Sunteți pe pagina 1din 2

Praznicul Înălţării la cer a Domnului, numit în popor şi Ispas

cade totdeauna în Joia săptămânii a şaşea după Paşti, adică la 40 de zile


după Înviere, când Domnul s-a înălţat la cer. Este una dintre cele mai
vechi sărbători creştine, despre care amintesc Constituţiile Apostolice.
Conform credinţei populare, Ispas este personajul mitic care a
asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la
Domnul.
Din ziua de Paşti şi până în ziua de Ispas, oamenii salută spunând
„Hristos a înviat!” şi li se răspunde cu „Adevărat c-a înviat!”, iar în ziua
Înălţării Domnului se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi se răspunde cu
„Adevărat că s-a înălţat!”. După ziua de Ispas se salută obişnuit.

Obs. Odata cu Înălţarea Domnului, sărbătorim şi Ziua Eroilor,


aducându-ne aminte cu această ocazie de toţi cei care şi-au dat viaţa
pentru credinţă şi adevăr, pentru libertate şi dreptate.

1
Tradiţii şi obiceiuri la Înălţarea Domnului - Ispasul

Obiceiurile din această zi au semnificaţii speciale, chiar magice.


 Credincioşii se încing cu foi de nuc la brâu, pentru că şi Hristos şi-a
pus când s-a înălţat.
 Se crede că cine moare de Ispas ajunge în cer.
Pentru că poporul nostru este fundamental un popor agrar, dar şi
crescător de animale, este important ca fiecare credinţă sau superstiţie
să fie strâns legată de activitatea sa.
 Astfel, la Ispas, vitele se bat cu leuştean, ca să se îngraşe.
 De asemenea, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă
într-un furnicar: "Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici
sunt în acest furnicar!".
 În ziua de Ispas, nu se dă foc şi sare din casă; foc, pentru că tot anul
vei avea huit, iar sare, pentru că vacile nu vor avea smântână.
 Ce se seamănă după Ispas nu rodeşte.
 În ziua de Înalţarea Domnului, femeile care au în familie morţi împart
azime calde, ceapă verde şi rachiu pentru sufletele morţilor, crezându-
se că în acea zi se înalţă sufletele lor la cer şi să aibă merinde de drum.
Femeile împart laptele dulce fiert cu păsat, iar cei care primesc trebuie
să dea şi ei la rândul lor un buchet de mături de pe câmp.
 În această zi este şi Paştele Cailor: numai în această zi se satură şi
caii o dată pe an şi dorm un ceas pentru că aşa au fost blestemaţi de
Maica Domnului.

S-ar putea să vă placă și