UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

AUTISMUL INFANTIL

CHIVU (MIHALACHE) FLORENTINA-AURORA

GRUPA 1

PROFESOR: RAMONA ANGHEL

DECEMBRIE, 2018

1
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

AUTISMUL INFANTIL

Fenomenul de autism a fost folosit prima dată de Eugene Bleuler ca fiind un sindrom al
schizofreniei. Leo Kanner individualizează pornind de la două cazuri a doi copii, un sindrom
aparte pe care-l numeşte autism infantil precoce. Kanner îl definea ca pe o incapacitate înnăscută
de a stabilii relaţii normale cu oamenii şi situaţia.
Istoria autismului a început cu aproximativ un secol şi jumătate înaintea lui Kanner, mai
exact în secolul al XIX-lea când, un copil, numit "copilul sălbatic" de către doctorul Itard, a
constituit obiectul de studiu al curiozităţii în literatura de specialitate.
Acest copil fusese crescut în mijlocul naturii şi prezenta următoarele
caracteristici: privirea i se fixa doar pe obiecte care-i foloseau propriei sale existenţe, trăsăturile
feţei sale îi erau animate uneori de hohote de râs nemăsurate fără a avea o cauză evidentă,
afecţiunea lui se îndrepta spre o serie de obiecte şi alimente care îi creau satisfacţie, iar
îndepărtarea acesteia îi provoca adevărate crize de furie, nu dădea dovadă de niciun fel de
sensibilitate, nici la cald, nici la rece, avea urechea foarte selectivă şi sensibilă, ca de exemplu
zgomotul unei nuci sparte îl făcea să reacţioneze, în schimb ce un zgomot foarte puternic îi era
indiferent.
Toate aceste observaţii sunt dovada existenţei unor similitudini între caracteristicile
"copilului sălbatic" şi unii copii pe care actualmente ştiinţa de astăzi îi numeşte autisti.
De-a lungul timpului, asupra autismului s-au elaborat mai multe teorii cum ar fi cea a lui
E.Bleuler, cel care a creat acest termen şi pe care-l defineşte ca o "detaşare de realitate însoţită de
o predominare a vieţii interioare".
O altă teorie este cea a lui Kanner (1943) care a descris pentru prima dată comportamentul a 11
copii autişti, având o combinaţie de grave deficite de vorbire marcate de anormalităţi în
interacţionarea socială şi o înclinaţie spre comportamente stereotipe, repetitive şi ritualistice.
Un alt specialist in domeniu, în 1944, a descris sindromul cu numele său Hans Asperger, care ar
putea fi considerat o subgrupă a "spectrului autistic" prezentat de către Kanner caracterizându-se
prin: limbajul dobândit fără întârziere cu conţinut bizar, stereotip, comunicare nonverbală, slabă
expresivitate facială,voce monotonă, gestică inadecvată, interacţiunile sociale nu sunt reciproce,
se remarcă prin empatii, rezistenţă la schimbare, preferinţa pentru activităţile repetitive,
coordonare motorie, posturi bizare, capacitate de a memora numere, serii.

În 1999, Graham afirmă că autismul infantil se caracterizează prin debutul precoce

(înainte de 3 ani) a unor tulburări sau devieri care interesează cel puţin trei arii de dezvoltare:
- abilitatea de a imita şi dezvolta relaţiile sociale, de a exprima interes şi emoţii;:
- incapacitatea de a folosi limbajul (verbal sau nonverbal) şi comunicarea;
- prezenţa unui comportament stereotip, incluzând un repertoriu comportamental restrictiv şi

2
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
repetitiv.
Cea mai actuală definiţie a tulburării autiste este cea a lui Kaplan (2000) care o defineşte
ca o afectare permanentă a capacităţii de relaţionare socială printr-o deviere a comunicării şi
pattern-uri comportamentale restrictive şi stereotipe.
Ca urmare a celor prezentate mai sus nu putem da o definiţie exactă a autismului deoarece acesta
nu este o boală, ci o tulburare complexă de dezvoltare care se manifestă individual.
Totuşi putem spune că autismul infantil reprezintă o tulburare a dezvoltării copilului,
care este marcată printr-o anomalie, manifestată înaintea vârstei de 3 ani, şi printr-un tip
caracteristic de funcţionare anormală a interacţiunii sociale, comunicării şi a unui comportament
repetitiv.
La copilul până la 1 an lipseşte „înviorarea” în prezenţa mamei, ei nu zîmbesc la
demonstrarea diferitor jucării, lipseşte simţul foamei, au dereglări de somn, excitabilitate. Lipsa
reacţiei la prezenţa sau absenţa mamei persistă şi la vârste mai înaintate. Aceşti copii au joasă
capacitatea de diferenţiere a fiinţelor şi obiectelor din jur, ei au frică de tot ce apare nou în
anturaj.
La vârsta de 2-3 ani la ei apar alte mişcări steriotipe (fuga „pe cerc”, diferite sărituri), ei
se joacă cu obiecte, ce nu au destinaţia de joc (hârtiuţe, cutiuţe, etc.), refuză contactul cu semenii
lor, preferând singurătate, jocurile au un caracter monoton, steriotip. Copiilor autişti le este
caracteristică privirea „alături”, nu privesc în ochi, iar privirea lor nu redă nimic. Totodată, în
unele cazuri ei demonstrează negativism faţă de mamă, sau pot manifesta o afecţiune sporită,
refuzând să rămână fără mamă, deşi niciodată nu demonstrează gingăşie faţă de ea.

Până la vârsta de 5-6 ani copilul autist nu răspunde la întrebări, deşi ştie să vorbească. La
majoritatea copiilor autişti se evidenţiază insuficienţa intelectuală secundară sau retard mintal şi
la circa 40% din ei se constată insuficienţa intelectuală uşoară sau intelect normal.

În perioada preşcolară la ei pot apărea schimbări în comportament, precum afecte de

agresivitate, dezinhibare motorie. În perioada şcolară la aceşti copii treptat are loc reducţia
autismului şi parţial transformarea în alte stări psihopatologice, dar autismul se păstrează ca o
indiferenţă emoţională. Astfel, în această perioada diagnoza poate fi modificată.

Copiii cu autism se confruntă cu 3 probleme principale, ce ţin de: deprinderi sociale (nu
reuşeşte să răspundă la numele său; nu se uită în ochii celui care îi vorbeşte; dă impresia că nu te
aude; refuză să îmbrăţişeze, să ţină de mînă), limbaj (începe să vorbească mai tîrziu decît ceilalţi
copii; îşi pierde temporar coerenţa în vorbire; vorbeşte pe un ton şi ritm anormal; nu poate începe
o conversaţie şi nici nu o poate dezvolta; poate repeta cuvinte şi chiar fraze, dar nu înţelege cum
trebuie sa le folosească, nu percepe conţinutul) şi comportament (efectuează mişcări repetitive,
cum ar fi: legănatul, rotirea sau lovirea cu mâna; este deranjat până şi de cele mai mici schimbări
ale ritualurilor sau rutinelor; poate fi neobişnuit de sensibil la lumină, sunete sau atingere). Cea

3
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
mai gravă formă de autism este marcată de o inadaptabilitate completă în comunicare sau la
interacţionarea cu alte persoane.

În anii 1970 odată cu dezvoltarea primelor metode de dezvoltare a creierului mai cu

seamă înregistrarea electroencefalogramei a făcut posibilă propunerea unei alte explicaţii date de
P. Tanguy si E. Ornitz de la Universitatea din California şi G. Lecord de la Universitatea Tours
care au emis ipoteza că autismul infantil s-ar datora unor tulburari precoce a percepţiilor
senzoriale: incapabil să decodeze sunetul, imaginea, ceea ce atinge, copilul nu se poate adapta
mediului şi sfârşeşte prin a se replia asupra lumii pe care şi-o crează singur. Contactul cu
persoanele şi obiectele din jur fiind o puternică sursă de angoasă.

La începutul anilor 1980 Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Asociaţia Americană de

Psihiatrie au stabilit criterii de diagnostic ale autismului infantil. Pe lângă tulburarea majoră de
comunicare, există semne asociate precum: conduite ritualizate, mişcări repetate stereotipe,
tulburări de atenţie, manifestări de angoasă. Pentru a evalua în mod obiectiv funcţiile deficiente
şi a pune în evidenţă primele semne de autism Dominique Sauvage, în laboratorul din Tours, a
pus la punct începând cu anul 1984 o metodă originală: el filmează copiii încă de la naştere în
circumstanţe adesea identice de la o familie la alta:baia, masa, primii paşi, sărbătorile familiale,
prima aniversare. Prin comparaţie cu copiii normali D.Sauvage a pus în lumină două fapte
importante:

 Primele semne de autism (hipotomie, absenţa râsului, refuzul contactului corporal) sunt
prezente încă din primele săptămâni de viaţă.
 Pe de altă parte deficienţele care se manifestă primele privesc percepţia, imitarea şi
orientarea acţiunilor, în timp ce tulburările de comunicare se manifestă în cursul celui de-
al doilea an de viaţă.

Se admite că imitarea şi într-o mai mică măsură orientarea acţiunilor necesită bune capacităţi
perceptive. Tulburările precoce ale acestor capacităţi confirmă existenţa unui deficit precoce al
percepţiilor senzoriale. La o treime din autişti, modulaţia senzorială este absentă rezultând o
„cacofonie” cerebrală posibil generatoare de angoasă.

Date fiind diversitatea simptomelor se poate presupune că tulburarea dezvoltării cerebrale are
cauze multiple: anomalii ale genelor implicate în construcţia creierului, cauza toxică sau
infecţioasă în uter intervenind într-un moment crucial al dezvoltării centrilor nervoşi implicaţi în
adaptare şi comunicare.

Părinţii ce observa astfel de simptome la copil trebuie să se adreseze la medicul de familie şi

să consulte medicul neurolog, psihiatrul pentru copii. Esenţial în tratamentul copiilor cu autism
este alegerea metodelor de educaţie psihologică, pedagogică şi ocupaţiile logopedice. Obiectivul
de bază a tuturor specialiştilor este adaptarea socială îndelungată a copilului-autist, iar un rol
major în educaţia unui copil cu autism revine părinţilor.

4
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Autismul infantil, alaturi de sindromul Asperger si autismul atipic, face parte
din Tulburarile pervazive de dezvoltare*, denumire ce va fi probabil inlocuita cu cea
de Tulburari de spectru autist (TSA). Toate aceste tulburări au în comun deficitul de comunicare,
interacţiunea socială deficitară, imaginaţia săracă sau absenţa, stereotipiile motorii şi verbale.

Autismul infantil - etiologie

Există mai multe teorii :

 autismul infantil (AI) ar avea o cauză înnascută - deficit al contactului afectiv;
 influenţele psihogenetice – părinţi reci emoţional, detaşaţi, cu un nivel mai crescut al
stresului sau mame "negative", ostile, care nu şi-au dorit copilul;
 biologice - multiple cauze care afectează sistemul nervos central asociat cu întarziere
psihică, epilepsie, existenţa rubeolei congenitale, a unor sindroame metabolice etc.;
 genetice - sunt cercetaţi cromozomii 15, 5 şi X, care ar putea fi implicaţi, autismul
fiind o tulburare cu afectare poligenică;
 neuroanatomice - anumite arii cerebrale sunt mai afectate la copii cu autism : ex. lobii
frontali, temporali, cerebelul;
 psihofarmacologice - în tulburările de spectrul autist (TSA) sunt crescute activitatea
unor mediatori chimici (dopamina, serotonina si opioidele);
 "extremului creier masculin" - autismul reprezintă o formă dusă la extrem a tipului
perfect de gandire masculină, controlată hormonal de testosteron;

Copiii cu autism sunt normali ca aspect fizic, de multe ori foarte frumoşi, iar perimetrul
cranian este cu 10 % mai mare decât normalul vârstei. Unii copii pot avea o faţă
nearmonioasă, zone de decolorare sau pete ale pielii sau (cazul bolilor familiale denumite
facomatoze).

Conform clasificărilor americane - DSM IV TR şi internaţionale - ICD - 10, autismul este

o tulburare care debutează înaintea vârstei de 3 ani, caracterizată prin :
 deteriorarea calitatii relaţiilor sociale (privitul ochi în ochi, expresia feţei, gesturile,
poziţiile corpului, incapacitatea de a începe relaţii cu alte persoane adulte sau copii,
incapacitatea de a înţelege emoţiile şi sentimentele celorlalţi, absenţa dorinţei de a
împărtăşi bucuria sau necazurile, realizările, interesele sau necazurile;
 deteriorări ale comunicarii - absenţa sau întârzierea limbajului vorbit fără moduri de
compensare alternative, incapacitatea de a iniţia sau susţine o conversaţie, folosirea
unui limbaj stereotip şi repetitiv (ecolalie imediată şi întârziată);

5
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

 de multe ori, limbajul este absent sau, dacă există, nu are rolul de comunicare.
Exprimarea este la persoana a II-a sau a III-a atunci când se referă la propria
persoană, uneori repetă întrebarea sau cuvintele, frazele auzite anterior. Prozodia
(sonoritatea sau intonaţia) este particulară, fie "cântată", fie de o pedanterie
accentuată;
 comportamente stereotipe şi repetitive : aderarea la ritualuri fără nicio funcţie, rutine,
manierisme şi mişcări stereotipe (de ex. fluturat sau răsucit din palme sau degete,
privitul mâinilor, ţopăit, legănat, mers pe vârfuri, preocupare pentru parţi ale
obiectelor etc.)

Copiii cu autism nu pot tolera nicio schimbare, iar activităţile sunt limitate. Par "in lumea
lor", nu simt nevoia sa fie mângâiaţi şi alintaţi, nu privesc în ochi interlocutorul, par că nu
aud dacă sunt strigaţi, nu observă dacă intră sau iese cineva din cameră, nu se joacă cu alţi
copii, ci mai mult cu părţi ale obiectelor, par indiferenţi la tot ce este in jur.

Trăsături adiţionale ale copiilor afectaţi de autism : indiferenţa la durere, senzaţie de

rece, sensibilitate neobişnuită la mirosuri, apetit alimentar capricios, tulburări de control
urinar, de somn, anxietate (frică) în special la zgomote puternice, locuri, situaţii
nemaiîntalnite, panică la îmbrăţişări sau atingere, fascinaţie pentru obiecte sau jucării care se
rotesc, mecanisme, maşini.

CAUZELE IPOTETICE ALE APARIŢIEI AUTISMULUI:

Printre principalele cauze care duc la apariţia acestei tulburări complexe sunt: cauzele
genetice şi bolile netratate cum ar fi sindromul X fragil, fenilketonuria (PKU), rubeola
congenitală. În urma acţiunii acestora asupra individului sunt afectate urmatoarele părţi ale
creierului: cerebelul, amigdala, hipocampul, septumul, corpii mamilari, cât şi trunchiul
cerebral. Neuronii din aceste regiuni se prezintă ca având dimensiuni mai mici decât cele
normale. De asemenea, este afectat nivelul serotoninei (nucleul Rafeului) şi dopaminei.

CRITERII PENTRU DIAGNOSTICAREA AUTISMULUI

SIMPTOMELE pot include:

 dificultate în comunicare: limbajul vorbit se dezvoltă de obicei greu sau deloc, cuvintele
fiind adesea folosite necorespunzător;
 folosirea mai multor gesturi decât cuvinte;
 tendinţa de a repeta cuvinte şi fraze;
 imposibilitatea de a-şi concentra atenţia şi de fi coerent;

6
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
 nesociabilitatea: lipsa de interes faţă de interacţionarea cu alţii (unii bolnavi se izolează,
refuzând să schimbe mediul în care trăiesc);
 tendinţa de nu privi în ochii interlocutorului;
 preferă singuratatea;
 lipsa empatiei;
 simţurile diminuate sau prea dezvoltate: unii bolnavi de autism abia dacă răspund la
impulsurile celor cinci simturi (dacă se loveşte nu plânge), iar unii pot avea simţuri
dezvoltate (poate auzi un zgomot, iar apoi să-şi acopere urechile pentru mult timp);
 excese în comportament: poate avea reacţii exagerate sau poate fi extrem de pasiv; poate
trece cu usurinţă de la o extremă la alta;
 pot prezenta interes obsesiv pentru un lucru (obiect sclipitor sau care se roteşte sau
activitate: răsfoitul unei cărţi sau a unei reviste);
 pot prezenta comportamente stereotipe (bat din palme, işi balansează corpul sau capul);
 pot fi agresivi cu ei însuşi sau cu alţii;
 pot avea crize de epilepsie sau depresie;

Simptomele autismului apar în primii trei ani de viaţă şi pot dura pe tot parcursul
acesteia, însă deseori, pot fi ameliorate prin intervenţii corespunzătoare şi prin tratament adecvat.
O persoană care are simptome de autism trebuie examinată de o echipă de specialişti care trebuie
să includă un medic psihiatru, un psiholog, un neurolog, un logoped şi un consultant în probleme
de educaţie. Sunt necesare şi alte analize cum ar fi: analiza sângelui, scanare TC a creierului,
scanare RMN a creierului, electroencefalogramă.

TRATAMENTUL autismului se bazează în primul rând pe educaţie. Acesta trebuie

adaptat fiecarei persoane în parte, în funcţie de simptome şi nevoi, deoarece fiecare autist
prezintă particularităţi proprii. Tratamentul poate include: terapie comportamentală pentru a ajuta
bolnavul să se adapteze condiţiilor sale de viaţă; programe de integrare, care să ajute bolnavul să
se adapteze lumii înconjurătoare; asigurarea unui mediu organizat de viaţă; terapie audio-vizuală
pentru a-i ajuta in comunicare; controlarea regimului alimentar; medicamente recomandate de
medicul psihiatru; terapie fizică; terapia limbajului: logopedie.

TULBURARILE ASOCIATE AUTISMULUI

 Autismul şi deficienţa mintală

 Autismul şi sindromul Rett
 Autismul şi epilepsia

7
 UNIVERSITATEA CREŞTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
BIBLIOGRAFIE
Cristina Muresan -; „Autismul infantil”, Cluj, Presa Universitara Clujeana
Neamtu C, Ghergut A. -; „ Psihopadagogie Speciala”, 2000