GHID PRIVIND PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA

CONSOLIDĂRII STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN

BETON ARMAT CU PEREŢI TURNAŢI IN SITU.
REVIZUIRE GP 079-2003

REDACTAREA a II-a

2013
 CUPRINS

1. OBIECT SI DOMENIU DE APLICARE

2. CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE PENTRU
REPARAREA ŞI CONSOLIDAREA STRUCTURILOR ÎN CADRE, CU PEREŢI
DE BETON TURNAŢI IN SITU
3. CAUZE PRIMARE, TIPURI DE AVARIERE ŞI STĂRI DE DEGRADARE
4. EVALUAREA STRUCTURALA A CONSTRUCTIEI EXISTENTE
4.1 Tipuri de informaţii necesare pentru evaluarea structurală
4.2 Criterii de analiză pentru evaluarea structurală calitativă
4.3 Modele de calcul şi metode de analiză structurală
4.4 Metodologii şi etape de evaluare structurală cantitativă
5. CONŢINUT CADRU AL RAPORTULUI DE EVALUARE ÎN VEDEREA
INTERVENŢIEI STRUCTURALE
6. TIPURI DE INTERVENŢII STRUCTURALE (SUBSTRUCTURĂ/
SUPRASTRUCTURĂ, LA NIVEL LOCAL/GLOBAL ETC.) ODATĂ STABILITĂ
NECESITATEA ACESTORA (REPARAŢIE, CONSOLIDARE)
7. MATERIALE, PRODUSE DE CONSTRUCŢII ŞI TEHNOLOGII DE EXECUŢIE
RECOMANDATE PENTRU INTERVENŢIA STRUCTURALĂ, INCLUSIV LA
NIVEL DE FUNDAŢII
8. MĂSURI CONSTRUCTIVE DE INTERVENŢIE STRUCTURALĂ, CONDIŢII DE
EXECUŢIE ŞI CONTROL
9. ETAPE DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE REPARAŢII ŞI CONSOLIDARE
10. DIMENSIONAREA ŞI VERIFICAREA PRIN CALCUL A ELEMENTELOR
STRUCTURALE ŞI A STRUCTURII ÎN ANSAMBLU
11. ASPECTE PRIVIND OBIECTIVELE DE PERFORMANŢĂ ALE
STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN BETON ARMAT DUPĂ INTERVENŢIA
STRUCTURALĂ ŞI DURABILITATEA SOLUŢIILOR DE CONSOLIDARE
12. METODE DE EVALUARE PRIN CALCUL A STRUCTURILOR ÎN CADRE
ÎNAINTE ŞI DUPĂ CONSOLIDARE
13. ASPECTE PRIVIND URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP A
STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN BETON ARMAT DUPĂ CONSOLIDARE
Anexa A (informativă) - EXEMPLU DE PROIECTARE DE CONSOLIDARE

-1-
1. OBIECT SI DOMENIU DE APLICARE
1.1 Terminologie
În cadrul prezentului ghid, diferiţii termeni sunt utilizaţi cu următoarele semnificaţii, preluate
din Anexa F a codului P 100-3:
- Consolidare: refacerea sau înnoirea oricărei părţi a construcţiei (a unor elemente sau
ansamblu de elemente) în scopul obţinerii unei capacităţi structurale sporite, de exemplu,
capacitate de rezistenţă superioară, rigiditate mai mare, ductilitate mai amplă;
- Reparaţie: refacerea sau înnoirea oricărei părţi degradate sau avariate din construcţii cu
scopul de a obţine acelaşi nivel de rezistenţă, rigiditate şi/sau ductilitate, cu cel anterior
degradării;
- Remodelare: refacerea sau înnoirea oricărei părţi a construcţiei având ca efect schimbarea
funcţiunii sau a gradului de ocupare;
- Intervenţie structurală sau/şi nestructurală: concept care include termeni de consolidare,
reparaţie si remodelare;
- Reabilitare: refacerea sau înnoirea unei construcţii degradate pentru a asigura acelaşi nivel
al funcţiunii pe care îl avea clădirea înainte de degradare.
- Reabilitare seismică: totalitatea măsurilor prin care se obţine ridicarea până la limite
considerate ca suficiente a performanţelor seismice potenţiale ale unei clădiri vulnerabile din
punct de vedere seismic.
1.2 Construcţiile în cadre cu vechime, realizate înainte de 1977, prezintă o structură extrem
de flexibilă şi, de multe ori, foarte slabă din punctul de vedere al rezistenţei şi capacitaţii de
deformare. Stâlpii au sectiuni reduse şi, adesea, au capacităţi mai mici decât grinzile, ceea
duce la apariţia mecanismelor de etaj şi posibilitatea unui colaps structural. Modul lor de
cedare este adesea casant, fie datorită eforturilor unitare de compresiune mari, fie datorită
armării extrem de reduse la fortă tăietoare, fie a lungimilor de înnădire şi ancoraj care sunt
insuficiente, fie a materialelor folosite care au rezistenţe mecanice reduse. La acestea s-a
adaugat şi execuţia de slabă calitate, în numeroase cazuri.
1.3 Un motiv suplimentar al comportării defectuoase a construcţiilor vechi din Bucureşti la
acţiunea cutremurelor, relevat în special de cutremurul din 1977, a fost perioada proprie
mare, apropiată de perioada predominantă (Tp = 1,4÷1,6 s) a vibraţiei terenului în timpul
cutremurelor vrâncene.
1.4 Toate acestea au făcut ca un număr relativ mare de clădiri cu structura în cadre de beton
armat să necesite intervenţii de consolidare, pentru mărirea rezistenţei şi/sau micşorarea
flexibilităţii la deplasări laterale. Una dintre măsurile cuprinse în Anexa F din P 100-3 este
modificarea sistemului structural prin introducerea de pereţi structurali de beton armat.
1.5 Prezentul ghid, elaborat pe baza prevederilor codului P 100-3 şi a codului P 100-1 şi
preluând prevederi ale acestora, furnizează metodele de calcul şi soluţiile constructive
necesare proiectării consolidarii structurilor în cadre prin introducerea de pereţi de beton
armat turnaţi in situ. Prevederile ghidului se adresează investitorilor, proiectanţilor,
executanţilor de lucrări, specialiştilor cu activitate în domeniul construcţiilor atestaţi
/autorizaţi în condiţiile legii, precum şi organismelor de verificare şi control (verificarea
şi/sau expertizarea proiectelor, verificarea, controlul şi/sau expertizarea lucrărilor).

-2-
1.6 Simboluri
Ac - aria secţiunii transversale a unui element de beton;
Awh - aria totală a secţiunii orizontale printr-un perete;
Hw - înălţimea unui perete;
MEd - valoarea de proiectare a momentului încovoietor;
∑MRb - suma valorilor de proiectare ale momentelor capabile ale grinzilor care intră într-un
nod, în secţiunile învecinate nodurilor, corespunzatoare direcţiei şi sensului considerat al
acţiunii seismice;
∑MRc - suma valorilor de proiectare ale momentelor capabile ale stâlpilor care intră într-un
nod, în secţiunile învecinate nodurilor, corespunzătoare direcţiei şi sensului considerat al
acţiunii seismice;
Mi,d - valoarea momentelor la capetele grinzilor sau stâlpilor utilizate pentru calculul forţei
tăietoare asociate plastificării;
MRb,i - valoarea de proiectare a momentului capabil în grinzi la capatul i;
MRc,i - valoarea de proiectare a momentului capabil în stâlpi la capatul i;
NEd - valoarea de proiectare a forţei axiale;
Vc - valoarea de proiectare a forţei tăietoare în stâlp;
V'Ed - forţa tăietoare rezultată din calculul structurii în combinaţia seismică de proiectare;
VEd - valoarea de proiectare a forţei tăietoare în perete;
VEd,max - forţa tăietoare maximă asociată plastificării, ce acţionează la capătul unei grinzi;
VEd,min - forţa tăietoare minimă asociată plastificării ce acţioneaza la capătul unei grinzi;
Vjhd - valoarea de proiectare a forţei tăietoare în nod;
b - lăţimea unei grinzi măsurată la partea inferioară;
bc - dimensiunea secţiunii transversale a unui stâlp;
bwo - grosimea inimii unui perete;
d - înălţimea efectivă (utilă) a secţiunii elementului;
dbL - diametrul barelor longitudinale;
dbw - diametrul unui etrier;
fcd - valoarea de proiectare a rezistenţei la compresiune a betonului;
fctm - valoarea medie a rezistenţei la întindere a betonului;
fyk - valoarea caracteristică a limitei de curgere a oţelului;
fyd - valoarea de proiectare a rezistenţei la curgere a oţelului;
fywd - valoarea de proiectare a rezistenţei la curgere a armăturii transversale;
lw - lungimea secţiunii transversale a unui perete;
q - factor de comportare;
s - distanţa dintre armăturile transversale;
xu - înalţimea zonei comprimate;

-3-
1.7 Referinţe normative
1.7.1 Standarde de referinţă:
- SR EN 1990:2004 Eurocod: Bazele proiectării structurilor.
- SR EN 1990:2004/NA:2006 Eurocod: Bazele proiectării structurilor. Anexa Naţională.
- SR EN 1991-1-1:2004 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni generale.
Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri.
- SR EN 1991-1-1:2004/NA:2006 Eurocod 1: Acţiuni asupra structurilor. Partea 1-1: Acţiuni
generale. Greutăţi specifice, greutăţi proprii, încărcări utile pentru clădiri. Anexa Naţională.
- SR EN 1992-1-1:2004 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1: Reguli
generale si reguli pentru clădiri.
- SR EN 1992-1-1:2004/NB:2008 Eurocod 2: Proiectarea structurilor de beton. Partea 1-1:
Reguli generale şi reguli pentru clădiri. Anexa Naţională.
- SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale.
- SR EN 1997-1:2004/NB:2008 Eurocod 7: Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli
generale. Anexa Naţională.
- SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţă la cutremur.
Partea 5: Fundaţii, structuri de susţinere şi aspecte geotehnice.
- SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistenţa la
cutremur. Partea 5: Fundaţii, structuri de susţinere şi aspecte geotehnice. Anexa Naţională.
- SR EN 197-1:2002/A3:2007 Ciment. Partea 1: Compoziţie, specificaţii si criterii de
conformitate ale cimenturilor uzuale.
- SR EN 12620:2002+A1:2008 Agregate pentru beton.
- SR EN 206-1:2002/A2:2005 Beton. Partea 1: Specificaţie, performanţă, producţie şi
conformitate.
- STAS 10107/0-1990 – Calculul şi alcătuirea elementelor de beton, beton armat şi beton
precomprimat.
- SR EN 1992-4-1/AC- 2011 – Proiectarea elementelor de prindere pentru beton. Partea 4-1:
Generalităţi.
- SR EN 1992-4-4/AC-2011 – Proiectarea elementelor de prindere pentru beton.Partea 4-4:
Ancoraje post-instalate – Cu fixare mecanică.
- SR EN 1992-4-5/AC-2011 – Proiectarea elementelor de prindere pentru beton. Partea 4-5:
Ancoraje post-instalate – Cu fixare chimică.
1.7.2 Acte legislative
Act normativ prin care se aprobă reglementarea tehnică/publicaţia:
- Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor, indicativ CR 0/2012.
Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1530/2012, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I bis, nr.647/11 septembrie 2012, cu completările ulterioare.

-4-
- Cod de proiectare seismică-Partea I-Prevederi de proiectare pentru clădiri, Indicativ P 100-
1/2013. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2465/2013,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 şi nr. 558 bis din 3 septembrie
2013 1).
- Cod de proiectare seismică. Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P
100-1/2006. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr.
1.711/2006, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr.803 şi nr.803 bis din 25
septembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
- Specificaţie tehnică privind produse din oţel utilizate ca armături: cerinţe şi criterii de
performanţă, indicativ ST 009-2011. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului
nr. 683/2012, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2012.
- Cod de proiectare seismică. Partea a III-a. Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor
existente, indicativ P 100-3/2008. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei
nr.704/2009 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.674 şi nr.674 bis din 1
octombrie 2009, cu completările ulterioare.
- Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat, indicativ CR 2-1-
1.1/2013. Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2361/2013,
publicat în Monitorul Oficial al României.
- Cod de proiectare a construcţiilor cu pereţi structurali de beton armat, indicativ CR 2-1-
1.1/2005. Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.172 bis din 22 februarie
2006.
- Normativ pentru producerea şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton
precomprimat - Partea 1: Producerea betonului, indicativ NE 012/1-2007. Ordinul
ministrului dezvoltării lucrărilor publice şi locuinţei nr.577/2008 din 29 aprilie 2008,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 374 din 16 mai 2008
- Normativ pentru producerea şi executarea lucrărilor din beton, beton armat şi beton
precomprimat - Partea 2: Executarea lucrărilor din beton, indicativ NE 012/2-2010.
Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 853/2010 din 22 noiembrie 2010,
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.853 din 20 decembrie 2010.
- Normativ pentru proiectarea fundaţiilor de suprafaţă, indicativ NP 112-2012.
Notă:
1) Conform ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 2465/2013,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 şi nr. 558 bis din 3 septembrie 2013, articolul 3,
pentru evaluarea seismică a clădirilor existente se aplică în continuare reglementarea tehnică P 100-1/2006.

2. CERINŢE DE PERFORMANŢĂ ŞI CRITERII DE ÎNDEPLINIRE PENTRU

CONSOLIDAREA STRUCTURILOR ÎN CADRE, CU PEREŢI DE BETON
TURNAŢI IN SITU
2.1. Structurile în cadre consolidate prin metoda introducerii de pereţi de beton armat vor
trebui să satisfacă, în acord cu concepţia de proiectare seismică stabilită în P 100-1 două
cerinţe de bază ale performanţei seismice: cerinţa de siguranţa vieţii şi cerinţa de limitarea
degradărilor.

-5-
2.2 Îndeplinirea cerinţelor de bază se controlează prin verificările a două categorii de stări
limită: stări limită ultime (ULS) şi stări limită de serviciu ( SLS).
2.3. Cerinţa de bază Siguranţa vieţii se asociază, din punct de vedere al nivelului hazardului
seismic, cu cutremurul având intervalul mediu de recurenţă IMR = 100 ani şi presupune
proiectarea şi realizarea construcţiilor astfel încât să reziste la acţiunea seismică definită
conform prevederilor codului seismic fără prăbuşirea generală sau locală, păstrându-se
integritatea structurală. În plus, după cutremur, construcţia trebuie să poată fi reparată cu
cheltuieli rezonabile, nu să fie demolată.
2.3.1 În cazul construcţiilor cu importanţă deosebită şi/sau atunci când proprietarii clădirilor
intenţionează să realizeze un nivel sporit de asigurare se pot avea în vedere şi alte obiective
de performanţă decât cele de bază, asociate unor cutremure caracterizate de alte valori IMR.
De exemplu, pentru construcţii de importanţă deosebită, clădiri cu regim foarte mare de
înălţime sau care adăpostesc aglomerări foarte mari de persoane etc. nivelul valorii de
proiectare a forţelor seismice se poate lua corespunzător unui cutremur cu intervalul mediu
de recurenţă de referinţă de 475 de ani.
2.3.2 Din punct de vedere practic, aceste cerinţe se consideră atinse dacă sunt satisfăcute
verificările impuse de P 100-1 pentru starea limită ultimă (ULS) pentru nivelul acţiunii
seismice precizat în cod, în funcţie de metodologia de calcul adoptată. La verificarea
elementelor se face diferenţă între elementele cu comportare ductilă şi cele fragile (definite
conform precizărilor din P 100-3). Elementele cu comportare fragilă se verifică numai în
termeni de rezistenţă, iar cele cu comportare ductilă se verifică atât în termeni de rezistenţă
cât şi în termeni de deformaţii.
2.3.3 Capacitatea de rezistenţă a elementelor se determină pe baza rezistenţelor materialelor
obţinute din încercări sau din alte surse. Pentru elemente ductile se folosesc valorile medii
ale rezistenţelor împărţite la un factor de încredere şi la coeficientul de siguranţă al
materialului, iar pentru elemente fragile se folosesc valorile caracteristice ale rezistenţelor
împărţite la factorul de încredere şi la coeficientul de siguranţă al materialului.
2.4. Cerinţa de bază Limitarea degradărilor se asociază, din punct de vedere al nivelului
hazardului seismic, cu cutremurul cu intervalul mediu de recurenţă IMR = 30 ani şi are în
vedere, în principal, ca la acest cutremur cu frecvenţă mai mare, să nu se producă degradări
ale elementelor structurale şi nestructurale care să limiteze utilizarea clădirii şi care, prin
prăbuşire, ar pune în pericol siguranţa ocupanţilor (pereţi despărţitori, pereţi cortină, cornişe,
coşuri de fum etc.). În acelaşi timp, costul reparării acestora trebuie să nu fie disproporţionat
de mare în raport cu costul structurii în ansamblu.
2.4.1 Şi în acest caz, pentru cazuri speciale, se poate adopta un cutremur cu interval mediu
de recurenţă mai mare ca cel de 30 de ani.
2.4.2 Din punct de vedere practic, acest obiectiv de performanţă se consideră atins dacă sunt
satisfăcute verificările impuse de P 100-1 pentru starea limită de serviciu (SLS) pentru un
nivel al acţiunii seismice redus în raport cu cel definit pentru starea limită ultimă (ULS).
2.4.3 Verificările la starea limită de serviciu sunt în primul rînd verificări de deplasări
relative de nivel, dar pot fi şi de rotiri plastice, în cazul utilizării calculului neliniar.
2.4.4 Pentru a se obţine grade de asigurare sporite, pentru construcţii din clasele I şi II de
importanţă – expunere la cutremur, se amplifică valoarea de proiectare a acceleraţiei
terenului, ag, cu valoarea factorului de importanţă γI= 1,4, respectiv γI= 1,2.
2.5 În funcţie de clasa de importanţă şi de expunere la cutremur, de durata viitoare de
exploatare, în cazul construcţiilor existente cerinţele fundamentale pot fi asigurate pentru un
nivel al acţiunii seismice inferior celui considerat la proiectarea construcţiilor noi, respectiv
la cutremure cu IMR redus în raport cu cele din P 100-1. Nivelul minim de asigurare
-6-
seismică necesar pentru construcţii existente de diferite categorii, identic cu nivelul minim
care trebuie obţinut prin lucrările de reabilitare seismică, este indicat în P 100-3.
2.6. În afară de obiective de performanţă legate de acţiunea seismică, se pot analiza criterii
de performanţă la acţiunea vântului pentru clădiri înalte, precum şi criterii de performanţă
din punctul de vedere al durabilităţii la acţiuni fizice şi chimice, al rezistenţei la foc şi al
efectelor asupra mediului înconjurător. În realitate, nu există în România construcţii în cadre
de beton armat dimensionate la acţiunea vântului, deci care să necesite măsuri de consolidare
prin introducerea de pereţi structurali de beton armat pentru această acţiune. De asemenea,
apreciem că întreprinderea de măsuri de consolidare a structurilor existente deteriorate de
efectul tasărilor, coroziunii chimice şi/sau fizice, acţiunii focului etc. prin introducerea de
pereţi structurali de beton armat turnaţi in situ, deşi posibilă, este extrem de rară şi nu
justifică introducerea unor criterii speciale de performanţă.

3. CAUZE PRIMARE, TIPURI DE AVARIERE ŞI STĂRI DE DEGRADARE

3.1. Structurile în cadre constau dintr-un sistem mai mult sau mai puţin regulat de stâlpi şi
grinzi, legate prin noduri rigide. Comportarea ca nod rigid a zonei de intersecţie dintre grinzi
şi stâlpi este esenţială pentru capacitatea structurii de a prelua încărcările laterale, dar şi pe
cele verticale.
3.2. Din punctul de vedere al comportării la acţiunea seismică, structurile de tip cadre de
beton armat se pot încadra în două categorii: din prima categorie fac parte structurile din
clădirile vechi, neproiectate la acţiuni laterale, iar a doua, structurile construcţiilor mai
recente, care au fost proiectate pe baza unor coduri de proiectare seismică. În ţara noastră, în
a doua categorie intră construcţiile realizate după 1963, data intrării în vigoare a primului
normativ de proiectare seismică.
3.2.1 Construcţiile realizate înainte de 1963 au o structură adesea neregulată, concepută a
prelua doar încărcările gravitaţionale. Au rezultat structuri extrem de flexibile şi, de multe
ori, şi cu rezistenţă redusă. Stâlpii, cu secţiuni insuficiente şi slab armaţi, nu au, de regulă,
capacităţi mai mari decât grinzile, sistemul structural fiind de tip stâlpi slabi - grinzi
puternice. Secţiunea mică şi armarea transversală insuficientă expun stâlpii la ruperi fragile
din forţe tăietoare, înainte de dezvoltarea articulaţiilor plastice. Valoarea mare a forţei de
compresiune normalizată şi înnădirile insuficiente ale armăturilor verticale prezintă şi ele
surse de risc de colaps. Materialele din care sunt realizate sunt, de asemenea, de slabă
calitate.
Datorită flexibilităţii mari, adesea aceste structuri conlucrează cu pereţii despărţitori, cel
puţin pentru cutremure cu intensitate redusă.
3.2.2 Structurile realizate după 1963, dar înainte de 1980, prezintă o serie de deficienţe, în
absenţa unei concepţii consecvente de impunere a unui mecanism structural de plastificare
favorabil. La execuţie s-au utilizat, de asemenea, materiale cu calităţi inferioare. Din acest
motiv şi aceste structuri pot evidenţia degradări semnificative în urma acţiunii cutremurelor
de mare intensitate.
3.3. Cauzele primare ale avariilor produse de cutremure sunt deficienţele specifice de
alcătuire. Deficienţele cele mai frecvente ale structurilor în cadre pot fi de sistem sau de
alcătuire a elementelor, considerate individual. Toate aceste deficienţe se pot corecta prin
metoda de consolidare cel mai des utilizată, şi anume, introducerea de pereţi structurali de
beton armat turnaţi in situ. Principalele deficienţe sunt:
3.3.1 Deficienţe de sistem
(i) Rezistenţa de ansamblu redusă, datorată în special faptului că aceste structuri nu au fost
calculate la acţiuni seismice sau au fost calculate la forţe seismice extrem de mici.
-7-
(ii) Rigiditatea laterală redusă, deoarece la structurile vechi nu s-a pus această problemă.
(iii) Configuraţia structurii, care se referă la neregularităţi şi discontinuităţi pe verticală (în
special modificări semnificative ale gabaritelor clădirii pe verticală, niveluri cu înălţimi mai
mari, rezemări indirecte etc.) şi în plan (forme neregulate ale etajelor, distribuţia neordonată
a pereţilor de umplutură între elementele cadrului etc.). Adesea nu avem de-a face cu cadre
spaţiale, ci doar cu construcţii cu pereţi de zidărie, planşee de beton şi câţiva stâlpi legaţi cu
grinzi în zonele unde nu s-au putut amplasa pereţi.
3.3.2 Deficienţe de alcătuire a elementelor structurale
Deficienţa majoră a sistemului structural tip cadru spaţial de beton armat la construcţiile
vechi este constituită de alcătuirea neadecvată a elementelor structurale ce o compun. Cele
mai frecvente deficienţe din această categorie sunt:
(i) alcătuirea tip stâlpi slabi – grinzi puternice, în special datorită secţiunilor reduse de stâlpi;
(ii) rezistenţa insuficientă a stâlpilor la forţă tăietoare, cu etrieri rari şi de diametru redus;
(iii) alcătuirea incorectă a nodurilor;
(iv) lipsa de ductilitate şi/sau înnădiri prin suprapuneri insuficiente;
(v) deficienţele de alcătuire a diafragmelor orizontale (planşeelor), cu grosimi mici şi armare
slabă;
(vi) deficienţe ale fundaţiilor, a căror capacitate nu este corelată cu rezistenţa suprastructurii
şi adesea nu formează un sistem unitar;
(vii) utilizarea unor materiale cu caracteristici mecanice inferioare.
3.4 Unele dintre deficienţele menţionate în legătură cu acţiunea seismică afectează
comportarea structurile în cadre şi la alte tipuri de acţiuni, pentru care, în mod obişnuit nu se
fac calcule, la proiectare. Sunt acţiuni care ţin de condiţiile de mediu (care reprezintă toate
acţiunile chimice, fizice şi biofizice la care sunt supuse construcţiile), tasările diferenţiate ale
terenului de fundare, acţiunea focului, acţiuni termice etc.
Pentru construcţiile vechi o deficienţă majoră este calitatea slabă a betonului. În plus,
secţiunile reduse ale elementelor structurale şi durata mare de timp în care au fost supuse la
acest tip de acţiuni, asociate cu lipsa de întreţinere constituie deficienţe la acest tip de
acţiuni.
3.5 Deficienţele menţionate anterior au fost cauza unor avarii care au mers până la
prăbuşirea unor construcţii în timpul cutremurului din 1977, iar multe din clădirile vechi ce
au supravieţuit prezintă şi astăzi defecte cum ar fi: fisuri normale în grinzi, mai ales la partea
de jos, pe reazem, fisuri înclinate în grinzi şi stâlpi, fisuri şi crăpături înclinate în pereţii de
cărămidă, deformaţii remanente laterale ale structurii.
Acţiunile climatice şi apa pătrunsă în subsoluri au produs dezagregarea betonului, ruginirea
armăturilor şi exfolierea stratului de acoperire cu beton.

4. EVALUAREA STRUCTURALĂ A CONSTRUCŢIEI EXISTENTE

Prima etapă în stabilirea necesităţii de intervenţii asupra unor construcţii existente, precum şi
a tipului acestora, este evaluarea seismică a structurilor şi a componentelor nestructurale.
Evaluarea structurală sau expertiza tehnică aşa cum este denumită în mod curent, constă
dintr-un ansamblu de operaţii care urmăresc să stabilească măsura în care o clădire
îndeplineşte cerinţele de performanţă asociate acţiunii seismice considerate în stările limită
precizate.

-8-
Evaluarea se face pe baza unei metodologii precise cerută de Codul de proiectare seismică-
partea a 3-a. Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente sunt date în codul P
100-3 din care sunt preluate, mai jos, etapele principale.
4.1 Tipuri de informaţii necesare pentru evaluarea structurală
4.1.1. Evaluarea structurală se bazează în primul rând pe anumite informaţii precizate în
capitolul 4 al codului. Acestea sunt:
- documentaţia tehnică de proiectare;
- date asupra execuţiei construcţiei examinate luate din “Cartea construcţiei”;
- documente referitoare la eventualele intervenţii pe durata exploatării;
- reglementările tehnice în vigoare la data realizării construcţiei;
- investigaţii pe teren;
- măsurători şi teste in situ şi/sau în laborator.
4.1.2. Informaţiile necesare pentru evaluarea structurală trebuie să permită:
(a) Identificarea sistemului structural;
(b) Identificarea tipului de fundaţii ale clădirii;
(c) Identificarea condiţiilor de teren;
(d) Stabilirea dimensiunilor generale şi a alcătuirii secţiunilor elementelor structurale;
(e) Stabilirea prin încercări distructive şi nedistructive a proprietăţilor mecanice ale
materialelor constituente – beton şi oţel;
(f) Identificarea eventualelor defecte de calitate a materialelor şi/sau deficienţe de alcătuire a
elementelor, inclusiv ale fundaţiilor;
(g) Identificarea normelor pe baza cărora s-a efectuat proiectarea iniţială;
(h) Reevaluarea acţiunilor aplicate construcţiei, ţinând cont de utilizarea clădirii;
(i) Identificarea naturii şi a amplorii degradărilor structurale şi a eventualelor lucrări de
remediere – consolidare executate anterior. Se au în vedere nu doar degradările produse de
acţiunea cutremurelor, ci şi cele produse de alte acţiuni, cum sunt încărcările gravitaţionale,
tasările diferenţiale, atacul chimic datorat condiţiilor de mediu sau de exploatare, etc.
4.1.3 Funcţie de cantitatea şi calitatea informaţiilor obţinute asupra geometriei, alcătuirii de
detaliu şi asupra materialelor se adoptă stabileşte gradul de cunoaştere KL. Conform P 100-3
se stabilesc trei niveluri de cunoaştere şi anume: cunoaştere limitată, cunoaştere normală şi
cunoaştere completă. Sunt definite trei niveluri de inspectare şi de testare a materialelor ce
servesc la stabilirea gradului de cunoaştere.
4.1.4 Nivelul de cunoaştere realizat determină metoda de calcul permisă şi valorile factorilor
de încredere (CF) cu care se diminuează rezistenţele de calcul ale materialelor.
4.2 Criterii de analiză pentru evaluarea structurală calitativă
4.2.1 În vederea stabilirii naturii deficienţelor de alcătuire şi întinderea acestora, criterii ce
sunt esenţiale pentru decizia de intervenţie structurală şi stabilirea soluţiilor de consolidare,
este necesară evaluarea calitativă a structurii.
Se va stabili în ce măsura sunt respectate regulile de conformare generală a structurilor şi de
detaliere a elementelor structurale şi nestructurale.

-9-
4.2.2.Principalele criterii indicate de codul P 100-3 sunt: condiţii generale privind traseul
încărcărilor, condiţii privind redundanţa, condiţii privind configuraţia clădirii – cu referire la
regularitatea în plan, în elevatie, regularitatea din punctul de vedere al rigidităţilor şi
maselor, condiţii privind interacţiunea structurii cu alte construcţii sau elemente, condiţii
pentru diafragmele orizontale ale clădirilor, condiţii privind infrastructura şi terenul de
fundare.
4.2.3 Se va urmări, de asemenea, în ce măsură sunt respectate condiţiile de alcătuire
specifice structurilor în cadre, atât condiţii pur calitative cât şi condiţii de calitate care
trebuie verificate prin calcul. Din prima categorie avem următoare condiţii:
(i) Traseul încărcărilor trebuie să fie continuu;
(ii) Sistemul este redundant adică are suficiente legături încăt cedarea unei zone să nu ducă
la colapsul structurii;
(iii) Nu există niveluri slabe din punctul de vedere al rezistenţei;
(iv) Nu există niveluri flexibile;
(v) Nu există diferenţe importante ale dimensiunilor în plan ale etajelor;
(vi) Toate elementele verticale sunt continue până la fundaţie;
(vii) Nu există diferenţe majore între masele de nivel;
(viii) Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate;
(ix) Infrastructura este capabilă să transmită la teren forţele orizontale şi verticale.
În codul P 100-3 se precizează pentru fiecare caz în parte care este limita de neindeplinire a
criteriilor de mai sus.
Din a doua categorie avem:
(i) La fiecare nod suma momentelor capabile ale stâlpilor trebuie să fie mai mare decât suma
momentelor capabile ale grinzilor, cu o anumită marjă;
ே
(ii) Încărcarea axială de compresiune a stâlpilor este moderată: ߭ = ௕ௗ௙ಶ೏ ≤ 0,55 ;
೎೏

(iii) În structură nu există stâlpi scurţi: raportul între înălţimea secţiunii şi înălţimea liberă a
stâlpului este mai mic decât 0,30;
(iv) Rezistenţa la forţă tăietoare a nodului este suficientă pentru a se putea mobiliza
rezistenţa la încovoiere la extremităţile grinzilor şi stâlpilor. Armarea transversală a
nodurilor este cel puţin cea necesară în zonele critice ale stâlpilor;
(v) Înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40 diametre, cu etrieri la distanţa 10
diametre pe zona de înnădire. Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor
critice;
(vi) Etrierii din stâlpi sunt dispuşi astfel încât fiecare bară verticală se află în colţul unui
etrier (agrafe). Distanţele între etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depăşesc 10 diametre,
iar în restul stâlpului ¼ din latură;
(vii) Distanţele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu depăşesc 12 diametre şi ½ din
lăţimea grinzii;
(viii) Rezistenţa grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel puţin 30% din rezistenţa
la momente negative în aceeaşi secţiune. La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel
puţin 2 bare continue neîntrerupte în deschidere.

- 10 -
Se observă că pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor sunt necesare determinări prin calcul,
deci analiza calitativă nu va putea fi completată decât după efectuarea analizelor structurale.
4.2.4 Se va analiza impactul prevederilor referitoare la neregularitatile structurale, ţinând
seama că prin introducerea de pereţi structurali este posibil ca structuri regulate în plan şi pe
verticală să devină neregulate, ceea ce se concretizează prin diminuarea valorii factorului de
comportare.
4.3. Modele de calcul şi metode de analiză structurală
4.3.1. Modelele de bază pentru definirea acţiunii seismice sunt cele precizate la capitolul 3
din P 100-1 şi sunt reprezentate de spectrele normalizate de răspuns elastic pentru acceleraţii,
pentru componentele orizontale şi verticale ale terenului, în funcţie hazardul seismic pentru
proiectare. Menţionăm că potrivit codului P 100-3 se permite ca în cazul clădirilor de tip
curent, care satisfac cerinţele asociate obiectivului de performanţă – siguranţa vieţii pentru
cutremure cu intervalul mediu de recurenţă IMR = 40 ani, acestea să fie considerate ca având
un nivel de siguranţă suficient faţă de acţiunea seismică. De aceea, calculul poate fi efectuat
de la început la acest cutremur. De exemplu, pentru cutremurele vrâncene se poate lucra cu
0,65ag, dar verificările trebuie îndeplinite 100%.
4.3.2. Conform codului P 100-1 sunt permise şi descrieri alternative ale acţiunii seismice
prin accelerograme naturale sau artificiale.
4.3.3. Modelul structurii se stabileşte pe baza informaţiilor obţinute conform capitolului 4.1.
Modelul trebuie să permită determinarea efectelor acţiunilor în toate elementele structurii
pentru combinaţiile relevante, conform codului CR 0.
4.3.4. Efectele acţiunii seismice pot fi evaluate printr-una din următoarele metode:
- calculul la forţă laterală static echivalentă (LF);
- calculul modal cu spectre de răspuns (MRS);
- calculul static neliniar (calcul biografic sau push-over);
- calculul dinamic neliniar.
4.3.5. Pentru clădiri etajate relativ mari, orientativ, cu mai mult de patru niveluri se
recomandă folosirea a cel puţin două metode, de exemplu calculul modal cu spectre de
răspuns şi calcul static sau dinamic neliniar.
4.3.6. Analizele vor fi efectuate cu programe ce efectuează cel puţin calculul elastic spaţial al
structurilor sau calculul neliniar plan.
4.4. Metodologii şi etape de evaluare structurală cantitativă
4.4.1 Codul P 100-3 prevede trei metodologii de evaluare a construcţiilor, definite de baza
conceptuală, nivelul de rafinare a metodelor de calcul şi nivelul de detaliere a operaţiunilor
de verificare.
4.4.2 Alegerea metodologiilor de evaluare se face pe baza unor criterii dintre care cele mai
importante sunt: complexitatea clădirii, în special din punct de vedere structural, definită de
proporţii (deschideri, înălţime), regularitate etc., datele disponibile pentru întocmirea
evaluării (nivelul de cunoaştere) şi funcţiunea, importanţa şi valoarea clădirii;
4.4.3 Cele trei metodologii de evaluare sunt:
• Metodologia de nivel 1 (metodologie simplificată);
• Metodologia de nivel 2 (metodologie de tip curent pentru construcţiile obişnuite de orice
tip);

- 11 -
• Metodologia de nivel 3. Această metodologie utilizează metode de calcul neliniar şi se
aplică la construcţii complexe sau de o importanţă deosebită, în cazul în care se dispune de
datele necesare. Metodologia de nivel 3 este recomandabilă şi la construcţii de tip curent
datorită gradului de încredere superior oferit de metoda de investigare.
4.4.4 Metodologia de nivel 1 se poate aplica la:
- construcţii regulate în cadre de beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu
până la 3 niveluri, amplasate în zone seismice cu acceleraţia terenului cu valori ag ≤ 0,12g.
- construcţii de orice tip (ca sistem structural şi material structural utilizat) amplasate în zone
seismice cu acceleraţia terenului ag = 0,08g cu condiţia să aparţină clasei de importanţă şi
expunere la cutremur III.
(1) Este o metodă simplificatǎ ce poate fi utilizată pentru evaluarea globală ale unor
construcţii proiectate numai pentru încǎrcǎri gravitaţionale, fără un sistem structural definit
şi identificabil pentru preluarea forţelor orizontale seismice, cum sunt structurile în cadre
proiectate înainte şi imediat după al doilea război mondial. La clădirile de acest tip, de
regulă, se poate trece direct la elaborarea soluţiei de intervenţie, numai pe baza rezultatelor
pe care le poate furniza metodologia de tip 1. La alte clădiri poate fi folosită pentru a se
obţine informaţii preliminare.
(2) În cadrul Metodologiei de nivel 1 se efectuează:
(i) Evaluarea calitativă a structurii pe baza criteriilor de conformare, de alcătuire şi de
detaliere a construcţiilor. Rezultatele examinării calitative se înscriu într-o listă, care arată în
ce măsură elementele structurale satisfac criteriile de alcătuire corectă. Lista de condiţii este
dată în Anexa B a codului P 100-3.
(ii) Verificări prin calcul, utilizând metode rapide de calcul structural cu un factor de
comportare “q” cu valoare unică şi mică şi verificări rapide ale stării de eforturi (ale efectelor
acţiunii seismice) în elementele esenţiale ale structurii.
4.4.5 Metodologia de nivel 2 se aplică la toate clădirile la care nu se poate aplica
metodologia de nivel 1, fiind metoda cea mai folosită pentru evaluare.
(1) În cadrul acestei metodologii se efectuează:
(i) evaluarea calitativă constând în verificarea listei de condiţii de alcătuire structurală (mai
detaliate decât în cazul metodologiei de nivel 1 date în Anexa B a codului P 100-3.
(ii) evaluarea cantitativă bazată pe un calcul structural elastic şi factori de comportare
diferenţiaţi pe tipuri de elemente.
(2) Calculul structural se efectuează în domeniul elastic utilizând una dintre cele două
metode precizate în P 100-1: metoda forţelor seismice statice echivalente sau metoda de
calcul modal cu spectre de răspuns. Se consideră spectrele răspunsului elastic cu ordonatele
nereduse prin factorul de comportare “q”.
(3) Efortul de torsiune de ansamblu se determină pe baza prevederilor 4.5.3.2.4, în cazul
metodei forţelor statice echivalente şi ale 4.5.3.3.3, în cazul metodei de calcul modal, din P
100-1. Se va considera rigiditatea degradată prin fisurarea betonului conform prevederilor P
100-1 privitoare la determinarea valorilor de proiectare ale rigidităţilor.
(4) Verificările de rezistenţă se fac la starea limită ultimă, iar verificarea limitării deplasărilor
relative de nivel se face atât la starea limită ultimă cât şi la starea limită de serviciu.
4.4.6 Metodologia de nivel 3 este bazată pe calculul neliniar, static sau dinamic.
(1) Utilizarea metodelor de calcul neliniar oferă:

- 12 -
- stabilirea modului de comportarea a structurii în ansamblul ei şi nu prin intermediul unor
verificări pe elemente structurale considerate individual. Rezultatele obţinute astfel prezintă
un grad mai mare de încredere decât celui obţinut prin aplicarea metodologiilor de nivel 1 şi
2;
- vizualizarea mecanismului de plastificare şi colaps al elemenetelor structurale;
- determinarea deformaţiilor structurii corespunzătoare diferitelor stări de solicitare, ceea ce
permite verificarea deformaţiilor capabile ale elementelor şi structurii în ansamblu.
(2) Calculul static neliniar este indicat în cazul structurilor la care contribuţia modurilor
superioare de vibraţie este puţin importantă pentru comportarea în regim dinamic. În cazul
structurilor la care se aşteaptă amplificări dinamice majore ale deplasărilor la anumite
niveluri se recomandă utilizarea metodei calculului dinamic neliniar.
(3) Etapele calculului static neliniar, descrise la pct. 6.9.2.2 din P 100-3 sunt: determinarea
curbei forţă tăietoare de bază – deplasare la vârf, luându-se două distribuţii ale forţelor
seismice pe înălţimea structurii, evaluarea proprietăţilor sistemului cu un singur grad de
libertate echivalent, determinarea cerinţei de deplasare pentru acesta utilizând spectrele
inelastice de răspuns pe amplasament, determinarea cerinţei de deplasare la vârful structurii
reale şi efectuarea verificărilor structurii în ansamblu la starea limită ultimă (ULS) în termeni
de deplasare şi în termeni de rezistenţe.

5. CONŢINUT CADRU AL RAPORTULUI DE EVALUARE ÎN VEDEREA

INTERVENŢIEI STRUCTURALE
5.1 În vederea stabilirii necesităţii intervenţiei structurale trebuie întocmit raportul de
evaluare (denumit şi expertiză tehnică) al structurii. Acesta se bazează pe activităţile descrise
anterior, începând cu colectarea informaţiilor despre construcţia existentă din toate sursele
disponibile, stabilirea proprietăţilor mecanice ale materialelor prin încercări pe materiale,
identificarea stării de afectare fizică şi chimică a construcţiei prin observaţii sau analize
chimice, stabilirea obiectivelor de performanţă, stabilirea metodologiei de evaluare în
corelare cu informaţiile disponibile, evaluarea calitativă şi evaluarea prin calcul a
construcţiei şi pe baza acestora, întocmirea raportului de evaluare seismică cu formularea
concluziilor şi precizarea eventualelor măsuri de consolidare–intervenţie necesare.
5.2 Stabilirea vulnerabilităţii structurii se face prin două tipuri de evaluare: evaluare
calitativă şi evaluare cantitativă, prin calcul, printr-una dintre cele trei metodologii precizate
de codul P 100-3.
5.3 Pentru cuantificarea vulnerabilităţii se utilizează trei indicatori notaţi Ri şi anume
- gradul de îndeplinire a condiţiilor de alcătuire seismică notat R1, care cuantifică gradul în
care sunt respectate cerinţele de alcătuire structurală prescrise de codul P 100-1;
- gradul de afectare structurală, notat cu R2 care evaluează degradările structurale din cauze
seismice sau alte cauze;
- gradul de asigurare structurală seismică, notat cu R3, se stabileşte prin calcul şi reprezintă
raportul între capacitatea şi cerinţa structurală seismică, exprimată în termeni de rezistenţă în
cazul utilizǎrii metodologiilor de nivel 1 şi 2 sau în termeni de deplasare în cazul utilizării
metodologiei de nivel 3. În cazul calculului în domeniul elastic acest indicator se determină
fiecare element – stâlp, grindă etc., iar valoarea adoptată pentru structura în ansamblu va fi
stabilită de expert, în funcţie de consecinţele cedării respectivului element relativ la
integritatea structurii. De exemplu, pentru stâlpi se recomandă adoptarea valorii minime
calculate, în timp de pentru grinzi analiza este mai nuanţată, deoarece depăsirea capacităţii
într-o secţiune a unei grinzi nu poate afecta siguranţa structurii în ansamblu.

- 13 -
5.4 Evaluarea structurii cuprinde şi evaluarea calitativă şi cantitativă a fundaţiilor.
5.5 Valorile celor trei indicatori se asociază cu o anumită clasă de risc şi orientează expertul
tehnic în stabilirea concluziei finale privind răspunsul seismic aşteptat şi încadrarea într-o
anumită clasă de risc seismic, precum şi în stabilirea deciziei de intervenţie. Codul P 100-3
stabileşte patru clase de risc seismic notate RsI ÷ RsIV şi precizează cele patru intervale ale
scorului realizat de construcţia analizată, asociate celor patru clase de risc seismic, în limita
unui punctaj maxim Rmax = 100, corespunzător unei construcţii care îndeplineşte integral
toate categoriile de condiţii de alcătuire. În codul P 100-3 cele patru intervale distincte ale
valorilor R1 sunt date în tabelul 8.1, ale valorilor R2 sunt date în tabelul 8.2, iar intervalele
de încadrare ale valorilor R3 sunt date în tabelul 8.3.
5.6 Necesitatea intervenţiei structurale de consolidare prin introducerea de pereţi structurali
şi transformarea unei structuri în cadre într-o structură duală apare la structuri degradate de
acţiunea cutremurului şi/sau vulnerabile seismic. Degradările produse de alte cauze, precum
tasări diferenţiate, degradări fizice şi/sau chimice nu justifică, de regulă, întreprinderea de
astfel de măsuri de consolidare.
Ţinând cont de perioada mai redusă de exploatare aşteptată, faţă de o construcţie nouă, se
poate accepta faptul că dacă sunt satisfăcute cerinţele asociate obiectivului de siguranţă a
vieţii pentru cutremure cu interval mediu de recurenţă IMR=40 ani, nu este necesară
întreprinderea de măsuri de consolidare.
În termeni privind gradul de asigurare structurală seismică, codul P 100-3 stabileşte că
intervenţia structurală este necesară dacă valoarea gradului de asigurare structurală seismică,
care rezultă prin calcul, este:
R3 < 0,65, pentru sursa seismică Vrancea
şi
R3 < 0,70, pentru sursa seismică Banat.
5.7 Raportul de evaluare seimică va conţine o sinteză a procesului de evaluare, care să ducă
şi la decizia de încadrare a construcţiei în clasa de risc seismic. Conţinutul minim, va
cuprinde:
a) Datele istorice, în măsura în care se dispune de acestea, referitoare la perioada când a fost
realizată construcţia şi la normele de proiectare şi calcul existente la momentul respectiv;
b) Datele principale ale amplasamentului preluate din studiul geotehnic (rezistenţa şi
deformabilitatea terenului, nivelul şi agresivitatea apelor subterane, tipuri de risc asociate
anumitor categorii de teren) precum şi condiţiile seismice şi climatice;
c) Datele privitoare la sistemul structural: cadre pure sau cadre conlucrând cu pereţii
nestructurali, dimensiunile elementelor de beton armat şi armarea lor, tipul şi dimensiunile
elementelor nestructurale. Se apreciază global, calitativ, capacitatea structurii de a rezista la
acţiuni seismice;
d) Descrierea stării construcţiei în momentul inspecţiei. Se prezintă date referitoare la
comportarea construcţiei la cutremurele pe care le-a suportat precum şi eventualele avarii
produse de acestea. Se vor evidenţia, dacă este cazul, degradările produse de alte acţiuni,
cum sunt cele produse de acţiunile climatice, tehnologice, tasările diferenţiale sau cele
rezultate din lipsa de întreţinere a clădirii;
e) Rezultatele încercărilor distructive şi nedistructive pentru determinarea rezistenţelor
betonului, armăturilor şi, unde este cazul, rezistenţelor zidăriei, mortar + cărămizi;

- 14 -
f) Stabilirea valorilor rezistenţelor materialelor ce se vor folosi în calcule, pe baza nivelului
de cunoaştere prin aplicarea factorilor de încredere, CF şi ţinând cont de metodologia de
calcul adoptată;
g) Precizarea obiectivelor de performanţă selectate în vederea evaluării construcţiei;
h) Alegerea metodologiei de evaluare în funcţie de complexitatea structurii şi a programelor
de calcul disponibile;
i) Efectuarea procesului de evaluare, care cuprinde: calculul structural seismic şi verificările
de siguranţă, stabilirea valorii indicatorilor R1, R2 şi R3;
j) Sinteza evaluării şi formularea concluziilor. Încadrarea construcţiei în clasa de risc
seismic;
k) Propuneri de soluţii de intervenţie. Fundamentarea soluţiei de consolidare prin
introducerea de pereţi structurali prin calcul structural suficient de detaliat pentru acest scop.
5.8 În stabilirea valorilor indicatorilor R1, R2 şi R3, încadrarea în clase de risc seismic şi
stabilirea necesităţii de intreprinderii de măsuri de consolidare, esenţială este cunoaşterea
mecanismului de cedare probabil al structurii existente. Acest lucru este destul de dificil de
identificat în special datorită lipsei datelor care să permită o evaluare cu grad ridicat de
fiabilitate a comportării postelastice a structurii. Expertul tehnic trebuie să se bazeze pe o
analiză cuprinzătoare bazată pe modele cât mai fidele şi rafinate şi pe o judecată inginerească
a tuturor condiţiilor de alcătuire, a corelaţiei între efectele acestora, operaţii care reclamă
competenţă înaltă şi experienţă deosebită.

6. TIPURI DE INTERVENŢII STRUCTURALE (SUBSTRUCTURĂ/

SUPRASTRUCTURĂ, LA NIVEL LOCAL/GLOBAL ETC.) ODATĂ STABILITĂ
NECESITATEA ACESTORA (REPARAŢIE, CONSOLIDARE)
6.1 În urma evaluării structurale se evidenţiază defectele structurii, gravitatea acestora şi se
decide necesitatea intervenţiei structurale şi tipul acesteia. Introducerea de pereţi de beton
armat în structurile tip cadru de beton armat crează structuri de tip dual sau structuri cu
pereţi, funcţie de rigiditatea pereţilor, corectând principalele deficienţe ale structurilor în
cadre mai vechi: rigiditate redusă la deplasări laterale şi, adesea, rezistenţa redusă a
elementelor structurale. În plus, sporirea rigidităţii depărtează semnificativ perioada T1 a
oscilaţiilor proprii în modul fundamental, de perioada corespunzătoare amplificării maxime
din spectrul de răspuns în acceleraţii, strategie indicată pentru amplasamentele caracterizate
de perioada de colţ Tc=1,6sec., deşi fiind pe palierul spectrului de acceleraţii, aparent, forţele
seismice nu scad.
6.2 Soluţia introducerii de pereţi structurali poate fi aplicată pentru corectarea deficienţelor
construcţiilor cu parter flexibil şi/sau slab din punctul de vedere al rezistenţei.
6.3 Pereţii structurali de beton armat pot fi plasaţi fie pe conturul clădirii (Fig. 6.1), fie la
interiorul acesteia (Fig. 6.2) şi pot fi perforaţi de usi sau ferestre. Fiecare dintre cele două
poziţii are şi avantaje şi inconveniente. Pereţii exteriori nu perturbă funcţionalitatea clădirii,
dar nu sunt lestaţi, ridică probleme de iluminare naturală şi de aspect al faţadelor şi pun
probleme de realizare a fundaţiilor. Pereţii interiori au dezavantajul că pot tulbura
funcţionalitatea clădirii.
6.4 Pereţii nou introduşi pot fi asamblaţi în nuclee (Fig. 6.8) în care să se amplaseze
circulaţii pe verticală, dar pot rezulta efecte de torsiune generală importante. În plus nucleele
produc solicitări importante în diafragmele orizontale şi în centuri precum şi în fundaţii,
necesitând lucrări ample, astfel că introducerea lor necesită o justificare tehnico-economică
atentă.

- 15 -
 Perete consolidare Perete consolidare

Perete consolidare
Perete consolidare

Perete consolidare
Perete consolidare

Perete consolidare Perete consolidare

Fig.6.1 – Plasarea pereţilor pe conturul clădirii

Perete consolidare
Perete consolidare

Perete consolidare Perete consolidare

Perete consolidare

Perete consolidare
Perete consolidare
Perete consolidare

Fig.6.2 - Plasarea pereţilor la interiorul clădirii

6.5 Prin introducerea pereţilor structurali de beton armat, cadrele existente sunt descărcate
parţial de eforturile generate de acţiunile seismice şi, ca atare, cerinţele de rezistenţă ale
acestora pot fi reduse până la nivelul capacităţilor lor efective. În schimb, vor creşte
solicitările planşeelor lucrând ca diafragme orizontale.
6.6 În structură pereţii individuali trebuie dispuşi cât mai uniform în plan şi monoton pe
verticală: centrele de masă şi de rigiditate să fie cât mai apropiate, rezistenţa şi rigiditatea
structurii nu trebuie să difere semnificativ pe cele două direcţii principale, iar redundanţa
structurii să fie asigurată. Amplasarea pereţilor va respecta principiile din codul CR 2-1-1.1.
6.7 Construcţia consolidată va fi proiectată ca o construcţie nouă, impunându-se mecanismul
favorabil de plastificare cerut de codul P 100-1 cu deformaţiile plastice localizate la baza
pereţilor şi stâlpilor şi în grinzi. Ierarhizarea capacităţilor de rezistenţă prin proiectare trebuie

- 16 -
să asigure mobilizarea capacităţilor de deformare plastică, cu evitarea ruperilor premature la
forţe tăietoare şi lunecarea în zona de conectare.
Dacă în pereţi se prevăd goluri de uşi şi ferestre, zona de deasupra golului poate fi concepută
o grindă de cuplare, ca element disipator de energie.
6.8 Din punct de vedere constructiv la amplasarea pereţilor între doi stâlpi se pot adopta
următoarele situaţii:
6.8.1 Dacă stâlpii au o rezistenţă şi o alcătuire corespunzătoare cerinţelor codurilor actuale-
ceea ce se întâmplă la construcţii relativ noi- atunci peretele de beton se leagă direct de stâlpi
prin conectori post-instalaţi, de regulă conectori tip ancoră chimică (Fig.6.3).
Perete nou
introdus
hc L0 hc
bc

bc
Perete nou
bw
Stalp existent Stalp existent introdus
Grinda existenta
Conectori Grinda existenta

Hnivel

Hnivel
Conectori bw
Perete nou
introdus
Conectori
Grinda existenta
Grinda existenta
hc L0 hc Perete nou
introdus
Fig.6.3 - Plasarea pereţilor în axul stâlpilor necămăşuiţi
Perete nou
introdus
hc L0 hc
bc

bc
bw

Camasuiala
stalp existent Perete nou
Stalp existent Stalp existent introdus
Grinda existenta
Conectori
Hnivel

Hnivel

Conectori bw

Camasuiala Perete nou

stalp existent introdus
Conectori
Grinda existenta
Grinda existenta
hc L0 hc Perete nou
introdus
Fig.6.4 - Plasarea pereţilor în axul stâlpilor cămăşuiţi
6.8.2 Dacă armătura verticală a stâlpilor este insuficientă sau dacă înnădirile barelor din
stâlpi sunt insuficiente, stâlpilor li se aplică o cămăşuire legată de peretele nou, cu armătura

- 17 -
verticală continuizată prin planşee. Peretele se plasează în axul stâlpului (Fig.6.4) sau
adiacent grinzii (Fig.6.5). Această din urmă soluţie permite trecerea continuă a armăturilor
din perete de la un etaj la altul şi conduce la capacităţi de încovoiere semnificativ mai mari
decât în cazurile anterioare, în care în secţiunea orizontală prin axul grinzii nu lucrează decât
armăturile verticale din stâlpi şi etrierii din grindă.
Perete nou
introdus
hc L0 hc

bw
bc

bc
bb
Camasuiala Grinda existenta
stalp existent Perete nou
Stalp existent Stalp existent introdus
Grinda existenta

Perete nou Grinda existenta

introdus Conectori

Hnivel

Hnivel
bw

A sh
Camasuiala A sv
stalp existent Grinda existenta

Camasuiala
Grinda existenta stalp existent Conectori
hc L0 hc

Fig.6.5 - Plasarea pereţilor adiacent grinzii, cu stâlpii cămăşuiţi

6.8.3 Peretele adiacent grinzii se poate amplasa la interiorul clădirii - soluţie frecventă -
sau la exteriorul clădirii (Fig.6.6), ceea ce uşurează semnificativ lucrările de construcţie şi
permite executarea lucrărilor de consolidare fără a se întrerupe funcţionarea clădirii, dar cu
preţul modificării faţadelor.
Perete consolidare
Perete consolidare

Fig.6.6 - Plasarea pereţilor adiacent grinzii, la exteriorul clădirii

6.9 Pereţii de consolidare se realizează, de regulă, din beton armat monolit, dar pot fi
realizaţi şi din elemente prefabricate mici, conectate între ele dar şi cu rama cadrului prin
îmbinări umede (Fig.6.7). Panourile prefabricate au dimensiuni relativ mici astfel încât să fie
posibilă introducerea şi manipularea lor în spaţiile interioare ale clădirii, şi pot fi prevăzute
cu o dentiţie pe tot conturul asemănător panourilor mari din clădirile de locuit integral
prefabricate.

- 18 -
6.10 Pereţii de consolidare se pot amplasa şi în afara verticalei cadrului, soluţie care poate
deveni avantajoasă în cazul modificării funcţionalităţii partiului, de exemplu când se
intenţionează introducerea unor lifturi interioare (Fig. 6.8). Această soluţie ridică problema
transmiterii forţelor de inerţie din planul planşeelor la pereţii intemediari nou introduşi.
Panou de
perete
hc L0 hc

bc

bc
Stalp existent Stalp existent

Conectori Panou de
Panou de perete
Conectori perete

Conectori Perete nou

introdus

hc L0 hc
Fig.6.7 - Consolidare cu pereţi din elemente prefabricate
6.11 Conectarea inimii nou introduse de stâlpul existent, se realizează cu conectori post-
instalaţi sau/şi prin petrecerea armăturilor orizontale, în cazul în care stâlpilor li se aplică o
cămăşuire racordată la inima de beton armat. În soluţia dispunerii inimii peretelui la
marginea grinzii, ancorarea barelor orizontale se face prin prelungirea acestora în cămăşuiala
stâlpului existent.
6.12 Conectorii folosiţi sunt de tip ancore chimice (conectori cu conectare chimică) sau
ancore cu expansiune mecanică. Soluţia cu ancore chimice realizate din bare de oţel beton
este cea mai ieftină.

Perete consolidare Perete consolidare

Perete consolidare

Perete consolidare

Perete consolidare Perete consolidare

Fig.6.8 - Consolidare cu pereţi în planul cadrelor şi în afara planului cadrelor

6.13 În zona de ancorare a conectorilor apar eforturi importante care pot duce la despicarea
betonului. Pentru a preveni acest fenomen, pe zona de perete de lângă elementul la care se

- 19 -
face conectarea, cu o lungime aproximativ egală cu grosimea peretelui, se dispune o armare
locală, sub forma de fretă, carcase sau etrieri (Fig. 6.9).

Ash Conectori Ash Conectori Conectori

Asv Asv Asv

Element existent
(stalp sau grinda)
Etrieri de confinare
a zonei de capat
Scarite de confinare
Freta de confinare a peretelui
a zonei de capat
a zonei de capat
Fig.6.9 - Detalii de armare a zonei de conectare
6.14 Conectorii se instalează pe toate cele patru laturi ale panoului. Este permisă instalarea
pe minim două laturi şi anume pe stâlpi, iar pe grinzi să se creeze praguri de forfecare (Fig.
6.10) realizate prin cioplirea betonului, sau prin lipirea unor piese de beton pe suprafaţa tălpii
inferioară a grinzii.

Praguri de
forfecare
Grinda
Praguri de existenta
forfecare Bucle
Bucle

Fig.6.10 - Detalii de armare a zonei de conectare

6.15 Montarea conectorilor sub grindă ridică unele probleme, atât de proiectare cât şi de
realizare. Cel mai simplu este să se monteze un şir de conectori la intradosul grinzii şi unul
la partea superioară a grinzii (Fig. 6.11-a). În această situaţie, în secţiunea orizontală dintre
cele două şiruri de conectori singura armătură verticală este constituită din etrierii grinzilor,
care la construcţiile vechi este nesemnificativă (în mod tipic Φ6/20 – OB37). În acest fel în
această secţiune capacitatea peretelui la încovoiere cu fortă axială este redusă, contând
practic doar pe armătura din stâlpi. Această capacitate poate fi suficientă dacă pereţii se
introduc doar pentru a îmbunătăţi rigiditatea la deplasări laterale structurii. O situaţie mai
bună se obţine dacă se utilizează conectori lungi, introduşi prin găuri forate prin toată
înălţimea grinzii (Fig. 6.11-b), peretele înglobează grinda sau peretele se dispune adiacent
grinzii.
Deoarece perforarea grinzii pe toată înălţimea poate fi deosebit de dificilă, dacă este nevoie
de capacitatea de încovoiere dată de toată armătura se poate realiza un perete cu lăţime mai
mare decât grinda, iar armătura verticală din perete sa fie dusă prin placă, pe lângă grinda
existentă (Fig. 6.11-c).
6.16 Se va ţine seamă că, după consolidare, forţele de inerţie din planul planşeelor se
transmit cu prioritate la pereţii nou introduşi. Se va asigura transmiterea acestor încărcări la
pereţi prin conectori şi colectori suplimentari montaţi într-o suprabetonare. De asemenea, se
va verifica dacă armarea centurilor existente este suficientă pentru asigurarea diafragmei pe
noua schemă de lucru sau va trebui întărită. În cazul pereţilor asamblaţi în nuclee,

- 20 -
concentrarea de forţe este maximă şi măsurile de conectare şi colectare a forţelor prin
conectori şi tiranţi trebuie sporite adecvat.

bw = bb bw = bb bw > bb
Asv

bb bb bb

hb

hb

hb
Conectori Conector Gauri
locale
Grinda Grinda Grinda
existenta existenta existenta
bw = bb bw = bb bw > bb

a) b) c)
Fig.6.11 - Detalii de armare a zonei de conectare
6.17 În urma consolidării, în zona pereţilor apar sporuri locale importante de eforturi la
nivelul fundaţiilor, care trebuie să lucreze în domeniul elastic de comportare. Este necesar să
se verifice dacă fundaţiile (infrastructura) sunt suficient de puternice pentru a prelua acest
spor de eforturi, sau dacă trebuie consolidate.
6.17.1 Dacă structura în cadre are fundaţii izolate, sub peretele de consolidare introdus se va
realiza o fundaţie pentru acest perete, conectată la fundaţiile existente (Fig. 6.12) şi se va
verifica dacă fundaţia rezultată şi terenul de fundare pot prelua eforturile aferente fără a se
consolida fundaţiile existente.
hc L0 hc
Stalp existent Stalp existent
Grinda existenta
Hnivel

Conectori
Pardoseala
existenta

Cuzinet BA Cuzinet BA
existent existent
Bloc BS Mustati Bloc BS
existent Fundatie noua existent
perete nou

Fundatie noua
Stalp existent Stalp existent

Bloc BS Bloc BS
existent existent
Cuzinet BA Cuzinet BA
existent existent
Perete nou
introdus
Fig.6.12 - Fundaţie sub perete fără consolidarea fundaţiilor existente
6.17.2 În cazul în care fundaţia rezultată şi/sau terenul de fundare nu pot prelua eforturile
aferente se vor consolida fundaţiile existente (Fig. 6.13)
- 21 -
6.17.3 În unele situaţii, în special în cazul nucleelor şi al pereţilor de pe conturul clădirii,
forţele orizontale produc momente de răsturnare mari, care, în absenţa unor lestări suficiente,
duc la desprinderea fundaţiilor de pe teren, sau la depăşirea presiunilor de proiectare pe
teren. În aceste situaţii se vor prevedea fundaţii de adâncime, piloţi sau minipiloţi, barete,
ancore pretensionate.
hc L0 hc
Stalp existent Stalp existent
Grinda existenta

Hnivel
Conectori
Pardoseala
existenta
Conectori Conectori
Cuzinet BA Cuzinet BA
existent existent
Bloc BS Mustati Fundatie noua Bloc BS
existent perete nou existent

Stalp existent Fundatie noua Stalp existent

Bloc BS Bloc BS
existent existent
Cuzinet BA Cuzinet BA
existent existent
Perete nou
introdus
Fig.6.13 - Fundaţie sub perete cu consolidarea fundaţiilor existente
La interiorul clădirii, se vor prevedea minipiloţi a căror execuţie este realizată de utilaje cu
gabarite care permit introducerea lor în clădiri cu afectarea minimă a structurii existente.
Sporirea semnificativă a eforturilor din sistemul de fundare datorat introducerii pereţilor de
consolidare, obligă de multe ori ca soluţia de consolidare să fie dictată de posibilitatea
realizării unor fundaţii adecvate în condiţii acceptabile sub aspectul costurilor şi al
posibilităţilor concrete de execuţie.
6.18 Pe lângă introducerea de pereţi structurali, din evaluarea structurii poate rezulta ca
necesară şi consolidarea stâlpilor (alţii decât cei din capetele pereţilor de consolidare
introduşi) şi grinzilor cadrului. Momentele încovoietoare şi forţele tăietoare din stâlpi scad
mult prin introducerea pereţilor, dar efortul mediu de compresiune rămâne ridicat.
La grinzi rămân problemele de alcătuire şi de rezistenţă redusă la forţă tăietoare. În plus
stâlpii pot prezenta deteriorări locale, care pot fi importante, datorată altor tipuri de acţiuni
decât acţiunea seismică şi care pot reduce semnificativ capacitatea de rezistenţă şi rotire,
necesitând întreprinderea de măsuri de consolidare.
Astfel de avarii se rezolvă prin intervenţii care nu schimbă sistemul structural. Ele pot fi
intervenţii care urmăresc sporirea rezistenţei, sau intervenţii care urmăresc sporirea
ductilităţii elementelor de beton armat.

- 22 -
Soluţiile de consolidare sunt cămăşuieli cu beton armat, cu poliesteri armaţi cu fibre sau cu
profile de oţel, conform îndrumătorului din Anexa F a codului P 100-3 şi a ghidurilor
aferente.
6.19 O altă problemă ce trebuie rezolvată odată cu consolidarea la acţiunea seismică este
reprezentată de degradările locale, ale elementelor structurale şi nestructurale, datorită
acţiunii apelor agresive, acide sau bazice, acţiunii îngheţului-dezgheţului repetat, etc.,
degradări care încă nu au afectat semnificativ rezistenţa şi care necesită doar măsuri de
reparare de suprafaţă. Acestea vor fi rezolvate prin îndepărtarea betonului dezagregat şi
înlocuirea lui cu un beton nou, cu rezistenţă şi aderenţă mare, injectarea fisurilor cu mortare
sau răşini epoxidice speciale, eventual înlocuirea barelor de armătură avariate, etc., utilizând
materiale şi tehnologii care nu fac obiectul prezentului ghid.

7. MATERIALE, PRODUSE DE CONSTRUCŢII ŞI TEHNOLOGII DE EXECUŢIE

RECOMANDATE PENTRU INTERVENŢIA STRUCTURALĂ, INCLUSIV LA
NIVEL DE FUNDAŢII
7.1 Realizarea intervenţiei structurale presupune conectarea pereţilor structurali nou
introdusi la elementele cadrelor existente, consolidarea stâlpilor şi grinzilor existente, dacă
rezultă ca necesar, realizarea noilor pereţi de beton armat şi crearea de fundaţii noi şi,
eventual, consolidarea celor existente.
Deoarece majoritatea lucrărilor sunt lucrări de beton armat, la execuţie se vor utiliza
materiale cu calităţile cerute de normele în vigoare şi certificate conform prevederilor legale.
7.2 Betonul va fi de clasă minimă C20/25, cu dimensiunea maximă a agregatului de 16mm.
Tipul de ciment ce se utilizează la prepararea betonului se stabileşte în funcţie de influenţa
condiţiilor mediului conform NE 012/01. Sunt recomandate cimenturi cu contracţii reduse,
întărire rapidă, dar ţinând cont de temperatura ambientă, conform NE 012.
7.3 Oţelul beton trebuie să îndeplinească condiţiile definite în ST 009. Pentru armătura de
rezistenţă, rezultată din calcul, se utilizează oţel profilat sau carcase sudate din sârmă tip
STNB sau STPB. Pentru armătura dispusă pe criterii constructive se poate utiliza şi oţel
neted. Se pot folosi şi alte tipuri de armături dacă sunt agrementate conform prevederilor
legale.
7.4 Conectorii (ancore-post instalate) se vor realiza, de regulă, din bare de oţel-beton, sub
formă de conectori cu aderenţă chimică. Se pot folosi şi alte tipuri de conectori, de firmă, sub
formă de conectori cu expansiune mecanică, plăci cu gujoane sau alte dispozitive, dacă au
agrementul tehnic în conformitate cu prevederilor legale.
7.5 Răşinile (de regulă, răşini epoxidice sau meta-acrilice) folosite pentru ancorarea
conectorilor trebuie să dispună de agrement tehnic. Alegerea tipului de răşină depinde şi de
condiţiile de montare. De exemplu, nu se poate folosi orice tip de răşină dacă elementele de
infrastructură în care se montează conectorii sunt umede.
Se pot folosi, ca materiale de ancorare, mortare speciale cu rezistenţă ridicată, agrementate.
Diametrul găurilor precum şi modul lor de pregătite – cu suflare de aer sau nu etc. – este
descris în agrementul tehnic al produsului.
7.6 Tehnologiile folosite sunt cele de tip curent, la execuţia lucrărilor de consolidare.
7.6.1 În mod tipic, operaţiunile tehnologice necesare pentru realizarea unui perete de beton
armat monolit într-un ochi de cadru sunt următoarele:
- se îndepărtează tencuiala de pe feţele stâlpilor şi grinzilor ce se consolidează;
- se şpiţuiesc suprafeţele de beton decopertate;

- 23 -
- se crează praguri prin spargerea betonului sau prin lipire de piese mici de beton (dacă este
cazul);
- se determină cu pahometrul poziţia armăturilor din zona de contact a stâlpilor şi grinzilor
cu pereţii nou introduşi;
- se marchează poziţia conectorilor, astfel încăt să se evite armăturile existente;
- se practică goluri pentru conectori în elementele existente. Dimensiunea golului este în
funcţie de materialul folosit pentru ancorare şi este dat în specificaţia tehnică a acestuia;
- se montează conectorii prevăzuţi în stâlpi şi grinzi;
- după fixarea definitivă a conectorilor se montează armătura din pereţi şi eventual din
cămăşuiala stâlpilor şi grinzilor adiacente, pe un nivel. Se vor folosi distanţieri fabricaţi şi nu
improvizaţi pe şantier;
- se montează martorii rigizi (din oţel beton sau beton) pentru realizarea grosimii de perete
prescrisă în proiect (minim 2 buc/mp);
- se montează cofrajele necesare pentru pereţi şi stâlpi lasându-se goluri de control;
- se udă suprafeţele de beton cu apă până la saturare, dar fără colmatarea porilor;
- se toarnă betonul în pereţi şi stâlpi (în stălpi dacă este cazul) respectându-se înălţimile de
turnare şi celelalte reguli tehnologice pentru elemente noi;
- după atingerea gradului de maturizare dorit se înlătură cofrajele elementelor verticale;
- se execută cofrajele grinzilor (dacă este cazul) şi sprijinirile acestora;
- se armează şi se toarnă betonul în cămăşuiala grinzilor.
7.6.2. În cazul în care pereţii de beton armat se executa sub grinzi, pentru a obţine un beton
de calitate şi mai ales să evite apariţia unui rost la partea superioară a peretelui nou introdus
se recomandă utilizarea uneia din următoarele tehnologii:
- injectarea cu presiune a betonului pe la partea inferioară a cofrajului. Pe ultima parte a
peretelui se montează un cofraj prevăzut cu un număr suficient de goluri, uniform distribuite
la partea superioară a cofrajului, care să permită eliminarea aerului astfel încât să se asigure
umplerea completă cu beton a cofrajului (Fig.7.1a);3-39 ----mmm
gol in
placa

freta
20

20

20

gol evacuare injectare beton

aer mortar conector turnat conector
cofraj cofraj cofraj
injectare conector
mortar

a) b) c)
Fig.7.1 - Turnarea zonei superioare a peretelui, sub grindă
- turnarea betonului până la cca. 200 mm sub grinda existentă, urmată de injectarea cu
presiune a unui mortar necontractil în zona de la partea superioară rămasă nebetonată (Fig.
7.1b);

- 24 -
- turnarea betonului prin goluri perforate în placă într-un cofraj prelungit pe lângă grinda
existentă (Fig.7.1c).

ls
gol in
placa

45°
perete 0,5a
consolidare
a

Fig.7.2 - Armarea peretelui în cazul turnării prin placă

7.6.3 În cazul în care pereţii de beton armat se realizează prin amplasarea inimii la exteriorul
grinzii, betonul se va turna de la nivelul superior prin găuri de dimensiuni suficient de mari
realizate în placa existentă (Fig. 7.2). În golurile de turnare se pot concentra armăturile de
continuitate, cu secţiune echivalentă barelor verticale curente din inima peretelui. Golurile
prin placă se vor realiza cu dispozitive roto-percutoare. Pentru a evita tăierea armăturilor din
placa existentă de beton armat se interzice utilizarea unor dispozitive de tăiere a betonului.
Eventualele goluri întâmplătoare între peretele nou şi intradosul plăcii existente se umple,
după caz, prin matare cu mortar vâscos sau prin injecţie cu mortar. Se vor prevedea popi
metalici pentru sprijinirea provizorie a plăcii existente.
7.7 La consolidarea fundaţiilor se pot întălni câteva situaţii caracteristice, descrise mai jos:
7.7.1 Cazul în care este necesară doar realizarea unei fundaţii directe, sub perete, între
fundaţiile existente (Fig.6.12). În acest caz sunt necesare următoarele operaţii:
- se trasează conturul fundaţiei pe pardoseală;
- se sparge placa de beton pe care este montată pardoseala, pe zona trasată;
- se execută săpătura până la cota din proiect;
- se curăţă cu peria de sârmă pământul de pe feţele fundaţiilor existente care se vor conecta
la fundaţia nouă;
- se trasează poziţia ancorelor ce vor conecta fundaţiile vechi de cea nouă;
- se dau găurile prevăzute în proiect şi se montează ancorele;
- se toarnă betonul de egalizare pe suprafaţa fundaţiei noi;
- se montează armătura din fundaţie;
- se udă până la saturare suprafaţa fundaţiilor existente ce va fi în contact cu betonul nou,
fără colmatarea porilor;
- se toarnă betonul din fundaţie.
7.7.2 Cazul în care este necesară o fundaţie directă sub perete şi consolidarea fundaţiilor
stâlpilor (Fig.6.13). În acest caz, în plus fată de situaţia anterioară trebuie realizate
următoarele lucrări:
- se trasează conturul săpăturilor din jurul fundaţiilor existente, conform proiectului, la
minim 60-70 cm de fundaţie pentru a permite accesul unui muncitor;
- se sparge placa şi se execută săpătura din jurul fundaţiilor existente;

- 25 -
- se curăţă pământul de pe toată suprafaţa laterală, se trasează poziţiile conectorilor, se dau
găurile necesare şi se montează ancorele;
- se montează cofrajul în jurul fundaţiilor stâlpilor;
- restul operaţiilor sunt identice cu cele din cazul anterior.
7.7.3 Cazul în care fundaţiile directe nu sunt suficiente necesită tehnologii speciale,
particulare pentru fiecare caz în parte şi care depind de utilajele folosite.
7.8 Pentru montarea corectă a conectorilor proiectul trebuie să precizeze:
- poziţia conectorilor în structură, incluzând toleranţele;
- numărul şi tipul conectorilor, incluzând adâncimea de înglobare;
- distanţa între conectori şi distanţa faţă de margine a acestora incluzând toleranţele.
- grosimea plăcii de prindere şi diametrul găurilor de trecere (dacă este cazul);
- instrucţiuni (speciale) de instalare (dacă este cazul).
7.9 La execuţia ancorelor se vor respecta următoarele:
- nu se vor da găuri în beton fisurat;
- găurile se dau perpendicular pe suprafaţa betonului dacă nu este specificat altceva în
instrucţiunile producătorului;
- forarea se efectuează prin metoda specificată de producător;
- armătura din apropierea găurilor nu trebuie deteriorată în timpul forării. În cazul
structurilor de beton armat se va asigura o distanţa de cel puţin 10 mm între gaură şi
armătură; pentru determinarea poziţiei armăturii în structură se va folosi un dispozitiv
adecvat (de exemplu, pahometru);
- găurile se curăţă conform cu instrucţiunile date în specificaţia tehnică a produsului;
- găurile abandonate se vor umple cu mortar de înaltă rezistenţă fără contracţie;
- montarea conectorilor se face de către personal calificat în astfel de lucrări.
7.10 Tehnologiile prezentate sunt orientative. În cadrul proiectelor de consolidare pot fi
folosite şi alte tehnologii bazate pe cunoştinţele şi experienţa factorilor care concurează la
realizarea consolidării.

8. MĂSURI CONSTRUCTIVE DE INTERVENŢIE STRUCTURALĂ, CONDIŢII DE

EXECUŢIE ŞI CONTROL
8.1 La proiectarea pereţilor nou introduşi se vor respecta toate prevederile specifice din CR
2-1-1.1 „Cod de proiectare pentru construcţii cu pereţi structurali de beton armat”.
8.2 Grosimea inimii peretelui structural introdus va fi cel puţin egală cu 1/4 din latura
perpendiculară a stâlpului.
8.3 Pentru pereţii având grosimea inimii mai mare sau egală cu 180 mm este obligatorie
armarea ambelor feţe cu plase de bare legate sau sudate.
8.4 Procentul de armare transversală a inimii nu va fi mai mare de 0,80% (coeficient de
armare egal cu 0,008).
8.5 Eventualele goluri din pereţii structurali introduşi vor fi bordate cu bare de armătură
pentru care suma capacităţilor de rezistenţă este cel puţin egală cu cea a armăturilor
întrerupte de gol.

- 26 -
8.6 Pentru realizarea legăturii între elementele cadrului existent şi pereţii nou introduşi se
utilizează conectori. Se utilizează două tipuri de ancore post-instalate: conectori cu
expansiune mecanică şi conectori cu aderenţă chimică. De regulă, la realizarea pereţilor se
utilizează numai unul din cele două tipuri de conectori.

=5,5d

stalp =5d
existent

stalp =7,5d
existent =7,5d
conectori
conectori

=2,5d =2,5d

=5,5d

Fig.8.1 - Pasul şi distanţele dintre conectori

8.7 Pentru a realiza o conectare sigură şi eficientă trebuie respectate următoarele prevederi:
- Suprafeţele de beton ale elementelor structurale existente şi suprafaţa peretelui de
compartimentare folosit drept cofraj, în cazul când inima de beton se ataşează acestuia, vor fi
buciardate pentru a crea asperităţi care să permită o conlucrare cât mai bună între betonul
nou şi materialele existente. Realizarea unei suprafeţe curate şi rezistente este de importanţă
crucială pentru obţinerea unei bune conlucrări între betonul vechi şi cel nou.
- Conectorii trebuie instalaţi în găuri forate în miezul de beton al elementului. Este interzisă
amplasarea conectorilor în zona stratului de beton de acoperire.
- Pasul dintre conectorii post-instalaţi şi distanţele dintre aceştia şi marginile elementelor de
beton armat vor fi cel puţin cele prezentate în figura 8.1. Adâncimea de înglobare în betonul
existent este de cel puţin 5da pentru conectorii cu expansiune şi de 8da pentru conectorii cu
aderenţă chimică, unde da reprezintă diametrul ancorei post-instalate.
- După montaj, se vor face încercări de probă, pentru verificarea calităţii fixării. Este
necesară încercarea de probă a circa 5% din totalul conectorilor instalaţi, stabiliţi în mod
aleator. Valoarea maximă a forţei de tracţiune pentru încercările de probă va fi stabilită de
proiectant.
- Inspecţia şi certificarea montării corecte a conectorilor se face de către personal calificat.
8.8 La execuţia lucrărilor de construcţii se vor respecta cerinţele legale de angajare a unui
diriginte de şantier, un responsabil tehnic cu controlul calităţii şi un responsabil tehnic cu
execuţia. Aceştia vor verifica dacă:
- la execuţie se respectă cerinţele de calitate precizate în documentaţia de execuţie şi dacă
aceste lucrări sunt realizate în conformitate cu normativele şi legile în vigoare;
- există înregistrările care atestă calitatea execuţiei lucrărilor respectiv: procese verbale de
calitate, procese verbale de verificare a lucrărilor ascunse, procese verbale de autorizare a
fazelor determinante, buletine de analize şi încercări;
- dacă apar neconformităţi în documentaţia de execuţie, neconformităţi în produse, utilaje şi
echipamente provenite de la furnizori sau beneficiari, neconformităţi în timpul procesului de
execuţie. În acest caz se opreşte execuţia şi se remediază problemele apărute în conformitate
cu normele în vigoare;
- 27 -
- se întocmesc documentele necesare în sistemul calităţii.
8.9 Se vor face verificări de calitate în toate etapele realizării obiectivului, atât la proiectare
cât şi la execuţie. Se va întocmi planul de asigurare al calităţii şi se vor lua măsuri pentru
respectarea lui. O atenţie deosebită, faţă de lucrările obişnuite de construcţii, se va acorda
pregătirii suprafeţelor şi realizării sistemelor de conectare între betoanele de vârste diferite;
8.10 Pe măsura efectuării decopertărilor şi celorlalte lucrări pregătitoare, dacă se constată
neconcordanţe faţă de ipotezele avute în vedere la proiectare, se va solicita expertul şi
proiectantul pentru luarea măsurilor necesare în vederea atingerii scopului lucrărilor de
consolidare şi reparaţii.
9. ETAPE DE REALIZARE A LUCRĂRILOR DE REPARAŢII ŞI CONSOLIDARE
9.1 Proiectul de consolidare a unui imobil prin introducerea de pereţi structurali de beton
armat este un proiect complex, implicând toate specialităţile ce contribuie în mod obişnuit la
elaborarea proiectelor pentru construcţii noi: geotehnică, arhitectură, instalaţii şi structură.
9.2 Proiectul de structură va fi avizat de către expertul tehnic ce a făcut evaluarea structurală
şi a stabilit soluţiile de consolidare ce se impun.
9.3 Lucrările de reparaţii şi consolidare se vor desfăşura pe baza unui proiect tehnologic
elaborat de către proiectantul consolidării sau de către constructor . În cazul în care sunt
necesare lucrări de fundaţii speciale (piloţi, sprijiniri, etc.) acestea se vor desfăşura pe baza
unui proiect special, elaborat şi verificat de personal specializat, având atestările legale.
9.4 Desfăşurarea procesului de consolidare se poate face în două situaţii: cu imobilul eliberat
de către ocupanţi, sau cu eliberarea parţială a acestuia.
Prima situaţie este cea de preferat, deoarece permite întreruperea instalaţiilor, mai ales cele
electrice şi permite realizarea lucrărilor de construcţii într-un mod organizat, mai eficient.
În această situaţie etapele de realizare sunt:
- întreruperea parţială a funcţionării instalaţiilor;
- efectuarea decopertărilor de tencuieli în toate zonele unde se fac lucrări de consolidare.
Deoarece în locuinţele vechi tencuielile sunt de calitate slabă şi adesea deteriorate, se
recomandă demolarea tuturor tencuielilor din clădire;
- inspecţia clădirii de către expertul tehnic şi de către proiectant, pentru a se constata starea
reală de avariere a clădiri. Este posibil să existe anumite defecte ce nu au fost observate la
întocmirea raportului de evaluare şi a proiectului de consolidare;
- efectuarea lucrărilor de consolidare la fundaţii – directe sau speciale;
- efectuarea lucrărilor de consolidare la primul nivel (subsolul sau parterul). Aceasta
presupune efectuarea operaţiunilor tehnologice de consolidare prezentate anterior;
- repetarea lucrărilor de consolidare la celelalte etaje ale clădirii;
- realizarea lucrărilor de instalaţii;
- realizarea finisajelor;
- recepţia clădirii.
9.5 În cazul în care se lucrează cu imobilul parţial locuit, soluţie ce ar trebui evitată, lucrările
se vor desfăşura pe minim două apartamente situate pe aceeaşi verticală, ordinea operaţiilor
fiind aceeaşi.

- 28 -
10. DIMENSIONAREA ŞI VERIFICAREA PRIN CALCUL A ELEMENTELOR
STRUCTURALE ŞI A STRUCTURII ÎN ANSAMBLU
10.1 Construcţia consolidată se va proiecta ca o construcţie nouă respectând prevederile
codurilor în vigoare, în primul rând P 100-1, CR 2-1-1.1, SR EN 1992-1-1, NP 112.
Pentru proiectarea conectorilor se pot folosi prevederile standardelor europene SR CEN_
TS1992-4-1/AC Proiectarea elementelor de prindere pentru beton. Partea 4-1: Generalităţi,
SR CEN_TS 1992-4-4/AC-Proiectarea elementelor de prindere pentru beton.Partea 4-4:
Ancoraje post-instalate – Cu fixare mecanică şi SR CEN_TS 1992-4-5/AC -Proiectarea
elementelor de prindere pentru beton. Partea 4-5: Ancoraje post-instalate – Cu fixare
chimică.
10.2 Dimensionarea şi verificarea elementelor structurale care se consolidează, grinzi, stâlpi,
pereţi structurali, fundaţii, se face respectând prevederile normelor pentru proiectarea
construcţiilor noi. Deoarece calculul manual al secţiunilor compuse din materiale diferite
este complicat, iar armarea elementelor existente este adesea incertă, pentru construcţii
vechi, cu secţiune mică de beton şi oţel se admite ca secţiunea iniţială să nu fie considerată în
calcul, iar verificările să considere doar secţiunea nouă de beton armat.
10.3 Secţiunile compuse din materiale diferite se pot calcula utilizând programe de calcul a
secţiunilor, dacă se cunoaşte cu certitudine alcătuirea secţiunii şi rezistenţa materialelor
vechi. În acest caz, rezistentele materialelor se vor lua astfel: pentru materialele existente în
structură se va folosi rezistenţa medie sau caracteristică (după cum elementul este
caracterizat cu cedare ductilă sau fragilă) divizată cu coeficientul de material şi cu valoarea
factorului de conoaştere. Pentru materialele nou introduse se va utiliza rezistenţa de calcul,
aşa cum cer normele în vigoare.
10.4 Calculul structurii de face utilizând metodologiile uzuale de proiectare în funcţie de
complexitatea dorită. În modelul de calcul se va considera că nu există lunecare între perete
şi stâlpi, deci că aceştia lucrează împreună ca o singură secţiune. În cazul în care stâlpii se
consolidează prin cămăşuieli de beton armat, dacă etrierii cămăşuielii pot prelua lunecarea
din rost, ipoteza este valabilă. În cazul în care stâlpii nu se consolidează, conectorii din
îmbinări trebuie să fie capabili să preia lunecarea aferentă. Pragurile de forfecare create prin
spargeri nu se iau în considerare pentru calculul la lunecare în rost.
10.5 Eforturile pe conturul panoului sunt:
10.5.1 Forţa de lunecare din rostul orizontal
Forţa de lunecare din rostul orizontal se calculează cu relaţia:

Linimă bulbi
Ed ,o = VEd − LRd

unde:
VEd - reprezintă forţa tăietoare de calcul din secţiunea considerată şi

Lbulbi
Rd - reprezintă forţa de lunecare capabile din bulbii existenţi. Întrucât capacitatea bulbului
întins este insignifiantă, contribuţia acestuia se poate neglija. Capacitatea stâlpului
comprimat se poate evalua cu următoarea relaţie, ţinând cont că este foarte probabilă
existenta unui rost de turnare în acea secţiune a bulbului:

Lbulb ( tot
Rd = µ f ⋅ N bulb + As ,stâlp ⋅ f yd )
iar,

- 29 -
 Abulb
N bulb = N grav + Abulb ⋅ ∆σ 0 = N grav + ⋅ ∆N
A perete

Pentru rosturile de turnare ce au apărut inevitabil la execuţia stâlpilor existenţi, având în

vedere că betonul a fost turnat pe un strat de beton întărit pentru care este foarte probabil să
nu se fi luat măsuri speciale de creare a unor asperităţi, coeficientul echivalent de frecare este
conform prevederilor din STAS 10107/0-90 egal cu µ f = 0.7 .
10.5.2 Forţa de lunecare din rostul vertical
Pentru ca secţiunea "compozită" formată din stâlpii structurii existente, ce devin bulbii
noului perete structural, şi inima de beton armat nou-introdusă să poată lucra ca o secţiune
monolită, trebuie asigurată conlucrarea dintre aceste elemente, respectiv să se realizeze
transmiterea forţei de lunecare între inimă şi bulb (stâlpul existent). În realitate, preluarea
forţei de lunecare prin mecanismul de frecare echivalentă (shear friction) implică inevitabil
anumite deplasări relative între stâlpul existent şi inima nouă de beton armat. Din acest
motiv comportarea nu poate fi chiar identică cu cea a unui perete monolit. Însă acest lucru
modifică de fapt doar deformaţia (rotirea) secţiunii, nu şi capacitatea de rezistenţă a
peretelui.
De principiu, solicitarea la care trebuie dimensionaţi conectorii dintre bulb şi inimă este de
tip lunecare după un plan prefisurat perpendicular pe direcţia de solicitare.
Eforturile de lunecare dintre inima peretelui şi bulb (stâlpul existent) variază în lungul
elementului, fiind direct proporţionale cu variaţia forţei axiale din stâlp. Relaţia de principiu
este de forma:
τ lunecare = dL = dN
Variaţia forţei axiale din stâlp se datorează variaţiei momentului încovoietor pe înălţimea
peretelui şi forţelor tăietoare din grinzile care reazemă direct pe bulb.
Un efort mediu de lunecare poate fi determinat prin împărţirea forţei totale de lunecare dintre
două secţiuni în care se cunosc forţele axiale din stâlpi, la distanta dintre aceste secţiuni. Este
raţional să considerăm în acest calcul secţiunea de moment maxim de la baza peretelui, în
care este foarte probabil să se atingă momentul capabil al peretelui, şi secţiunea de moment
nul. Dacă pentru secţiunea de moment maxim, care se va plastifica în cazul unei acţiuni
seismice, forţa axială din bulbi este uşor de evaluat, fiind practic capacitatea la întindere
centrică, pentru bulbul întins şi, respectiv, capacitatea la compresiune centrică, pentru bulbul
comprimat, pentru secţiunea de moment zero, trebuie făcute următoarele precizări.
În cazul unei structuri noi, forţa axială din bulb, în secţiunea de moment zero, se poate
aproxima prin:
Abulb
N 0 = Abulb ⋅ σ 0 = ⋅N
A perete

În cazul unei structuri consolidate trebuie ţinut cont că, de la început, încărcările
gravitaţionale sunt transmise doar bulbilor (stâlpii existenţi) şi doar efectul indirect generat
de acţiunea seismică se repartizează întregii secţiuni. În mod normal, dacă inima nou-
introdusă este executată de jos în sus, greutatea proprie a acesteia este preluată direct de
inimă şi în consecinţă aceasta nu conduce la creşterea forţei axiale din bulbii existenţi. Ca
urmare, forţa axială din bulbi, în secţiunea de moment zero, se poate determina cu relaţia
(Fig. 10.1):
A
N 0 = N grav + Abulb ⋅ ∆σ 0 = N grav + bulb ⋅ ∆N
A perete

- 30 -
 V grgrav . V grgrav .
ind . ind .
V gr V gr

V grgrav . V grgrav .
ind . ind .
V gr V gr

V grgrav . V grgrav .
ind . ind .
V gr V gr
∆N
∆N
Secţiunea de
moment zero

N grav .
H zero

Fig. 10.1 – Echilibrul de forţe în perete deasupra secţiunii de moment zero

În această relaţie ∆ N reprezintă efectul indirect din acţiunea forţelor laterale, asociat doar
capacităţii portante a grinzilor de deasupra secţiunii de moment zero, pe ansamblul întregului
element, în timp ce N grav reprezintă forţa axială din încărcările gravitaţionale transmise de
grinzi bulbului respectiv, inclusiv de grinzile sub care se care introduce inima noului perete
structural.
Forţa totală de lunecare reprezintă diferenţa dintre forţele axiale din bulb între cele două
secţiuni la care se adaugă forţele tăietoare din grinzi ce intră în bulbul respectiv. În figura
10.2 este exemplificat echilibrul forţelor pe ansamblul peretelui, între secţiunea de moment
zero (Szero) şi secţiunea de moment maxim (Sbază).

Secţiunea de
moment zero V grgrav .
V grgrav . V grgrav . ind .
V grgrav .
V gr ind .
Szero V gr
ind . LstEd ,v
ind .
V gr LstEd ,v V gr

V grgrav . V grgrav . V grgrav .

ind .
V gr ind .
V gr
ind .
ind .
V gr V gr
V grgrav . V grgrav . V grgrav . V grgrav .
ind .
V gr Ldr
Ed ,v ind .
V gr
ind .
ind .
V gr Ldr
Ed ,v V gr
Sbază
Secţiunea de
N bază N bază moment maxim N bază N bază
Bulbul Bulbul
ÎNTINS COMPRIMAT

Fig. 10.2 – Echilibrul de forţe în perete între

secţiunile de moment zero şi moment maxim
Relaţiile de calcul ale forţelor totale de lunecare sunt următoarele:

- 31 -
 S zero S zero
LstEd ,v = − N bază − N zero − ∑ V grav . − ∑ V grind .
gr
S bază S bază
S zero S zero
Ldr
Ed ,v = N bază − N zero − ∑ V grav . + ∑ V grind .
gr
S bază S bază

Semnificaţia termenilor este următoarea:

N zero - reprezintă forţa axială în secţiunea de moment zero;
S zero
∑ V grav. - reprezintă aportul forţelor tăietoare din grinzi produse de încărcările
gr
S bază
gravitaţionale şi transmise ca forte axiale în bulbii noului perete, pe lungimea dintre cele
două secţiuni considerate;
S zero
∑ V grind . - reprezintă aportul forţelor tăietoare din grinzi produse de acţiunea seismică,
S bază
asociată plastificării grinzilor, şi transmise ca forte axiale indirecte în bulbii noului perete, pe
lungimea dintre cele două secţiuni considerate.
N bază - reprezintă forţa axială în bulbul considerat, în secţiunea de moment maxim, în care
este de aşteptat să se atingă momentul capabil al peretelui,
unde

N bază = Astot,stâlp ⋅ f yd + bbulb ⋅ hbulb ⋅ f cd - pentru bulbul comprimat

şi

N bază = Astot,stâlp ⋅ f yd - pentru bulbul întins.

Ţinând cont de faptul că pe distanţa dintre cele două secţiuni efortul de lunecare nu este
constant, pentru calculul valorii de dimensionare a forţei de lunecare distribuite se poate
adopta relaţia:
L
L(vml ) = γ Rd ⋅
H zero
unde:
γ Rd = 1.2 - este un factor ce ţine cont de neuniformitatea distribuţiei eforturilor de lunecare
şi
H zero - reprezintă distanţa dintre secţiunile de moment maxim şi moment nul.
10.6 Calculul conectorilor post-instalaţi se face conform SR CEN_TS 1992-4-4/AC pentru
conectori cu expansiune mecanică şi SR CEN-TS 1992-4-5/AC pentru conectori cu aderenţă
chimică.
10.6.1 Conectorii pot ceda ductil, prin oţel, sau neductil, prin cedarea conului de beton,
cedarea marginii de beton, cedarea prin expulzarea betonului din spatele tijei etc. Pentru a se
asigura cedarea ductilă prin oţel trebuie să fie verificată ecuaţia de mai jos:
R k,conc,eq
R k,s,eq ≤ 0,6 ⋅
γ inst

- 32 -
unde:
Rk,s,eq rezistenţa seismică caracteristică pentru cedarea prin oţel,

Rk,conc,eq rezistenţa seismică caracteristică pentru toate tipurile de cedare care nu privesc
oţelul cum ar fi cedări prin desprinderea conului de beton, prin despicare sau smulgere sub
forţa de întindere sau cedările prin expulzarea betonului din spatele tijei sau cedare
marginală sub acţiunea forţei tăietoare,
γ inst coeficient parţial de siguranţă a instalării în concordanţă cu specificaţia tehnică
europeană.
10.6.2 În calcule, betonul din zona prinderii trebuie să se considere fisurat, pentru
determinarea rezistenţei de proiectare.
10.6.3 Sunt necesare următoarele verificări ale conectorilor: verificare la cedare prin oţel
fără braţ de pârghie, verificare la cedarea marginii de beton, verificare la cedare prin
expulzarea betonului din spatele tijei
10.6.4 Rezistenţa caracteristică la cedare prin oţel:
ܸோ௞,௦ = 0,8݂௬௞ ∙ ‫ܣ‬௦
10.6.5 Verificare la cedarea marginii de beton
Rezistenţa caracteristică a unui conector sau grup de conectori se calculează cu expresia:
଴
‫ܣ‬௖,௏
ܸோ௞,௖ = ܸோ௞,௖ ∙ ∙ Ψୱ,୚ ∙ Ψ୦,୚ ∙ Ψୣୡ,୚ ∙ Ψα,୚ ∙ Ψ୰ୣ,୚
‫ܣ‬଴௖,௏
unde
଴
ܸோ௞,௖ este rezistenţa caracteristică a unui singur conector,
୅ౙ,౒
este un coeficient care ţine seama de efectul geometric al distanţei interax,
୅బౙ,౒

Ψୱ,୚ este un coeficient care ţine seama de efectul perturbării distribuţiei eforturilor în beton
datorită marginilor suplimentare,
Ψ୦,୚ este un coeficient care ţine seama de efectul grosimii componentei structurale,
Ψୣୡ,୚ este un coeficient care ţine seama de efectul excentricităţii încărcării,
Ψ஑,୚ este un coeficient care ţine seama de efectul direcţiei încărcării,
Ψ୰ୣ,୚ este un coeficient care ţine seama de efectul amplasării prinderii.
Deoarece încărcarea este aplicată în lungul îmbinării şi nu spre margine, de regulă această
verificare nu este necesară.
10.6.6. Verificare la cedare prin expulzarea betonului din spatele tijei
Rezistenţa caracteristică a unui conector sau grup de conectori se calculează cu expresia:
Vୖ୩,ୡ୮ = min൛kଷ ∙ Nୖ୩,୮ ; k ଷ ∙ Nୖ୩,ୡ ൟ
în care
(1) Nୖ୩,୮ este rezistenţa la cedare prin smulgere combinată cu cedare prin beton
଴ ୅౦,ొ
Nୖ୩,୮ = Nୖ୩,୮ ∙ ୅బ ∙ Ψୱ,୒୮ ∙ Ψ୥,୒୮ ∙ Ψ୰ୣ,୒ ∙ Ψୣୡ,୒୮ ,
౦,ొ

iar

- 33 -
(2) Nୖ୩,ୡ este rezistenţa caracteristică a unui singur conector întins sau a unui grup de
conectori întinşi în cazul cedării prin ruperea conului de beton (expulzarea laterală a conului
de beton)
଴ ୅
Nୖ୩,ୡ = Nୖ୩,ୡ ∙ ୅ౙ,ొ
బ ∙ Ψୱ,୒ ∙ Ψ୰ୣ,୒ ∙ Ψୣୡ,୒୮
ౙ,ొ

unde
଴
Nୖ୩,ୡ este rezistenţa caracteristică a unui singur conector instalat în beton fisurat şi
neinfluenţată de alţi conectori vecini sau margini ale elementului de beton
୅ౙ,ొ
୅బౙొ౒
este un coeficient care ţine seama de efectul geometric al distanţei interax

Ψୱ,୒ ţine seama de efectul modificării distribuţiei eforturilor în beton datorată marginilor
Ψୣୡ,୒ ţine seama de efectul excentricităţii încărcării
Deoarece deplasarea peretelui este împiedicată de stâlpul opus smulgerea nu se poate
produce, iar capacitatea este dată de expulzarea laterală a conului de beton.
Coeficienţii din aceste expresii au formule care sunt date în standardul SR CEN_TS 1992-4-
5/AC. De asemenea, în standard se dau relaţii de calcul şi pentru calculul conectorilor la
întindere sau la solicitări combinate.
Coeficienţii de material, pentru obţinerea rezistenţelor de calcul sunt γc=1,5 şi γs=1,4 pentru
întindere şi 1,25 pentru forfecare.
10.7 Rezistenţa conectorilor plasaţi în zonele critice ale elementelor solicitate la seism se
reduc cu 25%.
10.8 Calculul fundaţiilor se va face conform prevederilor P 100-1 şi NP 112. Astfel,
eforturile transmise infrastructurilor sunt cele asociate mecanismului de disipare a energiei
induse de acţiunile seismice, considerând efectele suprarezistenţei elementelor structurale. În
cazul fundaţiilor de pereţi condiţia se consideră satisfacută dacă efectele acţiunii EFd asupra
fundaţiei se determinăa cu relaţia:
EFd = EF,G + γRd Ω EF,E
în care:
EF,G este efectul acţiunii (efortul secţional) din încărcările neseismice incluse în combinaţia
de acţiuni considerate în calculul la cutremur
EF,E efectul acţiunii (efortul secţional) din încarcarile seismice de proiectare
γRd factorul de suprarezistenţă, egal cu 1,0 pentru q ≤ 3, şi 1,15 pentru q>3
Ω valoarea (Rdi/Edi) ≤ q în zona disipativă a elementului i al structurii care are influenţa cea
mai mare asupra efortului EF considerat;
Rdi rezistenţa (efortul capabil) elementului i
Edi valoarea de proiectare a efortului în elementul i corespunzatoare acţiunii seismice de
proiectare
Raportul Ω se calculează ca ca valoare a raportului momentelor MRd /MEd în secţiunea
transversală de la bazaă unde se poate forma articulatia plastică.
10.9 Datorită capacităţii ridicate la încovoiere cu forţă axială a pereţilor de beton armat şi a
valorii de calcul sporite a eforturilor folosite la dimensionarea fundaţiilor, în majoritatea
cazurilor rezultă ca necesare intervenţii structurale ample în infrastructură, ceea ce creşte

- 34 -
mult costul şi durata de realizare a lucrărilor de consolidare. De aceea la dimensionare
trebuie avut grijă sa nu se înzestreze pereţii cu capacităţi în plus faţă de ceea ce este strict
necesar sau să se adopte soluţii tip rocking wall cu pereţi articulaţi la bază.

11. ASPECTE PRIVIND OBIECTIVELE DE PERFORMANŢĂ ALE

STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN BETON ARMAT DUPĂ INTERVENŢIA
STRUCTURALĂ ŞI DURABILITATEA SOLUŢIILOR DE CONSOLIDARE
Conform codului P 100-3 Anexa A, evaluarea seismică a construcţiilor se poate face pe bază
de obiective de performanţă.
11.1 Obiectivul de performanţă este determinat de nivelul de performanţă structurală /
nestructurală al clădirii evaluat pentru un anumit nivel de hazard seismic.
Codul P100-3 defineşte trei niveluri de performanţă ale clădirii, şi anume:
1. Nivelul de performanţă de limitare a degradărilor, asociat stării limită de serviciu (SLS);
2. Nivelul de performanţă de siguranţă a vieţii, asociat stării limită ultime (ULS);
3. Nivelul de performanţă de prevenire a prăbuşirii, asociat stării limită de pre-colaps
(SLPP).
Acestea sunt o reprezentare a performanţei seismice exprimată prin descrierea avariilor
elementelor structurale şi nestructurale ce sunt de aşteaptat la producerea unei anumite
mişcări seismice. Este obligatorie considerarea primelor două niveluri de performanţǎ, cu
excepţia cazului în care se utilizeazǎ metodologia de evaluare simplificatǎ (metodologia de
nivel 1).
11.2 Nivelul de hazard seismic este caracterizat de intervalul mediu de recurenţă, în ani, a
valorii de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului (asociat cu probabilitatea de depăşire în 50
de ani a valorii de vârf a acceleraţiei terenului).
Nivelul de baza al hazardului seismic este cel corespunzator nivelului de performanţă de
siguranţă a vieţii din codul P 100-1; pentru nivelul de baza al hazardului seismic, la
evaluarea construcţiilor existente valoarea de vârf a acceleraţiei orizontale a terenului este
definită cu un interval mediu de recurenţă de 40 de ani (70% probabilitate de depăşire în 50
de ani).
11.3 Obiectivul de performanţă se obţine din asocierea nivelului de performanţă al clădirii,
exprimat prin exigenţele stărilor limită considerate, cu nivelul de hazard seismic, exprimat
prin intervalul mediu de recurenţă, IMR.
11.4 În funcţie de nivelul de performanţă şi nivelul de hazard seismic se determină
obiectivele de performanţă. Cu cât obiectivul de performanţă este mai ridicat, cu atât
costurile de reabilitare sunt mai ridicate. În schimb creşte siguranţa structurală la cutremur,
dar se obţin beneficii şi în planul degradărilor cauzate de exploatare. Normativul stabileşte
două obiective de performanţă:
• Obiectiv de performanţă de bază – OPB,
• Obiectiv de performanţă superior – OPS.
OPB - Obiectivul de performanţă de bază este constituit din satisfacerea exigenţelor
nivelului de performanţă de Siguranţă a vieţii pentru acţiunea seismică având IMR=40 ani.
11.5 Obiectivul de performanţă de bază este obligatoriu pentru toate construcţiile. Pentru
construcţiile din clasele I şi II de importanţă şi expunere la cutremur se recomandă să se
satisfacă obiective de performanţă superioare ce se obţin din combinarea nivelurilor de
performanţă cu niveluri de hazard seismic superioare nivelului de hazard seismic

- 35 -
corespunzător OPB. De asemenea se pot stabili obiective de performanţă superioare şi pentru
asigurarea unei durabilităţi sporite, în condiţii speciale de exploatare sau la cererea
beneficiarului.
11.6 Ţinând seama că durata de exploatare a unei construcţii vechi consolidate este mai
scurtă decât a constucţiilor noi, P 100-3 prevede ca asigurarea acestor clădiri să se facă la
cele două stări limită la acceleraţia de proiectare reprezentând 2/3 din valorile precizate în P
100-1, pentru construcţiile noi.
Această valoare redusă se aplică construcţiilor din orice clasă de importanţă. În felul
acesta, construcţiile esenţiale vor fi consolidate la un nivel apropiat de siguranţă cu cel
prevăzut pentru construcţiile noi de tip curent.

12. METODE DE EVALUARE PRIN CALCUL A STRUCTURILOR REZULTATE

DUPĂ CONSOLIDARE
Proiectarea consolidării structurii se face utilizând metodele prevăzute de codul P 100-1, ca
pentru o construcţie nouă.
Pentru evaluarea structurii consolidate, se vor folosi aceleaşi tipuri de metode cu care se face
evaluarea iniţială. Deoarece este vorba de o verificare a rezultatelor obţinute, se vor folosi
metodologii mai avansate decât cele utilizate la stabilirea soluţiei de consolidare, în principiu
metodologia de nivel 3 utilizând cel puţin calculul biografic. Este recomandată analiza
dinamică neliniară care permite formarea unei imagini mai corecte asupra comportării
structurii consolidate.

13. ASPECTE PRIVIND URMĂRIREA COMPORTĂRII ÎN TIMP A

STRUCTURILOR ÎN CADRE DIN BETON ARMAT DUPĂ CONSOLIDARE
Activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor în cadre consolidate prin pereţi
structurali de beton armat monolit turnaţi in situ se va împărţi în două faze distincte :
urmărirea comportării lucrărilor deja realizate în timpul execuţiei şi urmărirea comportării în
timp după terminarea lucrărilor de consolidare.
13.1. Urmărirea comportării construcţiei în timpul consolidării
13.1.1 Generalităţi
(1) Principalul obiectiv al acestei activităţi priveşte comportarea elementelor de construcţie
deja executate precum şi a elementelor neconsolidate ce pot fi afectate din punct de vedere al
deformaţiilor.
(2) Urmărirea comportării construcţiei pe durata execuţiei se face de la începutul lucrărilor
până la data efectuării recepţiei lucrărilor de construcţie.
13.1.2. Obligaţiile proiectantului
(1). Proiectantul va începe urmărirea comportării în timpul lucrărilor de construcţie, după
efectuarea lucrărilor de săpături sau decopertări.
(2) Proiectantul va stabili în funcţie de constatări, prin dispoziţii de şantier, eventualele
sondaje şi decopertări necesare pentru identificarea degradărilor, a stării şi a evoluţiei
acestora pe timpul execuţiei lucrărilor.
(3) Proiectantul va urmări comportarea elementelor după executarea acestora (până la
recepţia lucrărilor), sub acţiunea încărcărilor din timpul execuţiei.
(4) Proiectantul va efectua urmărirea comportării în mod periodic astfel :
- va începe activitatea în timpul executarii săpăturilor sau decopertărilor;
- 36 -
- va continua activitatea cu ocazia fazelor determinante stabilite;
- în general, la intervale de circa trei luni, pe parcursul execuţiei.
13.1.3. Obligatiile executantului
13.1.3.1 Executantul va pune în practică toate prevederile dispuse de proiectant în cadrul
activităţii de urmărire a comportării în timp pe durata execuţiei.
13.1.3.2 Executantul va semnala proiectantului şi beneficiarului orice degrădari şi/sau tasări
pe care le identifică.
13.1.3.3 Executantul va urmări şi va semnala eventuala apariţie a unor fisuri de contracţie
sau din variaţii de temperatură în zonele unde s-au turnat betoane.
13.1.4. Obligaţiile beneficiarului
(1) Beneficiarul va avea grijă să se realizeze toate prevederile cuprinse în documentaţiile
tehnice elaborate de către proiectant pe durata executării lucrărilor de construcţie, până la
recepţionarea acestora.
(2) Beneficiarul va sesiza proiectantului orice fel de aspecte noi sau deosebite care eventual
pot apare în comportarea clădirii la execuţie.
(3) În conformitate cu prevederile legii Nr.10/1994 privind calitatea construcţiilor şi a
regulamentelor în vigoare privind aplicarea acestei legi, beneficiarul este obligat să
numească o persoană însărcinată cu urmărirea comportării în exploatare a clădirii pe tot
timpul executării lucrărilor.
13.2. Urmărirea comportării construcţiei în exploatare
13.2.1 Generalităţi
(1) Principalul obiectiv al acestei activităţi priveşte comportarea clădirii dupa terminarea
lucrărilor de consolidare.
(2) Urmărirea comportării în timp se face pe o durată de trei ani de la recepţia finală a
lucrărilor de consolidare a construcţiei.
(3) Conform definitiei din Normativul P 130 sunt două categorii de urmărire a comportării
construcţiei în timp: urmărire curentă în cadru cărei intră şi urmărireă extinsă şi urmărirea
specială. Pentru construcţiile consolidate, în mod obişnuit se va adopta urmărirea extinsă.
Pentru construcţiile din clasa de importanţă I şi II (conform P 100/1) sau pentru construcţiile
cu mai mult de 5 niveluri (P+4E) se va adopta urmărirea specială, prin măsurarea
deformaţiilor structurii cu mijloace topografice sau GPS. Perioada la care se va întocmi
raportul de urmărire este de UN AN. Constatările se vor înscrie în Jurnalul Evenimentelor
care va fi păstrat în Cartea Construcţiei.
13.2.2 Obligaţiile proiectantului
(1) Proiectantul stabileşte tipul de urmărire şi perioada de timp la care se face urmărirea.
(2) Proiectantul va stabili prin proiectul de execuţie, Instrucţiunile de urmărire curentă a
construcţiei consolidate.
(3) În cazul semnalării unor probleme la clădire, proiectantul va analiza situaţia şi va indica
măsurile necesare.
13.2.3 Obligaţiile beneficiarului
(1) În conformitate cu prevederile legii nr.10/1994 privind calitatea construcţiilor şi a
regulamentelor în vigoare privind aplicarea acestei legi, beneficiarul este obligat să

- 37 -
numească o persoana însărcinată cu urmărirea comportării în exploatare a clădirii pe toată
perioada de viaţă.
(2) Beneficiarul va sesiza proiectantului orice fel de aspecte noi sau deosebite care, eventual,
pot apare în comportarea clădirii.
(3) La apariţia unor deteriorări (fisuri, tasări etc.) ce se consideră că pot afecta rezistenţa,
stabilitatea şi durabilitatea construcţiei, beneficiarul va comanda o urmărire specială asupra
construcţiei respective.

- 38 -
 Anexa A (informativă)
EXEMPLU DE PROIECTARE DE CONSOLIDARE

- 39 -
 Anexa A

Anexa A (informativă) - Exemplu de proiectare de consolidare

Se va proiecta consolidarea cu pereţi structurali de beton armat turnati în situ a unei construcţii
existente cu S+P+3E în cadre de beton armat realizata în anul 1964 în Bucureşti. În exemplu va
fi evaluată prin calcul atât structura iniţială neconsolidată, conform P 100-3, cât şi structura
consolidată cu pereţi de beton armat turnaţi în situ.

A.1 Descrierea structurii existente

Exemplul de proiectare prezentat în continuare urmăreşte să stabilească clasa de risc
seismic a unei clădiri existente cu structura în cadre din beton armat şi să analizeze soluţia de
consolidare propusă pentru această structură. Se detaliază, de asemenea, şi tehnicile de conectare
dintre elemente nou-introduse şi elemente structurale existente.
Procedura de evaluare a clasei de risc seismic este în conformitate cu prevederile codului
de proiectare seismică P 100-3.
Tronsonul selectat pentru prezentul exemplu de proiectare este unul din cele patru
tronsoane ale unei clădiri publice cu destinaţia de învăţământ, amplasată în Bucureşti. Cele patru
tronsoane sunt independente şi sunt separate între ele prin rosturi de dilataţie, de dimensiune
redusă, de aproximativ 50 mm.
Pentru toate tronsoanele regimul de înălţime este D+P+3E, cu o înălţime totală de
aproximativ 19,00 m, incluzând şi nivelul semi-îngropat.
Forma în plan a tronsonului selectat este rectangulară de 16,85 x 42,30 m. La fiecare nivel
există un coridor central dezvoltat pe direcţie longitudinală. Transversal tronsonul are trei
deschideri inegale de 6,25 m, 3,35 m şi 7,25 m, iar longitudinal are nouă travei egale, de 4,70 m
fiecare (Fig. A.1). Spaţiile de învăţământ sunt realizate prin compartimentări cu pereţi din
cărămidă dispuşi pe cele două direcţii principale.
Tronsonul a fost executat între anii 1964÷1966 pe baza unui proiect ce respecta normele
din perioada respectivă, norme limitate din punct de vedere seismic. Are un sistem structural
alcătuit din cadre de beton armat (stâlpi si grinzi), care nu îndeplineşte cele mai multe dintre
cerinţele impuse de actualele coduri de proiectare seismică. S-au identificat cinci tipuri diferite
de cadre transversale şi patru tipuri diferite de cadre longitudinale. Denumirile acestora sunt
prezentate în figura A.1. Exemplificativ, în figura A.2 este reprezentat cadrul transversal CT2, cu
gradul cel mai mare de repetabilitate, unde, din punct de vedere geometric, se pot identifica şase
secţiuni transversale de stâlpi şi trei secţiuni transversale de grinzi.
Pe verticală stâlpii centrali prezintă o alcătuire tipic gravitaţională (sistemul “piramidal”),
unde dimensiunile secţiunilor sunt corelate cu intensitatea forţei axiale de compresiune din
acţiuni gravitaţionale, cu o reducere în patru trepte a secţiunii acestora (Fig. A.2). Stâlpii
marginali au o singură treaptă de variaţie, între demisol şi parter.
Plăcile celor 5 planşee sunt realizate din beton armat având grosimea de 12 cm în
deschiderile marginale şi de 10 cm în deschiderea centrală destinată coridorului longitudinal.
Sistemul de fundare este realizat din fundaţii izolate (tip cuzinet armat si bloc de beton
simplu) dispuse sub stâlpii cadrelor şi o reţea rectangulară de grinzi de echilibrare ce servesc şi
ca fundaţii pentru pereţii de zidărie de la nivelul demisolului. Construcţia este fundată într-un

A1
 Anexa A

strat de argilă prăfoasă cafeniu-gălbuie, plastic consistentă, având o presiune convenţională de

250,0 kPa la adâncimea de 2,00 m.
Faţada sud-estică
CT3 CT2 CT2 CT2 CT2 CT2 CT2 CT1
N
CL4
CT5 CT4

CL3

CL2

CL1

O X Faţada nord-vestică

Fig. A.1 – Plan nivel curent

Fig. A.2 – Cadru transversal CT2

A2
 Anexa A

Pereţii nestructurali cu rol de compartimentare sunt realizaţi din zidărie de cărămidă plină
dispusă în sistemul de tip “american”: două planuri separate de cărămizi dispuse longitudinal pe
cant şi legate din loc în loc prin cărămizi dispuse transversal (Fig. A.3). Rezultă astfel un sistem
de pereţi cu greutate proprie mai mică faţă de sistemul clasic, având proprietăţi acceptabile din
punct de vedere al izolării termice, dar cu proprietăţi mecanice şi de deformabilitate mult
inferioare sistemului clasic.
Cărămizi dispuse pe cant

Interspaţiu (gol)

Fig. A.3 – Zidărie în sistem „american” (secţiune orizontală)

Din punct de vedere al modului de armare al elementelor cadrelor de beton armat trebuie
precizat că acestea au fost proiectate conform „Normativului condiţionat de proiectare a
construcţiilor în regiuni seismice”: P13-1963. Având în vedere nivelul limitat al cunoştinţelor de
inginerie seismică din perioada respectivă, eforturilor secţionale de proiectare din grinzi şi stâlpi
sunt asociate unei forţe tăietoare de bază reduse ca valoare, de circa 4,5% din greutatea
construcţiei. În plus, conformarea şi armarea elementelor de beton armat sunt puternic influenţate
de prevederile şi conceptele de proiectare “gravitaţională” din STAS 1546-56. Astfel, atât plăcile
cât şi grinzile (Fig. A.4) sunt armate în sistemul cunoscut la acel moment, cu bare drepte şi bare
înclinate.
Din punct de vedere al modului de armare al stâlpilor s-au identificat 27 de secţiuni diferite
(Fig. A.5).
Se observă, atât la stâlpi cât şi la grinzi, valori reduse ale coeficienţilor de armare
transversală pe toată lungimea elementelor.

Fig. A.4 – Planuri iniţiale. Detalii de armare grinzi

A.2 Evaluarea calitativă a structurii iniţiale (geometrie, dimensiuni elemente,
stadii de degradare etc.)
A.2.1 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de îndeplinire a condiţiilor
de alcătuire seismică - indicatorul R1.
Evaluarea calitativă a structurii prin determinarea “Gradului de îndeplinire a condiţiilor de
alcătuire seismică - R1” urmăreşte gradul de îndeplinire a condiţiilor de conformare structurală şi

A3
 Anexa A

alcătuire a elementelor structurale şi a regulilor constructive pentru structuri care preiau efectul
acţiunii seismice.

Fig. A.5 – Planuri iniţiale. Detalii armare stâlpi

Pentru structurile din beton armat, criteriile şi condiţiile utilizate pentru determinarea
factorului R1 sunt enumerate în tabelele B.1 şi B.2 din Anexa B a codului P 100-3. Cele două
tabele furnizează date oarecum similare pentru condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
structurile existente: primul, tabelul B.1, într-un mod mai simplificat, iar al doilea, tabelul B.2,
într-un mod mai detaliat. Diferenţele dintre criteriile cuprinse în cele două tabele sunt în funcţie
de metodologia adoptată pentru determinarea factorului „R3 – gradul de asigurare structurală
seismică”. În cazul prezentului exemplu de proiectare, deoarece se vor utiliza cele trei
metodologii de calcul, se folosesc datele furnizate de tabelul B.2.

A4
 Anexa A

Deşi, în tabelele B.1 şi B.2, codul de proiectare seismică P 100-3 nu furnizează o valoare a
punctajului individual pentru fiecare criteriu în parte, ci numai valori totale globale pentru mai
multe criterii ale diferitelor condiţii de conformare structurală şi alcătuire a elementelor, în
prezentul exemplu s-au stabilit punctaje pentru fiecare criteriu în parte. Precizăm că aceste valori
individuale ale punctajelor sunt strict valabile pentru structura analizată în acest exemplu de
proiectare, iar pentru alte structuri expertii tehnici atestaţi vor acorda valori ale punctajelor,
individuale şi/sau globale, pe baza experienţei şi a situaţiilor particulare întâlnite în fiecare caz în
parte.
Construcţiei analizate i s-au atribuit următoarele punctaje:
(i) Condiţii privind configuraţia structurii (maxim 50 puncte):
- Traseul încărcărilor este continuu 10p;
- Sistemul este redundant (sistemul are suficiente legături pentru a avea stabilitate laterală
şi suficiente zone plastice potenţiale) 4p;
- Nu există niveluri slabe din punct de vedere al rezistenţei 5p;
- Nu există niveluri flexibile 5p;
- Nu există modificări importante ale dimensiunilor în plan ale sistemului structural de la
nivel la nivel 3p;
- Nu există discontinuităţi pe verticală (toate elementele verticale sunt continue până la
fundaţie) 5p;
- Nu există diferenţe între masele de nivel mai mari de 50% 5p;
- Efectele de torsiune de ansamblu sunt moderate 5p;
- Infrastructura (fundaţiile) este în măsură să transmită la teren forţele verticale şi orizontale
4p.
Total: 46,0 puncte – neîndeplinire moderată.
Punctele slabe pentru care structura a fost penalizată sunt: incertitudinea dezvoltării unor
suficiente zone potenţial plastice, variaţiile multiple ale secţiunii transversale a stâlpilor interiori
de la un nivel la altul şi lipsa unei infrastructurii rigide care să fie capabilă să uniformizeze
solicitările transmise terenului de fundare şi sa poată prelua eventuale tasări inegale.
(ii) Condiţii privind interacţiunile structurii (maxim 10 puncte):
- Distanţele până la clădirile vecine depăşesc dimensiunea minimă de rost, conform P 100-
1 2,0p;
- Planşeele intermediare (supantele) au o structură laterală proprie sau sunt ancorate
adecvat de structura principală 2,0p;
- Pereţii nestructurali sunt izolaţi (sau legaţi flexibil) de structură 1,0p;
- Nu există stâlpi captivi scurţi 1,0p.
Total: 6,0 puncte – neîndeplinire moderată.

A5
 Anexa A

Tronsoanele ale clădirilor sunt separate prin rosturi de dilatare prea înguste (aproximativ
50,0mm), ce nu depăşesc dimensiunea minimă de rost conform P 100-1. Cu toate acestea, cele
două structuri au caracteristici similare (înălţime, rigiditate şi rezistenţă), astfel încât este de
aşteptat ca acestea să aibă o comportare asemănătoare la solicitări de natură seismică. În plus,
planşeele celor două corpuri sunt la acelaşi nivel aşa încât nu există riscul apariţiei unor
interacţiuni necontrolate placă-stâlp. Pereţii nestructurali nu sunt legaţi flexibil de structură şi
sunt puşi, în general, în ochiurile de cadru formate de stâlpi şi grinzi. Datorită funcţiunilor şi a
modului de realizare a compartimentărilor, pereţii de zidărie creează stâlpi scurţi, în special la cei
centrali, care mărginesc culoarul central.
(iii) Condiţii privind alcătuirea elementelor structurale pentru structuri tip cadru beton
armat (maxim 30 puncte):
- Ierarhizarea rezistenţelor elementelor structurale asigură dezvoltarea unui mecanism
favorabil de disipare a energiei seismice: la fiecare nod suma momentelor capabile ale stâlpilor
este mai mare decât suma momentelor capabile ale grinzilor, 1,0p. (S-a acordat un punct
deoarece ierarhizarea rezistenţelor elementelor structurale NU asigură dezvoltarea unui
mecanism favorabil de disipare a energiei seismice deoarece structura nu a fost proiectată
conform conceptelor şi metodelor moderne de proiectare seismică. În special în nodurile
interioare ale cadrelor transversale, capacitatea grinzilor este superioară celei a stâlpilor
interiori.);
- Încărcarea axială normalizată (forţa axială de compresiune raportată la aria secţiunii şi
rezistenţa de proiectare a betonului la compresiune) a stâlpilor este moderată, 2,5p;
- În structură nu există stâlpi scurţi: raportul între înălţimea secţiunii şi înălţimea liberă a
stâlpului este < 0,30 1,0p. (Există stâlpi scurţi);
- Rezistenţa la forţa tăietoare a nodului este suficientă pentru a se putea mobiliza rezistenţa
la încovoiere la extremităţile grinzilor şi stâlpilor 1,0p;
- Înnădirile armăturilor în stâlpi se dezvoltă pe 40 diametre, cu etrieri la distanţa 10
diametre pe zona de înnădire 1,5p;
- Înnădirile armăturilor din grinzi se realizează în afara zonelor critice 2,0p;
- Etrierii în stâlpi sunt dispuşi astfel încât fiecare bară verticală se află în colţul unui etrier
(agrafe) 2,0p;
- Distanţele între etrieri în zonele critice ale stâlpilor nu depăşesc 10 diametre, iar în restul
stâlpului ¼ din latură 0,5p;
- Distanţele între etrieri în zonele plastice ale grinzilor nu depăşesc 12 diametre şi ½ din
lăţimea grinzii 1,5p;
- Armarea transversală a nodurilor este cel puţin cea necesară în zonele critice ale stâlpilor
0,5p;
- Rezistenţa grinzilor la momente pozitive pe reazeme este cel puţin 30% din rezistenţa la
momente negative în aceeaşi secţiune 2,5p;
- La partea superioară a grinzilor sunt prevăzute cel puţin 2 bare continue (neîntrerupte în
deschidere) 0,5p;

A6
 Anexa A

Total: 16,5 puncte – neîndeplinire majoră.

(iv) Condiţii referitoare la planşee (maxim 10 puncte):
- Placa planşeelor cu o grosime ≥ 100 mm este realizată din beton armat monolit sau din
predale prefabricate cu o suprabetonare adecvată 3,0p;
- Armăturile centurilor şi armăturile distribuite în placă asigură rezistenţa necesară la
încovoiere şi forţa tăietoare pentru forţele seismice aplicate în planul planşeului 1,5p;
- Forţele seismice din planul planşeului pot fi transmise la elementele structurii verticale
(pereţi, cadre) prin eforturi de lunecare şi compresiune în beton, şi/sau prin conectori şi colectori
din armături cu secţiune suficientă 1,5p;
- Golurile în planşeu sunt bordate cu armături suficiente, ancorate adecvat 1,5p;
Total: 7,5 puncte – neîndeplinire moderată.
Total R1: 46 + 6 + 16,5 + 7,5 = 76 puncte
Tabelul A.1. Valorile R1 asociate claselor de risc seismic
Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R1
< 30 30 – 60 61 – 90 91 – 100

TOTAL GENERAL R1: 76 puncte => Clasa Rs III, care cuprinde construcţiile care
sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale care nu
afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi
importante;
A.2.2 Evaluarea calitativă a structurii. Determinarea gradului de afectare structurală -
indicatorul R2.
Evaluarea stării de degradare a elementelor structurale se cuantifică prin calculul valorii
„gradului de afectare structurală - R2”. Determinarea lui R2 se face pe baza punctajului dat
conform tabelului B.3 din Anexa B a codului P 100-3, pentru diferitele tipuri de degradări
identificate.
Ca şi în cazul indicatorului R1, distribuţia punctajului la diferitele criterii din tabelul B.3
pentru diverse categorii de degradări se aplică strict la prezenta structură analizată şi este
orientativă pentru alte structuri, iar expertul tehnic poate ajusta această distribuţie atunci când
prin aceasta se poate stabili o evaluare mai realistă a efectelor diferitelor tipuri de degradări
asupra siguranţei structurale a diferitelor construcţii examinate.
Trebuie precizat că nici inspecţia vizuală şi nici istoria de exploatare a construcţiei
analizate nu au evidenţiat: degradări produse de încărcările verticale; degradări produse de
încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii, acţiunea temperaturii, curgerea lentă a
betonului); degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat pe zone extinse, rosturi

A7
 Anexa A

de lucru incorecte etc.) sau degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi
corozivi chimici sau biologici.
(i) Degradări produse de acţiunea cutremurului (maxim 50 puncte):
- Fisuri şi deformaţii remanente în zonele critice (zonele plastice) ale stâlpilor, pereţilor şi
grinzilor 5,0p;
- Fracturi şi fisuri remanente înclinate produse de forţa tăietoare în grinzi 4,0p;
- Fracturi şi fisuri longitudinale deschise în stâlpi şi/sau pereţi produse de eforturi de
compresiune 7,0p;
- Fracturi sau fisuri înclinate produse de forţa tăietoare în stâlpi şi/sau pereţi 4,0p;
- Fisuri de forfecare produse de lunecarea armăturilor în noduri 6,0p;
- Cedarea ancorajelor şi înnădirilor barelor de armătură 6,0p;
- Fisurarea pronunţată a planşeelor 6,0p;
- Degradari ale fundaţiilor sau terenului de fundare 5,0p;
Total: 43 puncte – neîndeplinire moderată.
(ii) Degradări produse de încărcările verticale (maxim 20 puncte):
- Fisuri şi degradări în grinzi şi plăcile planşeelor 9,0p;
- Fisuri şi degradări în stâlpi şi pereţi 10,0p;
Total: 19 puncte – neîndeplinire moderată.
(iii) Degradări produse de încărcarea cu deformaţii (tasarea reazemelor, contracţii,
acţiunea temperaturii, curgerea lentă a betonului – maxim 10 puncte) 8,0p;
Total: 8,0 puncte – neîndeplinire moderată.
(iv) Degradări produse de o execuţie defectuoasă (beton segregat, rosturi de lucru
incorecte etc. – maxim 10 puncte) 9,0p;
Total: 9,0 puncte – neîndeplinire moderată.
(v) Degradări produse de factori de mediu: îngheţ-dezgheţ, agenţi corozivi chimici sau
biologici etc., asupra: betonului şi armăturii de oţel (inclusiv asupra proprietăţilor de aderenţă ale
acesteia – maxim 10 puncte) 10,0p;
Total: 10 puncte – criteriul este îndeplinit.
Total R1: 43 + 19 + 8 + 9 + 10 = 89 puncte
Tabelul A.2. Valorile R2 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic

I II III IV

Valori R2
< 40 40 – 70 71 – 90 91 – 100

A8
 Anexa A

TOTAL GENERAL R2: 89,0 puncte => Clasa Rs III, care cuprinde construcţiile care
sub efectul cutremurului de proiectare pot prezenta degradări structurale care nu
afectează semnificativ siguranţa structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi
importante.

A.3 Stabilirea caracteristicilor materialelor din structura existentă

La realizarea elementelor structurale s-au utilizat armături netede din OL38 şi beton de
marcă B200. Calitatea betonului a fost confirmată printr-un număr limitat de încercări
nedistructive prin sclerometrie şi corespunde unui beton de clasă C12/16.

A.4 Evaluarea prin calcul a structurii iniţiale

A.4.1 Precizarea condiţiilor seismice pe amplasament
Clădirea selectată pentru a fi evaluată este amplasată în Bucureşti şi, conform P 100-1,
zona este caracterizată de o acceleraţie de vârf a terenului pentru proiectare ag = 0,24g şi o
perioadă de control (colţ) a spectrului de răspuns Tc = 1,60sec.
Pentru simplificare, indiferent de metodologia de calcul folosită, în acest studiu de caz se
prezintă doar rezultatele analizelor ce consideră efectele acţiunii seismice pe direcţia transversală
a clădirii.

A.4.2 Stabilirea nivelului de cunoaştere

Conform P 100-3, nivelul de cunoaştere corespunde următoarelor stări de cunoaştere:
(i) în ceea ce priveşte geometria: configuraţia de ansamblu a structurii şi dimensiunile
elementelor sunt cunoscute din planurile de ansamblu originale ale construcţiei şi din verificarea
pe teren prin sondaj;
(ii) în ceea ce priveşte alcătuirea de detaliu: detaliile sunt cunoscute dintr-un set incomplet
de planşe de execuţie;
(iii) în ceea ce priveşte materialele: informaţiile privind caracteristicile mecanice ale
materialelor sunt cunoscute din specificaţiile de proiectare originale şi din teste limitate pe teren.
Pe baza acestor evaluări s-a stabilit nivelul de cunoaştere “KL2” – cunoaştere normală, iar
valoarea factorului de încredere “CF” este 1,20.
În acest sens, punctul 4.5 din P 100-3 precizează: “în vederea stabilirii caracteristicilor
materialelor din structura existentă utilizate la calculul capacităţii elementelor structurale, în
verificarea acestora în raport cu cerinţele, valorile medii obţinute prin teste in-situ şi din alte
surse de informare se împart la valorile factorilor de încredere, CF, conform nivelului de
cunoaştere”.
Deşi structura a fost solicitată de-a lungul timpului de efectele a trei evenimente seismice
importante (anii 1977, 1986 şi 1990), dintre care unul major, cel din seara zilei de 4 martie 1977,
degradările importante şi vizibile, după fiecare astfel de eveniment, au fost în pereţii de
compartimentare din zidărie. În plus, pe verticală poziţia în plan a compartimentărilor se
păstrează în mod aproximativ identic de la un nivel la altul. Aceste indicii arată ponderea

A9
 Anexa A

importantă pe care aceşti pereţi de zidărie au avut-o la creşterea rigidităţii de ansamblu a

structurii, implicit la limitarea deplasărilor absolute şi relative de nivel şi la limitarea degradărilor
din elementele structurale de beton armat. În mod evident, contribuţia pereţilor de
compartimentare la preluarea solicitărilor laterale s-a redus cu fiecare eveniment seismic
deoarece aceştia nu au fost refăcuţi în ansamblu, ci doar reparaţi local. În acest moment
capacitatea pereţilor la preluarea solicitărilor laterale are un grad mare de incertitudine, astfel că
în analizele efectuate, indiferent de nivelul metodologiei de evaluare prin calcul, nu s-a contat pe
aportul pereţilor de compartimentare.

A.4.3 Metodologia de nivel 1: Calculul simplificat în domeniul elastic de comportare al

materialelor
Conform P 100-3, metodologia de nivel 1 se poate aplica construcţiilor regulate în cadre de
beton armat, cu sau fără pereţi de umplutură din zidărie cu până la 3 niveluri, amplasate în zone
seismice cu valori ag ≤ 0,12g. Cu toate acestea, metodologia de nivel 1 va fi utilizată în scopul
obţinerii unor informaţii preliminare.
În această metodologie evaluarea efectelor acţiunii seismice de proiectare implică
determinarea într-un mod simplificat a eforturilor unitare normale şi tangenţiale în elementele
verticale ale structurii. Aceste eforturi se împart la eforturile unitare admisibile şi se obţin astfel
valori diferite ale gradului de asigurare structurală seismică: valori R3N asociate forţelor axiale şi
valori R3V asociate forţelor tăietoare.
Pentru a determina valoarea acceleraţiei normalizate de proiectare este necesar să se
determine perioada fundamentală de vibraţie a structurii. Aceasta se estimează simplificat
utilizând una dintre ecuaţiile:
3 3
T = kT ⋅ H 4 = 0,07 ⋅ 19 4 ≈ 0,65 s
sau
T = 0,1 ⋅ n = 0,1 ⋅ 5 niveluri ≈ 0,50 s .
Având în vedere că înălţimea de nivel de 3,80m este sensibil mai mare faţă de cea uzual
folosită pentru clădirile de locuinţe sau birouri şi ţinând cont de secţiunile relativ mici ale
stâlpilor, s-a considerat că prima ecuaţie furnizează o valoare mai apropiată de cea reală.
Acestei perioade fundamentale îi corespunde o acceleraţie normalizată de proiectare
de β = 2,75 .
Conform tabelului 6.1 din P 100-3, în metodologia de nivel 1 pentru structuri de beton
armat, valoarea factorului de comportare este q = 2,5 .
Deoarece clădirea supusă evaluării este spaţiu de învăţământ şi are o capacitate de peste
200 de persoane în aria totală expusă, se impune încadrarea acesteia în clasa II de importanţă,
caracterizată printr-un factor de importanţă γI de 1,20, conform tabelului 4.3 din P 100-1.
Întrucât suprafaţa nivelului curent este de circa 690,0 mp, iar pentru acest tip de construcţie
încărcarea echivalentă este de aproximativ 11,0 kN/mp, rezultă o greutate totală de aproximativ
38000 kN şi o forţă seismică statică echivalentă de:

A10
 Anexa A

β (T1 ) g 0,24 g 2,75

Fb = γ I ⋅ S d (T1 ) ⋅ m ⋅ λ = γ I ⋅ a g ⋅ ⋅ λ ⋅ m ⋅   = 1,2 ⋅ ⋅ ⋅ 0,85 ⋅ G
q g g 2,5
Fb = 0 ,27 ⋅ G = 0,27 ⋅ 38000 ⇒ Fb ≈ 10000 kN
În mod simplificat s-a considerat că distribuţia pe verticală a forţei seismice echivalente
este asociată unei deformate liniare. Rezultatele sunt centralizate în tabelul A.3:
Tabelul A.3. Distribuţia forţelor seismice de nivel
Înălţimea Forţa seismică Forţa tăietoare
Greutatea de nivel
Nivel de nivel de nivel la nivelul „i”
mi (kN)
zi (m) Fi (kN) (kN)
E3 7590 18.93 3341 3341
E2 7590 15.13 2671 6012
E1 7590 11.33 2000 8012
P 7590 7.53 1329 9341
D 7590 3.73 659 10000

În metodologia de nivel 1 gradul de asigurare structurală seismică asociat forţelor tăietoare

din elementele verticale se determină cu relaţia (8.1a) din P 100-3:
ν adm
R3V = ,
ν med
unde:
ν med reprezintă efortul tangenţial mediu, calculat ca raportul dintre forţa tăietoare de nivel
şi aria totală a secţiunilor transversale ale stâlpilor de la nivelul respectiv; iar ν adm este valoarea
de referinţă admisibilă a efortului unitar tangenţial în elementele verticale.
Conform Anexei B din P 100-3 egală cu ν adm = 1,4 ⋅ f ctd , unde f ctd este rezistenţa de
proiectare la întindere a betonului. Astfel f ctd = 0,611 N / mm 2 pentru un beton de clasă C12/16,
cu un factor de încredere de CF=1,2; rezultă ν adm = 0,854 N / mm 2 .
În tabelul A.4 sunt prezentate, pentru fiecare nivel al structurii, valorile gradului de
asigurare structurală asociat forţelor tăietoare.
Se observă că datorită variaţiei secţiunilor transversale ale stâlpilor valoarea minimă a
gradului de asigurare structurală se înregistrează la nivelul parterului unde R3V = 0,78 .
Pentru a calcula valorile gradului de asigurare structurală asociate forţelor axiale din stâlpi
este necesar să se determine valorile medii ale eforturilor unitare normale în secţiunile stâlpilor
din încărcările verticale asociate grupării de încărcări care include acţiunea seismică. Încărcările
gravitaţionale se determină pe baza ariilor aferente de planşeu, iar componenta forţei axiale
“indirecte” generată de forţa seismică orizontală se ia în considerare numai pentru stâlpii
marginali.

A11
 Anexa A

Tabelul A.4. Distribuţia pe niveluri a gradului de asigurare structurală R3V

Forţa tăietoare Aria totală a Efortul tangenţial

Nivel la nivelul „i” stâlpilor mediu R3V
(kN) Ac (m2) ν med (N/mm2)
E3 3341 6.67 0.50 1.71
E2 6012 6.67 0.90 0.95
E1 8012 7.71 1.04 0.82
P 9341 8.58 1.09 0.78
D 10000 9.84 1.02 0.84

Pentru a reduce volumul de calcule s-a optat pentru determinarea indicatorilor R3N doar la
primele 2 niveluri ale cadrului transversal curent.
Astfel pe baza ariilor aferente ale stâlpilor şi considerând că în gruparea de încărcări ce
include acţiunea seismică sarcina echivalentă este de circa 11,0 kN/mp de planşeu, au rezultat
valorile forţelor axiale din stâlpi din încărcările gravitaţionale (Fig. A.6).
Forţele axiale „indirecte” rezultate din acţiunea seismică pe direcţie transversală au fost
calculate simplificat astfel:
- S-a considerat că forţa seismică se distribuie în mod egal la cele 10 cadre transversale,
astfel încât forţa seismică aferentă cadrului transversal curent este egală Fbc.t . = 1000 kN .
- Considerând o distribuţie triunghiulară a forţelor seismice de nivel, momentele globale de
răsturnare la baza structurii au rezultat:
M rc,.Dt . = ∑ Fi c.t . ⋅ H i = 13878 kNm
şi, respectiv, la nivelul parterului:
M rc,.Pt . = ∑ Fi c.t . ⋅ H i = 10148 kNm .
Aaf =15,1 m2 Aaf =22,1 m2 Aaf =24,5 m2 Aaf =17,4 m2
1080
665

970

765
1215

1350
830

960

Fig. A.6 – Forţe axiale din încărcări gravitaţionale de lungă durată [kN]

A12
 Anexa A

- Adoptând, în mod acoperitor, ipoteza simplificatoare că momentul de răsturnare este

preluat integral printr-un cuplu de forţe axiale ce se dezvoltă doar în stâlpii marginali, rezultă
următoarele valori ale forţelor axiale „indirecte”:

, D = 13878 / 16,85 = 824 kN

st . m
N ind

, P = 10148 / 16,85 = 602 kN

st .m
N ind
Prin superpoziţia forţelor axiale din încărcări gravitaţionale cu cele „indirecte” generate de
acţiunea forţei seismice pe direcţie transversală orientată atât în sens pozitiv, cât şi negativ,
rezultă valorile maxime ale forţelor axiale de compresiune din stâlpi (Tabelul A.5).
Tabelul A.5. Centralizator forţe axiale adimensionale stâlpi.
Parter SM PA SC PB SC PC SC PD
N [kN] 1267 970 1080 1367
b [mm] 350 500 500 350
h [mm] 600 400 400 600
fcd [Mpa] 6.67 6.67 6.67 6.67
νΝ 0.905 0.727 0.810 0.976
Demisol SM DA SC DB SC DC SC DD
N [kN] 1654 1215 1350 1784
b [mm] 350 650 650 350
h [mm] 700 400 400 700
fcd [Mpa] 6.67 6.67 6.67 6.67
νΝ 1.012 0.701 0.778 1.092
În tabelul A.5 este prezentat centralizat calculul forţelor axiale adimensionale din stâlpi, în
axele A, B, C şi D la nivelul parterului si demisolului.
Valoarea maximă a eforturilor axiale normalizate se înregistrează în stâlpul marginal din
axul D şi este ν max = 1,092 . Conform Anexei B din P 100-3, pentru stâlpi valoarea admisibilă a
forţei axiale normalizate de compresiune este ν adm = 0,65 , astfel încât rezultă:
ν adm 0,65
R3N = = = 0,60
ν max 1,092
În concluzie, în metodologia de nivel 1, gradul global de asigurare structurală seismică
este:
( )
R3 = min R3V ; R3N = min (0,78 ; 0,60 ) ⇒ R3 = 0,60 = 60 %
Clasa de risc seismic asociată punctajului obţinut de indicatorul R3 se stabileşte conform
tabelului A.6, ce reprezintă o reproducere a tabelului 8.3 din codul P 100-3.
Având în vedere valoarea factorului R3 = 60 % tronsonul se încadrează în clasa de risc
seismic RsII, respectiv construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi
degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă.

A13
 Anexa A

Tabelul A.6. Valorile R3 asociate claselor de risc seismic

Clasa de risc seismic
I II III IV
Valori R3 (%)
< 35 36 – 65 66 – 90 91 – 100

A.4.4 Metodologia de nivel 2: Calculul în domeniul elastic de comportare al materialelor

În această metodologie efectele cutremurului sunt aproximate prin forţe laterale elastice
aplicate construcţiei. În consecinţă, pentru metodologia de nivel 2, forţele laterale aplicate
structurii sunt cele corespunzǎtoare rǎspunsului seismic elastic evaluat pe baza spectrului de
rǎspuns neredus prin factorul q. Mărimea forţelor laterale trebuie stabilită astfel încât deplasările
obţinute în urma unui calcul liniar al structurii la aceste forţe să aproximeze deformaţiile impuse
structurii de către forţele seismice.
În cazul în care perioada construcţiei este mai mare decât valoarea perioadei de colţ Tc a
spectrului este valabilǎ aşa-numita regulă a “deplasării egale” ce precizează că deplasǎrile
rǎspunsului elastic reprezintǎ o limitǎ superioarǎ a deplasǎrilor seismice neliniare.
În cazurile în care perioada fundamentală a clădirii este inferioară perioadei de colţ
deplasǎrile inelastice efective depăşesc valorile corespunzatoare rǎspunsului elastic şi pentru
evaluarea lor trebuie aplicate corecţii. Astfel, în cazul cutremurelor vrâncene înregistrate în
Câmpia Română, pentru care Tc = 1.6 sec, majoritatea clădirilor existente se înscriu în domeniul
0 – Tc. Din acest motiv, deplasările asociate stării limită ultime obţinute din calculul structural cu
încărcările seismice elastice (nereduse) se corectează înmulţindu-le cu coeficientul de
amplificare „c” din anexa E din P 100-1.
În metodologia de nivel 2, verificarea elementelor structurale se face la starea limită ultimă
şi, respectiv, starea limită de serviciu, similar condiţiilor prevăzute de P 100-1 la proiectarea
structurilor noi. În cazul SLS se efectuează numai verificări ale deplasărilor laterale, în timp ce în
cazul SLU se efectuează şi verificări ale rezistenţelor elementelor structurale.
Aşa cum s-a specificat mai sus, aportul pereţilor de compartimentare nu a mai fost
considerat în calcul datorită incertitudinilor legate de comportarea acestora la solicitări produse
de noi acţiuni seismce. Conform anexei E din codul P 100-1, pentru verificarea deplasărilor
rigidităţile elementelor structurale s-au considerat jumătate faţă de cele iniţiale:
Ec I c = 0,5Ec I c
*

Pentru a obţine deplasările şi eforturile secţionale în elementele structurale de beton armat

s-a realizat un model tridimensional al structurii de rezistenţă.
În urma analizei modale au rezultat următoarele moduri proprii de vibraţie pe direcţie
transversală, prezentate în tabelul A.7 şi figura A.7.
Spre deosebire de metodologia de nivel 1 la care greutatea totală a clădirii a fost evaluată
simplificat la aproximativ 38000 kN, metodologia de nivel 2 a fost efectuată folosind un program
de calcul specific, care a furnizat o valoare de 36000 kN pentru greutatea totală a construcţiei.

A14
 Anexa A

Tabelul A.7. Perioadele modurilor proprii de vibraţie pe direcţie transversală

Factor de participare Suma factorilor de
Mod propriu Perioada
modal participare
de vibraţie [sec.]
-λ- -Σλ-
1 1,237 0.775 0.775
2 0,421 0.131 0.907
3 0,231 0.050 0.957
4 0,153 0.026 0.983
5 0,113 0.017 1.000

MPV 1; T1=1,24 s MPV 2; T2=0,42 s MPV 3; T3=0,23 s

Fig. A.7 – Formele proprii de vibraţie pentru primele trei moduri proprii
În consecinţă rezultă o forţă tăietoare de bază corespunzǎtoare rǎspunsului seismic elastic
de:
a g ⋅ β (T1 ) G 0,24 g ⋅ 2,75 G
Fb = γ I ⋅ S d (T1 ) ⋅ m ⋅ λ = γ I ⋅ ⋅λ ⋅ = 1,2 ⋅ ⋅ 0,85 ⋅
q g 1 g

Fb = 0,67 ⋅ G = 0,67 ⋅ 36000 ⇒ Fb = 24120 kN

Această forţă laterală a fost distribuită pe verticală conform formei proprii a modului
fundamental de vibraţie pe direcţie transversală.
A.4.4.1 Verificarea deplasărilor relative de nivel
Conform prevederilor din P 100-1, deplasările relative de nivel asociate SLS se obţin
înmulţind valorile corespunzătoare răspunsului elastic cu un factor de reducere care ţine seama
de intervalul de recurenţă al acţiunii seismice asociat verificărilor pentru SLS. Pentru construcţii
încadrate în clasa II de importanţă valoarea acestui factor este ν = 0,4 .

În mod similar pentru SLU deplasările elastice sunt amplificate cu un coeficient de

amplificare ce ţine seama că pentru construcţii având perioada fundamentală de vibraţie

A15
 Anexa A

inferioară perioadei de colţ specifică amplasamentului respectiv deplasările seismice calculate în

domeniul inelastic sunt mai mari decât cele corespunzătoare răspunsului seismic elastic.
Acest coeficient este egal cu:
T 1,24
1 ≤ c = 3 − 2,5 ≤ 2 ⇒ c = 3 − 2,5 ⋅ = 1,0625
Tc 1,60
Rezultă următoarele valori ale deplasărilor relative de nivel:
Tabelul A.8. Deplasările relative de nivel asociate SLS şi SLU
Deplasare as. Înălţime Drift as. Drift as. Drift as.
Nivel răsp. elastic de nivel răsp. elastic SLS SLU
[m] [m] [ %] [ %] [ %]
E3 0.435 3.80 1.68 0.67 1.79
E2 0.371 3.80 2.60 1.04 2.76
E1 0.272 3.80 2.89 1.15 3.08
P 0.162 3.80 2.71 1.09 2.88
D 0.059 3.73 1.59 0.63 1.69

Cum valorile admisibile ale deplasărilor relative de nivel sunt de 0,5% pentru SLS şi de
2,5% pentru SLU, rezultă:
d rSLS 0,5
R d ,SLS
3 = SLS,adm
= ⇒ R3d ,SLS = 0,43 pentru starea limită de serviciu (SLS)
d r ,max 1,15
şi
d rSLU 2,5
R d , SLU
3 = SLU,adm
= ⇒ R3d ,SLS = 0,81 pentru starea limită ultimă (SLU).
d r ,max 3,08
A.4.4.2 Verificarea elementelor structurale de beton armat
Efectuarea verificărilor de rezistenţă în cazul SLU depinde de modul de cedare ductil sau
fragil al elementului structural sub acţiunea efortului considerat. Modurile de cedare ale
elementelor de beton armat sunt definite în Anexa B din P 100-3.
Eforturile secţionale de calcul în elementele cu comportare inelastică se evaluează conform
noului cod de evaluarea seisimică pe baza relaţiei de principiu: E d = ( E*E / q ) + E g , în care E*E
reprezintă efortul din acţiunea seismică considerând spectrul de răspuns elastic (neredus); E g
este efortul din acţiunile neseismice asociate combinaţiilor de încărcări ce includ acţiunea
seismică; iar q reprezintă factorul de comportare corespunzător tipului de element analizat,
respectiv naturii cedării asociate tipului de efort considerat.
Pentru cedările de tip ductil capacitatea elementelor se determină cu rezistenţele medii ale
materialelor împărţite la coeficienţii parţiali de siguranţă şi la factorul de încredere CF=1,20
asociat nivelului de cunoaştere „normală” KL2.
În cazul cedărilor fragile verificarea constă în compararea efortului rezultat sub acţiunea
forţelor laterale şi gravitaţionale, asociate plastificării elementelor structurale ductile ale

A16
 Anexa A

structurii, cu valoarea efortului capabil calculat cu valorile minime ale rezistenţelor materialelor
(valorile caracteristice împărţite la CF şi coeficienţii parţiali de siguranţă).
A.4.4.2.1 Verificarea grinzilor
Conform Anexei B din P 100-3 valorile factorului de comportare pentru elemente de tip
grinzi din beton armat depind de modul de comportare (ductilă sau neductilă), de procentele de
armare de la partea superioară şi inferioară a grinzii şi de intensitatea forţei tăietoare de calcul.
Deoarece în zonele critice de la extremităţile grinzilor: (1) la partea superioară a grinzilor
nu există cel puţin câte două bare cu suprafaţa profilată cu diametrul ≥ 14 mm; (2) nu există cel
puţin un sfert din armătura maximă de la partea superioară prevăzută continuu pe toată lungimea
grinzii; (3) în zona comprimată nu este prevăzută cel puţin jumătate din secţiunea de armătură
întinsă şi (4) în zonele critice distanţa dintre etrieri nu respectă condiţia
s ≤ min{hw / 4; 150 mm; 7 d bL } (unde hw este înălţimea secţiunii transversale a grinzii şi d bL este
diametrul minim al barelor longitudinale); s-a considerat că modul de alcătuire şi armare a
grinzilor structurii existente îndeplineşte doar parţial condiţiile prevăzute în normativele de
proiectare a structurilor noi. În consecinţă, valorile factorului de comportare s-au obţinut prin
interpolări ale valorilor q.
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor de
rezistenţă pentru grinda peste etajul 1 a cadrului transversal curent. În calculul tabelar prezentat
în continuare s-au utilizat următoarele valori şi formule:
f cd = 11,11 MPa (6,67 MPa ) - rezistenţa la compresiune a betonului de clasă C12/15 pentru
cedarea de tip ductil (respectiv fragil);
f ctd = 0,89 MPa (0,61 MPa ) - rezistenţa la întindere a betonului de clasă C12/15 pentru
cedarea de tip ductil (respectiv fragil);
f yd = 195,8 MPa (170,3 MPa) - rezistenţa de curgere a oţelului de marcă OL38 pentru
cedarea de tip ductil (respectiv fragil);
pmax = 100 ⋅ ζ B ( f cd / f yd ) - procentul de armare maxim (corespunzător punctului de
balans);
p, p ′, pe - procentele de armare ale armăturii întinse, armăturii comprimate şi, respectiv,
procentul de armare cu etrieri;
VEd - forţa tăietoare de proiectare;

M *E , VE* - momentul încovoietor, respectiv forţa tăietoare generate de acţiunea seismică

considerând răspunsul elastic al structurii ( q = 1,00 );
M g , V g - momentul încovoietor, respectiv forţa tăietoare generate de acţiunile neseismice
asociate combinaţiilor de încărcări ce includ acţiunea seismică;
( )
M Ed = M *E / q + M g - momentul încovoietor de calcul asociat comportării inelastice a
secţiunii respective a grinzii;

A17
 Anexa A

M Rd = As ⋅ f yd ⋅ (d − a ) - momentul încovoietor capabil în secţiunea respectivă;

R3M = M Rd / M Ed - gradul de asigurare seismică structurală la moment încovoietor;

si ,cr - proiecţia pe orizontală normalizată a fisurii înclinate critice, cf. STAS 10107-0/90;

VEd - forţa tăietoare de proiectare, cf. P 100-1;

VEd - forţa tăietoare adimensionalizată, cf. STAS 10107-0/90;

VRd - forţa tăietoare capabilă, cf. STAS 10107-0/90;

R3V = VRd / VEd - gradul de asigurare seismică structurală la forţă tăietoare.

Tabelul A.9. Geometria şi armarea grinzii transversale peste etajul 1 a CTC

b h Aajos Aasus Aae ae p p' pe
Nivel Ax ne
[mm] [mm] [mm2] [mm2] [mm2] [mm] [%] [%] [%]
1119 2454
E1 A 250 650 2 50.3 200 0.75 1.64 0.20
(2φ20+1φ25) (5φ25)
402 1473
E1 Bdr 250 500 2 50.3 200 0.36 1.31 0.20
(2φ16) (3φ25)
982 1473
E1 Cdr 250 650 2 50.3 200 0.65 0.98 0.20
(2φ25) (3φ25)
628 1473
E1 Bst 250 650 2 50.3 200 0.42 0.98 0.20
(2φ20) (3φ25)
402 1473
E1 Cst 250 500 2 50.3 200 0.36 1.31 0.20
(2φ16) (3φ25)
1473 2454
E1 D 250 650 2 50.3 200 0.98 1.64 0.20
(3φ25) (5φ25)

Tabelul A.10. Eforturi secţionale în grinda transversală peste etajul 1 a CTC

M *E VE* Mg Vg
Nivel Ax
[kNm] [kN] [kNm] [kN]
E1 A (-)1441.93 (-)439.91 -93.17 -85.23
E1 Bdr (-)890.70 (-)692.52 -22.15 -18.15
E1 Cdr (-)1055.32 (-)338.26 -113.63 -96.88
E1 Bst (+)-1164.55 (-)439.91 -76.76 77.71
E1 Cst (+)-909.86 (-)692.52 -24.59 20.03
E1 D (+)-1287.14 (-)338.26 -132.36 104.43

Notă: Semnele din paranteză reprezintă valorile eforturilor secţionale pentru sensul negativ al acţiunii
seismice.
Atunci când acţiunea seismică este orientată pe direcţie transversală, în sensul pozitiv sau
negativ al axei OY, rezultă:

A18
 Anexa A

Tabelul A.11. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la moment
încovoietor – Seism pozitiv pe direcţie transversală (+OY)

p − p′ M Ed M Rd
Nivel Ax
p max V Ed
+
q+
[kNm] [kNm]
R3M

E1 A -0.29 0.21 5 195.216 120.5 0.617

E1 Bdr -0.31 0.41 5 155.99 31.5 0.202
E1 Cdr -0.11 0.24 5 97.434 105.8 1.085
E1 Bst 0.18 1.01 4 -367.898 -158.6 0.431
E1 Cst 0.31 0.79 4 -252.055 -115.4 0.458
E1 D 0.21 1.27 4 -454.145 -264.3 0.582
Tabelul A.12. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la moment
încovoietor – Seism negativ pe direcţie transversală (-OY)

p − p′ M Ed M Rd
Nivel Ax
p max V Ed
−
q-
[kNm] [kNm]
R3M

E1 A 0.29 1.07 4 -267.313 -264.3 0.989

E1 Bdr 0.31 0.77 4 -200.525 -115.4 0.575
E1 Cdr 0.11 1.21 4 -150.2 -158.6 1.056
E1 Bst -0.18 0.15 5 309.67 67.6 0.218
E1 Cst -0.31 0.39 5 206.562 31.5 0.152
E1 D -0.21 0.29 5 389.788 158.6 0.407
Valorile gradului de asigurare structurală relevă faptul că grinda este subarmată faţă de
solicitările asociate seismului de proiectare. Valoarea minimă a indicatorului R3M se
înregistrează în deschiderea centrală, în zona coridorului de circulaţie dintre axele B şi C.
Tabelul A.13. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii peste etajul 1 la forţă
tăietoare – Seism pe direcţie transversală

VEd ,max VRd

Nivel Ax VEd si ,cr R3V R3V ≥ 1
[kN] [kN]
E1 A -142.73 1.07 0.67 158.1 1.17 ok
E1 Bdr -76.89 0.77 0.72 127.4 1.62 ok
E1 Cdr -161.94 1.21 0.76 179.6 1.06 ok
E1 Bst 135.22 1.01 0.67 158.1 1.11 ok
E1 Cst 78.77 0.79 0.72 127.4 1.66 ok
E1 D 169.49 1.27 0.76 179.6 1.11 ok

A19
 Anexa A

Deoarece în toate secţiunile gradul de asigurare seismică la forţă tăietoare are valori
supraunitare, rezultă că grinda posedă o capacitate la forţă tăietoare suficientă pentru a permite
curgerea armăturilor longitudinale din solicitarea de moment încovoietor, adică se pot dezvolta
articulaţii plastice în secţiunile de la capetele grinzilor.
A.4.4.2.2 Verificarea stâlpilor
Deoarece: (1) lungimea zonelor cu etrieri îndesiţi de la extremităţile stâlpilor este
inferioară lungimii critice prevăzute în codul de proiectare seismică P 100-1; (2) în zonele critice
distanţa dintre etrieri nu respectă condiţia s ≤ min{b0 / 3; 125 mm; 7 d bL } (unde b0 este latura
minimă a secţiunii utile a grinzii şi d bL este diametrul minim al barelor longitudinale); (3) pentru
o mare parte din stâlpi distanţa în secţiune dintre barele consecutive aflate la colţul unui etrier
sau prinse de agrafe este mai mare de 200 mm şi (4) pentru un număr de stâlpi coeficientul de
armare transversală este inferior valorii minime prevăzute în P 100-1; s-a considerat că modul de
alcătuire şi armare a stâlpilor structurii existente îndeplineşte doar parţial condiţiile prevăzute în
normativele de proiectare a structurilor noi. În consecinţă, valorile factorului de comportare s-au
calculat prin interpolări ale valorilor q corespunzătoare comportării ductile şi respectiv
neductile.
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de efectuare al verificărilor de
rezistenţă pentru stâlpii cadrului transversal curent de la nivelul demisolului. Pe lângă factorii
definiţi anterior la verificarea grinzilor, se mai utilizează:
ν d - forţa axială adimensionalizată de proiectare;

N *E - forţa axială generată de acţiunea seismică considerând spectrul de răspuns elastic;

N g - forţa axială generată de acţiunile neseismice asociate combinaţiilor de încărcări ce
includ acţiunea seismică;
( )
N Ed = N *E / q + N g - forţa axială de calcul asociată comportării inelastice;

′ = f ctd ⋅ (1 + 0.5 ⋅ υ d ) - rezistenţa la întindere a betonului pentru elemente solicitate la

f ctd
încovoiere cu forţă axială;
S-au obţinut astfel următoarele rezultate:
Tabelul A.14. Geometria şi armarea stâlpilor CTC la nivelul demisolului

b h Aalat Aatot plat ptot pe

Nivel Ax
[mm] [mm] [mm2] [mm2] [%] [%] [%]
0.40 1.08 0.33
D A 350 700 942(3φ20) 2512(8φ20)
0.40 1.06 0.18
D B 650 400 942(3φ20) 2512(8φ20)
0.40 1.06 0.18
D C 650 400 942(3φ20) 2512(8φ20)
0.40 1.08 0.33
D D 350 700 942(3φ20) 2512(8φ20)

A20
 Anexa A

Tabelul A.15. Eforturi secţionale la baza stâlpilor CTC la nivelul demisolului

M *E VE* N *E Mg Vg Ng
Nivel Ax
[kNm] [kN] [kN] [kNm] [kN] [kN]
D A (-)1764 (-)634 (-)1624 -32 -28 -900
D B (-)1004 (-)551 (-)394 18 15 -967
D C (-)976 (-)527 (+)-756 -26 -23 -1082
D D (-)1718 (-)594 (+)-1261 43 39 -994
Notă: Semnele din paranteză reprezintă valorile eforturilor secţionale pentru sensul negativ al acţiunii
seismice.
Atunci când acţiunea seismică este orientată pe direcţie transversală rezultă următoarele
valori ale gradului de asigurare seismică la moment încovoietor şi respectiv la forţă tăietoare:
Tabelul A.16. Gradul de asigurare seismică structurală la moment încovoietor pentru stâlpii
CTC la baza demisolului – Seism pe direcţie transversală
ν N Ed ,min M Ed M Rd
Ax d , max
q R3M
[kN] [kNm] [kNm]
A 0.562 3 -359 556 251 0.451
B 0.410 4 -869 269 186 0.691
C 0.513 3 -830 351 184 0.524
D 0.551 3 -574 530 292 0.551

Tabelul A.17. Gradul de asigurare seismică structurală la forţă tăietoare pentru stâlpii CTC
la baza demisolului – Seism pe direcţie transversală
VEd VRd
Ax si ,cr Veb R3V R3V ≤ 1
[kN] [kN]
A 163 0.555 0.752 196.4 1.205 ok
B 120 0.777 0.507 150.0 1.253 ok
C 125 0.776 0.534 149.8 1.195 ok
D 181 0.566 0.803 200.3 1.108 ok

Ca şi la grinzi, în toate secţiunile gradul de asigurare seismică la forţă tăietoare are valori
supraunitare.
Deoarece indicatorul R3,gr minim este 15% ar rezulta încadrarea structurii în clasa de risc
seismic RsI. Din acest motiv sunt prezentate prevederile codului P 100-3, capitolul 8:
“Valorile celor trei indicatori, măsuri ale performanţei seismice aşteptate a construcţiei,
trebuie considerate ca servind numai pentru orientare în decizia de încadrare a construcţiei într-o
anumită clasă de risc seismic. Faptul că valoarea unui anumit indicator (admiţând că este apreciat

A21
 Anexa A

drept criteriul critic din toate cele trei, pentru construcţia considerată) se înscrie într-un anumit
interval de valori, asociat unei anumite clase de risc, nu conduce automat la încadrarea clădirii în
clasa respectivǎ.
Decizia privind încadrarea clădirii într-o anumită clasă de risc trebuie să fie rezultatul unei
analize complexe a ansamblului condiţiilor de diferite naturi. Investigaţiile efectuate au scopul de
a identifica verigile slabe ale sistemului structural şi deficienţele semnificative ale elementelor
nestructurale. Odată identificate, aceste deficienţe trebuie ierarhizate din punctul de vedere al
efectelor potenţiale asupra stabilităţii structurii în cazul atacului unui cutremur puternic şi al
riscului de pierdere a vieţii oamenilor şi de vătămare a acestora, sau a pagubelor materiale.
În aceste aprecieri, expertul trebuie să evalueze, în primul rând, elementele vitale pentru
siguranţa structurală la seism care prezintă deficienţe majore şi capacitate insuficientă faţă de
cerinţele de diferite naturi, să precizeze ponderea acestora în ansamblul structurii şi să estimeze
marja de securitate sau de insecuritate.”
Ţinând seama de aceste precizări, din codul P 100-3, se consideră că realizarea unei
rezistenţe de 15% din necesar pentru o singură secţiune de grindă, la un singur nivel, nu este în
măsură să compromită siguranţa structurală. Pentru indicatorul R3,gr la moment încovoietor se
propune valoarea R3,gr = 40, care este considerată valoarea medie pentru grinzi. Pentru a obţine o
imagine cât mai clară a comportării structurii în cazul unui eveniment seismic major, se va
continua evaluarea prin calcul utilizând metode mai apropiate de comportarea reală, şi anume,
calculul static şi dinamic în domeniul neliniar de comportare al materialelor.
În concluzie, în metodologia de nivel 2, gradul global de asigurare structurală seismică
este:
( )
R3 = min R3d ,SLU ; R3Mgr ; R3Mst = min(0,43;0,40;0,45) ⇒ R3 = 0,40 = 40%

A.4.5 Evaluarea pe baza metodologiei de nivel 3

Aceasta reprezintă cea mai avansată metodologie de evaluare prin calcul întrucât implică
utilizarea modelelor neliniare. Ea se aplică la structuri pentru care se doreşte o evaluare mai
precisă a performanţelor seismice, pentru care metodologiile de nivel 1 si 2 nu au oferit rezultate
suficient de credibile.
Pentru evaluarea seismică pe baza metodologiei de nivel 3 s-au utilizat atât metode de
calcul static neliniar (de tip „push-over”), cât şi analize dinamice neliniare (de tip „time-
history”).

A.4.5.1 Analiza statică neliniară

Această metodă de calcul neliniar a fost aplicată în conformitate cu prevederile anexei D
din codul P 100-1 şi a urmărit să determine atât capacitatea de rezistenţă (forţa inelastică) a
structurii ( Fy ), cât şi capacitatea acesteia de deplasare ( d u ). Această valoare a deplasării ultime
este în final raportată la cerinţa de deplasare ( d s ) obţinându-se astfel gradul de asigurare
structurală seismică – indicatorul R3.

A22
 Anexa A

La definirea caracteristicilor de deformare post-elastică (curbele M − θ ), pentru zonele

potenţial plastice, s-au adoptat următoarele ipoteze:
- Pentru fiecare deschidere a grinzilor armarea longitudinală variază foarte mult (Fig. A.4),
ceea ce face ca identificarea zonelor potenţial plastice să fie atât dificilă, cât şi relativ incertă.
Astfel pentru a defini poziţiile articulaţiilor plastice trebuie ca în fiecare secţiune din lungul
grinzii capacitatea la încovoiere să fie comparată cu momentele rezultate în calculul static
convenţional, pentru fiecare sens de acţiune seismică. Întrucât atât diagrama de momente
capabile, cât şi diagramele aferente calculului convenţional variază în lungul grinzii, procedura
de identificare a zonelor potenţial plastice devine extrem de complicată. Pentru a o simplifica, s-a
optat ca pe fiecare deschidere a grinzilor să se definească 4 poziţii posibile ale articulaţiilor
plastice. Poziţiile acestora au fost definite ţinând cont de variaţiile diagramei de momente
capabile, ce evidenţiază salturi bruşte de capacitate atât pentru momentele pozitive, cât şi pentru
cele negative (Fig. A.8).

Diagrama de
momente capabile

Diagrama de momente
aferente calcului static
convenţional
Zone
infinit-rigide

Articulaţii plastice potenţiale

Fig. A.8– Poziţiile articulaţiilor plastice potenţiale

în funcţie de variaţia armăturii longitudinale
- În planurile de armare originale se observă că armăturile longitudinale de la partea
inferioară a grinzilor au o lungime de ancorare mai mică decât cea necesară conform normelor
actuale de proiectare seismică şi ca urmare este posibil ca în articulaţiile de capăt să nu se poată
mobiliza întreaga capacitate de încovoiere. Având însă în vedere că: (a) prezenţa ciocurilor la
capete îmbunătăţeşte semnificativ capacitatea de ancorare a barelor netede şi (b) rezultatele
testelor experimentale au arătat că, în condiţiile unei execuţii corecte, lungimea de ancorare
necesară este în realitate sensibil mai mică decât cea impusă în codurile actuale, în analizele
neliniare efectuate s-a considerat că barele longitudinale lucrează la întreaga lor capacitate.

A23
 Anexa A

Pentru calculul static neliniar s-au utilizat două tipuri de articulaţii plastice:
• Articulaţii plastice de „încovoiere” ce nu sunt influenţate de intensitatea forţei axiale.
Acestea au fost atribuite grinzilor deoarece în aceste elemente forţele axiale au valori neglijabile;
• Articulaţii plastice de „încovoiere cu forţă axială” ce iau în considerare influenţa forţei
axiale asupra momentului capabil şi a rotirii plastice. Acest tip de articulaţii au fost amplasate la
capetele stâlpilor, pe înălţimea fiecărui nivel.
Rotirile plastice capabile ale elementelor de beton armat au fost evaluate utilizând relaţiile
(B.1a) şi (B.1b) din Anexa B a codului P 100-3. Pentru beton şi armătură s-au determinat valorile
medii ale rezistenţelor asociate materialelor specificate în planşele originale, ce au fost de altfel
confirmate şi de seria limitată de teste nedistructive, iar valorile medii au fost împărţite la
factorul de încredere CF=1,20.
În continuare se prezintă spre exemplificare modul de aplicare al acestei relaţii în cazul
unei grinzi şi al unui stâlp.
Astfel, la nivelul parterului, în capătul din axul A, grinda cadrului transversal curent are o
secţiune de beton de 350x650 mm şi este armată longitudinal cu 5φ25 la partea superioară şi
2φ20+1φ25 la partea inferioară. Armarea transversală este realizată cu etrieri φ8/200. În
consecinţă, în zona critică din axul A rezultă următoarea valoare a rotirii plastice maxime:
0 ,3 f yw
 ω'  0 ,35 αρ x
L 
θ um
pl
= β ⋅  ⋅ f c0 ,2 ⋅ V  ⋅ 25 fc
ω   h 
 
în care:
β este un coeficient care pentru grinzi şi stâlpi are valoarea β = 0,01 ;
h este înălţimea secţiunii transversale; h = 650 mm ;
LV = M / V reprezintă braţul de forfecare în secţiunea de capăt; LV = 3.54 ;
ω ' , ω coeficienţii de armare a zonei comprimate, respectiv întinse. În zona de capăt din
2454 1119
axul A: ω' = = 0 ,016 , respectiv ω = = 0 ,0073 ; ω ≥ 0,01 ; ω ' ≤ 0,01
250 ⋅ 615 250 ⋅ 615
Asx 2 ⋅ 50 ,3
ρ sx = = = 0 ,002 reprezintă coeficientul de armare transversală; iar
bw s h 250 ⋅ 200
α este factorul de eficienţă al confinării, determinat cu următoarea formulă, în care bo şi
ho reprezintă dimensiunile miezului confinat măsurat la axul etrierilor, iar bi este distanţa interax
între armăturile longitudinale aflate în colţul unui etrier sau al unei agrafe, în lungul perimetrului
secţiunii. Astfel:



α = 1 −
s h 
  1−
s h 
 1−
bi2 
= 0 ,077
∑
 2bo  2 ho  6 ho bo 
 
Rezultă că rotirea plastică maximă pozitivă şi maximă negativă în secţiunea de capăt a
grinzii este:

A24
 Anexa A

0, 3 0 , 35 225, 2
pl +  0,016   3,54  0 , 077⋅0 , 002⋅
θ um = 0,01 ⋅   ⋅13,9 0,2
⋅  ⋅ 25 16 , 67
= 0,0355
 0,01   0,65 
0, 3 0 , 35 225, 2
pl −  0,01   2,29  0 , 077⋅0 , 002⋅
θ um = 0,01 ⋅   ⋅13,9 0,2
⋅  ⋅ 25 16 , 67
= 0,0231
 0,016   0,65 
Întrucât conform P 100-3 pentru elementele armate cu bare netede, fără înnădiri în zonele
critice, rotirea plastică maximă calculată cu relaţia de mai sus se reduce prin înmulţire cu un
coeficient de reducere cu valoarea de 0,5, iar dacă nu sunt respectate regulile de armare
transversală a zonelor critice se reduce şi cu 0,8, rezultă că valoarea finală a rotirii plastice
maxime în zona de capăt din axul A al grinzii este de:
θ umpl + = 0,0355 ⋅ 0,8 ⋅ 0,5 = 0,01424
θ umpl − = 0,0231 ⋅ 0,8 ⋅ 0,5 = 0,00924
La baza parterului stâlpii interiori ai cadrului transversal curent au o secţiune transversală
de 500x400 mm şi sunt armaţi longitudinal cu 3φ16 pe latură. Armarea transversală este realizată
cu un etrier perimetral şi unul rombic având diametrul de φ6 dispuşi la un pas de 150 mm.
Conform relaţiei (B.1a) din noul cod de evaluare seismică, rotirea plastică maximă a stâlpului
utilizată în verificările la ULS este:
f yw
0 ,35 αρ x
β L  fc
θ um
pl
= νd
⋅ f c0 ,2 ⋅  V  ⋅ 25 ,
4  h 
în care
β = 0,01
h = 400 mm
LV = 1.75m
Asx 3.41 ⋅ 28 ,3
ρ sx = = = 0 ,0013
bw s h 500 ⋅ 150
α = 0 ,443
N Ed 860 ⋅10 3
νd = = = 0,26
bhf c 500 ⋅ 400 ⋅16,67
Rezultă că rotirea plastică maximă a stâlpului este:
0 , 35 225, 2
0,01  1,75  0 , 443⋅0 , 0013⋅
θ pl
um = 0, 26 ⋅16,67 0, 2 ⋅   ⋅ 25 16 , 67
= 0,021
4  0,4 
Întrucât stâlpii sunt armaţi tot cu bare netede, şi această valoare trebuie redusă la jumătate,
iar dacă nu sunt respectate regulile de armare transversală a zonelor critice se reduce şi cu 0,8.

A25
 Anexa A

Astfel încât rezultă că valoarea finală a rotirii plastice maxime la baza stâlpilor interiori ai
cadrului transversal curent, la nivelul parterului, este de θ um
pl
= 0.0084 .
Modurile de definire ale legilor constitutive ale zonelor potenţial plastice sunt prezentate
schematic în figurile A.9 şi A.10. Momentul de „curgere” şi cel ultim au fost determinate pe baza
detaliilor de armare ale fiecărui element în parte. Având în vedere că valorile rotirilor ultime nu
diferă foarte mult de la un element la altul, pentru modelarea articulaţiilor plastice s-au utilizat
global aceleaşi valori pentru rotirile plastice maxime. Acestea reprezintă media valorilor obţinute
aplicând relaţiile de estimare din Anexa B a codului P 100-3, pentru un număr restrâns de
elemente.
Pentru analiza neliniară de tip „pushover” forţe laterale au fost distribuite pe verticală
conform formei proprii a modului fundamental de vibraţie, acţionând consecutiv atât în sensul
pozitiv, cât şi în cel negativ al axei transversale a clădirii. S-au obţinut astfel, la nivelul structurii,
două curbe forţă-deplasare.
Analiza neliniară a fost aplicată considerând structura deja solicitată de sarcinile
gravitaţionale de lungă durată asociate grupării de încărcări ce includ acţiunea seismică.

M
1 . 1M y

My

0 .2 M y

1 .4 % 2% θ
Fig. A.9 – Legea M − θ pentru grinzi

M
1 .1 M y

My

0 .2 M y

0 .8 % 1 .2 % θ

Fig. A.10 – Legea M − θ şi suprafeţele de interacţiune N − M 2 − M 3 pentru stâlpi

Pentru cazul în care forţa seismică acţionează în sensul pozitiv al axei OY, etapele metodei
de calcul biografic sunt următoarele:
A.4.5.1.1 Construirea curbei forţă laterală – deplasare la vârful construcţiei
În figura A.11 este prezentată curba forţă laterală – deplasare orizontală la vârful
construcţiei obţinută cu ajutorul unui program de calcul static neliniar.

A26
 Anexa A

4500

4000

3500

3000

F [kN]
2500

2000

1500

1000

500

0
0.00 0.02 0.04 0.06 0.08 0.10 0.12 0.14 0.16 0.18 0.20
d [m]

Fig. A.11 – Curba Fb − d pentru sistemul cu "n" GLD pe direcţia "+OY"

Forţa de curgere este de aproximativ 3800 kN, rezultând astfel un coeficient seismic c y ,
determinat raportând această valoare la greutatea construcţiei, este egal cu:
F
y 3800
c = = ⇒ c = 0,106 = 10.6 %
y G 36000 y
A.4.5.1.2 Evaluarea proprietăţilor sistemului cu un singur grad de libertate echivalent
Echivalarea se realizează conform prevederilor din Anexa D a codului P 100-1 în funcţie
de proprietăţile dinamice şi de rezistenţă ale structurii analizate, determinate în pasul anterior.
Echivalarea este necesară pentru a compara caracteristicile structurii cu cerinţele stabilite din
spectrele răspunsului seismic. Rigidităţile elementelor structurale se stabilesc conform
prevederilor Anexei E din P 100-1. Relaţiile de echivalare între mărimile răspunsului sistemului
cu 1 GLD: deplasări d * şi forţe Fb* , şi mărimile asociate răspunsului MDOF, d şi F sunt:
m*
d* = ⋅d
l*
m ⋅ m*
Fb* = ⋅ Fb
(l )
* 2

unde:
n
m= ∑ mi este masa totală sistemului cu „n” GLD;
1
N
m * = φ T ⋅ M ⋅ φ = ∑ miφi2 este masa generalizată a sistemului echivalent cu 1 GLD;
i =1
N
l * = φ T ⋅ M ⋅1 = ∑ miφi este factorul de participare.
i =1
Utilizând masele de nivel şi componentele vectorului de vibraţie al modului fundamental
de vibraţie în direcţie transversală rezultă următoarele valori ale masei generalizate şi factorului
de participare:

A27
 Anexa A

Tabelul A.18. Masa generalizată şi factorul de participare ale sistemului echivalent cu 1GLD

Nivel mi [kN] δi φi miφi2 miφi

E3 620 0.025 1.000 620 620

E2 730 0.022 0.854 532 623
E1 740 0.016 0.625 289 463
P 750 0.009 0.370 103 278
D 760 0.003 0.134 14 102
m = 3600 kN m* = 1558 l* = 2086

În final mărimile răspunsului sistemului real cu „n” GLD se multiplică astfel:

m*
d* = ⋅ d = 0,75 ⋅ d
l*
şi
m ⋅ m*
Fb* = ⋅ Fb = 1,29 ⋅ Fb
(l ) * 2

În vederea stabilirii parametrilor structurali definitorii pentru spectrele răspunsului seismic

inelastic, curba Fb* - d * a fost idealizată sub forma unei diagrame biliniare (Fig. A.12). Curba
idealizată a fost obţinută astfel încât rigiditatea iniţială şi capacitatea de absorbţie de energie să
nu se modifice prin schematizarea curbei.
6000

5000

4000
F [kN]

3000

2000 n GLD
1 GLD
1 GLD - Biliniara
1000
Cerinta de deplasare

0
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30
d [m]
Fig. A.12 – Curba Fb* - d * pentru sistemul echivalent cu "1" GLD pe direcţia "+OY"
Sistemul echivalent cu 1 GLD se caracterizează prin următorii parametri:
• Forţa de iniţiere a curgerii:
Fy* = 4900 kN

A28
 Anexa A

• Deplasarea la curgere:
d *y = 26.5 mm

• Deplasarea ultimă:
d u* = 128 mm
• Perioada de vibraţie asociată stadiului fisurat al elementelor de beton se poate mai calcula
utilizând şi următoarea formulă:
 m ⋅ d y* 

T = 2 ⋅ 2π
*  = 2 ⋅  2π 3600 ⋅ 0,0265  = 1,24 sec
 Fy*   4900 
   

• Coeficientul seismic:
Fy* 4900
c =
*
y = = 0,136 = 13,6 %
G 36000
A.4.5.1.3 Determinarea cerinţei de deplasare
Acc. [cm/s ]

300
2

77inc11-sv
0

-300
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Acc. [cm/s ]

300
2

77inc13-sv
0

-300
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Acc. [cm/s ]

300
2

86inc11-sv
0

-300
0 5 10 15 20 25
Acc. [cm/s ]

300
2

86inc13-sv
0

-300
0 5 10 15 20 25
Acc. [cm/s ]

300
2

86tit11
0

-300
0 5 10 15 20 25

300
Acc. [cm/s ]
2

86tit13
0

-300
0 5 10 15 20 25

Fig. A.13 – Accelerograme sintetice ce corespund spectrului de proiectare din P 100-1

Cerinţa de deplasare s-a obţinut utilizând spectrele inelastice de răspuns pe amplasament.
Acestea s-au obţinut prin utilizarea unui set de 6 accelerograme sintetice (Fig. A.13), create prin

A29
 Anexa A

modificarea unor înregistrări reale astfel încât să corespundă spectrului de proiectare ce

caracterizează zonele cu perioada de colţ de 1,60 sec (Fig. A.14). Accelerogramele au fost
scalate pentru a corespunde unei acceleraţii de vârf a terenului de a g = 0,24 g .

Pentru o forţă normalizată de iniţiere a curgerii având valoarea de c *y = 0,136 se obţin

spectrele inelastice de deplasare reprezentate în figura A.15. În acelaşi grafic s-a reprezentat şi
variaţia cerinţei de deplasare calculată cu relaţia (6.8) din P 100-3, bazată pe regula “deplasării
egale”.
0.8
77inc11
0.7
77inc13
0.6 86inc11
86inc13
0.5
PSa (m/s2)

86tit11
0.4 86tit13

0.3 Spec P100-1/2006

0.2

0.1 PSa - Tc=1.6 sec

0
0.0 1.0 2.0 3.0 4.0 5.0
T (s)
Fig. A.14 – Pseudo-spectrele de acceleraţii asociate setului de 6 accelerograme sintetice

0.7

0.6

0.5
77inc11-sv
0.4
Sd (m)

77inc13-sv
86inc11-sv
0.3
86inc13-sv
86tit11
0.2
86tit13
0.1 Spec P100-1/2006
T_str
0
0.0 1.0 2.0 3.0 4.0 5.0
T (s)

Fig. A.15 – Spectrele inelastice de deplasare pentru c *y = 0,136

Se observă că pentru perioada de vibraţie a sistemului echivalent cu 1 GLD ( T * = 1,24 s ),
valorile cerinţei de deplasare variază mult în funcţie de accelerogramă. Ca urmare, în figura A.16
s-a reprezentat variaţia valorilor medii ale deplasărilor spectrale inelastice. Se observă că pentru

A30
 Anexa A

T * = 1,24 s cerinţa de deplasare furnizată de relaţia (6.8) din P 100-3 este aproximativ egală cu
valoarea spectrală medie de d s = 0 ,26 m .

0.7

0.6

0.5

0.4
Sd(m)

0.3

Medie
0.2
Spec P 100-1
0.1 T_str

0
0.0 1.0 2.0 3.0 4.0 5.0
T (s)
Fig. A.16 – Variaţia valorilor medii ale deplasărilor spectrale inelastice pt. c *y = 0,136
Deoarece, aşa cum se observă în figura A.16, pentru construcţii cu perioada fundamentală
mai mare de 0,60 s cerinţa de deplasare calculată cu formula (6.8) din P 100-3 are un caracter
acoperitor, s-a optat ca pentru determinarea gradului de asigurare structurală seismică să se
utilizeze valoarea furnizată de această ecuaţie:
2 2
 T*  T* 
d s = c ⋅ S e ⋅   = c ⋅ a g ⋅ β ⋅  
 2π   2π 
unde
T* 1,24
1 ≤ c = 3 − 2 ,5 ≤ 2 ⇒ c = 3 − 2 ,5 = 1,06
Tc 1,6
Rezultă:
2
 1,24 
d s = 1,06 ⋅ 0 ,24 ⋅ 9 ,81 ⋅ 2 ,75 ⋅   ⇒ d s = 0,27 m
 2π 
În metodologia de nivel 3 aplicând metoda de calcul static neliniar se pot efectua verificări
de ansamblu ale structurii la SLU:
a) În termeni de deplasare, aşa cum este prevăzut în noul cod de evaluare seismică,
valoarea gradului de asigurare structurală seismică pe direcţie transversală, în sensul pozitiv al
axei OY este:

R3+,OY
d =
d u 0 ,128
= ⇒ R3+OY
, d = 0,47
ds 0 ,27

A31
 Anexa A

6000

5000

4000
F [kN]

3000

2000 n GLD
1 GLD
1 GLD - Biliniara
1000
Cerinta de deplasare

0
0.00 0.05 0.10 0.15 0.20 0.25 0.30
d [m]

Fig. A.17 – Curbele Fb-d şi Fb* - d * pe direcţia "-OY"

b) În termeni de rezistenţă, comparând valoarea maximă a forţei tăietoare de bază
înregistrată cu valoarea forţei seismice de proiectare amplificată printr-un factor care cuantifică
suprarezistenţa structurii. Acest factor este egal cu produsul între raportul dintre valorile medii şi
cele de proiectare ale materialelor şi factorul care exprimă redundanţa specifică tipului de
structură analizat. Pentru structuri din beton armat factorul de suprarezistenţă este egal cu
1,25 ⋅ α u / α 1 , unde raportul α u / α 1 este definit conform P 100-1. Astfel, încadrând structura
existentă în clasa de ductilitate H, coeficientul seismic de proiectare este egal cu:
 α   a β (T1 )   0.24 g 2,75 
c = 1.25 u  ⋅ γ I ⋅ g ⋅ λ  = (1.25 ⋅1.35) ⋅ 1,2 ⋅ ⋅ ⋅ 0,85
 α1   g q   g 5 ⋅1.35 
⇒ c = 0,168 şi în consecinţă gradul de asigurare structurală seismică este

cy 0,106 +OY
R3+,OY
r = = ⇒ R3, r = 0,63
c 0,168
Aplicând aceeaşi procedură pentru cazul în care forţele orizontale acţionează în sensul
negativ al axei OY se obţin următoarele rezultate:
Sistemul echivalent cu 1 GLD se caracterizează prin următorii parametrii:
• Forţa de iniţiere a curgerii:

F y* = 4950 kN

• Deplasarea la curgere:

A32
 Anexa A

d *y = 27 mm

• Deplasarea ultimă:

d u* = 125 mm
• Perioada de vibraţie:
T * = 1,24 sec
• Coeficientul seismic:

c*y = 0 ,139 = 139 %

Cerinţa de deplasare conform ecuaţiei (6.8) din P 100-3 este d s = 0 ,27 m .

Rezultă că pe direcţie transversală în sensul negativ al axei OY, verificările de ansamblu
ale structurii la SLU furnizează următoarele rezultate:
a) În termeni de deplasare:

R3− OY =
d u 0 ,125
= ⇒ R3−OY = 0,46
ds 0 ,27
b) În termeni de rezistenţă:
cy 0,107 −OY
R3−,OY
r = = ⇒ R3, r = 0,64
c 0,168
A.4.5.2 Analiza dinamică neliniară
Această metodă de calcul neliniar a fost aplicată în conformitate cu prevederile din codul
de proiectare seismică P 100-1 şi a urmărit să verifice atât capacitatea de deformare a structurii în
ansamblul ei, cât şi deformaţiile ce se dezvoltă în zonele potenţial plastice ale structurii.
Pentru analizele dinamice neliniare s-a utilizat un set de trei accelerograme: accelerograma
N-S înregistrată la INCERC în 4 martie 1977 ce a fost amplificată astfel încât acceleraţia
maximă a terenului să fie de a g = 0,24 g şi două accelerograme artificiale obţinute prin
modificarea celor înregistrate la INCERC în 1977 pe direcţiile N-S şi E-V astfel încât să fie
compatibile cu spectrul de proiectare din P 100-1.
Iniţial caracteristicile de deformare post-elastică au fost definite prin aceleaşi curbe M − θ
folosite în calculul static biografic. S-a observat însă că pentru structura supusă evaluării,
caracterizată printr-un număr însemnat de elemente subarmate, „căderea” bruscă din legile
constitutive ale articulaţiilor plastice face ca algoritmul de integrare a ecuaţiilor diferenţiale de
mişcare să nu fie convergent şi analiza să fie stopată înainte de terminarea mişcării terenului. În
consecinţă pentru analiza dinamică neliniară s-au utilizat legile constitutive M − θ prezentate în
figura A.18.
În tabelul A.19 sunt centralizate valorile maxime ale rotirilor în articulaţiile plastice din
grinzile fiecărui nivel. Pentru fiecare valoare a rotirii plastice este prezentată şi valoarea asociată

A33
 Anexa A

a gradului de asigurare structurală seismică – indicatorul R3. În mod similar tabelul A.20 prezintă
valorile maxime ale rotirilor în articulaţiile plastice din stâlpi.
În aceste tabele s-au folosit următoarele notaţii: „77inc13orig” reprezintă accelerograma
originală înregistrată la INCERC pe direcţia N-S la cutremurul din 1977; „77inc13sv” reprezintă
accelerograma artificială obţinută prin modificarea celei dintâi astfel încât să fie compatibilă cu
spectrul de proiectare; iar „77inc11sv” reprezintă accelerograma artificială obţinută prin
modificarea celei înregistrate la INCERC pe direcţie E-V tot în 1977.

M 1.1M y extrapolare M 1.1M y extrapolare

My My
GRINZI STÂLPI

1.4% θ 0.8% θ
Fig. A.18 – Legile M − θ pentru grinzi şi stâlpi utilizate în analiza dinamică neliniară
Comparând valorile minime din aceste tabele cu valorile celorlalte niveluri ale structurii se
remarcă faptul că: sub acţiunea excitaţiei seismice înregistrate la INCERC în 1977 (77inc13orig)
deformaţiile plastice se concentrează în stâlpii şi grinzile de la nivelul parterului după cum se
observă şi în figura A.19(a); pentru accelerograma artificială 77inc13sv deformaţiile inelastice
sunt concentrate în stâlpii de la parter şi în grinzile planşeului peste etajul 1 (Fig. A.19(b)); iar
pentru mişcarea terenului caracterizată de accelerograma artificială 77inc11sv cele mai puternic
solicitate articulaţii plastice sunt în stâlpii şi grinzile de la etajul 1 (Fig. A.19(c)).
Tabelul A.19. Valori MAXIME ale rotirilor plastice în GRINZI şi indicatorii R3 asociaţi
77inc13orig 77inc13sv 77inc11sv
Nivel
θ pl
max
R3grinzi θ pl
max
R3grinzi θ pl
max
R3grinzi

E3 0.023 0.61 0.014 0.97 0.011 1.28

E2 0.033 0.42 0.018 0.79 0.035 0.40
E1 0.041 0.34 0.101 0.14 0.093 0.15
P 0.073 0.19 0.067 0.21 0.068 0.21
D 0.071 0.20 0.045 0.31 0.026 0.54

În figura A.19, pentru toate cele trei mişcări seismice, se remarcă apariţia mecanismelor de
plastificare de nivel ce impun ca cea mai mare parte din energia indusă de excitaţia seismică să
fie disipată în zonele plastice de la nivelul respectiv, rezultând astfel cerinţe foarte mari de
deformare în articulaţiile plastice.

A34
 Anexa A

Tabelul A.20. Valori MAXIME ale rotirilor plastice în STÂLPI şi indicatorii R3 asociaţi
77inc13orig 77inc13sv 77inc11sv
Nivel
θ pl
max
R3stâlpi θ pl
max
R3stâlpi θ pl
max
R3stâlpi

E3 0.008 1.72 0.017 0.80 0.016 0.89

E2 0.009 1.54 0.024 0.57 0.053 0.26
E1 0.026 0.53 0.031 0.45 0.075 0.19
P 0.096 0.15 0.033 0.43 0.060 0.23
D 0.016 0.86 0.017 0.85 0.010 1.40

(a) 77inc13orig (b) 77inc13sv (c) 77inc11sv

Fig. A.19 – Deformata cadrului transversal din axul 9 la pasul de timp t = 25 sec
Analizând comparativ valorile individuale ale indicatorului R3j în termeni de deformaţii
plastice obţinute în metodologia de nivel 3 cu valorile individuale în termeni de rezistenţă
furnizate de metodologia de nivel 2 se observă că:
- în cazul grinzilor valorile asociate calculului dinamic neliniar sunt în mod sistematic mai
mari faţă de cele obţinute în metodologia de nivel 2, astfel încât, pentru construcţia evaluată,
indicatorii individuali R3j în termeni de rezistenţă subapreciază capacitatea de deformare plastică
a grinzilor;
- în cazul stâlpilor valoarea minimă a indicatorului R3j asociat rotirii plastice maxime este
circa două ori mai mică faţă de cea asociată momentului încovoietor.
Deoarece analiza dinamica neliniară nu pune în evidenţă eventualele cedări premature la
forţă tăietoare a elementelor structurale, s-a verificat dacă valorile maxime induse de mişcarea
seismică sunt inferioare capacităţii la forţă tăietoare a grinzilor şi stâlpilor din beton armat.
Verificările au confirmat constatările din metodologia de nivel 2 şi anume că elementele
existente posedă o capacitate la forţă tăietoare suficient de mare pentru a permite intrarea în
curgere a armăturilor longitudinale.

A35
 Anexa A

La nivelul structurii, gradul de asigurare structurală seismică R3 se determină în termeni de

deplasare ca raportul dintre deplasarea laterală capabilă (ultimă) şi cerinţa de deplasare impusă
structurii de mişcarea seismică.
În timp ce cerinţa de deplasare reprezintă valoarea maximă înregistrată a deplasării laterale
la vârful construcţiei, deplasarea ultimă a fost definită ca reprezentând valoarea deplasării
laterale la vârful construcţiei la care intervine ruperea (prin depăşirea capacităţii de rotire) în
primul element vertical al structurii de rezistenţă.
0.35

0.30

0.25
Deplasare la vârf [m]

0.20 Deplasarea capabilă

0.15

0.10

0.05

0.00

-0.05

-0.10

-0.15
0 5 10 15 20 25 30 35 40
Timp [sec]
Fig. A.20 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma „77inc13orig”
Astfel, pentru mişcarea reală înregistrată la INCERC pe direcţia N-S în 1977 şi scalată
pentru o acceleraţie maximă de a g = 0.24 g , deplasarea la vârf indusă de mişcarea seismică
variază conform figurii A.20. A rezultat o cerinţă de deplasare la vârful construcţiei de
d s = 33 cm şi o deplasare capabilă de d u = 17 cm , aşa încât gradul de asigurare structurală
OY
seismică pe direcţia transversală a clădirii este egal cu R3 = 0 ,52 .
În mod similar pentru cele două accelerograme sintetice rezultă indicatorii:
R3OY = 0,17 / 0,24 = 0,70 - pentru „77inc13sv” (Fig. A.21)

şi
R3OY = 0,15 / 0,34 = 0,44 - pentru „77inc13sv” (Fig. A.22).

Întrucât în calculul dinamic neliniar nu au fost folosite cel puţin şapte mişcări ale terenului
compatibile cu spectrul de răspuns elastic răspunsul structurii, pentru verificări nu s-a putut
folosi media valorilor de răspuns din cele trei analize efectuate.
Ca urmare, în metodologia de nivel 3 utilizând metode de calcul dinamic neliniar, gradul de
asigurarea structurală seismică la nivelul structurii reprezintă cea mai mică valoare dintre cele
obţinute sub acţiunea mişcărilor terenului caracterizate de cele trei accelerograme folosite:

A36
 Anexa A

R3 = min(0 ,52 ; 0 ,70 ; 0 ,44 ) ⇒ R3 = 0,44 = 44 %

În consecinţă, conform punctajului obţinut de indicatorul R3 = 44 %, tronsonul analizat se
încadrează în clasa de risc seismic RsII.
0.30

0.25

0.20 Deplasarea capabilă

Deplasare la vârf [m]

0.15

0.10

0.05

0.00

-0.05

-0.10

-0.15
0 5 10 15 20 25 30 35 40
Timp [sec]
Fig. A.21 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma „77inc13sv”
0.15

0.10

0.05
Deplasare la vârf [m]

0.00

-0.05

-0.10

-0.15
Deplasarea capabilă
-0.20

-0.25

-0.30

-0.35
0 5 10 15 20 25 30 35 40
Timp [sec]
Fig. A.22 Variaţia în timp a deplasării la vârf pentru accelerograma „77inc11sv”

A37
 Anexa A

La finalul metodologiei de nivel 3, merită remarcat că dacă transformăm cerinţa de

deplasare asociată sistemului echivalent cu 1 GLD, obţinută în calculul static neliniar, în
valoarea asociată sistemului real, rezultă d s = 0.26 / 0.75 = 0.35 m . Se observă că această
valoare este extrem de apropiată de valoarea maximă a cerinţei de deplasare obţinută în calculul
dinamic neliniar.
Similar, din punct de vedere al deplasării ultime, calculul static biografic conferă o valoare
de d u = 0.128 / 0.75 = 0.17 m , apropiată de valorile deplasării ultime rezultate în analizele
dinamice neliniare.

A.5 Verificarea atingerii obiectivelor de performanţă şi durabilitate în

conformitate cu prevederile P 100-3
Pentru evaluarea finală a siguranţei structurale a clădirii existente se centralizează în
continuare rezultatele obţinute în fiecare etapă a procesului de evaluare:
1. Din punct de vedere al evaluării calitative a rezultat un „grad de îndeplinire al
condiţiilor de alcătuire seismică” de R1 = 76 puncte ce corespunde clasei de risc seismic RsIII.
2. Din punct de vedere al evaluării stării de degradare a rezultat un „grad de afectare
structurală” de R2 = 89 puncte ce corespunde tot clasei de risc seismic RsIII.
3. Din punct de vedere al evaluării analitice prin calcul au rezultat următoarele valori ale
„gradului de asigurare structurală seismică”:

În metodologia de nivel 1: R3 = 60 % - clasa de risc seismic RsII

În metodologia de nivel 2: R3 = 40 % - clasa de risc seismic RsII

În metodologia de nivel 3:
a. Calcul static neliniar: R3 = 46 % - clasa de risc seismic RsII
b. Calcul dinamic neliniar: R3 = 44 % - clasa de risc seismic RsII
În consecinţă, structura de rezistenţă a tronsonului evaluat se încadrează în clasa de risc
seismic RsII ce cuprinde construcţiile care sub efectul cutremurului de proiectare pot suferi
degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilităţii este puţin probabilă.
Din acest motiv se impune intervenţia asupra structurii de rezistenţă pentru a spori
nivelul de siguranţă al clădirii.
În continuare este prezentată soluţia minimală de intervenţie pentru clădirea anterior
evaluată seismic: introducerea de trei (3) pereţi structurali de beton armat, dispuşi în
deschiderea dintre axele C şi D ale cadrelor transversale din axele 4,6 şi 8 (Fig. A.23).
La baza alegerii acestei soluţii minimale au stat următoarele criterii:

deşi clădirea are o vârstă de aproape jumătate de secol, se apreciază că va mai fi utilizată
ulterior consolidării pentru încă cel puţin 50 ani, durata obişnuită de proiectare pentru construcţii
noi;

costuri cât mai reduse ale consolidării propriu-zise, dar şi ale refacerii şi reparaţiilor
finisajelor în zonele afectate de consolidare;

A38
 Anexa A

întrucât clădirea este destinată în principal activităţilor didactice şi de laborator se impune

păstrarea unei configuraţii arhitecturale cu săli mari având o bună iluminare naturală;

Fig. A.23 – Poziţionarea în plan a pereţilor nou introduşi

în condiţiile actuale în care spaţiile existente sunt insuficiente bunei funcţionări,
reducerea regimului de înălţime sau a gradului de ocupare al clădirii reprezintă strategii
inacceptabile;

s-a evaluat de asemenea că reducerea maselor prin înlocuirea pereţilor de
compartimentare existenţi cu pereţi realizaţi din materiale uşoare nu este semnificativă şi în
consecinţă nu se poate obţine o reducere sensibilă a cerinţelor seismice;

având în vedere funcţiunea clădirii este important ca durata de execuţie a lucrărilor de
intervenţie să fie cât mai scurtă;

întrucât între corpul ce urmează a fi consolidat şi clădirea învecinată există rosturi de mici
dimensiuni (cca. 50 mm), pentru consolidarea structurii pe direcţie transversală nu pot fi utilizate
soluţii de intervenţie care să poată fi executate doar la exteriorul construcţiei, astfel încât să
permită funcţionarea fără întrerupere a clădirii.

fiind inevitabilă intervenţia la interiorul structurii, este de dorit ca lucrările de consolidare
să fie concentrate în zona centrală a clădirii şi execuţia lor să implice cât mai puţin posibil
tehnologii umede, astfel încât să perturbe cât mai puţin activităţile ce se desfăşoară în corpurile
adiacente;

soluţia de reducere a cerinţelor seismice prin realizarea unui sistem de izolare a bazei este
imposibil de aplicat practic din cauza celor două construcţii vecine ce împiedică realizarea
spaţiului perimetral „de gardă” necesar pentru disiparea energiei seismice prin deplasările
laterale ale izolatorilor seismici şi ale amortizorilor dispuşi la baza structurii;

soluţia de reducere a cerinţelor seismice prin introducerea unor amortizori în sistemul
structural este de asemenea dificil de aplicat pe direcţia transversală a construcţiei deoarece
pentru ca amortizorii să intre în lucru se impune înlocuirea tuturor pereţilor de compartimentare
transversali cu pereţi uşori prinşi flexibil de structura existentă.

A39
 Anexa A

În consecinţă soluţia de intervenţie aleasă spre a fi analizată se bazează pe sporirea

semnificativă a rigidităţii şi a rezistenţei laterale a construcţiei, astfel încât să se reducă atât
cerinţele de deplasare, cât şi eforturile secţionale din elementele structurale existente. Soluţia de
intervenţie propusă transformă structura în cadre de beton armat într-un sistem structural nou ce
pot fi asimilat unei structuri duale cu pereţi preponderenţi.

A.6 Structura consolidată. Evaluarea prin calcul a structurii consolidate

Pentru această soluţie de intervenţie sunt prezentaţi în continuare paşii de calcul:
i. stabilirea valorii forţei seismice de proiectare corespunzătoare factorului „q” selectat pe
considerentul comportării structurii consolidate similar unei structuri noi;
ii. predimensionarea elementelor de consolidare, respectiv pereţii nou-introduşi;
iii. efectuarea calcului static în domeniul elastic de comportare al materialelor şi evaluarea
pentru comparaţie a gradului structural de asigurare seismică cu metodologia de nivel 2:
-realizarea unor modele structurale tridimensionale, considerând mai multe variante
privind gradul de participare al elementelor nou-introduse la preluarea forţei seismice
totale şi verificarea preliminară a fundaţiilor noi;
- verificarea deformaţiilor;
- verificarea elementelor noi – pereţii;
- verificarea elementelor existente – stâlpi şi grinzi;
iv. efectuarea unui calcul static neliniar (push-over) şi evaluarea gradului structural de
asigurare seismică cu metodologia de nivel 3;
v. proiectarea detaliilor; se prezintă doar dimensionarea soluţiei de conectare a elementelor
nou-introduse.

A.6.1 Stabilirea valorii forţei seismice de proiectare pe baza prevederilor P 100-1

( )
În calculul forţei tăietoare de bază (cf. relaţiei: Fb = γ I ⋅ a g β (T1 ) ⋅ λ / q ⋅ m ) s-a introdus o
valoare a factorului de comportare q = 4,6 corespunzătoare structurilor cu trei pereţi pe fiecare
direcţie, în conformitate cu prevederile capitolului 5 din codul P 100-1. Masele de nivel au fost
sporite cu 6 % pentru a ţine cont de greutatea suplimentară a pereţilor nou-introduşi:
a g ⋅ β (T1 ) (1,06 ⋅ G ) = 1,2 ⋅ 0,24 g ⋅ 2,75 ⋅ 0,85 ⋅ (1,06 ⋅ G )
Fb = γ I ⋅ S d (T1 ) ⋅ m ⋅ λ = γ I ⋅ ⋅λ ⋅
q g 4,6 g

Fb = 0,15 ⋅1,06 ⋅ G = 0,15 ⋅1,06 ⋅ 36000 ⇒ Fb = 5585 kN

A.6.2 Predimensionarea pereţilor nou-introduşi

Pentru elementele nou introduse, pereţi şi fundaţiile acestora, s-a ales un beton de clasă
C20/25 şi armătură de tip S345 (PC52).

A40
 Anexa A

Conform codului de proiectare a structurilor cu pereţi, CR 2-1-1.1, dimensiunea minimă a

grosimii inimii este:
H
bw ≥ max(150mm; e ) ⇒ bw ≥ 190mm
20
S-a ales o grosime minimă de 200mm, dar este recomandabilă şi o verificare de rezistentă,
considerând o capacitate la încovoiere cât mai apropiată de cerinţele calculului în domeniul
elastic.
Pentru cei trei pereţi nou-introduşi pe toată înălţimea structurii betonul fiind de clasă
C20/25, şi considerând că aceştia preiau întreaga forţă laterală, din calcul a rezultat o grosime a
inimii de 200mm, astfel încât capacitatea la forţă tăietoare a acestora să fie peste 100% din forţa
tăietoare de bază (FTB) minimă:

∑b w ⋅ hw ⋅ 2,5 f ctd ≥ 1,5 ⋅ Fb ⇒ ∑ bw ⋅ hw ⋅ f ctd ≥ 0,6 ⋅ Fb

0,6 ⋅ Fb 0,6 ⋅ 5585 ⋅10 3

bw ≥ = = 163,7 mm
3 ⋅ hw ⋅ 2,5 f ctd 3 ⋅ 6825 ⋅1
Rezultă bw = 200mm .

A.6.3 Calculul static în domeniul elastic de comportare al materialelor

Cu aceste date s-a efectuat o primă variantă de calcul structural, în care s-au considerat
doar cei trei pereţi pe toată înălţimea structurii, de la nivelul demisolului până la ultimul nivel.
Rezultatele oferite de calculul specializat automat au evidenţiat valori mari ale momentelor
încovoietoare efective (MEd) de peste 21000 kNm, la baza fiecăruia dintre pereţi, dar şi forţe
axiale relativ mici:
N Ed ,demisol = 2722kN

M Ed ,demisol = 21046kNm
Pentru armarea verticală a pereţilor nou introduşi s-a utilizat armarea minimă prevazută pe
inimă în codul de proiectare a structurilor cu pereţi.
ρ min = 0,003 ⇒ As min = 0,003 ⋅ 200 ⋅ 1000 = 600mm 2 ml
A rezultat o armare de 2φ10/250, cu oţel tip S355 (PC52) şi un moment capabil:
2φ 10 / 250
M Rd ,demisol
= 17705kNm

Deoarece M Ed ,demisol ≥ M Rd ,demisol este necesară majorarea ariei de armătură din inima
pereţilor nou-introduşi la 2φ12/150. Rezultă un moment capabil:
2φ 12 / 150
M Rd ,demisol
= 22187 kNm

M Rd 22187
Ω= = = 1,054
M Ed 21046

A41
 Anexa A

Cu datele obţinute s-au facut verificări preliminare ale dimensiunilor fundaţiilor minim
necesare pentru preluarea încărcărilor date de pereţi şi pentru transmiterea acestora către terenul
de fundare. Pentru determinarea solicitărilor transmise fundaţiei s-a determinat momentul capabil
din pereţi utizilând valorile medii ale rezistenţelor materialelor. Astfel, solicitările transmise
fundaţiei nu au mai fost multiplicate cu valoarea produsului γRd ⋅ Ω , în conformitate cu
prevederile punctului 4.6.2.4. Rezistenţa fundaţiilor, din P100-1.
N Ed ,demisol = 2722kN
2φ 12 / 150
M Rd ,m , demisol
= 28546kNm

M Rd ,m 28546
⇒ = = 1,356 > γRd ⋅ Ω = 1,054 ⋅1,15 = 1,212
M Ed 21046
Forţa tăietoare la baza pereţilor este:
VRd ,m = 1,356 ⋅V Ed = 1,356 ⋅1665 = 2258kN
Cu dimensiunile propuse de 2,0x8,8m şi o înălţime a acesteia de 0,7m, greutatea proprie a
fundaţiei este de aproximativ 300kN. Rezultă solicitările transmise terenului de fundare:
N f = 2722 + 300 = 3022kN

M f = 28546 + 2258 ⋅ 0,7 = 30127 kNm

Condiţia de verificare a presiunii pe teren rezultă din:
1,4 pconv > pef ,max ⇒ 1.4 ⋅ 250 > pef ,max ⇒ 350 > pef ,max

Nf Mf
pef ,max,min = ±
Af Wf

Nf Mf 3022 30127
pef ,max,min = ± = ± = 172 ± 1167
Af Wf 17,6 25,81

pef ,max = 172 + 1167 = 1339 kN m

2

pef ,min = 172 − 1167 = −995 kN m

2

Rezultă că fundaţia se ridică de pe teren, iar excentricitatea forţei axiale de la baza

fundaţiei este:
Mf 30127
ef = = = 9,67 m
Nf 3022
Aceste verificări au arătat că asemenea solicitări nu pot fi preluate printr-o fundaţie izolată,
sub fiecare perete, alcătuită din fundaţiile actuale consolidate ale stâlpilor şi o grindă de legătură
nou introdusă, datorită dimensiunilor exagerate în plan.

A42
 Anexa A

Ţinând seama de valorile foarte mari ale solicitărilor ce sunt transmise fundaţiilor s-a
considerat oportună reducerea numărului de niveluri flexibile prin introducerea unui număr de
pereţi suplimentari pe înălţimea demisolului. În prima variantă s-au introdus doar trei pereţi
suplimentari pe înălţimea demisolului şi s-a reluat calculul static. S-au constatat reduceri ale
solicitărilor din cei trei pereţi de consolidare propuşi pe toată înălţimea structurii, dar şi din
elementele structurale existente, rămase neconsolidate.

Fig. A.24 – Poziţionarea în plan a 5 pereţi suplimentari la nivelul demisolului

Fig. A.25 – Elevaţia cadrului transversal cu pereţi structurali din beton armat

A43
 Anexa A

Deoarece reducerile solicitărilor nu au fost însemnate s-a optat pentru introducerea a încă
doi pereţi pe înălţimea demisolului şi crearea unui nivel mult mai rigid şi rezistent la nivelul de la
baza structurii. A rezultat un număr de cinci pereţi suplimentari puşi pe înălţimea demisolului
(Fig. A.24 şi Fig. A.25). În acest fel, valorile momentelor de la baza pereţilor, pe nivelul
demisolului, scad cu aproximativ 35% fată de cele obţinute în situaţia când în structură iniţială
existau doar trei pereţi pe toată înălţimea structurii.
Rezultatele oferite de calculul automat au valori mai scăzute ale momentelor încovoietoare
efective (MEd) de aproximativ 14000 kNm, la baza fiecăruia dintre pereţi, cu creşterea uşoară a
forţelor axiale:
N Ed ,demisol = 3200kN

M Ed ,demisol = 13905kNm
Pentru armarea minimă a rezultat un moment capabil:
2φ 10 / 250
M Rd ,demisol
= 18955kNm

Deoarece M Ed ,demisol ≤ M Rd ,demisol nu mai este necesară majorarea ariei de armătură din
inima pereţilor nou-introduşi. Rezultă:
M Rd 18955
Ω= = = 1,363
M Ed 13905
Cu datele obţinute s-au facut verificări preliminare ale dimensiunilor fundaţiilor minim
necesare pentru preluarea încărcărilor date de pereţi şi pentru transmiterea acestora către terenul
de fundare. Pentru determinarea solicitărilor transmise fundaţiei s-a determinat momentul capabil
din pereţi utizilând valorile medii ale rezistenţelor materialelor:
N Ed ,demisol = 3200kN
2φ 10 / 250
M Rd ,m , demisol
= 21363kNm

M Rd ,m 21363
⇒ = = 1,536
M Ed 13905
Forţa tăietoare la baza pereţilor este:
VRd ,m = 1,536 ⋅V Ed = 1,536 ⋅140 = 215kN
Se propun dimensiuni mai mari de fundaţie de 3,5x8,8m şi o înălţime a acesteia de 0,7m,
greutatea proprie a fundaţiei rezultând aproximativ 535kN. Rezultă solicitările transmise
terenului de fundare:
N f = 3200 + 535 = 3735kN

M f = 21363 + 215 ⋅ 0,7 = 21514kNm

Condiţia de verificare a presiunii pe teren rezultă din:
1,4 pconv > pef ,max ⇒ 1.4 ⋅ 250 > pef ,max ⇒ 350 > pef ,max

A44
 Anexa A

Nf Mf
pef ,max,min = ±
Af Wf

Nf Mf 3735 21514
pef ,max,min = ± = ± = 121 ± 476
Af Wf 30,8 45,17

pef ,max = 121 + 476 = 597 kN m

2

pef ,min = 121 − 476 = −355 kN m

2

Rezultă că fundaţia se ridică de pe teren, iar excentricitatea forţei axiale de la baza

fundaţiei este:
Mf 21514
ef = = = 5,76m
Nf 3735

Grinda existenta
hc L0 hc
Stalp existent Stalp existent

Hdemisol
Conectori
Pardoseala
existenta

Cuzinet BA Cuzinet BA
existent existent
Bloc BS Mustati Bloc BS
existent perete nou existent

Piloti Fundatie noua

Stalp existent

Piloti Perete nou

introdus
Fig. A.26 – Detaliu fundaţie pe minipiloţi

A45
 Anexa A

Datorită valorilor încă ridicate se propune un sistem de fundare de tip fundaţii izolate
rezemate pe minipiloţi (Fig. A.26). Aplicarea acestui sistem necesită însă un calcul geotehnic de
specialitate şi nu face obiectul prezentului exemplu de calcul.
Trebuie menţionat că, în practică, executarea minipiloţilor poate implica o creştere
semnificativă a costurilor lucrărilor de consolidare. În acest sens, în cazul unor structuri reale,
este indicat să se facă o analiză comparativă aprofundată a costurilor şi implicaţiilor variantei cu
minipiloţi, pe de o parte, şi a variantei majorării numărului de pereţi suplimentari de la nivelul
demisolului, pe de altă parte. Cea de a doua posibilitate, deşi poate reduce costurile, implică
realizarea unor spaţii impuse, reduse ca dimensiuni în plan.
Dacă nici una din cele două soluţii propuse nu se poate aplica, pereţii se pot considera articulaţi
la bază, adică se rotesc pe teren – rocking walls. În mod evident, schematizările din calcul
trebuie să reflecte posilitatea de rotire a acestora, în special prin modul de rezemare de la bază.

A.6.4 Verificarea deformaţiilor conform Anexei E din codul P 100-1

Aplicând procedura prezentată pe larg în partea destinată evaluării structurii existente, în
această metodologie de tip curent s-au obţinut rezultate ce sunt centralizate în tabelul A.21.
Tabelul A.21. Verificări ale deformaţiilor asociate SLS şi SLU

Deplasare as. Înălţime Drift as. Drift as. Drift as.

Nivel răsp. elastic de nivel răsp. elastic SLS SLU
[m] [m] [ %] [ %] [ %]
E3 0.05625 3.8 0.380 0.152 0.760
E2 0.04180 3.8 0.392 0.157 0.784
E1 0.02691 3.8 0.360 0.144 0.720
P 0.01324 3.8 0.277 0.111 0.554
D 0.00271 3.73 0.073 0.029 0.146

Perioada proprie de vibraţie a modului 1, fundamental, pe direcţia Y a rezultat de circa trei

ori mai mică în cazul structurii consolidate. Pentru SLU coeficientul de amplificare a deplasărilor
c rezultă:
T 0,423
1 ≤ c = 3 − 2,5 ≤ 2 ⇒ c = 3 − 2,5 ⋅ = 2,34 ⇒ c = 2,00
T 1,60
c
În termeni de deplasare rezultă că gradul de asigurare struturală seismică este de:
d rSLS 0,5
R3d , SLS = , adm
= ⇒ R d , SLS = 3,185 pentru starea limită de serviciu şi
d SLS
0,157 3
r , max

d rSLU 2,5 d , SLS = 3,185

R3d , SLU = ,adm
= ⇒ R pentru starea limită ultimă.
d SLU
0,784 3
r ,max

A46
 Anexa A

A.6.5 Verificarea elementelor structurale

A.6.5.1 Pereţi
Conform verificărilor de la fundaţii, M Ed ,demisol ≤ M Rd ,demisol nu mai este necesară majorarea
ariei de armătură din inima pereţilor nou-introduşi peste cea minimă la nivelul demisolului. Din
cauza celor cinci pereţi de pe înălţimea demisolului solicitările cele mai mari au rezultat la baza
parterului, în cei trei pereţi de pe toată înălţimea structurii:
N Ed , parter = 2585kN
2φ 10 / 250
M Rd , parter
= 16605kNm

M Rd 16605
Ω= = = 1,215
M Ed 13665
Pentru armarea orizontală a pereţilor nou introduşi s-a utilizat armarea minimă prevazută
pe inimă în codul de proiectare a structurilor cu pereţi.
ρ min = 0,0025 ⇒ As min = 0,0025 ⋅ 200 ⋅1000 = 500mm 2 ml
A rezultat o armare de 2φ10/250, cu oţel tip S355 (PC52).
Deoarece inima pereţilor nou-introduşi nu preia practic nimic din forţa axială de
compresiune s-a considerat că forţa tăietoare este integral preluată de armătura orizontală din
inima nou introdusă. În mod acoperitor nu s-a ţinut cont de armătura din planşeu.
Forţa tăietoare de proiectare de la baza pereţilor la nivelul parterului este:
VEd = 1,2 ⋅1,215 ⋅V Ed = 1,2 ⋅1,215 ⋅1555 = 1,458 ⋅1555 = 2267 kN

⇒ VEd = 1,5 ⋅V Ed = 1,5 ⋅1555 = 2332,5kN

VRd ,min = 26 ⋅ 0,8 ⋅ 2 ⋅ 78,5 ⋅ 300 = 980kN

Rezultă că armarea minimă nu este suficientă şi se măreşte armatura de la 2φ10/250 la

2φ12/150:
VRd = 44 ⋅ 0,8 ⋅ 2 ⋅113 ⋅ 300 = 2386kN
VRd 2386
= = 1,023 ⇒ se verifică;
VEd 2332,5
Verificarea betonului:
bw ⋅ hw ⋅ 2,5 f ctd ≥ 1,5 ⋅ VEd = 2332,5kN
200 ⋅ 6825 ⋅ 2,5 ⋅1
⇒ = 1,463 ⇒ se verifică.
2332,5 ⋅10 3
În concluzie, pereţii sunt armaţi cu două plase legate, câte una pe fiecare faţă, alcătuite din
bare φ10/250 pe direcţia verticală şi bare φ12/150 pe direcţia orizontală.

A47
 Anexa A

A.6.5.2 Grinzi şi stâlpi

Elementele existente verificate (stâlpi şi grinzi) au fost cele de la nivelurile cu solicitările
cele mai mari.
La verificarea grinzilor s-au urmărit doar valorile momentelor efective negative de la
capetele acestora, deoarece, datorită prezenţei pereţilor, diagramele de momente pe grinzi au
alura diagramelor de momente rezultate din încărcări gravitaţionale, cu momente negative la
ambele capete ale deschiderii.
Tabelul A.22. Structura consolidată. Gradul de asigurare seismică structurală al grinzii
peste etajul 1 la moment încovoietor negativ – Seism pe direcţie transversală

M Ed M Rd
Nivel Ax
[kNm] [kNm]
R3M
E1 A -127 -264.3 2.08
E1 Bdr -45 -115.4 2.56
E1 Cdr -135 -158.6 1.18
E1 Bst -101 -158.6 1.57
E1 Cst -56 -115.4 2.06
E1 D -153 -264.3 1.73

Ca şi în cazul pereţilor, din cauza celor cinci pereţi de pe înălţimea demisolului solicitările
cele mai mari din stâlpii existenţi au rezultat la baza parterului.
Tabelul A.23. Structura consolidată. Gradul de asigurare seismică structurală la moment
încovoietor pentru stâlpii CTC la baza parterului – Seism pe direcţie transversală
N Ed M Ed M Rd
Ax R3M
[kN] [kNm] [kNm]
A -695 42 314 7.48
B -728 18 171 9.50
C -735 31 172 5.55
D -723 61 327 5.36

În concluzie, în metodologia de nivel 2, gradul global de asigurare structurală seismică al

structurii consolidate prin introducerea de pereţi de beton armat este R3 = 1,00 .

A.6.6 Calculul în domeniul postelastic de comportare al materialelor. Calculul static

neliniar (biografic) pentru structura consolidată
Determinarea cerintei de deplasare s-a facut conform prevederilor din anexa D, din
normativul P 100-1, iar deteminarea curbei forţă tăietoare de bază – deplasare la vârf a
construcţiei a fost determinata printr-un calcul static neliniar cu ajutorul programului ETABS,

A48
 Anexa A

aplicând prevederile P 100-3, considerând valorile medii ale caracteristicilor de rezistenţă şi

deformaţie ale materialelor. Curba forţă-deplasare este prezentată în figura A.27.

Fig. A.27 – Curba Forţă-Deplasare vs. cerinţa de deplasare

Figura A.27 arată o capacitate practic dublă în deplasări, faţă de cerinţe. Forţa tăietoare
maximă este de 8970kN, iar în dreptul cerinţei este de 7660kN. Pentru a crea o imagine mai clară
pe ordonată a fost trecut, în procente, raportul între forţa tăietoare de bază (FTB) şi greutatea
totală a structurii. Valoarea acestui raport, împărţită la 100, reprezintă coeficientul seismic c:
FTB = c ⋅ Gtot
Din tabloul articulaţiilor plastice, prezentat în figra A.28, se observă că în continuare
comportarea structurii nu este cea ideală, deoarece apar în continuare articulaţii plastice la
capetele stâlpilor centrali de la toate nivelurile, dar cu rotiri relativ mici. O soluţie de
îmbunătăţire a situaţiei constă în suplimentarea numărului de pereţi din suprastructură, similar cu
soluţia adoptată pentru reducerea eforturilor în infrastructură.

Fig. A.28 – Cadrului transversal central – tablou articulaţii plastice

A49
 Anexa A

În urma analizării rezultatelor oferite de calculul static inelastic (push-over) se

concluzionează că intervenţia minimală de consolidare cu cei trei pereţi pe toată înălţimea
structurii oferă un grad global de asigurare structurală seismică suficient: R3 = 1,00 .

A.6.7 Verificarea atingerii obiectivelor de performanţă şi durabilitate in conformitate cu

prevederile P 100-3 pentru structura consolidată
Din punct de vedere al evaluării analitice prin calcul, pentru structura consolidată prin
introducerea de pereţi de beton armat turnaţi in situ au rezultat următoarele valori ale „gradului
de asigurare structurală seismică”:

În metodologia de nivel 2: R3 = 100 %,

În metodologia de nivel 3: R3 = 100 %.
Rezultă că în urma intervenţiei structura se încadrează în clasa Rs IV de risc seismic ce
corespunde construcţiilor la care răspunsul seismic aşteptat este similar celui obţinut pentru
construcţiile proiectate pe baza prescripţiilor în vigoare.

A.6.8 Dimensionarea elementelor de conectare

A.6.8.1 Dimensionarea conectării orizontale
După cum s-a precizat anterior, armarea verticală a pereţilor este alcătuită din două rânduri
de bare φ10/250, cu oţel tip S355 (PC52).
Pentru mobilizarea acestor bare verticale şi, implicit, pentru atingerea momentului capabil
dorit, pe verticală, conectorii verticali au fost trecuţi prin grinzi prin găuri forate pe întreaga
înălţime a acestora (Fig. A.29).

200
650

250
Conectori
14Ø20/500
Grinda
existenta
200

Fig. A.29 – Detaliu conectare verticală

Din echivalarea ariei armăturii verticale din inima pereţilor a rezultat aria şi pasul maxim
între conectori. Astfel, din calcul au rezultat paisprezece (14) conectori puşi pe un singur rând
φ20/500, cu oţel tip S345 (PC52).

A50
 Anexa A

Verificarea prin calcul a conectorilor orizontali rezultă din condiţia maximală a preluării
integrale a lunecării orizontale din rosturile de contact între elementele existente şi cele nou
introduse, în acest caz pereţii, prin armăturile existente în stălpii de la capete şi prin conectori,
fără a ţine seama de aportul forţei axiale sau de aportul betonului din bulbul comprimat. La
fiecare nivel forţa tăietoare de dimensionare a conectorilor, în lungul rosturilor orizontale, se
determină, similar pereţilor, cu formula:
Vc ,i = VEd ,i ⋅ max{1,5; (k Q ⋅ Ω)}
unde
Vc ,i - reprezintă forţa tăietoare pentru calculul conectorilor verticali (inclusiv armătura
verticală din stălpii existenţi), puşi în lungul grinzilor;
VEd ,i - reprezintă forţa tăietoare rezultată din calculul în domeniul elastic la nivelul i;

k Q - reprezintă factorul de amplificare al forţelor tăietoare rezultate din calculul elastic;

Ω - reprezintă raportul între valoarea momentului capabil şi efectiv de la nivelul de
încastrare considerat al pereţilor;
k Q ⋅ Ω - se limitează superior la valoarea lui q.
Pentru nivelul parterului rezultă:
VEd ,i = 1555kN

VC ,i = 1,2 ⋅1,266 ⋅V Ed = 1,2 ⋅1,266 ⋅1555 = 1,52 ⋅1555 = 2364kN

Lunecarea în lungul rostului orizontal este:
Linima
Ed = VC ,i − Lbulbi
Rd

(
Rd = µ f ⋅ N bulb + As ,stâlp ⋅ f yd
Lbulb tot
)
µ f = 0,7
Tabelul A.24. Calcul conectori verticali în rostul orizontal

Nivel VEd N bulb Astot,stâlp Linimă

Ed

E3 449 166 2060 (4φ20+4φ16 OB37) 50

E2 1376 354 2060 (4φ20+4φ16 OB37) 845

E1 1925 538 2060 (4φ204φ16 OB37) 1266

P 2364 718 2060 (4φ20+4φ16 OB37) 1579

D 1487 901 2512 (8φ20 OB37) 512

A51
 Anexa A

La nivelul demisolului, în tabel, este trecută forţa tăietoare de calcul pentru unul din cei
cinci pereţi suplimentari de la nivelul demisolului deoarece la pereţii dezvoltaţi pe toată
înălţimea casei forţele tăietoare au valori foarte mici, de ordinul a 150 kN.
Pentru nivelul parterului aria de armătură necesară preluării lunecării orizontale este:
⇒ Asc ,tot , P = 1579 ⋅10 3 /(0,8 ⋅ 300) = 6580mm 2

Se aleg 23 conectori puşi pe un singur rând φ20/300, cu oţel tip S345 (PC52).
A.6.8.2 Dimensionarea conectării verticale
Relaţiile de calcul ale forţelor totale de lunecare sunt următoarele:
S zero S zero
LstEd ,v = − N bază − N zero − ∑ V grav . −
gr
∑ V grind .
S bază S bază
S zero S zero
Ldr
Ed ,v = N bază − N zero − ∑ V grav . +
gr
∑ V grind .
S bază S bază

Semnificaţia termenilor este următoarea:

N zero - reprezintă forţa axială în secţiunea de moment zero;
S zero
∑ V grav . - reprezintă aportul forţelor tăietoare din grinzi produse de încărcările
gr
S bază
gravitaţionale şi transmise ca forte axiale în bulbii noului perete, pe lungimea dintre cele două
secţiuni considerate;
S zero
∑ V grind . - reprezintă aportul forţelor tăietoare din grinzi produse de acţiunea seismică,
S bază
asociată plastificării grinzilor, şi transmise ca forte axiale indirecte în bulbii noului perete, pe
lungimea dintre cele două secţiuni considerate.
N bază - reprezintă forţa axială în bulbul considerat, în secţiunea de moment maxim, în care
este de aşteptat să se atingă momentul capabil al peretelui, unde:

N bază = Astot,stâlp ⋅ f yd + bbulb ⋅ hbulb ⋅ f cd - pentru bulbul comprimat,

şi

N bază = Astot,stâlp ⋅ f yd - pentru bulbul întins.

Ţinând cont de faptul că pe distanta dintre cele două secţiuni efortul de lunecare nu este
constant, pentru calculul valorii de dimensionare a forţei de lunecare distribuite se poate adopta
relaţia:
L
L(vml ) = γ Rd ⋅ ; unde:
H zero

A52
 Anexa A

γ Rd = 1.2 - este un factor ce ţine cont de neuniformitatea distribuţiei eforturilor de

lunecare şi
H zero - reprezintă distanţa dintre secţiunile de moment maxim şi moment nul.
Seism pe direcţie transversală în sensul pozitiv al axei OY. Pentru acest sens de acţiune
seismică bulbul din stânga este întins, iar cel din dreapta este comprimat. Echilibrul de forţe în
perete între secţiunile de moment zero şi moment maxim este dat în figura A.30.
Rezultă: LstEd ,v = 1213 kN şi LdrEd ,v = 3146 kN
Seism pe direcţie transversală în sensul negativ al axei OY. Pentru acest sens de acţiune
seismică bulbul din stânga este comprimat, iar cel din dreapta este întins. Echilibrul de forţe în
perete între secţiunile de moment zero şi moment maxim este dat în figura A.31.
Rezultă: LstEd ,v = 2170 kN şi LdrEd ,v = 1553 kN

(înc. grav.) (înc. grav.) Încărcări

gravitaţionale
Forţe tăietoare în grinzile +537 kN +527 kN Forţe axiale din
perpendiculare pe planul
efecte indirecte
peretelui din încărcări
gravitaţionale

74 kN LstEd ,v 110 kN

41 kN

10.7 m
74 kN 110 kN

41 kN
Ldr
Ed ,v
Nu apar efecte indirecte
deoarece la stânga
bulbului nu există grinzi
dispuse în planul
peretelui

528 kN 3811 kN
întindere compresiune
(8φ20 OB37) (12φ16 PC52)
(500x650 C12/15)

Fig. A.30 – Echilibrul de forţe între secţiunile de moment zero

şi moment maxim (seism pe +OY)

A53
 Anexa A

Lungimea efectivă a interfeţei verticale de conectare este egală cu distanţa dintre secţiunile
de moment nul şi respectiv de moment maxim din care se scade înălţimea celor două grinzi
transversale: 10.7 m – 2x0.65m = 9.40 m.
În consecinţă, valorile de dimensionare ale forţelor distribuite de lunecare sunt:
2170

la interfaţa dintre bulbul din stânga şi inimă: Lstv = 1.20 ⋅ = 278 kN / ml şi
9.40
3146

la interfaţa dintre bulbul din stânga şi inimă: Ldrv = 1.20 ⋅ = 402 kN / ml
9.40

(înc. grav.) (înc. grav.) Încărcări

gravitaţionale
Forţe tăietoare în grinzile +537 kN +527 kN
Forţe axiale din
perpendiculare pe planul
efecte indirecte
peretelui din încărcări
gravitaţionale

74 kN Ldr
Ed ,v 110 kN

41 kN

10.7 m
74 kN 110 kN

41 kN
LstEd ,v
Nu apar efecte indirecte
deoarece la stânga
bulbului nu există grinzi
dispuse în planul
peretelui
2855 kN 724 kN
compresiune întindere
(8φ20 OB37) (12φ16 PC52)
(350x700 C12/15)

Fig. A.31 – Echilibrul de forţe între secţiunile de moment zero

şi moment maxim (seism pe -OY)
Pentru nivelul parterului, cu înălţimea liberă 3,15m, aria de armătură necesară preluării
lunecării verticale este:
⇒ Asc ,tot , P = 1267 ⋅103 /(0,8 ⋅ 300) = 5280mm 2

Se aleg 11 conectori, pe nivel, puşi pe un singur rând φ25/300, cu oţel tip S345 (PC52).

A54
 Anexa A

6.8.3 Calculul îmbinării cu ancore chimice se face conform SR CEN_TS 1992-4-5/AC.

În calcule, pentru determinarea rezistenţei de proiectare, betonul din zona prinderii trebuie
să se considere fisurat.
Rezistenţa conectorilor solicitaţi la seism se reduce astfel:
VRk0 ,c
VRd ,eq ,c = α eq
γc
Conectorii din îmbinarea verticală sunt solicitaţi la forfecare.
Sunt necesare următoarele verificări la fortă tăietoare ale conectorilor: verificare la cedare
prin oţel fără braţ de pârghie, verificare la cedarea a marginii de beton, verificare la cedare prin
expulzarea betonului din spatele tijei
A. Rezistenţa caracteristică la cedare prin oţel
VRk ,s = 0,8 ⋅ f yk ⋅ As
B. Verificare la cedarea a marginii de beton. În cazul nostru, această verificare nu este
necesară deoarece solicitarea este paralelă cu marginea.
C. Verificare la cedare prin expulzarea betonului din spatele tijei:
VRk ,cp = min{k 3 ⋅ N Rk , p ; k3 ⋅ N Rk ,c } în care
C.1 Cedare prin smulgere combinată cu cedare prin beton:
Ap , N
N Rk , p = N Rk
0
,p ⋅ ⋅ψ s , Np ⋅ψ g , Np ⋅ψ re, N ⋅ψ ec , Np
Ap0 , N
unde

, p = τ Rk ⋅ π ⋅ d ⋅ hef
0
N Rk
cu
τ Rk - rezistenţa caracteristică de aderenţă, depinzând de clasa de rezistenţă a betonului,
valori date pentru beton nefisurat sau fisurat în specificaţia tehnică europeană corespunzătoare;
d - diametrul tijei conectorului sau diametrul exterior al filetului intern al manşonului;
hef - adâncimea de înglobare.
C.2 Efectul geometric al distanţei interax şi al distanţei faţă de margine asupra rezistenţei
caracteristice este luat în calcul prin valoarea
Ap , N
Ap0, N
unde
Ap0 , N = scr , Np ⋅ scr , Np - aria de influenţă de referinţă a unui conector individual;

A55
 Anexa A

Ap , N - aria de influenţă efectivă, limitată de suprapunerea ariilor conectorilor adiacenţi

(s < scr,Np) precum şi de marginile elementului de beton (c < ccr,Np).

scr , Np = 7,3 ⋅ d ⋅ τ Rk ≤ 3 ⋅ hef

d [mm], τ Rk [N/mm²], valoare pentru beton nefisurat C20/25

c cr, Np = s cr,Np 2
C.3 Efectul unor conectori deşi.
Coeficientul ψ g , Np ţine cont de un efect de grup, în cazul în care conectorii sunt deşi.
0,5
 s 
ψ g , Np = ψ g0, Np −
s


( )
⋅ ψ g0, Np − 1 ≥ 1
 cr , Np 
cu
1, 5
 τ 
ψ g0, Np = n − ( )
n − 1 ⋅  Rk
τ


≥1
 Rk ,max 
n - numărul conectorilor cu aderenţă ai grupului;
τ Rk - rezistenţa caracteristică de aderenţă, depinzând de clasa de rezistenţă a betonului,
valori date pentru beton nefisurat ( τ Rk ,ucr ) sau fisurat ( τ Rk ,cr ) în specificaţia tehnică europeană
corespunzătoare;
k8
τ Rk ,max = ⋅ hef ⋅ f ck ,cube
π ⋅d
k8 - dat în specificaţia tehnică europeană relevantă pentru beton fisurat şi nefisurat;
fck,cube - rezistenţa caracteristică pe cub corespunzătoare clasei betonului;
s - distanţa interax;
scr,Np - distanţa interax caracteristică.
Valoarea pentru k8 este 7,2 pentru aplicaţiile în beton fisurat.
C.4 Efectul modificării distribuţiei eforturilor în beton.
Coeficientul ψ s , Np ţine cont de modificarea distribuţiei de eforturi în beton datorată
marginilor elementului
c
ψ s , Np = 0,7 + 0,3 ⋅ ≤1
ccr , Np
C.5 Efectul expulzării stratului de acoperire cu beton.

A56
 Anexa A

Factorul asociat expulzării betonului ψ re, N ţine cont de efectul unei armături dense pentru
adâncimi de înglobare hef < 100 mm:
hef
ψ re , N = 0,5 + ≤1
200
Oricare ar fi adâncimea de înglobare a conectorului, ψ re , N poate fi luat 1,0 în următoarele
cazuri:
1) Armătura (orice diametru) se dispune la un pas ≥ 150mm, sau
2) Armătura cu un diametru de maxim 10 mm se dispune la un pas > 100 mm.
C.6 Efectul excentricităţii încărcării.
Coeficientul ψ ec , Np ţine cont de un efect de grup în cazul unor forţe de întindere diferite ce
acţionează pe conectorii individuali ai grupului.
1
ψ ec , Np = ≤1
1 + 2 ⋅ eN scr , Np
eN - excentricitatea forţei rezultante de întindere ce acţionează pe conectorii întinşi;
D. Cedare prin ruperea conului de beton
Rezistenţa caracteristică a unui singur conector întins sau a unui grup de conectori întinşi
în cazul cedării prin ruperea conului de beton se poate obţine cu ecuaţia.
Ap , N
N Rk ,c = N Rk
0
,c ⋅ ⋅ψ s , N ⋅ψ re , N ⋅ψ ec , Np
Ap0, N
unde
D.1 Rezistenţa caracteristică a unui singur conector în beton fisurat.
Rezistenţa caracteristică a unui singur conector instalat în beton fisurat şi neinfluenţată de
alţi conectori vecini sau margini ale elementului de beton se obţine astfel:

,c = k cr ⋅ f ck ,cube ⋅ hef1,5
0
N Rk

unde
kcr - coeficient care ţine seama de influenţa mecanismelor de transfer al încărcării pentru
aplicaţiile în beton fisurat, valoarea lui este între 7,2 şi 8,5;
fck,cube - rezistenţa caracteristică pe cub corespunzătoare clasei betonului;
hef - valoarea efectivă a adâncimii de înglobare.
D.2 Efectul geometric al distanţei interax şi al distanţei faţă de margine.
Ap0 , N = scr , Np ⋅ scr , Np - aria de influenţă de referinţă a unui conector individual ;

Ap , N - aria de influenţă efectivă, limitată de suprapunerea ariilor conectorilor adiacenţi

(s < scr,Np) precum şi de marginile elementului de beton (c < ccr,Np).
A57
 Anexa A

Pentru conectorii post-instalaţi utilizaţi uzual în prezent scr,N = 2ccr,N = 3hef.

D.3 Efectul modificării distribuţiei eforturilor în beton datorată marginilor.

c
ψ s , N = 0,7 + 0,3 ⋅ ≤1
ccr , N
D.4 Efectul expulzării stratului de acoperire cu beton.
hef
ψ re, N = 0,3 + ≤1
200
D.5 Efectul excentricităţii încărcării.
1
ψ ec , N = ≤1
1 + 2 ⋅ eN scr , N
eN - excentricitatea forţei rezultante de întindere ce acţionează pe conectorii întinşi.

Exemplu numeric:
Se vor folosi ancore Φ25/300 S345 (PC52) cu adâncimea de înglobare 150mm.
hef=150mm
c=175mm
s=300mm
fck=10 N/mm2
fck,cube=12 N/mm2
kcr=8
k3=2
scr,N = 3hef = 450mm
ccr,N= 225mm

,c = 8 × 12 × 150 = 50908 N
0 1, 5
N Rk

Ac , N 300 × 350
= = 0,52
A 0
c,N 450 × 450

175
ψ s , N = 0,7 + 0,3 ⋅ = 0,933
225
ψ re, N = ψ ec , N = 1,0
Deoarece smulgerea ancorei nu este posibilă rămâne doar termenul asociat cedării
betonului din spatele tijei.
Rezultă N Rk ,c = 50,9 × 0,52 × 0,933 ×1,0 × 1,0 = 24,69kN

A58
 Anexa A

VRk ,cp = 2 × 24,69 = 49,39kN

Rezistenţa unui conector:
VRk ,cp 49,39
VRd ,eq ,cp = α eq ⋅ = 0,75 × = 24,69kN
γc 1,5
Rezistenţa unui conector la cedarea prin tijă :
VRd , s ,eq = 0,75 × 491× 0,7 × 300 = 77,33kN
Se constată că rezistenţa betonului de sub conector este inferioară rezistenţei tijei de oţel.
Aceasta înseamnă că betonul din stâlpul existent nu poate prelua forţele aduse de conectori.
Pentru a corecta acest defect o soluţie este folosirea de conectori montaţi pe două rânduri şi cu
diametru mai mic. În acest caz se reduce forţa din tija de oţel, dar se reduce şi rezistenţa
betonului de sub conector. Rezultă că soluţia de consolidare, prin aplicarea căreia se rezolvă
deficienţele structurale, constă în cămăşuirea celor doi stâlpi şi legarea peretelui nou-introdus de
stâlpii cămăşuiţi prin armături.

A59