UNIVERSITATEA “STEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE PUBLICA

 INTRPRINDERILE

Notiuni generale
Potrivit art. 3 din Codul comercial sunt considerate fapte de comert urmatoarele intreprinderi:
- intreprinderi de furnituri (pct. 5) ;
- intreprinderile de spectacole publice (pct. 6) ;
- intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri (pct.7) ;
- intreprinderile de constructii (pct. 8) ;
- intreprinderile de fabrica, de manufactura si imprimerie (pct.9) ;
- intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta cand altul decat autorul sau artistul vinde
(pct. 10) ;
- intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat (pct. 13) ;
- intreprinderile de asigurari (pct. 17) ;
- intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite (pct. 20).
Ca si in alte cazuri si de aceasta adta Codul comercial cuprinde o referire si o enumerare dar nu o
definitie a institutiei ca atare, fapt ce a condus, cum era si firesc la aparitia mai multor opinii cu privire la
intreprindere.
Definitia clasica a pus accentul pe latura economica a intreprinderii, intreprinderea fiind
considerata ca un oganism economic, in fruntea caruia se afla o persoana numita intreprinzator, care
combina fortele naturii cu capitalul si munca in scopul produerii de bunuri si servicii. Aceasta definitie a
fost criticata datorita impreciziei, ea pitand fi valabila in cazul oricarei fapte de comert organizate.
Incercand eliminarea deficientelor acestei definitii clasice, unii autori contemporani au pus
accentul pe elementul subiectiv in definirea intreprinderii.
Un echilibru intre cele doua opinii printr-un efort de particularizare la specificul acestui fapt de
comert, intreprinderea realizeaza opinia potrivit careia aceasta este organizarea autonoma a unei
activitati de catre intreprinzator, pe riscul lui, cu ajutorul factorilor de productie, in scopul producerii de
bunuri si servicii, destinate schimbului, in vederea obtinerii unui profit.
Intreprinderea este atat un organism economic cat si unul social, dar care nu are calitatea de
subiect de drept. Aceasta revine comerciantului intreprinzator.

Caracteristicile intreprinderii

Din definitia data rezulta urmatoarele caracteristici ale intreprinderii:

a. existenta unei organizari autonome a unei activitati cu ajutorul factorilor de productie;
b. asumarea de catre intreprinzator a coordonarii intregii activitati si implicit a riscului acestei
activitati;
c. scopul ativitatii este producerea de bunuri si servicii destinate schimbului, in vederea
obtinerii unui castig.
Trebuie arata ca, daca intreprinderea are trasaturi caracteristice mentionate, vor i cosiderate
activitati, precum si actele si faptle savarsite in timpu desfasurarii activitatii. Deci, vor fi comerciale
actele de vanzare-cumparare privind aprovizionarea, cat si cele referitoare la valorificarea produselor si
serviciilor realizate. Totodata, sunt considerate comerciale faptele juridice, licite sau ilicite, legate de
intreprindere.

Clasificarea intreprinderilor

2
 In doctrina, avand in vedere obietul lor,intrprinderile enumerate de art. 3 Cod comercial sunt
impartite in doua grupe:
- prima grupa cuprinde intreprinderile de productie din care fac perte: intreprinderile de constructii
si intreprinderile de fabrici si manufactura;
- a doua grupa cuprinde intreprinderile de prestari de servicii din care fac parte: intreprinderile de
furniuri, intrprinderile de spectacole publice, intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de
afaceri, intreprinderile de editura, imprimerie, librarie si obiecte de arta,itreprinderile de transport
de persoane sau lucruri, intreprinderile de asigurare, intreprinderile de depozit in docuri si
antrepozite.

A. Intreprinderile de productie

Intreprinderile de constructii

Potrivit art. 3 pct. 8 Cod comercial sunt considerate fapte de comert intreprinderile de constructii.
In cazul unei intreprineri de constructii trebuie sa existe o organizare autonoma a factorilor de productie
pentru construirea unor edificii.
Obiectul intreprinderii poate fi construirea de edificii noi, dar si lucrari de transformare,
adaugire, amenajare etc. In toate cazurile, construirea transformarea, adaugirea etc, se refera la bunurile
imibile: locuinte, constructii industriale, canale, desecari, amenajari, irigatii, etc. Totodata, intreprinderea
de constructii poate avea ca obiect si lucrarile de reparatii ale edificiilor.
Reglementarea legala privind organizarea si desfasurarea activitatilor economice pe baza liberei
initiative consacra si ea activitatea de constructii ca activitate comerciala. Anexa nr. 1 a Hotararii
Guvernului nr. 201/1990 mentioneaza repararea, intretinerea si realizarera de obictive deconstructii
civile si industriale, drumuri si puduri etc.
Intreprinderea de constructii este socotita fapta de comert, ata in cazul cand intreprinzatorul
procura materiale, cat si in cazul in care materialele sunt procurate de beneficiar. Concluzia se bazeaza
pe faptul ca art.3 pct. 8Cod comercial nu face nici o distinctie in privinta procurarii materialelor.
Pentru a fi calificata fapta de comert, intreprinderea de constructii nu trebuie sa aiba o anume
dimensiune, ci doar sa existe trasaturile caracteristice ale unei intreprinderi, precum si cerintele specifice
unei intreprinderi de constructii.
De asemenea, intreprinderea de costructii poate avea ca obiect realizarea mai multor edificii ori
realizarea unui singur edificiu.
In sfarsit, trebuie aratat ca toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de
constructii au caracter comercial. Deci, sunt fapte de comer si contractele de vanzare-cumparare pentru
procurarea materialelor, contractele de antrepriza incheiate cu clientii.

Intreprinderile de fabrici si manufactura

Art. 3 pct. 9 Cod comercial prevede ca sunt fate de comert si intreprinderile de fabrici, de
manufactura si imprimerie.
In conceptia Codului comercial, intreprinderile de fabrici si intreprinderile de manufactura
privesc activitatile prelucratoare (industriale). Ele au ca obiect transformarea materiilor prime,
materialelor etc. in produse noi. Deci, elementul caracteristic al acestor intreprinderi il constituie
organizarea factorilor productiei in scopul transformarii materiilor prime si materialelor in produse noi
ca natura si utilitate.
La data adoptarii Codului comercial se face distinctie inte fabrica si manufactura. Deosebirea
privea modaltatea sau procedeul de transformare a materiei prime si materialelor in produse noi, fabrica
era socotita o intreprindere in care rolul esential revenea masinilor, instalatiilor etc., pe cand
manufactura presupunea o activitate in care factorul primordial il constituia calitatea lucrarilor, munca
manuala a acestora.
3
 Aceasta distinctie si-a pierdut interesul, deoarece, in prezent, mijloacele tehnice (masinile,
instalatiile, utilajele etc.) au un rol hotarator in activitatea practica de transformare a materiilor prime si
materialelor in produse noi de o mai mare valoare. Deci, in conditiile actuale, se considera intreprinderi
de fabrici sau manufactura toate activitatile care au drept rezltat producerea de bunuri, prin
transformarea materiilor prime si materialelor.
Calificarea ca fapte de comert a intreprinderilor de fabrici si manufactura nu este conditionata de
cumpararea materiei prime si materialelor de catre intreprinzator. De vreme ce legea nu face nici o
distinctie, procurarea materiei prime si materialelor poate fi facuta de catre intreprinzator sau de
beneficiar.
Trebuie aratat ca, in categoria intreprinderilor de fabrici si manufactura intra si anumite activitati
organizate si desfasurate in conditiile Decretului-lege nr. 54/1990. in anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului
nr. 201/1990 sunt mentionate activitati care au ca scop producerea celor mai diverse bunuri : masini,
echipamente, instalatii, subansamble si piese de schimb, articole electrice, electronice, electreotehnice si
electrocasnice, tesaturi, confectii, tricotaje, incaltaminte, mobilier, artizanat, bijuterii etc.

B. Intreprinderile de prestari de servicii

Intreprinderile de furnituri

Asa cum prevede art. 3 pct. 5 Cod comercial, sunt considerate fapte de comert si intreprinderile
de furnituri.
In dreptul comercial, intrprinderea de furnituri consta int-o activitate sistematic organizata prin
care intreprinzatorul, in schimbul unui pret stabilit anticipat, asigura prestarea unor servicii sau predarea
unor produse la anumite termene succesive.
Din definitia data rezulta ca, pentru a fi considerata fapta de comert, intreprinderea de furnituri
trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a. sa existe o organizare a factorilor de productie, in scopul asigurarii unor prestari de servicii sau
predarii unor produse;
b. obiectul activitatii consta in prestarea unor servicii sau transmiterea dreptului deptului de
proprietate asupra unor produse; de exemplu, furnizarea de electricitate, ridicarea gunoiului
menajer etc.;
c. prestarea serviciilor sau predarea produselor sa se faca la mai multe temene succesive. In cazul in
care predarea se afce la un singur termen, ne aflam in fata unei vanzari, iar nu a unei furnituri;
d. pretul serviciilor sau produselor sa fie stabilit anticipat.
Deoarece intreprinderea de furnituri are ca obiect, fie prestarea de servicii, fie predarea de
produse, in doctrina dreptului comrcial s-a discutat asupra incadrarii juridice a acestei operatiuni si,
implicit, asupra contractului de furnitura, in temeiul caruia se realizeaza aceasta activitate.
Potrivit unei opinii, contractul de furnitura este un contract cu o dubla natura; el este un cotract
de locatiune de servicii, cand obiectul sau il formeaza prestarea de servicii, sau un contract de vanzare-
cumparare, daca obiectul sau il constituie predarea unor produse.
Dupa o alta opinie, la care subscriem, contractul de funitura este un contract sui-generis. In
conceptia Codului comercial, contractul de furnitura poate avea ca obiect, atat prestarea de servicii, cat
si transmiterea dreptului de proprietate asupra unor produse. Esential pentru acest contract este existenta
unui interval de timp intre incheierea contractului si executarea lui. Executarea obligatiei se face
perioduc, la anumite termene succesive, in schimbul unui pret unic care a fost stabilit anticipat.

Intreprinderea de spectacole publice

Art. 3 pct. 6 Cod comercial califica drept fapte de comert si intreprinderile de spectacole publice.
Intreprinderea de spectacole publice presupune organizarea unor factori specifici, in scopul
punerii la disspozitia publicului a unei productii culturale sau sportive, in vederea obtinerii unui profit.
4
Obiectul unei asemenea intreprinderi poate fi orice spectacol: de teatru, de circ, concert, film, incredere
sportiva etc.
Spectacolele publice se pot organiza si desfasura si inconditiile Decretului-lrge nr. 54/1990. in
anexa nr. 1 a Hotararii Guvernului nr. 201/1990 se mentioneaza ca intreprinzatorii pot organiza “servicii
de spectacole, turism si spport”.
Intreprinderea de spectacole publice trebuie sa aiba caracteristicele oricarei intreprinderi.
Specificul acestei intreprinderi consta in faptul ca ea speculeaza asupra talentului artistilor sau
sportivilor si asupra curiozitatii publicului. Totodata, ea intermediaza intre artisti sau sportivi si
publiculspectatir si are ca finalitate obtinerea unui profit.
De remarcat ca au un caracter comercial si deci sunt supuse Codului comercial, toate actele si
faptele juridice savarsite pentru realizarea spectacolului: inchirierea salii, procurarea recuzitei,
contractele cu autorii si artistii, contractele privind publicitatea.
In doctrina s-a discutat asupra comercialitatii spectacolelor piblice date de catre artisti in mod
direct. Deoarece, potrivit Codului comercial sunt considerate fapte de comert intreprinderile de
spectacole publice, concluzia care se impune este ca spectacolele publice date direct da catre artisti nu
sunt fapte de comert. Neexistand o organizare a factorilor specifci si lipsind intreprinzatorul, care
intermediaza intre artisti si public, asemenea spectacole publice nu au caracter comercial. In acest caz,
situatia juridica este asemanantoare aceleia in care se afla cultivatorul agricol care vinde direct produsele
realizate. Situatia este diferita, in cazul cand un artist organizeaza o productie artistica, prin angajarea pe
baza de contract, a unor autori, sau a personalului tehnic, inchirieaza sala etc. intrucat exista o organizare
si se risca munca si capital, asemenea spectacole publice sunt considerate ca operatiuni comerciale.
In privinta spectacolelor pubice de binefacere, se considera ca ele nu au caracter comercial.
Solutia se intemeiaza pe absenta ideii de speculatiune, element esential in determinarea caracterului
comercial al intreprinderii de spectacole publice.
Acelasi regim juridic il au si spectacolele publice realizate fara sop speculativ de catre asociatiile
culturale, sindicate, cluburi de amatori etc.

Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri

Potrivit art. 3 pct. 7 Cod comercial sunt considerate fapte de comert intreprinderile de comision,
agentiile si oficiile de afaceri.
Codul comercial are in vedere organizarea unei activitati al carei scop este facilitatea incheierii
tranzactiilor comerciale printr-un intermediar, care poate fi un comisionar sau o agentie, ori oficiu de
afaceri. Deci, in conceptia legii, sunt fapte de comert numai operatiunile de intermediere realizate in
cadrul unei intreprinderi.
Trebuie aratat ca operatiunile de intermediere realizate in conditiile art. 3 pct. 7 Cod comercial
sunt fapte de comert, indiferent daca tranzactiile la care se referaaceste operatiuni sunt comerciale sau
civile. In schimb, operatunile de intermediere realizate izolat, adica in afara unei intreprinderi, vor fi
comerciale numai daca privesc operatiuni comerciale.
Activitatile de intermediere se pot organiza si desfasura in baza Decretului-lege nr. 54/1990. in
anexa nr. 1 a Hotararii Guvernului nr. 201/1990 se prevede ca intreprinzatorii pot exercita “servicii de
intermediere, comisionari si consignatie”.
Intreprinderile de comision au ca obiect operatiunile de intermediere care se realizeaza pe baza
contractului de comision. In temeiul contractului de comision, ca urmare a imputernicirii date de
comitent, comisionarul incheie acte de comert in nume propriu, dar pe seama comitentului. Acest
contract de comision este folosit pentru realizarea unor operatiuni de vanzare, cumparare, transport, etc.
Agentiikle sau oficile de afaceri sunt si ele ntreprinderi care realizeaza operatiuni de intermediere
intre comercianti si clientela. Aceste operatiuni pot fi: obtinerea de informatii, procurarea de clienti,
mijlocirea in afaceri etc. Operatiunile de intermediere constituie obiectul de activitate al unor agentii de
turism, de voiaj, de publicitate, agentii matrimoniale etc.

5
 Referitor la natura juridica a operatiunilor de intermediere, in doctrina dreptului comercial nu
exista un punct de vedere unitar. Unii autori considera ca aceste operatiuni imbraca forma mandatului, in
timp ce alti autori socotesc ca aceste operatiuni privesc faza pregatirii unei afaceri, avand ca scop numai
orientarea partilor, informarea lor. In realitate, stabilirea naturii juridice a acestor operatiuni constituie o
chestiune de fapt, care se realizeaza prin cercetarea vointei partilor. In consecinta, calitatea
intreprinzatorului intermediar ar putea fi aceea a unui comisionar, mandatar sau mijlocitor, cu toate
consecintele care decurg din calificarea respectiva.

Intreprinderile de editura, de imprimerie, de librarie si obiecte de arta

Art. 3 Cod comercial considera fapte de comert si intreprinderile de editura, imprimerie, de

librarie, precum si cele de vanzare a obiectelor de arta (pct. 9 si 10).
Intreprinderile mentionate au ca obiect operatiunile prin care se valorifica drepturile de autor
izvorate din crerea unor opere stiintifice, literare si artistice.
Asemenea operatiuni se pot organiza si desfasura si in conditiile Decretului-lege nr. 54/1990. in
anexa nr. 1 a Hotararii Guvernului nr. 201/1990 se prevede ca intreprinzatorii pot organiza si desfasura
activitati de “dactilografiere, multiplicare, tipografie si editare”.
Potrivit Decretului nr. 321/1956 privind dreptul de autor, crearea unei opere stiintifice, literare
sau artistice da naster unor drepturi perdonale nepatrimoniale si unor drepturi patrimoniale de autor. Ca
titular al acestor drepturi, autorul esteindrituit sa le valorifice, in conditiile legii.
Valorificarea drepturilor patrimoniale se realizeaza, in principal, prin exercitarea de catre autor a
dreptului de reproducere si difuzare a operei, tinand seama de specificul ei. Aceasta valorificare se poate
face direct de catre autor sau prin incheierea unor contracte cu agentii specializate.
Operatiunile privind reproducerea si difuzarea operelor stiintifice, literare si artistice sunt
considerate fapte de comert, deoarece ele intermediaza intre autor si public. Pentru a fi considerate fapte
de comert, operatiunile in cauza trebuie sa se desfasoare organizat si sistematic in conditiile unei
intreprinderi de editare, imprimerie si librarie.
Intreprinderea de editare presupune organizarea factorilor specifici in vderea reproducerii si
difuzarii operei. Aceasta activitate se intemeiaza pe contractul de editare, prin care autorul unei opere
stiintifice, literare sau artistice cedeaza intreprinzatorului, in schimbul unei remuneratii, folosinta
exclusiva si temporara a dreptului de a reproduce opera, precum si dreptul de a raspandi in public
aceasta opera.
Cand autorul devine propriul sau editor, adica publica opera pe riscul sau, incheie direct
contracte cu tipografia si cu intreprinzatorul care asigura difuzarea operei, el nu face fapte de comert. In
acest caz, autorul valorifica opera create, la fel ca si agricultorul, care desface produsele realizate. Daca
insa activitatea pentru editarea propriilor sale opere, indeplineste conditiile intreprinderii, adica exista o
organizare a muncii colaboratorilor, foloseste mijloace tehnice proprii etc., autorul savarseste fapte de
comert.
Trebuie aratat ca publicarea unei reviste literare sau artistice, ori a unui ziar constituie o fapta de
comert daca aceasta se realizeaza in conditiile unei intreprinderi. Daca insa proprietarul publicatiei o
redacteaza singur, in scopul propagarii opiniilor sale, se considera ca operatiunea nu are caracter
comrcial.
Dreptul editorului dobandit in temeiul contractului de editare, de a reproduce si difuza opera nu
trebuie intelese in sensul ca operatiile de multiplicare si difuzare a operei se realizeaza cu mijloacele
proprii ale editorului. In conceptia Codului comercial, efectuarea operatiunilor de reproducere si
difuzare a operei se poate realiza in conditiile intreprinderilor de imprimerie si de librarie, pe baza unor
raporturi contractuale stabilite de catre editor cu tipografia si intreprinzatorul specializat cu difuzarea.
Intreprinderea de imprimerie presupune organizarea factorilor specifici in vederea efectuarii
operatiunilor de multiplicare, pe cale mecanica sau manuala, a operelor stiintifice, literare sau artistice.
Notiunea de imprimerie are o acceptiune larga; ea cuprinde orice forma de multiplicare, indiferent de
tehnica folosita.
6
 Intreprinderea de librarie are ca obiect operatiunile realizate cu factorii specifici, prin care se
asigura difuzarea in public a operei. Aceste operatiuni au la baza vanzarea catre public a cartilor,
albumelor etc. primite in depozit sau comision.
Intreprinderea de vanzare a operelor de arta, reglementata distinct de art. 3 pct. 10 cod
comercial, implica organizarea factorilor specifici, pentru vanzarea obiectelor de arta, cum sunt
tablourile, sculpturile, gravurile etc. in cazul unor acte izolate, vanzarea este fapta de comert numai daca
sunt indeplinite conditii, art. 3 pct.1 si 2 Cod comercial.
Legea cere ca intreprinzatorul sa fie o alta persoana decat autorul operei, deoarece numai in acest
caz, existand o interpunere intre autor si cumparator, operatiunea poate fi considerata comerciala. Aceata
insemna ca vanzarea operei de arta direct de catre autorul ei nu este considerata unfapt de comert.
Reglementarea de sine-statatoare a vanzarii operelor de arta ca fapta de comert se explica prin
necesitatea de a asigura caracterul comercial operatiunilor de depozit, comision sau consignatie, care se
practica in acest domeniu.

Intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri

Art. 3 pct 13 Cod comercial califica drept fapte de comert si intreprinderile de transport de
persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat.
Transportul este o operatiune de deplasare materiala a unei persoane sau a unui lucru de la un loc
la altul, care se realizeaza in conditii si cu mijloace diferite .
In conceptia Codului comercia, are caracter comercial, atat transportul de persoane, cat si
transportul de lucruri (de marfuri).
Referitor la caile pe care se realizeaza transportul de persoane si de lucruri, Codul comercial,
intitulata “Despre comertul maritim si despre navigatiune”, cuprinde dispozitii privitoare la transportul
pe mare. Aceste dispozitii sunt aplicabile insa si transporturilor pe lacuri ori rauri.
Cu toate ca nu este avut in vedere de Codul comercial totusi se considera ca si transportul aerian
este o operatiune comerciala. Prin enumerarea formelor de transport cunoscute la data adoptarii sale,
Codul comercial a consacrat intentia sa de a reglementa in general transportul de persoane si de lucruri,
indferent de calea pe care s-ar realiza. In consecinta, in prezent constituie fapta de comert si transportul
aeriande persoane si marfuri.
Operatiunile de transport de persoane si de lucruri pot fi realizate si in conditiile Decretului-lege
nr. 54/1990. in anexa nr, 1 a Hotararii Guvernului nr. 201/1990 se prevede ca intreprinzatorii particulari
pot organiza “servicii pentru transport persoane si marfuri”.
In conceptia Codului comercial, operatiunile de transport, fara a distinge dupa obiectul lor sau in
functie de caile de realizare, sunt fapte de comert daca sunt exercitate intr-o organizare sistematica a
factorilor specifici, adica in conditiile unei intreprinderi. Aceasta inseamna ca operatiunile intamplatoare
de transport realizate de o anumita persoana nu sunt considerate fapte comert obiective din categoria
intreprinderilor. Ele ar putea fi insa in conditiile legii, fapte de comert obiective accesorii (conexe) sau
fapte de comert subiective.
Asa cum am aratat, o intreprindere trebuie considerata fapta de comert cu privire la toate
operatiunile pe care le implica obiectul activitatii ei. Deci, in privinta intreprinderii de transport, vor fi
comerciale toate actele si faptele efectuate in cadrul acestei activitati. Intre actele juridice folosite in
acest domeniu un rol mportant il are contractul de transport, al carui regim general este reglementat in
art. 413-441 od comercial.
In transportul de marfuri, prin contractul de transport, carausul se obliga, in schimbul unui pret
fata de expeditor, sa transporte anumite marfuri, pe care sa le elibereze destinatarului.
In transportul de persoane, prin contractul de transport, carausul se obliga, fata de o persoana, sa
o transporte pana intr-un anumit loc, in schimbul unui pret.
In realizarea transporturilor de marfuri, un anumit rol il are si contractul de expeditie.
Prin contractul de expeditie, o parte se obliga fata de cealalta parte sa incheie contractul de
transport cu carausul, in nume propriu, dar pe seama expeditorului.
7
 De remarcat ca expeditionarul este un comisionar in afaceri de transport si nu caraus. In afara
obligatiei de a incheia contractul de transport cu carausul, expeditionarul isi poate asuma si alte obligatii
privind savarsirea unor prestari de serviciiin favoarea expeditorului, cum sunt manipularea marfurilor,
transportul lor de la depozit la statia de expeditie, incarcarea marfurilor in mijlocul de transport etc.

Intreprinderile de asigurare

Potrivit art. 3 Cod comercial, sunt fapte de comert asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra
daunelor si asupra vietii (pct. 17), precum si asigurarile, chiar mutuale, cotra riscurilor navigatiei (pct.
18). Deci, Codul comercial socoteste ca sunt comerciale, atat asiguraile terestre, cat si asigurarile
maritime.
Asigurarile au rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse, precum si de a
plati anumite sume de bani in cazul producerii unor evenimente privind viata si integritatea persoanelor.
In prezent, activitatea de asigurare se realizeaza numai de catre societatile de asigurare infiintate
potrivit legii.
Asigurarile facultative se realizeaza in temeiul contractului de asigurare. Prin acest contract,
asiguratorul, in schimbul unei sume de bani ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment,
obligandu-seca, la producerea evenimentului, sa plateasca asiguratorului sau unei terte persoane “o
indemnizatie in limitele cuvenite”.
Potrivit legii, asiguratorul incheie contracte de asigurare de bunuri, de persoane si de raspundere
civila.
In asigurarile mutuale, persoanele interesate se asociaza in scopul suportarii impreuna a riscurilor
si impartirii intyre ele a daunelor pricinuite de riscuri.
In conceptia Codului comercial, operatiunile de asigurare sunt fapte de comert numai daca se
realizeaza printr-o organizare sistematica a factorilor specifici, adica in conditiile unei intreprinderi.
Numai intr-o astfel de organizare se poate face fata cu ondul de primire incasate masei de riscuri
asumate. Orice operatiune ce nu se realizeaza in conditiile unei intreprinderi de asigurare este un act
juridic civil.
Trebuie aratat ca, potrivit art. 6 Cod comercial, asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu
sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ceea ce il priveste pe
asigurator. Deci, in aceste cazuri, asigurarile sunt fapte de comert unilaterale sau mixte.

Depozitele in docuri si antrepozite

Potrivit art. 3 pct. 20 Cod comercial sunt socotitefapte de comert depozitele in docuri si
antrepozite, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit si asupra inscrisirilor de gaj
eliberate de ele.
Activitatea de depozitare a marfurilor in locuri anime destinate, cum sunt docurile, antrepozitele,
silozurile etc. constituie fapta de comert, indiferent de persoana care face depozitul.
Totodata, sunt considerate fapte de comert si operatiunile privind recipisele de depozit si
scrisorile de gaj eliberate de intreprinzatorul acestor stabilimente.
In conceptia Codului comercial, pentru a fi calificate faptele de comert, operatiunile de
depozitare a marfurilor si actele juridice asupra recipiselor de depozit si inscrisurilor de gaj trebuie sa se
exercite organizat si sistematic, in conditiile unei intreprinderi. Deci nu vor fi socotite fapte de comert
obiective, sub forma intreprinderii, depozitele facute ca operatiuni izolate. Asemenea depozite ar putea
fi, in conditiile legii, fapte de comert accesorii ori fapte de comert subiective.

Concluzii

In conceptia Codului comercial, interprinderea apare ca o structura de organizare a unei

activitati, iar nu ca un subiect de drept. Deci, notiunea de intreprindere din dreptul comercial are un sens
8
diferit de notiunea de intreprindere cunoscuta in perioada prerevolutionara, consacrata prin Legea nr.
5/1978(in prezent avogata).
Intr-adevar, pe cand in reglementarea anterioara, notiunea de intreprindre desemna o unitate
economica dotata cu personalitate juridica, adica un subiect de drept, in reglementarea dreptului
comercial, notiunea de intreprindere desemneaza o activitate organizata in anumite conditii si cu o
anumita finalitate, fara ca organismul economic si social n cauza sa fie recunoscut ca subiect de drept. In
dreptul comercial, calitatea de subiect de drept o are intreprinzatorul, adica cel care organizeaza
activitatea. Cum activitatea poate fi organizata de o singura persoana sau de mai multe persoane, in cadrl
unei societati comercile, inseamna ca subiectul de drept este persoana fizica, in cadrul intreprinderii
individuale, si societatea comerciala, care beneficiaza de personalitate juridica, in cazul intreprinderii
societare.
Din cele aratate rezulta, ca , in prezent, folosirea notiunii de intreprindre cu sensul consacrat in
trecut nu mai are nici o baza legala. Deci, chiar daca in limbajul obisnuitcontinua sa se foloseasca otinea
de intreprindre, trbuie sa fim constienti de continutul nou pe care l-a dobandit aceasta notiune.
De remarcat ca si in unele acte normative sau acte oficiale mai este folosita notiunea de
intreprindere: de exemplu, se vorbeste de intreprinderile mici si mijlocii. Tinand seama de sensul
notiunii de intreprindere din dreptul comercial trebuie sa avem in vedere ca aceste notiuni se refera la
dimensiunea intreprinderii, indiferent daca este individuala sau societara, raportata la capitalul investit,
numarul personalului, cifra de afaceri etc.

Bibliografie

STANCIU CARPENARU – “Drept comercial roman”

ELENA CIRCEI – “Drept comercial roman”