vrea sa fie usurat de o greutate.
Eric Berne, unul dintre cei mai mari psihiatri americani, spune toate
acestea intr-o maniera foarte pitoreasca. Ne propune sa ne imaginam un
pacient bagat intr-o fosa septica – cum spune el, intr-o groapa cu excremente
lichide. Pacientul acesta ajunge la doctor si stiti ce ii cere? „Ati putea sa ma
ajutati pentru ca oamenii sa nu mai faca valuri in groapa?” El nu vrea sa iasa
de acolo. A, nu, mai ales asta, nu! De ce sa iasa, stati un pic? Ajutati-ma ca ei
sa nu faca valuri. Iata ce vrea el. Nu vrea sa iasa.
Vreti sa verificati dvs insiva? Puteti face testul chiar acum. Aveti cateva
minute ca sa va ganditi. Imaginati-va ca vi se ofera posibilitatea de a fi foarte
fericit cu conditia sa renuntati la diploma pe care o doriti atat. Sunteti gata sa
dati acea diploma in schimbul fericirii? O alta posibilitate: veti fi fericit, dar fara
aceasta femeie sau acest barbat de care sunteti indragostit. Ce spuneti? Veti
esua la examene si oamenii vor gandi poate ca sunteti lenes, dar dvs ati fi
fericit, foarte fericit. Sunteti gata sa schimbati parerea buna a oamenilor cu
fericirea? Vom avea timp de reflectie mai tarziu.

Cand eram la Syracuza, vara trecuta, am vazut un anunt publicitar intr-

un ziar. O femeie tanara, la brat cu un barbat, spunea: „Nu vreau sa fiu
fericita. Singurele persoane fericite pe care le cunosc traiesc intr-un azil de
nebuni. Vreau sa fiu nefericita impreuna cu tine.” Vedeti ce vreau sa spun?
„Nu vreau sa fiu fericita, vreau sa fiu nefericita impreuna cu tine”. E sigur ca
va dezvolta o intreaga teorie despre asta!
Oameni nu vor sa invinga. Nu vor, pur si simplu. „Nu vreau sa fiu fericit,
vreau sa fiu celebru”. Sau: „Nu vreau sa fiu fericit, vreau sa castig medalia de
aur la jocurile olimpice.” Imaginati-va ca va spun: „Ascultati, uitati medalia
aceea de aur. Puteti fi fericit, in sfarsit! E important, nu? De ce vreti medalia
aceea de aur? De ce vreti sa ajungeti in varf, sa fiti un presedinte-director
general? Va pot face fericit. Chiar si numai traind cu un salariu de 10.000 de
dolari pe an, puteti fi fericit.
- Nu, nu, nu! Vreau banii mei! Dati-mi banii, banii mei!
Vedeti unde bat acum? Oamenii nu vor sa fie fericiti, nu vor sa traiasca
din plin, ei vor bani. Stiti, Ramchandra, cel care tragea carucioare la Calcutta,
acel om traia ca un rege- cu adevarat. Ajutorul strain este minunat, dar el nu
avea nevoie de acest ajutor, in orice caz nu pentru a trai. Avea nevoie de el
pentru confort, pentru sanatate, dar nu pentru a trai. Poate ca avea nevoie de

11
acest ajutor pentru a trai mai mult timp, dar o existenta lunga este neaparat
sinonima cu viata?
Vedeti, Ramchandra era viu, in timp ce eu, eu eram mort. El stia ce este
viata. Era fericit. Era ca pasarile cerului si ca crinii campului. Am descoperit
mai tarziu ca era incarnarea predicii de pe munte. Totul este in aceasta
predica, dar nu vedeam. Ramchandra traia ca un rege. Ce inseamna „a trai ca
un rege”? Cativa gandesc – si sunt numerosi, credeti-ma! – ca asta inseamna
sa te deplasezi cu limuzina, sa fii inconjurat de oameni care se inclina in fata
ta, sa apari in ziare, sa ai putere asupra lumii, si alte tampenii de felul asta. Ei
cred ca asta inseamna a trai ca un rege. O sa va spun ceea ce cred. Dupa
mine, acesti oameni nu traiesc ca niste regi pentru ca sunt sclavii pozitiei lor.
Sunt speriati. Priviti-i la televizor. E groaznic! Acesti regi, aceste regine, acesti
presedinti si printi-consorti... priviti-i pe ecran si veti recunoaste imediat frica
pe fata lor. Stiti de ce le este frica? Pur si simplu pentru ca vor puterea,
prestigiul si reputatia. Ei nu traiesc ca niste regi.

Nu puteti obtine fericirea: o aveti deja

O sa va spun ce inseamna „a trai ca un rege”. Inseamna a nu sti ce e

angoasa, a nu avea absolut nici un conflict interior, nici o tensiune, nici o
presiune, nici o contrarietate, nici o tristete. Ce ramane, atunci? O fericire fara
amestec. Uneori, oamenii intreaba: „Ce trebuie sa fac pentru a fi fericit?” Nu
trebuie facut nimic pentru a fi fericit! Aceasta intrebare arata cat de rea a fost
educatia voastra religioasa. Nu trebuie facut nimic pentru a fi fericit! Fericirea
nu poate fi dobandita. Stiti de ce? Pentru ca o aveti deja, o aveti chiar in
momentul acesta. Dar va petreceti timpul blocand-o cu tot felul de prostii. Ii
puneti obstacole. Opriti-va sa o blocati si o veti avea la dispozitia voastra. Daca
as putea sa va arat cum sa va eliberati de conflictele voastre, de angoase, de
tensiuni, de gol, de singuratate, de disperare, de depresie, de tristete, daca ati
reusi sa va debarasati de toate astea, ce v-ar ramane? O fericire pura. Iata ce
ati gasi.
Chinezii stiu sa exprime lucrul acesta intr-o maniera foarte frumoasa:
„Cand ochiul nu e astupat, vedem.” Nu trebuie sa faceti nimic pentru a obtine
vederea. Cand ochiul nu e astupat, vedem. Cand urechea nu e astupata,
auzim. Cand gura nu e astupata, gustam. Cand spiritul nu e astupat, avem
adevarul. Si cand inima nu e astupata, avem bucuria si dragostea. Totul e
acolo, in voi, dar e astupat! Renuntati la obstacole!
Iata, asadar, a doua etapa importanta: a fi constient ca nu vreti sa va
salvati. Vreti confortul, tineti la micile dvs posesiuni, vreti o mie de lucruri
despre care societatea v-a convins pe nedrept ca ar fi indispensabile fericirii.
Asta este ceea ce doriti. In schimb, nu doriti sa va eliberati din dezastrul care
este viata voastra. De fapt, toate lucrurile acestea sunt la originea dezastrului.
O sa va ofer ceva pentru a va alimenta reflectia. Vi s-a intamplat
vreodata sa ganditi ca ceea ce numiti fericirea voastra este de fapt ghiuleaua
voastra? De exemplu, exista o persoana pe care sa o considerati sursa fericirii
voastre, o persoana careia sa ii spuneti de exemplu: „Tu esti bucuria mea” ?
Poate fi vorba de casatoria voastra, firma, diploma sau orice altceva. In cine
sau in ce va gasiti fericirea? Oricare ar fi raspunsul, acolo este inchisoarea
voastra.

12
 Ah, e greu de inteles, stiu, dar ganditi-va la aceste cuvinte: taiati,
zgariati, frecati,...

Ati fost programat cu idei false

Iata cel de-al treilea punct: viata voastra este un dezastru pentru ca
ideile voastre sunt gresite si nu pentru ca ceva nu merge bine cu voi. Totul
merge bine cu voi, totul merge bine cu mine, cu noi toti totul merge foarte bine.
Suntem cu totii perfect in regula, nu e nimic care merge alandala cu noi. Din
contra, ne-au impuiat capul cu idei false. Nu conteaza cine, sa nu pierdem
timpul incercand sa aratam cine e vinovatul. Ce e sigur, e ca ideile noastre
sunt gresite.
Stiti ca, daca cineva va ofera un aparat hi-fi, va da in acelas timp si
manualul de instructiuni. Ei, bine, cand ni s-a oferit viata, nimeni nu ne-a dat
manualul. Am putea zice ca ni s-a dat un manual, dar ca instructiunile erau
cu toate false. Atunci, in loc sa auzim muzica, auzim sunete scartaitoare. Si
suntem contrariati, avem conflicte, ne simtitm singuri, ne aflam intr-un vid.
Ah, e scris acolo, in Biblie, dar pana la urma putini oameni o citesc. Ei cred ca
o citesc, dar trec pe langa ce e esential. Eu insumi am trecut pe langa. Poate ca
sunt eu mai prost, dar am descoperit mai tarziu ca nu eram singurul in cazul
acesta. Si altii au trecut pe langa esential, nici altii n-au inteles.

Dorinta este la radacina suferintei

Atunci, ce putem face?

Exista mai multe feluri de a formula raspunsul. Vi-l propun pe cel mai
simplu pe care l-am gasit. O sa folosesc termenii folositi de Buddha. De ce am
ales aceasta formulare? Pentru ca Buddha o expune in felul cel mai simplu
dintre toate. In realitate, putem regasi aceasta formula peste tot, dar ea este
enuntata aici cu o claritate extrema. Probabil ca nu veti fi de acord, dar nu
puteti trece pe langa sensul ei.
Iat-o: „Lumea este plina de suferinta. Radacina suferintei este dorinta.
Pentru a dezradacina suferinta, trebuie sa nu mai fie dorinta.” Imi imaginez
deja expresia de pe fata dvs! Va spuneti: „E fantastic, e nemaipomenit!” apoi
mai reflectati si, in fine, ganditi: „Nu, deloc. E oribil!”
Ha ha ha! Nu e minunat? Stiu foarte bine cum reactionam eu la aceste
cuvinte: „Lumea e plina de suferinta.” Perfect, sunt total de acord cu asta.
„Radacina suferintei este dorinta.” Bine, sunt de acord. Si acum, ce concluzie
veti trage? „Pentru a dezradacina suferinta, trebuie sa nu mai fie dorinta.” Ce
inseamna asta? Trebuie sa devin o leguma? Cum faci sa traiesti fara dorinta?
Lasati-ma sa va propun o traducere mai buna. Nu cred ca Buddha a fost
atat de nebun, sau atat de prost, incat sa ne spuna ca ar trebui sa nu mai
avem nici o dorinta. In fine, cu toate acestea, nu as vorbi acum daca nu as
avea dorinta de a face asta. Voi n-ati fi aici daca nu ati fi avut dorinta de a veni
sa ma ascultati. Sa cautam atunci o traducere mai buna: „Lumea e plina de
suferinta. Radacina suferintei este atasamentul. Pentru a dezradacina
suferinta, trebuie sa scoatem radacina, sa abandonam atasamentele.”
Stiti, exista dorinte de care fericirea noastra nu depinde, daca acestea nu
sunt realizate. De fapt, avem numeroase dorinte de care fericirea noastra nu

13
depinde daca nu sunt realizate, altfel am deveni nebuni, am fi la capatul
nervilor. Avem cu totii doua tipuri de dorinte – dorim atat de multe lucruri!
Unele ne aduc multa bucurie atunci cand se realizeaza, dar daca nu este cazul,
nu-i bai, acceptam si nu suntem nefericiti. Dar avem alte dorinte care, daca nu
se realizeaza, ne vor face sa fim foarte nefericiti. Iata ce vreau sa spun prin
atasament.
De unde credeti ca vin toate conflictele? Din atasament! De unde credeti
ca vine aviditatea? Din atasament! De unde credeti ca vine singuratatea? Din
atasament! De unde credeti ca vine sentimentul de gol? Ati inteles, din aceeasi
cauza. De unde credeti ca vin fricile? Din atasament! Fara atasament, nu
exista frica. V-ati gandit deja la asta? Fara atasament nu ne e frica.
- O sa va omor.
- Dati-i drumul! N-am nici un atasament la viata: fericit sa traiesc, fericit
sa dau drumul la tot.
Credeti ca e posibil? O sa va spun ceva: sunt oameni care au ajuns in
stadiul acesta, deci e posibil. O sa ajungeti si voi acolo? Nu? Aa, atasamentul!
- „Imi pare rau, domnule. Aveti SIDA. Nu mai aveti decat sase luni de
trait.
- Sase luni? Dar e mult timp pentru a trai, e minunat!”
Iata fericirea. Acest om nu are atasamente.

Un alt exemplu. Intrati intr-un restautant cu niste prieteni, decis sa

comandati o supa.
- Ce fel de supa aveti? Aveti supa de rosii?
- Nu, domnule, imi pare rau.
- Nu aveti supa de rosii? Dar e de neimaginat lucrul acesta! Cum se face
ca un restaurant demn de acest nume nu poate servi o supa de rosii?
Haideti sa plecam, fratilor. Mergem in alta parte sa mancam.
Vedeti: daca nu puteti obtine supa voastra de rosii, nu puteti manca – e
atasament.
Acum, sa vedem ce se intampla atunci cand nu e nici un atasament.
- Ce fel de supa aveti? Aveti supa de rosii?
- Nu, domnule.
- Bine, atunci ce fel de supa aveti?
- Supa de porumb, supa de ciuperci, supa de pui,...
- Foarte bine. Toate imi plac. Ne serviti niste supa de ciuperci?
Inainte de a rediscuta fraza lui Buddha, o sa va dau un alt mic exemplu.
Se spune ca atunci cand apreciem parfumul a o mie de flori, nu suferim prea
tare din cauza absentei unei singure flori. Nu e ceea ce v-a invatat cultura
voastra, nu-i asa? Nici pe mine nu m-a invatat lucrul acesta, in India. Dar
cand apreciem savoarea a o mie de feluri de mancare, nu vom suferi prea tare
de absenta unui singur fel. Va amintiti sa fi fost educati sa apreciati o mie de
feluri de mancare, astfel incat nimic sa nu va surprinda neplacut? Nu? Vedeti,
e o lacuna in educatia noastra.
Iata ce ne-au invatat reprezentantii culturii voastre si ai culturii mele:
manualul pe care ni l-au dat nu ne dadea instructiunile bune. Nu le pasa daca
voi si eu vom fi fericiti sau nu. Tot ceea ce voiau, era ca noi sa reusim, sa
producem, chit ca acest lucru ne face bieti sclavi nefericiti.

14
 - Care e problema? Prietenul ala al tau ti-a intors spatele, dar ai alti
prieteni.
- Nu, ceilalti sunt diferiti. Il vreau pe acel prieten unic, personal, de
neinlocuit. Daca ma respinge, voi fi nefericit pentru tot restul zilelor
mele.
Ei, bine, mult noroc si adio. Pe acest porc anume nu o sa-l invat sa
cante. E prea periculos.
Dar asa am crescut; este astfel de mii de ani. Ne simtim obligati sa facem
ca fericirea noastra sa depinda de realizarea anumitor dorinte ale noastre. Este
foarte bine pentru asa zisul progres al societatii, pentru ca vom miza totul pe
ceea ce intreprindem. Zic „un asa zis progres” pentru ca, dupa mine, nu e deloc
un progres - deloc.
- Ce vreti sa spuneti? Avioanele jumbo-jet si navetele spatiale nu
reprezinta un progres?
- Sunt realizari foarte ingenioase, aveti dreptate, dar o sa va spun ce este
progresul: este progresul inimii, al dragostei, al fericirii. Intelegeti?
- Oh, imi pare rau, noi nu furnizam asa ceva.”
Ei, bine, in acest caz, puteti pastra restul – la ce foloseste? Spuneti-mi: la
ce foloseste sa va deplasati in avion, daca inima voastra este trista si goala?
Prefer sa traiesc pe pamant, in jungla, sa fiu foarte fricit si sa dansez toata
ziua. Voi nu? Poate ca nu, nu stiu.

Atasamentul este dusmanul dragostei

Vedeti, sunteti cu adevarat in fata unei alegeri intre viata si moarte si

ceea ce oamenii numesc viata este de multe ori moartea, chiar daca ei nu stiu.
Vreti sa ma faceti sa cred ca daca aveti atasamente, sunteti capabil sa iubiti?
Cel mai mare dusman al dragostei este atasamentul, dorinta in sensul de
atasament. Stiti de ce? Pentru ca atunci cand dorim, vrem sa posedam, nu
lasam nici o libertate celuilalt, vrem sa-l avem pentru noi insine. Daca dorim
pe cineva astfel, nu vom ezita sa-l manipulam pentru a-l obtine. Ne vom
manipula pe noi insine pentru a-l putea imbarliga pana cand se lasa cucerit.
Intelegeti? Este destul de clar? Nu exista frica in dragostea perfecta. Stiti
de ce? Pentru ca nu exista dorinta.
Intrebati-va cultura, asa cum am facut si eu cu cultura mea. Intrebati-o
daca fraza urmatoare are vreo semnificatie: „Acolo unde e dragoste, nu exista
dorinta.” Vorbim de dorinta in sens de atasament, da? Stiti ce vi se va
raspunde? „Dar atasamentul este dragoste!” Iata cat de prosti sunt oamenii.
Acolo sperati sa gasiti viata? Nu veti gasi decat moartea si nefericirea.
E ceva atat de simplu, de sublim, de extraordinar! Intalnesc tot felul de
oameni, de credinciosi sau nu, atei, catolici, preoti, calugarite, episcopi, laici,
dar intalnesc rareori pe cineva care sa stie ce e dragostea. Au primit cu totii
manualul gresit!
Atasamentul ne face sa gandim astfel: „Trebuie sa te am.” Ceea ce
inseamna: „Fara tine, nu voi fi fericit. Daca nu reusesc sa te cuceresc, refuz sa
fiu fericit. Imi e imposibil sa fiu fericit fara tine.” Iata exact ceea ce ii face pe
oameni sa se grabeasca sa divorteze, sa se certe; iata formula ideala pentru a
pune capat unei prietenii. „Nu pot fi fericit fara tine. Am nevoie de tine pentru a
fi fericit. Deci, poti fi sigur ca voi face tot pentru a te manipula si a te cuceri.”

15
 Dragostea ne face sa gandim astfel: „Sunt perfect fericit fara tine, totul e
bine.” Ceea ce inseamna: „Iti doresc ce e mai bine si te las liber. Cand te am
langa mine, sunt foarte incantat, dar cand nu esti langa mine, nu sunt
nefericit.” Ce vrea sa spuna asta? Ca am invatat sa fiu autonom. Sunt stabil pe
picioarele mele, nu am nevoie sa ma sprijin pe altcineva; e la fel cu banii: daca
ii am, e minunat, dar daca nu-i am, nu ma las abatut, sunt fericit. Vreti sa mai
stiti ceva? E poate un pic devreme pentru a spune asta, nu stiu daca sunteti
pregatiti sa auziti, dar iata: cand plecati, nu-mi lipsiti, nu sufar. Acolo unde e
tristete, nu exista dragoste. Spuneti-mi: cand plangeti absenta cuiva, pe cine
plangeti? Cine a pierdut pe cineva?... Ah, da, va plangeti de mila.

Formula secreta

O sa va dau acum o formula secreta: daca nu ati petrece atata timp sa va

faceti nefericiti, ati fi fericiti!
Stiti, noi suntem nascuti fericiti. Toata viata este scaldata de fericire.
Durerea exista, e adevarat, dar cine va spune ca nu putem fi fericiti cand ne
doare ceva? Am o prietena care e pe moarte din cauza unui cancer si e fericita,
avand dureri in acelasi timp.
Suntem nascuti fericiti, dupa care am pierdut fericirea asta. Suntem
nascuti cu harul vietii si l-am pierdut, trebuie sa-l redescoperim. De ce l-am
pierdut? Pentru ca ne-am straduit foarte tare. Ne-au invatat sa ne straduim
mult pentru a ne face nefericiti. Cum ne-au invatat acest lucru? Invatandu-ne
atasamentul, invatandu-ne sa dorim cu intensitate, astfel incat sa refuzam sa
fim fericiti daca dorintele noastre nu sunt realizate.
Cel mai trist este ca e suficient sa va asezati doua minute si sa luati in
considerare cat de falsa este aceasta afirmatie – ca ati fi nefericit fara cutare,
fara asta sau ailalta. Dar sa va spun ceva: nu veti cauta cele doua minute
pentru a va aseza si a va gandi, pentru ca daca o faceti, riscati sa vedeti ca e
adevarat. Nu va veti aseza, nu veti vedea... si inteleg lucrul acesta pentru ca
este ceea ce eu insumi am facut timp de multi ani: am rezistat.
„Vreti sa spuneti ca daca nu reusesc sa o cuceresc pe Marie-Jo, nu voi fi
nefericit? Stati un pic... acum, ca ma gandesc, aveti dreptate. Inainte de a o
intalni, eram fericit. Stiti, mai demult m-am indragostit de o alta fata si cand
am pierdut-o, inima mi-a fost rupta in bucati. Ce a urmat? Acum sunt bine.
Deci, de fapt ea nu era deloc fericirea mea.”
Amintiti-va de vremea cand erati copil. Cand pierdeati ceva, va spuneati:
„N-o sa mai fiu niciodata fericit...” Ce s-a intamplat? Daca astazi v-ar fi oferit
acel obiect, nu i-ati arunca nici o privire.

Credinte si iluzii false

Oare de ce nu invatam lectiile de la viata? Pentru ca ne place prea mult

sa traim in iluzie, ne simtim bine in ea. Este stimulant, nu-i asa? E adevarat
pentru mine, in orice caz. Dorim sa fim stimulati, nu dorim fericirea, vrem
exaltare. Dar acolo unde e exaltare se gaseste si angoasa, frica de a pierde ceea
ce ne stimuleaza atat, sau frica de a nu-l putea avea. In momentul acela
survine depresia, mahmureala.

16
 E atat de simplu. Cum v-am spus, as putea sa va expun totul in doua
minute, dar in ceea ce priveste capacitatea dvs de a auzi, asta e o alta poveste.
Depinde de inima voastra. Sa revenim la formula noastra: „Lumea e plina de
suferinta. Radacina suferintei este dorinta-atasament. Pentru a dezradacina
suferinta, trebuie abandonat atasamentul.” Cum se abandoneaza atasamentul?
Ajunge sa-l priviti de aproape pentru a vedea ca are la baza niste credinte false:
e fals sa credem ca fara acel lucru nu putem fi fericiti.
Din momentul in care vedeti ca aceasta credinta este gresita, sunteti
liber. Mult noroc! Asta poate sa va ia un minut sau 25 de ani, dar in ziua in
care constientizati lucrul acesta cu adevarat, veti fi eliberati. Tot atat de liberi
ca pasarea cerului. Veti veni sa animati sedinte de exercitii spirituale, veti vorbi
presedintilor, veti intalni papi... fara a fi catusi de putin jenati. Veti fi liber,
complet liberi. Daca veti fi ridicol, nu veti fi jenati. Nu va veti face griji de cum
sa-i impresionati pe ceilalti. Veti cunoaste expresia „a nu a avea de-a face” – ea
nu e prea folosita, dar asta e. Nu veti avea nimic de-a face cu ceea ce gandesc
oamenii despre voi si cu ceea ce vorbesc despre voi. Stiti ce inseamna asta? O,
prieteni, iata ce este libertatea: nu va veti preocupa de aprobarea sau
dezaprobarea celorlalti, totul va merge bine, veti fi fericiti. „Nu sunt de acord cu
mine? Nu e grav” si va veti continua drumul. Veti fi fericit pentru ca veti fi
descoperit ca fericirea voastra nu depinde de lucrurile astea. Iata ce ar trebui
sa vedeti singuri. Nu serveste la nimic sa cititi lucrul acesta intr-o carte si nici
sa va limitati la a ma asculta. Trebuie sa-l vedeti. Si, sigur, nu o sa-l vedeti
daca aveti formula gresita, intelegeti? Iata de ce v-am dat formula corecta.

Bine, sa trecem la intrebari acum.

- Abandonarea atasamentelor inseamna a se detasa de lumea materiala?

De altfel, am fost invatat sa ma identific cu suferintele lui Isus. E posibil sa
facem lucrul acesta daca suntem mereu fericiti?
Faptul de a-si abandona atasamentele inseamna a fi detasat de lumea
materiala? Nu. Folosim lumea materiala, o apreciem, dar nu permitem ca
fericirea noastra sa depinda de ea. Ceea ce vreau sa zic e ca incepem cu
adevarat sa apreciem lucrurile atunci cand suntem detasati de ele, pentru ca
atasamentul genereaza frica. Cand sunteti ingrijorati atunci cand va agatati de
ceva, cum puteti sa-l apreciati cu adevarat? Ce va propun nu este sa va lipsiti
de bucurie, ci de a renunta la posesivitate, la angoasa, la tensiue si la
depresiile legate de frica de a pierde ceea de care suntem foarte atasati.
Partea a doua a intrebarii este si ea interesanta: suntem invatati sa ne
identificam la suferintele lui Isus. Cum poate fi asta legat de ceea ce spuneam
in legatura cu fericirea? Permiteti-mi sa clarific un pic lucrurile si poate ca cea
mai buna cale e sa folosesc o istorioara.

Atitudinea face diferenta

Era odata un mare maestru zen despre care se spunea ca ar fi atins

Iluminarea. Intr-o zi, unul din discipolii sai il intreba: „Maestre, ce beneficiu ati
avut din Iluminare?” El raspunse: „Lasati-ma sa va spun un singur lucru:
inainte de Iluminare, eram de multe ori deprimat; dupa Iluminare, am
continuat sa fiu deprimat.” Bizar, nu? Vedeti, depresia nu se schimbase;

17
atitudinea lui in fata depresiei se schimbase. El nu spune: „Nu voi fi fericit
pana cand aceasta depresie nu va disparea.” Oricat de ciudat ar putea parea,
putem fi senini, calmi si fericiti cu adevarat, in acelasi timp in care este
prezenta depresia. Nu luptam cu ea, nu suntem suparati de prezenta ei, nu
suntem iritati, suntem senini. Iata toata diferenta.

- Ati spus ca a fi fericit este a nu avea atasamente. Ati putea defini

fericirea in termeni pozitivi?
Ah, fericirea nu poate fi definita in cuvinte! In orice caz, nu i-am gasit
nici o definitie. De fapt, nu putem avea nici cea mai mica idee despre ce este
fericirea, atata timp cat n-am abandonat atasamentul. Iata de ce o putem
defini doar ca abandonul iluziilor, al atasamentului. Fericirea se reveleaza
atunci cand e abandonata suferinta cauzata de atasament.
Sigur, am putea folosi cuvinte ca pace, serenitate, a fi deasupra a toate
tracasarile, a aprecia fiecare moment care se prezinta, a trai in prezent. Dar nu
sunt decat cuvinte. Nu stim ce este vazul atata timp cat ochii nu sunt deschisi;
la fel, nu stim ce este fericirea atata timp cat dorintele-atasamente nu au fost
abandonate. Apoi, stim... si, de atunci inainte, cuvintele nu mai au nici o
importanta.

- Daca Cristos este un model de detasare si de fericire pentru noi, cum

ne putem identifica cu singuratatea lui din Gradina Maslinilor, la furia lui in
templu si la sentimentul sau de abandon pe cruce?
Se pare ca insusi Isus a traversat momente de singuratate, de furie, de
abandon si dvs intrebati cum sunt compatibile aceste sentimente cu fericirea.
E posibil ca din cauza conditionarii noastre, a culturii noastre sau pur si
simplu din cauza sufletului si corpului nostru uman, sa putem trece prin tot
felul de suferinte si totusi, intr-un fel sau altul, sa ramanem deasupra lor? Ce
spuneti?
„Inainte de Trezire, ma simteam deseori singur; dupa Trezire, ma simt si
mai singur”, dar aceasta singuratate nu este aceeasi. Noi, ceilalti crestini
insistam mult asupra faptului ca Isus era om. O fiinta umana ca toate celelalte
si, ca toate fiintele umane, tinta starilor de spirit. Putem sa crestem suficient
incat sa le depasim? Unii dintre noi ajung, altii nu. Isus putea sa le
depaseasca, dar poate ca nu a facut-o – stim atat de putin in legatura cu asta.
In mod contrar, un lucru e clar: chiar cand nori negri trec pe cerul inimii
noastre, exista in noi o stare de serenitate si de fericire. Ascultati bine, o sa va
dau un exemplu. Exista norii si exista cerul. Multi dintre maestrii spirituali
orientali spun ca inainte de Trezire, inainte de a vedea, se identificau cu norii;
dupa Trezire, se identificau cu cerul.

- Ati vorbit mult despre posibilitatea de a simti suferinta si depresia si

de a fi detasat in acelasi timp. Incerc sa vad clar, dar mi se pare o contradictie in
a spune ca putem fi fericiti si deprimati in acelasi timp, caci depresia, cred, este
absenta de satisfactie si de fericire. Ati putea dezvolta?
Da, e o intrebare buna. Depresia si fericirea nu sunt ele doua stari de
spirit contradictorii? Este ceea ce intrebati, nu-i asa? Raspunsul este da si nu.
Daca, pentru dvs, fericirea este sinonima cu exaltare, amuzament, placere,
atunci da, cele doua notiuni sunt contradictorii. Dar exaltarea, amuzamentul si

18
placerea nu sunt fericirea. Ce sunt ele? Exaltare, amuzament, placere – nu
fericire. Fericirea e o stare libera de toate atasamentele.
Timp de multi ani, nici nu stiam ca exista o asemenea fericire. Pentru
mine, a fi fericit insemna a ma distra, a ma bucura de succes, a obtine ceea ce
doresc. Este ceea ce majoritatea oamenilor inteleg prin fericire. In aproape toate
culturile, consideram ca suntem fericiti atunci cand obtinem ceea ce vrem.
Cunoasteti bine acest lucru, nu-i asa? „Formidabil! Am resuit! Sunt fericit.”
Dar nu este fericire, este exaltare dupa ce am obtinut ceea ce doream.
Depresia este contrariul exaltarii. Ea apare frecvent – dar nu mereu –
cand nu am obtinut ceea ce doream. Daca dvs cautati exaltarea, veti fi
deprimat cand balanta oscileaza de cealalta parte. Bineinteles, depresiile pot
avea si cauze fiziologice, dar ganditi-va bine: exaltarea cauzeaza depresia. Nu
vorbesc deci de fericire in sens de exaltare, amuzament sau placere. Vorbesc de
o fericire pe care nimic nu o poate atinge: suntem senini, nu suntem atasati de
faptul ca pleaca si apoi revine.
As vrea sa adaug inca ceva in legatura cu acest lucru: cu cat combatem
depresia, cu atat ea se agraveaza. Nu rezistati raului. Cand va loveste cineva
peste obraz, intindeti-l pe celalalt. Cand eliminam un demon, apar alti sapte.
Rezolvati problemele acestea altfel decat luptand impotriva lor, caci cu cat mai
mult luptati, cu atat le dati mai multa putere asupra voastra.

Provocarea bisericii catolice

- Natura intrebarii mele este foarte diferita de cea de dinainte. Sa

presupunem ca sunt atasata experientei mele de femeie catolica americanca
praticanta, si ca am fost educata in perioada de dupa conciliul Vatican II. Sa
presupunem ca am evoluat din cauza schimbarilor si a tot ce au insemnat ele in
ultimii douazeci de ani. As dori, daca e posibil, sa aplicati metafora dvs – apropo
de calugarii carora Budha le recomanda sa-i analizeze cuvintele asa cum un
aurar analizeaza aurul: taind, zgariand, frecand si topind, la situatia actuala a
bisericii din Statele Unite.
Voi raspunde fara ambiguitati, asa cum gandesc. Dupa mine, Biserica
din Statele Unite este astazi in avantgarda, in multe domenii. Ea deschide
calea restului lumii, mai ales in ceea ce priveste drepturile femeilor. Cred ca, in
cativa ani, Biserica ii va fi recunoscatoare.
Bineinteles, vor fi obstacole. De fiecare data cand apare o schimbare,
apar si conflictele, pentru ca oamenii urasc schimbarile. Ei vor progres dar fara
schimbare1! Sigur, Biserica resimte in momentul actual durerile facerii si
durerile de la aparitia primilor dinti, dar as adauga: cativa dintre voi cunosc
poate pasajul acela frumos din Bhagavad Gîtâ, Scrierile hinduse, unde Domnul
Krishna vorbeste cu Arjuna, eroul istoriei, pe care se pregateste sa-l atace.
Scena se petrece pe campul de batalie: tanarul print intreaba: „De ce trebuie sa
ma lupt?” Domnul ii raspunde prin aceste vorbe nemaipomenite: „Sari in
valtoarea luptei, dar lasa-ti inima la picioarele de lotus ale Domnului.”
Iata formula: sariti in valtoarea luptei, dar lasati-va inima la picioarele de
lotus ale Domnului - in pace. Se poate sa intri un tumultul unei batalii, sa te

1
Caragiale : « Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se
revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă
nu puteţi ieşi... Am zis! », in « O scrisoare pierduta », actul III, scena I (nota mea)

19
bati bine si sa fii in pace in acelasi timp? Sigur ca da! Toti marii mistici au
reusit. Invers, daca nu sunteti in pace, veti face mai mult rau decat bine,
credeti-ma. Stiti de ce? Pentru ca, in acest caz, nu veti mai duce lupta
Domnului, ci lupta egou-lui.

- Cand ati vorbit de adevarata libertate, ati spus ca ea inseamna sa nu ne

ingrijoram de parerea celorlalti, de aprobarea sau de dezaprobarea lor. Daca ei
nu sunt de acord, dvs spuneti „Nu conteaza, sunt fericit.” Lucrul acesta imi pare
un pic egoist. Ma gandesc ca ar trebui sa avem libertatea de a face lucruri pentru
ceilalti, nu neaparat pentru a obtine aprobarea lor, ci pur si simplu din placerea
de a da.
Poate ca nu am fost destul de clar. Nu spun ca trebuie sa ne
dezinteresam de ceilalti, din contra! Dimpotriva, trebuie sa ne interesam mult
de ceilalti, sa fim sensibili in ceea ce-i priveste; doar ca nu trebuie sa fim
subjugati de aprobarea sau dezaprobarea lor. Fiind foarte sensibil la oameni, le
dam ceea ce ni se pare a fi bun pentru ei, dar nu suntem dirijati de ei. Altfel
spus, nu ma voi opri de a face ceea ce cred ca e bine pentru ca dvs nu ma
aprobati, si nu voi face un lucru pe care il consider gresit pentru ca banuiesc
ca dvs il aprobati. Astfel, nu sunt sub controlul dvs. Doar atunci poate inflori
adevarata dragoste.

Aspectul mistic al religiei

-De ce religia ii impiedica de multe ori pe oameni sa fie fericiti?

Nu as spune ca religia ii impiedica mereu pe oameni sa fie fericiti. Din
contra, ea risca mereu sa-si piarda aspectul mistic. Vreti sa vedeti politica in
actiune? O veti gasi in religie. Vreti sa vedeti lupte interne dezagreabile? Le veti
gasi in religie. Vreti sa vedeti crucificarea unui Mesia? Unde credeti ca o veti
gasi? In religie. E o trista ironie, dar e chiar acolo, negru pe alb, in Noul
Testament. Ce e cel mai teribil, in Noul Testament, e ca oamenii religiosi au
ales sa-l crucifice pe Mesia. Nu romanii, nu colonii, nu multinationalele, nu
imperialistii, nu profitorii, nici camatarii, ci religia. Este oroarea din Noul
Testament.
E adevarat ca religia risca mereu sa cada in asemenea situatii, dar ea
este aici si pentru a pastra elementul mistic. Daca am nega lucrul acesta, i-am
aduce un prejudiciu. In fond, as fi vazut tot ce am vazut in anii acestia, daca
nu eram iezuit? Adica institutia are efectiv multe inconveniente, enorme, sunt
foarte constient de acest lucru.
Uneori, imi spun ca putem gandi Biserica asa cum ne gandim la propria
mama. Mamele au mereu partile lor bune si rele, dar le iubim, in ciuda a toate.
Uneori nu ascultam ce spun – sunt din alta epoca, ele!- si alteori beneficiem de
marea lor intelepciune, invatam sa distingem raul de bine si ne iubim mama
asa cum este ea. Sunt foarte constient de importanta pe care o are, pentru noi,
oamenii bisericii, faptul de a fi mereu atenti ca religia sa nu ingroape adevarul
si partea mistica, si ca ea sa-si pastreze un pic din frumusetea si bunatatea
originale.

20
 Trebuie sa abandonam speranta, visul, tristetea?

- Mai intai, a nu fi atasat de ceva inseamna a nu participa la actiuni foarte

umane si foarte creative care se nasc din speranta si din vis? In al doilea rand,
cum propuneti sa intampinam sentimentele de doliu, pierdere si alte stari care
fac parte din experienta umana?
A nu avea atasamente inseamna a se retrage din actiunile umane? Nu.
Sariti in valtoarea luptei! Da, credeti-ma, avem mai multa energie cand nu
avem atasamente. Toata energia este atunci la dispozitia voastra pentru a face
ceea ce vreti sa faceti.
Marele intelept chinez Tranxu exprima acest lucru intr-un mod minunat:
„Cand arcasul trage in mod gratuit, el dispune de tinta sa. Cand trage pentru
a castiga o medalie de bronz, este deja nervos. Cand trage pentru o medalie de
aur, devine orb, nebun, vede doua tinte. Tinta sa este mereu aceeasi, dar
recompensa a indepartat-o. El ii acorda importanta. Se gandeste mai mult sa
castige decat sa traga si nevoia de a castiga il goleste de toate capacitatile sale.”
Nu e minunat? Nevoia de a castiga ne goleste de capacitatile noastre. Daca nu
avem aceasta nevoie, avem mult mai multa energie pentru a actiona.
In consecinta, nimeni nu participa la actiunile umane, la visuri, la
viziuni si la scopuri umane intr-un mod atat de minunat si cu atata creativitate
ca acela care este liber de toate atasamentele. Din pacate, noi am asociat
notiunea de non-atasament la aceea de non-interes pentru ceilalti, de non-
bucurie – de ascetism. Nu despre asta vorbesc eu. Veti intelege mai bine de-a
lungul acestei conferinte.
A doua intrebare este un pic mai delicata. Trebuie sa spun adevarul sau
sa il atenuez un pic? Ce credeti? De acord, sa spunem lucrurilor pe nume. Nu
as fi trist daca nu as fi atasat. Nu as fi trist daca nu as fi pierdut ceva. Nu m-as
lamenta daca, intr-un fel sau altul, dvs nu mi-ati aduce un pic de fericire. Dar
daca va apreciez cu adevarat, va iubesc in sensul ca sunt sensibil in ceea ce va
priveste, ma interesez de dvs, ma gandesc la binele dvs si va las liber. Nu
sunteti fericirea mea, nu v-am acordat puterea de a decide daca voi fi fericit
sau nu. De aceea, nu sunt intristat de absenta sau de respingerea dvs. Nici
chiar de moartea dvs... E greu de auzit lucrul acesta, nu-i asa? Veti avea nevoie
de mai multe luni pentru a-l digera. Dar tristetea e ceva minunat. Prin ea
putem elibera sistemul putin cate putin si, in fine, putem reveni la viata.

Cum reparam dezastrul?

- Cred ca multi oameni sunt de parere ca lumea este un dezastru, dar nu

sunt constienti ca propria lor viata este un dezastru. Vor sa rezolve problemele
lumii angajandu-se in diverse cauze. Atunci, cum faceti distinctia intre a se
angaja si a se atasa, sau intre angajament si atasament?
In aceasta intrebare sunt doua idei. Mai intai, lumea este un dezastru,
eu sunt un dezastru. Sa nu ne ascundem dupa comitete pentru pace, asta nu
rezolva nimic. Cand o haita de lupi participa la un comitet pentru pace, nu o sa
incheiem pacea. Cand o mie de lupi se unesc in numele justitiei, nu vom obtine
justitia. Trebuie sa infruntam lumea asa cum este ea. Dar aveti dreptate,
trebuie sa ne indreptam privirea si spre noi-insine.

21
 Cum sa ne angajam in favoarea unei cauze? Nu e nici o problema,
angajati-va din toata inima in tumultul bataliei, dar ramaneti deasupra. Cum a
spus cineva intr-o zi: „Daca vreti sa veti inima in pace, renuntati la a mai dirija
universul.” Eu nu dirijez universul, fac ceea ce pot, ma scufund in actiune si,
pentru restul, ma predau, ma incred in Dumnezeu, in viata, in destin.

Detasare si succes

-Se pare ca exista o tensiune intre constientizarea unei stari de detasare si

sentimentul de a fi busculat de ceea ce societatea ne spune sa facem pentru a
reusi. Cum sa rezolvam tensiunea aceasta?
Aceasta seamana cu doua forte de sens opus. Pe de o parte, fericirea,
pacea, serenitatea, a fi prezent siesi, a nu fi atins de nimic. De cealalta parte,
presiunea aceasta pe care ne-a indus-o societatea pentru a ne impinge la
reusita. Cum sa rezolvam aceasta opozitie? E suficient de redefinim „reusita”:
ce este reusita?
Aceasta reflectie nu va fi usoara daca sunteti prizonier de ce gandesc si
spun altii. Nu as spune ca e mandrie, ci mai degraba o forma totala de
dependenta fata de ceilalti pentru a-si cunoaste propria valoare: „Daca credeti
ca sunt un om de bine, sunt un om de bine. Daca estimati ca am reusit, am
reusit. Altfel, nu merit nimic.”
Cine ne va face placerea de a taia gratiile acestei inchisori? Cand
intalnesc barbati si femei care au stiut sa rupa aceste lanturi, ii salut. Nu ma
inclin in fata generalilor si a presedintilor – sunt oameni foarte obisnuiti, nu
mai buni decat media. Au facut dovada de aviditate, de frica, de ambitie
nemasurata, si se lasa manipulati ca niste marionete de ceea ce oamenii
gandesc si spun despre ei, atat de tare sunt prizonieri ai dorintei lor de putere.
Cum vreti sa aveti respect pentru asta? Din contra, cand dau peste un om ca
Ramchandra, el are toata admiratia mea. Cand aud despre o persoana ca acel
tanar barbat bolnav de SIDA, din Saint Louis, pe care nu am avut privilegiul
sa-l intalnesc, el are toata admiratia mea.
Stiti, noi admiram mereu lucrurile gresite si asta e valabil si pentru
majoritatea institutiilor noastre religioase. Ele ne spun: „Trebuie sa reusiti” si
sunt foarte onorate atunci cand un fost elev devine director de ceva sau
presedinte de altceva. E cu adevarat asta ceea ce admiram sau admiram mai
degraba ceea ce a scapat ghearelor societatii? Admiram oare bogatia –„Acela
care a facut o donatie de un milion de dolari sa se puna in primul rand”?
Suferim de o spalare adevarata a creierului, suntem bombardati tot timpul de
aceasta maniera de a vedea lucrurile. Suntem indoctrinati.

Trei istorioare despre mistica lucrurilor

Iata povestea unui maestru japonez numit Bokoju. De fiecare data cand
il pomenesc, imi imaginez un personaj in carne si oase, cu un suflet fara griji-
Bokoju… Se spune ca in fiecare dimineata, cand se trezea, Bokoju izbucnea
intr-un ras care rasuna in cele doua sute cincizeci de odai ale manastirii. Toata
lumea il auzea si se trezea cu acest ras – care servea, pana la urma, de ceas
desteptator! Un ras enorm care dura trei sau patru minute. Si ultimul lucru pe

22
care il facea Bokoju seara, inainte de culcare, era sa izbucneasca inca o data in
acest ras imens. Apoi se ghemuia pe rogojina lui si adormea.
Discipolii lui erau tare curiosi sa stie ce anume il facea sa rada pe
maestrul lor. Facura tot ce putura pentru a-l determina sa marturiseasca, dar
maestrul refuza sa se explice. In cele din urma, muri fara a impartasi secretul
lui – si povestioara se opreste aici! De atunci, tot felul de oameni au incercat
sa-si imagineze ce putea sa-l faca pe Bokoju sa rada. Chiar si eu am o mica
idee despre asta.
Un mistic indian foarte celebru pe nume Kabir a scris niste poezii
extraordinare. Una dintre ele incepe astfel: „Am ras cand mi s-a spus ca
pestelui ii este sete in apa.”
- - Cum adica? Pestele e in apa?
- Da, da.
- E un peste?
- Da, da.
- Si ii e sete? In apa? Ei, nici chiar asa!”
Si cu toate acestea, da, ne este sete, nu-i asa?

Vara trecuta am citit un articol scris de un american care fusese la vanat

in Africa. Povestea ca de fiecare data cand se ivea un pericol, se intampla ceva
extraordinar: „Cand indigenii vedeau frica in ochii nostri, ne priveau, pe noi,
oamenii albi, cu multa curiozitate. Sentimentul acesta le era de neinteles.” In
orice caz, era valabil pentru acest trib. „Era de neinteles pentru ei, scrie
autorul. Era ca si cum privesti prin ochii unui peste caruia i-ar fi frica sa se
inece.” Interesanta comparatia, nu-i asa? Puteti sa va imaginati niste pesti
carora le-ar fi frica sa nu cumva sa se inece?
Intr-adevar, misticii din lumea intreaga nu au incetat sa-si puna aceasta
intrebare: „De ce oamenii sunt nefericiti? De ce anume le este frica?” Toate
acestea ii lasa perplecsi. Dar sigur, atata timp cat nu am vazut, este firesc sa
ne fie frica, este firesc sa fim nefericiti.

Frica ireala

Cand vorbesc despre frica, nu ma refer la reactia in fara unui pericol

imediat pe care toate animalele il pot simti. Ma refer la frica de ceea ce se va
intampla, frica de ceea ce va veni. Or, misticii ne spun ca pur si simplu aceasta
forma de frica nu exista in ei. Va imaginati cat poate fi de extraordinar sa avem
o asemenea stare de spirit?
Cunosc o anecdota buna in legatura cu acest subiect. Este povestea unui
vanzator de camile care traverseaza Sahara cu caravana sa. Grupul se opreste
si instaleaza tabara pentru noapte. Servitorii sunt insarcinati sa planteze
tepusii in nisip pentru a atasa camilele. Un servitor se apropie de stapan si ii
spune:
- Nu avem decat 19 tepusi pentru 20 de camile. Cum sa fac cu a
douazecea camila?
- Camilele sunt proaste, raspunde stapanul. Fa-te ca o atasezi pe a
douazecea, si nu se va misca de acolo toata noaptea.”
Intr-adevar, omul s-a facut ca ataseaza camila de un tepus si aceasta a
ramas linistita toata noaptea. Dimineata urmatoare, toata lumea se pregatea sa

23
plece la drum, dar sclavul se intoarce sa-l vada pe stapanul sau si ii spune ca
toate camilele il urmeaza, in afara de a douazecea.
- Sigur ai uitat sa o detasezi, spuse stapanul.
- Intr-adevar.
Omul se facu asadar ca detaseaza camila si aceasta urma cu docilitate
restul caravanei.
Avem aici imaginea conditiei umane. Ne este frica de lucruri care nu
exista. Suntem legati de lucruri care nu exista. Sunt iluzii, minciuni, credinte –
nu realitatea. Suferim martiriul din cauza unor lucruri despre care eram
convinsi ca erau indispensabile fericirii noastre. Nu este adevarat, dar refuzam
sa vedem lucrul acesta. Misticii inteleg, caci si ei au trecut prin asta, dar apoi,
ei sunt foarte mirati sa vada ca oamenii pot sa se insele pe ei insisi in
asemenea hal.

Inceputul libertatii

Ceea ce va voi oferi astazi este doar un inceput. In afara de acest prim
pas, nu aveti nevoie de nimeni pentru a va arata drumul. Daca veti continua sa
urmati aceasta directie, daca aveti un cat de mic indiciu despre asta si
perseverati, veti gasi drumul si, intr-o zi sau alta, veti descoperi ceea ce
inseamna „a fi legat de lucruri care nu exista”. Ele chiar nu exista!
Iata povestioara unui discipol care merge sa-l vada pe maestrul sau.
Acesta il intreaba:
- De ce ai venit?
- Pentru moksha, raspunde discipolul.
Moksha este un cuvant sanscrit care inseamna „eliberare”. Omul nostru
venise la maestrul sau pentru ca acesta sa-l ajute sa gaseasca eliberarea.
- - Ah, vrei sa fii eliberat!, spuse maestrul. Ei bine, va trebui sa gasesti
mai intai cine te-a inlantuit.”
Discipolul pleaca. Mediteaza o saptamana si apoi, revenind, spuse:
- Nimeni nu m-a inlantuit.
- Atunci, pentru care motiv vrei sa fii eliberat?, intreaba maestrul.
In acel moment, ochii discipolului se deschisera si el gasi eliberarea.
De ce ati venit? Pentru a fi eliberati. Deci gasiti cine anume va inlantuie!
Nimeni nu va inlantuie, deci de ce vreti sa fiti eliberati? Sunteti liber deja. De
ce cautati ceva ce aveti deja? Nu intelegeti lucrul acesta pentru ca voi insiva v-
ati atasat cu tot felul de lanturi imaginare.
Cred ca John Lennon a fost cel care a zis: „Viata este ceva care se
intampla in timp ce noi suntem ocupati cu altceva.” E superb. Superb! Viata
este ceva care ni se intampla in timp ce suntem foarte ocupati cu altceva. Mai
rau: viata este ceva ce ni se intampla in timp ce suntem ocupati sa suferim
pentru tot felul de alte lucruri.

Viata ni se intampla

Am o imagine perfecta pentru a ilustra acest lucru. Imaginati-va o sala

de concert unde orchestra se pregateste sa interpreteze o simfonie. Sunteti
asezat confortabil in fotoliu, gata de a asculta muzica, de a o aprecia cand,
deodata, va amintiti ca ati uitat sa inchideti masina. Ce e de facut? Nu puteti

24
iesi, caci ar insemna sa deranjati pe toata lumea si nici nu mai puteti aprecia
muzica din cauza acestei griji. Sunteti intre ciocan si nicovala. Iata imaginea pe
care o au cea mai mare parte a oamenilor despre viata: o anxietate
permanenta. „Ce trebuie sa fac acum? Ce se va intampla apoi? Cum o sa ma
descurc cu asta? Cum o sa rezolv?”
- Ce vreti sa spuneti? Ca este posibil sa traim altfel?
- Da, da si da!
Stiti de ce sunteti credincios? La ce e buna religia dvs daca nu va da
raspunsul la intrebarea aceasta? Aveti dogmele, credintele, ritualurile.... Toate
acestea sunt foarte bine, aveti ceea ce va trebuie, dar viata voastra merge
aiurea. Atunci, la ce servesc toate acestea? E ca si cand am avea un super
meniu in mana si nimic de mancare. Stiti sa va spuneti rugaciunile, dar
lipseste viata din ele, nu-i asa? „De ce ma chemati „Doamne, Doamne!” si nu
faceti ceea ce va spun?” La ce va serveste religia, daca nu stiti cum sa o
intrebuintati? De aceea, iata-ne aici: cum sa o intrebuintam?
Sa incepem prin ceea ce ne contrariaza. Ce va supara? Ca un apropiat
moare? Ca sunteti tradat? Ca sunteti respins? Ca ati pierdut ceva? Ca
proiectele voastre nu va reusesc? Ca ceva merge aiurea? Tot felul de lucruri va
tulbura. Va cer acum sa va ganditi la ceva care v-a suparat recent. Haideti,
ganditi-va! Va las cateva secunde pentru a evoca un lucru care v-a suparat sau
care va supara chiar in acest moment.

Nimic pe lume nu ne poate supara

Pregatiti-va sa primiti un soc. Ceea ce va voi spune intr-un mod foarte

simplu, asa cum este el, va avea efectul unei bombe in plina reuniune.
Ascultati: nimic din realitate, nimic din viata, nimic pe lume nu va supara,
nimic nu are puterea de a va supara. Vi s-a spus deja asta? Toate supararile
exista in voi, nu in realitate. Toate, absolut toate. Este un sentiment care este in
voi; el nu vine nici din viata, nici din realitate, nici din lume.
Simplul fapt de a intelege acest lucru a schimbat viata a numeroase
persoane; pentru ele, a fost un viraj de 180 de grade. Intelegeti doar atat in
mod complet si nimic altceva. Nu este realitatea cea care ne supara, realitatea
nu este o problema. Fara spiritul uman, nu ar exista probleme, caci toate
problemele se nasc din spiritul uman.
Vara trecuta, la Denver, cineva mi-a spus:
- Nu sunt totusi cateva probleme care exista in realitate si nu in mine?
- Daca va indepartam din situatie, unde este problema?, i-am raspuns.
Nu mai e nici o problema!

Pentru mine, este vorba de un adevar atat de simplu ca pana si un copil

de sapte ani ar putea sa-l inteleaga. Cu toate acestea, am intalnit oameni
savanti, medici, profesori de universitate si altii care nu reuseau sa inteleaga.
Nu intelegeau deloc. Plecau de la principiul ca problemele exista in lume, in
afara noastra. (Sa fim clari: prin probleme inteleg lucruri care ne supara.
Suntem de acord, da?) Oamenii se gandesc ca problema vine din lume, vine din
cauza celorlalti, din cauza vietii. Dar nu, problema este in ei! E atat de simplu.
Nimic nu are puterea de a ne supara.

25
 Programarea noastra este cea care ne creeaza supararile

Haideti sa vedem cum se pune in miscare in mod concret acest

mecanism. Sa ne imaginam ca cineva nu si-a tinut promisiunea pe care v-a
facut-o si dvs sunteti suparat din cauza asta. Ce credeti, din ce cauza vine
supararea asta? Promisiunea netinuta? Nu cred. Altcineva, in locul vostru, in
aceeasi situatie, ar putea foarte bine sa nu se supere. Atunci, cum se face ca
dvs sunteti suparat? Pentru ca ati fost antrenat sa credeti ca e firesc sa fii
suparat cand cineva nu-si tine promisiunea. Problema nu tine, deci, de o
promisiune netinuta, ci de o problema de antrenament, de programare. Ati fost
programat sa fiti suparat de fiecare data cand aveti de-a face cu o promisiune
neonorata.
Sa ne imaginam acum ca ati planificat un picnic pentru ziua de
duminica si ca, duminica, ploaia strica picnic-ul. Unde este supararea in
momentul acela? In ploaie sau in dvs, in reactia dvs sau in ploaie? Sentimentul
de suparare nu este cauzat de ploaie, ci de reactia dvs la ploaie. Dovada –
altcineva ar putea foarte bine sa reactioneze diferit, fara a fi suparat. Daca nu
ati fi permis ca fericirea dvs sa depinda de starea vremii din ziua de duminica,
nu ati reactiona astfel, nu-i asa? Dar dvs, ca mine, ati fost antrenat sa faceti ca
fericirea dvs sa depinda de lucruri exterioare si cand aceste lucruri nu se
intampla cum a fost prevazut, din cauza acestui antrenament, acestei
programari, din cauza acestei false credinte – „Daca lucrurile nu se intampla
cum a fost prevazut, nu as putea fi fericit”-, ce credeti ca se intampla? Sunteti
suparat pe dvs insiva!
Exista cateva exemple interesante ale acestui tip de comportament in alte
culturi. Vara trecuta, un prieten din New York a amintit un detaliu
antropologic interesant dintr-un trib african. In acest trib, pentru a condamna
pe cineva la moarte, nu il pun pe un scaun electric, nu il spanzura, ci il exclud.
Si in saptamana care urmeaza sentintei de excludere, persoana in cauza
moare. Ati muri daca ati fi exclusi? Eu, nu, in nici un caz, si cred ca nici dvs n-
ati muri. Ce spuneti despre asta? Bineinteles, putem fi foarte nefericiti de a fi
exclusi, dar totusi nu am muri! In timp ce acesti oameni mor. Intr-adevar.

O credinta gresita duce la moarte

Unul dintre prietenii mei, iezuit in Mexic, mi-a vorbit despre o credinta
intalnita la oamenii dintr-o anumita regiune: ei cred ca vor muri daca ating o
anumita piatra. Sunt profund convinsi de acest lucru. Intr-o zi, un baiat care
fugea a simtit ca atinge cu piciorul una dintre aceste pietre blestemate. Se duse
sa-l vada pe prietenul meu iezuit si-i spuse ca va muri. Preotul ii raspunse:
- E doar o superstitie, haide. N-ai sa mori.
Dar, in aceeasi seara, mama baiatului se prezinta la preot zicandu-i:
- Parinte, ati putea veni sa-i dati ultimul sacrament?
- Dar e o superstitie! Nu-l incurajati pe acest copil sa creada in ea, altfel
risca intr-adevar sa moara. Va face el insusi in asa fel incat profetia sa
se implineasca. E ridicol!

Preotul nu se duse, asadar, si copilul muri in zori. Fusese convins ca va

muri si muri „pe bune”.

26
 Am auzit cu totii vorbindu-se de studenti – din anumite culturi, anumite
comunitati, anumite tari- care isi iau examenele atat de in serios incat, in caz
de esec, se sinucid. Cunosc oameni care esueaza si care-si zic: „Bun, nu e
grav.” Dar pentru altii, e un motiv de suicid. De ce aceasta diferenta de reactie?
Ce anume i-a ucis pe acesti studenti? Examenele? Esecul? Ce credeti? Ce ati
raspunde dvs? E reactia lor, nu-i asa? Ganditi-va la acei africani exclusi din
tribul lor. Cel care a pronuntat sentinta crede ca excluderea i-a ucis, dar nu e
adevarat. Ce i-a ucis pe acesti oameni este credinta pe care o aveau in puterea
acestui exil, din cauza culturii lor, a indoctrinarii lor, a programarii lor. Si acest
baiat a carui picior a atins piatra, oare piatra l-a ucis? Nu e deloc asa. E
credinta lui in puterea acestei pietre, e programarea lui cea care l-a ucis.
Sa aplicam toate acestea la viata noastra de fiecare zi. Va previn,
rezultatul este exploziv, devastator. Puteti exploda cu adevarat de fericire
pentru restul vietii voastre. Mai intai, va las sa faceti o mica pauza. O sa va
dau un exercitiu si unii dintre voi vor simti imediat aceasta fericire. Mai
devreme, v-am cerut sa va ganditi la ceva care v-a suparat. Auziti aceasta
formulare: ceva v-a suparat. In acest fel ne exprimam in cuvinte, in toate
limbile: „Ceva m-a suparat.” Dar nimic nu v-a suparat. Expresia corecta a
sentimentului dvs ar trebui sa fie: „m-am suparat singur cu cutare sau cutare
ocazie”. Dar cine se exprima astfel? Dvs spuneti: „Cutare m-a suparat.” Deloc!
Ar trebui sa spuneti: „Comportamentul sau a facut sa fiu suparat.” Uram sa
auzim lucrul asta, nu-i asa? Preferam mult mai mult sa facem lumea
responsabila, sa-i facem pe altii responsabili, viata sau pe Dumnezeu
responsabil: „E din vina lor!” Ei bine, nu, noi ne suparam singuri.

Spiritualitatea inseamna sa nu fii la mila oamenilor sau a

evenimentelor

Incepeti sa aveti o idee despre posibilitatile care s-ar deschide in fata

voastra daca ati intelege lucrul acesta? Nimic n-ar mai putea sa va atinga. Iata
o definitie frumoasa a spiritualitatii: a nu mai fi la mila vreunui eveniment,
vreunei persoane, nici la orice altceva. Nu am spus ca nu trebuie sa iubiti
oamenii. Pur si simplu, nu mai sunteti la mila lor. Nu mai sunteti la mila unui
eveniment, a unei persoane, nici la mila oricui alt lucru. Altfel spus, orice s-ar
putea intampla, nu va mai suparati voi insiva.
Petrecem ani in sir studiind spiritualitatea, scriind si citind carti pe
subietul acesta, luand lectii, dar... mai sunteti suparat? Va mai suparati din
cand in cand? Da? Atunci la ce servesc toate studiile pe care le faceti? Amintiti-
va: viata se scurge in timp ce sunteti asezati in sala de concert, incapabili de a
aprecia muzica, atat sunteti de ingrijorat pentru ca nu puteti iesi si inchide
masina, intre ciocan si nicovala.
Sa vedem acum daca putem sa rezolvam asta in mod concret. Ganditi-va
la doua sau trei exemple de situatii sau de oameni care va supara. Ar fi si mai
bine daca exemplele sunt personale, dar nu e indispensabil. Poate fi vorba de o
experienta pe care ati trait-o, sau pe care altcineva a trait-o.
Sa ne imaginam ca e vorba de moartea cuiva. Ce va supara, va agita, va
intristeaza? Moartea acelei persoane? Nu. Daca sunteti trist, e pentru ca ati
fost programat sa fiti trist atunci cand cineva moare.

27
 Nu va grabiti sa digerati lucrul acesta. Este contrariul a tot ceea ce
cultura dvs si a mea ne-au invatat. Ne-au invatat sa fim tristi cand pierdem pe
cineva. Ne-au antrenat sa fim contrariati atunci cand cineva ne respinge, ne
dezaproba, ne paraseste sau moare. Tineti-va bine, o sa spun ceva care va va
scandaliza poate: am fost antrenati sa depindem emotional de ceilalti, sa fim
incapabili sa traim emotional fara ceilalti. Spun bine „emotional”. In acest caz,
bineinteles, ma doare cand moare cineva de care eram atasat. Moartea sa ma
perturba pentru ca m-au invatat sa ma supar singur in acest gen de situatie.
Ce spun seamana cu un blasfem aproape, nu-i asa? E teribil. Dar ganditi-va
un pic.
Un alt exemplu. Vedeti pe cineva pe strada care cerseste pentru ca nu
are nimic de mancare. Iata un bun motiv de a fi suparat, nu-i asa? E un lucru
rau ca oamenii mor de foame? Ce spuneti? Da, bineinteles! Trebuie sa facem
tot ce putem ca sa evitam lucrul acesta? Da! Foarte bine, perfect, pentru
moment dvs dati raspunsurile bune, dar o sa va intind o capcana, atentie! E
obligatoriu sa fim suparati, socati sau nemultumiti pentru a ne lansa intr-o
actiune si pentru a face ceva in favoarea celor lipsiti de mijloace? Pentru un
motiv pe care nu-l stiu, oamenii isi imagineaza ca daca nu ne indignam, daca
nu ii invatam pe ceilalti sa se indigneze la randul lor, nu vor face nimic. Cu
toate acestea, sa stiti: aici e cineva care nu are destul de mancare si e o drama,
si apoi mai incolo sunteti dvs, care va lamentati asupra situatiei – avem deci
doua drame! Am putea sa gestionam prima drama fara a avea nevoie de a o
adauga pe cea de-a doua?

A sari in valtoarea luptei

Stiti, multi oameni nu-si pot nici macar imagina sa se angajeze intr-o
actiune fara a fi simtit inainte o forma de indignare. E ca atunci cand asteptati
la coada si cineva se baga in fata. Aveti chef sa-i ziceti ceva, si e foarte bine.
Aveti chef sa-i faceti cunoscut acestei persoane ca acest lucru nu se face, si e
foarte bine. Aveti chef sa faceti ceva, sa impingeti persoana pentru ca ea sa-si
reia locul – de ce nu? Dar stiti ce sunteti pe cale sa faceti? Sunteti pe cale sa
spuneti: „Va comportati gresit, deci eu ma pedepsesc.”
Observati bine ce se intampla. Persoana aceea s-a comportat gresit,
suntem de acord. Si acum, dvs va spuneti: „Pentru ca s-a comportat gresit, eu
o sa-mi cresc tensiunea arteriala, imi voi pierde linistea si somnul din noaptea
asta”, etc. De ce? De ce sa vreti sa va pedepsiti? Sunteti nevinovat!
Am putea crede ca oamenii sunt capabili sa inteleaga acest rationament
– cel putin oamenii educati, oamenii asa zisi rationali. Dar nu e cazul, pentru
ca pe acest mod de functionare se bazeaza cultura lor.
- Cum sa nu te indignezi cand vezi asta? Dvs nu sunteti indignat?
- Nu.
- Dar veti face ceva, totusi?
- Da, sigur ca da.
- Si nu sunteti indignat, suparat?
- Nu.

Voi face ceva? Da, sigur, dar fara sa ma supar. De ce sa-mi fac rau? De
ce sa ma pedepsesc daca un altul s-a comportat gresit?

28
 „Sari in valtoarea luptei si lasa-ti inima linistita la picioarele de lotus ale
Domnului.” Dar e o frica, vedeti dvs. Cei care ne-au programat se temeau ca
daca nu suntem indignati, suparati, nemultumiti, nu actionam. Nu le-a venit
niciodata ideea ca atunci cand suntem perturbati, avem cu mult mai putina
energie pentru a face ceva si ca perceptia noastra este stanjenita de suparare.
Nu mai vedem clar si actionam intr-o maniera excesiva.

Nu va risipiti suflul

Nu cunosc nimic din box, dar mi s-a spus ca ultimul lucru pe care un
boxeur trebuie sa-l faca in ring este sa se enerveze sau sa se infurie, caci altfel
e sigur ca va pierde intrecerea. Mi s-a mai spus ca primul lucru pe care
incearca sa-l faca adversarul lui este sa-l infurie, pentru a pierde coordonarea
miscarilor sale si perceptia corecta a situatiei. Totusi, de cate ori cei care se
angajeaza in proiecte de ajutor social, proiecte mari pentru binele celor mai
lipsiti, nu se implica emotional si se inflameaza atat de tare incat ajung sa
compromita opera pe care si-au promis sa o realizeze? Ei pierd atunci perceptia
corecta a lucrurilor si actioneaza intr-o maniera excesiva.
Sa presupunem acum ca ati fi victime ale unui delict. N-ati avea motive
bune sa fiti suparat, nemultumit, furios? Daca, de exemplu, cineva v-a furat
ceva. Este un delict comis impotriva dvs, dar justifica el ca dvs sa va iesiti din
minti? Da? Nu? Nu. Totusi, pare aproape irealist sa va imaginati lucrurile din
unghiul acesta, nu-i asa? Intelegeti acum de ce spuneam ca oamenii nu vor sa
auda? Ei spun: „Ah, duceti-va de aici! Sunteti nebun! Dispareti!” Asta nu va
aminteste oare de o fraza din Evanghelii: „Nu vrem sa va auzim, mergeti in alta
parte!” ? Isus si-a scuturat praful de pe picioare si a plecat.
Nu va risipiti respiratia. Cand oamenii nu vor sa auda, nu vor sa fie
fericiti, nu vor sa se schimbe, foarte bine, lasati-i linistiti. De ce sa vreti sa va
risipiti respiratia? Aveti nevoie de sentimentul agreabil de a converti pe toata
lumea, de a fi poate cauza trezirii lor? In acest caz, ati face mai bine sa va uitati
in voi insiva: nu cumva ati fi fericit doar daca ati fi in pozitia de mare maestru?
Observati: ei nu vor sa auda. Foarte bine, asta ii priveste pe ei, e problema lor.
Nimic pe lume nu are puterea de a va supara. Nimic. De fapt, niciodata
nimic nu v-a suparat. Nimeni nu v-a ranit niciodata. Dvs v-ati suparat singur
in mod prostesc.
Ceea ce ne aduce la punctul urmator: nu ceilalti sunt cei care m-au
ranit, nici realitatea nu e cea care m-a ranit, nu pot deci sa ma intorc impotriva
lor pentru a-i invinovati. Cine este responsabilul, atunci? Eu? Eu mi-am facut
rau? Pai da! In acest caz, o sa ma iau de mine insumi. O sa ma urasc ca am
facut asta.
Vedeti unde vreau sa ajung? Acum ma acuz de a fi resposabil de
atitudinile mele si sunt suparat din cauza asta, sunt suparat pe mine insumi.
Dar am o veste buna pentru voi: nu lumea v-a facut rau, nici viata, nici ceilalti,
si, mai mult, nici dvs! Nu e minunat? Cine este deci responsabil? E foarte
simplu: este cineva printre voi care, fiind sanatos de spirit, si-ar impune
suparari in mod constient, voluntar? Atunci! Credeti ca cineva ar face asta?
Nu, sigur ca nu. Deci, incetati sa va mai invinuiti.
In realitate, daca va creati suparari, e pentru ca nu stapaniti procesul.
Acest mod de functionare a fost imprimat in dvs, v-au programat, ati fost

29
conditionat pentru a functiona astfel. Deci, iata ce ne ramane de inteles: nu
aveti nimic de facut pentru a va trezi, nu aveti nimic de facut pentru a gasi
eliberarea, spiritualitatea; nu aveti decat a vedea ceva, a intelege ceva. Daca
intelegeti lucrul acesta, veti fi liber.

Maturitatea inseamna a nu invinovati pe nimeni

Sa reluam etapele demonstratiei noastre. Sunt suparat, adica m-am

suparat eu singur. Este greseala celorlalti? Fals. Este vina mea? Fals. Este vina
programarii noastre, a culturii noastre, a modului in care am fost educati, in
care am fost antrenati. Acel indigen african este exclus si aceasta sentinta este
cea care l-a ucis? Fals. El s-a sinucis? Fals. E programarea lui cea care l-a
ucis.
Cunoasteti unul dintre semnele maturitatii? E foarte greu a defini
maturitatea, dar am gasit o definitie care e destul de convenabila: suntem copti
atunci cand am incetat sa invinovatim pe oricine si orice. Nu ii invinovatim pe
ceilalti si nici pe sine. Vedem ce nu merge si facem tot posibilul pentru a
remedia. Iata un semn destul de bun de maturitate.
Ati fi surprins sa vedeti cat de puerili sunt oamenii. Atat de puerili! De
fapt, in starea lor actuala de nebunie, 99,99% din fiintele umane se comporta
ca niste copii. Nu trebuie decat sa priviti in jur timp de o jumatate de zi, veti
vedea barbatii si femeile cele mai admirabile autorizandu-se sa faca niste
copilarii – este complet infantil!
Stiti cum reactioneaza copiii? Nu stiu daca parintii americani fac asa,
dar in India, daca un copil se loveste dand cu genunchiul de o masa si plange,
oamenii se precipita spre el si il intreaba: „Cine ti-a facut rau? Masa? Ah, ce
masa rea! Ce masa rea!” Si lovesc masa cea rea si copilul se simte mai bine.
Vedeti cat e de pueril? Si cand e adult, il intrebam:
- Cine ti-a facut rau?
- Sotia mea... sotul meu... seful meu...
- Sunt ingrozitori, nu-i asa? E teribil ce ti-a facut.”
Si bebelusul se simte mai bine. Dar acel bebelus este presedintele unei
mari asociatii, al unei tari sau mai stiu eu ce.
E incredibil cum oamenii pot sa fie puerili si cel mai rau lucru este ca nu
sunt deloc constienti de asta. Le trebuie cineva pe care sa-l invinovateasca.
Maturitatea este intelegerea ca nu este nimeni vinovat. Mai bine si mai precis
exprimat: a fi matur inseamna a nu-si permite supararea puerila care consista
in a-i invinovati pe ceilalti sau pe sine, ci a vedea mai degraba ceea ce nu
merge si a se angaja a-l remedia, a actiona pentru a restabili lucrurile. Vedeti?
Nimeni nu este de invinovatit, e programarea noastra cea care ne face sa
actionam si sa reactionam asa cum o facem.
Ma repet, dar e important. Va propun un mic exercitiu si va trebui sa
observati ce efect are asupra voastra. Ganditi-va din nou la ceva care se
produce adesea in viata voastra si va supara, va nemultumeste etc. Acum
ganditi-va la acest lucru dintr-un alt unghi: intelegeti ca nu este acea situatie
sau acea persoana care va supara, ci programarea voastra. Nu este
meschinaria, dezaprobarea, respingerea cuiva, nici esecul, este programarea
voastra cea care va supara. Acum vedeti ce se intampla in voi...

30
 Cand veti fi capabili de a avea aceasta privire diferita asupra lucrurilor,
din ce in ce mai des, veti vedea ca toata experienta se rezuma astfel:
- Prima etapa: „Ah, asta ma supara.”
- A doua etapa: „Nu, nu. Nu asta m-a suparat, ci programarea mea. E
inutil deci sa-mi investesc toata energia pentru a ma lupta cu acest
lucru exterior. Inutil de a-mi epuiza energia emotionala pentru a
invinovati asta.”
E amuzant de vazut cu ce viteza se micsoreaza apoi problema si incepe
sa-si piarda din importanta. Din contra, atata timp cat va ganditi ca aveti un
dusman undeva afara, un dusman care va perturba, veti cere sa fie el cel care
se schimba; veti refuza de a va abandona supararea atata timp cat lucrurile nu
s-au schimbat.
Sunt destul de clar? Daca ganditi ca cineva v-a suparat, atata timp cat el
va fi acolo si va continua sa se comporte in maniera pe care dvs o considerati
ofensatoare, dvs veti refuza sa dati drumul la nemultumirea dvs. Va trebui ca
mai intai el sa se schimbe, sa dispara sau sa fie aruncat afara, nu va
intereseaza! Dar sa presupunem ca viata continua sa produca ceea ce va
perturba atat de tare: veti continua sa suferiti! Invers, din clipa in care va
spuneti: „Stai un pic, nu viata ma face sa indur asta, ci programarea mea”, veti
putea fi in prezenta unei probleme care v-a suparat atat, fara a fi obligat sa
reactionati perturbat fiind. Astfel, veti fi din ce in ce mai bine si din ce in ce
mai putin suparat de situatii sau de oameni.

Inutil sa gasiti o solutie

Ajungem acum la chestiunea principala: cum sa remediem problema? Nu

sunt suparat de ceva anume, nu eu ma supar, ci modul in care am fost
programat ma supara. Foarte bine, cum remediem acest lucru?
Cunoasteti raspunsul oriental la aceasta intrebare?
„Nu incercati sa remediati, lasati lucrurile cum sunt, problema va trece;
cu cat mai tare incercati sa gasiti solutii, cu atat problema se va adanci.”
Inca un lucru care distruge maniera noastra obisnuita de a concepe
lucrurile: nu cautati solutii, lasati lucrurile sa fie, va trece. E adevarat ca toate
trec.
- Dar nu avem nevoie sa cunoastem originea acestei programari?
- Poate fi util, dar nu este necesar.

Si daca va incapatanati sa gasiti solutii cu orice pret – „Trebuie sa

descopar de unde provin reactiile mele, trebuie neaparat sa se schimbe acest
lucru”- veti inrautati lucrurile, e sigur. Multi oameni nu reusesc sa evolueze
tocmai pentru ca vor atat de tare sa se schimbe. Acesta determinare este
obstacol in calea schimbarii: din cauza tensiunii si a dorintei, lucrurile nu fac
decat sa se inrautateasca.
Altceva: suntem cu totii la fel. Ceea ce va spun aici, spun in Japonia, in
India, in Spania, in America de Sud si oriunde in alta parte. Oamenii sunt
aceiasi peste tot. Exista un strat protector cultural care difera, dar, in fond,
suntem cu totii la fel si aceleasi probleme apar peste tot: ura este aceeasi,
conflictele sunt aceleasi, vina este aceeasi si peste tot oamenii depind de

31
parerea celorlalti, sunt dependenti emotional de aprobarea lor. Daca frecam un
pic stratul de cultura, suntem fix la fel.
Peste tot, deci, oamenii incearca sa „remedieze problema”, incearca sa
schimbe aceasta stare de fapt. Nu trebuie schimbata, ci inteleasa. Priviti,
observati si lucrurile se vor rezolva de la sine. Altfel spus, nu schimbati nimic,
viata are grija de asta, natura are grija de asta. La fel cum in realitate nu voi va
vindecati, ci natura, care se vindeca pe ea insasi. Tot ceea ce faceti este sa
ajutati natura.
Cand are loc ceva care ne supara, cum spunem in mod obisnuit, nu este
acest ceva care ne tracaseaza, nu e ca viata e dura cu noi – viata e usoara- ci e
programarea noastra care face ca lucrurile sa fie mai grele pentru noi. Viata
este usoara, viata este delicioasa. Ganditi-va la prietenul meu Ramchandra
care tragea un carut! Nu este deci o situatie exterioara care determina
supararea voastra, ci programarea voastra.

Dificultatile sunt in programarea voastra

Traiti inconjurat de oameni si aveti dificultati relationale? Relatiile

umane nu sunt niciodata dificile, in schimb programarea dvs complica totul.
Nu exista nici cea mai mica dificultate in relatiile intre oameni, doar modul in
care ati fost programati. Cum se face ca sunteti suparat? Sunt intrebat :
- E posibil sa traiesti cu cineva care se enerveaza tot timpul si sa nu fii
suparat?
- Da. Se poate. Putem sa nu fim suparati din cauza asta.
- Cand cineva va insulta, nu va suparati?
- Nu.
- Dar de ce? De ce sa nu fii suparat cand sunteti insultat?
- O sa va spun: cand vi se trimite o scrisoare cu un continut care nu va
place, nu sunteti obligat sa o acceptati. Puteti sa o trimiteti inapoi
expeditorului. Daca nu o acceptati, ea pleaca inapoi. Daca v-ati suparat
din cauza insultei, este pentru ca ati acceptat-o. Pur si simplu. Nu e
prostesc, din partea dvs, ca ati acceptat-o?
- Vreti sa spuneti ca e posibil sa nu acceptam ceea ce ni se spune? Este
uman?
- Credeti ca este uman de a se comporta ca o maimutica: unul trage de o
sfoara si dvs sariti?

Sa va spun ce este uman. Iata un exemplu. Un om isi cumpara in

fiecare zi ziarul dintr-un magazin cu un vanzator foarte nepoliticos. Un prieten
il intreaba:
- De ce iti iei ziarul de la el? E atat de badaran cu tine! Cumpara-l din
alta parte, de alaturi!
- De ce sa-i permit acestui vanzator sa decida de unde imi cumpar
ziarul? De ce sa-i las puterea de a decide in locul meu?

Iata o fiinta umana. Ceilalti sunt maimute, usor de imblanzit, de

controlat: actionati un mecanism si ei reactioneaza sistematic in acelasi fel.
Programare, programare!

32
 Deci nu este persoana care v-a suparat, nu sunteti dvs cel care v-ati
suparat, ci programarea voastra este cauza acestor reactii. Tot ceea ce aveti de
facut este de a intelege acest mecanism si a va distanta de el. Vreti sa actionati
asupra acestei programari? Foarte bine, faceti-o daca puteti. E necesar? Nu.
Daca intelegeti bine lucrurile, veti sti ca reactiile voastre vin din programarea
voastra, nu din voi, nu de la altii, si ca lucrurile se vor aranja singure. Cu
adevarat.
Dupa un timp, veti fi foarte mirat sa constatati ca puteti accepta de acolo
inainte fara sa va incruntati, in mod pasnic, lucruri care, cu cateva luni inainte
va imbolnaveau de angoasa sau de tristete. Veti ramane relaxat. Iata ce este
viata spirituala, iata ce inseamna a muri pentru sine: a se elibera de
programare. Ne eliberam intelegand natura sa, spunandu-i pe nume.

- Este posibil sa pacatuim, in lumea pe care o descrieti? Ne eliberam pe noi

insine sau este harul lui Isus care elibereaza? Nu pot actiona, chiar daca nu sunt
suparat, contra unei injustitii pe care o vad? Daca cineva incearca sa triseze la
coada, nu o sa ma las sa devin suparat, dar pot sa ma exprim?
Sa abordam mai intai a doua intrebare: cineva nu-si respecta randul la
coada, puteti actiona? Da! Haideti, actionati! Actionati ata cat doriti, este foarte
bine, daca telul dvs este de a restabili o nedreptate. Problema ar fi daca
actionati pentru a usura sentimentul dvs de indignare. Vedeti care este
diferenta? Este o mare diferenta. Regret ca trebuie sa spun asta, dar de multe
ori actionam nu numai pentru a restabili o nedreptate, actionam si pentru a ne
elibera de frustrari – si asta nu e drept.
Haideti sa vedem prima intrebare: e posibil sa pacatuim in lumea despre
care vorbim? Sigur! E atat de mult pacat, atat de mult rau in jurul nostru.
Totusi, cu cat mai mult intelegeti natura umana, cu atat mai putin sunteti
tentat sa judecati ceva. Pentru ca exista atata prostie, ignoranta, frica si
programari in spatele a ceea ce noi numim pacat, ar fi bine sa urmam sfatul
just care ne-a fost dat: „Nu judecati pe nimeni.” Pe nimeni, nici chiar pe dvs.
Sfantul Pavel a spus asta, si el adauga ca nu indrazneste sa se judece nici
macar pe sine.
M-ati intrebat si daca noi ne eliberam sau harul lui Isus este cel care ne
elibereaza. Harul lui Isus este disponibil pentru toti, dar, stiti, a avea harul lui
Isus la indemana nu inseamna neaparat ca asta ne va duce undeva. Trebuie sa
faceti ceva. Va amintiti de povestea cu omul care si-a dat foc la barba atunci
cand si-a aprins pipa? I-au spus:
- Barba ta arde!
- Stiu, raspunse el enervat. Nu vezi ca ma rog ca sa ploua?
Da, ploaia este disponibila pentru toti si e foarte bine asa, dar ar trebui
totusi sa fim mai atenti la ceea ce facem, nu?
Harul lui Dumnezeu este efectiv disponibil pentru toti. Tragedia umana
nu este ca ne lipseste harul divin, ci ca ne lipseste o buna intelegere a realitatii.
Avem idei gresite care au nevoie de a fi corectate.

-Parinte de Mello, aveti o mare eruditie, ati calatorit mult si chiar daca
aceste elemente nu sunt indispensabile trezirii asa cum o definiti dvs, ma intreb
daca ati putea sa ne spuneti cum ne pot ele pregati sa crestem si sa fim pregatiti
a accepta adevarul despre care vorbiti.

33
 Studiile ne pregatesc la acest gen de lucruri? Nu. Ce trebuie, e bunul
simt si inteligenta, atat – ceea ce nu are legatura cu eruditia, nici cu faptul de a
sti scrie si citi. Sa nu credeti ca, in fata realitatii, un doctor in filosofie ar fi mai
bine echipat decat un taran analfabet dintr-un sat izolat. Stiti, ati ramane
surprins de putina inteligenta a anumitor eruditi.
Ieri, unul dintre prietenii mei de la universitatea din Fordham mi-a vorbit
de o carte extraordinara pe care o citise, despre oamenii de stiinta care trimit
navete spatiale si rachete pe Luna. Unul dintre ei spunea: „E tragic sa constati
ca suntem capabili sa producem toata cooperarea dorita pentru a trimite o
racheta pe Luna, dar suntem incapabili sa cooperam cu familia noastra. Nu
stim cum sa facem. Suntem incapabili sa ne intelegem bine cu partenerul
nostru.”
Intelegeti unde vreau sa ajung? Am intalnit tarani care stiau foarte bine
sa coopereze cu familiile lor. Ce spuneti de asta? Inteligenta si eruditia nu au
nimic in comun cu aceasta forma de inteligenta. Putem fi „foarte” eruditi si sa
n-avem nici un fel de constiinta de sine. Putem sti cum functioneaza navetele
spatiale fara a sti cum functionam noi insine. In acest caz, cunostiintele nu
sunt de mare ajutor. Ceea ce trebuie, nu este o formare universitara, ci
intelepciune, intelegere si aceasta inteligenta pe care o castigam taind,
zgariand si frecand, punand lucrurile sub semnul intrebarii, indoindu-ne. Daca
nu puneti niciodata lucrurile sub semnul intrebarii, daca nu va indoiti
niciodata de ceea ce v-au invatat, de ceea ce v-a invatat cultura voastra, cum o
sa intelegeti toate acestea?

Care este conceptia dvs despre fericire si ce inseamna „a fi uman in fata

lui Dumnezeu?” Mi-as dori sa clarificati ceva in legatura cu detasarea: ati spus
ca dorinta noastra este cea care ne inlantuie, dar dorinta de Dumnezeu? Putem
sa-l gasim pe Dumnezeu in absenta dorintei? Si inca ceva: putem spune ca
Dumnezeu este absenta dorintei? In fine, ce putem spune despre o persoana care
este in mod fizic maltratata, acasa la ea? Cum sa ne detasam de asta?
Sa incepem prin ultima intrebare, care este cea mai delicata. E evident
ca va fi cu mult mai greu pentru o persoana care este agresata fizic acasa la ea
sa nu fie perturbata decat pentru cineva care contempla lumea de la fereastra
sa. Stiti, nu spun ca e usor, spun ca e posibil si ca daca dvs credeti contrariul,
nu o sa reusiti niciodata. E posibil ca oameni torturati sa ramana in pace in ei
insisi? Da. Am cunoscut cazuri ca acestea.
Am citit o scrisoare extraordinara scrisa de catre un prizonier al
nazistilor in Germania. Era torturat in fiecare zi si stia ca urma sa fie executat.
Totusi, a scris familiei sale scrisorile cele mai sublime si mai iubitoare din cate
exista. Le-am citit acum douazeci de ani si m-am intrebat „Cum este posibil?”
Astazi, stiu ca este posibil.
Dar sa incepem cu lucruri simple. O calatorie de o mie de km incepe
mereu prin primul pas. Sa stim mai intai sa reactionam intr-o maniera corecta
cu cel care nu respecta coada, cu femeia care face mereu reflectii dezagreabile,
cu barbatul care ne insulta. Sa incepem cu asta. Sa vedem, cum am spus
adineaori, ca ei nu sunt cauza reactiilor noastre de cotrarietate, dar ca aceasta
contrarietate vine din programarea noastra. Nu spun ca trebuie sa lasam sa se
intample ceva rau atunci cand suntem martori, nu spun ca nu trebuie sa

34
actionam. Actionati! Dar sunteti cu adevarat constient de originea supararii
voastre?

Adevarata fericire vine din dorinta noastra umana de fericire si de

stapanire a acestei fericiri sau vine din dorinta sufletului de a-l cunoaste pe
Dumnezeu si pe Isus?
In introducerea marii sale lucrari „Summa Theologica”, sfantul Toma de
Aquino ne spune, referitor la dorinta de Dumnezeu: „In ceea ce-l priveste pe
Dumnezeu, tot ceea ce putem spune cu certitudine este ca nu stim cine este.”
Dumnezeu este dincolo de cunoasterea umana, de aceea spunem ca este un
„mister”.
Cum putem dori ceva ce nici macar nu putem concepe, ceva despre care
se vorbeste in termeni simbolici si analogici? Vedeti, cand vorbim de dorinta de
Dumnezeu, nu vorbim despre El ca despre un obiect sau despre o persoana
exterioara pe care o putem in mod perfect concepe sau intelege. Aceasta
dorinta nu intra in tema abordata aici pentru ca noi nu cunoastem ceea ce
dorim.
Deseori, cand oamenii vorbesc despre dorinta de Dumnezeu, ei isi creaza
o imagine si incep sa doreasca aceasta imagine. Dar a dori necunoscutul, ceea
ce nu poate fi cunoscut, ceea ce este dincolo de toata proiectia si intelegerea
umane, misterul- ce inseamna asta? Habar n-avem.
Anterior m-ati intrebat daca am putea spune ca Dumnezeu este absenta
dorintei. Putem sa-l punem pe Dumnezeu pe acelasi plan cu absenta de
dorinta? Poate, ori poate ca nu, dar nu va lasati distrasi de acest tip de
intrebare, pentru moment. Lucrati la ceea ce puteti lucra. Putem purta tot felul
de discutii teologice pe aceasta tema sau o alta dar, intre timp, lucrati cu
supararile voastre, dezvoltati observatia de sine, atentia la sine, intelegerea de
sine si eliberarea. Apoi, dincolo de intelegerea intelectuala, veti intelege mai
bine ce este Dumnezeu.

- Cum sa devenim maturi daca dam vina pe programare? Nu este imatur

faptul de a acuza programarea de toate nefericirile noastre? Asta nu inseamna
oare a spune: „Diavolul m-a obligat sa actionez astfel” sau „Sunt victima
societatii” – altfel spus, a evita responsabilitatea?
Dam vina pe programare? Nu. E vorba doar de a intelege. Cand dvs
spuneti ca asta inseamna a acuza diavolul, saracul de el! Asta facem, dam vina
pe diavol? A asuma responsabilitatea, da, dar cu intelepciune. Amintiti-va ce v-
am spus: supararea nu este in realitate, ea este in voi. Incetati de a mai da vina
pe realitate, caci in voi trebuie sa priviti. Dar o sa va blamati din cauza asta?
Nu este o dovada de maturitate a da vina pe dvs atunci cand nu sunteti
responsabil, cand nu faceti expres anumite lucruri, cand reactionati din cauza
programarii voastre. Iata ce voiam sa spun: nu acuzati programarea dvs,
intelegeti-o si veti intelege originea supararii voastre.
Cand dati cu genunchiul de masa, trebuie sa intelegeti ca durerea nu
este in masa. Durerea este cauzata de ceva care se intampla in genunchiul dvs
si acest lucru creaza o senzatie de durere. La fel, cand va loviti de realitate, se
trezeste o durere in dvs. Aceasta nu este cauzata de realitate, ci de ceva care se
intampla in voi. Nu dvs creati aceasta durere in mod deliberat, caci cine ar vrea
sa-si provoace in mod deliberat o durere?

35
 Acum, trebuie sa intelegeti ce este acest ceva care va provoaca o durere.
Cum se face ca, in aceeasi situatie, anumite persoane nu sufera, sunt in afara
oricarei suparari, in timp ce altele sufera? Iata unde se situeaza
responsabilitatea: a face in asa fel incat sa intelegem. Si rezultatul acestei
intelegeri este eliberarea de acest proces.

- Victimele unor fapte violente sufera de emotii dureroase, de confuzie si de

o mare singuratate. Mi se pare ca e lipsa de compasiune sa le spunem sa nu fie
perturbate intr-o astfel de situatie. Mi-ar placea sa aflu cum ati vorbi unei
persoane care nu are gradul dvs de evolutie. Care ar fi cea mai buna abordare,
facand in acelasi timp dovada de empatie?
Cand cineva foarte perturbat vine spre dvs si este intr-o mare suferinta –
pentru ca a fost victima unei agresiuni sau cineva apropiat i-a murit – n-o sa-i
spuneti: „Daca sunteti trist si tulburat e ceva in neregula cu dvs”. Sigur ca nu!
Intelegeti. Persoana aceasta este nefericita, chiar daca tristetea ei vine dintr-un
atasament, chiar daca suferinta sau singuratatea ei vin dintr-o agresiune, nu
este ea cauza acestora. Ati inteles aceasta, nu-i asa? Ati inteles ca este ceea ce
am spus ? Persoana nu este responsabila de suferinta sa. Vom incerca sa
simpatizam cu ea, sa o intelegem, sa ne exprimam compasiunea. Apoi, delicat,
cand va fi gata, ii vom explica de ce a suferit atat, care este adevarata cauza a
tristetii sale. Dar daca, intr-o zi sau alta, noi nu transmitem secretul, nu am
face dovada unei adevarate compasiuni. Sunt destul de clar, acum?
Sa ne imaginam, de exemplu, ca ati veni la mine intr-o stare de mare
agitatie pentru ca cineva v-a ranit. Va voi asculta, va voi intelege. Voi intelege
punctul vostru de vedere si voi face dovada de compasiune. Dar intr-o zi, la un
moment dat, daca sunteti gata, va voi strecura secretul. Dupa mine, adevarata
compasiune este de a spune persoanei: „Nu sunteti obligat sa traiti astfel.
Exista o alta maniera de a vedea lucrurile.”

-Spuneti ca nu sunt cei din jur cei care ne supara, nici noi insine, ci
programarea noastra. Dar nu sunt chiar persoanele din jur care ne-au programat
atunci cand eram copii?
Da, bineinteles ca da, dar ei nu au facut lucrul asta in mod expres,
pentru a ne face rau. Erau ei insisi victime prin ceea ce altii le-au intiparit in
memorie.
Intalnesc deseori oameni suparati pe parintii lor. Nu pot sa-i ierte, ii
urasc. Foarte bine, inteleg. Nu spun ca parintii dvs au actionat bine, sau ca au
actionat rau. Poate ca au actionat rau, dar ati putea sa incercati sa-i intelegeti?
Caci, pana la urma, asta este dragostea, nu? A iubi inseamna a nu da vina pe
ceilalti. A iubi inseamna a nu-i judeca pe ceilalti. A iubi inseamna a nu-i
condamna pe ceilalti. A iubi este a intelege. Puteti incerca sa intelegeti ceea ce
lor le-a fost intiparit in minte? Puteti intelege ca nu au incercat sa va faca rau
in mod intentionat, ci ca erau ei insisi victime ale ignorantei lor? Au investit cu
siguranta multa bunavointa si tot atata neputinta, programari, confuzie si
frica. V-ati gandit vreodata la toate acestea si ati incercat sa intelegeti? Cand o
veti face, veti intelege ce inseamna a iubi si veti fi voi insiva transformati.

- Inteleg acum ca fericirea mea consista in a fi liber de atasamente si de

dorinte. Inteleg ca Isus insusi a simtit frica, rani, furie, fara a-si pierde locul

36
langa Tatal sau, din cauza asta. Dar problema mea, acum, este ca nu cred ca
fericirea mea consista in a duce o existenta pasiva in care voi deveni un zombie
insensibil. Mi se pare ca intre cele doua extreme exista o pasiune, un entuziasm
si un zel pe care si Isus le avea si care nu sunt neaparat fructul unui atasament.
As vrea sa ne vorbiti de pasiune, de entuziasm si de zel atunci cand sunt libere
de toate atasamentele.
Va amintiti ce am spus in legatura cu tragatorul cu arcul? Cand nu
exista nici un motiv de suparare sau de tensiune, toate fortele care sunt in dvs
sunt eliberate. Atunci intelegeti ceea ce este intr-adevar bucuria, entuziasmul.
Atunci intelegeti ceea ce inseamna a plonja in viata, din toata inima si din tot
sufletul, cu ceea ce numim „pasiune”. Sunteti liber sa plonjati pentru ca nu va
mai injungheati cu emotii programate.

- Mi-e greu sa accept ideea ca am fost programati sa fim contrariati.

Privind copiii foarte mici care nu au avut inca timpul de a fi programati, mi se
pare ca ei sunt in mod natural contrariati.
Aveti dreptate. Copiii mici sunt suparati cand nu obtin ceea ce estimeaza
a fi vital pentru ei si necesar fericirii lor. Mai tarziu, ei vor uita sau vor creste
fara sa se mai intereseze de acest ceva. Un copil mic nu se intereseaza deloc de
oameni. Nu invatam un bebelus ca, atunci cand cineva rade de el, e ceva
teribil. De altminteri, daca radeti in fata unui bebelus, si el rade! La doi ani,
cand cineva ne spune ca atunci cand suntem aplaudati, ar trebui sa fim flatati
si ca, atunci cand cineva se stramba de dezgust, ar trebui sa fim vexati, vom
asimila toate acestea si atunci suntem sfarsiti: a inceput programarea.
-In cazul unui prizonier condamnat la moarte sau al unei persoane bolnave
de sida sau alta boala in faza terminala, nu putem face nimic dacat sa ne simtim
dezolati pentru acea persoana. Cum ar trebui sa facem ca sa nu avem acest
sentiment in fata ei?
Luati cazul omului care a primit vestea ca e bolnav de sida si ca nu mai
are decat sase luni de trait. Era perfect senin. N-ati vrea sa-i dati tristetea
voastra atunci cand el este senin, nu-i asa? Sa presupunem ca nu ar fi senin,
ca ar fi tulburat de apropierea mortii. I-as spune: „Dvs contemplati viata si stiti
ca ea se termina, dar, daca in loc sa cititi atatea carti, ati petrece mai mult
timp ca sa priviti pe fereastra acest lucru extrapordinar pe care il aveti in
Occident – sezoanele diferite, ati vedea frunzele schimbandu-si culoarea si
cazand. Ganditi-va la cea ce va invata acest lucru despre viata. Cand ati
inteles, veti fi inteles fluxul vietii.” Si apoi, daca persoana este nefericita, o veti
ajuta fiind nefericit la randul vostru? Intelegeti?

-Cum sa aplicam ceea ce spuneti la maniera in care facem pe cineva sa

sufere, in mod deliberat?
Facem in mod deliberat pe cineva sa sufere? Este o tema care ar merita
sa fie dezvoltata, dar voi incerca sa va vorbesc cat mai succint cu putinta, deci
sper ca nu veti interpreta gresit cuvintele mele.
Cand sunteti nedrept cu cineva, stiti ca prima persoana cu care sunteti
nedrept, sunteti dvs? E de negandit, nu? Cand hraniti ura pentru cineva, cel
care sufera in primul rand sunteti dvs, nu-i asa? Si cine se comporta astfel?
Un nebun. Cine cumpara un ceas de 3000 de dolari in care baga nisip? Un

37
nebun. Cine se aseaza sa manance si-si pune sticla zdrobita in farfurie? Un
nebun. Numai nebunii comit pacate. Si-au pierdut ratiunea si se submineaza.

-Mai intai, ati putea sa ne spuneti cateva cuvinte despre oamenii care par
a avea o perfecta stapanire de sine? Apoi, ati putea sa faceti legatura cu sfantul
Pavel care spune ca face lucruri pe care nu vrea sa le faca, si e incapabil sa faca
ceea ce vrea sa faca?
Sa luam prima intrebare. Anumite persoane par ca au castigat o perfecta
stapanire de sine facandu-se mai dure, fara a-si permite de a simti lucrurile.
Vedeti diferenta dintre acest lucru si despre ce v-am vorbit astazi? Avem doua
tipuri de persoane. Pe de o parte, oameni care nu-si permit sa simta nimic,
care se intaresc gandind: „Nu conteaza, nu-mi pasa deloc”. Este o extrema care
nu este deloc utila. Si pe de alta parte, sunt oamenii despre care vorbesc eu,
care sunt atinsi, contrariati, dar care, gratie intelegerii lor, ajung sa-si
transceanda sentimentele, sa le depaseasca.
In ceea ce-l priveste pe sfantul Pavel, care spunea ca face lucruri pe care
nu vrea sa le faca, etc., sa nu uitam ca spunea si : „Cine ma va scoate din
impasul acesta? Harul lui Hristos ma va elibera”. Harul lui Hristos se
manifesta in atatea feluri. Nu trebuie sa interpretati harul acesta ca o
substanta care se varsa in mod miraculos in voi. Nu e harul lui Hristos sa
ajungi la o intelegere mai profunda a realitatii? Nu e harul sau faptul de a va
intelege mai bine pe voi insiva? Iata raspunsul dvs.

-Am fost programati cu anumite valori toata viata noastra, dar in relatiile
noastre ni se cere sa facem compromisuri. Chiar daca intelegem ca si altii au fost
si ei programati, care este limita acceptabila, pana unde facem compormisuri-
sau trebuie pur si simplu sa lasam lucrurile sa curga? De altfel, daca intelegem
ca programarea noastra ne creeaza contrarietati, cum sa ne eliberam de aceste
reactii de contrarietate atunci cand suntem asaltati de probleme care ne
depasesc?
Aveti rabdare. Nu va asteptati sa realizati totul in 24 de ore. Anumite
persoane au noroc, s-ar parea ca vad realitatea intr-o sclipire de fulger si totul
devine diferit pentru ele. Pentru alte persoane, e nevoie de timp. Saptamani
sau luni. Dar pot sa va asigur de un lucru: incepeti si veti vedea rezultate in
zilele care urmeaza, chiar daca contrarietatile continua sa se manifeste in
functie de profunzimea programarii dvs.
Sa abordam acum prima parte a intrebarii dvs. Nu este necesar sa facem
compromisuri cu valorile noastre, cu ceea ce este corect si cu ce nu este. Nu
facem deloc astfel de compropisuri in relatiile noastre cu oamenii. Nu facem
raul pentru a atrage dragostea cuiva, bunavointa sau aprobarea sa.
Va dau atat de multe elemente in putin timp incat este normal sa fie un
pic confuz pentru dvs. Dar cu timpul, mai ales daca ascultati cu mintea
deschisa, lucrurile se vor lamuri de la sine.
Vorbind de spirit deschis, ati auzit de povestea acelui om din Brooklyn
care traversa desertul Sahara in costum de baie si cu un prosop in mana?
Intalnind un arab, il spune:
- Salut!
- Salut!, ii raspunde arabul.
- La ce distanta se gaseste marea?

38
 - Marea? Dar sunteti nebun! E la mai mult de o mie de km de aici.
- Oh, spune omul nostru din Brooklyn, impresionat, dar aveti o plaja
super aici!
Ei, da, deschideti-va mintea! Deschideti-va mintea!

Povestioare purtatoare de mesaje

Darul focului

Este povestea unui om care a descoperit focul. Ia cu el instrumentele

necesare fabricarii lui si merge spre nord, unde traiesc triburi care tremura de
frig. Le preda arta si avantajele fabricarii focului si oamenii sunt foarte
interesati. Ei invata si iata ca in curand fac mancare pe foc, construiesc cu
ajutorul focului, etc. Dar inainte sa aiba timp de a multumi binefacatorului lor,
acesta a si plecat. Nu voia multumiri, voia numai ca oamenii sa aiba parte de
descoperirea sa.
Ajunge la alt trib si incearca sa-i faca pe oameni sa se intereseze de
descoperirea sa. Din nefericire, e o problema: preotii realizeaza ca acest om este
prea apreciat si ca propria lor influenta asupra poporului scade cu cat
aprecierea pentru acest om creste. Asadar ei decid sa-l otraveasca. Cum tribul
banuieste ca crima a fost comisa de catre preoti, acestia din urma gasesc un
mijloc de a castiga stima tuturor: vor face un portret imens al omului, il vor
pune pe altarul principal din templu si imagineaza o liturghie, un ritual in
onoarea lui. De atunci, an dupa an, oamenii vin sa-si aduca omagiul marelui
inventator si instrumentelor care serveau a face focul, ritualul este observat cu
atentie... dar focul nu exista. Focul a disparut. Sunt ritualuri, amintiri,
recunostinta, veneratie, dar... nu este foc.
„De ce ma rugati „Doamne, Doamne!” in timp ce nu faceti ce va spun?” Ce
ne spune Dumnezeu? „Dragoste, dragoste”, iata ce ne spune. Care este
principalul obstacol al dragostei? Despre ce am vorbit astazi: programarea
noastra, atasamentele obsesionale. Iata ce se constituie in obstacol, sper ca v-
am facut sa intelegeti asta. Cea mai buna religie a lumii este religia dragostei,
nu religia in care repetam: „Doamne, Doamne!” Cine a spus asta in legatura cu
dragostea? Este chiar Isus. Daca am putea sa nu uitam asta niciodata, noi
ceilalti crestini.

Harul si efortul

Am vorbit despre raportul dintre har si efortul personal. Imi vine in minte
o poveste tare amuzanta. Un batran foarte pios i se adreseaza intr-o zi lui
Dumnezeu in acesti termeni:
- Doamne, stiti ca v-am servit cu fidelitate toata viata mea, nu-i asa?
Neobtinand nici un raspuns, bineinteles, isi dadu singur replica:
- Da, e adevarat.
- Si nici nu v-am cerut nimic, niciodata, nu-i asa?
- E adevarat, isi raspunse el, in locul lui Dumnezeu.
- Ei bine, astazi, o sa va cer o favoare, una singura, si nu puteti sa mi-o
refuzati. V-am servit toata viata, am respectat poruncile, am practicat

39
 ritualurile, am facut bine in jurul meu. Deci, faceti-mi aceasta favoare:
faceti sa castig la loterie ca sa am o pensie linistita si in securitate.
Convins ca Dumnezeu ii va realiza dorinta, asteapta, asteapta, asteapta
rugandu-se in fiecare seara. Dupa sase luni, cum nu se intampla nimic, omul
nostru tipa catre Dumnezeu, foarte frustrat:
- Doamne, aveti mila de mine! Faceti sa castig la loterie!
Imaginati-va spaima sa cand a auzit o voce raspunzandu-i:
- Tu trebuie sa ai mila de mine! Cumpara-ti odata un bilet!”
Aveti grija sa va cumparati biletul, sa va folositi capacitatea de intelegere.
Nu asteptati sa se produca miracole. Vedeti, intelegeti si, in consecinta,
schimbati-va!

Bogatia sannyasin-ului

Astazi as vrea sa abordez un alt aspect al fericirii si pentru aceasta o sa

incep prin a va povesti una din istoriile mele preferate. Cateodata o istorioara
spune mai mult decat o zi intreaga de conferinte pentru ca ea vorbeste cu ceea
ce e mai profund in noi, si aceasta istorioara ma atinge in mod special.
Este povestea unui om care iese din satul sau din India si intalneste un
sannyasin. Un sannyasin este un om sfant ratacitor care isi cerseste mancarea;
este o persoana care, atingand iluminarea, intelege ca lumea intreaga este casa
sa, ca cerul este acoperisul sau, ca Dumnezeu este tatal sau si ca vegheaza
asupra lui.
Deci el se deplaseaza dintr-un loc in altul, asa cum noi mergem in casa
noastra dint-o camera in alta. Sateanul intalneste deci sannyasinul si ii spune:
- Este de necrezut!
- Ce gasesti atat de nemaipomenit?, il intreaba acesta.
- V-am visat noaptea trecuta. Am visat ca Domnul Vishnu imi spunea:
„Maine dimineata vei iesi din sat, inspre unsprezece ceasuri, si te vei
intalni cu un sannyasin.” Si iata ca va intalnesc!
- Ti-a mai spus si altceva Vishnu?
- Da. Mi-a spus: „Daca sannyasinul iti da piatra pretioasa pe care o are,
vei fi omul cel mai bogat din lume.” Acceptati sa imi dati piatra
aceasta?
- Asteapta o secunda, spune sannyasinul cautand in sacul sau mic. Oare
asta este piatra de care vorbesti?
Sateanul nu-si crede ochilor: piatra pe care i-o arata sannyasinul este un
diamant, cel mai mare diamant din lume. Il ia in maini si intreaba:
- Pot sa-l iau?
- Sigur, ia-l! Am gasit piatra asta in padure. Ti-o fac cadou cu placere.
Apoi sannyasinul isi reia drumul si se asaza sub un copac la periferia
satului, in timp ce omul isi ia diamantul, nebun de bucurie.
Cunostem cu totii sentimentul de bucurie care ne invaluie in ziua in care
obtinem ceea ce dorim cu adevarat, nu-i asa? V-ati intrebat vreodata cat timp
dureaza? Ati cucerit-o pe tanara sau pe tanarul viselor dvs, ati obtinut masina
pe care o doreati, ati reusit examenul, sunteti chiar primul din promotia dvs...
Cat timp dureaza aceasta bucurie? Sa incercam sa masuram – sunt serios
cand zic: cate secunde? Cate minute? Obositi repede, nu-i asa? Apoi ravniti
altceva, nu?

40
 De ce nu am studia lucrul acesta? Ar fi mai interesant decat studiul
Scrierilor, caci ce binecuvantare obtineti din studiul Scrierilor daca va
crucificati Mantuitorul bazandu-va pe acestea – cum i s-a intamplat lui Isus –
pentru ca nu ati inteles? Pentru ca nu ati inteles ce inseamna a trai si a fi
liber?
Sateanul are deci diamantul in mana, dar in loc sa mearga acasa la el, se
asaza sub un copac unde ramane intreaga zi, pierdut in ganduri. Cand vine
seara, se indreapta spre copacul sub care era asezat sannyasinul, ii da
diamantul si ii spune:
- Ati putea sa-mi faceti o favoare?
- Ce vrei?, il intreba sannyasinul.
- Ati putea sa-mi dati acea bogatie care va permite sa-mi dati atat de
usor piatra aceasta?

Ador povestea aceasta! „Ati putea sa-mi dati acea bogatie care va permite
sa-mi dati atat de usor piatra aceasta?” Despre asta v-am vorbit astazi. Lumea
este plina de suferinta. Radacina suferintei este atasamentul. Pentru a
dezradacina suferinta, trebuie abandonat atasamentul. Trebuie inteles ca
atasamentul este o credinta falsa, o iluzie care va face sa credeti ca un lucru
sau o persoana poate sa va faca fericit. Adevarata fericire nu are cauza,
adevarata fericire nu este cauzata de nimic. Daca il intrebati pe mistic de ce
este fericit, raspunsul va fi: „De ce n-as fi?” Nici un obstacol, nici o piedica. De
ce sa nu fim fericiti?
Ati visat deja ca daca ceva este cauza fericirii dvs, cand pierdeti acel
lucru, fericirea dvs este destramata, ati realizat ca daca ceva este cauza fericirii
dvs, veti deveni posesiv fata de acel lucru si tot timpul cu teama de a-l pierde –
fie ca e vorba de stiinta, reputatie, sanatate, sau chiar viata? Cu toate acestea,
e interesant de vazut acest lucru: este ocazia de a redescoperi viata. Nu veti fi
viu atata timp cat continuati a va agata de viata. Lasati-va in voia curentului.
Cand va agatati, fericirea dispare. Daca fericirea dvs depinde de o persoana sau
de un lucru, nu e vorba de fericire, ci de angoasa, tensiune, presiune- e vorba
de frica.

„Era atat de dulce!”

Japonezii au o poveste tare frapanta pentru a ilustra acest lucru – cu

adevarat foarte frapanta. Este povestea unui om urmarit de un tigru. Omul
alearga, ajunge in fata unei prapastii si, inainte de a-si da seama, incepe sa
alunece pe panta abrupta. In timp ce cade, reuseste sa se agate de o ramura a
unui copac care crestea acolo. Apoi priveste in jurul sau: nu poate sa urce si,
oricum, tigrul il asteapta acolo sus, dar daca mai aluneca, se va strivi o mie de
metri mai jos. Ce sa faca? Nu-i mai raman decat cateva minute de trait;
priveste tufisul de care se agatase si vede niste boabe. Se tine cu o mana si cu
cealalta, culege un bob, il pune in gura si il gusta. Si povestea se termina cu
aceste cuvinte: „Bobul era atat de dulce!” Nu e minunat?
Doi dintre prietenii mei, decedati acum mult timp, in momente diferite,
mi-au spus: „Am inceput cu adevatat sa gust viata si sa inteleg cat de dulce e
atunci cand am lasat lucrurile sa curga. Atunci cand am realizat ca ea se va

41
termina, mi-a parut atat de dulce.” Paradoxul este ca facem tot ce nu trebuie
pentru a fi fericiti.
Am fost programati pentru a fi nefericiti si tot ce facem pentru a fi fericiti
nu ne face decat si mai nefericiti. Atunci? O sa incercati sa va schimbati sau o
sa-i schimbati pe ceilalti? Veti cumpara ceva? Nu e nimic de facut – decat de a
intelege. Lasati obstacolele, lasati falsele credinte, atasamentul va cadea de la
sine. Si veti sti ce inseamna cu adevarat fericirea.
Usor de zis... daca meditati acestea timp de cateva zile si simtiti un pic
de adevar, nu veti mai avea nevoie sa ascultati, nici pe mine nici pe altcineva.
Veti fi invatat, veti fi vazut. Daca acum sunteti atasat, e numai pentru ca ati
crezut pe nedrept ca fara acest lucru, aceasta persoana, aceasta situatie sau
acest eveniment nu ati putea fi fericit. Credinta aceasta este gresita. Vedeti
aceasta eroare si veti fi liberi. Cat e de simplu!
Totusi, haideti sa ne privim: ne petrecem timpul stabatand distante in
cautarea fericirii, in timp ce o avem aici, la noi, numai ca nu intelegem lucrul
acesta. Ascultam tot felul de predici, studiem tot felul de carti, vizitam tot felul
de biserici, dar nu l-am gasit niciodata. Nu l-am recunoscut niciodata pe
Mantuitor, in timp ce el era aici. Fericirea era acolo, chiar in fata noastra, sub
nasul nostru, si noi nu o vedeam.

Probleme in relatiile umane?

Aveti probleme in relatia cu oamenii? Gasiti ca sunt egoisti si cu stari de

spirit schimbatoare, ca nu putem conta pe ei? Va plangeti pentru ca va
resping, sunt prosti, insuportabili, iresponsabili – si inca nu zic tot! Ganditi-va
la toatre acele griji pe care le aveti din cauza relatiilor umane. Cunoasteti
radacina tuturor acestor probleme? Tineti-va bine, caci iata raspunsul: dvs
sunteti! Ei? Nu, dvs. Cu adevarat dvs. Aveti probleme? Ei bine, dvs sunteti
cauza. Atunci, de ce sa fiti atat de afectat?
- Imaginati-va ca veniti sa ma vedeti si ca imi spuneti:
- Doctore, am crampe la stomac care imi fac mult rau
Si ca eu va raspund „Stati un pic, voi prescrie ceva pentru sotia dvs.”
- Foarte bine, doctore. Deja ma simt mult mai bine. Multumesc.

Nu e nebunesc cu adevarat? Cine are o problema? Dvs, nu-i asa? Dar

ne-au obisnuit sa gandim ca ceilalti trebuie sa se schimbe.
Daca sunteti surprins neplacut, suparat, furios, este pentru ca ceva nu
functioneaza corect cu dvs. Sa incepem prin a pune lucrurile la punct. Ma veti
intreba:
- Vreti sa spuneti ca sotia mea are dreptate sa se poarte astfel?
- Nu, nu are dreptate.
- Vreti sa spuneti ca ea nu ar trebui sa se schimbe?
- Bineinteles ca ar trebui sa se schimbe, dar nu dvs o veti schimba,
pentru ca dvs aveti in primul rand nevoie sa va schimbati.
Daca incepeti prin a scoate barna din propriul ochi, veti putea apoi
scoate paiele din ochii ei. Nici macar nu o vedeti asa cum este. Stiti de ce?
Pentru ca, atunci cand sunteti contrariat, telescopul dvs se deregleaza. Cand
sunteti contrariat, fereastra dvs devine opaca. Si dvs, nefericit, vreti sa
indreptati cladirile din oras pentru ca privelistea de la fereastra dvs este

42
neclara din cauza ploii. Am putea incepe prin a spala geamurile, este exact
ceea ce incerc sa va incurajez sa faceti: spalati fereastra prin care ii priviti pe
ceilalti, apoi veti sti ce trebuie facut si ce nu.
Noi ii vedem pe oameni nu asa cum sunt, ci asa cum suntem noi. Cand
ne schimbam, suntem surprinsi sa descoperim ca oamenii pe care ii
consideram grosieri si badarani sunt de fapt doar speriati. Le este atat de frica,
saracii de ei, incat sunt impinsi catre agresivitate. Dar acum noi ii intelegem si
le purtam compasiune, in timp ce inainte am reactionat cu furie si ura: „Ce
tupeu! De ce o fi atat de badaran?” Eram prea contrariati pentru a vedea, prea
contrariati pentru a vedea realitatea faptelor.
- Vreti sa incepeti prin a vedea mai clar?
- Nu, nu! am venit sa va vad ca sa prescrieti un remediu pentru
altcineva!
Suntem toti doritori de o schimbare, nu-i asa? Vrem sa ne schimbam si
vrem sa schimbam lumea. Este rezultatul programarii noastre idioate. Avem
nevoie nu de a ne schimba, ci de a intelege. A se intelege pe sine, a-i intelege pe
ceilalti.
O sa va spun un adevar cu adevarat socant: nu trebuie sa schimbati
lumea, ci sa o iubiti. Si totusi, fir-ar sa fie, nu vreti sa iubiti lumea, vreti sa o
schimbati! Stiti ca inseamna a iubi? A iubi inseamna a vedea. A vedea. Cum
puteti iubi ceea ce nici macar nu vedeti? Si cum sa vedeti cand intervine nu
conteaza ce emotie puternica, pozitiva sau negativa –iata inca ceva ce o sa va
surprinda ?
Se spune ca dragostea este oarba, e ridicol! Nu exista nimic mai
clarvazator decat dragostea. Este lucrul cel mai clarvazator pe lume. Din
contra, atasamentul- el este orb, pentru ca este stupid, este fondat pe o falsa
credinta. Si numim asta dragoste. „Sunt indragostit de tine. Te iubesc. – Cum?
Ma iubesti sau te iubesti?”
Stiti ce inseamna „sunt indragostit”? Asta vrea sa spuna: „Sunt posesif.
Te vreau cu totul al meu si nu as putea fi fericit fara tine, depind de tine
emotional. Nu voi cunoaste niciodata fericirea fara tine.” Este un drog, o boala.
Ori, cultura voastra si a mea spun ca aceasta dragoste este virtutea suprema.
E absurd, dar cine indrazneste sa o recunoasca? Sunteti orb si plin de voi
insiva atunci cand sunteti indragostit. Ati remarcat lucrul acesta? Nu-l vedeti
pe celalalt asa cum este el! Proiectati asupra lui o imagine plina de asteptari si
asta e ceea ce iubiti: asteptarile. In general, cand nu asteptam nimic de la
celalalt, nu se spune ca suntem indragostiti.
Deci, daca aveti probleme relationale, intoarceti-va privirea catre dvs
insiva. Intrebati-va de ce sunteti contrariat. De unde vin aceste contrarietati?
Din programarea dvs, pur si simplu. Am fost cateodata foarte mirat sa constat
ca persoane al caror comportament ma irita nu pareau sa-i irite pe ceilalti. Mi-
am spus: „Cum se face ca ei nu sunt agasati de acest comportament? Si de ce
eu sunt agasat? Este ceva in neregula cu mine.” Asta, desi pana atunci,
incercam sa schimb aceste persoane atat de agasante... Cand nu sunt
contrariat, totul este diferit. Pot sugera lucruri, pot actiona. Sunt calificat
pentru a aduce modificari, pentru a intreprinde orice activitate care implica o
schimbare. Dar nu inainte, nu atata timp cat telescopul meu este dereglat.

43
 Exista un mare secret pentru a imbunatati relatiile umane care m-a
ajutat enorm. De fiecare data cand am o relatie un pic incordata cu cineva,
daca sunt contrariat, port o mica discutie cu mine insumi:
- Tony, e ceva in neregula cu tine. Daca ti-ai face timp sa te asezi si sa te
uiti mai de aproape?
- De acord, dar am chef sa-i zic acestei persoane...
- Nu, nu. Esti contrariat. Asta nu vine de la el, nici de la tine, ci din
programarea ta.
- A, da, vad.
Si dintr-odata, cu aceasta distantare, lucrurile sunt puse in perspectiva.
Exista intelegere si in sfarsit exista dragoste. Nu spun ca e usor. Dvs nu
sunteti poate usor, dragostea nu e mereu usoara. Dar dragostea este corecta.
Dragostea vede clar. Dragostea nu are prejudecati. Bine, asta va ajunge pentru
relatiile umane.

Dragostea nu se cumpara

Cand eram copii ne-au spus o mare minciuna. Ne-au spus ca e

indispensabil sa fim iubiti. Cand suntem copii, e adevarat, sunt de acord, sa
nu dezbatem asupra acestui punct. Dar cand avem 64 de ani, 25 sau 18 ani?
Stiti ce vi se mai povesteste ? „Trebuie ca cineva sa va iubeasca, trebuie sa
reusiti in viata, trebuie sa fiti aprobat si apreciat, trebuie sa va afirmati,
trebuie...” Ridicol! Dar toata lumea crede acest lucru.
O sa va spun de ce aveti nevoie: de un singur lucru – si credeti-ma, e
produsul a multi ani de reflectie. Nu este decat o singura nevoie, o singura
nevoie emotionala: a iubi. Nu exista o alta.
- Vreti sa spuneti ca nu am nevoie sa fiu iubit?
Asteptati, ce vreti sa spuneti prin „a fi iubit”? Vorbiti de nevoia de a fi
dorit? Despre asta vorbiti, de nevoia dvs de a fi dorit? Iata despre ce vorbeste
toata lumea, in realitate: „Nimeni nu pare sa ma doreasca.” Vreti intr-adevar sa
fiti dorit, cu toate consecintele care decurg de aici: controlul, manipularea?
Despre asta vorbiti?
Aveti nevoie de a fi apreciat, foarte bine. O sa pun asta in scena pentru
dvs. Odata ce veti incepe sa va intelegeti mai bine, veti incepe sa-i intelegeti pe
ceilalti si asta poate fi cateodata amuzant. Va spuneti:
- Ia uite, vine Tom. O sa vad daca il pot face fericit.
Si exclamati:
- Salut, Tom! Arati foarte bine, in dimineata asta. Arati cu douazeci de
ani mai tanar!
Si iata-l pe Tom al nostru in al noualea cer. Puteti sa mai spuneti:
- Predica ta de ieri a fost formidabila, stii?
Si el e incantat. E atat de usor de indus in eroare oamenii.
Poate ca deja ati facut asta, de altfel. Putem obtine totul de la aceste
maimute umane. Spuneti-le doar ca ii iubiti, spuneti-le ceva pozitiv despre ei
insisi si veti vedea: mai intai sunt incantati si apoi o sa va iubeasca – dar
aceasta dragoste, sigur, este o dragoste de maimuta. Stiti ce este acest fel de
dragoste? Ascultati aici: „Fii dragut cu mine si voi fi dragut cu tine, de acord?
Da-mi ceea ce iti cer si te voi iubi, de acord? Daca nu imi dai ce iti cer, o sa te
urasc, de acord?”

44
 Numiti asta dragoste? Eu zic ca e negociere. Gasim acest fel de dragoste
in piata, ca si pe Wall Street. Ar trebui sa fie dragoste... dar nimeni nu ne
deschide ochii, nimeni nu analizeaza lucrurile pentru noi – sau cei care fac
lucrul asta sunt rari. N-am auzit niciodata pe cineva zicand: „Ceea ce dvs
numiti dragoste este de fapt o negociere. Este un schimb, un troc, un comert.”
Am citit carti despre casatorie, scrise de tot felul de calugari, dar ei nu par sa
aiba nici cea mai mica idee despre natura reala a acestor comportamente.
In mod fundamental, iata comertul: „Fii dragut cu mine si voi fi dragut
cu tine. Daca nu esti dragut, daca ma tradezi, daca esti neloial cu mine sau
infidel, voi fi in mod firesc furios pe tine si contrariat.” Si toata lumea aproba:
„Bineinteles, e natural asa.” Natural? Numiti asta dragoste? E o functionare de
robot: apasati pe butonul rosu si ploua cu complimente – ah, cat e de
multumit!-, apasati pe butonul albastru si curg criticile – aoleu, e la pamant.
Astfel vreti sa functionati?
Carti de psihologie scrise de specialistii cei mai prestigiosi din lume ne
asigura ca e normal sa ne comportam astfel. Cand oamenii va spun ca sunteti
un om bine, e „natural” sa va simtiti bine, si cand va spun contrariul, e
„natural” sa va simtiti abatut. Se presupune ca astfel trebuie sa se comporte
oamenii; in ceea ce ma priveste, gasesc ca e o functionare mecanica.
Ieri am citit o istorie, care ilustreaza foarte bine acest lucru. O femeie isi
intreaba fiul adolescent:
- Ce vede Maria in tine? Ce iubeste la tine?
- Ce iubeste, in primul rand ca sunt frumos, in al doilea rand ca sunt
inteligent si in al treilea rand ca sunt o companie buna.
- Si tu, ce iubesti tu la ea?
- Ce iubesc eu la Maria e ca ea ma gaseste in primul rand frumos, in al
doilea rand inteligent si in al treile rand, o buna companie.
Oamenii sunt atat de prosti, uneori! Daca le spuneti ca ii iubiti, va vor
iubi – nu e dovada de prostie? Sunt roboti, masini, cu reactii mecanice.
Amintiti-va de aceasta anecdota:

- De ce nu-ti cumperi ziarul din alta parte? Vanzatorul asta e cu

adevarat nesuferit!
- De ce ar trebui sa decida el locul de unde imi cumpar eu ziarul?

De ce atitudinea celorlati ar determina ceea ce facem noi cu viata

noastra? Iata ce e frumos.
Dar in ceea ce va priveste, dvs ar trebui sa fiti ca Tatal nostru din cer:
dragoste si compasiune, caci El face sa straluceasca soarele asupra celor buni,
precum si asupra celor rai, face sa ploua asupra celor sfinti ca si asupra celor
pacatosi. Cum ar fi altfel? Daca nu-i salutati decat pe cei care va saluta,
sunteti o maimuta ca altii, un robot, comportamentul dvs este mecanic. Cum
se face ca nu ne-am dat seama de asta mai devreme? Era sub ochii nostri, dar
nu vedeam.

Am fost drogati

Imaginati-va un bebelus de sase luni caruia ii injectam heroina sau alt

drog de tipul asta, iar si iar, pana cand corpul sau nu mai aspira decat la un

45
singur lucru: doza sa de drog. Are nevoie de ea cu disperare. Nu a crescut
hranindu-se cu lucruri sanatoase, ci cu droguri. Daca dintr-o data il lipsim de
ele, el intra in agonie si va trece prin chinurile mortii.
Sunteti gata sa auziti un adevar surprinzator? E exact ce ni s-a
intamplat, dvs si mie, noua tuturor: am fost drogati cand am fost copii. Nu am
fost hraniti in mod sanatos cu jocuri, munca si frumusete, descoperind
placerile simturilor si mai tarziu pe cele ale spiritului. Nu. Ne-au facut sa
gustam un drog care se numeste „aprobare”, un altul care se numeste „succes”
si un al treilea care se numeste „reusita”. A se afirma, a triumfa, a castiga. Ne-
au dat puterea, reputatia, onorurile, prestigiul. Iata drogurile noastre.
Problema este ca la inceput, ne simteam foarte bine. Era imbatator sa ne
auzim aplaudati, era formidabil sa fim celebri, sa reusim, sa fim populari. Dar
crescand, am devenit sclavi usor de controlat: tot ceea ce era de facut atunci,
era sa fim lipsiti de drogul nostru.
Daca nu ati trecut prin asta, ridic palaria in fata voastra. Nu sunteti
aprobat? Imediat, va simtiti rau, sunteti nervos si agitat. Sunteti criticat? Va
dezaproba? Iata ca simptomele de sevraj se manifesta si va intoarceti tarandu-
va pentru a fi linistit. Cartile de psihologie ca asigura ca asa trebuie sa va
comportati: mereu mai mult drog, mai mult control.
Rezultatul este ca ati pierdut capacitatea de a iubi. Intr-adevar, cand
avem nevoie de cineva, nu-l putem iubi. Stiti de ce? Pentru ca nu putem sa-l
vedem cu adevarat asa cum este el. Cand un politician are nevoie de voturi, el
nu-i mai vede pe oameni; cand oamenii de afaceri nu se gandesc decat la profit,
ei nu-i mai vad pe oameni; cand astept ceva de la voi, nu va vad, nu vad decat
ceea ce vreau sa sustrag de la voi.
Problema aceasta este atat de grava incat 24 de ore din 24, constient sau
nu, noi asteptam ceva de la oamenii care ne inconjoara: vrem aprobarea lor, ne
temem de dezaprobarea lor; ne este frica sa fim respinsi de catre acestia, frica
de ceea ce vor gandi despre noi. Cum ati putea iubi oamenii de care sunteti
atat de dependent emotional?
„Ah, suntem obligati sa depindem unii de altii”, se spune cu un aer
superior. Bineinteles ca depindem unii de altii, astfel creste societatea: avem in
comun munca, avem in comun umanitatea noastra. E minunat, nu am nimic
contra acestei forme de dependente. Problema este sa facem ca fericirea
noastra sa depinda de altcineva. E foarte bine sa depindem de altii pentru a
invata, pentru a ne dezvolta aptitudini tehnice, pentru a ne hrani. Pentru o mai
buna cooperare in lume e minunat. Dar e rau sa faci sa depinda fericirea ta de
cineva. Asta va impiedica sa iubiti. Reganditi-ba la asta mai tarziu, cu capul
limpede, cand veti avea timp si chef.
Cand incetati de a mai depinde de ceilalti, cand puneti capat la aceasta
nevoie de ceilalti, cand, pentru prima data, aveti acest sentiment, e aproape
infricosator, pentru ca, dintr-odata, sunteti singur. Nu insingurat, ci singur. E
un sentiment ciudat. Intelegeti brusc ce ati fost tot timpul asta, dar nu ati
vazut pana acum. Realizati brsc cat de agreabil este sa fii singur, sa nu ai
nevoie emotional de ceilalti. Pentru prima data, intelegeti ca puteti iubi
oamenii.
Nu mai aveti nevoie nici de a-i injura pe ceilalti, nici de a-i manipula, nici
de a-i impresiona, nici de a-i convinge. In sfarsit, puteti iubi. Pentru prima data
in viata voastra, nu mai puteti pur si simplu sa va simtiti singur. Stiti ce este

46
sentimentul de singuratate. E o nevoie disperata de ceilalti, pe punctul de a fi
nefericit fara ei. Dar aceasta singuratate nu este vindecata de compania altor
fiinte umane, ea este vindecata prin contactul cu realitatea, cand intelegem ca
nu mai avem nevoie de oameni. In acel moment, in sfarsit, veti putea aprecia
oamenii pentru ca nu aveti nevoie de ei.
Nu mai e tensiune. Stiti cum te simti cand suntem cu oamenii fara ca
asta sa creeze ce a mai mica tensiune? Nu ne preocupam deloc sa stim daca
ne iubesc sau nu, nu ne preocupam de ceea ce gandesc despre noi. E
libertatea, e bucuria. Ei pot gandi ce vor, pot spune ceea ce vor, e foarte bine.
Nu suntem afectati de asta, pentru ca am evacuat drogul din sistemul nostru.
Veti continua sa faceti parte din lume, sigur, dar nu mai sunteti jucaria
ei. Nimeni nu mai vrea sa va anexeze. Si brusc, nu mai aveti nici un loc unde
sa va puneti capul. Vulpile au vizuinile lor, pasarile au cuibul lor, dar dvs nu
mai aveti nici un loc unde va pune capul pentru ca nu aveti nevoie de asta,
pentru ca nu mai sunteti atasat. In acel moment incepe dragostea.

Parabola turistilor

Cred ca m-am lsat un pic luat de val si v-am dat prea multe lucruri de
meditat! Va propun o mica parabola, apoi vom termina printr-o povestioara.
Daca ar trebui sa aleg printre miile de povesti pe care le cunosc, as spune ca e
cea pe care o prefer.
Mai intai, parabola. Un grup de turisti se afla intr-un autocar.
Traverseaza peisaje grandioase, dar perdelele sunt coborate in asa maniera
incat nimeni nu vede nimic. Ce credeti ca fac oamenii in autocar? Unii dorm
profund, altii se cearta pentru a sti care e femeia cea mai bine imbracata, care
e cel care are cel mai bun loc, si tot asa, de-a lungul intregii calatorii. Si nimeni
nu vede nimic din peisajul grandios.
Cu ce credeti ca oamenii isi umplu timpul? Cu a-i impresiona pe ceilalti,
a face astfel incat sa nu fie criticati, a fi aprobati. Ma intreb cate fiinte umane
nu sunt obsedate de asta 24 de ore din 24, in mod constient sau nu. Foarte
putine, as spune. Si ce consecinte decurg de aici? Foarte putini oameni traiesc
cu adevarat. Nu veti descoperi viata atata timp cat nu veti vedea prin aceasta
inselatorie comisa de catre cei din jur, de societatea noastra, si, o spun cu
regret, chiar de catre numeroase religii ale lumii. Acestia sunt dusmanii vietii.

Leul care se credea oaie

Si iata povestioara. Un leu a crescut in mijlocul unei turme de oi si nu

stia ca era leu. Din cauza asta, behaia si manca iarba ca o oaie. Intr-o zi, cand
turma trecea pe la marginea unei jungle, un leu enorm tasni in mijlocul lor
ragind puternic. Oile fugira care incotro, dar imaginati-va surpriza regelui
junglei cand descoperi un alt leu in mijlocul oilor. Il ataca, il prinse si saracul
leu se gasi, inspaimantat, in fata puternicului animal care il intreba:
- Dar ce faci tu aici?
- Ai mila de mine, nu ma manca! Ai mila de mine!
- Vino cu mine, ii raspunse regele junglei.
Il duse in fata unui lac si ii comanda:
- Priveste!

47
 Leul care se credea oaie privi si, pentru prima data, isi vazu reflexia in
apa. Vazu cu cine semana. Il privi pe regele junglei, apoi se privi din nou in
apa... Si scoase un raget puternic. N-a mai fost niciodata oaie. A fost nevoie
doar de un minut...
Poate ca in timp ce va vorbeam, ati privit de aproape si ati vazut prin
perdeaua de minciuni, de conditionari si de programari la care am fost supusi.
Poate acum aveti o idee despre cine sunteti. In acest caz, cuvintele acestea au
meritat.

48