U.C.D.

C – Management Turistic şi Comercial

Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
EVALUAREA ȊN CONTABILITATE

Noţiuni şi principiile evaluării

Problema evaluării reprezentă, probabil, cel mai controversat subiect din contabilitate. Aceasta are în
vedere atribuirea unei valori monetare unei operaţiuni economice. Evaluarea reprezintă un procedeu al metodei
contabilităţii care constă în măsurarea valorică a activelor, datoriilor, capitalului propriu, veniturilor, cheltuielilor
şi rezultatelor financiare. Ca procedeu al metodei contabilităţii, evaluarea este strîns legată de celelalte
procedee, a căror aplicare aste condiţionată de exprimarea valorică a operaţiilor economice. Necesitatea evaluării
este impusă de calculul costului produselor, deoarece elementele componente ale acestuia, fiind exprimate în
unităţi de măsură diferite (ore de muncă, kg, m 2, m3 etc.), nu se pot însuma, altfel decît prin intermediul
etalonului bănesc.
De asemenea, centralizarea şi generalizarea informaţiilor privind existenţa, micşorarea şi transformarea
elementelor patrimoniale, cu ajutorul bilanţului, calcularea unor indicatori economico-financiari sintetici este
posibilă numai dacă acestea sînt exprimate valoric.
Pentru ca evaluarea să se dea o imagine fidelă patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor, la
efectuarea evaluării trebuie de respectat careva principii:
 Principiul stabilirii obiectului evaluării. Obiectul evaluării reprezintă conţinutul acesteia, de aceea el
trebuie delimitat în timp şi în spaţiu de multitudinea şi diversitatea obiectelor, fenomenelor şi proceselor
economice.
 Principiul costului istoric. Principiile contabile general acceptate, afirmă că cea mai adecvată valoare
de atribuit tuturor operaţiunilor economice – şi prin urmare tuturor activelor, datoriilor, veniturilor,
cheltuielilor – este cea a costului istoric (original). Costul – este definit aici ca fiind preţul de schimb
asociat operaţiunii economice în momentul constatării. Conform acestei concepţii, scopul contabilităţii
nu este stabilirea “valorii”, care se poate schimba după producerea unei operaţii, ci contabilizarea
costului sau valorii în momentul desfăşurării tranzacţiei. De exemplu, costul activelor este înregistrat
atunci cînd acestea sînt achiziţionate, iar valoarea lor se menţine la acelaşi nivel pînă cînd acestea sînt
vîndute, expiră sau sînt consumate. În acest context, termenulvaloare reflectă costul în momentul
tranzacţiei;
 Principiul prudenţei impune ca la valoarea elementelor să se ţină seama de deprecierile, riscurile şi
pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii în viitor. Ca urmare, nu este
admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor şi respectiv subevaluarea
cheltuielilor şi elementelor de pasiv. Procedînd astfel se evită constituirea nejustificată de rezultate
supradimensionate, care la rîndul lor generează o decapitalizare a întreprinderii prin sarcinile fiscale şi
distribuirea de dividende fictive;
 Principiul valorii reale presupune ca elementele patrimoniale să fie evaluate la un preţ care să exprime
valoarea reală a lor, în vederea asigurării unui bilanţ real;
 Principiul permanenţei metodelor impune continuitate în aplicarea normelor şi a regulilor utilizate la
evaluare pe tot parcursul perioadei de gestiune şi de la o perioadă de gestiune la alta, în vederea
asigurării comparabilităţii informaţiilor contabile.
 Principiul concordanţei care prevede constatarea concomitentă a veniturilor şi cheltuielilor aferente
aceloraşi tranzacţii.

Etaloanele de evidenţă
Prin etalon de evidenţă se subînţelege o unitate de măsură utilizată pentru exprimarea cifrică, cantitativă şi
valorică a mijloacelor, surselor şi proceselor economice. În practica economica se folosesc trei feluri de etaloane.

1
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
 Etalon natural – se utilizează pentru măsurarea cantitativă a mijloacelor economice şi de regulă
coincide cu unităţile de măsură a acestora (kg, metru, litru). Acest etalon se foloseşte pentru evidenţa
cantitativă a bunurilor materiale omogene. Însă utilizarea acestui etalon nu permite gruparea şi
generalizarea informaţiei referitoare la diferite tipuri de mijloace economice ale agentului economic. În
economie în afară de etalonul natural se foloseşte şi etalonul convenţional – natural (borcane
convenţionale, spirt 96%).
 Etalonul muncă – serveşte pentru măsurarea cantităţii de muncă cheltuită la prestarea serviciilor,
orelor efectiv lucrate şi se exprimă în: minute, ore; zile-muncă. Cu ajutorul acestui etalon se calculă
productivitatea muncii, salariile lucrătorilor, normele de producţie de timp.
Spre deosebire de etalonul natural, etalonul muncă permite gruparea şi generalizarea mărimilor neomogene
prin intermediul timpului de muncă normat.
 Etalonul monetar . El reprezintă unitatea de calcul care permite măsurarea şi compararea valorilor
economice. Etalonul bănesc se exprimă în valuta ţării în care întreprinderea este înregistrată. Prin
urmare, în Republica Moldova toate operaţiunile economice care prevăd efectuarea decontărilor în
valută străină (înregistrarea la intrări a mărfurilor din import, stingerea creanţelor sau datoriilor
partenerilor de afaceri de peste hotare etc.) se reflectă în contabilitatea întreprinderii în valută naţională,
adică în lei moldoveneşti.
Acest etalon permite gruparea şi generalizarea informaţiei referitoare la cele mai variate feluri de mijloace
economice. Cu ajutorului se calculă valoarea totală a resurselor materiale, costurile produselor fabricate,
mărimea veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor financiare. În practica economică etaloanele de evidenţă se pot
folosi individual, parţial sau împreună.

Metodele de evaluare ale patrimoniului .

Evaluarea în contabilitate se efectuează atît în mod curent pentru reflectarea operaţiilor economice şi
financiare care au loc în cursul perioadelor de gestiune şi care modifică mărimea valorică a elementelor
patrimoniale, cît şi în mod periodic cu ocazia inventarierii elementelor patrimoniale şi a elaborării documentelor
de sinteză financiar-contabilă. Deci, evaluarea în contabilitate este prezentă în toate momentele rotaţiei
capitalului (fluxurile materiale şi financiare, procesele economice de modificare şi transformarea a valorilor)
precum şi în momentele de sintetizare, raportare şi analiză a situaţiei patrimoniului şi a rezultatelor obţinute. În
funcţie de modul şi timpul efectuării deosebim trei tipuri de evaluare contabilă :
 Evaluarea iniţială
 Evaluarea curentă
 Evaluarea ulterioară (de bilanţ).
Evaluarea iniţială se efectuează la data intrării activelor sau înregistrării datoriilor, precum şi a formării
capitalului propriu, constatării veniturilor, cheltuielilor şi determinării rezultatului financiar. La baza evaluării
iniţiale a activelor întreprinderii stă principiul contabilizării la valoarea de intrare (costul efectiv). Conform
acestui principiu, obiectivul contabilităţii nu constă în aflarea valorii care poate să se modifice după efectuarea
operaţiunii economice, ci în determinarea acesteia în momentul efectuării operaţiunii. Astfel, valoarea de intrare
(costul efectiv) a activului se determină în momentul procurării (creării) acestuia şi figurează în evidenţă la
acelaşi nivel pînă cînd activul nu va fi utilizat, reevaluat sau nu va ieşi întreprindere.
Valoarea de intrare a activelor procurate poate fi determinată numai în baza datelor documentelor primare
privind preţurile de procurare şi consumurile aferente procurării (creării) activelor (factura de expediţie, ,factura
fiscală, procesul-verbal privind serviciile prestate etc.).
Valoarea de intrare a activelor procurate de la terţi include valoarea de procurare, consumurile aferente
procurării, precum şi consumurile aferente aducerii acestora în stare de lucru sau alte consumuri apărute la
procurarea sau pregătirea acestora pentru utilizare (vînzare).

2
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
Valoarea de intrare a activelor create cu forţele proprii ale întreprinderii cuprinde toate consumurile
efective aferente creării acestora: consumurile directe de materiale, consumurile directe privind retribuirea
muncii, inclusiv contribuţiile la asigurările sociale, consumurile indirecte de producţie. Suma efectivă a
consumurilor suportate (costul efectiv) serveşte drept bază a evaluării iniţiale a producţiei în curs de execuţie,
produselor finite, semifabricatelor, instrumentelor şi altor active de fabricare proprie.
Activele primite pe calea schimbului se evaluează într-o consecutivitate strictă prin una din următoarele
metode:
 la valoarea venală a activelor primite în schimb ajustată cu suma mijloacelor băneşti achitate sau
primite;
 la valoarea venală a activelor transmise în schimb ajustată cu suma mijloacelor băneşti achitate sau
primite;
 la valoarea de bilanţ a activelor transmise în procesul schimbului;
 la valoarea contractuală stabilită în contractul încheiat între participanţii la operaţiunea de schimb.
Activele primite cu titlu gratuit se evaluează la valoarea de piaţă stabilită la momentul intrării. Dacă
valoarea de piaţă confirmată lipseşte, valoarea de intrare se determină de experţii independenţi sau în baza
datelor din documentele de primire-predare.
Activele intrate în contul aporturilor fondatorilor la capitalul statutar al întreprinderii nou-create se
evaluează la valoarea convenită de fondatori şi întreprindere (drept bază pentru determinarea acesteia serveşte
preţul de piaţă).
Pe lîngă evaluarea iniţială care reprezintă baza de evaluare a patrimoniului întreprinderii sînt necesare şi
alte metode de evaluare, utilizarea cărora ar asigura urmărirea totală şi continuă a activităţii economice a
întreprinderii.
Aplicarea evaluării curente este condiţionată de complexitatea determinării valorii de intrare (costului
efectiv) separat pe tipuri de mărfuri şi materiale în momentul înregistrării acestora la întreprindere. Acest lucru
se explică prin faptul că aceleaşi tipuri de mărfuri şi materiale pot fi procurate de la diferiţi furnizori la diverse
preţuri. În afară de aceasta, numeroase tipuri de consumuri aferente achiziţionării mărfurilor şi materialelor
vizează cîteva tipuri de valori procurate şi pot fi repartizate între ele numai după generalizarea datelor contabile
pentru luna curentă, adică la începutul lunii de gestiune următoare. Din această cauză este imposibilă de
asemenea şi evaluarea produselor finite la costul efectiv în cazul predării acestora la depozit în cursul perioadei
de gestiune. Există următoarele metode de evaluare curentă:
 metoda costului normativ.
 metoda vînzărilor cu amănuntul
 metoda identificării
 metoda costului mediu – ponderat;
 metod FIFO (prima intrare – prima ieşire);
 metoda LIFO (ultimul intrat – primul ieşit);
Metoda costului normativ se utilizează pentru evaluarea curentă, controlul operativ şi mişcarea
materialelor, produselor finite şi produselor în curs de execuţie. Utilizarea acestei metode are la bază nivelul
normativ (preconizat) al costului efectiv al stocurilor procurate (create) care apoi se corectează.
De exemplu, la începutul perioadei de gestiune următoare, în baza datelor privind consumurile efective aferente
perioadei de gestiune precedente, se determină costul produselor finite şi producţiei în curs de execuţie. Abaterile
(economiile, depăşirile) costului efectiv de la cel normat se reflectă în contabilitate şi astfel costul normat se
aduce pînă la cel efectiv. Pentru ca aceste abateri să nu fie semnificative, costurile normate se revizuiesc periodic
în scopul apropierii lor de consumurile efective.
Metoda vînzărilor cu amănuntul se utilizează, în special, la întreprinderile de comerţ. De regulă,
aceasta se aplică pentru evaluarea unei cantităţi mari de mărfuri cu un profit practic similar în preţul de

3
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
vînzare şi un sortiment care se modifică rapid. În contabilitatea curentă fluxul mărfurilor se evaluează la preţuri
de vînzare cu evidenţierea adaosului comercial sau la valoarea de procurare.
Prin metoda identificării se determină costul unitar al mărfurilor şi materialelor care, de regulă, nu sînt
reciproc substituibile, adică sînt fabricate şi destinate unor proiecte speciale. În acest scop este necesar a ţine
evidenţa consumurilor pe fiecare unitate concretă de stocuri, a determina valoarea acestora la finele perioadei
prin adunarea valorii de intrare a fiecărei unităţi concrete. Cheltuielile se determină de asemenea în baza valorii
individuale a fiecărei unităţi. Această metodă se utilizează la întreprinderile cu preţuri înalte la mărfuri sau la
întreprinderile cu un sortiment limitat de mărfuri şi materiale (de exemplu, automobile, bijuterii).
Evaluarea prin metoda costului mediu ponderat prevede reflectarea în contabilitate a mărfurilor şi
materialelor la valoarea medie a stocurilor disponibile.
Metoda FIFO constă în evaluarea stocurilor la preţurile primelor achiziţii. Conform acestei metode
stocurile vor fi casate la preţurile de procurare ale loturilor respective în ordine cronologică pe măsura intrării
lor, după regula: “prima intrare – prima ieşire”.
Metoda LIFO , în comparaţie cu metoda FIFO, prevede că stocurile trebuie să fie casate la preţurile,
începînd cu ultimul lot de mărfuri şi materiale achiziţionat, conform ordinii: “prima intrare – ultima ieşire”.
Exemplul Să se evalueze ieşirile şi stocul final reieşind din datele iniţiale
Preţ Valoarea
Explicaţie Cantitate

600 10 6 000
Stoc iniţial

400 ? ?
Ieşire

Intrare 800 13,50 10 800

Ieşire 700 ? ?

Stoc final 300 ? ?

 metoda costului mediu ponderat

Val.stoc.int. + Val.intrării
Cmp -------------------------------------

Cant. din stoc + Cant.intrată

6 000 + 10 800

Cmp ----------------------- = 12 lei

600 + 800
Evaluarea ieşirilor: (400 + 700) x 12 = 13 200 lei
Evaluarea stocului final: 300 x 12 = 3 600 lei
Verificare: Stoc iniţial = Intrări – Ieşiri
(6 000 + 10 800) – 13 200 = 3 600
 metoda prima intrare/prima ieşire (FIFO)
Cantitate Preţ Valoarea
Explicaţie

4
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
600 10 6 000
Stoc iniţial

Ieşire 400 10 400

Intrare 800 13,50 10 800

Ieşire 200 10 2 000

500 13,50 6 750

Stoc final 300 13,50 4 050

 metoda ultima intrare/prima ieşire (LIFO)

Cantitate Preţ Valoarea
Explicaţie

600 10 6 000
Stoc iniţial

Ieşire 400 10 4 000

Intrare 800 13,50 10 800

Ieşire 700 13,5 9 450

Stoc final 200 10 2000

100 13,5 1350

Folosirea acestor metode este determinată de faptul că în condiţiile economiei de piaţă, diferite cantităţi din
acelaşi stoc figurează în contabilitate la diferite preţuri în raport cu sursa de aprovizionare şi momentul
aprovizionării.
Evaluarea ulterioară (de bilanţ) se efectuează la data întocmirii rapoartelor financiare (ultima zi a
perioadei de gestiune). Scopul acesteia constă în determinarea valorii de bilanţ a obiectelor contabile care trebuie
să corespundă cu valoarea venală a acestora la data întocmirii bilanţului. De exemplu, în conformitate
cu Standardele Naţionale de Contabilitate, activele materiale şi nemateriale pe termen lung se reflectă în bilanţ
prin una din următoarele metode: la valoarea de intrare diminuată cu uzura (amortizarea) acumulată sau la
valoarea reevaluată. Mărfurile şi materialele, cu excepţia obiectelor de mică valoare şi scurtă durată, se reflectă
la valoarea cea mai mică dintre costul efectiv şi valoarea realizabilă netă. Valoarea realizabilă netă reprezintă
preţul preconizat de vînzare a mărfurilor şi materialelor diminuat cu cheltuielile probabile aferente realizării
acestora. Mărfurile şi materialele se evaluează la valoarea realizabilă netă atunci cînd aceasta este mai mică decît
costul lor înregistrat în cazul învechirii, deteriorării sau reducerii preţului de vînzare a mărfurilor şi materialelor.
Creanţele şi datoriile în valută străină se reflectă în bilanţ la cursul oficial de schimb valutar, stabilit de BNM la
data întocmirii rapoartelor financiare.
Veniturile şi cheltuielile se reflectă în Raportul profit şi pierdere, ţinînd cont de ajustările (corecţiile) valorii de
vînzare şi costul vînzărilor de mărfuri, produse returnate, precum şi de reducerea preţurilor acestora etc.
Evaluarea ulterioară contribuie la neadmiterea denaturării valorii obiectelor contabile pentru a evita
întocmirea unor rapoarte financiare care nu corespund realităţii şi induc în eroare proprietarii întreprinderii şi alţi
utilizatori de informaţii.

Calculaţia ca element de evaluare

5
 U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
Costul efectiv al activelor create în baza evidenţei consumurilor se determină prin procedeul metodei
contabilităţii denumit calculaţie. Calculaţia are drept scop determinarea valorii activelor intrate sau create de
întreprindere. În procesul calculaţiei se soluţionează următoarelor probleme generale:
 determinarea nomenclatorului elementelor care corespund noţiunii “consumuri” şi pot fi incluse în
costul activelor;
 clasificarea consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii;
 măsurarea consumurilor;
 constatarea (recunoaşterea) consumurilor;
 determinarea obiectelor de evidenţă a consumurilor şi obiectelor calculaţiei;
 calcularea costului activelor în baza evidenţei consumurilor aferente procurării şi creării acestora.
Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor ce ţin de achiziţionarea de mărfuri şi materiale se finalizează cu
calcularea valorii de intrare a materiilor prime, materialelor şi altor active, la care acestea se includ în
consumurile de producţie.
Contabilitatea procesului de fabricare a produselor (de prestare a serviciilor) asigură generalizarea şi gruparea
consumurilor pe tipuri de produse (servicii) şi calcularea costului efectiv al acestora, care în cazul vînzării,
concomitent cu determinarea venitului din vînzări, se trece la cheltuielile activităţii operaţionale. Costul efectiv
al produselor fabricate şi serviciilor prestate se calculează în baza datelor contabilităţii consumurilor de
producţie.
În Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor sînt prevăzute în aceste
scopuri următoarele conturi ale contabilităţii de gestiune – 811 „Activităţi de bază”, 812 “Activităţi auxiliare”
şi 813 “Consumuri indirecte de producţie” .
După destinaţia lor conturile 811 „Activităţi de bază” şi 812 „Activităţi auxiliare” sînt conturi de calculaţie şi
au următoarea structură :
Structura conturilor de calculaţie 811 „Activităţi de bază” şi 812 „Activităţi auxiliare”
Debit Credit

Sold (producţia în curs de execuţie) la începutul  Valoarea materialelor neutilizate

perioadei de gestiune (PCEî ) (returnate) (Vr)
Consumuri în cursul perioadei de gestiune(Cp), inclusiv  Valoarea realizabilă netă (VRN) a deşeurilor de
pe articole de calculaţie: producţie (Vd )
 consumuri materiale directe  Costul efectiv al rebutului definitiv (Cr)
 consumuri directe privind retribuirea muncii  Valoarea produselor secundare (Vs)
 consumuri indirecte de producţie  Costul efectiv al lipsurilor producţiei în curs de
execuţie (Lpce )
 Costul efectiv al produselor finite (serviciilor
prestate) (Cpf)
 Soldul (producţia în curs de execuţie) la finele
perioadei de gestiune (PCEf )

Rulaj debitor (totalul consumurilor efective în cursul Rulaj creditor (totalul consumurilor decontate după
perioadei de gestiune) destinaţie)

Sold la finele perioadei de gestiune nu există

La începutul perioadei de gestiune în debitul conturilor 811 „Activităţi de bază” şi 812 „Activităţi
auxiliare” se trece soldul producţiei în curs de execuţie prin întocmirea formule contabile:
 debit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
 credit contul 215 „Producţie în curs de execuţie”
Pe parcursul perioadei de gestiune în debitul conturilor 811 „Activităţi de bază” şi 812 „Activităţi
auxiliare” se acumulează consumurile efectuate, şi anume:

6
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
la suma consumurilor materiale directe
 debit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
 credit 211 „Materiale”
la suma consumurilor directe privind retribuirea muncii
 debit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
 credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”
 credit 533 „Datorii privind asigurările”
la suma consumurilor indirecte de producţie repartizate în costul produselor:
 debit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
 credit contul 813 „Consumuri indirecte de producţie”
Conturile 811 „Activităţi de bază” şi 812 „Activităţi auxiliare” se creditează în felul următor:
la suma materialelor returnate, la valoarea realizabilă a deşeurilor de producţie:
 debit contul 211 „Materiale”
 credit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
la costul efectiv al rebutului definitiv, la costul lipsurilor în curs de execuţie:
 debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale”
 credit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
la costul efectiv al produselor finite, produselor secundare, serviciilor prestate, serviciilor auxiliare prestate în
scopul în vederea procurării şi creării activelor:
 debit contul 216 „Produse”
 debit contul 711 „Costul vînzărilor”
 debit contul 121 „Active materiale în curs de execuţie”, 123 „Mijloace fixe”, 211 „Materiale”, 217
„Mărfuri”
 credit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
La sfîrşitul perioadei de gestiune valoarea producţiei în curs de execuţie se trece la contul bilanţier 215
„Producţia în curs de execuţie” prin formula contabilă:
 debit 215 „Producţie în curs de execuţie”
 credit conturile 811 „Activităţi de bază”, 812 „Activităţi auxiliare”
Contul 813 „Consumuri indirecte de producţie” este un cont de colectare-repartizare şi are următoarea
structură :
Structura contului de colectare-repartizare 813 „Consumuri indirecte de producţie”
Debit Credit

Sold la începutul perioadei de gestiune nu există Decontarea consumurilor variabile şi a cotei-părţi a

consumurilor indirecte de producţie constante incluse în
Consumurile perioadei de gestiune se subdivizează în costul unor tipuri de produse (servicii) distincte
constante şi variabile Decontarea cotei-părţi a consumurilor indirecte de producţie
constante raportate la cheltuielile perioadei

Rulaj debitor (totalul consumurilor indirecte de producţie Rulaj creditor (totalul tuturor consumurilor)
efective în cursul perioadei de gestiune)

Sold la finele perioadei de gestiune nu există

Consumurile indirecte de producţie sînt consumurile aferente deservirii şi conducerii secţiilor de producţie nu
pot fi incluse direct în costul produselor fabricate, serviciilor prestate din motiv că, pe parcursul perioadei de
gestiune nu se cunoaşte ce parte din aceste consumuri revine fiecărui tip de producţie fabricat, serviciu prestat.
Aceste consumuri se repartizează la sfîrşitul perioadei de gestiune în costul producţiei fabricate, serviciilor

7
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
prestate în funcţie de o anumită bază de repartizare aleasă de întreprindere, care se indică în politica de
contabilitate a acesteia. Consumurile indirecte de producţie sînt de două tipuri:
 consumuri indirecte de producţie variabile – sînt acele consumuri volumul cărora depinde de
volumul de producţie. De exemplu: salariul muncitorilor auxiliari, valoarea materialelor consumate
pentru necesităţile subdiviziunilor de producţie etc. Consumurile indirecte de producţie variabile se
includ în costul de producţie în sumă totală.
 consumuri indirecte de producţie constante – reprezintă consumurile volumul cărora nu depinde sau
depinde neesenţial de volumul de producţie, cum ar fi: consumul de energie electrică folosită pentru
iluminarea secţiilor, consumul efectuat pentru încălzirea secţiei de producţie, consumuri privind paza
secţiilor de producţie etc. Aceste consumuri se includ în costul producţiei fabricate, serviciilor prestate
în funcţie de gradul de utilizare a capacităţii normative de producţie. Capacitatea normativă de
producţie reprezintă volumul mediu pe care este în stare să-l producă întreprinderea în condiţii de
activitate normală, ţinînd cont de pierderile de capacităţi, rezultate în urma lucrărilor tehnice de
planificare. În cazul în care volumul efectiv de producţie este egal sau depăşeşte capacitatea normativă
de producţie consumurile indirecte de producţie constante se includ integral în costul produselor
fabricate, serviciilor prestate. În caz contrar consumurile indirecte de producţie constante se includ în
costul producţiei fabricate, serviciilor prestate în limita gradului de îndeplinire a capacităţii de
producţie. Suma consumurilor indirecte de producţie rămasă se trece la cheltuielile perioadei şi nu
influenţează asupra costului produselor fabricate, serviciilor prestate.
O astfel de repartizare a consumurilor este condiţionată de necesitatea respectării principiului prudenţei care nu
permite supraevaluarea activelor şi subevaluarea cheltuielilor.
Acumularea consumurilor indirecte de producţie se reflectă prin formulele contabile:
La suma salariilor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi primelor de asigurare medicală calculate personalului
administrativ şi de deservire a subdiviziunilor de producţie:
 debit contul 813 „Consumuri indirecte de producţie”
 credit contul 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”
 credit contul 533 „Datorii privind asigurările”
La suma amortizării activelor nemateriale, uzurii mijloacelor fixe:
 debit contul 813 „Consumuri indirecte de producţie”
 credit contul 124 „Uzura mijloacelor fixe”
 credit contul 113 „Amortizarea activelor nemateriale”
La valoarea materialelor, obiectelor de mică valoare şi scurtă durată folosite pentru necesităţile subdiviziunilor
de producţie:
 debit contul 813 „Consumuri indirecte de producţie”
 credit contul 211 „Materiale”
 credit contul 213 „Obiecte de mică valoarea şi scurtă durată” sau 214 „Uzura obiectelor de mică
valoare şi scurtă durată”
Repartizarea consumurilor indirecte de producţie şi includerea acestora în costul produselor fabricate sau în
cheltuielile perioadei se reflectă prin formula contabilă:
 debit contul 811 „Activităţi de bază” – la suma consumurilor indirecte de producţie referitoare la
produsele activităţii de bază
 debit contul 812 „Activităţi auxiliare” – la suma consumurilor indirecte de producţie referitoare la
produsele activităţilor auxiliare
 debit contul 714 „Alte cheltuieli operaţionale” – la suma consumurilor indirecte de producţie
referitoare la capacitatea neînsuşită de producţie

8
U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
 credit contul 813 „Consumuri indirecte de producţie” – la suma totală a consumurilor indirecte de
producţie.
Evaluarea şi calculaţia sînt procedee interdependente ale contabilităţii, calculaţia reprezentînd o metodă de
determinare a costului obiectelor contabilităţii (produselor, serviciilor etc.) care prevede însumarea consumurilor
aferente obiectului calculaţiei. Însă, după cum a fost deja menţionat, generalizarea consumurilor exprimate în
unităţi de măsură naturale şi de muncă este imposibilă fără evaluarea bănească a acestora. Prin urmare,
evaluarea şi calculaţia se completează reciproc şi sînt părţi integrante ale circuitului capitalului în procesul
activităţii operaţionale.
Exemplu:
La fabricarea produselor „A” şi „B” s-au efectuat următoarele consumuri:
Consumuri de producţie pentru fabricarea produselor finite (Slide 8)
Nr. Tipul consumului Produsul „A” Produsul „B”
crt.

1. Consumuri directe de producţie, total 19 428 37 108

inclusiv: 15 000 28 000
 materia primă 3 500 7 200
 salariul muncitorilor de bază 928 1 908
 contribuţii de asigurări sociale şi prime de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală

2. Consumuri indirecte de producţie, total 17 595

inclusiv: 9 318
1. consumuri indirecte de producţie variabile – total, 3 600
inclusiv: 4 200
 energia electrică consumată de utilaje, inclusiv TVA* 1 200
 uzura mijloacelor fixe 318
 salariul muncitorilor auxiliari 8 277
 contribuţii de asigurări sociale şi prime de asigurare 1 800
obligatorie de asistenţă medicală 477
2. consumuri indirecte de producţie constante – total, 6 000
inclusiv:
 salariul personalului administrativ al secţiei de producţie
 contribuţii de asigurări sociale şi prime de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală
 încălzirea secţiei de producţie prestată de către cazangerie
(secţia auxiliară)

*La determinarea mărimii totale a consumurilor indirecte de producţie suma TVA se va exclude
Conform informaţiei furnizate de secţia planificare coeficientul de utilizare a capacităţilor de producţie a
constituit 0,6. În urma procesului de producţie s-au obţinut 500 unităţi de produs „A” şi 650 unităţi de produs
„B”. Prin inventariere s-a stabilit că valoarea producţiei în curs de execuţie constituie pentru produsul „A” – 700
lei, iar pentru produsul „B” – 4 800 lei. Conform politicii de contabilitate baza de repartizare a consumurile
indirecte de producţie este suma salariilor lucrătorilor de bază, care constituie 10 700 lei (3 500 lei + 7 200 lei).
În baza datelor de mai sus vom reflecta operţiunile economice în conturi, vom repartiza consumurile indirecte de
producţie şi vom calcula costul unitar a produsului „A” şi „B”. Repartizarea consumurilor indirecte de producţie
necesită parcurgerea următoarelor etape:
Determinarea coeficientului de repartizare:
 consumurilor variabile – 8 718/10 700 = 0,81476636

9
 U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
 consumurilor constante – 8 277/10 700 x 0,6 = 0,46413084
Repartizarea consumurilor indirecte de producţie:
a) consumurilor variabile:
 aferente produsului „A” – 0,81476636 x 3 500 lei = 2 852 lei
 aferente produsului „B” – 0,81869159 x 7 200 lei = 5 866 lei
b) consumurilor constante:
 aferente produsului „A” – 0,46413084 x 3 500 lei = 1 624 lei
 aferente produsului „B” – 0,46413084 x 7 200 lei = 3 342 lei
Determinarea sumei consumurilor indirecte de producţie constante aferente cheltuielilor perioadei:
8 277 – 1 624 – 3 342 = 3 311 lei.
Repartizarea consumurilor indirecte este prezentată în următorul tabel:
Calculul repartizării consumurilor indirecte de producţie
Tip de Salariile Gradul de Consumuri indirecte de producţie Total
produs lucrătorilor îndeplinire a consumuri
de bază capacităţii de variabile constante repartizate
producţie
coeficientul Suma coeficientul Suma
de de
repartizare repartizare

A 3 500 0,6 0,81476636 2 852 0,46413084 1 624 4 476

B 7 200 5 866 3 342 9 208

Total 10 700 X X 8 718 X 4 966 13 684

Cheltuielile X X X X X 3 311 3 311

perioadei

Total 8 718 8 277 16 995

general

Formule contabile pentru reflectarea consumurilor de producţie

şi determinarea costului produselor fabricate
Nr. Conţinutul operaţiunii Suma, Corespondenţa
crt. lei conturilor

Dt Ct

1. S-au eliberat materiale de la depozit: 15 000 811 211

a) pentru fabricarea: 28 000 811 211
 produsului „A”
 produsului „B”

2. S-au calculat remuneraţiile: 3500 811 531

a) muncitorilor încadraţi în procesul de fabricare a: 7200 811 531
 produsului „A” 1 800 813 531
 produsului „B” 1 200 813 531
b) personalului administrativ al secţiei de producţie
c) muncitorilor auxiliari

3. S-au calculat contribuţii pentru asigurările sociale şi primele de 928 811 533
asigurare obligatorie de asistenţă medicală din remuneraţiile 1 908 811 533

10
 U.C.D.C – Management Turistic şi Comercial
Boţoagă Iulia-Cristiana
Grupa 3, Anul I
calculate: 477 813 533
a) muncitorilor încadraţi în procesul de fabricare a: 318 813 533
 produsului „A”
 produsului „B”
b) personalului administrativ al secţiei de producţie
c) muncitorilor auxiliari

4. S-a calculat uzura mijloacelor fixe antrenate în procesul de producţie 4 200 813 124
(fără TVA)

5. S-a reflectat valoarea serviciilor furnizorului de energie electrică 3 000 813 521
consumată de utilaje

6. S-a trecut în cont suma TVA aferentă energiei electrice procurată 600 534 521

7. S-a reflectat valoarea costul serviciilor de încălzire a secţiei de 6 000 813 812
producţie prestate de către cazangerie

8. S-a reflectat suma consumurilor indirecte de producţie: 4 476 811 813

a) inclusă în costul articolelor 9 208 811 813
 produsului „A” 3 311 714 813
 produsului „B”
b) raportată la cheltuielile perioadei

9. S-a reflectat la finele perioadei de gestiune valoarea producţiei în 700 215 811
curs de execuţie aferentă: 4 800 215 811
 produsului „A”
 produsului „B”

10. S-a reflectat costul efectiv al produselor finite fabricate: 23 204 216 811
 produsului „A” 41 516 216 811
 produsului „B”

Costul efectiv unitar al produselor finite constituie:

 pentru produsul „A” – 23 204/500 = 46,41 lei
 pentru produsul „B” – 41 516/650 = 63,87 lei

11