de

tDEFICIT AL ABILITĂȚILLOR ACADEMICE

Deficitul principal în abilitățile academice care caracterizează persoanele cu probleme

specifice de citire fluentă este viteza de lectură, care este reprezentativă pentru automatizarea
citirii de cuvinte și text.

Fluența este mai mult decât abilitadea de a recunoaște cuvintele. Ea este definită ca fiind:

 Capacitatea de a citi un text repede, cu precizie și cu intonație adecvată.

 Capacitatea de a citi un text rapid, ușor, fără efort, automat și fără a înțelege textul.

(Logan, 1997)Importanța fluentei se extinde dincolo de dezvoltarea abilităților de

recunoaștere a cuvintelor, ea implică și conceptul de automatism. (Wolf, 2003)Când
decodificarea este un proces automat, citirea orală a textului este ușoară și necesită puțină
atenție conștientă, permițând astfel alocarea mai multor resurse pentru procesarea de înaltă
calitate a sensului textului.

Este semnificativ faptul că viteza de denumire nu este componenta cea mai

predictivă a numirii rapide a literelor. Într-o analiză componentă a sarcinilor de numire rapidă,
atât Neuhaus, Foorman, Francis și Carlson (2001), cât și Wolf și Obregon (1992) au
descoperit că timpul de pauză dintre stimuli, adică atunci când aceste alte procese cognitive ar
trebui să funcționeze, puternic asociate cu dificultățile de citire. Desigur, intervalul interstimul
este atunci când alte procese cognitive, care implică funcții de atenție și executive și
recuperare lexicală ar funcționa dacă o persoană citea un pasaj cu voce tare.

Clark, Hulme și Snowling (2005) au constatat că numirea rapidă a literelor și cifrelor a

reprezentat varianță unică în citirea cuvintelor de excepție atunci când au fost controlate
abilitățile fonologice. Cu toate acestea, în evaluarea diferitelor componente ale numelui, nici
durata medie a elementului, nici durata medie de pauză nu au putut prezice capacitatea de
citire unică. Mai degrabă, numărul de pauze în denumire a fost unic predictor.

Astfel, deficitele de denumire rapidă au fost interpretate ca "topdown" sau factori

strategici care reflectă diferențele în practica și experiența lecturii. Acest lucru este în
concordanță cu constatările lui Schatschneider et al. (2004), care a sugerat că numirea rapidă a
literelor a prezis citirea, deoarece a fost o simplă evaluare a capacității de citire, menționând
că numai denumirea literelor și cifrelor - nu denumirea de culoare și obiect - părea să prezică
capacitatea de citire.

DENUMIRE AUTOMATIZATĂ RAPIDĂ

Trei linii de dovezi susțin relația dintre viteza denumirii ca o contribuție separată la
dificultățile de citire.

În primul rând, sarcinile de denumire rapidă , în special abilitatea de a numi litere

rapid, contribuie în mod independent la variația rezultatelor lecturii, dincolo de ceea ce poate
fi atribuit capacității de conștientizare fonologică. Această constatare este evidentă nu numai
în studiile care încearcă să prezică rezultate longitudinal dar și în studiile care privesc relația
diferitelor variabile latente prin analiza factorului de confirmare

În al doilea rând, studiile au comparat copiii care au deficite atât în conștientizarea

fonologică cât și în denumirea rapidă cu copiii care au un singur deficit
Aceste studii arată că copiii cu deficit dublu au dificultăți de citire mai severe decât copiii care
au un singur deficit. În plus Mai mult, grupul cu deficit în denumirea rapidă, spre deosebire de
grupul cu deficit în conștientizarea fonologică, nu pare a fi afectat semnificativ în procesarea
saudecodificareafonologică.
Cu toate acestea, aceste studii sunt supuse problemelor metodologice identificate mai
sus. Mai mult, unii anchetatori nu identifică toate subtipurile prezise de clasificare.

În cele din urmă, studiul de analiză a grupului lui Morris și colab. (1998) a găsit
dovezi pentru un subtip cu deficiențe atît în conștientizarea fonologică, cît și în viteza de
numire, precum și subtipurile cu deficiențe numai în conștientizarea fonologică sau viteza de
procesare/ procesare rapidă.

Subtipul cu deficite duble a fost mai afectat în lectură decât subtipurile afectate într-un singur
domeniu.
Mai mult, subtipul cu deficit în viteza de procesare nu a fost afectat în conștientizarea
fonologică sau în precizia recunoașterii cuvintelor - doar în fluență și în înțelegere. În același
timp, acest subtip a avut o frecvență redusă, reprezentând mai puțin de 10% dintr-un grup
mare de copii cu dizabilități de citire.

ESTE DENUMIREA RAPIDĂ DOAR O SARCINĂ FONOLOGICĂ?

În ciuda dovezilor anterioare, cercetătorii susțin că denumirea rapidă contribuie la

realizarea lecturii, independent de componenta sa fonologică. Orice sarcină care necesită
recuperarea informațiilor cu o componentă articulatoare trebuie să implice procesarea
fonologică. Dat fiind că sarcinile de denumire rapidă sunt corelate moderat cu măsurile de
conștientizare fonologică, aceasta pare a fi o concluzie rezonabilă. În această interpretare,
viteza de numire este, în esență, o măsură a cât de rapidă poate accesa un individ la codurile
bazate pe fonologie. Cu toate acestea, viteza de numire și prelucrarea fonologică sunt
diferite/separate, la fel cum recunoașterea cuvintelor și fluența sunt diferite/separate.

DENUMIREA RAPIDĂ ȘI ALTE PROCESE COGNITIVE

Vederea alternativă este că măsurile de denumire rapidă implică procese

nonfonologice care sunt de asemenea legate de lectură. Pentru a termina sarcini de denumire
rapidă, o varietate de procese cognitive care pot fi implicate, inclusiv funcțiile executive care
implică inhibarea răspunsului și setarea schimbării și procesele lexicale care permit
recuperarea și denumirea.

Este semnificativ faptul că viteza de denumire nu este componenta cea mai predictivă
a numirii rapide a literelor.

Într-o analiză componentă a sarcinilor de numire rapidă, atât Neuhaus, Foorman,

Francis și Carlson (2001), cât și Wolf și Obregon (1992) au descoperit că timpul de pauză
dintre stimuli, adică atunci când aceste alte procese cognitive ar trebui să funcționeze,
puternic asociate cu dificultățile de citire. Desigur, intervalul interstimul este atunci când alte
procese cognitive, care implică funcții de atenție și executive și recuperare lexicală ar
funcționa dacă o persoană citea un pasaj cu voce tare. Clark, Hulme și Snowling (2005) au
constatat că numirea rapidă a literelor și cifrelor a reprezentat varianță unică în citirea
cuvintelor de excepție atunci când au fost controlate abilitățile fonologice. Cu toate acestea, în
evaluarea diferitelor componente ale numelui, nici durata medie a elementului, nici durata
medie de pauză nu au putut prezice capacitatea de citire unică. Mai degrabă, numărul de
pauze în denumire a fost unic

predictor. Astfel, deficitele de denumire rapidă au fost interpretate ca "topdown" sau factori
strategici care reflectă diferențele în practica și experiența lecturii. Acest lucru este în
concordanță cu constatările lui Schatschneider et al. (2004), care a sugerat că numirea rapidă a
literelor a prezis citirea, deoarece a fost o simplă evaluare a capacității de citire, menționând
că numai denumirea literelor și cifrelor - nu denumirea de culoare și obiect - părea să prezică
capacitatea de citire.

Copiii cu ADHD prezintă adesea dificultăți în ceea ce privește măsurile de denumire

automatizată rapidă (Tannock, Martinussen, & Frijters, 2000).

Cu toate acestea, Semrud-Clikeman, Guy, Griffin și Hynd (2000) au descoperit că copiii cu

probleme de citire au avut viteze mai mici de numire a cuvintelor decât copiii cu ADHD și
fără probleme de citire. Pe baza acestor tipuri de date, Waber et al. (2001) a susținut că aceste
dificultăți reflectă problemele comune bazate pe formări cu privire la calendarul sau
procesarea rapidă care apar în multe deficiențe de învățare.

Studiile privind copiii cu leziuni cerebrale oferă dovezi că acuratețea și viteza

recunoașterii cuvântului pot și ar trebui să fie diferențiate, dar, de asemenea, să contribuie la
îngrijorarea cu privire la specificitatea acestor dificultăți la citire. Barnes, Dennis și Wilkinson
(1999) au corespuns copiilor cu leziuni cerebrale traumatice la precizia lor de decodare a
cuvintelor. Comparațiile vitezei de citire și vitezei de numire au arătat că fluența a fost mai
gravă la copiii cu leziuni cerebrale traumatice, observând paralele cu copiii care nu au creierul
cu deficite de rate (Waber et al., 2001; Wolf & Bowers,1999).