Fișă de lucru - Inteligența lingvistică

Citiți textul cu atenție. Precizați cărui gen și cărei specii literare aparține. Rescrieți
fragmentul în limbajul actual.

„De pricina nevrednicii mele cercetări a ști să cade că dragostea cea adevărată, carea
pururea cătră tine am avut și am, din norocită privala privelii tale mai mult lipsită și despărțită
a fi, a suferi neputând. Și cu aceasta pricină, întâi la dulcea și nesețioasa-ți privire și
înțăleapta și filosofasca-ți vorovire mai mult din suflet agiutorită, decât cu picioarele
sprejenită, am alergat (că dragostea în inimă dospită, precum adese slăbiciune, așe de multe
ori virtute peste putință naște). A doa pricină ieste că eu, tot adevărul cunoscând și năcazul,
carile de cătră ai noștri vicleni tovarăși ți s-au făcut, bine înțelegând, cu înădușală, fără
răcoreală și cu înfocări fără stâmpărări inima mi s-au cuprins (că simbathie a adevăratului
priietin din durerea a osului zdrobit puțină și mai nici puțină osăbire are). Deci, pre o parte,
ale tale multe înalgiosuri ce ți s-au făcut, jelind (carile inima, cât muntele Olimpului de mi-ar
fi fost, în scrum și în cenușe să o întoarcă, destule ar fi fost), iară pre altă parte, sfârșitul
lucrului acestuia la ce margine va să iasă nepricepând, tot bietul mieu trup, ca muntele Ethnii
singur materiia ardzătoare își strânge, singur să ațiță, singur să aprinde, singur să topește,
singur asupra cenușelor și scrumurilor sale să răzsipește și în bezna pârlitelor sale rădăcini să
pohârnește.” (Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică)
 Fișă de lucru - Inteligența logico-matematică

Citiți cu atenție textul, identificați și argumentați apartenența la un anumit gen (2-3

argumente). Decodificaţi printr-un grafic sau printr-o formulă matematică mesajul poeziei.

Cuplu
de Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,

Alţii mă văd numai pe mine, Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe
Ne suprapunem atât de perfect moarte.
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Suntem egali?
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe
muchia Vom muri deodată sau unul va purta,
De unde putem fi văzuţi amândoi. Încă o vreme,
Tu vezi numai luna, Cadavrul celuilalt lipit de el
Eu văd numai soarele, Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Tu duci dorul soarelui, Sau poate nici nu va muri întreg
Eu duc dorul lunii, Şi va purta-n eternitate
Stăm spate în spate, Povara dulce-a celuilalt,
Oasele noastre s-au unit de mult, Atrofiată de vecie,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti? Cât o cocoaşă,
Dacă ridic braţul Cât un neg...
Şi-l întind mult înapoi, Oh, numai noi cunoaştem dorul
Îţi descopăr clavicula dulce De-a ne putea privi în ochi
Şi, urcând, degetele îţi ating Şi-a înţelege astfel totul,
Sfintele buze, Dar stăm spate în spate,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc Crescuţi ca două crengi
Până la sânge gura. Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Cum suntem? Jertfindu-se pentru o singură privire,
Avem patru braţe să ne apărăm, Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din Însângerat, înfrigurat,
faţa mea Al celuilalt.
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
 Fișă de lucru - Inteligența naturalistă

Argumentați apartenența la un anumit gen literar a operei Jocul de-a vacanța, de

Mihail Sebastian (2-3 argumente). Încadrați personajele Ștefan Valeriu și Corina într-unul din
tipurile de personalitate menționate și prezentate mai jos.

În literatură există mai multe clasificări ale tipurilor de personalitate. Dacă luăm în
consideraţie tipul de temperament deosebim:

1. Tipul de personalitate colerică: se caracterizează prin manifestări inegale, atitudini

extremiste, trecând cu uşurinţă de la entuziasm la pesimism, de la activism debordant la
abandon. Având o rezistenţă inconstantă în activităţile de muncă datorită consumului
energetic neeconomic, colericul acţionează cu toată energia de care dispune la un moment dat
fără să-şi dozeze eforturile în funcţie de mărimea dificultăţilor sau a obstacolelor.

Din această cauză curba randamentului la coleric are numeroase neregularităţi prin
intersectarea cu curba oboselii. Neliniştiţi, agitaţi, plini de elan, acţionează sub impulsul
momentului fiind oamenii marilor iniţiative şi având o mare capacitate de mobilizare proprie
şi a altor persoane. Datorită însă a oboselii sau a plictiselii survenite prin scăderea
caracterului de noutate, al acţiunilor întreprinse, colericul abandonezaă activitatea înainte de a
o finaliza.

Din acest motiv este necesar să fie însoţit de persoane echilibrate care să preia şi să
ducă la bun sfârşit lucrul început.

Surprinzător prin tot ceea ce face, colericul dovedeşte în ciuda caracteristicilor sale
temperamentale multă răbdare chiar şi atunci când activitatea îi captează interesul mai mult
timp (cazul cercetării ştiinţifice). Inconstant şi impulsiv, împărţind oamenii în buni şi răi,
prieteni şi duşmani, om al extremelor şi nu al nuanţelor, colericul este un factor de stres
pentru cei din jur, creind stări tensionale în colectivul de muncă.

2. Tipul de personalitate sangvinică are o mare rezistenţă în activitatea de muncă în

sensul nu al unei robusteţi fizice deosebite, ci al rezistenţei faţă de fenomenul de oboseală.
Reacţiile persoanelor aparţinând acestui temperament sunt rapide şi adecvate stimulilor,
semnalelor venite din mediu sau de la echipamentul tehnic, având o bună adaptabilitate şi
stăpânire de sine.

Sangvinicul acţionează prompt pentru găsirea de soluţii, pentru depăşirea dificultăţilor

şi învingerea obstacolelor, dar măsurile luate de el în acest sens au adesea un caracter de
moment, nu sunt de durată şi profunzime.

În relaţiile interpersonale se remarcă ca o persoană agreabilă, deschisă sufleteşte, cu

valenţe pentru integrarea în grup şi închegarea de prietenii. Robust psihic, suportă mai uşor
decât alte temperamente dificultăţile muncii şi ale vieţii. Cu persoanele aparţinând acestui
temperament se poate discuta în mod deschis, direct, ei având tăria de a privi adevărul în faţă.
Mobil, agreabil, prompt, cu resurse energetice deosebite, sangvinicul reuşeşte cu eforturi mai
mici şi de aceea nu este deosebit de perseverent, uneori manifestând chiar o anumită
superficialiate în muncă şi în raporturile interumane.

3. Tipul de personalitate flegmatică are şi el o mare rezistenţă în activităţi, însă

întregul său comportament este dominat de inerţie. Aceasta face ca atât startul cât şi sfârşitul
activităţii să aibe o latenţă foarte mare. Reacţiile lui sunt lente însă adecvate. Înclinat spre
meditaţie, spirit analitic şi înzestrat cu multă răbdare, flegmaticului i se pot încredinţa lucrări
de anvergură, care se pot realiza în tempoul propriu şi nu presat de termene scurte. Cântăreşte
mult până să adopte o decizie, dar odată decis trece hotărât la acţiune şi este perseverent până
la încăpăţânare în îndeplinirea ei. Refuză compromisurile luptându-se pentru propriile idei.
Adaptabil mai greu la situaţii noi preferă lucrurile cunoscute, este reticent faţă de inovaţii,
fiind cunoscut ca o persoană cu manifestări conservatoare. În cazul raporturilor
interpersonale, este reţinut şi reticent, şi din acest motiv se integrează mai greu în
colectivitate. Are prieteni puţini, aleşi după îndelungate reflexii, faţă de care manifestă
devotament.

Sunt lenţi, calmi, meticuloşi. Nu ocolesc detaliile şi nu abandonează activitatea până

nu ajung la rezultat, deşi pentru aceasta cheltuiesc mai mult timp decât sangvinicii şi colericii.
Schimbă greu activitatea, sunt ataşaţi de ceea ce fac şi sunt disciplinaţi. Se adaptează greu la
situaţii noi. De regulă au sentimente foarte durabile şi stabile.

4. Tipul de personalitate melancolică este puţin rezistent din punct de vedere nervos.
Persoanele aparţinând acestui tip obosesc uşor şi sunt susceptibile la stări depresive în
condiţii de suprasolicitare, sau stări conflictuale.

Este un excelent muncitor pentru activităţile de rutină, desfăşurate în condiţii

cunoscute şi obişnuite, care nu necesită decizii prompte şi reacţii rapide, ei putând desfăşura
activităţi de mare fineţe, dar fără presiune exterioară. Înzestrat cu multă răbdare, melancolicul
are înclinaţie spre analiză, precizie şi minuţiozitate. Fire anxioasă, întră în panică în faţa unor
situaţii noi faţă de care reacţiile lui sunt lente, nu întotdeauna adecvate şi uneori chiar
paradoxale. Timid în relaţiile interpersonale, subapreciindu-şi posibilităţile se integrează cu
dificultate în grup, ataşându-se mai degrabă de persoane şi nu de colectivitate. El trebuie
încurajat chiar prin supraestimarea calităţilor sale pentru a putea face faţă muncii şi
problemelor care apar.
 Fișă de lucru - Inteligența intrapersonală

Citiți acest fragment din jurnalul unei adolescente. Precizați dacă este text
literar/nonliterar și argumentați. Scrieți și voi o pagină de jurnal despre persoana iubită.

„Eu nu sunt ca celelate femei. Eu nu mă îndrăgostesc treptat, nu ajung să iubesc cu

paşi mici. Nu! Eu nu sunt deloc aşa cum ai crede tu. Eu mă îndrăgostesc de priviri
misterioase şi în mine începe să ardă un foc puternic şi cât arde acest foc eu n-am să plec. Eu
am spus “te iubesc” de atâtea ori şi acum n-aş putea să mai justific ceea ce declaram. Pentru
că aş putea să-i spun acum tipului care m-a ţinut de vorbă o noapte întreagă că îl iubesc şi să
vorbesc serios. Dar mâine poate nu l-aş mai iubi, căci aşa sunt eu. Eu nu ofer garanţii, nu
promit o iubire de poveste şi o relaţie de lungă durată. Pentru că sunt prea imprevizibilă şi nu
ştiu ce adiere de vânt din mine ar stinge focul pasiunii. Şi totuşi, asta nu mă opreşte să spun
cuvintele acelea două. Şi poate sunt falsă, poate n-am iubit niciodată cu adevărat, sau poate
am iubit de multe ori. Focul din mine nu poate fi întreţinut. Pot fi tratată ca o prinţesă şi totuşi
să-mi doresc să plec sau pot fi tratată ca un nimeni şi să-mi doresc să rămân. Sau poate o să
plec exact când totul o să fie mai roz şi o să fiu acuzată că nu ştiu să preţuiesc ce am. Şi cred
sincer că aş putea iubi pe oricine, chiar şi pe cel mai ignorant bărbat. Pentru că, la mine,
iubirea se naşte din dorinţa de a iubi. E ceva în mine care doreşte să iubească, care caută ceva
bun şi demn de iubit în fiecare bărbat doritor să mă cunoască. Eu sunt îndrăgostită pur şi
simplu de nevoia de a iubi. Şi nu ştiu să mă schimb şi nici măcar nu ştiu dacă mi-ar plăcea o
“eu” schimbată. Pentru că, poate astăzi mă urăsc şi aş vrea să fiu altfel, dar mâine voi iubi
felul meu de-a fi. Şi poate astăzi iubesc şi declar că aş lupta până în pânzele albe şi mâine voi
renunţa pentru că nu mai arde flacăra pasiunii. Ştiu doar că sunt veşnic prinsă între DA şi
NU, veşnic ataşată de cele mai nepotrivite persoane, veşnic doritoare să-mi provoc drame
doar pentru a avea motive să scriu. Nici n-aş dori să fiu fericită, nu m-aş descurca cu
monotonia de a fi fericită în fiecare moment al vieţii mele. Eu n-am nevoie de linişte, dacă o
am, o îndepărtez. Şi nu cred că aş vrea să fiu vreodată pe deplin fericită. Pentru că n-aş ştii să-
mi gestionez fericirea. Eu am nevoie de tristeţe în viaţa mea uneori, de drame în iubire, de
necazuri şi mici încercări. Şi dacă ar fi totul perfect, aş căuta mereu puţină durere în iubire şi
puţină amărăciune într-o viaţă perfectă, ca să am de ce să plâng, să am de ce să înţeleg
valoarea zâmbetului de mai târziu.”

(Sursa:https://despredragostesialtechestii.wordpress.com/category/diverse/file-din-
jurnalul-unei-visatoare/)
 Fișă de lucru – Inteligența interpersonală
Citește acest text. Identifică tipul și specia din care face parte. Scrieți și voi o
asemenea scrisoare, adresată persoanei iubite.

„ Îngerul meu blond,

Te-aș acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii
Domnului, dacă ai fi de față; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi
faci imputarea că nu-ți vorbesc de loc de amor - dar tu nu știi că amorul meu e un păhar în
adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea amărăciune, care-mi turbură
pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăște și când
ești de față, și când nu ești. Veronicuța mea, dacă acest sentiment care tâmpește mintea și
stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi
ingrediența fatală a oricărei gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai
vorbăreț. Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa - uneori - te urăsc; te urăsc
fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău
nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al
meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele
cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura
mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te
arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am
intrarea. Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut
niciodată. E drept că viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și
înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât,
nici n-aș fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel
om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de a-l
pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost - nu mai fericit, dar
mai puțin nefericit să nu-l fi avut? Așa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu
toate acestea-l iubește mai mult decât viața. Așa te iubesc și eu - mai mult decât viața, mai
mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș vrea să mor or să murim împreună, ca să
nu mai am frica de-a te pierde. Ți-am spus, Nicuță, că pentru mine viața s-a încheiat. Ce-mi
mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu ușurință și că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu
mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.

Dac-ai cunoaște această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai ști cu câtă
amărăciune, cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ți
scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aș săruta, te-aș desmierda, dar te-aș ucide
totodată.

Momoțelule, îți sărut mânile tale mici și genunchii tăi cu gropițe și gura ta cea dulce și
părul și ochii și coatele și toată, toată te sărut și te rog, te rog mult să nu mă uiți deloc, deși
poate tocmai când vei ști că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preț pe iubirea lui Emin.”
(Corespondență M. Eminescu-V. Micle)
 Fișă de lucru - Inteligența muzicală

Argumentați apartenența la un anumit gen literar a acestui text (2-3 argumente). Găsiți
o linie melodică potrivită pentru această poezie de Matei Vișniec. Cântați.

Mă iartă, nu mă iartă

de Matei Vișniec

Supărată pe mine rău rău ea cânta

când m-am aşezat la masă
nu tu cuţit, nu tu lingură, nu tu pahar
pâinea era netăiată, supa rece, vinul înăcrit

eu nu făcusem însă nimic, de câte ori să-ţi mai spun

că n-am făcut nimic, i-am spus
jur cu mâna pe inimă, mâna mea n-a atins altă inimă

şi ca să vadă ea mai bine că inima mea n-a atins altă inimă

îmi smulg cu delicateţe inima şi i-o pun pe masă
lângă pâinea învechită brusc în faţa mea
lângă farfuria cu supă neagră
lângă vinul care făcea spume în sticlă

cinci minute am stat aşa, cu mâna pe inima mea palpitândă

abia reuşind să-mi stăpânesc inima palpitândă excitată de
imensa zonă de libertate întrezărită brusc pe faţa de masă
cinci minute am stat aşa aşteptând ca ea să-şi termine cântecul
întrebându-mă cu inima strânsă
mă iartă, nu mă iartă
 Fișă de lucru - Inteligența kinestezică

Argumentați apartenența la un anumit gen literar a acestui text (2-3 argumente).

Imaginați-vă că sunteți actori. Asumați-vă rolurile și jucați această scenă.

SCENA A VI-A

CHILIA FRATELUI LORENZO

INTRĂ FRATELE LORENZO ȘI ROMEO

LORENZO:

Reverse-și Domnul harul său ceresc

Asupra-acestor mâini ce le unesc,
Ca nici o grijă-n zilele ce vin
Să nu ne musrtre cugetul...

ROMEO

Amin!
Dar griji oricâte pot de-acum să vină
Nu cuvârșesc plăcerea cea divină
Când știu că Julieta e a mea!
Așează mâna ei în mâna mea,
Unește-le, prin binecuvântare,
Și moartea poate-apoi să mă sugrume,
Căci mi-am trăit norocul meu pe lume!

LORENZO

Asemeni patimi oarbe n-au norocul

Să țină mult: ca pulberea și focul
Se mistuie-n întâia sărutare!
Cât e de dulce mierea, tot dezgustă
Pe-acela ce prea multă miere gustă,
De-aceea nu fii lacom, nici prea dornic:
Atunci numai norocul e statornic.
Târziu acel ce-i prea grăbit s-alerge
Ajunge, ca și-acel ce prea-ncet merge.
(Intră Julieta)

Provește-o! Piciorușele-i ușoare

Nu lasă nici o umbră pe cărare.
Cei ce iubesc pot să călătorească
Pe funigei ale căror fire
Plutesc în aeru-ncropit de vară,
Și tot nu cad - așa e de ușoară
Deșertăciunea ce-o numim iubire!

JULIETA

Bună seara, bunul meu duhovnic.

LORENZO

Romeo-ți mulțumește, fiica mea,

Pentru-amândoi.

JULIETA

Îți mulțumesc și eu,

Căci astfel mulțumirea-i în zadar.

ROMEO

Ah, Julieto, de-a-ntrecut măsura

Și bucuria ta, și dacă știi
Mai bine decât mine s-o descrii,
Atunci îmbălsămează tu cu gura
Văzduhul tot, și vocea ta sonoră
Să cânte-atunci visata fericire
Ce ne-o îmbie-această scumpă oră!
JULIETA

Simțirea mai bogată ca vorbirea,

Mai mândră-i de cuprins, ca de podoabă-i!
Doar cerșetorii pot să-și spună-averea;
Dar dragostea mea plină de credință
E-așa de mare-ncât nu-i cu putință
Să-i socotești măcar pe jumătate
Comorile...

LORENZO

Veniți, veniți cu mine,

Să facem slujba-așa cum se cuvine.
Nu pot să vă îngădui singurei
Cât timp nu face, prin cuvântul ei,
Biserica din voi un trup și-un suflet!
 Fișă de lucru - Inteligența spațială

Argumentați apartenența la un anumit gen literar a operei Călin (file din poveste) de
Mihai Eminescu(2-3 argumente). Ilustrați printr-un desen sugestiv următoarele versuri din
acest text.

...............................................................................

Pe un pat de scânduri goale doarme tânãra nevastã

În mocnitul întuneric şi cu faţa spre fereastã.
El s-asazã lângã dânsa, fruntea ei o netezeşte,
O desmiardã cu durere, suspinând o drãgosteşte,
Pleacã gura-i la ureche, blând pe nume el o cheamã,
Ea ridicã somnoroasã lunga genelor maramã,
Spãriet la el se uitã... i se pare cã viseazã,
Ar zâmbi şi nu se-ncrede, ar rãcni şi nu cuteazã.
El din patu-i o ridicã şi pe pieptul lui şi-o pune,
Inima-i zvâcneşte tare, viaţa-i parcã se rãpune.
Ea se uitã, se tot uitã, un cuvânt mãcar nu spune,
Râde doar cu ochii-n lacrimi, spãriatã de-o minune,
S-apoi îi suceşte pãrul pe-al ei deget alb, subţire,
Îşi ascunde faţa rosã l-a lui piept duios de mire.
El stergarul i-l desprinde şi-l împinge lin la vale,
Drept în creştet o sãrutã pe-al ei pãr de aur moale
Si bãrbia i-o ridicã, s-uitã-n ochii-i plini de apã,
Si pe rând s-astupã gura, când cu gura se adapã.

(Mihai Eminescu – Călin(file din poveste))