Sunteți pe pagina 1din 8

UNITATEA 1

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA MODELĂRII ŞI SIMULĂRII PROBLEMELOR


DECIZIONALE DE AFACERI

Cuprins:
U1.1. Scopul şi obiectivele unităţii
U1.2. Conceptul de model
U1.3. Tipuri de modele
U1.4. Procesul de modelare – elemente
U1.5. Conceptul de simulare
U1.6. Etapele simulării
U1.7. Avantajele şi dezavantajele simulării
U1.8. Întrebări facultative
U1.9. Rezumat
Bibliografie minimală

U1.1. Scopul şi obiectivele unităţii de învăţare


Conducerea cu succes a unei afaceri presupune înţelegerea relaţiilor sistemice între
elementele de bază ale investiţiilor, operaţiunilor şi finanţării firmei şi a impactului deciziilor
luate asupra acestora. În acest sens, modelarea şi simularea constituie instrumente deosebit de
utile în fundamentarea deciziei.
Parcurgerea acestei unităţi de învăţare te va familiariza cu conceptele de modelare şi
simulare.
La terminarea studiului acestei unităţi de învăţare vei fi capabil să:
- apreciezi rolul modelării si simulării in procesul decizional;
- identifici etapele simulării;
- cunoşti avantajele si dezavantajele simulării.

U1.2. Conceptul de model


Modelarea este procesul de cunoaştere a unui fenomen, având un element de bază numit
model, care reprezintă o imagine convenţională a fenomenului cercetat. Aşadar, modelul înlătură
aspectele neesenţiale pentru a evidenţia conţinutul, forma şi funcţionarea unui mecanism în
raport cu punctul sau punctele de vedere considerate.
Cercetarea unui proces sau fenomen poate fi realizată pe două căi: deductivă sau
experimentală.
Pe calea deductivă, fenomenele sunt observate, analizate, şi în urma unui proces de
abstractizare, se construieşte o teorie (un sistem de axiome sau postulate). Pe baza regulilor
logicii se deduc teoreme care ne conduc la anumite concluzii referitoare la fenomenele cercetate.
Abordarea experimentală presupune proiectarea unui experiment pe baza unei teorii ce
conduce la obţinerea unor informaţii ce sunt interpretate statistic, permiţând formularea unor
concluzii asupra fenomenului real.
Modelul este rezultatul procesului de modelare. Pentru construirea acestuia este necesar să se
definească criteriul de performanţă sau criteriul de măsurare a gradului de realizare de către
fiecare variantă decizională a obiectivului propus.
Într-un model intervin următoarele variabile:
- variabilele de decizie, controlabile (ce caracterizează variantele decizionale);
- parametrii şi/sau variabilele necontrolabile care pot contribui la realizarea
obiectivului propus şi care influenţează criteriul de performanţă stabilit;
- variabilele dependente (valorile criteriilor de performanţă şi valorile variabilelor tip
consecinţe) care reflectă eficienţa aplicării unei variante decizionale şi pot ajuta la
înţelegerea şi interpretarea rezultatelor: resurse utilizate, intervale de variaţie ale
parametrilor pentru analiza senzitivităţii soluţiei, etc.
Schematic, un model poate fi reprezentat astfel:

Variabilele Valorile
controlabile criteriilor de
(decizionale) performanţă
endogene
Variabile
Variabile
exogene

MODEL
Valorile
Variabilele variabilelor tip
necontrolabile consecinţe

Modelul trebuie să reprezinte în mod adecvat sistemul analizat, de aceea acesta trebuie
îmbunătăţit prin redefinirea limitelor sau prin relaxarea ipotezelor. Acest procedeu de
îmbunătăţire poartă denumirea de ciclul modelării şi presupune parcurgerea următoarelor etape:
– definirea limitelor sistemului şi a scopului analizării acestuia;
– stabilirea datelor necesar a fi colectate şi a modului în care va fi organizată colectarea;
– construirea modelului;
– verificarea modelului din punct de vedere al coerenţei şi consistenţei;
– validarea modelului.
Xp – variabila perturbatoare
– exogenă necontrolabilă

Xi Y
(exogenă ) xs (endogenă)
(intermediară)

Tipuri de variabile în raport cu poziţia acestora faţă de sistem

În structura modelelor economico-matematice intră două categorii de componente:


 Variabilele modelului – constituie elementele acestuia.
 Relaţiile matematice – descriu legăturile dintre datele utilizate în model
În raport cu sistemul modelat şi tipul mediului acestuia, variabilele modelului pot fi:
– De intrare – xi (mărime exogenă stabilită de utilizatorul modelului sau generată pe baza unui
algoritm)
– Perturbatoare – xp (mărime exogenă necontrolabilă)
– Intermediare – xs (variabile de stare caracteristice componentelor interne ale modelului
sistemului real)
– De ieşire – Y (variabile endogene).
Variabilele de intrare pot fi deterministe sau stocastice.
– Variabile deterministe – permit obţinerea unor soluţii optime în mediu cert.
– Variabile stocastice – permit obţinerea de soluţii optime cu o anumită probabilitate. În cazul în
care cel puţin una dintre variabilele de intrare este stocastică, atunci cel puţin una dintre
variabilele de ieşire este stocastică

U1.3. Tipuri de modele


Printre criteriile de clasificare a modelele economico-matematice amintim1:
 În funcţie de sfera de cuprindere a sistemelor economice reale:
o Modele macroeconomice- la nivel de ansamblu al economiei
o Modele mezoeconomice – la nivel regional
o Modele microeconomice - la nivel de agent economic
 După tipul variabilelor
o Modele deterministe - variabilele modelului nu sunt aleatoare, ci într-o ipostază
dată pot lua o valoare şi numai una, ceea ce însemnă că pentru valori cunoscute

1
Zaharia M., Gogonea R.M., “Econometrie. Elemente fundamentale”, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p. 23-
24.
ale variabilelor de intrare se pot determina cu certitudine valorile variabilelor de
ieşire
o Modele stocastice – conţin cel puţin o variabilă stocastică
 În raport cu factorul timp
o modele statice - dependenţele dintre variabilele modelului se referă la acelaşi
moment (perioadă) de timp
o modele dinamice care, la rândul lor pot fi
 modele dinamice cu variabila timpul t  explicită
y  f xt , t 

 modele autoregresive
y  f xt , y t  k 

 modele cu decalaj
y  f  xt , xt 1 ,  , xt  k 

 După numărul de ecuaţii


o modele cu o singură ecuaţie (conţin o singură variabilă rezultativă y , indiferent
de numărul n al elementelor vectorului variabilelor cauzale
X   xi i 1,n , y  f  X 

o modele cu mai multe ecuaţii (conţin mai multe variabile rezultative


 
Y  yj j 1.m
, Y  f X 

 După numărul factorilor luaţi în considerare:


o modele unifactoriale y  f (x)
o modele multifactoriale y  f x1 , x 2 ,  , x n 

 După forma dependenţei dintre variabilele independente (cauzale) şi cele dependente


(rezultative)
o modele liniare (există dependenţă liniară între variabilele rezultative şi cele
cauzale)
o modele neliniare (dependenţa este neliniară)

 În funcţie de domeniu şi obiectivul urmărit


o Modele econometrice; Modele de alocare; Modele de transport; Modele de
aşteptare; Modele cibernetico-economice; Modele de simulare; Modele de
prognoză; etc.
U1.4. Procesul de modelare – elemente
În procesul modelării intervin următoarele elemente:
– obiectul modelării: fenomenul (sistemul) economic real supus cercetării;
– subiectul modelării (cercetătorul, analistul): cel care realizează cercetarea urmărind
un scop bine precizat;
– modelul propriu zis: rezultatul procesului de modelare.
Fie, de exemplu, un sistem economic real S . Pe baza sistemul de teorii existente
elaborarea modelului acestuia M S  este un proces care presupune parcurgerea a două etape ( vz.
figura de mai jos).
Prima fază constă în conturarea imaginii M I  pe care şi-o face cercetătorul asupra
sistemului real S  pe baza teoriei din domeniul analizat. Acest prim model (imagine) constituie
o formă simplificată a sistemului real şi este obţinut printr-o transformare homomorfă2   .
Modelul M S  se obţine în cea de a doua fază printr-o transformare izomorfă3   a
modelului imagine M I  .

Sistem de teorii

Sistemul  Modelul
real imagine
S MI

f Modelul
sistemului real 
M
S

Fazele elaborării modelului sistemului real M S 4

În consecinţă, modelul M S  al sistemului real S se obţine printr-o transformare

exprimată prin funcţia: f   

Am subliniat deja că orice model economico-matematic are la bază teoria economică


referitoare la fenomenul analizat. Pe de altă parte însă, rezultatele obţinute prin soluţionarea
modelului pot contribui la dezvoltarea teoriei economice fiind, din acest punct de vedere, o
metodă de dezvoltare a cunoaşterii.
2
Homomorfism – s.n. (Mat.) Corespondenţă univocă între două mulţimi dotate cu aceeaşi structură algebrică.
3
Izomorfism – s.n. Relaţie, corespondenţă între două obiecte, fenomene etc. care au aceeaşi structură; identitate de
structură.
4
Orescu G., Spircu L., Zaharia M., „Bazele ciberneticii economice”, Editura Inforec, Bucureşti, 1997, p. 13.
U1.5. Conceptul de simulare

În proiectarea sistemelor, deosebit de importantă este obţinerea unor informaţii despre sistem
înainte ca el să fie realizat concret; acest lucru este posibil aplicând tehnica simulării.
Prin simulare numerică se înţelege totalitatea procedeelor matematice şi de calcul destinate
studiului comportării în timp a sistemelor reale cu ajutorul calculatoarelor electronice numerice,
presupunându-se că în evoluţia acestor sisteme intervin şi elemente aleatoare.
Simularea numerică este o tehnică potrivit căreia se asociază sistemului real un model
adecvat numit model de simulare, care reprezintă mulţimea interacţiunilor logice ale
componentelor sistemului, precum şi mecanismul schimbării lor în timp.
Modelul este folosit apoi pentru a produce, prin intermediul calculatorului, succesiunea
cronologică de stări prin care trece sistemul, considerându-se dată starea sa iniţială5.

U1.6. Etapele simulării

Fără a diferi semnificativ, există diverse puncte de vedere privind etapele procesului
decizional. În general, principalele etape ale unui proces decizional sunt6:
– Definirea problemei : este una din cele mai importante etape ale procesului de luare a
deciziilor, următoarele faze depind de ea, deci, este foarte important ca problema ce
urmează a fi rezolvată, să fie corect definită.
– Identificarea factorilor critici : este o etapă strâns legată de prima, factorii critici
rezultând din întrebările formulate pentru definirea problemei.
– Elaborarea alternativelor posibile : se caută toate soluţiile posibile care pot constitui
rezolvări ale problemei.
– Analiza alternativelor: se prezintă pentru fiecare analiză avantajele şi dezavantajele.
– Selectarea celei mai bune alternative: în alegerea alternativei optime intervine
experienţa managerului, testarea soluţiei propuse, tehnica costisitoare, sau realizarea
modelelor matematice şi simularea problemei.
– Implementarea soluţiei: presupune formularea precisă şi concretă a alternativei selectate
şi transmiterea acesteia către subordonat; se trece la punerea deciziei în practică.
– Stabilirea sistemelor de control şi evaluare: această etapă oferă informaţii despre
reacţia sistemului.

5
Barbu G., Miroiu M., Tehnici de simulare
6
Zaharia M., Palko Gh., „Competiţia şi managementul companiei”, Editura Curtea Veche Publishing, 2000, pg.129
U1.7. Avantajele şi dezavantajele simulării

În cazul sistemelor reale complexe simularea este de neînlocuit şi prezintă o serie de


avantaje:
– fenomenul/procesul supus cercetării poate fi reprezentat în stare „pură”, fără a fi
denaturat de fenomene străine sau detalii de prisos;
– permite efectuarea experimentelor acolo unde acest lucru ar fi imposibil datorită
accesibilităţii obiectului real sau costului ridicat;
– oferă posibilitatea repetării experimentului până la obţinerea unor concluzii
fundamentale;
– permite modificarea caracteristicilor obiectului real şi studierea comportamentului
acestuia;
– costul scăzut al studierii proceselor pe baza modelelor.
Printre dezavantajele utilizării simulării putem enumera:
- existenta unei pregătiri speciale in construirea modelelor de simulare; se spune că simularea
este mai degrabă o artă decât o ştiinţă, care se învaţă în timp şi prin experienţă;
- rezultatele simulării sunt aproximative şi nu exacte, iar uneori sunt greu de interpretat;
- cele mai multe ieşiri ale sistemului sunt variabile aleatoare (bazate pe intrări aleatoare) ale căror
repartiţii trebuie cunoscute si determinate.

U.1.8. Întrebări facultative


1. Ce înțelegeți prin simulare numerică?
2. Care este rolul simulării?
3. Enumeraţi etapele procesului de simulare.
4. Identificați avantajele utilizării tehnicii de simulare.

U1.9. Rezumat

Modelarea şi simularea computerizată sunt procese utile, pentru că mulţi indicatori


individuali sunt prin natura lor doar elemente statice şi nu pot fi interpretaţi cu justeţe în
contextul dinamicii activităţii.
Bibliografie minimală
1. Dobre Ion, Floare Mustaţă-Horpos Simularea proceselor economice, ASE Bucureşti,
http://www.asecib.ase.ro/Dobre/html/index.html
2. Dumas, M., La Rosa, M., Mendling, J., Reijers, H.A.: Fundamentals of Business Process
Management, Springer, Berlin, 2013
3. Grosskopf, A., Decker, G., Weske, M.: The process: business process modeling using
BPMN. Meghan Kiffer Press, 2009.
4. Havey, M.: Essential business process modeling. O'Reilly Media, Incorporated, 2005.
5. Luban F., Simulari in afaceri, Academia de Studii Economice, Bucuresti, 2009
6. Moore, J.H., Weatherford, L.R., Decision Modeling with Microsoft Excel, 6th ed. Prentice-
Hall, Inc., Upper Saddle River, NJ, 2001
7. Raţiu-Suciu, C., Modelarea si simularea proceselor economice. Teorie si practică, Ediţia a IV
– a, Ed. Economică, Bucuresti, 2005
8. Raţiu-Suciu, C., Modelare si simulare economică. Breviar, Ed. Economică, Bucuresti, 2009.
9. Stroe R., Simularea gestiunii întreprinderii, Editura DSPA- ASE, Bucureşti, 1999
10. Zaharia M., Gogonea R.M., Econometrie Elemente fundamentale, Editura Universitară,
Bucureşti, 2009
11. Zaharia M., Bălăcescu A., Modelarea deciziei monetar financiare, Editura Universitaria,
Craiova, 2011