Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie

" Nicolae Testemiţanu "

Referat

Tema:Elemente de nutriţie
pediatrică

A efectuat:Gavriliţă Adriana,gr.M1428

Chişinau 2019
Alimentaţia, alături de ereditate, muncă, relaxare şi educaţie, constituie unul din factorii
de bază a stării de sănătate a copiilor de toate vârstele.

In condiţiile actuale ale vieţii pe plan mondial 500 milioane de copii şi tineri sunt
subnutriţi şi ameninţaţi printre altele de deficit mintal .

DEFINIŢIE

Nutriţia se defineşte prin totalitatea modificărilor fizico-chimice de construcţie şi

degradare suferită de o substanţă alimentară în organism, în scopul menţinerii vieţii şi
perpetuării speciei.
Aportul alimentar sau raţia alimentară are ca scop:
— acoperirea cheltuielilor de menţinere a vieţii (respiraţie, contracţii cardiace, secreţii
etc);
— acoperirea consumului legat de travaliul muscular;
— asigurarea reînnoirii materialelor constituente ale organismului;
— asigurarea creşterii copilului, cu nevoi alimentare proporţionale mai mari decât ale
adultului;
— asigurarea unui echilibru între diferitele principii alimentare (proteine, glucide, lipide).

Plânsul si starea de agitaţie determină creşterea nevoilor calorice cu 40—100y0.

Valoarea energetică a alimentelor se exprimă în kilocalorii (kcal) sau în kilojouli (kj). O
kilocalorie reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui litru
de apă, de la 14 la 15°C
O kcal este echivalentă cu 4,284 kj.
Principalele surse energetice sunt glucidele şi lipidele.
Energia furnizată de metabolizarea principiilor nutritive este următoarea: 1 g proteine
produc 4 kcal, 1 g lipide 9 kcal, 1 g glucide 4 kcal, monozaharidele 4,2 kcal,
polizaharidele 3,77 kcal.

CLASIFICAREA FACTORILOR DE NUTRIŢIE

- esenţiali plastici: proteine şi unele minerale;

— esenţiali energetici: glucide şi lipide;
—- biocatalitici: vitamine, minerale, apă.
Alimentele au un rol constructor (proteine şi lipide în cantităţi variabile), carburant
(lipide, făinoase, dulciuri), instrument (vitamine, săruri, celuloză din fructe, legume crude
sau fierte).

ALIMENTAŢIA NATURALĂ

Alimentaţia naturală este alimentaţia exclusivă cu lapte de femeie, în primele 4—6 luni
de viaţă a sugarului.
Este alimentaţia ideală, fiziologică, adaptată cel mai bine posibilităţilor de digestie şi
necesităţilor nutriţionale ale sugarului din primul trimestru de viaţă.
Pe lângă valoarea nutriţională, asigură protecţia antiinfecţioasă, antialergică, consolidează
legăturile afective dintre mamă şi copil şi este cea mai economică (asigură un aliment
gata pregătit şi încălzit).
Vechiul dicton „laptele şi inima mamei nu pot fi înlocuite cu nimic şi niciodată" este de
mare actualitate şi în prezent.
Fiziologia secreţiei lactate. Lactogeneza începe în cursul gestaţiei. Glandele mamare sunt
formate din 15—25 lobi care conţin fiecare un număr variabil de lobuli, formaţi din
celule secretorii şi un canal alveolar. Canalele alveolare se adună în canalul galactofor, cu
deschidere în mamelonul bogat inervat, cu conectare la nucleii hipotalamici.
Telarha sau debutul creşterii glandei mamare are loc la vârsta de 10—12 ani. Glanda
mamară suferă modificări înainte şi după sarcină, iar la naştere este complet dezvoltată
morfofuncţional.
La multipare glanda mamară are greutatea medie de 600—800 g, diametrul de 10—12 cm şi
relieful de 5—6 cm. La nivelul mamelonului se deschid 15—20 canale galactofore. La nivelul
areolei se găsesc glande sebacee, foliculi piloşi, glande sudoripare, ţesut muscular şi conjunctiv.
Este un organ bogat vascularizat, cu o bogată reţea limfatică, cu ramificaţii nervoase din plexul
cervical, traheal, nervii intercostali şi fibre vegetative perivasculare.
La multipare glanda mamară are greutatea medie de 600—800 g, diametrul de 10—12 cm şi
relieful de 5—6 cm. La nivelul mamelonului se deschid 15—20 canale galactofore. La nivelul
areolei se găsesc glande sebacee, foliculi piloşi, glande sudoripare, ţesut muscular şi conjunctiv.
Este un organ bogat vascularizat, cu o bogată reţea limfatică, cu ramificaţii nervoase din plexul
cervical, traheal, nervii intercostali şi fibre vegetative perivasculare.
Glanda mamară este un organ hormonodependent, cu 3 perioade distincte de evoluţie:
neonatală, pubertară şi perioada lactaţiei când creşte titrul hormonilor proteinici şi
sterolici care grăbesc maturizarea şi intrarea în funcţie a glandei.
Estrogenii intervin în dezvoltarea acinilor glandulari, acţionează în legătură cu ceilalţi
hormoni sterolici, cu hormonii placentari şi tiroidieni.
Lactogeneza începe în timpul parturiţiei, creşte treptat cu maximum de lapte secretat
(800—1 800 ml/zi) în zilele a 8—9-a postpartum şi durează 2—24 luni, cu o medie de
6—8 luni.
In mecanismul secreţiei lactate intervin: ţesutul mamar, factorii genetici, neuroendocrini,
psihoafectivi, vârsta mamei, paritatea, felul naşterii şi factorii de mediu.
Factorii endocrini care intervin în procesul lactaţiei materne sunt: foliculina,
progesteronul, estrogenii, lactogenul placentar, hormonul tireo-ton, corticosuprarenalele,
hormonul somatotrop, insulina şi prolactina.
Controlul nervos al secreţiei glandei mamare este reflex. Excitarea receptorilor senzoriali
din mameloane şi areole, prin supt, constituie punctele de plecare a unor stimuli, prin
căile spinale la hipotalamus, care vor elabora prolactina şi ocitocină.
Paritatea. Instalarea secreţiei lactate la primipare se face cu o întârziere de câteva zile
fată de multipare si cu o durată mai scurtă de 1—2 luni.
Vârsta. Secreţia lactată este mai abundentă la femeile tinere.
Fehd naşterii. Intervenţiile la naştere (cezariene, forceps, perineo-rafii etc), prin
traumatismele produse şi regimul alimentar sunt factori inhibitori ai secreţiei lactate.
Factorul constituţional. Femeile care provin din mame hipogalactice sau agalactice au
şanse mai mici pentru o secreţie lactată normală.
Evoluţia secreţiei lactate. în perioada transformării colostrului în lapte matur, după 3—4
zile de la naştere, are loc „furia laptelui", cu creşterea secreţiei glandelor mamare, durere,
temperatură locală şi generală, senzaţia de sâni grei, cefalee, leucocitoză cu limfocitoză,
eozinofilie. Uneori, în primele săptămâni după naştere, secreţia lactată este însoţită de
modificări psihice a mamelor, care merg de la stări de nelinişte la creşterea excitabilităţii
psihice, până la „psihoza de lactaţie" cu aspecte ma-niaco-depresive. în marea majoritate
a cazurilor acestea dispar spontan sau cu ajutorul unor tranchilizante, alteori însă este
necesară internarea mamelor în servicii de psihiatrie.
După 3—5 luni de la naştere laptele matem nu mai poate asigura dezvoltarea optimă a
copilului.
Hipogalactia precoce, din primele săptămâni de lactaţie este destul de frecventă la
primipare, la femeile care nu respectă concediul legal ante- şi postnatal, la intelectuale, în
alimentaţia insuficientă a mamelor.
Depistarea precoce a hipogalactiei materne se face prin inspecţia, palparea glandei
mamare, termometrizarea submamară, proba suptului de 24—48 ore, cercetarea
deglutiţiei nou-născutului (10—15 deglutiţii/mi-nut), proba storsului glandei mamare
(aproximativ 100 ml în 3 minute), cântărirea zilnică sau săptămânală a copilului.
Stimularea secreţiei lactate în cursul hipogalactiei precoce se poate face cu mijloace
fizice şi medicamentoase (raze ultraviolete, ultrasunete, diatermie, ocitocin, extracte
placentare, vitamine etc). Cele mai eficace stimulente rămân suptul, storsul, evacuarea
totală a laptelui clin glandele mamare şi psihoterapia.
Galactoreea (scurgerea spontană a secreţiei lactate) poate fi considerată mai degrabă ca
un semn de hipogalactie decât de bună secreţie lactată.
Agalactia este extrem de rar întâlnită.

CARACTERISTICILE LAPTELUI MATERN

Laptele de femeie, care prin compoziţia lui este alimentul adaptat perfect posibilităţilor
digestive şi nevoilor nutriţionale ale sugarului sănătos până la vârsta de 6 luni este format
dintr-un lichid în care se găsesc celule libere, micelii de cazeină, globule de grăsime şi
glucide solubilizate.
Secreţia glandei mamare cuprinde stadiul de colostru, laptele de tranziţie, urmat de
laptele matur.

COLOSTRUL

Este un lichid opalescent, mai vâscos, cu reacţie alcalină (pH=7,4), cu densitatea de 1 040
şi 87% apă. Conţine 3—8 milioane celule macro-fage/ml, neutrofile, limfocite T şi B,
celule epiteliale, detitus din canalele galactofore. Conţinutul crescut de proteine (27—41
g/l) scade pe măsura stabilirii fluxului laptelui.
Glucidele în cantitate de 55—60 g/l, cu lactoză în cantitate mică şi oligozaharide bine
reprezentate, favorizează dezvoltarea barilului bifidus.
Lipidele totale în cantitate de 30 g/l, cresc ulterior, cu conţinut de acizi graşi nesaturaţi,
cu rol esenţial în dezvoltarea sistemului nervos la nou-născut.
Sărurile minerale în cantitate de 3—9 g/l, cu nivel crescut de Na, P, Ca, Fe, Zn, Cu, Se şi
Mg, explică acţiunea laxativă a colostrului.
Vitaminele A, E, B2, B12, C sunt bine reprezentate în colostru.
Colostrul conţine o cantitate mai redusă de IgG şi IgM şi mai mare de IgA. Din cele 5—6
g de imunoglobuline 90o/0 sunt IgA. Imunoglobu-linele din colostru scad treptat din ziua
a 4-a de la naştere, reprezentate doar de a 10-a parte din cantitatea lor iniţială.
Colostrul conţine anticorpi antimicrobieni şi antivirali, care alături de alţi factori (lizozim,
lactotransferină) contribuie la distrugerea germenilor patogeni. în colostru se mai găsesc
anticorpi anti Rh şi anti ABO care scad repede în primele zile după naştere şi care par să
nu treacă bariera intestinală a nou-născutului. Aceşti anticorpi se distrug la fierberea
laptelui.
In colostru se mai găsesc hormoni cortizonici în cantitate triplă faţă de laptele matur de
femeie.
Valoarea calorică a colostrului variază de la o zi la alta: 1 500 calorii în prima zi, 1 100 în
ziua a 2-a, 800—600 calorii/l între a 3—4-a zi de la naştere.
Cu excepţia lipazei, fermenţii sunt în cantitate mai mică în colostru decât în laptele matur
de femeie.

LAPTELE DE TRANZIŢIE

Conţinutul de proteine, săruri minerale, şi pH-ul diminua, nivelul lipidelor şi lactozei

cresc, conţinutul de fosfor este mai ridicat, creste conţinutul vitaminelor B.

LAPTELE MATUR

Laptele matur de femeie, cu o compoziţie diferită de laptele animalelor, prezintă variaţii

de la o femeie la alta, de la un supt la altul şi chiar în cursul aceluiaşi supt, în funcţie de
alimentaţie, de starea fizică şi psihică, de faza lactaţiei şi de vârsta sugarilor, fapt care
explică ineficienta analizelor chimice a laptelui de femeie, puţin practicate în pediatrie.
Câteva constante: densitatea în jur de 1 030, pH-ul 6,6—7,2, punctul de congelare —0,53
până la —0,58°C.
Proteinele în medie 9—10 g/l, diminua în cursul suptului, reprezentate de cazeină şi
proteinele lactoserului, deşi cantitativ reduse la mai puţin de jumătate faţă de cele din
laptele de vacă, au o valoare biologică mai mare şi asigură condiţii optime de creştere a
copilului.
Laptele de femeie este mai sărac în proteine totale şi mai bogat în albumine şi globuline
decât laptele de vacă (caracterul albuminos al laptelui de femeie).
Cazeina laptelui de femeie, în cantitate de 10 ori mai scăzută decât în laptele de vacă este
mai uşor de digerat datorită dispersării ei în micelii mici. In compoziţia ei se găsesc: un
conţinut mic de acizi aminaţi aromatici, glucide (4%), fosfor (0,45%), glucide sub formă
de glicoproteine care se absorb uşor la nivelul intestinului.
Proteinele din lactoser sunt în proporţie de 60%, cu rol major fiziologic, rezistente la
acţiunea enzimelor proteolitice şi coagulabile la căldură. Dintre proteinele din lactoser
reţinem: alialactalbumina, lactoferina, imunoglobulinele, albuminele serice.
Laptele de femeie conţine aproximativ 20 enzime, cu rol în digestie şi apărarea
antiinfecţioasă, dintre care reţinem: lizozimul, lipazele, lipo-proteinlipaza, alfamilaza,
galactozil-transferaza, sulfidriloxidaza (participă la sinteza IgA în glanda mamară),
lactoperoxidaza, i'osfatazele, ribo-nucleaza, xantinoxidaza etc.
Azotul total din laptele de femeie este de 1,93 g/l, din care 1,43 g/l azot proteic.
Azotul neproteic reprezintă 17—25% din azotul total şi este format din uree, aminoacizi
liberi; în cantitate mai mare este acidul glutamic şi taurina.
Glucidele
în proporţie de 46—83 g/l, cu o medie de 70 g/l în laptele de femeie sunt reprezentate de
lactoză (62 g/l) şi oligozaharide (8—13 g/l). Lactoza este sintetizată în glanda mamară.
Nivelul glicemiei şi alimentaţia femeii nu afectează sinteza lactozei.
Oligozaharidele sunt polizaharide, care simple sau azotate se găsesc în cantitate mai mare
în laptele de femeie (0,4»/0) decât în cel de vacă (0,0lo/0).
Pe lângă rolul lor nutritiv lactoza şi oligozaharidele favorizează proliferarea florei bifide
intestinale.
Lipidele
Lipidele laptelui de femeie, cu variaţii între 32—40 g/l (media 36 g/l) sunt absorbite în
proporţie de 95—96%, asigurând 50°/0 din valoarea calorică a laptelui.
Sunt dispuse în formă de globuline, înconjurate de o membrană globulară, realizând o
emulsie fină stabilă în mediul apos al laptelui.
Laptele de femeie conţine acizi graşi cu lanţ scurt de carbon (acid butiric. eaproic, capric,
caprilic) şi acizi graşi cu lanţ mediu sau lung de carbon (acid lauric, miristic, palmitic).
Acizii graşi mono- şi polinesaturaţi reprezintă 50% din totalul acizilor graşi ai laptelui de
femeie, faţă de numai 20% din laptele de vaca.
 Cel mai important este acidul linoleic, în cantitate de 5 ori mai mare decât în laptele de vacă, cu
cea mai bună utilizare calorică şi care intervine în maturaţia sistemului nervos al copilului, prin
contribuţia lui la formarea acidului arahidonic.
Absorbţia acizilor graşi cu lanţ lung de carbon este legată de absorbţia ionului de calciu, realizată
în condiţii optime în alimentaţia naturală.
In laptele de femeie se găsesc cantităţi ceva mai crescute de lecitină şi colesterol decât în laptele
de vacă.
Concentraţia lipidelor din lapte creşte de 4—-5 ori în cursul suptului.. Este mai scăzută
dimineaţa şi atinge apogeul la orele 10—14.
Subalimentaţia mamei afectează volumul laptelui secretat, fără modificarea nivelului lipidelor.

Sărurile minerale

Se găsesc într-o proporţie mai scăzută în laptele de femeie decât în laptele de vacă (2—3 g/l
faţă de 8 g/l) şi cuprind toate elementele anorganice necesare organismului, sub formă de cloruri,
fosfaţi bi- sau tri-calcici şi magneziu. Laptele de femeie apreciat global este mai sărac în săruri
minerale decât laptele de vacă, dar mai bogat în oligoelemente.
Nivelul sărurilor minerale din lapte este puţin influenţat de regimul alimentar al mamei,
glandele mamare recurgând la mobilizarea rezervelor corporale.
Calciul, în cantitate mai redusă în primele săptămâni ale lactaţiei, creşte treptat ]a 210—340
mg/l în luna a 3-a şi scade progresiv în lunile' următoare. Raportul Ca/P este de 2,1 faţă de 1,27
în laptele de vacă. Ca şi P, deşi în cantităţi mai mici in laptele de femeie, se absorb mai bine
datorită reacţiei acide a mediului intestinal şi a combinaţiilor organice sub care se găsesc
(cazeină, acid linoleic şi oleic). Nivelul Ca şi P diminuează cu avansarea lactaţiei.
Fierul, în cantitate foarte mică (1—-1,5 mg/l), sub formă de combinaţii organice cu fosfor şi
proteine este mai uşor absorbit. Cantitatea de fier scade pe măsura prelungirii perioadei de
lactaţie.
Cuprul, în cantitate dublă faţă de laptele de vacă, acoperă nevoile sugarului din primele 5—6
luni de viaţă. Colostrul conţine o cantitate mai mare de Cu.
Sodiul, în jur de 100—200 mg/l, creşte în primele 5 luni de lactaţie, scade în hipogalactii şi în
lunile călduroase. Conţinutul redus de Na previne riscul hipertensiunii arteriale la sugarul
alimentat la sân.
Zincul este bine reprezentat în laptele de femeie (3 mg/l), legat de o proteină cu greutate mică
moleculară. Nivelul de Zn este maxim în primele 3 zile de lactaţie, scade rapid în primele 4 luni
şi apoi lent, cu durata lactaţiei. Absorbţie bună.
In laptele de femeie se mai găsesc: potasiu (400—500 mg/l), clor (400 mg/l) şi
oligoelemente.

Vitamine
Cantitatea vitaminelor din laptele de femeie variază cu alimentaţia şi starea sănătăţii mamei.
Vitamina A cu nivel maxim în colostru şi laptele de tranziţie, în cantitate de 0,5 mg/1 sau
1 000 ui, acoperă nevoile zilnice ale sugarului.
Vitamina Bx(tiamina), în cantitate mai mică în laptele de femeie (200 micrograme/l) nu
acoperă nevoile zilnice ale sugarului (300—400 micrograme/l).
Vitamina B2(riboflavina), în medie de 0,5 mg/l, asigură nevoile zilnice ale sugarului.
Vitamina PP (niacina) în cantitate de 1,1—2 mg, 8/1 pare să nu acopere nevoile zilnice
ale sugarului, de 3—5 mg/zi. Diferenţa este completată de sinteza ei din triptofanul
organismului sugarului.
Acidul pantotenic, în cantitate de 2 mg/l din laptele de femeie acoperă nevoile sugarului
(1 mg/zi).
Vitamina B6(piridoxina), în cantitate de 100 micrograme/l nu acoperă nevoile zilnice ale
sugarului (1 mg/zi).
Vitamina B12, în cantitate de 1—5 micrograme/l asigură nevoile sugarului din primul
trimestru de viaţă.
Acidid folie, după o lună de lactaţie, depăşeşte nevoile sugarului.
Vitamina C, în cantitate mai mică în laptele de femeie, de 50 mg/l, cu variaţii în funcţie
de alimentaţia mamei, acoperă în general nevoile sugarului.
Vitamina D, în cantitate mai mică în laptele de femeie (100 u.i./l) nu acoperă nevoile
sugarului (500—l 000 ui/zi).
Vitamina E, în cantitate de 0,5—1 mg/l, depinde de aportul alimentar.
Vitamina K, în cantitate de 15 micrograme/l acoperă nevoile sugarului.
Factorii celulari, cu rol antiinfecţios la nivelul glandei mamare şi tractului digestiv al sugarului,
mai bine reprezentaţi în colostru suntrcor-pusculii Donne (macrofage mari) care asigură protecţia
faţă de entero-colita ulceronecrotică, vehiculează şi eliberează IgAs, sintetizează fracţiunile C3 şi
C4 ale complementului, lactoferina şi lizozimul, urmate de celulele limfocitare (limfocitele T şi
B).
Imunoglobulinele IgAs au rol opsonizant, acţionează sinergie cu ma-crofagele şi aglutinează
bacteriile, virusurile şi antigenii ele origine alimentară, inactivează specific unele toxine şi
enzime bacteriene.
IgM şi IgG sunt în cantitate mai mică în laptele matern.
Lactoferina nesaturată are rol bacteriostatic.
Liganzii vitaminei B12: rol bacteriostatic.
Lactoperioxidaza din lapte are o acţiune bactericidă împotriva unor germeni ca
Pseudomonas, B. Coli, Salmonelle.
Fracţiunile C3şi C4 ale complementului au rol în chemotactismul fa-gocitelor şi
înglobarea intracelulară a particulelor.
Factorul antistafilococic, factorii bifidus intervin în neutralizarea microbilor respectivi.
Alţi constituenţi în laptele de femeie: hormoni materni, metaboliţii lor şi unii liganzi.
Nivelul prolactinei scade în cursul lactaţiei, în timp ce hormonii tiroidieni cresc.
Prostaglandinele F2 şi F3 au concentraţie mai mare în lapte decât în serul femeii.

VALOAREA ENERGETICĂ

Valoarea energetică a laptelui de femeie, în faza lui de maturitate, oscilează între 670—
700 calorii la litru. Cantitatea de lapte în primele două zile este mai redusă şi creşte
progresiv din ziua a 5-a până la vârsta de 3 luni şi scade ulterior. Secreţia lactată maternă
asigură un aport de lichide de 198—204 ml 'kg corp/zi în primele 3 luni de viaţă ale
sugarului.
Femeile care alăptează pierd în greutate, în medie 3 kg în primul trimestru de lactaţie.
Durata gestaţiei influenţează maturaţia histologică, metabolică şi imunologică a glandei
mamare, inclusiv compoziţia laptelui. Compoziţia laptelui mamelor care au născut
prematur, în primele 1—-2 luni prezintă diferenţe semnificative faţă de laptele celor care
au născut la termen: conţinut mai ridicat global al proteinelor, cistinei, taurinei, IgAs,
hormonului T4, al funcţiilor 3 şi 4 al complementului, nivelul global al sărurilor minerale
este mai mare în laptele mamelor prematurilor. Vitaminele A şi C sunt mai bine
reprezentate, iar lactoza cu 10% mai redusă în laptele mamelor prematurilor.
Vârsta mamei se corelează invers cu volumul şi concentraţia de lipide a laptelui.
Alte substanţe excretate prin laptele de femeie sunt legate de in-gestia de medicamente
(opiacee, săruri de argint, plumb, iod, brom, somnifere, sulfamide, antibiotice etc),
condimente.
Toxicele sociale: alcoolul, când alcoolemia ajunge la 1 g/l produce tulburări respiratorii şi
neurologice sugarului, fumatul a peste 10 ţigări pe zi şi fumul de ţigări din mediul
ambiant produce anorexie, apatie, vărsături şi bradicardie sugarului, semne care încetează
la înţărcare.
Cafeina din cafea, substanţele din ceai, teobromina din ciocolată, trec prin lapte la copil.
Chinina, piramidonul, aspirina, sulfamidele etc în doze normale terapeutice la mame nu
au efecte dăunătoare pentru sugari, trec mai greu în laptele matern.
Glanda mamară poate sintetiza şi acumula substanţe progestative, care în anumite
împrejurări dau naştere unui icter neonatal prelungit, fără hemoliză, fără
hepatosplenomegalie, fără semne neurologice, cu starea generală bună, cu evoluţie
favorabilă în cel mult 3 luni de la naştere.
INIŢIEREA ŞI MENŢINEREA SECREŢIEI LACTATE

Superioritatea alimentaţiei naturale este indiscutabilă şi după anul 1980 se constată o

creştere a numărului sugarilor alimentaţi natural, cu un număr totuşi încă mare de sugari
înţărcaţi la vârsta de 2 luni (30o/0), ca urmare a măsurilor de stimulare a alimentaţiei
naturale.
Pregătirea secreţiei lactate începe în ultimele luni de sarcină cu: educaţie sanitară legată
de explicarea avantajelor alimentaţiei naturale, măsuri de igienă a glandei mamare
(fricţiuni cu un prosop asupra ma-meloanelor, masarea mameloanelor), evitarea utilizării
anestezicelor etc.
Dintre toate procedeele de administrare a laptelui de femeie (supt, biberon, gavaj, cu
linguriţa) cel mai indicat este suptul.
Condiţiile corecte ale desfăşurării alăptării din primele zile de viaţă, de la primele supturi
sunt hotărâtoare pentru lactaţie, mai ales prin evitarea formării ragadelor mamelonare,
surse de infecţii ale glandei mamare.
 Precocitatea primului supt se corelează cu creşterea duratei alăptării, în primele 6 ore, dacă
starea sănătăţii mamei permite, nou-născutul este pus la supt câte 4—5 minute, la interval de 3
ore, la ambii sâni, fapt ce sporeşte aportul de colostru. Suptul eliberează ocitocina, cu involuţie
ute-rină, iar prolactina stimulează secreţia lactată.
La început supturile pot fi mai dese, după metoda la cerere, care favorizează secreţia lactată.
După câteva săptămâni, prin autoreglarea supturilor, se poate trece la alăptarea la ore fixe.
Pe măsura creşterii lactaţiei se vor alterna sânii cu supturile şi va descreşte numărul prânzurilor.
în primele 2 săptămâni sugarul va fi alăptat şi noaptea, ori de câte ori se trezeşte, până la
stabilirea secreţiei lactate.

REGIMUL DE VIAŢA AL FEMEII CARE ALĂPTEAZĂ

Se iau următoarele măsuri:

— Igiena camerei (căldură, umiditate, aerisire etc), a mamei (spălatul corect al mâinilor,
sânului, lenjeriei de corp, des schimbată, sutien larg schimbat zilnic etc), a copilului.
— Plimbări în aer liber, de 2 ori pe zi câte 30 minute. Repaus suficient, cu reducerea la
minimum a eforturilor familiale.
— Mediu ambiant optimist, cald, cu evitarea traumelor psihice.
— Interzicerea fumatului şi a băuturilor alcoolice.
— Aport suficient de lichide pentru mame, cu un plus de 1—1,5 litri pe zi, faţă de raţia
obişnuită.
—Evitarea consumului exagerat de lapte de vacă care poate duce la anorexie şi tulburări
digestive la mamele cu enterocolite cronice (este suficientă cantitatea de 0,5—1 litru lapte
pe zi).
— Sucuri de fructe, crudităţi, cu evitarea unor alimente (ardei iute, ceapă uscată, usturoi),
a excesului de condimente, evitarea consumului de fasole uscată, mazăre uscată, vinete
etc, la mamele cu copii cu frecvente diarei sau boli alergice, a conservelor, a mezelurilor
tocate etc.
Femeia care alăptează are nevoie de un surplus de 1 000 calorii/zi, 15 g proteine/zi faţă de
raţia obişnuită, nevoi crescute de calciu (800— 1 200 mg/zi), vitamina D (400—800
ui/zi), vitamina A (4 000 ui/zi), vitamina C (150 mg/zi), vitamina Bt (2,5 micrograme/zi),
vitamina B12 (300 micrograme/zi) şi folaţi.

STABILIREA RAŢIEI ÎN ALIMENTAŢIA NATURALA

In general, după stabilirea secreţiei lactate, sugarul alimentat la sân îşi reglează singur
raţia. O serie de formule de alimentaţie naturală au doar un rol orientativ:

— Formula lui Finkelstein: C=N—1X70, unde C=cantitatea de lapte din 24 ore, N—

numărul zilelor şi 70= o constantă de calcul. Pentru nou-născuţii cu greutatea peste 3 250
g se foloseşte formula C=N—1x80. Din ziua a 10-a până la sfârşitul primei luni de viaţă,
raţia rămâne de 630—700 ml/24 ore, 90—100 ml pentru fiecare din cele 7 prânzuri.

— Formula lui Scarin: sugarul de 8 săptămâni primeşte 800 ml lapte în 24 ore. Pentru
fiecare săptămână în minus se scad 50 ml şi pentru fiecare lună în plus se adaugă 50 ml,
fără a se depăşi 1 000 ml în 24 ore.

— Formula Heubner: între săptămânile a 2—6-a de viaţă, raţia de lapte de femeie

corespunde la 1/5 din greutatea sugarului, între 6 săptămâni şi 4 luni 1/6 şi între 4—6 luni
1/7 din greutatea sugarului.
— Formula lui Apert: cantitatea de lapte de mamă zilnică corespunde la 1/10 din
greutatea copilului+ 200 ml.

— Formula Feer: câte 13 ml lapte de mamă pentru 100 g greutate corporală, iar formula
Marfan câte 14—15 ml pentru 100 g greutate corporală.
O altă formulă propune: 160—180 ml lapte/kg corp/zi în primul trimestru de viaţă şi
150—160 ml/kg corp/zi în trimestrul al doilea.
Sugarul sănătos îşi ia de obicei raţia care-i convine şi care variază de la un prânz la altul,
cu un total în 24 ore apropiat de valorile teoretice. Esenţial este să se obţină creşteri
normale ponderale.
Proba suptului de 24 ore este necesară numai pentru sugarii care nu cresc suficient.
Orientarea alimentaţiei după „ţipătul de foame'', după „starea de veghe" sau „self-
demendusunt valabile pentru sugarii sănătoşi, cu mame hipogalactice, dar sunt criticate de
unii pentru influenţa defavorabilă asupra psihicului copiilor, viitori neadaptaţi sociali. Nu
sunt valabile pentru copiii bolnavi, prematuri, malnutriţi, ai căror apetit este scăzut.

TEHNICA ALĂPTĂRII

Eficienţa suptului este optimă când sugarul este flămând, în stare de veghe, corect înfăşat,
cu lenjerie uscată, într-o poziţie comodă la supt.
 Igiena mâinilor, sânilor, lenjeriei şi veselei folosite sunt măsuri care evită complicaţiile
obişnuite ale alimentaţiei naturale.
Corect sugarul este pus la supt alternativ la un sân şi la celălalt, iar în hipogalactie la
ambii sâni la acelaşi supt.
După supt, mai ales pentru sugarii care înghit aer şi au eructaţii, copilul este susţinut în
poziţie verticală sprijinit pe pieptul mamei, timp de 10—15 minute şi bătut uşor pe spate
pentru eliminarea aerului înghiţit. Este culcat apoi în decubitus lateral drept şi după 20
minute în decubitus lateral stâng, pentru a se uşura evacuarea gastrică. La sfârşit se face
toaleta sânului cu apă şi săpun.
Durata suptului este în medie de 15—20 minute; în primele 5 minute sugarul primeşte 2/3
din raţie.
Ritmul supturilor, fără rigiditate este la interval de 3 ore, eu o pauză de noapte de .6 ore.
Orarul în alimentaţia naturală trebuie sa fie elastic, în funcţie de starea sănătăţii mamei şi
de creşterea sugarului.
INCIDENTE ÎN ALIMENTAŢIA NATURALA

Regurgitaţii şi vărsături din cauza nerespectării tehnicii alăptării. Subalimentaţia şi

supraalimentaţia, frecvent întâlnite, mai ales în primele săptămâni de viaţă.
Subalimentaţia se manifestă prin agitaţie, diaree
de foame, scădere ponderală, uneori somnolenţă. Supraalimentaţia este însoţită ele
vărsături, diaree, creşterea în greutate.
Diareea postprandială, cu 3—6 scaune pe zi, în timpul prânzurilor sau imediat după supt,
cu starea generală bună, creşterea ponderală normala este fără semnificaţie de boală.
Cedează spontan în 2—3 luni. Tratament: 0,25 g carbonat de calciu (un vârf de cuţit) de
3—4 ori pe zi, ceai contra colicelor.
Colicele abdominale sau crampele, frecvente la sugarii din primele 3 luni de viaţă,
cedează la comprese uscate, calde, pe abdomen, la po-ţiuni calmante.
Intoleranţa pentru laptele matern, foarte rar întâlnită este determinată de intoleranţa
pentru unele proteine şi galactozemiei.

OBSTACOLE ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ

— Din partea sugarului: malformaţii ale cavităţii bucale (retrogna-tism, buză de iepure,
gură de lup etc), infecţii (rinite, otite, pneumonii etc), boli neurologice (hemoragii
meningocerebrale, meningite, encefalite etc), prematuritate, vărsături, stomatite cu
oidium albicans (muguet), malformaţii ale esofagului, stomacului etc.
—. Din partea mamei: furia laptelui, psihoza de lactaţie (forme medii şi grave),
hipogalactia temporară a primiparelor, mameloane ombili-cate, limfangite, mastite, boli
acute şi cronice etc.

ABLACTAREA

In unele regiuni de pe glob înţărcarea se face la vârsta şi de 2—3 ani.

Corect înţărcarea trebuie să se facă treptat, la vârsta de 8—10 luni, nu mai devreme de 6
luni şi nu mai târziu de 12 luni.
Este recomandat să nu se facă înţărcarea în cursul bolilor acute ale sugarului şi în lunile
călduroase.
După vârsta de 6 luni a sugarului şi uneori mai devreme, în caz de prematuritate şi
malnutriţie este necesară introducerea proteinelor suplimentare, sub forma de brânză
calcică.

ALIMENTAŢIA MIXTĂ

Alimentaţia mixtă constă din folosirea laptelui de femeie şi a lapte1 ui de vacă,

concomitent sau alternativ.

METODE DE ADMINISTRARE A ALIMENTAŢIEI MIXTE

— Metoda complementară: la fiecare prânz se adaugă cantitatea de lapte de vacă necesară

pentru completarea raţiei.
— Metoda alternativă: prânzurile cu lapte de vacă alternează cu cele cu lapte matern.
Este folosită mai ales la mamele care sunt salariate.
Indicaţii: hipogalactie, prematuritate, diateza exsudativă, programul de activitate al
mamei.
 Completarea se administrează cu biberonul, cu linguriţa. Se preferă completarea cu
linguriţa, pentru facilitarea alimentaţiei artificiale şi diversificării ulterioare.
Rezultatele alimentaţiei mixte sunt superioare alimentaţiei artificiale şi apropiate de
alimentaţia naturală.
O creştere ponderală satisfăcătoare se obţine când laptele de vacă reprezintă cel mult 1/3
din raţia sugarului.

ALIMENTAŢIA DIVERSIFICATĂ A SUGARULUI

Prin alimentaţie diversificată se înţelege introducerea altor alimente în afara regimului lactat, de
consistenţă solidă sau semilichidă, motivată de faptul că laptele nu mai poate asigura în totalitate
nevoile sugarului după vârsta de 4 luni.
Alimentele solide favorizează dezvoltarea musculaturii orale, masticaţia, stimulează vorbirea,
contribuie la dezvoltarea simţului gustativ şi olfactiv al sugarului.

RECOMANDĂRI ÎN DIVERSIFICAREA ALIMENTAŢIEI

Se recomandă respectarea următoarelor reguli:

— diversificarea începe în general între 4—6 luni, în funcţie de zonele geografice, obiceiurile
alimentare ale populaţiei, de cunoştinţele de etapă şi particularităţile individuale ale sugarului. La
sugarul alimentat artificial diversificarea se poate începe la 4 luni, la cel alimentat la sân la vârsta
de 6 luni, dacă secreţia laptelui matern este insuficientă;
— orice aliment nou introdus se face numai dacă sugarul este sănătos;
— introducerea noilor alimente se face progresiv, în cantităţi mici, pentru testarea toleranţei
digestive;
— alimentul nou introdus se administrează tot timpul cât durează creşterea progresivă, înaintea
acelora cu care era obişnuit;
— indiferent de natura alimentului nou introdus este bine ca administrarea să se facă cu linguriţa;
— nu se introduc simultan două alimente noi;
— la primele semne de intoleranţă (vărsături, diaree) se suprimă alimentaţia nou introdusă,
pentru câteva zile, după care se reia, odată i'U normalizarea tranzitului intestinal;
— de reţinut importanţa factorului constituţional, la introducerea alimentelor noi. Copiii
proveniţi din părinţi cu boli cronice digestive (entcrocolite, gastrite, ulcere) au o sensibilitate
digestivă accentuată, manifestată cu vărsături, diaree, dureri abdominale, la introducerea unor
alimente noi şi în cantitate mare (eledon, lapte acidulat, suc de portocale, lămâie etc);
— se va evita amestecul de lapte cu alimente solide în biberon.

ORDINEA CRONOLOGICA A INTRODUCERII ALIMENTELOR ÎN

DIVERSIFICARE

Diversificarea se începe la vârsta de 4 luni, cu supa de legume, limpede la început (strecurată) şi

apoi cu legumele pasate, îmbogăţită cu ulei şi care înlocuieşte, treptat, un prânz cu lapte.
La sugarul cu greutatea sub media normală vârstei se începe diversificarea cu fiertură de făină de
orez sau zeamil 5o/0 în lapte zaharat 5%.
La vârsta de 5 luni se înlocuieşte a doua masă de lapte, cu pireul de fructe, cu brânză de vaci, se
asociază pireul de legume la prânzul cu supă, la care se adaugă carne tocată de pui sau de vită.
La 6 luni se înlocuieşte a treia masă de lapte cu un făinos, cu gluten fiert în lapte, gris cu lapte,
biscuiţi.
Supa de legume se poate alterna cu supa de carne sau de oase, de-gresată.
In pireul de legume se pot adăuga biscuiţii. Gălbenuşul de ou, introdus treptat în alimentaţie,
începând cu 1/8 gălbenuş, se încorporează în supa de legume, alternând cu carnea.
Primul prânz şi ultimul al zilei constă din lapte cu făinoase.
Peste vârsta de 4 luni sugarul alimentat artificial va primi un preparat de lapte praf adaptat sau
parţial adaptat, lapte praf convenţional, lapte de vacă integral cu 5o/0 zahăr.
La 7 luni se include ficatul de pasăre sau de vită, pireul do legume, alternativ cu gălbenuşul de
ou şi carnea.
Iaurtul din lapte de vacă, zaharat şi cu biscuiţi se alternează cu laptele cu făinos, după vârsta de 7
luni.
La vârsta de 8 luni se poate introduce mămăliguţa cu brânză de vaci şi unt, în alternanţă cu
făinosul cu lapte, piure de cartofi cu unt, fidea în supă.
La vârsta de 9 luni se poate introduce şunca presată, cu pireu, alternând cu carnea şi gălbenuşul
de ou.
La vârsta de 10 luni, o dată pe săptămână, se poate introduce creier de vită în pireu, alternând cu
carnea şi gălbenuşul de ou.
La vârsta de un an, dacă dentiţia este bine dezvoltată, se administrează pilaf de orez, orez fiert în
lapte, fără să fie pasat, budinci de orez cu fructe, perişoare de carne, ciorbe acrite cu borş.
Nevoile de lichide se asigură prin lapte, supe, sucuri de fructe, ceai, apă fiartă şi răcită.

ALIMENTAŢIA COPILULUI MIC

Nevoile energetice şi nutritive sunt mai mari, mai ales în perioada 1—2 ani, datorită ritmului
accelerat de creştere şi activităţii motorii.
Nevoile calorice sunt de 90 kcal/kg/zi şi de lichide de 90—100 ml/ kg/zi. Raţia calorică este
acoperită de: proteine 2 g/kg/zi obţinute din lapte de vacă (fără a se depăşi 500 ml/zi), un ou
întreg la 2—3 zile, 30—50 g carne de vită, peşte, creier, ficat, de 3 ori pe săptămână, alături de
proteinele vegetale: lipidele 4—5 g/kg/zi din unt, smântână, uleiuri vegetale, margarina, în care
acizii graşi nesaturaţi predomină, colesterol limitat; glucidele 12 g/kg/zi din pâine, gris, paste
făinoase, biscuiţi, fructe, legume, produse zaharoase.
Nu trebuie să lipsească fibrele alimentare. Legumele în cantitate de 200—300 g/zi: cartofi,
rădăcinoase, fasole verde, mazăre, varză, conopidă, dovlecei, spanac, tomate.
La vârsta de 1—2 ani legumele se dau în supă, sub formă de pireuri şi peste 2 ani în soteuri şi
salate.
Fructele se dau sub formă de sucuri, pireuri, compoturi sau fructe întregi. Dulciurile se oferă la
sfârşitul mesei.
Alimentaţia trebuie să fie cât mai variată, prezentată estetic, să predomine radicalii bazici asupra
celor acizi.
Numărul meselor: 5 pe zi, din care 3 mese principale şi două cu suplimente, la ore fixe, pentru
formarea reflexelor digestive secretorii.
Deprinderile igienice (spălatul mâinilor înainte de prânz etc), învăţatul autoalimentaţiei (la 15
luni folosirea linguriţei, băutul din cănită).
Folosirea biberonului după vârsta de un an determină de multe ori anorexie nervoasă, otite medii
acute, disfuncţii motorii orale şi manuale. Luarea mesei cu restul familiei este un bun mijloc de
educaţie alimentară.

ALIMENTAŢIA PREŞCOLARULUI

Pentru unele mese este asemănătoare cu a adultului. Activitatea motorie intensă creşte nevoile
nutritive ale preşcolarului.
Regimul alimentar trebuie să asigure 80 kcal/kg/zi, din care proteinele asigură 15—18>/o,
lipidele 23—30%, glucidele 55—60% din aportul caloric, lichide 80 ml/kg/zi.
Raţia proteică de 2 g/kg/zi va fi asigurată în proporţie de 2/3 de origine animală şi 1/3 vegetală.
Laptele în cantitate de 500—600 ml/zi, în care se include şi iaurtul este bine tolerat de copii.
în alimentaţia preşcolarului intră: brânza de vaci proaspătă, telemea desărată, caşcaval, brânza
topită, carnea (pasăre, vită, porc, oaie, peşte, mezeluri). Carnea în cantitate de 76 g/zi, ou sub
formă de ochiuri, omletă, sufleuri de carne, budinci.
Lipidele în cantitate de 2—3 g/kg/zi, provin din unt, smântână, margarina, uleiuri vegetale.
Glucidele: 10 g/kg/zi, sub formă de pâine şi produse de panificaţie, paste făinoase (150 g/zi),
prăjituri, fructe, legume. Se preferă pâinea intermediară sau neagră, pentru conţinutul crescut de
fibre alimentare.
Legumele se dau ca pireuri, soteuri, budinci sau legume crude (salate). Morcovul şi ţelina rase
conţin vitamine şi fibre alimentare.
Fructele se dau de preferinţă crude, după spălare, ca fructe întregi, alimente bogate în vitamine.
Preşcolarul va primi 3 mese pe zi, principale, şi 2 suplimentare.
Se recomandă spălatul pe mâini înainte de masă şi pe dinţi după mese.
De preferat să se ia masa împreună cu familia, la cel puţin 2 mese principale.
Apa şi dulciurile se dau la sfârşitul mesei, pentru a nu afecta apetitul.
Tulburările de alimentaţie se pot datora: administrării înainte de mese a bomboanelor, biscuiţilor,
sucurilor sintetice carbogazoase, omiterea unor mese din cauza televizorului, consumul de
lichide şi mici gustări înainte de mesele principale.

ALIMENTAŢIA ŞCOLARULUI

Este asemănătoare cu a adultului. Şcolarul în vârstă de 6—12 ani are un ritm de creştere lent,
nevoile energetice şi nutritive sunt destinate pentru activitatea fizică, intelectuală şi maturarea
sexuală. Datorită creşterii este necesară respectarea echilibrului proteine vegetale/proteine
animale/grăsimi/hidraţi de carbon.
Alimentaţia şcolarului necesită un aport energetic de 50—60 kcal/ kg/zi, din care 30% să fie
asigurat de lipide, 55 Va de glucide, 15«/0 de proteine, cu 60 ml/kg/zi lichide.
Nevoile de proteine (2—3,5 g/kg/zi): în proporţie de 50—60% de origine animală (lapte 400
ml/zi, carne 100—150 g/zi, brânzeturi 30— 50 g/zi, un ou la 1—2 zile) şi vegetală.
Nevoile de lipide sunt asigurate de 1,5 g/kg/zi la 11 ani şi de 3 g/kg/zi la 6 ani, în care raportul
acizilor graşi saturaţi, mononesaturaţi şi polinesaturaţi este egal, cu colesterol 100—300 mg/l
000 kcal/zi. Lipidele provin din ulei, unt, smântână, carne, lapte, gălbenuş de ou.
Necesarul de glucide al şcolarului este de 8—10 g/zi şi provin din pâine, de preferat
intermediară, orez, paste făinoase, cartofi, legume, fructe, zaharoase, alimente bogate în fibre
alimentare, alimente cu caracter alcalin pentru funcţia normală a sistemului nervos si endocrin.
In lunile friguroase se recomandă conţinutul mai mare de grăsimi, preferate fiind uleiurile
vegetale şi untul.
Raportul proteine/lipide/glucide trebuie să fie 1/1/4.
Se recomandă 3 mese principale şi 1—2 gustări/zi. Ar fi de dorit ca masa de dimineaţă să fie una
din cele principale, înaintea programului şcolar. Masa de prânz, cu 3 feluri de mâncare, în care
un rol important revine salatelor şi fructelor crude. Cina va cuprinde două feluri de mâncare,
unul de bază cu proteine animale şi un desert, consumate cu o oră înainte de culcare.
Gustarea pentru şcoală trebuie pregătită de acasă, cu evitarea napolitanelor, stiksurilor,
grisinelor, pufuleţilor, sucurilor carbogazoase, care dezechilibrează alimentaţia.
Repartiţia caloriilor: 20—25% dimineaţa, 40—54% la prânz, 20— 25% seara, 10—15% pentru
gustare.
ALIMENTAŢIA ADOLESCENTULUI

Accelerarea creşterii organismului la pubertate creşte nevoile energetice de proteine, de Ca, P,

Fe, Zn, vitaminele A, E, mai crescute la sportivi, mai ales la băieţi.
Aportul de proteine trebuie să asigure 25 y0 din alimente de origine animală.
Nevoile de Ca, P, Fe, Zn sunt mai mari pentru asigurarea creşterii masei musculare, dezvoltării
oaselor şi a organelor sexuale.
Se recomandă 3 mese principale şi 1—2 gustări pe zi, la ore fixe.
Sunt recomandate condimentele naturale (mărar, pătrunjel, cimbru, ţelină, dafin, ceapă, usturoi)
şi interzise alcoolul, cafeaua şi condimentele iuţi şi tutunul.

ERORI ÎN ALIMENTAŢIA COPILULUI

Evoluţia sinuoasă a apetitului copilului este legată ele ritmul de creştere, activitatea fizică, de
şcolarizare.
O reducere temporară a apetitului se constată la preşcolar, paralelă cu încetarea ritmului de
creştere. Forţarea de către părinţi a aportului alimentar favorizează apariţia obezităţii.
Inapetenţa poate fi declanşată chiar de la vârsta de sugar de: alimentaţia monotonă, puţin
gustoasă, prezentată neatrăgător.
Maturizarea sexuală poate fi însoţită de modificări ale apetitului: anorexie nervoasă, bulimie, mai
frecvente la adolescent şi preadolescent.
Anorexia nervoasă, la vârsta de 10—20 ani determină:
— tulburări cardiovasculare, cu bradicardie, hipotensiune arterială, prelungirea intervalului QT,
diminuarea ventriculului stâng;
— tulburări gastro-intestinale cu constipaţie, pierdere de electro-liţi (scăderea în sânge a K, P,
Ca, Mg);
— dismorfii renale manifestate prin retenţie de azot, scăderea ratei de filtrare renală, hematurie,
proteinurie;
— hipotermie, prin disfuncţia hipotalamusului şi a conservării energetice;
— disfuncţii hipotalamo-hipofizo-ovariene, cu întârzierea pubertăţii, amenoree, ale axei
hipotalamo-hipofizo-suprarenale;
— hipoplazie medulară cu anemie şi leucopenie

Bibliografie:
https://usmf.md/uploads/Downloads/Medicina%202/Departament%20pediatrie/puericultura/Alimenta
tia%20copil.pdf

http://www.nutritiepediatrica.ro/tag/tabel-diversificare/

https://ru.scribd.com/document/21955983/30-Nutritie-Si-Alimentatie-Pediatrica