Februarie 1984.

Analiză americană asupra eficienței armatei române:

”Cele 10 divizii de uscat românești sunt cu 25-30% mai mici decât cele sovietice. Comunitatea de
informații a SUA estimează că diviziile mecanizate românești au 11.000 oameni (spre deosebire de
cele sovietice care au 13.000), iar cele de tancuri 8000 de oameni față de 11.000 din diviziile de
tancuri sovietice.

Lipsa cronică de echipament i-a făcut pe români, probabil, să creeze divizii mai mici pe care le-au
dotat cu cantități mari de echipament mai vechi și mai puțin eficace. Spre deosebire de diviziile
sovietice, diviziile române:

-nu au divizioane de artilerie reactivă

-nu au batalioane chimice, ci companii chimice
-au, la regimentele din diviziile mecanizate, unul sau mai mult batalioane de infanterie pe camioane
(doar regimentele mecanizate din diviziile de tancuri au toate batalioanele pe TAB-uri)
-nu au infanterie motorizată în regimentele de tancuri
-batalioanele de tancuri românești au 2 companii, în loc de 3 ca cele sovietice.
-artileria regimentară este echipată cu piese ZiS-3, de 76 mm, care au o bătaie mult mai mică decât
piesele din artileria regimentară sovietică.

Pe lângă acestea, diviziile românești sunt prost echipate pentru lupta antiaeriană și antitanc. Armele
cele mai bune: SA-6 și tunul de 100 mm, md.77 sunt în unități neîndivizionate. Numai Divizia 67
mecanizată este parțial dotată cu tunul antitanc de 100 mm, md.77.

Românii încearcă să suplinească lipsa de echipament cu schimbări organizatorice. În 1975,

autotunurile SU-100, folosite până atunci în regimentele antitanc divizionare au fost date
regimentelor de tancuri de la 7 din cele 8 divizii mecanizate românești cu scopul de a realiza unități
antitanc foarte mobile. Singura divizie care nu a trecut prin această schimbare a fost tocmai 67
mecanizată care a început să primească noile tunuri antitanc 100 mm, md.77.

Vânzărea recentă a, practic, tuturor tancurilor TR-77 în Egipt a lăsat 4 divizii românești fără tancuri,
acestea fiind dotate deja la mijlocul lui 1983 cu T-34/85. Chiar dacă această vânzare contribuie la
accelerarea producției de TR-800, România nu va putea recupera pierderea până în 1990.

(...)

Ca eficiență probabilă pe câmpul de luptă, diviziile românești vor fi în mare echivalente cu cele mai
slabe divizii de cadre din Districtul Militar Odessa.

(...)

România va continua să introducă în dotare noi arme. lucru care va avea un impact major asupra
capabilităților militare până la sfârșitul deceniului. Dacă condițiile economice nu întârzie aceste
programe, dotările ce vor surveni vor duce la o sporire cu 13,4% a eficienței în luptă a forțelor
terestre române în 1990. Cu toate astea, România va continua să rămână în urma tuturor membrilor
Pactului de la Varșovia. DIVIZIILE ROMÂNE DIN 1990 VOR FI PROBABIL COMPARABILE CU
DIVIZIILE SOVIETICE DE LA ÎNCEPUTUL ANILOR 1970, SAU CU DIVIZIILE MAI BUNE ALE
ȚĂRILOR EST-EUROPENE DE LA FINELE ANILOR 1970. Introducerea noilor generații de
armamente în număr mare în armatele țărilor Tratatului de la Varșovia, va putea duce și la scăderea
capabilităților forțelor terestre române față de cele ale restului partenerilor.”

CIA, Directorate of Intelligence, The Romanian Ground Forces. An Intelligence Assessment,

februarie 1984.

https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/CIA-RDP84T00926R000200100004-8.pdf