Si ploua marunt, marunt...

Peste tot si peste toate,

De parca cerul a obosit
De zambete false
Si aere primavaratice !

Tacere…
In ticairi de ceas
Tot impletesc nimicuri
Din agonii, din visuri,
Din…sufletu-mi ramas.
Si timpul, ceasu-l bate
In spatiul strans de ziduri.
Tacerea, cu-adanci riduri,
Durata si-o socoate.
Cu mintea-mprastiata
Secundele le-aduna…
Sa fie oare-o luna?
Sa fie…viata toata?

Mars fortat

Viata, recompune-ma la loc,

Din bucatile in care m-ai impartit
Ani la rand, cu perseverenta
Si rabdarea asasinului perfect!

Ceea ce ar fi trebuit sa fie joc,

Treptat, pe nestiute, a devenit
Doar mersu-n nesfarsita cadenta,
Parca militara: stang-drept!

Si uneori as bate pasul pe loc,

As sta cateva clipe de gandit,
As inflori de-a ritmului absenta
Si as porni-o cu pasul corect!

Asa poate avea-voi noroc

Pe drumul complet nesocotit,
Uitand de a vietii scadenta,
Indraznind a lua noul in piept!
Chirurgie pe suflet deschis

Desfa-ti bandajul, lipit peste vreme

Si-n rana toarna-ti timp, timp nemilos.
Asculta-atent cum sufletul iti geme
Cand stropi de timp iti ajung pan’ la os.

Nu-ntoarce acum, cu scarba, ochii,

Priveste-o! E rana-n tine-adanc purtata,
Ca- nsemn al sovairii-n pasul sortii.
Dar sub bandaj… nu pare vindecata!

Ai presarat pe ea, de-atatea dati,

Pulberi de flori, frumos mirositoare,
Si-ai pus pe sufletul, facut bucati,
Plasturi cu ierburi tamaduitoare.

Si ai ascuns-o-apoi de-ochii tuturor,

Ba chiar nici tu n-ai fi privit-o-n fata!
Strigai scrasnind ca ranile nu dor,
Radeai ingenunchind durerea-ti hoata.

Dar azi e timpul s-o privesti deschisa,

Sub bisturiul mintii, puroiul sa si-l verse.
Si de-i curata, de vechile mizerii neatinsa,
Iti va lasa pe suflet numai urme sterse.

Franturi de povesti (1)

CARMEN DOCHIA·10 OCTOMBRIE 2015
Am incercat din rasputeri sa-mi descopar ‘’prima amintire’’ si nu stiu daca am
reusit. In minte mi s-au invalmasit povestile spuse de bunici si parinti, care de
fapt sunt amintirile lor despre mine, nu ale mele, desi fac parte din viata mea. Tot
ce imi strafulgera memoria, sunt niste secvente, ca niste poze.
Am spre exemplu in fata ochilor o secventa cu o pereche de pantofiori albi cu
sireturi, pe care ii incaltasem si le analizam fundele, daca sunt simetrice sau nu.
In rest, nu-mi amintesc chipul fetitei ce eram, decat din pozele pastrate peste ani.
Am fost mereu obsedata de simetrie: sireturile trebuiau sa fie innodate cu doua
funde perfect simetrice, la fel si snurul de la caciula. S-ar parea ca nu admiteam
nici o abatere de la regula asta si bietii mei parinti suportau urletele mele pana
imi faceau voia, innodand, deznodand si potrivind funde. Apoi, cand sa iesim pe
poarta, alt bucluc ! Bunicii din partea tatalui locuiau in vale (si pe atunci acolo
stateam), iar bunica din partea mamei locuia in deal, deci aveam doar a sui dealul
pentru a ajunge la ea. Insa, dealul era taiat de trei strazi paralele, pavate cu
piatra mare, toate ducand la strada principala a cartierului , in deal, unde locuia
cealalta bunica. Si cum spuneam, chiar si aceasta banala plimbare se transforma
…in circ. Tata ma lua pe umeri si ma intreba: ‘’Carmen, pe unde vrei sa o
luam?’’. Gandeam repede si-i raspundeam aratand cu degetul : Pe aici!’’. Dar
nici nu apucam sa ajungem la jumatatea urcusului ca incepeam sa urlu si sa-l
lovesc cu picioarele: ‘’Nu pe aici….pe dincolo! ‘’ Si da-i urlete ! Bietul de el, se
intorcea cu mine in carca si o lua pe unde ii indicasem, impreuna cu mama, mai
putin rabdatoare ca el. Si scena se repeta…iar si iar…Circul se sfarsea doar dupa
ce tata, obosit, ma lasa jos, iar mama ma certa si ma ciufulea. Evident, ajungeam
alergand si plangand la bunica ce ma astepta la poarta (vestita de urletele-mi ce
faceau dealul sa rasune), certandu-mi parintii ca m-au suparat. La intoarcere,
eram mai docila si o rupeam la fuga din deal, iar cand ajungeam in vale, il
intrebam pe tata urland din rarunchi : ‘’Pot sa mai ma dau o data?’’ . Si urcam
dealul ca sa-l alerg din nou la vale, asta pana cand oboseam.
O alta secventa pastrata intr-o cutiuta a mintii mele este de pe la un an si
jumatate, de Craciun. Tocmai descopeream ca in timp ce eu fusesem la plimbare
(cu unul sau ambii parinti, nu mai stiu), venise Mos Craciun. Am in fata ochilor
camera bunicilor, cu bradul scipitor si imens langa soba, cu un urs de plus gri,
mai mare ca mine , printre ramurile verzi si sub brad, intr-un carucior rosu,
papusa imbracata-n roz, ce ulterior a fost botezata Carolina. Ursului nu-mi
amintesc ce nume i-am dat sau daca i-am dat, dar ambele jucarii mi-au fost
alaturi destul de multi ani.
Eram cel mai mic copil, ca varsta, de pe strada, incat toti ceilalti veneau la casa
bunicilor mei sa se joace cu mine. Unul dintre ei, cu cinci ani mai mare decat
mine, Marian (Dumnezeu sa il ierte pentru ca nu mai este printre noi), ma plimba
cu carutul pe strada. Abia imi mai amintesc chipul lui, desi am copilarit
impreuna si am petrecut vacante frumoase chiar si dupa ce parintii mei si evident
si eu, ne-am mutat in alt oras. Devenise cumva baiatul adoptiv al bunicii mele din
partea tatalui si, cand ea venea in vizita la noi, il lua si pe el cu ea. Ma cuprinde
regretul ca nu am nicio poza cu el. Ce ma doare cel mai tare, este ca nu-mi pot
aminti privirea lui. Imi amintesc trupul zvelt, linia nasului drept, fruntea lata,
parul negru, ondulat si scurt, dar…nu privirea ! Pana astazi, de cand a murit,
recunosc ca nu i-am adresat prea multe ganduri, desi, pe vremea aceea, imi era
prieten drag si de suflet. Pe cand eu aveam vreo 13 ani iar Marian 18, el a decis sa
plece…pentru totdeauna. Imi amintesc ca eu am raspuns la telefonul ce
transmitea vestea, insa nu-mi amintesc sa fi varsat nici macar o lacrima. Stiu ca
eram socata si nu-l puteam intelege, l-am blamat, judecat, criticat…ca apoi sa-l
incui bine in cotloane intunecate ale sufletului meu…unde a stat cuminte, ca un
vesnic prieten fide…pana acum ! Azi imi critic mie trecuta atitudine moralista si
egoista, si nu pot intelege cum de-am putut, pentru atatia amar de ani, sa uit
complet de el !
Eu nu imi amintesc, insa mi-au povestit parintii, ca la implinirea primului meu an
de viata, mi-au organizat o petrecere la care au invitat toti copii de pe strada.
Totul a fost bun si frumos, pana cand, un baietel oleaca mai mare decat mine, mi-
a smuls din mana jucaria mea preferata. Evident, ai mei asteptau tipete si trante.
Dar de unde? Eu mi-am acoperit ochii cu palmele si…am stat asa ceva vreme, ca
apoi, fara niciun semn premonitoriu, sa ma reped la baiat , nu sa-i iau jucaria, ci
ca sa-l palmuiesc. A plecat acasa bietul copil plangand, insotit de unul din parintii
mei si in ciuda scuzelor adresate parintilor acestuia, pe buna dreptate, copilul
acela nu a mai venit niciodata sa se joace cu mine.
Apoi…erau verile la mare, cand, la un an cat aveam atunci, intelegeam ca a
merge la Mamaia, insemna ca merg la mamaie. Si plangeam pe malul marii,
inchipuindu-mi ca dincolo de apa, pe ‘’malul’’ celalalt, trebuie sa fie bunica.
Eram lesinata dupa clatite si cand le era lumea mai draga parintilor mei,
dispaream de pe plaja, tintind chioscul cu clatite. Ma bronzasem si aratam ca un
punct negru, dar aveam ca punct alb pe cap palarioara. Asa ma identificau ! Iar
cand nu zareau nicaieri punctele cu pricina, stiau ca ‘’tin rand la clatite’’.
Apoi…cred ca am crescut cam repede…
Time is the only judge that I accept in my life’s trial, while my consciousness is
my lawyer!
I forgot all the bad and I remember only the good.
I stopped caring about people who despised and used me and I use my love for
those stepping next to my soul , day by day, even if some of them are far away.
I care about people who are honest and open enough to make me part of their
real lives and they are inviting me to do that, otherwise, I do not jump in
someone’s life out of the blue!
I do not chase anyone, I do not disturb anyone, I do not get my nose in the
relationships of others!
I cannot be fake pretending that I care if I do not, but this usually occurs after I
cared too much and it didn’t matter to anyone or it was just a reason for other’s
amusement. I just follow my own path and that’s enough ! If on my way I can
help you somehow, without interfering with my freedom, principles and
integrity, even if we are not friends, I will do that !
None can offer me anything more than I already have, emotionally, spiritually
and materially, so I have no motivation in impressing anyone. I refuse to be a
‘’rescue buoy’’ or an ‘’available option’’ for those who have no clue what to do
with their lives or for those able to mess everything around them.
So, if my friendship has never been and it is not a priority for you, do not
expect yours to be a priority for me !

Astazi mi-am lipit urechea de pamant si mi s-a parut ca aud cantecul semintelor neincoltite inca, in
timp ce privirea imi era fascinata de florile sangerii ale unui copac inflorit ce se zarea timid printre
galbenul si rozul florilor copacilor vecini. Pe obraji ma mangaiau, de sus razele soarelui, de jos
iarba verde, frageda, iar in coada ochiului imi statea un colt de cer de unde fugisera grabiti, norii
albi si pufosi. In jurul meu era zarva, erau glasuri de oameni, pasari, insecte, dar in mine era liniste!
Parca toate gandurile mi se scursesera cumva, precum un curent electric, prin ureche, in pamant.
Si pentru scurta vreme, am redevenit fetita din clasa a cincea, scriind o compunere despre
primavara (dupa cum se poate vedea!) !
Ea

Si ea este ca multe altele inaintea ei…

Dar inca nu o stie sau tocmai o descopera!
Un nume pe o lista, o masca intr-o poza.
Si ea si-a pus sufletul, visurile si viata,
In mainile altcuiva, visand la iubirea eterna!
O marioneta, in mainile unui papusar
Foarte priceput in a trage sforile
Mereu dupa propriul scenariu !
Ciudat este ca ma regasesc in ea,
Eu, cu ceva vreme in urma…
Noroc ca timpul trece, sforile se rup…
Iar papusile prind viata!