Familia Hindusa

Familia hindusă
Familia hindusă este o microsocietate in care se reflectă, la o scara redusă, organizarea
regatului cosmic.Există o sentinţă, invocată in diverse fabule si despre dharma, care
spune: ”Lumea este familia mea”.1
Familia hindusă tradiţională se prezintă in primul rând ca o instituţie eminamente
religioasă cu o structură ce poate fi evaluată ca exotica in comparaţie cu familia
occidentală si cu roluri ale membrilor săi care unui ne-hindus îi pot părea injuste. 2
Familia nu este doar: “celula de bază a societaţii”,in cadrul acesteia se îndeplinesc aspect
importante din viaţa hinduşilor:venerarea stramoşilor,naşterea unui fiu.Familia slujeşte
zeilor,înţelepţilor,strămoşilor,oamenilor.
În Cartea Legii lui Manu se prezintă cinci datorii care trebuie respectate in cadrul
familiei:”Pentru ispaşirea păcatelor facute cu aceste lucruri pomenite pe rând,maharşii au
aşezat cinci mari sacrificii care trebuie aduse zilnic de stapanii de casă”; 3
Învaţarea Sfintelor Scrieri constituie adorarea Vedei libaţiunea de apa este jertfa
manilor,untul topit turnat pe foc este sacrificiul zeilor,orezul sau orice alt aliment dat
făpturilor este ofranda spiritelor,implinirea datoriilor de ospitalitate este ofranda
oamenilor.4
Sfinţii,manii,yeii,spiritele si oaspeţii cer capilor de familie jertfele prescrise. 5
Prin aceste 5 obligaţii pe care le are de îndeplinit, familia devine o instituţie extreme de
important in ordinea social, dar şi pentru toate formele de viaţă:de deasupra, din jur şi de
dedesubt.În îndeplinirea acestor îndatoriri sta puterea şi solidaritatea, familiei, iar celui
care le neglijează îi vor fi socotite ca o periclitare a ordinii cosmic, ca o nesocotire a
zeilor, stramoşilor, spiritelor oamenilor, iar într-o viaţă viitoare va trebui să răspundă
pentru toate.6

Căsătoria
Sacralitatea familiei hinduse şi continuitatea acesteia de-a lungul mileniilor sunt conferite
de căsătorie şi de naşterea de fii.Dar căsătoria, dincolo de faptul că legitimează şi face
unirea celor doi tineri sfantă si de nedesparţit, leagă cele două familii-cea a mirelui şi cea
a miresei-cu o legătură la fel de puternică precum cea de sânge.Astfel, realizarea unei
căsătorii nu îi implică doar pe miri, ci întreaga familie unita, cel mai frecvent respectarea
tradiţiilor şi interesul comun fiind cele care primeaza.7
1
Michel Angot, India Clasică, Editura All, Bucureşti, p. 246
2
Prep. Drd. Iulian Damian, Tradiţie şi emancipare în familia hindusă, www.scribd.com
3
Cartea Legii lui Manu, tradusă de Irineu Mitropolitul Moldivei şi Bucuvinei, Editura, Aldo Press, Iaşi, p. 66.
4
Ibidem, p. 66.
5
Ibedem, p. 67.
6
Michel Angot, op. cit. p. 244
7
Prep. Drd. Iulian Damian, Tradiţie şi emancipare în familia hindusă, www.scribd.com

1
 Familia Hindusa

Familia hindusă este o fiinţa colectivă condusă de pater familias, care este deopotriva
guru, cel mai in vârstă bărbat, omul de bază şi ghidul familiei.Manu zice că: Stăpânul de
casă să facă cu ajutorul focului nupţial, potrivit orânduielii, ofrandele casnice de seară si
de dimineaţa, cele cinci mari sacrificii care trebuie împlinite cu acest foc şi fierberea
zilnică a alimentelor.
Capul de familie are cinci locuri sau instrumente care pot pricinui moartea micilor
animale si anume:vatra, piatra râşniţii, matura, piuliţa şi plugul, ulciorul de apă.Servindu-
se de ele, este întinat de păcat.
Pentru ispaşirea păcatelor făcute cu aceste lucruri pomenite pe rând, maharşii au aşezat
cinci mari sacrificii (maha-iaginas) care trebuie aduse yilnic de stăpânii de casă. 8
Stăpânul de casă să fie punctual de citirea Scrierilor Sfinte şi în aducerea ofrandei zeilor,
caci, daca împlineşte cu punctualitate această ofrandă, susţine această lume. 9
Ajutorul primit de ceilalţi oameni de la stăpânul casei este comparat cu aerul care
intreţine viaţa.
Atunci când are un oaspete capul familiei trebuie să-i ofere acestuia un scaun, apă ca să-şi
spele picioarele şi hrană pe care a pregătit-o cum nu se poate mai bine. 10
Un stăpân de casă nu trebuie să refuze, seara, ospitalitatea aceluia pe care i-l aduce apusul
soarelui.11
Pater familias nu trebuie să mănânce niciun fel de mâncare din care să nu dea si
oaspetelui.A da toată cinstea celui pe care-l primeşti este mijlocul de a dobândi bogăţii,
glorie, viaţă lungă şi paradisul.12
Fiul cel mare este al doilea personaj important al familiei, deoarece există anumite rituri
pe care doar el le poate săvârşi.Prin urmare el va fi privilegiat în mai multe privinţe-cazul
casatoriei-fraţii mai mici nu se pot însura înaintea lui şi nici nu pot accede prin căsătorie
la un nivel ierarhic superior acestuia şi al moştenirii.El moşteneşte bunurile părintelui
său, înţelegând aici mai ales îndatoririle vedice care îl transformă in bărbat şi de care se
poate dispensa în urma naşterii unui fiu.13
Când îşi alege soţia, tânarul trebuie să se ferească de următoarele zece categorii de
familii, chiar dacă s-ar bucura de multa vază şi ar fi bogate în vaci, capre, oi, ogoare şi
seminţe.
Familia in care se neglijează tainele, care nu dă naştere la băieţi, aceea în care nu se citesc
Cărţile Sfinte, cea a cărei membri au corpul acoperit cu păr lung sau suferă de hemoroizi,
sau de oftică, sau de stomac, sau de epilepsie, sau de lepră albă sau de elefantiazis.
8
Cartea Legii lui Manu, tradusă de Irineu Mitropolitul Moldivei şi Bucuvinei, Editura, Aldo Press, Iaşi, p.67
9
Ibidem, p. 68
10
Ibidem, p. 70
11
Ibidem, p. 71
12
Ibidem, p. 71
13
Michel Angot, op. cit. p. 246

2
 Familia Hindusa

Dacă familia viitoarei sale soţii trebuie să îndeplinească aceste zece cerinţe, aceasta,
viitoarea soţie, trebuie ;să nu fie cu părul roşcat sau să aibă un membru mai mult, sau să
nu fie adesea bolnavă sau să nu aibă păr deloc, ori prea mult sau ochii roşii, să nu poarte
numele unei constelaţii, al unui arbore, al unui râu, al unei păsări, al unui sclav.
Tânărul trebuie să-şi aleagă :o fata bine făcută, al cărei nume să fie plăcut, care să aibă
mersul plăcut al lebedei sau al unui elefant tânar, al cărei corp să fie acoperit cu un puf
fin, cu părul subţire, cu dinţii mici şi cu membrele de o eleganţă încântătoare. 14
Manu ne vorbeşte de opt tipuri de căsătorie, dar care sunt adecvate realitaţii in
parte.Aceste tipuri de căsătorie sunt:felul lui Brahma, al zeilor, al sfinţilor, al creatorilor,
al spiritelor rele,al muzicanţilor cereşti, al giganţilor şi al optulea şi cel mai murdar, al
vampirilor.
Primele şase feluri de căsătorii sunt îngrădite brahmanului.Cele patru din urmă
luptătorului, agricultorului şi servitorului.
Căsătoria în urma opţiunii personale (svazamvara),în care femeia alege chiar ea dintre
mulţi pretendenţi soţul pe care îl doreşte, era ce-i drept un cay destul de rar. La fel
căsătoria unor Ksatriya constituie în perioada clasică nişte cazuri excepţionale-aşa se
întâmplă cu Sita din Ramayana sau cu Damayanti din Mahabharata.
Pubertatea fetelor marchează vârsta normală de la care ele se pot căsători.Unele texte
normative precizează faptul că în momentul căsătoriei, bărbatul trebuie să fie de trei ori
mai vârstnic decât soţia sa.În tratatele mai recente, vârsta propice căsătoriei devine chiar
mai mică, ceea ce conduce la situaţii în care există căsătorii între copii care n-au ajuns la
vârsta pubertaţii.15
Găsirea mirelui sau miresei se face prin intermediul cumnaţilor sau cumnatelor, a
brahmanului din comunitate sau prin intermediul anunţurilor matrimoniale din presă şi a
site-urilor de internet specializate. Anunţurile matrimoniale nu se fac de către cei ce
urmează să se căsătorească, ci de către ceilalţi membri ai familiei, fiind scrise la persoana
a treia. Înainte de redactarea Manusmriti, societatea vedică era dominată de sexul tare,
bărbaţii fiind cei care conduceau casa şi moşteneau proprietatea.Dharma femeilor era
aceea de a da naştere fiilor:”Fiii au drepturi depline, fetele nu”.(Atharva Veda 3,23).
Multe relatări autobiografice ale femeilor indiene confirmă că naşterea unei fete nu e
totdeauna binevenită. Eşecul de a produce fiice este văzut adesea ca o pedeapsă pentru
relele dintr-o viaţă anterioară, vremea căsătoriei. Fiicele, în schimb, secătuiesc resursele
familiei, caci părinţii trebuie să-i dea ginerelui şi familiei lui bani şi bunuri(zestrea sau
dota).16

14
Cartea Legii lui Manu, tradusă de Irineu Mitropolitul Moldivei şi Bucuvinei, Editura, Aldo Press, Iaşi, p.70-72
15
Michel Angot, op. cit. p. 247
16
Kim Knott, Hinduismul, Foarte scurtă introducere, Traducere Gabriela Inea şi Florin Şlapac, Editura Allfa,
Bucureşti, p. 111

3
 Familia Hindusa

Vârsta si dota miresei

Pentru ca o familie să ia naştere trebuie luate in considerare doua aspecte:vârsta miresei şi
dota.În ceea ce priveşte vârsta miresei, tradiţia hindusă statornicea căsătoria foarte
timpurie a fetelor sub ameninţarea suportarii unor consecinţe dezastruoase pentru cine
încalcă aceste prescripţii. Preţuirea statutului sudha al unei fete era atât de mare, încâtse
mergea până acolo incât aceasta este căsătorită „înainte de a realiza că este femeie”. În
1930 s-a interzis căsătoria copiilor, in 1956 Legile familiei stabilesc vârsta minimă pentru
căsătorie la 15 ani pentru fete şi 18 pentru baieţi.Apoi vârsta căsătoriei a mai crescut. Însă
obligativitatea dotei nu a avut acelaşi success.17
Chiar dacă in 1961 a fost interzisă prin lege, dota este din ce in ce mai raspândită in
India.Îngrijorătoare sunt presiunile care se fac asupra nevestelor. Soţii şi rudele lor cer
adesea, după căsătorie, bani şi bunuri în plus, pretenţii care sunt frecvent impuse cu
violenţă.Au loc tot mai multe decese. Tinerele soţii sunt ucise de obicei dându-li-se foc,
aşa încât un soţ este liber să se recăsătorească pentru a obţine o altă zestre.Destul de des,
femeile se sinucid pentru că nu reuşesc să îndure abuzurile. Marea problemă a dotei a dus
mamele până la extrema de a-şi avorta copilul după ce aflau că este fată. În 1986 în
Bombay din cei 8000 de fetuşi avortaţi majoritatea erau fete.18

Femeia

Femeia ,mai mult decât bărbatul, este cea care întrupează viaţa şi reproducerea. Principala
sa calitate este aceea de a procrea mai ales băieţi. O bună soţie ar trebui să-şi servească
soţul ca pe un zeu, chiar dacă acesta nu este perfect. N-ar trebui să-l părăsească şi dacă
rămâne văduvă, n-ar trebui să se recăsătorească. Pe vremea lui Manu, tuturor femeilor li
se interzicea să asculte Veda şi li se refuza opţiunea de a renunţa la lume. 19
Femeia este în primul rând descrisă,la bine şi la rău,în raport cu bărbatul de care
depinde,în principal soţul ei,şi abia în al doilea rand ca mamă.Femeile nu sunt decât
prelungiri ale tatălui lor,înainte de căsătorie,şi ale soţului lor,dupa aceea.
O fată,o femeie tânără,o femeie înaintată în vârstă nu trebuie niciodată să facă ceva după
voinţa lor proprie,nici chiar în casa lor.
În timpul copilăriei,femeia trebuie să depindă de tată,în tinereţe depinde de bărbat,dacă i-
a murit bărbatul de fii,dacă n-re fii de rude.O femeie nu trebuie să se conducă după placul
său.
17
Prep. Drd. Iulian Damian, Tradiţie şi emancipare în familia hindusă, www.scribd.com

18
Kim Knott, op.cit., p. 113
19
Ibidem, p. 105

4
 Familia Hindusa

Să nu caute niciodată să se despartă de tată,de soţ sau de fiu,căci,despărţindu-se de ei,ar

expune dispreţului amândouă familiile:a sa şi a bărbatului.
Trebuie să fie întotdeauna bine dispusă,să conducă bine afacerile casei,să aibă grijă de
uneltele de menaj şi nu fie mână spartă la cheltuieli.20
Femeia virtuoasă care vrea să ajungă la acelaşi loc de fericire cu bărbatul ei nu trebuie să
facă nimic ce i-ar displăcea atât cât trăieste,cât şi după moartea lui.
Să-şi slăbească trupul de bunăvoie nutrindu-se cu flori,rădăcini şi fructe curate,iar dupa
ce i-a murit soţul nici să nu pronunţe numele unui alt bărbat.
Să fie răbdătoare şi resemnată până la moarte,devotată practicilor pioase,castă şi sobră ca
un ucenic,silindu-se a urma frumoasele reguli ale purtării femeilor neavând decât un
bărbat.
Femeia care părăseşte pe bărbatul său dintr-o castă inferioară,pentru a trăi cu altul dintr-o
castă superioară,este dispreţuită în această lume,unde este numită parapurva(care are alt
bărbat decât cel dinainte).
Femeia necredincioasă bărbatului ei este obiect de ruşine pe pământ,după moarte ea se
naşte din nou în pântecele unui şacal sau este chinuită de elefantiazis şi de oftică.
Dimpotrivă,cea care nu-şi trădează bărbatul şi care are gândurile,cuvintele şi trupul curate
merge în acelaşi loc ceresc ca bărbatul ei şi este numită de oamenii cinstiţi femeie
virtuoasă.
Ducând această viaţă cinstită,femeia castă în gândurile,în vorbele şi în persoana sa are
nume bun aici jos şi este primită după moarte în acelaşi loc cu bărbatul ei. 21
Femeia perfectă,sati,are drept primă îndatorire dragostea că swadharma ei este dragostea.
Femeia nu este nici dominatoare nici instrument pasiv;ea este o parteneră necesară şi
respectată.Propria ei dorinţă trebuie să o întâlnească pe cea a bărbatului şi să se
îndeplinească odată cu cea a bărbatului.
Experienţa dragostei este analizată ca o deposedare de sine ca o contopire cu partenerul
sau partenera..De ambele părţi importantă este plăcerea celuilalt,şi întocmai aceasă
împartăşire a plăcerii face posibile expresii ca ,,a nu mai fi decât un singur gând”. 22
În cele din urmă tot ceea ce putem spune este că imaginea femeii indiene a variat de la o
concepţie la alta:ea este deopotrivă sfântă(zeiţă),servitoare(sclavă)şi impură(prostituată).
Legile lui Manu insistă asupra unor elemente precum obedienţa femeii,dependenta ei
constantă ,îndatoririle ei casnice,în vreme ce Mahabharata vorbeşte de,,o soţie care este
jumatatea bărbatului,cel mai bun prieten,izvorul celo rei scopuri ale vieţi şi factorul

20
Cartea Legii lui Manu, tradusă de Irineu Mitropolitul Moldivei şi Bucuvinei, Editura, Aldo Press, Iaşi, pp. 71-71

21
Cartea Legii lui Manu, tradusă de Irineu Mitropolitul Moldivei şi Bucuvinei, Editura, Aldo Press, Iaşi, p.143
22
Kim Knott, op.cit., p. 72

5
 Familia Hindusa

decisiv care va ajuta bărbatul să depăşească graniţa lumii de dincolo.Femeia este matricea
eternă în care Sinele ia naştere”

Nunta
Deşi diferă de la o regiune la alta,esenţialul ceremonialului nunţii este acelaşi,constând
dintr-o succesiune de 7 ritualuri.
Mirele şi mireasa sunt înveşmântaţi şi consideraţi asemenea zeilor şi regilor,iar la
ceremonia căsătoriei participă toate rudele,prietenii,vecinii,membrii castei respective din
apropiere,iar în zonele rurale,intreaga comunitate. Cel dintâi ritual al căsătoriei
esteKanyā-Dānā (Dăruirea fetei), săvârşit de tatăl sau tutorele miresei. Acesta constă într-
o libaţie de apă, simbolizând dăruirea fetei mirelui. Mirele acceptă darulşi rosteşte câteva
versuri dinKāma-sūtra (Imnul dragostei). Apoi, tatăl miresei îl îndeamnă pe mire să o
ajute pe fată să îndeplinească dharma,arthaşikāma, iar mirele răspunde de trei ori că nu
va eşua în această misiune. Urmează apoi ritualulVivāha-Homa, în care este aşezată o
piatră în partea de vest a foculuişi un pocal cu apă în partea de nord-est a acestuia, focul
fiind considerat martorul divin al căsătoriei. Mirele aduce diferite ofrande, mireasa
participând simbolic la aceste acte prinţinerea mâinii mirelui. În cadrul următorului
ritual,Pāni-Grahana (Ţinerea mâinii), mirele stă cu faţa spre vest, iar mireasa în faţa sa, cu
faţa îndreptată spre est. Mirele îi ţine mâna şi recită un text din Vede(gveda, X, 8536), în
care cere ca soţia să-l ajute în îndeplinireadharmei. Acest ritual arată că, prin căsătorie,
cei doi devin parteneri în realizareadharmei familieişi se angajează ca împreună să-şi
îndeplinească obligaţiile faţă de strămoşii familiei prin naşterea de fii, să asigure
continuitatea ritualurilor ancestrale şi să işi îndeplinească datoria faţă de zei prin
ritualurile domestic.23
Ritualul Lājā-Homa este săvârşit integral de mireasă, aceasta aducând ofrande de cereale
prăjite zeilor Aryaman, Varuṇa, Pushanşi Agni. În cadrulAgni-Parinayana (Înconjurarea
focului nupţial sacru), următorul ritual, mirele conduce mireasa de trei ori în jurul
foculuişi a pocalului cu apă, recitând omantră. De fiecare dată când trec pe lângă piatră,
mireasa urcă pe ea, în timp ce mirele îi cere să fie neclintită în faţa greutăţilor, asemenea
pietrei. Apoi mirele îi dezleagă miresei două ş uviţe de păr, rostindmantra: „Te eliberez
acum din legătura lui Varuṇa!”. Cel mai important ritual săvârşit lângă altarul nupţial
esteSaptapadī (Şapte paşi). Mirele conduce soţiaşapte paşi în direcţia nord-est recitând la
fiecare pas omantră. Tot acum acesta rosteşteşi celebra formulă:
„Eu sunt ceea ce eşti!
Tu eşti ceea ce sunt!
Eu sunt Cerul, iar tu Glia!
Tu eşti Strofa, iar eu Melodia!
23
Prep. Drd. Iulian Damian, Tradiţie şi emancipare în familia hindusă, www.scribd.com

6
 Familia Hindusa

Urmează-mă în fidelitate!
Să ne căsătorim!
Să zămislim urmaşi!
Să avem mulţi fii
Care să trăiască până la adânci bătrâneţi!”

Atunci când cei doi vor fi săvârşit ritualul celorşapte paşi, unirea lor va fi considerată de
nedesfăcut.22 Au loc apoi trei zile de petrecereşi bucurie, după care tinerii căsătoriţi
pleacă spre casa mirelui, unde are loc ultimul din celeşapte ritualuri:Grihapraveśa
(Intrarea în casă), în care mirele o conduce pe mireasă în casă, iar socrul, stăpânul casei, i
se adresează acesteia cu o urare de bun-venit. Soacraşi celelalte femei o primesc cu
cântece, iar soţul îi adresează următoarele cuvinte: „O, mireasă, să trăieşti mult în casa
soţului tăuşi să te bucurişi mai mult decompania soţului tău. Să fie fericire în casa
noastră ş i pentru oameni,şi pentru animale.” După acest ritual, timp de trei zile cuplul
trebuie să trăiască în castitate, să consume mâncare nesărată ş i necondimentată ş i să
doarmă pe podea.
Acest mariaj poate părea neoficial unui occidental, având în vedere lipsa unui document
scris care să ateste căsătoria celor doi. Departe de a avea această percepţie, indienii
căsătoriţi nu au nevoie de astfel de mărturii ale unirii lor, focul, familiileşi comunitatea
fiind martori suficienţi,şi apelează la un avocat pentru eliberarea unui certificat de
căsătorie numai dacă sunt obligaţi să călătorească în străinătate, unde să-şi ateste starea
civilă.24

Relaţiile dintre soţie si soţ

Într-un cuplu nu poate exista egalitate. Egalitatea in privinţa statutului constituie sursa
rivalitaţii şi deci a conflictului.Idealul este prin urmare dat de inegalitate, cay in care
fiecare ocupă o funcţie diferită. Într-un cuplu aceasta ierarhie este structurată îndeosebi in
conformitate cu criteriul puritaţii. Femeia, strâns legată de reproducere, este polul impur,
fiind deci deopotrivă puternică si inferioară. Datorită nivelului extreme de impuritate
atins in acest moment, ea este separată de restul lumii. Dupa Caraka-Samhita, în
intervalul în care este gravid şi in care naşte, femeia va trebui să trăiască într-o casă mică,
ridicată într-un loc separat. În cuplu, soţia ideală are întotdeauna drept soţ un zeu, ea este
cea care se dedică soţului. Soţiile ideale îşi urmează soţul atât la necaz cat şi la bucurie.

Divorţul si vaduvia

India înregistrează, conform unor cifre statistice, una dintre cele mai scăzute rate 3,4 din
lume. În ciuda unei legislaţii care permite intentarea divorţului e către ambii parteneri
1955 şi introducerea partajului amiabil in cazul acceptării mutuale divorţului 1976, rata
divorţurilor in Inidia rămâne extrem de scăzută. Această stare de fapt de datorează

24
Madelaine Biardeau, Hinduismul, antropologia unei civilizaţii, Editura Symposion, Bucureşti, 1996, pp. 72-73.

7
 Familia Hindusa

modului în care este concepută familia. După cum spune si Manu, mariajul trebuie tratat
ca sacrament.
Fidelitatea reciprocă ar trebui să se pastreze până la moarte, aceasta poate fi considerată
ca cea mai înaltă lege a soţului şi soţiei.
Dacă în privinţa divorţului India trezeşte admiraţie, în ceea ce priveşte statutul
socio-religios al femeii văduve, dimpotrivă. Văduvia reprezintă aspectul cel mai durerosşi
cel mai trist din viaţa unei femei hinduse. În timp ce unui bărbat văduv chiar i se
recomandă recăsătorirea, pentru o femeie care nu a avut „şansa” de a muri înaintea
soţului, viaţa se transformă într-un calvar. „De îndată ce-i moare soţul, femeii i se ia roşul
aprins care-i împodobeşte cărarea mediană a pieptănăturii, i se sparg brăţările de sticlă; îşi
scoate sau, mai bine spus, îi sunt scoase bijuteriileşi podoabele… De acum înainte va
purta numai un sari alb, culoarea doliului. În familiile mai tradiţionaliste se ajunge până
la raderea părului de pe cap. Dacă femeia este tânără ş i fără posibilităţi materiale, există
multeşanse să se prostitueze. Dacă este întreţinută de familia ei sau a soţului, lucrurile se
vor putea aranja, dar va trăi într-o dependenţă cvasitotală. Bătrână, ea va alege adesea
soluţia care i se arată în mod natural sau, mai degrabă, cultural: aceea a renunţării. Îşi va
avea refugiul într-unāshram sau va merge, cu părul ras, să-şi cerşească hrana, dintr-un loc
sfânt într-altul, dintr-un pelerinaj într-altul. Aceasta îi va fi pensionarea, în sensul tare al
cuvântului.”62 Dacă va rămâne în familie, de la o dietă alimentară fără carne, peşte sau
condimente, cu o singură masă în zi, numai din mâncare preparată de eaşi până la
interdicţia de a participa la sărbătorile religioaseşi la cele ale familiei, toate acestea fac
viaţa femeii văduve una foarte austeră.63 Privaţiunileşi suferinţele, darşi conştiinţa că
viaţa lor va fi lipsită de orice sensşi scop, le determinau în trecut pe tinerele văduve care
nu aveau fii să recurgă lasuttee sausatī, moartea pe rugul funerar al soţului.64 Deşi
colonizatorii britanici au interzis această practică încă din 1829, nu a putut fi
dezrădăcinată total din conştiinţa hinduşilor, atât timp cât statutul văduvei nu a suferit
nici o îmbunătăţire. O dovadă în acest sens sunt evenimentele de la Deorala, din 1987,
sau Rari Bujurg, din 2006. 25

Concluzii

În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, în India post-colonială, anumite contexte

au reuşit să creeze fisuri în fundaţia puternică a familiei hinduse. Viteza ameţitoare cu
care tehnologia a pătruns, explozia mediatică, multiculturalismul, libertatea individuală
clădită pe bazele umanismului, eroziunea sistemului tradiţional de valori, toate acestea au
condus la o restructurare a relaţiei dintre societatea hindusă ş i familie. Astăzi, în
numeroase familii, în timp ce cei bătrâni au o anumită cultură, trăindşi gândind după
modele din trecut, generaţiile tinere au o altă cultură, constituită sub influenţa
corporaţiilor internaţionale, a individualismului, a modei, a nouluişi a consumerismului,
care seamănă izbitor de mult cu cea occidentală. În timp ce într-o cameră imnele sanscrite

25
Prep. Drd. Iulian Damian, Tradiţie şi emancipare în familia hindusă, www.scribd.com

8
 Familia Hindusa

sunt intonate înşoaptă, cu pioşenie, de cei bătrâni, în alta răsună muzica rap sau pop. În
măsura în care ar încerca să se adapteze noii generaţii, familia hindusă tradiţională riscă
să experimenteze nu o emancipare, ci o schimbare totală de busolă. Aceasta ar scoate-o
din spaţiul sacru în care se situează, i-ar confisca atributul de sacră ş i ar arunca-o în
spaţiul profan, sub incidenţa altor reguli, altor precepteşi, în final, altei identităţi. O astfel
de familie secularizată ar înceta să mai fie o familie hindusă, ci doar o familie indiană,
golită de orice semnificaţie transcendentală. Prinşi între cele două, cei de vârstă mijlocie
îşi pun întrebări privind adaptabilitateavs. stabilitatea tradiţiilor culturale, familia hindusă
de astăzi fiind astfel aruncată în „travaliul căutării propriei identităţi”

9
 Familia Hindusa

BIBLIOGRAFIE

1. Achimescu, Nicolae- India. Religie si Filosofie, ed. Tehnopress, Iasi

2. Bach, Marcus – Marile religii ale lumii, trad. Conf. dr. Alexandru Stan, ed.
Gnosis, Bucuresti.

3. Biardeau, Madeleine, Hinduismul. Antropologia unei civilizatii. Trad. Ileana

Busuioc, ed. Symposion, 1996.

4. Gaudin, Philippe, Marile Religii, trad. Sanda Aronescu, ed. Orizonturi si ed.
Lider, Bucuresti, 1995.

5. Knott Kim, Hinduismul, trad. Gabriela Inea si Florin Slapac, ed. Alfa, Bucuresti,
2002.

6. www.scrib.com

10