Personajele feminine din romanul "Viața la țară" de Duiliu Zamfirescu

Duiliu Zamfirescu s-a născut pe 30 octombrie 1858 la Plăinești (azi fiind

Dumbraveni) în județul Râmnicu-Sărat (azi județul Vrancea) și a decedat pe 3 iunie
1922, Agapia, județul Neamț. A fost un scriitor român, membru titular și
vicepreședinte al Academiei Române.
Activitatea literară și-a început-o în 1877 când a publicat versuri sentimentale în
revista "Ghimpele". În 1883 i-a apărut primul volum "Fără titlu", cuprinzând poezii și
nuvele, apoi, în 1888, volumul "Novele" care cuprindea operele publicate mai întâi în
revista "Convorbiri literare": "Locotenentu Sterie", "Conu Alecu Zăgănescu". În
aceste scrieri de început se schițează subiectele și personajele pe care le va relua și
dezvolta apoi în operele de maturitate literară- romanele care alcătuiesc Ciclul
Comăneștenilor: "Viața la țară" (1894-1895), "Tănase Scatiu" (1895-1896),"În război",
"Îndreptări" și "Anna".
În această analiza, o să realizez evoluția personajelor feminine conturate în
primul volum al Ciclului Comăneștilor: Sașa Comăneșteanu și Tincuța Murguleț-fiica
lui Dinu Murguleț din romanul "Viața la țară".
Voi începe citând opinia lui Eugen Lovinescu exprimată în volumul "Introducere
în opera lui Duiliu Zamfirescu": "Viața la țară", un autentic poem al vieții câmpenești
[…]. La țară Duiliu Zamfirescu a văzut un boier bătrân, Dinu Murguleț […]; alături,
la Comănești, a mai văzut o curte boierească de tinere odrasle, dintre ale căror capete
bucălate se desprinde icoana surorii mai mari, a neuitatei Sașa, care nu există în
întreaga literatură română un suflet mai nobil, mai armonios în ritmul intern și extern,
o realizare mai completă și mai poetică a unor însușiri pozitive.
Duiliu Zamfirescu îi marturisește criticului Titu Maiorescu într-o scrisoare
referitoare la romanul "Viața la țară" urmatoarele lucruri: "O să cunoști o persoană
deosebită, agreabilă pe nume Sașa. Eu am trăit cu dânsa în foarte bune raporturi
imaginare, încât mai că mă înamorasem de dânsa". Autorul recunoaște
că toate personajele sale sunt inspirate din realitate, dintr-un model real, toate cu
excepția Sașei care constituie un personaj imaginar.
Sașa, ca și personaj al romanului, își face apariția în capitolul al doilea în
momentul în care Dinu Murguluț îi spune dorința surorii sale agonizată, coana
Diamandula, de a veni în cameră pentru a discuta. De la începutul romanului se
dezvăluie starea civilă a Sașei, aceasta fiind necăsătorită și aceea dorința puternică de
a nu schimba aceasta stare. Când Dinu Murguleț, singurul care abordeaza direct
subiectul, o întreabă de ce nu se mărită, Sașa dând o explicație în al cărui sens crede
doar ea:" Uite,Sașo, poți să te superi, dar eu tot n-o să te las în pace: de ce nu vrei să
te măriți, fato?", primește un răspuns sincer și matur din partea acesteia: "Ți-am spus
de atâtea ori: eu am o familie, fără să mă mărit, dacă m-aș mărita, aș avea două și aș fi,
desigur, mamă rea, ori pentru unii, ori pentru alții".
Fiică a unei familii de boieri autohtoni, fata are un acut sentiment al apartenenței
la neam și implicit, o dragoste de patrie care își are rădăcinile, nu doar în "ideile
statornice de iubire a pământului stămoșesc". De aici vine una din trăsăturile
definitorii ale Sașei: "ideea de înrădăcinare" cum o numește Toma Pavel în "Gandirea
romanului", o analiză a romanului european.
Nu este tânără, dar Sașa și-a asumat rolul de mamă pentru frații ei Mihai,
Victoria și Mary. După moartea părinților, sora cea mare administrează moșia de la
Comănești cu dăruire și dragoste față de pământurile natale: "Părinții ei trăiseră la țară,
ea era născută acolo, crescută pe lângă tată-său în idei statornice de iubire a
pământului strămoșesc.[…] Sașa, orfană, devenise mama fraților ei orfani și
păzitoarea numelui și averii ce-i rămăseseră de la părinți."
Sosirea lui Matei Damian la Ciulniței din Apus după șapte ani de studii și
revenirea grăbită de agonia mamei, coana Diamandula, sora lui Dinu Murguleț. După
moartea mamei, la dorința ei, Matei vrea să se așeze definitiv la moșia moștenită.
Viziunea lui asupra pământului, dar și asupra țăranului, este idealistă: "Dorea să
trăiasca liber, să alcătuiasca averea la loc, să ajute pe țărani a ieși din mizerie, se
gândea să le facă școală și să-i vadă înflorind; apoi, iarna, ar fi mers s-o petreacă în
străinatate." Sașa este un personaj complet, încă înainte de întoarcerea lui Matei acasă.
Poezia sufletului său vine din ceea ce Toma Pavel numea asocierea activă dintre
protagonist și mediul în care trăiește. Sașa ar putea fi prin independență economică și
prin controlul asupra deciziei de a nu se mărita, ceea ce Lipovetsky numea"o ai treia
femeie". Dar Sașa era programată de către prozator către "rolul secundar", pe care
femeia secolului al XIX-lea îl joacă perfect.
Și dacă nu s-ar fi întors Matei, Sașa ar fi fost aceeași ființă fermecătoare, bună și
devotată fraților mai mici.Singurătatea, atunci când e trăită, nu provoacă trăiri
furtunoase, dorința de dragoste este echivalată cu o dorință de ideal: "Era mai
întotdeauna așa de ocupată de lucruri reale imedite, încât rar mai avea vreme să viseze.
Dar, oricât de rar, o prindea și pe ea dorul de o lume caldă, senină, în care inima i se
revărsa în comori de tinerețe."
Împlinirea într-o lume a valorilor stabile, sunt cele pe care le reprezintă Dinu
Murguleț, Matei Damian și Sașa, nu poate exclude, din viziunea scriitorului, aspectul
dragostei și al căsătoriei. Mihai Gafița semnala dilema prozatorului în legătură cu
deznodământul iubirii dintre Sașa și Matei, indecizie pe care Duiliu Zamfirescu o
expunea într-o scrisoare către Titu Maiorescu: " Astfel se pune problema. După
tonalitatea generală a romanului, ar trebui să-i fac să apuce drumul cel vede, fiindcă,
până aci, totul e limpede și lipsit de histerisme. Scena se petrece la țară. Sentimentul
dominant este pietatea filială, dorința de a intra adânc în firea noastră românească, atât
ca natură, cât și ca psihologie. Femeia care e pe drumul de a deveni femeie iubită stă
și ea la țară, e lipită de pământ prin legături de rudenie. Astfel că, însurându-i, nota de
până aici se păstrează lucrurile se sfârșesc cu bine într-o fericire temeinică, serioasă.
Dacă nu-i însor, nota se cernește, firea se dă în iarnă și se îmbrumează, sufletele se
ascund în durere și prind mai cu înlesnire farmecul trist al vieții noastre românești."
Întâlnirile cu Matei Damian îi provoacă Sașei emoții puternice, emoțiile pe care
le simte o ființă îndrăgostită, mai ales că ea le trăia încă din copilărie, o dragoste
ascunsă față de acesta. Sentimentul devine reciproc, Matei căutând prilejuri de a
merge cât mai des la Comănești pentru a fi în preajma ei, întrucât "i se părea că-i
lipsește ceva". De altfel, Matei i se destăinuie sincer: "Alături de dorul meu de țară,
sta dorul de cineva, iubit dar necunoscut. Îmi părea că trebuie să te întâlnesc. M-ai
însoțit întotdeauna și peste tot și, cu toate acestea, nu știam cine ești." Rolul Sașei este
de a-l ghida discret pe Matei în regăsirea locului firesc, pentru că Matei nu este un
"dezrădăcinat", cum afirmă Mihai Gafița.
Așadar, Sașa devine iubita ideală, ființa care îl determină pe Damian să-și
schimbe concepția despre viață și să poată împlini una dintre dorințele mamei lui.
Sașa îl cucerește prin toată ființa ei și alături de ea își dorește să cunoască fericirea.
Este ajutat de moartea memei, care, înainte de a muri, îl ghidează matern: " Însoară-te
cu cine vrei, numai însoară-te.[…] Aș vrea să te rog să faci o încercare, caută de
cunoaștere bine pe Sașa. Ce drag mi-ar fi fost s-o fi avut de noră! Nu-ți zic
numaidecât s-o iei. Tu ai, poate simpatiile tale...Ești bărbat și trebuie să fii liber
s-alegi."
Pe parcursul romanului, boierul Dinu Murguleț o caracterizează pe Sașa de mai
multe ori în mod direct. Astfel, în fața nepotului său Matei, subliniază: "Sașa e un
înger." Aflând despre intenția lui Matei de a se căsători cu Sașa, îl asigură că vor avea
o viață frumoasă împreună, dar îi pune în vedere un fapt important: "Numai să cauți
să fie și ea fericită." Plecarea Sașei la Paris pentru a-l însoți pe fratele său Mihai, îl
face pe Matei să-i simtă din ce în ce mai mult lipsa, iar portretul pe care aceasta i-l
adusese de la Paris dezvăluie talentul lui Duiliu Zamfirescu de a trece de la descrierea
peisajelor la descrierea de tip portret:" El se apropie de masă, se plecă binișor spre
portret și se uită lung la dânsul…Ce transparență sufletească în ovalul obrazului
acela!...Luă portretul în mână și veni la fereastră. I se părea că niciodată nu văzuse așa
de aproape pe Sașa. Pentru întîia data băgă de seamă ce păr minunat avea."
Dragostea dintre Sașa și Matei, concretizată printr-o căsătorie, nu trebuie sa
treacă peste piedici, să se impună, ca în nuvelele lui Slavici. Lovinescu puncta asupra
aspectului luminios al căsătoriei(rar întâlnit în literatură.)
Cu bucurie, boierul Dinu Murguleț îi încredințează lui Matei pe Sașa îndeplinind
asfel dorințele mai vechi ale familiilor celor doi, dar mai ales, îndeplinind dorința lor
de a fi fericiți. Femeia, va trai prin gesturi. Bucuria, febrilitatea, neliniștea, toate
stările sunt transmise prin gesturi. "Gura zâmbea, umedă de fericire. Mâna stângă, cu
care arunca zarul, tremura. Cuburile săltau afară din cutie, iar Matei se pleca să-l
adune. Ea le trecea în mâna dreaptă, dar nici cu aceasta nu putea mai mult."
Trecerea necesară spre modernitatea feminității interbelice poartă numele Sașa,
al "eternului feminin surprins în chipul ei lăuntric". Sașa Comăneșteanu reprezintă un
reper important și singular între personajele feminine ale operei lui Duiliu Zamfirescu.
Chiar daca în romanele sale femeile ocupă un loc mai important decât bărbații,
prozatorul nu are destulă forță pentru a le susține. Cu excepția Tincuței, celelalte
personaje sunt tratate superficial, fiind absorbite de mirajul idealizării.
În romanul "Viața la țară" o cunoaștem pe tânăra și naiva Tincuța, fiica boierului
Dinu Murguleț. Pe cât de completă și de sigură este imaginea Sașei, pe atât de diferită
se prefigurează imaginea Tincuței. Apare ca o adolescentă sfioasă, frumoasă, răsfățată
de părinți și chiar capricioasă. În aceaste condiții, tinerețea Tincuței nu cunoaște
greutățile vieții ca aceea a Sașei. Conu Dinu o adoră și nu concepe ca fata lui să
ajungă pe mâna unui mojic ca Scatiu, ieșit dintr-un vătaf al tatălui său. Cand mama
Scatiului, coana Profira, îi sugerează o posibilă încuscrire, boierul se face că nu
înțelege, pentru ca, mai apoi să răbufnească: "Deschideți ușile să iasă mirosul de
mitocani! Ia poftim de vezi[..] cine-mi cere fata. Eu să-mi dau fata la asemenea
mojici?...doar daca mi-o lua Dumnezeu mințile! Bă-dă-rani!.."
Fata este bună prietenă cu surorile Sașei vizitându-se și petrecându-și timpul
împreună și se află la vârsta la care apar primele sentimente de dragoste. Astfel, ea
este îndrăgostită de Mihai Comăneșteanu, semnele fiind surprinse de scriitor în timpul
drumului spre Ciulniței trecând pe lângă un cimitir, noaptea, când ea este cuprinsă de
frică: "Mihai simți din nou brațul Tincuței sub al său; Tincuța păru a-și aduce aminte
că se lipise prea mult de băiat și se dete puțin în lături." Este, se pare, un sentiment
împărtășit, întrucât Mihai, care se pregătea de plecarea la Paris o întreabă: "- De ce nu
vii și dumneata la Paris, zău așa?","-Ce bine am petrece!...Ne-am vedea în toate
duminicile." Temerea tânărului, că sentimentele dintre ei se vor schimba din cauza
plecării în străinătete, este înlăturată de Tincuța care îl asigură însă că îl va aștepta:
"-Poate chiar te găsesc măritată când m-oi întoarce... Ea îi dădu din cap că nu."
În existența Tincuței se înregistrează o ruptură dintre vis și realitate. Dragostea
dintre ea și Mihai este o dragoste pură, adolescentină. După plecarea lui Mihai, fata
trece prin perioada ieșirii in lume. Transformările specifice vârstei prin care trece
băiatul nu-i sunt pe plac Tincuței, care constată ca Mihai "își păstrase prea mult din
grația de adolescent crescut între femei ". Pe de altă parte, coana Sofița,
presimțindu-și moartea, îi cere fetei să se mărite mai repede și încurajează prezența
Scatiului pe lângă familia lor, tocind, asfel, rezistența lui Dinu Murguleț și chiar a
Tincuței, în fața lui Tănase Scatiu.
Personajul feminim este prezentat în evoluția sa. Fiica boierului descoperă viața
prin intermediul romanelor, visează la intemeierea unei familii fericite, iubește viața,
dar, odată intrată în casa lui Tănase Scatiu, totul se spulberă. Tincuța suferă din cauză
că nu este pregătită pentru a putea alege, nu cunoaște bine oamenii, întrucât este
tânără, lipsită de experiență. Aceasta este mistuită de dragostea pentru Mihai, dar este
și copleșită de grosolonia și mitocănia lui Scatiu.
Din punctul meu de vedere, pot afirma că Sașa cunoaște fericirea, întrucât este
matură și înțelege ce poate să-i ofere căsătoria cu Matei Damian. Dacă pentru Sașa,
romanul este unul al optimismului și al iubirii, pentru Tincua este al vieții scurte și
triste. Atât Sașa cât și Tincuța se înscriu în galeria personajelor feminine ale
romanelor românești care au rezistat timpului și pe care le-au cunoscut generații de
cititori.