4.

STILURI MANAGERIALE

4.1. Definiţie
Stilul managerial a fost definit ca un „proces prin care o persoană sau un grup de
persoane identifică, organizează, activează, influenţează resursele umane şi tehnice ale clasei de
elevi, în scopul realizării obiectivelor propuse” (Ullich, apud Iucu, 2000, p. 129).

4.2. Clasificarea stilurilor manageriale

Numeroasele clasificări ale stilurilor comportamental-manageriale din educaţie iau în
consideraţie relaţiile educative, sarcinile didactice, capacitatea de comunicare, raportul libertate-
autoritate, implicarea afectivă etc. Vom prezenta câteva din aceste clasificări (Joiţa, 2000, 169-
171):

Criterii Tipuri
După gradul de - autocratic I - managerul ia singur decizii;
implicare în luarea -autocrat II – managerul obţine informaţii
deciziilor (Vroom, suplimentare şi apoi decide
Yetton) - consultativ I – managerul prezintă probleme unor
membri relevanţi (şeful clasei), evaluează informaţiile
apoi ia singur decizii;
- consultativ II – managerul şi grupul discută situaţia
şi uneori membrii grupului iau decizia;
- grup – managerul ia decizia propusă de grup.

După modul de - tipul A – eficient, unitar, puternic;

combinare a stilului - tipul B – ineficient, diviziv, slab;
personalităţii cu - tipul C – rigid, diviziv, puternic;
activitatea educativă - tipul D – dependent de circumstanţe, unitar, slab.
(Dragu, 1996):

Dezvoltarea stilurilor - stilul autoritarist, cu variantele: represiv şi

clasice (Păun) dictatorial;
 - stilul autoritar, normativ, impunător;
- stilul participativ, cu variantele: stilul consultativ,
stilul democratic şi stilul reprezentativ;
- stilul individual, cu variantele: stilul intuitiv, stilul
charismatic;
- stilul laissez-faire, cu variantele: stilul fals
democratic, stilul refuz-negare, stilul nondirectivist;
stilul haotic, anarhic
După particularităţile - rece, distant, obiectiv;
comportamentului - cald, pasional, expresiv, impresionant;
afectiv: - impulsiv, imprevizibil;
- echilibrat, agreabil.

După capacitatea de - comunicativ, deschis;

comunicare: - rezervat, reticent, cenzurat;
- necomunicativ, distant.

După ,,clişee” - profesori care ,,păstrează distanţa” formală şi

populare, tipice: afectivă;
- profesori cu ,,comportament popular” familiar;
- profesori cu comportament ,,prudent” de
neîncredere, retragere, expectativă;
- profesori ,,egali cu ei înşişi” indiferent de
împrejurări;
- profesori cu comportament de ,,dădăceală”
preocupaţi de sfătuire excesivă.

Tabelul. Tipologii ale stilurilor manageriale

Ne oprim la clasificarea realizată pe baza criteriului relaţiei managerului cu "subordonaţii"

săi.
 După acest criteriu, stilul de conducere poate fi: autoritar sau autocratic; democratic sau
participativ; permisiv sau liberal.

NR. STIL DE CONDUCERE

CRT.
1. AUTORITAR
2. DEMOCRATIC
3. PASIV

Profesorul autoritar impune o disciplină severă şi consideră că trebuie să fie ascultat

necondiţionat. La orele unui asemenea profesor elevii nu participă la luarea unor decizii, ci doar
execută ordine.
Stilul autoritar prezintă următoarele trăsături (Moore K., 1992): impune; pedepseşte;
umileşte; critică; domină; inspiră teamă.
Profesorul democratic presupune împărţirea responsabilităţilor prin delegarea de către
profesor a unei părţi din prerogativele sale; elevii sunt încurajaţi să caute, să se implice, să ia
decizii, asumându-şi consecinţele acestora (Stan E., 2003).
Specialiştii de la Indiana University Center for Adolescent Studies consideră că profesorul
democrat ia decizii prin consultarea elevilor, dar menţine totuşi un anumit grad de control asupra
acestora.
Profesorul laissez-faire exercită prea puţin control asupra clesei; elevii sunt lăsaţi să-şi
stabilească singuri rolurile şi să abordeze temele; profesorul le oferă o minimă orientare,
ignorând cu totul problema motivaţiei (Stan E., 2003).
Se cere subliniat faptul că nu există stiluri de conducere în stare pură, că fiecare profesor
antrenează, în situaţii diferite, elemente ale mai multor stiluri manageriale. Important este să nu
domine nuanţele autoritare.