Obiective:

-Înțelegerea notiunii de
contract; CONTRACTUL – IZVOR DE OBLIGAŢII
- Cunoasterea clasificarii
contractelor;
- Înțelegerea modului in care
se incheie contractul si
Conform
conditiile C.civ., „obligaţiile izvorăsc din din contract, act unilateral,
art. 1165 din
de valabilitate;
gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită,
precum şi din orice alt act sau fapt de care legea leagă naşterea unei obligaţii”.

În orice contract, părţile au drepturi şi obligaţii reciproce şi ca atare, având în

vedere dispoziţiile legale menţionate, se constată că principalul izvor de obligaţii
civile este contractul.

Definiţia contractului

Contractul este definit chiar în art. 1166 din C. civ. ca fiind acordul de voinţe
dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge
un raport juridic.

Ca şi principii generale care guvernează contractele, Codul civil, în art. 1169 şi

1170 stabileşte principiul libertăţii de a contracta şi principiul bunei-credinţe.

Libertatea de a contracta se traduce prin aceea că părţile sunt libere să încheie orice
contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea
publică şi de bunele moravuri.

Acest principiu este aplicabil şi în materia dreptului comercial, unde priveşte nu

numai raporturile contractuale la care participă întreprinzători particulari, ci şi în
acelea în care participă regiile autonome şi societăţile cu capital de stat.

În materie comercială, acest principiu are drept consecinţe – ca regulă generală –

libertatea în exprimare a voinţei la încheierea contractului; regula este că
încheierea contractului se realizează fie scris, fie verbal, fie telefonic, telex etc., şi
doar în anumite cazuri se cere forma scrisă pentru validitatea actului ca, de
exemplu, în cazul cambiei, biletului la ordin sau cecului.

1
O altă consecinţă a principiului libertăţii contractuale este libertatea probelor în
litigiile ce decurg din contractele comerciale: proba se face prin înscrisuri, martori,
mărturie, prezumţii, expertize, iar între comercianţi inclusiv registre comerciale.

În plus, o altă consecinţă este aceea a libertăţii de a alege calea arbitrală pentru
soluţionarea eventualelor litigii.

Principiul libertăţii contractuale are unele limite în materia contractelor comerciale

şi anume în contractele de adeziune, unde alegerea partenerului nu este posibilă
întotdeauna şi, în plus, unele clauze sunt impuse de furnizor.

Este cazul de exemplu, al contractelor pre-formulate sau a contractelor tip, în care

consumatorul nu poate negocia, acesta fiind nevoit să accepte sau să nu accepte
cumpărarea mărfii sau a serviciului respectiv.

De asemenea, acest principiu este limitat şi de existenţa, în unele cazuri a clauzelor

interzise de lege, ca de exemplu clauze prin care se crează disproporţii dejustificate
între părţi în caz de nerespectare a contractului.

Principiul bunei-credinţe presupune că părţile trebuie să acţioneze cu bună-

credinţă, atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării
sale. Părţile nu pot în nici un caz să înlăture sau să limiteze această obligaţie pe
care o au.

Clasificarea contractelor

Contractul se clasifica după mai multe criterii.

După numărul obligaţiilor care se nasc prin încheierea lor, contractele sunt
sinalagmatice sau unilaterale.

- contractele sinalgmatice; sunt acele contracte în care „obligaţiile născute

din acestea sunt reciproce şi interdependente” (art. 1171 C. civ.).

Prin caracterul lor de reciprocitate se înţelege faptul că obligaţiile părţilor izvorăsc

din acelaşi contract, iar faptul că sunt interdependente înseamnă că obligaţia unei
părţi izvorăşte din obligaţia celeilalte părţi.

2
Astfel, în cazul acestui tip de contract, fiecare parte are drepturi şi obligaţii
reciproce, fiecare este creditor şi debitor în acelaşi timp. Cazul cel mai elocvent
este cel al contractului de vânzare-cumpărare unde vânzătorul are obligaţia de a
preda bunul vândut şi dreptul de a primi preţul, iar cumpărătorul are obligaţia de a
plăti preţul şi respectiv de a primi bunul vândut; ambele părţi au deci drepturi şi
obligaţii reciproce şi care izvorăsc din acelaşi contract.

- contractele unilaterale; sunt acele contracte în care numai o parte se

obligă, cealaltă parte având numai drepturi nu şi obligaţii. Exemplul
clasic de contract unilateral este contractul de donaţie în care obligaţii are
numai donatorul, nu şi donatarul.

Se poate, însă, ca pe parcursul executării unui astfel de contract, să se nască

obligaţii şi în sarcina părţii care, în principiu are numai drepturi. De exemplu, chiar
în cazul unei donaţii, dacă este cu sarcini, donatorul trebuie să îndeplinească aceste
sarcini, dar contractul în sine este tot unilateral.

Această situaţie este reglementată expres de art. 1171 din C. civ., în partea sa finală
unde se face precizarea că dacă un contract nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi
sinalagmatic, el va fi unilateral, „chiar dacă executarea lui presupune obligaţii în
sarcina ambelor părţi”.

Clasificarea este importantă pentru că, de exemplu la contractele sinalagmatice,

întodeauna acestea se încheie în atâtea exemplare câte părţi sunt, pe când la
contractele unilaterale acest lucru nu este întodeauna necesar.

În plus, numai la contractele sinalagmatice se poate invoca excepţia de neexecutare

a contractului dacă cealaltă parte nu execută obligaţia sa, sau faptul că la aceleaşi
tip de contracte, o parte poate cere rezoluţiunea contractului dacă cealaltă parte nu
execută culpabil obligaţia sa.

Din punctul de vedere al scopului urmărit de părţi la încheierea contractului, acesta

poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

- contractul cu titlu oneros; este contractul prin care „fiecare parte

urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate” (art.
1172 alin. (1) C. civ.).

3
În acest caz, avantajul urmărit constă dintr-un folos material urmărit de fiecare
parte, prestaţia unei părţi avându-şi echivalentul în contraprestaţia celeilalte.

Cazul cel mai elocvent este cel al contractului de vânzare-cumpărare unde

vânzătorul urmăreşte să obţină preţul bunului vândut, iar cumpărătorul doreşte
procurarea bunului în cauză.

- contractul cu titlu gratuit este contractul prin care „una dintre părţi
urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb
vreun avantaj”(art. 1172 ali. (2) C. civ.)

Cazul cel mai elocvent în acest caz este cel al contractului de donaţie, în care
donatorul doreşte să gratifice pe donatar, fără a obţine nici un folos în schimb.

Clasificarea este importantă mai ales sub aspectul capacităţii de a încheia

contractul unde condiţiile sunt mai exigente la contractele cu titlu gratuit, după
cum tot la aceste contracte, legea cere condiţii de formă mai stricte, de regulă
înscris autentic.

În plus, la contractele cu titlu gratuit, de regulă, ele se încheie în considerarea

persoanei, intuitupersoane, pe când cele oneroase nu prezintă vreo importanţă din
acest punct de vedere.

În cazul contractelor cu titlu oneros, după cum drepturile şi obligaţiile părţilor sunt
cunoscute sau cel puţin determinabile în momentul încheierii contractului, acesta
poate fi comutativ sau aleatoriu.

- contractul comutativ; este acel contract în care, în momentul încheierii

sale, are determinate drepturile şi obligaţiile, acestea sunt certe, iar
întinderea lor este determinată sau determinabilă (art. 1173 alin (1) din
C.civ.)

De exemplu, la un contract de vânzare-cumpărare, din chiar momentul încheierii

sale se cunoaşte bunul vândut, se cunoaşte exact preţul, nu există nici o
incertitudine cu privire la acestea.

- contractul aleatoriu; este acel contract la care, prin natura lui sau prin
voinţa părţilor, oferă cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi o

4
 expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor
şi incert (art. 1173 alin. (2) C. civ.)

În acest caz, părţile se supun unui eveniment viitor şi incert de a cărei producere
depine realizarea obligaţiilor contractuale, în funcţie de care părţile pot câştiga sau
pierde.

Cel mai elocvent este în acest caz jocul la loto, dar şi contractul de rentă viageră,
de asigurare etc.

După modul în care se formează, un contract poate fi consensual, solemn sau real.

- contractul consensual; este acel contract care se formează prin simplul

acord de voinţă al părţilor (art. 1174 alin. (1) din C. civ.). De menţionat
că în dreptul românesc, principiul de bază în încheierea contractelor este
cel al consensualismului; este deci suficient simplul acord de voinţă al
părţilor pentru încheierea valabilă a unui contract.

Legea nu cere în cazul acestui tip de contract un înscris constatator sau altă formă
pentru încheierea sa valabilă, este necesar deci numai acordul de voinţă al părţilor,
ca de exemplu în cazul vânzării unui bun mobil.

- contractul solemn; acest contract pentru a fi valabil trebuie să

îndeplinească unele formalităţi cerute de lege (art. 1174 alin. (3)n din C.
civ.). Este vorba în cazul acestui contract de o excepţie de la regula
generală a consensualismului contractual.

Cerinţa formei solemne a contractului, în acest caz priveşte valabilitatea

contractului şi nu numai probaţiunea sa. Aşa de exemplu, în cazul vânzării-
cumpărării unui teren este necesară forma autentică pentru valabilitatea
contractului, nefiind suficientă numai manifestarea de voinţă a părţilor.

- contractul real; în cazul acestui tip de contract, pentru valabilitate nu este

suficientă manifestarea de voinţă şi nici îndeplinirea condiţiilor de formă
cerute de lege, ci este necesară şi predarea - remiterea materială - a
bunului în cauză.

Aşa se pune problema, de exemplu, la darul manual, gajul cu deposedare, comodat

etc.
5
Importanţa clasificării decurge din punctul de vedere al valabilităţii contractului:
pentru contractele a căror valabilitate este condiţionată de cerinţa formei autentice,
nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea absolută a contractului,
considerându-se că acesta nu a fost întocmit.

Din punctul de vedere al modalităţii de negociere, contractele pot fi negociate, de

adeziune şi obligatorii.

- contractul negociat; acest contract se încheie după negocieri realizate de

către părţi până ce ajung la un punct de vedere comun asupra prevederilor
acestuia, clauzele fiind rezultatul acordului lor exclusiv. Acest tip de
contracte reprezintă regula din punctul de vedere al negocierii.

- contractul de adeziune; conform art. 1175 din C. civ., acesta este un

contract în care clauzele sale esenţiale sunt impuse de una dintre părţi,
sau ca urmare a instrucţiunilor sale, calaltă parte fiind nevoită să le
accepte aşa cum sunt redactate.

Îndeplinesc aceste condiţii contracte de transport cu metroul, de furnizare a

diferitelor utilităţi, telefonie etc.

- contractul obligatoriu; sunt acele contracte în care condiţiile sale sunt

impuse de lege, de diferite autorităţi sau de organisme profesionale.
Părţile în cazul acestui tip de contract nu au vreo posibilitate de a negocia
sau de a insera clauze pe care ele le doresc, ci trebuie să semneze
contractul aşa cum este redactat. Un exemplu de astfel de contract este
cel de asigurare pentru răspundere civilă în cazul autovehiculelor.

După structura contractului acesta poate fi simplu sau complex (cadru).

- contractul simplu; se încheie dintr-o singură operaţiune juridică şi aceasta

este regula.

- contractul cadru; art. 1176 din C. civ., stabileşte că acest tip de contract
este un acord prin care părţile convin să negocieze, să încheie sau să menţină
raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate de
acesta.

6
Practic, prin acest tip de contract, părţile stabilesc regulile de bază, principiile
după care se va încheia contractul ulterior. Modul de executare a contractului
cadru se va detalia prin convenţia părţilor ce se va încheia ulterior. Aşa de
exemplu, contract cadru este contractul de leasing.

După cum sunt reglementate sau nu de lege, contractele pot fi tipice sau numite şi
atipice sau nenumite.

- contractul numit; este acel contract care este reglementat de lege, şi are o
denumire proprie, ca de exemplu contractul de vânzare-cumpărare, mandat,
etc

- contractul nenumit; este acel contract care nu este reglementat expres de

lege.

Deseori, în practică, se întâlnesc contracte nenumite şi importanţa clasificării

derivă din faptul că celor nenumite li se aplică dispoziţiile art. 1168 din C. civ.,
conform cărora acestor tipuri de contracte li se aplică prevederile generale în
materia contractelor stabilite în Capitolul I din Titlul izvoarele obligaţiilor- adică
prevederile generale referitoare la contract- iar dacă aceste prevederi nu ar fi
suficiente se vor aplica prevederile ce reglementează contractul care se aseamănă
cel mai mult.

După modul în care se execută, contractele pot fi cu executare dintr-o dată – uno
ictu - sau cu executare succesivă:

- contractul cu executare dintr-o dată; aşa cum îl arată denumirea este acel
contract în care debitorul execută o singură prestaţie. Un astfel de contract
este, de exemplu, darul manual.

- contractul cu executare succesivă; este acel contract în care prestaţiile

debitorului – mai multe – se desfăşoară la diferite intervale de timp, ca de
exemplu contractul de locaţiune.

Importanţa clasificării decurge din faptul că la contractele cu executare dintr-o

dată, în caz de neexecutare culpabilă a obligaţiilor intervine rezoluţiunea –
desfiinţarea atât pentru trecut cât şi pentru viitor, pe când la cele cu executare
succeivă se aplică rezilierea adică desfiinţarea numai pentru viitor.

7
 CONDIŢII DE VALIDITATE A
ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
CONTRACTULUI Libertatea formei în care se încheie contractul

Conform art. 1178 din C. civ., contractul se încheie

prin simpul acord de voinţă al părţilor dacă legea nu impune o anumită formalitate
pentru încheierea sa valabilă.

Alături de principiul libertăţii contractuale şi de cel al bunei-credinţe în încheierea

şi executarea contractelor, libertatea formei contractului este una din regulile de
bază ale încheierii contractului.

Ca atare, simplul acord de voinţă al părţilor, în regulă generală, este suficient

pentru încheierea contractului, excepţia fiind aceea în care legea cere o anumită
formalitate pentru încheierea sa valabilă, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile
legale aplicate (art. 1179 alin. (2) din C. civ.).

Vorbind despre condiţiile de validitate, esenţiale ale contractului, art, 1179 alin. (1)
din C. civ. stabileşte că acestea sunt:

a) capacitatea de a contracta;
b) consimţământul părţilor;
c) un obiect determinat şi licit;
d) o cauză licită şi morală.

A. Capacitatea de a contracta

Conform reglementării Codului civil – art. 1180 – în regulă generală, poate

contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege şi nici oprită să
încheie anumite contracte.

Capacitatea de a contracta este regelementată de dispoziţiile cuprinse în Cartea I

din Codul civil – despre persoane.

8
În ce priveşte capacitatea de a contracta pentru persoana fizică, este necesar ca
aceasta să aibă capacitate de exerciţiu, fiind, deci excluşi minorii sub 14 ani şi
interzişii judecătoreşti.

Între 14 şi 16 ani persoana fizică are capacitate de exerciţiu restrânsă: cel care are
14 ani poate încheia acte de administrare care nu-l prejudiciază şi acte de dispoziţie
de mică valoare, iar cel care are 15 ani poate încheia acte juridice privitoare la
munca, îndeletnicirile artistice sau sportive cu încuviinţarea părinţilor sau a
tutorelui.

Capacitatea de exerciţiu deplină intervine la 18 ani, cu excepţia celor care de la 16

ani au capacitate ca urmare a căsătoriei sau celor la care instanţa de tutelă le
recunoaşte capacitatea de exerciţiu deplină – art 40 din C civ. privind capacitatea
de exerciţiu anticipată.

Pentru persoana juridică, acesteia, în regulă generală i se aplică principiul

capacităţii de a contracta, ea putând să aibă drepturi şi obligaţii cu excepţia celor
specifice persoanei fizice.

Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice intervine de la data constituirii

organelor sale de administrare, iar capacitatea de folosinţă intervine de la data
constituirii – o capacitate de folosinţă anticipată numai pentru acte necesare
constituirii – iar definitivă de la data constituirii organelor de administrare.

În concret, capacitatea de folosinţă a persoanei juridice începe de la data

înregistrării pentru persoanele juridice supuse înregistrării, iar pentru cele nesupuse
înregistrării de la data autorizării constituirii, de la data actului de înfiinţare sau de
la data îndeplinirii altor cerinţe impuse de lege.

B. Consimţământul valabil încheiat

Consimţământul este manifestarea exterioară a voinţelor părţilor de a contracta, de

a încheia raportul juridic respectiv. Este vorba aici de întâlnirea celor două voinţe
ale părţilor contractante, nefiind vorba numai de o voinţă individuală, a unei
singure părţi.

9
FORMAREA CONTRACTULUI

Întâlnirea voinţelor părţilor pentru încheierea contractului presupune în realitate un

proces, de la analiza necesităţilor şi a oportunităţilor până la hotărârea fermă de a
contracta şi încheierea propriu zisă a contractului.

C ontractul se încheie prin negocierea lui de către părţi sau prin acceptarea fără

rezerve a unei oferte de a contracta – art. 1182 din C. civ.

Negocierea este o invitaţie adresată uneia dintre părţi de a analiza, de a lua în

considerare posibilul conţinut al unui contract viitor.

Cu această ocazie părţile se pun de acord asupra elementelor esenţiale ale

contractului, chiar dacă unele elemente secundare se vor stabili ulterior.

Şi în acest moment al negocierii vorbim de respectarea principiului bunei-credinţe

în contracte, dar şi de respectarea obligaţiei de confidenţialitate şi de forma
contractului.

Astfel, conform art. 1183 din C. civ., partea care se angajază în negocieri este
ţinută să respecte exigenţele bunei-credinţe şi părţile nu pot conveni să limiteze sau
să excludă acestă obligaţie.

Nu este de bună-credinţă partea care iniţiază sau continuă negocierile fără intenţia
de a încheia acordul, cel care iniţiază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-
credinţe putând răspunde pentru prejudiciul creat.

De asemenea, părţile au obligaţia de a păstra confidenţialitatea asupra informaţiilor

obţinute în timpul negocierilor şi nu pot să folosească această informaţie în interes
propriu, indiferent dacă încheie sau nu contractul.

Dacă asupra unui element sau asupra unei anumite forme se ajunge la un dezacord
în timpul negocierilor, contractul nu se încheie până ce nu se ajunge la un acord cu
privire la acestea – art. 1185 C. civ.

10
Momentul şi locul încheierii contractului

Conform art. 1186 din C. civ., contractul se încheie în momentul şi în locul în care
acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive
care nu-i sunt imputabile.

Dacă părţile sunt prezente în acelaşi loc, contractul este încheiat prin realizarea
acodului de voinţă sau al exprimării consimţământului lor.

Dacă părţile nu sunt prezente în acelaşi loc, contractul se consideră încheiat prin
formularea unei oferte urmată de acceptare.

Având în vedere reglementările actuale, se constată că legislaţia noastră civilă a

adoptat teoria recepţiunii, conform căreia contractul se consideră încheiat la
momentul şi la locul în care acceptarea ajunge la ofertant. Primirea de către
ofertant a corespondenţei expediate de acceptant constituie o prezumţie relativă că
ofertantul a luat la cunoştinţă despre acceptare.

Contractul se consideră încheiat şi dacă destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un

fapt concludent, fără a-l înştiinţa pe ofertant, dacă în temeiul ofertei, al practicilor
statornicite între părţi, al uzanţelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate
face în acest mod (art. 1186 alin (2) din C. civ.).

M omentul încheierii contractului este important pentru că numai de acum se

nasc drepturile şi obligaţiile părţilor, iar în caz de conflict de legi în timp se va

aplica legea în vigoare la momentul încheierii sale, după cum de acum curg
termenele de prescripţie.

L ocul încheierii contractului se supune aceloraşi reguli ca şi în cazul

momentului încheierii contractului. La contracte încheiate între persoane care nu

sunt prezente, locul este cel al întâlnirii acceptării cu oferta adică la locul unde se
află ofertantul.

11
Locul încheierii contractului este important pentru că acesta determină, competenţa
instanţei în caz de litigiu, iar la conflictul de legi în spaţiu legea aplicabilă.

În cazul contractelor încheiate la distanţă, momentul şi locul este cel al primirii

mesajului de primire de către consumator referitor la comanda sa (art. 2 alin. (1)
din O.G. nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea
contractelor la distanţă).

În cazul contractelor prin mijloace electronice, situaţia este reglementată de Legea

nr. 365/2002 privind comerţul electronic.

Conform reglementărilor din această lege, momentul încheierii contractului este

cel în care acceptărea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului, iar
locul încheierii este cel al ofertantului.

Dacă prin natura sa sau la cererea beneficiarului, se impune executarea imediată a

prestaţiei, contractul se consideră încheiat la momentul în care debitorul a început
executarea.

OFERTA DE A CONTRACTA

Conform art. 1188 din C. civ., oferta de a contracta este o propunere care conţine
suficiente elemente pentru formarea contractului şi exprimă intenţia ofertantului de
a se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.

Aceasta este un act juridic unilateral, fiind rezultatul voinţei ofertantului sau a unei
persoane care are iniţiativa încheierii contractului.

Condiţiile ofertei

Ca şi acceptarea ofertei de altfel, acestea trebuie făcute în forma cerută de lege

pentru încheierea valabilă a contractului – art. 1187 din C. civ.

O ofertă, pentru a produce efecte trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

-să fie fermă, neechivocă, adică să arate intenţia clară a ofertantului de a se obliga
în cazul în care beneficiarul o acceptă; ea trebuie să arate intenţia reală a
ofertantului de a se obliga;

12
-să fie precisă, să ofere elemente suficiente care să poată duce la formarea
contractului.

Oferta poate proveni de la cel care are iniţiativa încheierii contractului, sau de la
cel care propune ultimul element esenţial al contractului – art. 1188 alin. (2) din C.
civ.

-să fie adresată unui destinatar, care de regulă trebuie să fie determinat.

Dacă este adresată unor persoane nedeterminate, conform art. 1189 din C. civ., nu
valorează ofertă, ci după împrejurări, solicitare de ofertă sau intenţie de negociere.

Totuşi, aceasta poate valora ca ofertă dacă rezultă acest lucru din lege, uzanţe, ori
neîndoielnic, din împrejurări.

Oferta poate fi cu termen sau fără termen

O ferta cu termen este cea în care se stabileşte un termen în care ea poate fi

acceptată. În interiorul termenului oferta nu poate fi revocată şi trebuie menţinută

până la expirarea termenului.

Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la destinatar. -art.
1192 C. civ.

O ferta fără termen, în cazul în care este adresată unei persoane absente, trebuie

menţinută un termen rezonabil, după împrejurări, termen necesar pentru ca

destinatarul să o primească, să o analizeze şi să o poată accepta.

Acest tip de ofertă poate fi revocată până la încheierea contractului iar revocarea
nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte ca
ofertantul să primească acceptarea, sau înainte de săvârşirea vreunui act ce
determină încheierea contractului.

13
Oferta fără termen adresată unei persoane prezente nu are nici un efect dacă nu este
acceptată de îndată; această situaţie este valabilă şi dacă oferta a fost transmisă prin
telefon sau alte mijloace de comunicare la distanţă –art. 1194 C. civ.

ACCEPTAREA OFERTEI

Acceptarea ofertei este consimţământul destinatarului ofertei de a încheia

contractul şi pentru a fi valabilă trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, şi
anume:

-să se refere la ofertă şi să fie în concordanţă cu aceasta; dacă nu concordă cu

oferta, acest răspuns este considerat o contraofertă – art. 1197 alin. (2) din C. civ.;

-să fie neîndoielnică, neechivocă, să indice clar acordul destinatarului că acceptă

oferta;

-să ajungă în termen la ofertant; este vorba de intervalul de timp stabilit pentru
acceptare, iar dacă nu este stabilit un astfel de interval, înainte de a fi revocată sau
de a deveni caducă.

Conform art. 1198 din C. civ., se permite şi acceptarea tardivă şi aceasta produce
efecte dar numai dacă autorul ofertei îl înştiinţează de îndată pe acceptant despre
încheierea contractului. De asemenea, dacă acceptarea este făcută în termen, dar
ajunge la ofertant după expirarea termenului, ea va produce efecte dacă ofertantul
nu-l înştiinţează pe acesta de îndată.

Valabilitatea consimţământului

Conform art. 1204 din C. civ., consimţământul trebuie să fie serios, liber şi
exprimat în cunoştinţă de cauză.

În cazul în care consimţământul este dat de o persoană fără discernământ,

consimţământul este anulabil, deci este vorba de o nulitate relativă a contractului
încheiat în aceste condiţii. Este cazul încheierii contractului de o persoană care, la
momentul respectiv, chiar şi numai vremelnic se afla într-o stare care o punea în
neputinţă de a-şi da seama de urmările faptei sale.
14
De asemenea, este anulabil contractul încheiat de o persoană pusă ulterior
încheierii contractului sub interdicţie, dacă la momentul respectiv, cauzele punerii
sub interdicţie existau şi erau îndeobşte cunoscute.

Viciile de consimţământ

Consimţământul este viciat dacă este dat prin eroare, surprins prin dol sau smuls
prin violenţă – art. 1206 alin. (1) din C. civ., sau este dat prin leziune – alin (2) din
acelaşi articol.

Eroarea

Eroarea reprezintă o falsă reprezentare a realităţii de către o parte cu ocazia

încheierii contractului. Legea cere însă ca această eroare să fie esenţială pentru a se
cere anularea contractului şi nu orice eroare poate avea acest efect; în plus se cere
ca cealaltă parte să ştie sau să trebuiască să ştie că faptul asupra căruia a purtat
eroarea era esenţial pentru încheierea contractului - art. 1207 alin. (1)din C. civ.

Potrivit aceluiaşi articol, aliniatul (2), eroarea este esenţială atunci când:

-poartă asupra naturii sau a obiectului contractului: crede eronat că încheie un

contract de vânzare-cumpărare şi este vorba în realitate de un schimb; sau crede că
va cumpăra o casă şi este vorba de un teren.

-poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a acestuia ori
asupra unei împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia
contractul nu s-ar fi încheiat. De exemplu, o maşină cu o anumită caracteristică
fără de care nu se încheia contractul.

-când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în
absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat – error in personam. Este cazul aici de
contractele încheiate intuitu personae, unde se are în vedere persoana cu care se
încheie contractul.

Este de observat că eroarea de drept este şi ea esenţială atunci când priveşte o

normă juridică determinantă, conform voinţei părţilor, pentru încheierea
contractului.

15
Eroarea pentru simple motive a contractului nu este esenţială, decât dacă părţile le
consideră hotărâtoare.

Nu se poate invoca anularea contractului în cazul erorii nescuzabile, adică a acelei

erori care priveşte fapte ce puteau fi cunoscute cu diligenţe rezonabile; de
asemenea nici eroarea de drept nu poate fi invocată dacă este vorba de dispoziţii
legale accesibile şi previzibile (art. 1208 din C. civ.).

Codul civil, prin art. 1209 stabileşte că nu putem vorbi de eroare nici în cazul erorii
asumate, adică atunci când poartă asupra unui element cu privire la care riscul de
eroare a fost asumat de cel ce o invocă sau trebuia asumat de acesta, după cum nu
se poate cere anularea nici în cazul reglementat de art. 1210 din C. civ – eroarea de
calcul – unde este posibilă numai rectificarea; se poate invoca eroarea de calcul ca
şi motiv de anulare numai dacă a privit calitatea şi a fost esenţială pentru
încheierea contractului.

Dolul

Dolul reprezintă fapta unei persoane care, cu ocazia încheierii unui contract, induce
în eroare cealaltă parte prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie
contractul, fie omite, în mod fraudulos, să informeze pe celălalt despre anumite
împrejurări care trebuiau cunoscute şi care au făcut ca partea să încheie contractul.

Deosebirea faţă de eroare constă în aceea că eroarea este spontană, iar dolul este tot
o eroare dar de data aceasta provocată, de cealaltă parte sau de un terţ.

Dolul, pe lângă un element subiectiv, cuprinde şi un element obiectiv, un element

care poate fi probat, de aici decurgând faptul că el se poate dovedi mai uşor decât
eroarea.

În cazul dolului, suntem, deci, fie în prezenţa unei acţiuni de inducere în eroare, de
a folosi mijloace dolosive săvârşită de cealaltă parte sau de un terţ, fie în prezenţa
unei omisiuni, aceea de a nu informa anumite împrejurări, care trebuiau cunoscute
şi care au fost determinante la încheierea contractului.

Conform art. 1214 alin (2) din C. civ., partea al cărei consimţământ a fost viciat
prin dol, poate cere anularea contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a
fost esenţială.

16
Aşa se face că se poate cere anularea contractului încheiat în aceste condiţii chiar
dacă vorbim de o eroare scuzabilă, eroarea asumată sau eroare de calcul.

De asemenea, contractul este anulabil atunci când dolul provine de la

reprezentantul, prepusul ori gerantul celeilalte părţi. Când dolul provine de la un
terţ, conform art. 1215 C. civ., partea care este victima dolului nu poate cere
anularea decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să
cunoască dolul la încheierea contractului.

Conform art. 1214 alin. (4) din C. civ., dolul trebuie dovedit, el nu se presupune;
dovada acestuia se poate face prin orice mijloc de probă şi sancţiunea care este
atrasă în acest caz este anularea actului. Așadar, este vorba de o nulitate relativă,
iar partea vinovată răspunde şi pentru eventualul prejudiciu cauzat în acest fel.

Violenţa

Aceasta este un alt viciu de consimţământ care constă în inducerea în psihicul unei
persoane, cu ocazia încheierii unui contract, a unei temeri justificate, fără drept,
care o determină să încheie actul respectiv,pe care altfel nu l-ar încheia.

Există violenţă atunci când temerea este de aşa natură încât partea ameninţată putea
să creadă că, în cazul în care nu consimte la încheierea contractului, viaţa, persoana
sa, onoarea sau bunurile sale ar fi puse în pericol grav şi iminent.

Vorbim de violenţă şi atunci când ea este îndreptată împotriva unei persoane

apropiate, precum soţ, soţie, ascendenţii, descendenţii părţii al cărei consimţământ
a fost viciat, dar în toate cazurile, existenţa violenţei se apreciază în funcţie de
victimă, adică de vârsta, starea socială, sănătatea, sau de orice împrejurări care ne
fac să deducem că aceasta a fost de natură a determina vicierea consimţământului
victimei.

Temerea indusă trebuie să fie făcută fără drept, injustă. Există violenţă şi atunci
când este vorba de ameninţarea cu exerciţiul unui drept, numai că trebuie să
distindem între aceasta şi simpla atenţionare, în sensul că, de exemplu, se va adresa
instanţei.

17
Creditorul care îi comunică celui dator că se va adresa instanţei nu poate fi acuzat
că a viciat consimţământul celuilalt, dar dacă acea ameninţare este făcută pentru a
obţine avantaje nejustificate, injuste, va vicia consimţământul celuilalt.

Nu putem vorbi de o violenţă nici în cazul unei temeri izvorâtă din respect-
temerea reverenţioasă – care nu a fost însoţită de violenţă, vreo presiune în sens de
amenţinţare; de exemplu în cazul în care încheie contractul din respect faţă de
vârsta sau profesia celuilalt.

Nu suntem în situaţia de violenţă nici dacă partea încheie contractul în stare de

necesitate, cu excepţia situaţiei în care partea opusă a profitat de această situaţie: de
exemplu, dacă vinde bunul pentru că are nevoie urgentă de bani nu este un
consimţământ viciat, dar dacă preţul bunului vândut în aceste împrejurări este total
disproporţionat, putem vorbi de o violenţă.

În cazul dovedirii violenţei, contractul este anulabil, iar cel vinovat poate răspunde
şi pentru prejudiciile cauzate.

Leziunea

Vorbim de leziune ca şi viciu de consimţământ, atunci când una dintre părţi,

profitând de starea de nevoie, de lipsa de experienţă ori de lipsa de cunoştinţe a
celeilalte părţi, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestaţie de o
valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea
propriei prestaţii (art. 1221 din C. civ.).

Pentru a vorbi de leziune trebuie avute în vedere existenţa unei disproporţii între
prestaţiile părţilor, dar şi de starea de nevoie, de lipsa de experinţă sau de
cunoştinţe a părţii ca şi element subiectiv.

Ea se apreciază întotdeauna şi în funcţie de natura şi scopul contractului.

În cazul minorului, putem vorbi de existenţa unei leziuni şi atunci când el îşi asumă
o obligaţie excesivă raportată la starea sa patrimonială sau la avantajele pe care le
obţine din contract sau la ansamblul circumstanţelor în care s-a încheiat contractul.

În ce priveşte sancţiunea în caz de leziune, conform art. 1222 din C. civ., partea al
cărei consimţământ a fost viciat, poate alege între a cere anularea contractului sau
reducerea prestaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care este îndreptăţit.
18
Instanţa poate să menţină contractul dacă partea în culpă oferă o reducere a
propriei creanţe sau o majorare a propriei obligaţii; cu excepţia acestei situaţii
reglementate de art. 1222 alin. (3) din C. civ., acţiunea în anulare este admisibilă,
numai dacă leziunea depăşeşte jumătate din valoarea pe care o avea la momentul
încheierii contractului, iar această disproporţie trebuie să existe până la data cererii
în anulare.

Nu putem vorbi de leziune în cazul contractelor aleatorii, tranzacţiilor precum şi

alte contracte anume prevăzute de lege.

C. Obiectul contractului

Conform art. 1225 din C. civ., obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea

juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de
părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor
contractuale.

S ub sancţiunea nulităţii absolute, obiectul contractului trebuie să fie determinat

şi licit, adică să nu fie prohibit de lege sau să contravină ordinii publice sau bunelor
moravuri.

Cât priveşte obiectul obligaţiei, conform art. 1226 din C. civ., acesta este
reprezentat de prestaţia la care se angajează debitorul. Şi obiectul prestaţiei, sub
sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie determinat sau cel puţin determinabil şi
licit.

C um Codul civil analizează – din perspectiva condiţiilor de valabilitatea - ca şi

obiect al obligaţiei în principal bunurile, trebuie observat că acestea trebuie să

îndeplinească anumite condiţii şi anume:

-să existe în momentul încheierii contractului, cu excepţia cazului reglementat de

art. 1228 din C. civ., când, în lipsa unei prevederi contrare, contractele pot purta şi
asupra unor bunuri viitoare.

19
-să fie în circuitul civil – art. 1229 C. civ.

-obiectul să fie posibil; contractul este valabil chiar dacă la momentul încheierii
contractului partea se află în imposibilitatea de a-şi executa obligaţia, afară dacă
prin lege se prevede altfel. Astfel, contractul este valabil dacă starea de
imposibilitate există doar la momentul încheierii contractului, dar la data ulterioară
a executării, imposibilitatea nu mai există.

-să fie determinat sau determinabil, cerinţă care priveşte calitatea prestaţiei, în
sensul ca trebuie stabilită fără dubiu sau atunci când nu poate fi stabilită prin
contract, ea trebuie să fie rezonabilă, sau după împrejurări, cel puţin la nivel mediu
– art. 1231 C. civ.

Preţul sau orice alt element al contractului, care este stabilit de un terţ, se impune
să fie stabilit corect, diligent şi în mod echidistant; dacă terţul nu poate sau nu
doreşte să acţioneze astfel, instanţa, la cererea părţii, trebuie să stabilească preţul în
aceste condiţii rezonabile.

Dacă într-un contract între profesionişti nu este stabilit preţul şi nici nu se indică un
mod de determinare acestuia, se presupune că părţile au avut în vedere preţul
practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în
condiţii comparabile sau în lipsa unui asemenea preţ, unul rezonabil.

D. Cauza contractului

Art. 1235 din C. civ. stabileşte că aceasta este motivul care determină fiecare parte
să încheie contractul.

P entru valabilitatea contractului, cauza trebuie să îndeplinească mai multe

condiţii, prevăzute de art. 1236 din C. civ. şi anume:

-cauza trebuie să existe; inexistenţa cauzei face ca un contract să fie nul şi această
inexistenţă decurge din lipsa puterii de reprezentare a consecinţelor încheierii
contractului: lipsa contraprestaţiei în contractele sinalagmatice sau a intenţei de a
gratifica în cele cu titlu gratuit.

20
-cauza trebuie să fie licită; este ilicită când este contrară legii sau aşa cum
reglementează art. 1237 din C. civ. şi atunci când contractul este doar un mijloc
pentru a eluda aplicarea unei norme imperative.

-cauza să fie morală; este imorală cauza care este contrară ordinii publice şi
bunelor moravuri.

Proba cauzei

Este de menţionat că existenţa valabilă a cauzei se prezumă până la proba

contrarie. Existenţa valabilă a cauzei se poate dovedi prin orice mijloc de probă,
inexistenţa cauzei se poate dovedi prin lipsa discernământului sau a unui element
esenţial la încheierea contractului.

Sancţiunea în cazul lipsei de valabilitatea a cauzei

În acest caz contractul este anulabil, cu excepţia situaţiei în care contractul a fost
greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice.

Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea contractului în mod absolut dacă este
comună, iar dacă nu este comună, consecinţele sunt aceleaşi dacă cealaltă parte a
cunoscut-o sau după împrejurări trebuia să o cunoască (art. 1238 din C. civ).

FORMA CONTRACTULUI

Consimţământul de a încheia contractul se exprimă în anumite forme, care nu ţin

de fondul acestuia, ci sunt forme de manifestare externa a acestui consimţământ.
Drept urmare, forma contractului a fost definită ca „modalitatea de exteriorizare a
manifestării de voinţă făcută cu intenţia de a crea, modifica ori stinge un raport
juridic concret” .

Aşa cum s-a menţionat la capitolul privind încheierea contractelor, printre

principiile care guvernează materia, se regăseşte acela al principiului
consensualismului, care conform art. 1178 din C. civ., guvernează libertatea formei
contractului.

Ca atare, contractul se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, dacă legea
nu cere o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.

21
Conform art. 1240 din C. civ., contractul se poate încheia verbal sau în scris, dar
voinţa se poate manifesta „şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei
părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nici o îndoială
asupra intenţiei de a produce efecte juridice corespunzătoare”.

Regula generală este deci aceea că pentru încheierea valabilă a unui contract este
suficient acordul de voinţă al părţilor, nefiind necesară vreo formalitate pentru
acest lucru.

Condiţiile de formă pentru încheierea contractului

Acestea reprezintă excepţii de la principiul consensualismului, în cazul anumitor

contracte, când acordul de voinţă trebuie exprimat cu respectarea unor condiţii de
formă.

Condiţiile de formă ca şi excepţii de la principiul consensualismului, după

consecinţele nerespectării lor ele se clasifică în:

-condiţii ad validitatem; sunt acele condiţii a căror nerespectare atrage nulitatea

absolută a contractului astfel încheiat.

În această categorie intră acele contracte a căror încheiere se face numai în formă
solemnă, care în practică se traduce prin înscrisul autentic.

Este cazul aici al contractului de donaţie – art. 1011 C. civ., de întreţinere, de

ipotecă imobiliară etc.

Dar forma ad validitatem se cere uneori şi sub forma unui înscris sub semnătură
privată – nu neapărat în formă autentică – cum este cazul contractului de arendare
– art. 1838 din C. civ., unde pentru valabilitate, contractul trebuie întocmit în
formă scrisă, dar nu neapărat autentic.

Conform art. 1242 din C. civ., este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în
lipsa formei pe care în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheiarea sa valabilă.
Dacă părţile au convenit ca acel contract să respecte o anumită formă necerută de
lege, contractul este valabil chiar dacă forma convenită nu a fost respectată.

22
-condiţii ad probationem; sunt acele condiţii a căror nerespectare nu atrage
nulitatea contractului, ci imposibilitatea dovedirii lor cu alt mijloc de probă.

Ca atare, contractul este valabil încheiat conform acordului de voinţă al părţilor,

dar dovada lui nu se poate face decât prin forma scrisă, nefiind posibilă dovedirea
prin alt mijloc de probă (martori, prezumţii etc).

Aşa este cazul, de exemplu, al contractului de societate, de depozit voluntar, de

asigurare, etc., unde dovada lor nu se poate face decât cu forma scrisă a acestora.

În ce priveşte forma contractelor electronice, aceste se supun condiţiilor prevăzute

de legile speciale – 1245 din C. civ.

-condiţii cerute pentru opozabilitatea faţă de terţi; sunt acele condiţii care nu atrag
nulitatea contractului, ci doar nerespectarea lor atrage lipsa de opozabilitate faţă de
terţi, aceştia nefiind ţinuţi să-l respecte.

În acest caz, fiind vorba de persoane care nu au fost prezente la încheierea

contractului se impun unele condiţii pentru a le face opozabile şi faţă de acestea şi
este cazul aici al condiţiilor privind publicitatea.

Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanţii

Imobiliare, oficiul registrului comerţului etc.

Aşa de exemplu, toate înregistrările şi publicitatea prevăzute de Legea societăţilor

nr. 31/1990 sunt condiţii care vizează opozabilitatea actelor astfel întocmite faţă de
terţi.

Sancţiunea nerespectării acestei cerinţe de formă nu atrage anularea contractului, ci

doar inopozabilitatea sa în raport cu terţii, în afară de cazul în care se face dovada
că aceştia au avut cunoştinţă pe alte căi de actul respectiv.

Astfel, contractul este valabil şi îşi produce efectele în raporturile dintre părţi, dar
nu şi faţă de terţi, faţă de care părţile nu pot face uz de actul astfel întocmit.

23
BIBLIOGRAFIE

 Ioana Nely Militaru, Dreptul afacerilor. Introducere în dreptul afacerilor.

Raportul juridic de afaceri. Contractul., Ed. Universul juridic, Bucureşti,
2013

24