Sunteți pe pagina 1din 7

ANTREPRENORIATUL - procesul generării și dezvoltării activității econ prin îmbunătățirea, asumării

riscului, creativității sau inovării, cu un management rațional, într-o organizație nouă sau deja existentă.
- Activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor desfășurată de cetățeni și
de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub
răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.
Genurile activității de ANTREPRENORIAT:
Producerea - are ca obiect transformarea materiilor prime și a materialelor în produse noi cu o valoare mai
mare decât cea a materiei prime.
Executarea lucrărilor -Întreprinzătorul se obligă să îndeplin într-un termen stabilit, o anumită lucrare,fie
din propriul material, fie din materialul beneficiarului. Acestea sunt lucrări de construcții, montaj, etc.
Prestarea serviciilor - Destinată satisfacerii necesităților persoanelor fiziceși juridice prin acordarea
diferitelor servicii: consultative, de transport, de asigurare, de deservire socială etc.
Comercializarea - Poate fi făcută direct și nemijlocit de către producător prin magazine sau depozite angro
proprii ori prin intermediari ( firme de distribuție).

Caracteristicile organizației antreprenoriale


INOVAŢIA - obţinute în urma realizării unui nou produs sau serviciu, aplicării unei noi tehnologii sau unui
nou mod de conducere, lansării pe o nouă piaţă de desfacere etc.
CREŞTEREA RAPIDĂ - depinde de domeniul de activitate şi se bazează pe inovaţiile din domeniu.
DEZVOLTARE CU GRAD MĂRIT DE RISC - se datorează inovaţiei semnificative şi creşterii.
În ansamblu se face pentru ÎMBUNĂTĂŢIREA PROFITABILITĂŢII.

Tendințe noi ale antreprenoriatului : Antreprenoriat social, verde, digital, creativ, inovativ, junior,senior,
femenin, educational
Întreprinderile de antreprenoriat social vor angaja 30 % din personal din categoriile defavorizate,
iar 90% din beneficiu va fi utilizat pentru crearea locurilor de muncă, protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu dizabilităţi, prestarea şi dezvoltarea serviciilor sociale, promovarea activităţilor de protecţie a
mediului, gestionarea deşeurilor în scopul reducerii acestora şi reintroducerii lor maximale în circuitul
economic etc.
Facilităţi pentru antreprenoriatul social din partea statului
 atribuirea unor spaţii şi/sau terenuri aflate în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale în
scopul desfăşurării activităţilor pentru care le-a fost atribuit statutul de întreprindere socială de inserție;
 sprijin în promovarea produselor realizate şi/sau furnizate, serviciilor prestate ori lucrărilor executate în
cadrul comunității, precum şi în identificarea unor pieţe de desfacere pentru acestea;
 sprijin în promovarea turismului şi activităţilor conexe acestuia prin valorificarea patrimoniului istoric şi
cultural local; alte facilităţi şi scutiri de taxe şi impozite locale.
Întreprinderea socială poate fi constituită de asociaţii obşteşti, fundaţii, culte religioase, instituţii private
şi/sau persoane fizice care desfăşoară activităţi de antreprenoriat social în vederea soluționării problemelor
sociale de interes comunitar.
Modele de antreprenoriat creativ: Artizanat & Meșteșugărit, Publicitate & Software, Cercetarea &
dezvoltarea, Reclama & Marketing, Muzică, artă, arhitectura, Film TV, video, radio, foto

Industriile creative reprezintă unul din sectoarele economiei globale cu cea mai mare rată de creștere din
valoarea comerțului mondial.

Factorii care contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului


Cadru regulator, Condițiile de piață, Accesul la finanțare, Crearea și difuzarea cunoștințelor, Capabilitatea
antreprenorială, Cultura antreprenorială
Actele normative de bază:
Codul Civil al R.M.
Codul Muncii al R.M.
Codul Fiscal din R.M.
Acte legislative care reglementează activitatea de antreprenoriat în RM:
Legea nr. 845 „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”
Legea nr. 206- „Privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”
Componența impozitului unic 7% în Parcurile IT
Impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător;
Impozitul pe venit din salariu;
Contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajați și angajatori;
Primele de asigurare obligatorie de asistență medicală datorate de angajați și angajatori;
Taxele locale;
Impozitul pe bunurile imobiliare;
Taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova.

Condițiile de piață
Concurența; Achiziții publice.
Accesul pe piața internă; Accesul pe piețele externe;
Gradul de implicare publică;

Accesul la finanțare
1)Propriile economii, 2) banii transmisi de peste hotare(remitente), 3)banii partenerilor de afaceri, a
clientelor achitati in avans, 4)bani luati de la banca, microfinantare 5)granturi

Crearea și difuzarea cunoștințelor


Investiții în cercetare și dezvoltare Colaborarea universităților cu mediul de afaceri
Cooperare tehnologică Acces la internet în bandă largă
Difuzarea tehnologiei

Cultura antreprenorială Capabilitatea antreprenorială


Atitudinea față de risc Formarea și experiența antreprenorilor
Atitudinea față de antreprenori Educație pentru afaceri și spirit antreprenorial
Dorința de proprietate asupra afacerii Infrastructura antreprenorială
Educația antreprenorială Imigrație

Infrastructura de suport a afacerilor


Incubatoare de afaceri Centre de instruire
Parcuri industriale Centre de consultanţă şi afaceri
Parcurile IT

Incubatoarele de afaceri = mecanisme eficiente de creare a IMM şi a noilor locuri de muncă. Ele sporesc
rata de succes a start-up-urilor de la 45 pînă la 85%, dispunînd, totodată, de cele mai bune practici stabilite şi
testate.

Incubatoarele de afaceri
Avantaje
• spaţiu pentru desfăşurarea activităţii
• utilităţi necesare desfăşurării activităţii
• asistenţa unor consultanţi specializaţi în managementul afacerii
• cooperare între investitori în cadrul incubatorului
• costurile sunt suportate, în mare măsură, de stat sau de
organizaţii internaţionale
Dezavantaje
• în mom în care firma se dezvoltă (are deja un nr de angajaţi), va trebui să cedeze spaţiul unui alt solicitant
• reţeaua de incubatoare de afaceri este destul de restrînsă şi slab mediatizată

Parc ştiinţifico-tehnologic = complex ce găzduieşte centre de cercetare ştiinţifică, cuiburi tehnologice şi de


inovare. Oferă pregătire continuă, prognoze, asigurînd toate facilităţile necesare organizării de tîrguri,
expoziţii şi dezvoltare de piaţă. Se află în strînsă legătură cu structurile de învăţămînt superior, organisme de
afaceri şi guvernamentale.
Cluster = o grupare de producători, utilizatori şi/sau beneficiari, care au ca scop punerea în aplicare a
bunelor practici din UE în vederea creşterii competitivităţii operatorilor economici.
Care sunt beneficiile apartenenţei unei companii la un cluster?
• Creşterea competitivităţii şi a ratei de ocupare a forţei de muncă, prin interconectarea de oameni, abilităţi,
competenţe şi cunoştinţe;
• Creşterea eficienţei, deoarece este uşor să lucrezi într-o reţea cu clienţii şi furnizorii;
• Stimularea inovării, deoarece interacţiunea cu clienţii creează idei noi şi o mare presiune asupra inovării;
• Reducerea constrîngerilor pentru IMM-uri din partea marilor companii;
• Creşterea şanselor pentru internaţionalizarea IMM-urilor;
• Şanse de succes pentru start-upuri şi spin-offuri;
• Asigurarea capacităţii de a influenţa profilurile de învăţămînt pentru a corespunde cerinţelor companiei de
resurse umane calificate.

Întreprinderea mică - unitate economică ce desfășoară independent activitate de antreprenoriat de către


indivizi sau grupurile acestora în scopul formării și acumulării profitului.

Ce sunt IMM în Republica Moldova


Criterii ale întreprinderii Micro Mici Mijlocii Mari

Numărul angajaților 1-9 10-49 50-249 250...


Volumul anual din vînzări (cifra de afac <9000 <25000 mln <50000 >50000
eri) și val anuală de bilanț a activelor mln lei
(cap soc)
Ponderea în totalul agenților economici î 97,5% (47,3 mii)
nregistr
Ponderea în volvînzărilor tuturor agențil 34,6&% (71887,6 mln lei
or ec )
Numărul de angajați din totalul de angaj 57,7% (294,2 mii)
ați din sectorul privat

Ce sunt IMM în Uniunea Europeană


99 % din totalul întreprinderilor din UE
67% din locuri de muncă disponibile
se află la originea a 85% din locurile de muncă nou create
58,4% din valoarea creată de economia UE
element-cheie pentru asigurarea creșterii economice, inovarea, crearea de locuri de muncă, și de integrare
socială în UE.
Agenți economici din nRepublica Moldova ce NU sunt IMM
 Agenți economic care dețin o poziție dominantă pe piață;
 Agenți economici în al căror capital social cota membrului-fondator (asociatului, participantului,
acționarului, persoanei juridice ce nu este subiect al sectorului întreprinderilor mici și mijlocii depășește
35%), cu excepția organizațiilor necomerciale;
 Companiile fiduciare și companiile de asigurare;
 Fondurile de investiții;
 Agenții economici importatori de mărfuri supuse accizelor;
 Băncile, organizațiile de microfinanțare, asociațiile de economiii și împrumut, alte instituții financiare;
 Casele de schimb valutar și casele de amanet;
 Întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc.

Rolul IMM
 generează cea mai mare parte a PIB din fiecare ţară, de regulă, între 55% - 95%;
 oferă locuri de muncă pentru majoritatea populaţiei ocupate;
 generează într-o mare proporţie inovaţiile tehnice aplicabile în economie; IMM-urile au un potențial de
inovare semnificativ și agilitatea de a introduce pe piață soluții tehnologice revoluționare și soluții
inovatoare în materie de servicii.
 dovedesc flexibilitate şi adaptabilitate ridicate la cerinţele şi schimbările pieţei, favorizate de talia mai
redusă, procesul decizional rapid, specific întreprinzătorului şi de implicarea sa nemijlocită în
activităţile curente;
 reprezintă una dintre principalele surse de venituri ale bugetului statului (impozite, TVA, etc.)
 oferă posibilitatea împlinirii profesionale şi sociale a unei părţi apreciabile a populaţiei, în special a
segmentului sau cel mai activ şi inovator, care “trage” economia după el;
reprezintă germenii viitoarelor firme mari, în special în ramurile sale de vârf bazate pe tehnică şi tehnologie
performante.

Bariere și riscuri la iniţierea unei afaceri


Piaţa de desfacere este foarte mică sau există o concurenţă foarte puternică; chiar şi o parte mică de
piaţă poate aduce vînzări semnifi cative. De asemenea, produsul poate fi vîndut la un preţ care să aducă un
profi t corespunzător. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, iar aspectele referitoare la evaluarea pieţei
ridică serioase semne de întrebare, este mai bine să se abandoneze ideea de afaceri în acest moment;
Nu se pot rezolva problemele legate de vinderea produsului sau prestarea serviciului, chiar dacă piaţa
este atractivă, ideea trebuie abandonată;
Nu este formată o echipă care să aibă calităţile manageriale necesare şi nici nu poate fi angajat personal
specializat pentru realizarea produsului sau prestarea serviciului respectiv, este mai bine să se abandoneze în
acest punct ideea de produs/serviciu sau să fi e revăzută.
Costul și timpul necesar pentru realizarea produsului este mare şi există riscul învechirii produsului,
atunci trebuie încercată o altă idee de produs/ serviciu;
Suma necesară pentru lansarea afacerii este prea mare şi este greu de obţinut - şansa de intrare în
afaceri pe cont propriu va fi în acest caz foarte redusă şi trebuie să se renunţe la idee sau aceasta poate fi
vîndută unei fi rme mari.
Exces de birocraţie – in situaţia în care afacerea necesită obţinerea mai multor acte permisive şi coordonări
cu organele de stat. (i.e afacere cu comercializarea produselor petroliere). Dacă aceste riscuri şi probleme
sunt mult mai mari în comparaţie cu recompensele ce se vor obţine, este mult mai înţelept ca antreprenorul
să se gîndească la o altă idee de afaceri.

Avantajele activității antreprenoriale


Independenţa (autonomia) – este câştigată, în urma iniţierii unei afaceri, deoarece antreprenorul este cel
care ia decizii şi face ca lucrurile să aibă o anumită direcţie stabilită de el însuşi.
Libertatea de decizie şi acţiune care este conferită de deţinerea unei afaceri apare pentru el ca o necesitate
asumată.
Autorealizarea – întreprinzătorul, deţinând o afacere proprie, nu mai întâmpină piedici în autorealizare,
singurele fiind cele determinate de propria sa capacitate şi creativitate.
Posibilitatea unui câştig nelimitat – cei mai mulţi întreprinzători obţin mult mai mult câştig decât dacă ar
lucra pentru alţii.
Antreprenorul care are succes, poate obţine un profit care să îi acopere dobânda la capitalul împrumutat, ar
putea recompensa riscul asumat, efortul depus, talentul şi propria capacitate antreprenorială şi managerială.
Siguranţa muncii – este un alt aspect pentru întreprinzătorul care are siguranţa unui loc de muncă şi
avantajul că poate lucra atâta timp cât este capabil de muncă fără să fie obligat să iasă la pensie.
Angajarea membrilor familiei – în cazul în care afacerea înregistrează rezultate bune, întreprinzătorul îşi
va putea angaja toţi membrii familiei. Acesta este un alt aspect avantajos, deoarece afacerea va avea
continuitate prin preluarea ei de către copii. Pe de altă parte, în afacerea derulată de membrii familiei poate
exista o morală şi o încredere mai bună.
Folosirea independentă a capitalului acumulat – antreprenorul poate să-şi plaseze capitalul în propria
afacere, în loc să investească în afacerile deţinute de alţii şi care pot fi riscante, sau în loc să-şi ţină banii în
depozite bancare.
Aplicarea cunoștințelor și abilităților proprii – pentru unele persoane găsirea unui loc de muncă adecvat
cunoştinţelor proprii poate fi o problemă (datorită excesului de forţă de muncă în domeniul respectiv). În
felul acesta, un întreprinzător poate iniţia o afacere, unde cunoştinţele şi abilităţile sale să constituie un
avantaj.
Ieșirea din rutină – este o altă problema, des întâlnită. Sunt persoane care simt nevoia unei schimbări, care
doresc să părăsească o activitate monotonă, de rutină. Iniţierea unei afaceri reprezintă o ocazie pentru a
împlini această satisfacţie personală.
Putere și influență – pentru orice întreprinzător, o afacere conferă putere şi influenţă, deoarece el este cel
care ia deciziile, influenţează cursul acţiunilor, decide soarta întreprinderii, iar toate aceste aspecte îi creează
o satisfacţie psihologică deosebită.

S-ar putea să vă placă și